Farsă tragică în două părți
28Personajele
Draga soție a lui Gombo
Dragul cumnat
Draga bunică a lui Gomboglosar
Uli — locatar al demisoluluiglosar
Al doilea locatar al demisolului
29Acțiunea se petrece într-un apartament și într-un demisol aflat sub apartament, cât și pe strada care trece prin fața apartamentului și pe lângă geamurile demisolului, stradă de pe care se poate vedea imaginar, de cum ieși din apartament, dar mai ales din demisol, fereastra unei alte case. În fundalglosar, un bloc aproape finisat, care e gata să-și primească locatarii. Casa e foarte veche, nu are balustradă la balcon și trebuie dărâmată pentru spațiu verdeglosar. În apartament. Destul de dimineață. Gombo stă pe un scaun. Apare Soția.
Soția: Bună dimineața, dragă!
Gombo: Bună dimineața, dragă!
Soția: Ce dimineață însorită și luminoasă, ca zâmbetul tumultuosglosartrad. al unui copil! Farmecul dulce al acestei dimineți te umple de o renăscută vitalitate. Și caldarâmulglosartrad. — ce frumos poate luci un caldarâm — , acest vechi prieten al tuturor și al nostru, răbdător ca un sfânt sub miriadeleglosar de pașitrad. care îți vorbesc grăitor de viața care pulsează. Ce dimineață însorită!
Gombo: Într-adevăr! Trebuie să vibrăm într-un viitor apropiat la absolut totul.
Soția: Sunt în asentimentul tău, dragă. Simți cum întreaga casă pulsează de freamătul schimbării totale care va intra în viața noastră familială? Totul șoptește despre sentimentul nemaicunoscut până acum! Astăzi
30ne vom muta în noua locuință, care ne așteaptă cu brațe larg deschise. Cât de minunat va fi totul!
Gombo: Trebuie să depunem toată sârguința în întâmpinarea acestei împliniri minunate!
Soția: Cât de adevărat poți vorbi tu întotdeauna! S-a sculat dragul cumnat?
Gombo: Nu, încă nu s-a sculat; probabil că are de lucru iar.
Soția: Da, da. Cred că are de lucru. Ce minunat e să muncești! Astăzi avem de împachetat totul, absolut totul! Trebuie strânse mobilele, bibelourile noastre iubite, trebuie strânse tablourile din frumoasa noastră viață familială. Apoi lenjurile trebuie împachetate, da, da, lenjurile, în cele două cufere din stejar, care păstrează încă neșterse amintirile dragilor noastre rude. Apoi vesela. Da, da, și vesela trebuie strânsă. Astfel ca nimic să nu se spargă sau să se strice. Ce zici, avem o dimineață foarte încărcată. Tu ce zici, dragă?
Gombo: Mai repetă o dată ce trebuie făcut. Vreau să revăd totul cu ochii minții.
Soția: Astăzi avem de împachetat totul, absolut totul! Trebuie strânse mobilele, bibelourile noastre iubite, neprețuitele noastre tablouri din frumoasa noastră viață familială. Apoi lenjurile trebuie împachetate, da, da, lenjurile, în cele două cufere din stejar, care păstrează încă neșterse amintirile dragilor noastre rude. Apoi vesela. Da, da, și vesela trebuie strânsă. Astfel ca nimic să nu se spargă sau să se strice.
Gombo: Să facem în așa fel încât nici o clipă din dimineață să nu o pierdem de pomană!
Soția: Așa e, dragă! Ai spus exact ce trebuia. Ceea ce trebuia ai spus. Doamne, cât de bine ai spus ce trebuia! Să servesc cafeaua cu lapte? E un lapte bun și proaspăt, ca o zi de primăvară. Ca această zi de primăvară, drăgălașă și de primăvară, cu sângele înfierbântat de sevă.
Gombo: Da, adu-mi cafeaua cu lapte!
(Soția iese. Soțul se scoală de pe scaun și se plimbă pe bâjbâite prin casă. Revine apoi la loc; intră Soția cu cafeaua cu lapte.)
Soția: Am adus cafeaua cu lapte. E mai bună ca cea de ieri. E mai dulce cu o bucățică de zahăr în plus decât
31cea de acum două zile. Știu că-ți place să-ți bei cafeaua cu lapte din ce în ce mai bună. Nu-i așa, dragule?
Gombo: Și lingurița?
