Încununarea fără fanfara orașului

217

Decor^glosar: un oraș frumos, de veche tradiție culturală^sursa; un cer senin. În oraș se simte o grea apăsare, o încordare tragică. Orașul așteaptă să se întâmple un fapt.

Partea I: un apartament în care cineva e bolnav.

Partea II: un local public — oricare, în afară de biserică.

Personaje: PERSONAJUL A, PERSONAJUL B, PERSONAJUL C, PATRU (PERS. N), DOCTORUL — cel mai bun om din localitate, ONESTUL ONESCIUC, ODIANA — foarte tânără —, O FEMEIE, SOȚIA BOLNAVULUI.

Toți așteaptă, stau. DOCTORUL iese. În cameră intră SOȚIA BOLNAVULUI.

[…] rile care se vor prăbuși?

ODIANA Nu.

DOCTORUL Bineînțeles că nu. Ți-ar place să auzi răcnind și urlând tot orașul, tot ținutul acesta, tot pământul?

ODIANA Nu.

DOCTORUL Atunci? Nu-i mai bine să faci ce-ți spun eu?

ODIANA Nu! Nu! Nu! Nu vreau să văd și nu vreau s-aud nimic.

DOCTORUL Atunci ia de la mine o pastilă.

ODIANA Și ce să fac cu ea?

DOCTORUL O iei cu puțină apă dacă altfel nu poți.

ONESCIUC Doctore! Eu iau cinci pastile odată, așa, fără nimic.

DOCTORUL Ea e fată și e mai delicată.

ODIANA Și?

DOCTORUL Și mori.

ODIANA (încremenită) Și... mor???

DOCTORUL Da.

ODIANA Nu!!!

DOCTORUL Vrei să mori de frică?

ODIANA Nu.

DOCTORUL Vrei să mori stâlcită sub pietre? Vrei să mori asfixiată de gaze?

ODIANA Nu.

DOCTORUL Vrei să mori arzând de vie?

ODIANA (epuizată) Nu. Dă-mi-o! (ia pastila și o pune cu grijă în buzunar).

DOCTORUL Nu-ți fie teamă, uite o ia și dânsul.

ONESCIUC Da, o iau și eu. Doctore, dar fata nu are atât de dezvoltat simțul umorului. Zău! (ia o pastilă)

DOCTORUL Uite, vezi? Dânsul e om mare și știe ce e bine și ce e rău.

ODIANA O iau. Dar poate ar fi mai bine dacă aș muri ca toți ceilalți. Am s-o iau. Mi-e frică de mor! Asta e. Mi-e frică (iese)

ONESCIUC Doctore! Ești un mare psiholog, recunosc. Și ai un tact nemaipomenit.

DOCTORUL De ce?

ONESCIUC Ce-ai gândit tu ca doctor? De ce să-i spun fetei că e un calmant? Are să-i fie teamă că nu e eficient, și...

DOCTORUL Cine?

ONESCIUC Calmantul.

DOCTORUL De pastilă vorbești?

ONESCIUC Sigur că da. Ce ți-ai spus tu? Dacă o conving să ia și otravă, în mod sigur va lua calmantul. Formidabil doctore. Formidabil!

DOCTORUL Sigur că e formidabil. Dar ce-ai zice dacă pastila aceea e chiar otravă?

ONESCIUC Doctore, glumești! Toată lumea te știe și, și eu te știu — de un om minunat. Cine crezi că uită câte ai făcut tu pentru noi. Cine crezi că poate uita! Ești cel mai bun om din localitate. Asta ești.

DOCTORUL Știi ce ar fi dacă ar fi otravă?

ONESCIUC Te pomenești că ai răspândit pastilele prin oraș?

DOCTORUL Sigur că da.

ONESCIUC Formidabil! Ar fi o glumă formidabilă (râde) Îți închipui, nu știu câți oameni... La câți oameni ai dat pastila?

DOCTORUL Cam la o sută...

ONESCIUC Îți închipui, o sută și mai bine de oameni ar muri așa, deodată. Formidabil, doctore! Și după ce i-ai aduce la viață le-ai spune: Ați văzut că era (râde)... otravă?

