Despre Paul Cornel Chitic (1966–2007)
Onirismul văzut azi
România literară, 2007, nr. 2 Identificat în PDF
Sursa, cum stă pe scanul din volum: Marian Victor Buciu — «România literară», nr. 2, 19 ianuarie 2007, p. 18. Publicația și numărul vin din fișa dosarului.
comentarii critice
Volumul păstrează figura scanată din revistă. ▣ Paginile din revistă (PDF) ↗ Numărul întreg, la bibliotecă ◂ Fișa, la Criticii despre el
A apărut și cea de-a treia cartesursa despre opera lui Țepeneagglosar, semnată de o tânără universitară de la Literele băimărene, Daiana Felecan, Între veghe și vis sau spațiul operei lui Dumitru Țepeneag, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2006. O notă auctorială precizează că nu citim o monografie, dar un șir de articole aduse la o anumită omogenitate. Adică, precizează autoarea undeva, un „studiu”. La fel își alcătuise cartea sa, mai extinsă și mai sigură, personală, și N. Bârnasursa. D. Felecan discută doar textele – ficționale, teoretice, eseistice, diaristice – scrise în limba română.
Cartea sa începe cu teoria onirismului esteticglosar. Autoarei îi sunt bine cunoscute textele teoretice ale „oniricilor”, desigur începând cu cele ale lui Țepeneag. Ea conspectează, rezumă, citează generos, adică des, consistent, fără intenția problematizării critice. Expunerea e didactică spre didacticistă, de curs sau teză universitară. Sare-n ochi atenția de a nu greși prin omiterea a ceva important din textele de referință. Face un lucru bun, textele teoretice fiind aproape mereu ignorate de vechii comentatori foiletoniști. Expunerea, utilă, sacrifică specularitatea hermeneutică.
Consider corectă admiterea primatului textualist al oniricului Țepeneag în Înscenaresursa (1964). Nici eu, recunosc, nu știam textele teoretice ale „oniricilor”, când doar am intuit visul textualist, visul produs și nu reprodus, „visul pe care el [personaj cu funcție narativă, n. n.], ca și cum ar fi zeu, îl produce” (Patul lui Onir, „Ramuri”, nr. 1, 1993, apudtrad. Felecan, p. 76). Găsesc curajoasă, oricât de discutabilă, datarea (proto)postmodernismului lui Țepeneag în 1969, când apare Heautontimorumenos: bocet pe aceeași temătrad. (56).
Voi face și câteva observații, care sper că sunt oportune, la lectura acestei cărți remarcabile, întrucât se situează în linia unei receptări avizate. Cred că nu-i putem reproșa imprudența în fixarea speciilor epice, operație dificilă, echivocă și discutabilă, în trecerea de la proza referențială spre aceea autoreferențială. Dar Daiana Felecan ar fi trebuit să știe ceva mai mult, atunci când observă că L. Uliciglosar, în discuția moderată de P. C. Chitic în „Amfiteatruglosar”, în noiembrie 1968, se delimitează decis de definiția onirismului medical, psihotic. Chitic lua definiția dintr-un dicționar. M-am așteptat să arate că această cale veche, neoriginală, ba chiar aș spune neliterară, va fi susținută în anii ’90, cu aplomb pamfletar, de Ruxandra Cesereanusursa, în ceea ce aceasta numește onirismul delirionist sau delirionismul. În acest caz, noua exegetă n-ar mai fi validat delirul – inexistent – al scriiturii, cum face Ilina Gregori, citată în carte. Cel puțin R. Cesereanu propunea un demers autovalidant, prin agresiunea invalidării poeticii prozei lui Țepeneag. „O altă părere foarte precisă și complexă asupra scriiturii lui Dumitru Țepeneag îi aparține Ilinei Gregori: <La discontinuité sémantique propre au délire a pour conséquence immédiatement visible la segmentation graphique du textetrad. […]>.” (82) D. Felecan nu observă că, spre sfârșitul lungului citat, pentru I. Gregori Nunțile era o „livre où le caractère surréaliste est plus prononcé que dans ceux qui l’ont précédétrad.” (83). Ar însemna că Țepeneag nu e – deși și Daiana Felecan susține contrariul – teoreticianul și practicianul original și consecvent în delimitarea de romantism și suprarealismglosar, în impunerea unei literaturi într-o altă modalitate onirică, una autonomă. Constat cu surprindere: contradictoriu e, vai, comentariul, nu textul comentat. De altfel, Ilina Gregori (vezi fraza următoare care încheie citatul) constată și ea luciditatea metodică. Doar că nu-i sesizează funcția de diferențiere, îndeosebi față de suprarealism. Din același motiv, de aplicație a teoriei la practica ficțională, inadecvată rămâne și asimilarea prozei lui Țepeneag cu aceea a lui M. Eliadesursa: „O obsesie ce revine mereu în întreaga operă este aceea a fantasticului, care irupe, ca la Mircea Eliade, în cronologia firească a realului.” Afirmația, de la p. 54, va fi reluată, în termeni identici, și la p. 63.