Soția: Da, o ai aici. (I-o pune în mână. Soțul își bea în liniște cafeaua cu lapte. Uli iese din dormitor somnoros. Se uită în lungul străzii. La cealaltă fereastră, a demisolului, apare Celălalt locatar al demisolului.)
Celălalt locatar: Bună dimineața, vecine!
Uli: Chiar că e bună. Mai repede am putea spune că e frumoasă. Bună dimineața! Nu-mi prea place să spun bună dimineața totdeauna. Mă simt tentat să spun, altă dată, cenușie dimineață, sau idioată dimineață, sau dimineață fără nici un chef. Ar fi mult mai nimerit.
Celălalt locatar: Ce zici de primăvara asta? O să fie foarte călduroasă. Gata cu lemnele.
Uli: Azi e o zi frumoasă, într-adevăr. Lumină galbenă, umbre albastre și reci. Mai ascunde dezastrul iernii.
Celălalt locatar: Bine, dar primăvara e anotimpul cel mai frumos! Totul înverzește, înflorește. Un fel de dimineață a naturii!
Uli: Nțț!trad. Mie nu-mi place primăvara deloc. Sau cel puțin cât ține până să-nverzească totul. Seamănă cu primii ani după un război...
Celălalt locatar: Ee, dar ce-i...
Uli: ... Câmpiile sunt pline de hoituri vegetale, de cadavre mumificate, totul e lamentabil, dezastruos, și toată lumea, fericită de sfârșitul ororilor, își pune ce i-a mai rămas, cât de cât întreg, pe ea; femeile se rujează puțin, fetele poartă rochiile demodate și largi ale mămicilor, răniți și mutilați zâmbesc galben și friguros, totul e foarte, foarte trist.
Celălalt locatar: Ei, dar ce-i cu dumneata? Te-ai sculat îmbufnat!
Uli: Pârlitaglosar asta de casătrad.: iar mi-au amorțit oasele de igrasieglosartrad.. Da, dar chestiunea despre primăvară n-are nici o legătură cu durerea din șale. Asta e un adevăr, vecine, care nu durează anual decât o lună cel mult, dar e un adevăr. Periodic, să zicem.
Soția (din bucătărie): Dragă, azi facem supă, nu-i așa?
Gombo: Da, da. Să aibă adevărata culoare galbenă a supelor cu adevărat gustoase!
32Soția: Bine, dragă, ai spus foarte bine tot!
Celălalt locatar: Îi auzi? Vecinii.
Uli: Da! Schimbă primele cuvinte, despre gospodărie.
Celălalt locatar: Știi ceva despre ei?
Uli: Nu mă interesează. Probabil că sunt niște vecini cumsecade. Dumneata îi cunoști?
Celălalt locatar: Câteva cuvinte; doar atât. Arată a fi foarte pașnici.
Uli: N-am zis altfel.
Celălalt locatar: Nu mergi să faci o plimbare?
Uli: Ți-am spus că nu-mi place începutul primăverii. Nu știu ce am, nu mă simt prea bine. Apropo, știi că azi-mâine ne mutăm? Mi-am pus mari speranțe în casa aceea nouă.
Celălalt locatar: Da, și eu. Sper să fie spațioasă și confortabilă. Ai observat că-mi place să stau mult în casă. Îmi găsesc totdeauna câte ceva de făcut.
Uli: Eu sunt mereu plecat. Casa asta nu-mi inspiră deloc încredere.
Celălalt locatar: E adevărat. Nu e prea confortabilă.
Uli: Uite-o!
Celălalt locatar: Pe cine?
Uli: Fata aceea frumoasă. E foarte frumoasă. E foarte, foarte frumoasă!
Celălalt locatar: O cunoști?
Uli: Nu. Dar deocamdată nici nu vreau asta. E într-adevăr foarte frumoasă.
Celălalt locatar: Nu cumva...
Uli: Ei și? Nu-i un păcat. Mă gândesc destul de mult la ea. Când o văd dimineața, știu că-mi merge bine. Acum o lună n-am văzut-o vreo trei zile la rând. Am crezut că nu știu ce se întâmplă cu mine. A fost, probabil, bolnavă.
Celălalt locatar: E frumoasă, vecine, e foarte frumoasă.
Uli: Zilnic o văd acolo.
Celălalt locatar: Da, stă toată ziua la fereastră.
Uli: Acum pot să plec. E și târziu. Am puțină treabă. La revedere.