DOCTORUL Da. Și știți că eu am omorât cu mâna mea 300 de oameni?

ONESCIUC (râzând) Da, că ai omorât trei sute de oameni.

DOCTORUL (râzând mirat) Și că eu am fost doctorul unui lagăr de exterminare^sursa?

ONESCIUC (râzând) Eu cred că ar rămâne împietriți.

DOCTORUL Și închipuie-ți că împreună cu ăștia o sută și vreo douăzeci, completez cifra de încă trei sute. Și-mi împlinesc dorința. Doamne, Dumnezeule, mai e mult până atunci?

ONESCIUC (extrem de înveselit) Și pe ceilalți cum i-ai omorât?

DOCTORUL I-am injectat cu otravă când erau grav bolnavi.

ONESCIUC Da, bine că mi-ai adus aminte! Tu ai știut că decedatul a mai fost de 2—3 ori grav bolnav?

DOCTORUL Și?

ONESCIUC Mă gândeam...

DOCTORUL Oare crezi că mai putea rezista organismul lui la încă cine știe ce tratament prelungit?

ONESCIUC Cine știe...

DOCTORUL Uiți că pe lângă aceasta mai trebuia să țină și un regim strict și sever și că în ultimul timp cine știe dacă nu i-ar fi recomandat mască^glosar de oxigen? Crezi că ar mai fi trăit?

ONESCIUC Cred că da...

DOCTORUL Ai văzut ce hemoragie externă puternică a avut?

ONESCIUC Tocmai asta voiam să spun și eu. Cred că dacă mai avea o hemoragie azi noapte ca aceea, cine știe dacă nu-l găseai înțepenit când ai fi venit. Să știi că nevastă-sa o să-ți fie recunoscătoare toată viața.

DOCTORUL Care viață?

ONESCIUC Chiar așa, doctore. Uitasem. (râde) Ha, ha, toată viața de apoi! Viața asta, cât mai este de trăit și ha, ha, viața ailaltă. Ești mulțumit, doctore? (râde)

DOCTORUL Mulțumit.

(ies amândoi din scenă)

PARTEA A II-a

PERS. A S-a făcut seară.

O FEMEIE Da

PERS. B Se face noapte și eu nu mai vreau nimic. Nu mai cer nimic. Atâta mai vreau, atâta mai vreau...

PERS. A Bea ceva să amorțești.

PERS. B Nu, nu. Nu vreau să beau nimic, nu, nu.

PERS. C Nu mergi acasă?

PERS. B Ce să fac acasă? Aici sunt mai mulți...

PERS. A Atunci dă-mi rația ta de băutură.

PERS. B Ia și rațiile de mâncare, și de tutun, și de somn; ia-le pe toate câte mai sunt.

O FEMEIE Să-mi dai și mie. Eu nu mai am pâine decât pentru două zile cel mult și... dacă mai trăiesc, o să-mi fie foame.

SOȚIA Dacă refuză, nu-i așa că refuzi toate rațiile? Eu zic să le împărțim egal. Și eu aș avea nevoie de...

PERS. A Tu ești bătrână!

SOȚIA Mie mi-a murit soțul și am și eu dreptul să mă bucur puțin de refuzul lui. Dacă aș fi refuzat, aș fi împărțit în mod egal...

PERS. B Împărțiți-vă singuri!

SOȚIA Aș vrea niște pâine...

O FEMEIE Eu am cerut mai întâi!

SOȚIA N-are nimic, împărțim egal.

O FEMEIE Eu am cerut mai întâi! Tu mai ai câte ceva de mâncare acasă.

PERS. A Nu te mai saturi odată? Dacă mori chiar acum?

O FEMEIE Dacă mor eu, mori și tu! Tu de ce ai cerut rația de alcool?

PERS. A Ce te interesează de ce?...

SOȚIA Nu vă certați.

O FEMEIE Uite cum facem: mai sunt 3—4 rații de pâine pentru încă 3—4 zile.

SOȚIA Da.

O FEMEIE Și s-au mai dat încă două rații suplimentare, așa, în caz de întârziere...

