Cu Ion Băieșu, serios despre umor și surâzând, despre multe altele

16

— În pofida rezervelor manifestate^sursa de unii critici la premieră, comedia Preșul a reușit să numere până în prezent, la Teatrul de Comedie, șase sute de spectacole. După zece ani de la prima ei reprezentație scenică, ce înseamnă pentru dramaturgul Ion Băieșu^glosar această piesă?

— Am recitit-o de câteva ori, în ultimii ani. De exemplu, atunci când regizorul Alexandru Bocăneț^sursa mi-a propus să facă după ea o comedie cinematografică muzicală, sau în 1979, când am scos un volum de teatru. Textul nu m-a dezamăgit, în ciuda faptului că spectacolul, la premieră, a fost întâmpinat cu obiecții din partea unor critici. De altfel și unii din acei unii critici și-au schimbat în ultimul timp părerea, piesa în volum lăsându-le o impresie mai bună. În ciuda faptului că Preșul cuprinde și niște scene care par aduse din altă parte, trama este unitară și echilibrată; sunt acolo patru personaje — Filoftea, Avocatul, Fotograful, Pamfil — care poartă conflictul fără să obosească, și fără să lase prilejul publicului să observe micile divagații și intermezzouri^trad. ce dau un exces de culoare și pitoresc spectacolului. O socotesc comedia mea cea mai reușită de acest gen pentru că am reușit să combin aici comicul de situație cu comicul de limbaj. Firește, primul merit al succesului de public al piesei se datorește regizorului Ion Cojar^sursa. Înzestrat cu o răbdare de fier în munca dusă cu actorii, ființă de o seriozitate exemplară, el a avut îndrăzneala să o distribuie pe Stela Popescu într-un rol de compoziție^glosar, cel al unei femei bătrâne și vulgare; el i-a redescoperit pe Mircea Șeptilici și Cornel Vulpe, care fac în această montare două din cele mai pitorești roluri din cariera lor. Spre bucuria mea, am observat că actorilor le place să joace în acest spectacol și aș putea spune că, uneori, ca să nu se plictisească, ei nu numai că joacă, dar se și joacă. Ceea ce m-a încurajat de-a lungul acestor zece ani și m-a făcut să cred că textul se ține pe picioare de unul singur, este și faptul că a fost jucat cu mare succes la Ankara (164 spectacole), la Teatrul Nordhausen și cel din Weimar (R.D.G.), în Ungaria, Iugoslavia, în U.R.S.S. În momentul de față, Teatrul din Stockholm a solicitat o variantă în limba suedeză.

— Ați încercat modalități diverse de comedie: satirică în Gărgărița, fantezistă și tragică în Chițimia, parabolică în Dresoarea de fantome, În căutarea sensului pierdut, în Cine sapă groapa altuia. Cum apreciați starea comediei românești în momentul teatral actual?

— Un câștig foarte mare pentru comedia românească este apariția unui talent de excepție, Tudor Popescu^sursa, care a cucerit toate scenele țării. Comicul lui este foarte personal, oferă actorilor partituri excelente și cuprinde în el aproape întotdeauna o metaforă semnificativă. Paul Cornel Chitic, pe care l-am debutat^sursa acum 16 ani la „Amfiteatru^glosar”, este o certitudine la ora actuală. Totuși se scrie extrem de puțină comedie (ca și în cinematografie, unde situația este aproape jalnică). Regret că umoriști consacrați și încercați ca Valentin Silvestru^glosar, Mircea Horia Simionescu, Mircea Sântimbreanu^sursa, nu îndrăznesc să vină cu uneltele lor comice în teatru. Nevoia de comedie și de râs este mai mare ca oricând.

— Ultimele stagiuni au fost bune pentru dramaturgie și datorită aportului artistic al regizorilor. Preșul a marcat un jubileu, pe afișe ați figurat cu două montări de prestigiu, Iertarea, în regia lui Ion Cojar, la Studioul I.A.T.C.^glosar, și În căutarea sensului pierdut, în regia lui Florin Fătulescu la Petroșani, un spectacol mult dezbătut și apreciat de critică.

— Cred că una din șansele dramaturgiei la ora actuală este regia, cu deosebire cea tânără, care numără o pleiadă strălucită de nume ce au izbucnit pe neașteptate, într-un moment de criză, când monștrii sacri începuseră să se retragă. Sunt la ora actuală mai bine de zece regizori tineri care s-au impus cu pregnanță, punând pe bună dreptate stăpânire cu succes pe un domeniu ce de drept le aparține. Cătălina Buzoianu^glosar, Alexa Visarion^sursa, Aureliu Manea, Alexandru Tocilescu, Florin Fătulescu, Alexandru Colpacci, Dragoș Galgoțiu, Victor Ioan Frunză, Cristian Hadji-Culea^glosar și alții sunt regizori care vin nu numai cu o manieră de punere în scenă proaspătă și îndrăzneață, dar și cu opțiuni curajoase în ceea ce privește revalorificarea unui repertoriu vechi de zece-cincisprezece ani. Este extrem de plăcut pentru un dramaturg să se vadă citit de un ochi tânăr, lipsit de prejudecăți, cum mi s-a întâmplat mie în colaborarea cu Florin Fătulescu la spectacolul În căutarea sensului pierdut. Este una din șansele dramaturgiei actuale acest lot de regizori tineri, care au adus un reviriment în arta scenică și care se preocupă, sunt interesați de dramaturgia românească. O pun dealtfel în scenă foarte bine.

— De curând v-a apărut în Republica Democrată Germană un volum de schițe intitulat Tristețea vânzătorului de sticle goale. Ce preocupări vă domină activitatea literară în ultima vreme?

— Am terminat recent Gărgărița, o comedie în care încerc să descifrez mecanismul de gândire și filosofia (căci ea există) a celor care fură. Nu a micilor borfași, ci a hoților de anvergură, cei care fură cu metodă. E vorba aici doar de tentația aventurii, e vorba de acceptarea unui risc conștient în stil cascadoresc? Încercând să răspund la aceste întrebări, nu mi-am îngăduit să fac prea mult haz, și de aceea a ieșit o comedie gravă. Textul mi-a fost solicitat de mai multe teatre, și am o promisiune din partea lui Radu Beligan^sursa pentru o reprezentație scenică, în regia lui Horia Popescu, la Teatrul Național. Pregătesc, pentru Teatrul Giulești un spectacol-compus cu două comedii într-un act, Boul și vițeii și Prima zi de căsnicie.

Lucrez la o proză serioasă, un roman pe care îl chinui și care mă chinuie de aproape zece ani. Orice s-ar întâmpla, și cu orice risc, în 1982 sunt hotărât să ies cu el pe piață. De asemenea, am adunat circa 60 de schițe umoristice cu care voi alcătui volumul intitulat Săpăturile continuă.

Convorbire realizată de Ludmila Patlanjoglu^glosar