Avem a-i mulțumi, Bârna și eu, primii monografi ai lui Țepeneag, pentru reverența critică neechivocă din nota introductivă a autoarei. Ea vine din respect, dar poate și dintr-o înțelegere foarte largă, vecină cu impersonalitatea sau timiditatea critică. Totuși, Daiana Felecan se lasă atrasă uneori de o critică – inter dar și postbelică – de un „tiranic” impresionism: „Acest prim roman adevărat, cum place unei bune părți a criticii să considere Nunțile necesare.” (81) Înnoirea pare astfel o dificultate de a rămâne învechit! Lectura profitabilă a operei lui Țepeneag este una de tip radar, hiperatentă la normativitatea inovatoare și la delimitările de procedurile pe care le depășește. În finalul articolului, autoarea (re)descoperă în Nunțile un „model de operă textualistă” (89). Dar să mai vorbești azi – cu referire la același text – de „teribilism grafic” (p. 84-85), vechi de un secol, în cazul renunțării la punctuație, pare doar un tic conservator. Iar comentându-l pe Țepeneag, (neo)avangardistul experimentalist, o inadecvare. Doar autoarea însăși ajunge să constate: „Cuvântul nisiparnița este și un tratat postmodern de abolirea punctuației...” (92)
Un fel de nepăsare disociativă schimbă receptarea critică, precum se întâmplă cu un extras din Al. Pirusursa, critic care l-a respins și minimalizat grav pe Țepeneag, în articolul citat drept comentariu pertinent (58-59). De ce nu observă Daiana Felecan că și Ov. S. Crohmălniceanuglosar, pornind de la Freud, nu poate ajunge decât la visul visului abstract, inventat și nu transcris? (p. 79) E[…] nu-l contrazice nici pe N. Oprea, atunci când aces[…] observă că Zadarnică e arta fugii glisează dinspre re[…] spre ireal „nu neapărat după precepte onirice” (p. 73)[…] Fiindcă mă refer acum la bibliografia critică (de alt[…] suficient de întinsă, nu doar în limba română), s[…] notez că în acest volum citatul stăpânește uneori în tot[…] cantitatea și calitatea textului. La Porumbelul zboară![…] ni se oferă o lectură pur, să spun așa, „citațional[…] Articolul despre jurnalul Un român la Paris se înc[…] cu un extras din Ion Popsursa, iar cel despre Reîntoarcere[…] fiului la sânul mamei rătăcite, chiar cu două, din Co[…] Ungureanu. Unele articole din carte n-au o mini[…] personalizare concluzivă. Când concluziile nu sunt tras[…] prin „referințe” din alți critici, ele pot fi uneori atât d[…] personale, încât depășesc orice intenții, nu doar ale opere[…] dar și ale autorului, intenția lecturii alegând anarh[…] inocentă: Roman de citit în tren „contribuie la completare[…] imaginii de sine și la întreținerea orgoliului de fiin[…] nepereche”! (98) Larga comprehensiune a lecturii critic[…] permite asociații semantice clar disociate. Dacă Țepenea[…] mărturisea în jurnalul său că ar fi vrut să scrie mai mul[…] literatură de ficțiune, asta nu înseamnă că trebuie rema[…] că e „Inconsecvent în producerea textelor literare ficționa[…] (107). Nu este inconsecvent, dar inconstant. Ficțiune[…] sa are consecvența omogenității și personalității. Autoa[…] cărții preferă să vadă o deschidere ilimitată în ceea […] numește impropriu, oricum am privi lucrurile, „Literatu[…] evantaică” (114). Discutabilă mi se pare identificar[…] scriiturii, abundent