SOȚIA Da. Cele două rații le iei tu întregi, fiindcă, e adevărat, eu mai am câte ceva pe acasă.

O FEMEIE Iar celelalte 3—4 rații le împărțim în jumătate.

SOȚIA Foarte bine.

O FEMEIE Gata?

SOȚIA Da, foarte bine.

O FEMEIE Bine (pauză)

PERS. B Nu mai vreau să am haine multe, nu mai vreau să am casă, nu mai vreau masă bogată și nici săracă... Nu mai vreau nici măcar... nu mai vreau, nici măcar să vreau. Vreau să mor, vreau să mor acum, să mor acum cât vreau, acum cât cred eu că e bine când mori...

PERS. A Taci, taci, taci odată!

O FEMEIE Mâine dimineață, n-ai să mai vrei, știu eu bine. Parcă eu n-am vrut de atâtea ori?...

PERS. A Dac-am mai apuca ziua de mâine...

O FEMEIE Ei da, atunci da.

PERS. A Dacă apucăm ziua de mâine!... Ce minunat ar fi, ce minunat ar fi. (Intră Onesciuc. Pauză)

O FEMEIE Tu știi că n-am terminat pieptii la puloverul galben? Doamne, cum mi-am pierdut ziua de pomană. L-aș fi putut termina la prânz.

SOȚIA Știi că soțul meu a murit?

O FEMEIE Da, săracutul, bine că a scăpat de chinuri.

SOȚIA Îmi ziceam că mâine aș fi putut să-i fac ordine în odaie și să... E, dar poate să mai stea și așa.

O FEMEIE Nu te mai osteni atâta. Azi, mâine murim. Sau dintr-o clipă într-alta. Ce rost are atâta zbucium? Pentru ce?

SOȚIA Acum sunt și singură... Dacă mai trăia el... Dar așa...

O FEMEIE Toți murim... tot murim (pauză lungă. Începe lucrul la pulover). Vărul meu! era miner (trist) Era un băiat tare bun la suflet... A murit, doamne cum a murit... S-a chinuit cred că două săptămâni... Avea picioarele zdrobite... neatenție, accident... S-ar fi vindecat, dar respirase un gaz otrăvitor, a murit sufocându-se. Doamne ce moarte!

SOȚIA (din ce în ce mai trist) Și sora mea, cu soțul ei au murit. Într-un accident de mașină. Zdrobiți, zdrobiți, of, of!

PERS. B N-aveți altceva de discutat decât despre moarte? Nu se poate! Căutați altceva de vorbit. Altceva, altceva!

PERS. A Când țipai acum, semănai leit cu taică-meu! Zău dacă nu semănai.

PERS. B Nu ai cu cine să mă compari decât cu un om mort? Ce dacă semăn cu taică-tu, ce importanță are?

O FEMEIE Și soțul tău semăna cu cineva din familia mea.

SOȚIA Cu cine?

O FEMEIE Cu fratele mamei, cu un văr al mamei...!? Nu știu, nu-mi amintesc bine. Să știi că unii oameni sunt sortiți să semene cam în toate. Și ruda asta a mea a murit la fel cu soțul tău; s-a chinuit, s-a chinuit, doamne, doamne!

PERS. C (foarte trist) Dacă n-ar muri oamenii de loc, ah, ah! Tatăl meu s-a sfârșit brusc... atac de cord... și gata. Și era un om atât de vesel, atât de bun, să vezi cum se așezau porumbeii pe umerii lui! Creștea porumbei, din asta a trăit.

PERS. A Nepotul meu, avea cinci anișori...

SOȚIA Vai, la vârsta asta?!

O FEMEIE Să vezi un copil murind!

PERS. A S-a jucat și s-a lovit la genunchi. I s-a umflat ca o minge și tot timpul striga „Mă doare genunchiul!”, mă doare genunchiul, azi, mâine, la fel, într-o săptămână s-a stins.

PERS. B (foarte întristat) Și prietenul meu. Stupid... Nici n-am putut crede. Un ac! Un ac înghițit, atât. Mi-am văzut prietenul cu ochii mei murind. În brațele mele! Până la autopsie nimeni n-a știut nimic!