Celălalt locatar: A! Va să zică, de-asta ai stat aici?!
Uli: Vroiam să-mi meargă bine. La revedere.
33Celălalt locatar: La revedere. (Clatină din cap, apoi se retrage din fereastră. Apare Cumnatul.)
Cumnatul: Bună dimineața, dragă.
Gombo: Te-ai sculat, deci. Buuun!
Cumnatul: În legătură cu cele discutate ieri, concluziile la care am ajuns sunt deosebit de complexe...
Gombo: Ai luat ceaiul de dimineață?
Cumnatul: Da, și mi-am dat seama că era mai dulce cu mai bine de o bucățică de zahăr decât ceaiul băut acum două zile, ceea ce m-a făcut să simt freamătul unei neasemuite sărbători familiale.
Gombo: Și ce spuneai?
Cumnatul: Dragă, se poate spune că cele spuse ieri de mine își găsesc vigurosul și neîndoiosul răspuns în următoarele cuvinte: Căci din îmbrățișarea călduroasă și iubitoare, ca privirea mamei asupra trupului noului-născut, răzbate finalul aureolat și lipsit de teatralismglosar, cum spune Bartreglosar. Nu cum spune Artresursa, din cele citite ieri. Căci și Lartre spune: E neîndoios ca ziua și ca noaptea că izbucnirea tumultuoasă și cascadată a încheierii încurcubienateglosartrad. și departe de stigmatul gestului amplu și sec pornește ca din încovoierea brazdei asupra seminței ascunse la sânu-i. Convingător vorbește și Gartre despre același subiect discutat. Îți dai seama că Gartre dovedește lipsa de sevă a celor spuse de Artre, este convins de asta. Ce părere ai?
Gombo: Să zdrobim rodul sufletului întunecat al lui Artre și să bem din apa lină și cristalină și calinăglosar și benzinătrad. a creațiilor lui Bartre și a lui Martre și Gartre.
Cumnatul: Da, dragul Gombo a tras o linie puternică sub cuvinteletrad. care trebuiau spuse. Bravo! Bravo! (Soția intră și strigă și ea: Bravo! Bravo! Bravo! Apoi pleacă din cameră. Intră Bunica.)
Bunica: Bună dimineața! Bună dimineața!
Gombo: Bună dimineața, dragă bunică! (Bunica este un bărbat în toată puterea cuvântului.)
Cumnatul: Bună dimineața, dragă bunică!
Bunica (se plimbă de colo până colo): Da, dimineața asta îmi aduce aminte de anii aceia, ce ani sângeroși au fost!
34Adevărați ani sângeroși, ani în care dragul bunic al vostru lupta până la ultima picătură de sânge, pentru familia noastră.
(Apare și Soția, cu o pereche de ciorapi de lână, croșetați, în mână.)
Cumnatul: Da, așa e. (Se îndreaptă spre bibliotecă și ia o carte la întâmplare.) Căci iată ce spune Gartre (citește): Căci îmbrățișarea călduroasă și iubitoare ca privirea mamei asupra trupului noului-născut — departe de stigmatul gestului amplu și sec pornește ca din încovoierea brazdei asupra seminței ascunse la sânu-i.
Soția: Dragă bunico, încalță ciorapii.
Bunica: Ciorapii! O, ciorapii croșetați de mâna ta, câte nu-mi amintesc ciorapii croșetați de mâna ta, câte zile nu mi se perindă prin fața ochilor minții, ziua aceea în care familia noastră cucerise dreptul în casa aceasta; și bunicul, emoționat, frământându-și neguros mâinile, privi către orizontul luminat de soare și din bieții lui ochi țâșniră lacrimi de fericire. O, ce zile! O, ce zile glorioase au fost acelea!
Gombo: Da, da. Dar azi, cu sufletele luminate de acele zile pline de glorie, vom realiza împlinirea visului nostru de veacuriglosarsursa.
(Soția aduce o oală de noapte pentru Bunica.)
Cumnatul: Sigur, vom discuta ultima clipită a împlinirii visului nostru de veacuri.
Soția: Du-te în camera dumitale, bunico, e o trebuință și de aceea... (Îi întinde oala de noapteglosar.)
Bunica: O, oala de noapte! (O mângâie.) Câte nu-mi aduce aminte ea, când bunicul mi-a întins-o în ziua aceea, pe care niciodată nu o voi uita, și mi-a spus: „E a ta”. Apoi mi-a mai spus: „E a ta, pentru că e câștigată de familia noastră”. (Pleacă din încăpere. Toți tac respectuos. Apoi...)