și chiar abuziv referențială, „consemnativ[…] (p. 53), termen prin care, se știe bine, E. Neg[…] (minimalizator, poate mai degrabă involuntar, al onirism[…] estetic, pentru el un curent literar „de mansardă”[…] identifica la poeții metonimici de felul lui Abaluț[…] cartea sa – de debut – Daiana Felecan are nu doar atașame[…] pentru (meta)texte, dar și o detașare, nu întotdeau[…] măsurată, de ele. O detașare, de altfel, proprie și fireas[…] generației literare post-comuniste. După aceste consemn[…] critice punctuale, din punctul meu de vedere necesa[…] din respect critic față de opera originalului oniric, înc[…] cu o observație de altă natură: a treia carte despre Țepene[…] este una binevenită, aflată în linia apropierii potriv[…] de o creație literară de o izbitoare personalitate. Nu […] se pare la îndemâna oricui să joace, critic, lectura u[…] asemenea opere.
Marian Victor BUC[IU]
Notele ediției
sursa Cronică din rubrica «comentarii critice» a «României literare», nr. 2, 19 ianuarie 2007, la cartea Daianei Felecan, Între veghe și vis sau spațiul operei lui Dumitru Țepeneag (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2006). P. C. Chitic apare ca moderator al discuției despre onirism din «Amfiteatru», noiembrie 1968 (vezi și «Onirismul doctrinar» de Gabriel Dimisianu). Marian Victor Buciu — critic literar, profesor la Universitatea din Craiova, autorul uneia dintre primele monografii despre Țepeneag; anul nașterii nu l-am verificat.
sursa Nicolae Bârna — critic literar, autorul monografiei Țepeneag. Introducere într-o lume de hârtie (1998).
trad. „Heautontimorumenos” (gr.) — „cel care se pedepsește singur”, titlul unei comedii a lui Terențiu (163 î.Hr.) și al unui poem din Florile răului de Baudelaire; aici, titlul unei proze a lui Țepeneag (1969).
sursa Dumitru Țepeneag (n. 1937): Înscenare (1964) — una dintre primele proze ale lui, publicată înaintea debutului editorial (Exerciții, 1966).
trad. „apud” (lat.) — „la”, „după”: citat preluat prin intermediul altui autor.
trad. „Discontinuitatea semantică proprie delirului are drept consecință imediat vizibilă segmentarea grafică a textului” (fr.) — Ilina Gregori, citată de Daiana Felecan.
trad. „carte în care caracterul suprarealist e mai pronunțat decât în cele care au precedat-o” (fr.).
sursa Mircea Eliade (1907–1986) — istoric al religiilor și prozator, în a cărui proză fantastică sacrul „irupe” în timpul obișnuit.
sursa Ruxandra Cesereanu (n. 1963) — poetă, prozatoare și eseistă clujeană, teoreticiana „delirionismului”. Ilina Gregori — filolog și critic, autoarea unor studii în franceză despre proza lui Țepeneag.
sursa Al. Piru (1917–1993) — critic și istoric literar. Ov. S. Crohmălniceanu (1921–2000) — critic; Sigmund Freud (1856–1939) — Interpretarea viselor (1900). [Sigmund Freud — Die Traumdeutung (1900; ed. cu contribuții de Otto Rank), Project Gutenberg (eBook #40739, Freud † 1939, domeniu public), de]
sursa Ion Pop (n. 1941) — poet, critic și profesor la Cluj. Cornel Ungureanu (n. 1943) — critic timișorean. E. Negrici (Eugen Negrici, n. 1941) — critic și istoric literar. N. Oprea — critic. Constantin Abăluță (tipărit „Abaluț[ă]”) — poet, numit de E. Negrici între „poeții metonimici”.