PERS. A (cutremurat) Un ac!!

O FEMEIE Am mai auzit de un caz asemănător.

ONESCIUC Zău, un ac?

PERS. B Da. Ce te miri?

ONESCIUC Cum, un ac? Un ac mic de tot?

PERS. B Da.

ONESCIUC Și d-asta-l plângi?

PERS. B Dacă l-ai fi cunoscut, n-ai fi vorbit așa!

ONESCIUC Bine, dar e formidabilă întâmplarea! Ha, ha, auzi, un ac, să moară ditamai omul! Era înalt, nu?

PERS. B Tip atletic, sportiv...

PERS. A Trebuie că era un băiat bun.

SOȚIA Eu nu pricep ce e de râs aici?...

ONESCIUC (mirat) Cum adică?...

O FEMEIE Nu-i nimic de râs aici; a murit un om!

ONESCIUC Ce-i cu voi, nu înțeleg.

PERS. C Ce găsești de râs? Râzi de noi?

ONESCIUC Bine dar voi muriți în curând!

PERS. A Da, și?

ONESCIUC Tu vorbești? Care n-ai înțeles gluma doctorului?

PERS. A (râs palid) A, da!

O FEMEIE Au murit niște oameni dragi.

ONESCIUC Bine, dar o să murim chiar noaptea asta, poate!

PERS. A Murim, murim, murim! De atâta timp tot murim! Dar să murim odată!

ONESCIUC Bine, dar vom muri cât de curând!

PERS. B Știm cu toții că murim. De ce o repeți mereu! Da, și?

ONESCIUC Și nu vă dați seama că e caraghios?

SOȚIA A murit soțul meu de curând... Ce e caraghios?

ONESCIUC Moartea cu acul. (stupoare. Onesciuc izbucnește în râs) Ce poate fi mai stupid! Auzi, înghiți o drăcovenie mică și mori! (râde)

PERS B Dar nu e nimic de râs!

ONESCIUC (râzând) Și... cum a murit vărul tău?

O FEMEIE A murit otrăvit cu gaze, asfixiat.

ONESCIUC Da (râde) Și... cum făcea?

PERS. A (cutremurat) Da, chiar așa, cum făcea?

O FEMEIE Ei, făcea...

PERS. B Cred că se văita...

O FEMEIE Ei, nu se văita...

ONESCIUC: (vesel) Dar cum făcea?

O FEMEIE Făcea... făcea... horc-horc. (Onesciuc izbucnește în râs, pe când ceilalți se luminează la față și intră în joc).

ONESCIUC (râde) Horc-horc făcea? Auziți făcea horc-horc!

PERS. A Chiar că e curios; horc-horc!

PERS. B E curios..,

SOȚIA Dar și soțul meu a horcăit!

ONESCIUC (râde; o scurtă izbucnire de râs și la ceilalți) Și soțul tău horc-horc? Și... (râde) Sora și cumnatul tău au fost făcuți zob. Auzi: morți-piure (râd și ceilalți)

PERS. A Așa, caraghioasă este și moartea tatălui meu.

ONESCIUC (la fel de înveselit) Nu zău, ce spui?

PERS. A Da, era cât un munte de voinic și mereu spunea: Eu am să trăiesc veșnic! De n-ar muri oamenii niciodată! De-ar trăi cât eu...

PERS. B Era un om foarte bun, cred eu.

PERS. C Murim, murim, murim! De atâta timp tot mor oamenii... Of!

ONESCIUC Ei da, și?...

PERS. A Și eu eram lângă el, și mergând, odată aud „buf”...

ONESCIUC (vesel) Buf?

PERS. A Da. Și mă uit să văd ce e, ce mai zice tata...

ONESCIUC (râzând) Și a făcut „buf”, nu?

PERS. A Da. A făcut buf! A murit pe loc.

ONESCIUC Buf, buf; horc-horc. (râde. Soția începe să plângă) De ce plângi, femeie?

SOȚIA Nu știu.

ONESCIUC Nu trebuie să plângă nimeni aici, înțelegi? toți trebuie să râdem, ce dracu! (râde).