Gombo: Să ne strângem astăzi, peste zece minute, să vorbim aprins despre actul cel mai important din viața noastră, a familiei noastre.
Soția: Să pun o anume față de masă, nu?
35Gombo: Să întâmpinăm cu zâmbete dulci și să ne umplem de o profundă recunoștință. Să ne ascundem vocea ce se luptă cu lacrimi de fericire.
Cumnatul (citește dintr-o altă carte luată din bibliotecă): Să zdrobim rodul sufletului odios al lui Artre și să bem din apa lină și cristalină și calină și felină a creației lui Bartre și a lui Lartre și Gartre.
Soția: Unde să pun, dragă Gombo, scaunul cel mare al...? Unde naiba să-l pun? Da, simt cum ochii mei sub robustele-mi pleoape scapără fulgere de triumf. (Ia scaunul și-l lasă undeva în drum; pleacă apoi din cameră).
Cumnatul: Mă simt ca trăsnit sub greutatea acestei știri și o profundă recunoștință mă inundă ca o apă limpede venită în gură, care-mi înăbușă lacrimile suave. (Gombo se plimbă pe coridorul dintre mobile, unde se află scaunul uitat de Soție, și se împiedică lovindu-se de el.)
Gombo: Cine a pus scaunul acesta aici? A hotărât familia să fie scaunul acesta aici? Familia nu acceptă în sânul ei răzvrătiri de felul acesta! Să plece din familia noastră acei care nu respectă familia și gândurile ei! Familia e strâns unită și nu are voie nimeni altceva! Noi curățim familia noastră de renegațiglosar!sursa Să plece din familia noastră renegații! Să plece! Să plece! Să plece!
Cumnatul: Da, căci cum răspunde în mod strălucit creația lui Bartre în acest caz? (Ia o altă carte din bibliotecă, o deschide undeva și citește.) Căci din îmbrățișarea călduroasă și iubitoare, ca privirea mamei asupra trupului noului-născut, răzbate finalul aureolat și lipsit de teatralism.
Gombo: Să plece renegații din familia noastră!
Cumnatul: Și să zdrobim rodul sufletului scârnavglosartrad. al lui Artre și să bem din apa unduitoare și răcoritoare și gânditoare a lui Bartre și Martre și a lui Lartre și Gartre.
Gombo: Nu permit, și nimeni din familie, ce s-a întâmplat. Să strângem strâns membrii familiei în jurul liniștii și vieții noastre, încărcată, ca o albină harnică, de pace și fericire! Cine a făcut această faptă groaznică? Cine?
Bunica (intră în cameră): Dar te-ai lovit rău, dragule? Te-ai lovit rău? (De-acum, agitație.)
36Cumnatul: Da, s-a lovit rău, bunico, adu o compresă cu apă rece. (Intră Soția.)
Soția: Da, aduc acum!
Bunica: Vânătaia îmi amintește de anii aceia sângeroși când bunicul nostru a căzut de pe scări.
Gombo: Frecați bine vânătaia mea, să se șteargă, să n-o mai am. Familia noastră nu poate permite ca eu să am vânătăi. Cum e? E vânătă?
Cumnatul: Da, o frec, și o voi freca, fiindcă vânătaia a fost făcută pe altarul familieiglosar noastresursa. Adu puțin alcool, tu.
Soția: Stai să leg aici mai strâns. Bunico, dă-mi sticla din dulap.
Cumnatul: Da, adu sticla cu alcool, căci alcoolul... Dar cine a pus scaunul aici?
Gombo: Da, cine a îndrăznit să...?
Soția: Nu l-am pus bine! Eu urma să-l duc la masă.
Gombo: Nu! Să-mi spui ce te-am întrebat eu, dragă, nu poveștile tale, înțelegi?
Soția: Eu vroiam să-l duc la masă — acolo!
Cumnatul: Nu, nu-mi sustrage atenția mea trează cu ideile tale lăturalniceglosartrad..
Bunica: Spune, dragă, că tu l-ai pus acolo, și gata! Recunoaște-ți vina și vei fi pe jumătate iertatăsursa.
Soția: Dragilor, dar urma să-l duc la masă, la locul cuvenit!
Cumnatul: Cum adică vroiai să-l duci la masă?