glosar Dumitru Țepeneag — Dumitru Țepeneag (n. 1937) — prozator, cu Leonid Dimov teoreticianul onirismului estetic; lipsit de cetățenie în 1975, stabilit la Paris (în «Micro-interviuri», «Onirismul doctrinar» și «Onirismul văzut azi»).
glosar onirismul estetic — „Onirismul estetic” e mișcarea literară teoretizată, din a doua jumătate a anilor ’60, de Leonid Dimov și Dumitru Țepeneag, în jurul cărora s-a format un grup (Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Emil Brumaru, Vintilă Ivănceanu, Florin Gabrea, Sorin Titel, mai târziu Virgil Tănase) (în «Onirismul doctrinar»). Pentru Gabriel Dimisianu, e „acest singur caz de grupare literară constituită în baza unui program estetic propriu, nealiniat ideologiei oficiale ci opus acesteia”, mai ales prin „respingerea «angajării» și a realismului” (în «Onirismul doctrinar»).
Doctrina, rezumată de Dimisianu: pentru literatura onirică „visul nu este o sursă ci numai un «criteriu», un termen de referință, și un «model legiuitor»”; scriitorul „nu povestește vise ci le creează literar după legile acestora”. „În opoziție cu suprarealismul, onirismul estetic nu acceptă dicteul automat, lăsarea în voia subconștientului”, ci „construiește cu luciditate, cu extremă rigoare, viziuni onirice”, cultivând ambiguitatea „ca pe un factor de intensă iradiere semantică”; scopul e „construirea unei lumi «paralele», nu omoloagă, ci analogă celei obișnuite” (în «Onirismul doctrinar»). Țepeneag: „A coborât din maimuța suprarealismului, prin negare” (în «Onirismul doctrinar»).
Paul Cornel Chitic, redactor la «Amfiteatru», a moderat în 1968 masa rotundă a revistei despre onirism, cu L. Dimov, D. Țepeneag, Daniel Turcea și L. Ulici (în «Onirismul doctrinar»). Marian Victor Buciu amintește episodul: Ulici „se delimitează decis de definiția onirismului medical, psihotic”: „Chitic lua definiția dintr-un dicționar” (în «Onirismul văzut azi»). Textul mesei rotunde («O modalitate artistică») e în ediția «Articole (1966–1989)» din această serie (vezi acolo articolul onirismul).
Mișcarea, „violent atacată, calomniată”, a fost oprită după „tezele din iulie” 1971; Țepeneag a fost lipsit de cetățenie în 1975 (în «Onirismul doctrinar»). Reconstituirea ei a început după 1990: antologia Momentul oniric a lui Corin Braga (1997), monografiile lui Nicolae Bârna și Marian Victor Buciu, cartea Daianei Felecan (2006) (în «Onirismul doctrinar» și «Onirismul văzut azi»). Vezi suprarealism, dicteul automat.
glosar Ulici — Laurențiu Ulici (1943–2000) — critic literar; la masa rotundă din 1968, moderată de Chitic, s-a delimitat de definiția medicală a onirismului; „ni se alăturase în cursul anului 1968 ca să ne părăsească puțin după aceea” (Țepeneag) (în «Onirismul doctrinar» și «Onirismul văzut azi»).
glosar Amfiteatru — Revista lunară de literatură și artă a studenților (București, din 1966), unde P. C. Chitic a debutat (1966), a primit premiul pentru dramaturgie pe 1967 și a lucrat ca redactor după 1971; a găzduit masa rotundă despre onirism (1968) (în «Notă de prezentare», «Premiile anuale ale revistei „Amfiteatru”», «Micro-interviuri», «Dramaturgi români contemporani de la A la Z», «Onirismul doctrinar» și «Onirismul văzut azi»).
glosar suprarealism — Mișcarea artistică întemeiată de André Breton (Manifestul suprarealismului, 1924): explorarea inconștientului și a visului prin dicteu automat. Oniricii se delimitează insistent de el: „A coborât din maimuța suprarealismului, prin negare” (Țepeneag) (în «Onirismul doctrinar» și «Onirismul văzut azi»).
glosar Crohmălniceanu — Ov. S. Crohmălniceanu (1921–2000) — critic și istoric literar, susținător al oniricilor (în «Micro-interviuri» și «Onirismul văzut azi»).