FEMEIA Nu pot să râd...

ONESCIUC Ba ai să poți!

SOȚIA Uite, încerc (încearcă să râdă) Vezi? Nu pot. Nu pot.

ONESCIUC Hai, râzi! Povestește cum a murit vreun om. Hai!

SOȚIA Eram în spital... nu eram cine știe ce bolnavă... și lângă mine... eu trebuia să plec a doua zi...

ONESCIUC Grozav. Tu trebuia să pleci, foarte bine până aici, n-ai de ce să plângi. Nu-i așa?

SOȚIA Da... Și vecina mea de pat era operată...

ONESCIUC Bun. Și?

SOȚIA Și se văita mereu...

ONESCIUC Și cum făcea? Vaaaai! Vai-vai-vai!

SOȚIA Nu... Și pe la miezul nopții s-a apucat cu mâinile de marginea patului și a făcut... Oah! (răcnește cu adevărat și sfâșietor)... așa a făcut... Oah (încă o dată răcnește)... dar soțul meu n-a făcut decât horc-horc.

ONESCIUC Ei da, (râde, dar singur) fiecare în felul lui, alții horc-horc, alții oah-oah, alții buf! Să tot râzi. Să nu mai prind pe nimeni că plânge! Ce naiba să facem?

PERS. C Poate altceva decât să râdem... Eu, nu pot să râd..

ONESCIUC Cum altceva? Fii serios! Ce altceva să facem decât să râdem?

PERS. B De ce?

ONESCIUC (râde) Dacă râzi ai impresia că nu vrei să te împotrivești distracției care vine; că nu vrei, nu că nu poți! Asta e. Ai înțeles? (râde ieșind din scenă. Tăcere. Fiecare încearcă să spună ceva, neluat în seamă de ceilalți. Tăcerea se continuă până la apariția doctorului).

DOCTORUL Bună seara.

PERS. A Doctore!... Când... murim?

DOCTORUL Cred că în seara asta!

PERS. B În seara asta? Acum e noapte!

DOCTORUL După unele informații spre miezul nopții...

PERS. C. Și... doare?

DOCTORUL Moartea? Da

PERS. B Și doare rău?

DOCTORUL Precis nu știu. În noaptea asta însă voi afla precis. După toate cercetările mele, e foarte dureroasă și moartea cea mai simplă.

DOCTORUL Numai că noi nu vom muri simplu!

O FEMEIE Și cum vom muri?

DOCTORUL Singuri. Fie-fiecare moarte și atât.

SOȚIA O să țipăm tare? Eu nu pot țipa.

DOCTORUL Nu moartea prin strivire, asfixie sau foc e grea, ci faptul că știi că mori... cum să vă explic?...

PERS. A Groaza...

DOCTORUL Da, groaza și urletul acela continuu pe tot pământul...

PERS. B Și n-ai unde să fugi...

DOCTORUL Da, și goana nebună după un loc sigur.. Toți se vor strivi și omorî, ca să se agațe pe un acoperiș, care va cădea și el imediat... Asta va fi foarte rău.

SOȚIA Eu nu pot nici să fug. Am avut operație acum câteva luni...

DOCTORUL Unde să fugi?

PERS. B Unde să fugi?

PERS. C Eu mi-am pus costumul^glosar cel mai bun... Acum pot... să... aștept!

PERS. A Doctore...

DOCTORUL Da.

PERS. B Să facem... ceva!

PERS. A Taci!

PERS. C Ce zici să facem?

PERS. A Taci. Doctore...

DOCTORUL Da.

PERS. A Doctore.. Eu te-am respectat întotdeauna, cum să-ți spun eu... Am zis întotdeauna că ești un om ales, un om de valoare. Toată lumea te știe drept cel mai bun om din localitate. Înțelegi, cel mai bun om din localitate! Așa-ți spun toți.

DOCTORUL Eu vă mulțumesc. N-aveți pentru ce! Nu merit! Eu vreau să-mi împlinesc o dorință veche. Voi, mă ajutați puțin. Atât. Eu trebuie să vă mulțumesc.