Soția: Să-l duc la masă!
Cumnatul: Cine ți-a spus să-l duci la masă?
Soția: Vroiam să-l duc la masă, dragule!
Cumnatul: Aha! Vroiam, ai spus, nu? Vroiam? Adică faci ce vrei, nu întrebi pe nimeni; familia ce păzește? Gombo de ce e aici? Așa, numai ca să fie? L-ai întrebat? I-ai cerut sfatul, dragă, spune, mărturisește!
Gombo: Înțelegi, dragă, eu vreau să știu cine a pus scaunul în drum. Cine a uneltit împotriva mea. Tu?
Soția: Dar nu l-am pus propriu-zis acolo, fiindcă urma să-l duc.
Gombo: L-ai pus sau nu l-ai pus acolo tu, dragă?
Cumnatul: De ce vrei să ne ascunzi, să ne mințim, știm totul, absolut totul.
Bunica: Da, scaunul acesta pe care a stat bunicul nostru.
37Soția: Dar n-am vrut să-l pun acolo, n-am vrut, n-am vrut! Oh, oh, oh!
Gombo: Dacă și din partea ta trebuie să ne așteptăm la astfel de gesturi și fapte, ce să mai zicem de cei care nu sunt din familia noastră?
Bunica: Sigur că da, sigur că da.
Soția: N-am vrut să-l pun acolo, n-am vrut să-l pun acolo, am greșit, dragilor, am greșit, fiindcă n-am știut că voi face ceva ca aceia care nu sunt din familia noastră. Oh, oh, oh!
Cumnatul: Da, Gombo, văd după roșeața apărută în obraji, văd din obrajii ei roșii ca un măr, dar, dragă, nu un măr al discordieiglosarsursa, ci un măr obișnuit, al cărui suc hrănitor ajută la întremarea trupului, că ea își dă seama de greșeală.
Gombo: Ți s-au îmbujorat obrajii, dragă? Ei, dacă spui că i s-au îmbujorat obrajii, înseamnă că-și dă seama de gestul ei urât și se căiește din adâncul sufletului ei curat.
Soția: M-ai iertat, dragă Gombo?
Gombo: Ei da, sigur că te-am iertat, dar să nu se mai repete. Da?
Soția: Oh, Gombo, dragă Gombo, cât de bun ești tu, cât de bun ești tu, îți promit să nu se mai întâmple vreodată aceasta. Dar hai, mângâie-mă și tu, da? Și hai și cântă dragostea noastră...
Gombo: Bine, bine, dragă, să facem cum vrei tu. Da?
Soția: Sigur, sigur că da, și mângâie-mă, da? M-ai iertat, nu-i așa? Du-gu-lu-guglosar, du-gu-lu-gu!trad. Scumpul meu Gombo, da?
Gombo: Bine, bine!
Bunica: Eu plec, acum o să vie altcineva, eu plec, eu plec!
Soția: Bine, dragă bunico, drum bun, drum bun! (Se strâng mâini călduros. Se flutură batiste.)
Cumnatul: Du-te, dragă bunico, du-te. (Se fac bezeleglosartrad..)
Gombo: Așteptăm pe noul oaspete, sigur, du-te!
Cumnatul: Am însoțit cu privirea pe scumpa și neprețuita, draga bunică. Căci ce spune Gartre (ia o carte din bibliotecă, o deschide și citește): Căci din îmbrățișarea călduroasă și iubitoare, ca privirea mamei asupra noului-născut, răzbate finalul aureolat și lipsit de teatralism. (Sună soneria.)
38Gombo: A venit oaspetele nostru, un drag oaspeglosartrad.!
(Soția se duce la o ușă și o deschide.)
Cumnatul: Draga soție l-a întâmpinat la intrarea în casă pe oaspetele familiei noastre, cu zâmbetul pe buze.
(Intră Oaspetele-Bunică. Se oprește în prag. Soțul se ridică în picioare.)
Gombo: Fii bine-venit, oaspete de soi al familiei prietene, și te bucură de ospitalitatea sinceră a căminului nostru.
Oaspetele-bunicăglosar: Mulțumesc din inimă, dragilor, pentru primirea pe care mi-o faceți. (Soția conduce pe Oaspetele-Bunică, de mână, spre Gombo, iar Cumnatul îl conduce de mână pe Gombo spre Oaspetele-Bunică și le întinde mâinile una spre cealaltă, fiindcă și Gombo și Oaspetele-Bunică sunt orbi. Își strâng mâinile și se îmbrățișează. Se așază la masă liniștiți.)