PERS. A Nu, doctore, voiam să-ți cer scuze pentru că n-am înțeles gluma aceea. Te rog să mă ierți...

PERS. C Când murim? Să murim odată și gata!

PERS. B Mi-e teamă iarăși, știi, simt frica în jurul meu, uite-o, se învârtește în jurul meu! Mi-e teamă iarăși.

SOȚIA Doctore, nu-i așa că eu am nervii zdruncinați și că soțul meu e fericit?

PERS. A Da, doctore, ultima șansă, asta e. Ultima șansă!

DOCTORUL Sigur că e fericit. Și sunt și eu fericit pentru...

PERS. A Dă-mi te rog o pastilă!

PERS. B Ce pastilă?

DOCTORUL Nici o pastilă!

PERS. A Doctore!! Nu vrei să-mi dai, doctore?!

O FEMEIE Despre care pastilă e vorba?

SOȚIA Bine că soțul meu e fericit!

PERS. A Doctore! Nu vrei să-mi dai pastila?

DOCTORUL Nu înțeleg...

PERS. A Doctore! Cum, doctore, chiar nu vrei să-mi dai pastila?

PERS. B Despre ce este vorba?

PERS. C Ce pastilă? (atmosfera se precipită)

PERS. A Doctore, te știam bun doctore, te știam cel mai bun om din localitate! Nu se poate, trebuie să-mi dai pastila! Trebuie!

O FEMEIE Explică-ne și nouă.

SOȚIA Ce tot spui acolo?

PERS. A Doctore!

PERS. B Dar spune odată!

PERS. C Explică-te!

O FEMEIE Explică-ne și nouă!

DOCTORUL Nu pot să-ți dau nimic!

PERS. A Stați! Văd că rugămințile mele nu sunt de nici un folos.

PERS. B Vorbește clar, omule!

PERS. A Stați! Stați! Pe acest doctor l-am iubit cu toții și l-am prețuit în zadar! Acestui doctor i-am spus cel mai bun om din localitate! Ei, bine. Am greșit groaznic. Ne-am înșelat grav!

PERS. C De ce?

PERS. B Ce e asta?

PERS. A Doctorul acesta are o pastilă! Nu mă interesează ce este. În orice caz e ceea ce ne trebuie tuturora, acum, când cine știe dacă peste o oră mai trăim. Înlătură spaima, ne salvează — nu știu cum — dar el singur i-a spus: „ultima șansă” Doctoria — ultimă șansă. Nu vrea să-mi dea nici mie nici vouă!

PERS. C Doctore, ești obligat, doctore, te obligăm doctore!

DOCTORUL Nu le am aici, nu mai am, de fapt...

PERS. A Oameni buni, trebuie să rezistăm. Cineva să stea la ușă. Să nu-i dea voie să iasă...

DOCTORUL Dar nu le am aici...

PERS. A N-are nimic, te însoțim până acasă.

PERS. C Merg eu.

PERS. B Și eu!

PERS. A Mergem cu toții.

DOCTORUL Dar...

PERS. A Nu, doctore, ai să ne dai la toți.

DOCTORUL Bine, dar...

PERS. C Nici un cuvânt fiindcă e grav, mă înțelegi? Dacă te împotrivești îți pierzi viața!

DOCTORUL Bine, dar e... otravă!

PERS. A. (ieșit din minți! Miiinți! Minți! Fetei aceleia i-ai dat, lui Onesciuc i-ai dat, el mi-a spus, să nu negi...

DOCTORUL E otravă, pastila..

PERS. A Taci!

PERS. C Și așa să fie, mi-e foarte teamă de moarte.

PERS. B La urma urmei... tot murim.

SOȚIA Pe soțul meu l-ai făcut fericit, doctore?

DOCTORUL Da.

PERS. A Și atunci?

PERS. C (violent) Scoate pastilele, când îți spun! Scoate-le, n-auzi!

PERS. B Lăsați-l să spună unde le ține, unde le are.

DOCTORUL Bine, vă dau. (scoate pastilele și cu o plăcere nemăsurată le împarte tuturor. Toți sunt sfârșiți de tensiune. Doctorul numără) unu, doi, trei, patru, cinci. Deci înseamnă că voi omorî 305 oameni nu 300! Mai am trei pastile!

SOȚIA De ce trei? Nu mai îmi dai mie una?

DOCTORUL Nu. Să am de rezervă... Una, două... ei mai bine așa!

O FEMEIE Doctore (cu intenții sexuale disperate) Doctore, nu-mi dai mie încă o pastilă? Hm? Nu se poate să nu-mi dai, nu-i așa?

PERS. A Nu cumva nu sunt prea bune?

DOCTORUL Ba sunt foarte bune.

PERS. C Atunci de ce ți-ai oprit trei?

DOCTORUL Așa, ca să am câteva... în plus...

PERS. C Ar trebui să te pedepsim! Să ți le luăm pe toate...

PERS. B Să-i lăsăm doar una!

O FEMEIE O pastilă am cerut-o eu (Doctorul scoate la iveală încă două pastile, femeia ia una din ele. Pers A ia încă una).

PERS. C Dă-mi-o mie!

PERS. A Bine, ia-o tu!

DOCTORUL Mă duc să mai aduc. (Doctorul iese, se lasă o tăcere preocupată de pastilele împărțite). Apare Patru. Doctorul se oprește puțin descumpănit).

PERS N Aaa! Ce faci dragă prietene? Chiar mă întrebam acum câtva timp, o oră să fie? nici chiar o oră, unde e buna noastră cunoștință? Dar întrebarea e: unde va fi peste o oră?

DOCTORUL Ai fost să te plimbi? Cum te simți? Nu ți-e frică?

PERS N De moarte?

DOCTORUL ...Să zicem...

PERS. N Nu. De moarte nu. De noapte însă da. Ia uită-te în sus.! Vezi cât întuneric? Să-ți spun un secret.

DOCTORUL Adică?

PERS. N Moartea vine din întuneric, iar când e noapte, din cer. (apare Odiana)

DOCTORUL Și chiar ți-e frică de noapte? Atunci roagă-te la Dumnezeu.

PERS. N Dă-mi o linguriță de vid și cred în Dumnezeu.

DOCTORUL Vorbești cam mult!

PERS N Iar tu, doctore, faci cam multe.

DOCTORUL În locul tău mai mult aș face decât aș vorbi.

PERS. N Te porți și vorbești cam...

ODIANA Patrule! Mi-e frig și mi-e iarăși frică...

DOCTORUL Du-o acasă! (Odiana se sperie)

ODIANA Doctorul!

PERS. N Ce vrei să spui?

DOCTORUL Ei!

PERS. N Cum îndrăznești să spui că ea...

ODIANA Taci! Ce dacă a spus? Mi-e frică. Și mi-e și frig.

DOCTORUL Hai, plecați odată!

PERS. N Cum, îmi poruncești?

DOCTORUL Hai, pleacă odată!

PERS. N Doctore, de ce l-ai ucis pe bolnavul acela?

DOCTORUL Hai, pleacă odată (Iese).

PERS. N Doctorul mă urăște și îl urăsc.

ODIANA De ce? E... un om bun.

PERS. N Auzi? Câtă liniște — (Pauză. În local toți tac).

PERS. B Cât... mai e până la miezul nopții?

PERS. C Atunci murim, nu-i așa?

PERS. B Așa spunea doctorul.

SOȚIA Unde am pus pastila? Unde am pus pastila? Pastila mea... pastila mea... (Tăcere. Pauză) A, uite-o! Am găsit-o.

PERS. C Mă sufocă liniștea (Pauză)

PERS. B Toată lumea tace (Pauză)

PERS. A Vezi că ți s-a strâmbat cravata...

PERS C Mi-e frică! (Tăcere; o femeie izbucnește într-un plâns deznădăjduit)

PERS. B Taci!

PERS. A Taci!

SOȚIA Nu mai plânge...

PERS. C Taci! Taci! Taci!

O FEMEIE (plângând) Eu... mor... și... n-am să-l mai văd pe soțul meu... nu-l mai revăd, pe soțul meu! (se oprește brusc din plâns)

SOȚIA Uitam... uitam... (se agită și împarte lumânări, pe care toți și le aprind una de la alta).

PERS. C Vreau puțină apă.

O FEMEIE Să se fi întors...

PERS. B Mai avem un sfert de oră...

SOȚIA Și după aceea luăm pastila? Atunci luăm pastila, da?

PERS. C Mi s-a stins lumânarea.

SOȚIA Dați-mi un pieptăn. Dați-mi un pieptăn (se așează, se piaptănă) Uitam, uitam să mă pieptăn.

PERS. C Vreau puțină apă.

SOȚIA Ați văzut, uitam să mă pieptăn! Uitam să mă pieptăn?! Uitam! (Intră Onesciuc, mâncând un sandvici)

ONESCIUC Știți ce mi-a spus nebunul de Patru? (Către Pers. A) Tu nu vrei un sandvici? Mai am unul. Că nici un intelectual nu scapă de bătături (râde, apoi tace) Mie nu-mi dați o lumânare? (I se dă una. O aprinde. O privește) Mai sunt cinci minute până la miezul nopții (Tace) Voi nu luați pastila? Eu o iau. (Toți îl privesc muți, încremeniți) Mâine dimineață plec. Poate mă pierde moartea pe drum. Ce ziceți? Bună idee, nu? (râde puțin, apoi tace. Cineva deschide un radio, se aude o fluierătură lungă și ascuțită).

PERS. C Apă!...

O FEMEIE Și noi chiar murim? (În ușă apare Doctorul. Un glas din radio anunță: Cetățeni! Asteroidul care se îndrepta spre pământ a fost distrus, astfel că nu periclitează pământul. Cetățeni! Asteroidul a fost înlăturat!” În ușă apare Patru. Tăcere).

PERS. C Nu se poate!

PERS. A Și acum o luăm de la capăt?

SOȚIA Ce curios? Și nu mai murim?

PERS. C Nu se poate! Nu se poate! Trebuie să murim cu toții!!! Așa trebuie, să murim! Toată lumea știa că azi moare! De ce să nu murim? Eu nu mai am nimic de făcut de acum încolo! De acum încolo... Nu se poate! Nu-i așa că trebuia să murim? Sigur că da! Trebuia să murim. Eu mor! Să mor, mai repede. Mi-e frică. Și acum când? Iar să nu știm când? Vă rog, vă rog mult de tot. Hai să murim! Să murim! E simplu, nu-i așa, că e simplu!

PERS. B Nu știu...

PERS. C Ba știi, fricosule! Să murim, să murim, cu toții, deodată!

PERS. A Nu, nu, nu.

PERS. C Eu... eu... eu trebuie să mor. Vă rog, ajutați-mă! Ajutați-mă! Ce rost are să nu murim? Cel puțin eu, cel puțin eu! Vreau să mor. Vă rog ajutați-mă! A-ju-ta-ți-mă! (caută să moară) Vreau să mor, ajutați-mă, ajutați-mă (până la moartea lui Onesciuc va căuta agitat să moară).

PERS. B Și acum când... murim?

PERS. A De la care capăt o luăm?

(Onesciuc cade mort)

PERS. C (mirat) Nu-mi... vine să cred... Gata? (Toți scot automat pastilele. Îl privesc fix pe Doctor. Aruncă pastilele, se șterg pe mâini, sting lumânările și le aruncă. Totul, încet, foarte încet, și la fel de încet, ies. Patru fuge din sală. Doctorul ia poziția de drepți)

DOCTORUL Domnule comandant al lagărului. Vă raportez că nu mi-am putut aduce la îndeplinire misiunea. Vă rog să mă iertați. Dar eu aștept, să știți că aștept (se apleacă și începe să culeagă lumânările și pastilele). Aștept oricât; zece ani, o sută de ani, o mie de ani. Nu se poate să nu se mai întâmple o catastrofă. Atunci o să am și lumânări și pastile (Se așează în capul oaselor și aranjează cu meticulozitate lumânările și pastilele)... și pastile și lumânări. Pastile... și... lumânări. Trebuie să se mai ivească prilejul. Eu aștept... am să aștept...

CORTINA