Gombo: Adu-ne câte o cafea, un șerbetglosartrad., o prăjitură, să ne simțim cât mai bine
(Soția iese după cele cerute.)
Oaspetele-bunică: Ce zici de primăvara aceasta? E aproape sosită.
Gombo: Într-adevăr, constat cu surprindere și bucurie că avem aceeași părere asupra chestiunii.
Oaspetele-bunică: Mă bucur de aceleași simțăminte comune pe care le avem.
Gombo: Și voi luptați cu înverșunare pentru a vă muta în noua casă?
Oaspetele-bunică: Da, și am până acum satisfacții mari, am terminat pregătirile cu două zile mai devreme. Azi ne și mutăm.
Gombo: Vă urez fericire și belșug, o dată cu pasul pe care l-ați făcut. Noi suntem în fața pasului acesta. E un pas plin de răspundere și de griji, pentru că soarta stă în mâinile acestui pas.
(Intră Soția cu cele cerute.)
Soția: Cum e?
Cumnatul: Discuția e plină de prietenie și desăvârșită armonie.
Soția: Mă bucur sincer, sincer de tot. (Gombo și Oaspetele-Bunică se servesc în tăcere.) Cum mai e?
39Cumnatul: Dragul Gombo și cu dragul oaspete se înțeleg de minune asupra unui număr de chestiuni foarte importante.
Oaspetele-bunică: Am fost servit minunat și mulțumesc familiei pentru primirea făcută.
Cumnatul: Da, căci ce spune Lartre? E neîndoios ca ziua și ca noaptea că izbucnirea tumultuoasă și cascadată a încheierii încurcubeiatetrad. și departe de stigmatul gestului amplu și sec pornește ca din încovoierea brazdei asupra seminței ascunsă la sânu-i.
Oaspetele-bunică: Dar știi ce spune și Bartre? Căci din îmbrățișarea călduroasă și iubitoare, ca privirea...
Cumnatul: ... mamei asupra trupului noului-născut, răzbate finalul...
Oaspetele-bunică: ...aureolat și lipsit de teatralism. (Râd fericiți amândoi.) Eh! Ce adevăr mare e acesta, și universal totodată!
Cumnatul: Vizita s-a încheiat într-o apoteozăglosartrad. de lumină și căldură a creației lui Bartre și Lartre. Bravo!
Soția: Bravo!
(Toți, în corglosar: Bravo! Bravo! Oaspetele-Bunică se ridică și se îndreaptă spre ușă. Îmbrățișări, semne cu batiste. Musafirul pleacă. După care rămân un timp extaziați).
Cumnatul: În sufletul meu, vizita aceasta sună ca un ecou care se zbate de stâncile din mine, ca un încarcerat care-și izbește capul de pereții celulei sale, cu ochii luminați și transfigurați, care au găsit cheia fericirii. Da, da, căci din îmbrățișarea caldă, și îndrăgostită, ca privirea mamei asupra trupului noului-născut, răzbate finalul aureolat și lipsit de teatralism! Ce adevărat, ce adevărat!
Gombo: Așa e, așa e! Am observat că n-ai mai spus „Călduroase și iubitoare”, ci ai spus „caldă și îndrăgostită”.
Cumnatul: Da, am adaptat acest adevăr uriaș, ca o ciupercă pentru lumea furnicilor, după chipul și asemănareaglosarsursa întâmplărilor și secundei trăite de inimile noastre.
Gombo: Bine ai făcut! Se simțea nevoia. Se simțea nevoia, o cerea sentimentul și secunda care ne-a înfiorat trupul. Să schimbăm după sentimentul și secunda care ne înfiorează trupul!
40Soția: Nu-i așa, dragule Gombo, că a fost minunat? A fost minunat, tu, dragă, a fost foarte minunat!
Gombo: Și acum să ne adunăm și să vorbim despre pasul nostru!
Cumnatul: Da, așa e. (Toți se mișcă.)
Soția: O chem și pe bunica!
Cumnatul: Sigur, tu, cheam-o!
Soția: Dragă bunico! Dragă bunico! Vino aici, te rog!
Bunica: Da, da, vin!
Gombo: Adu câteva cărți de literatură. Să citim cărțile din biblioteca familiei.
Cumnatul: Sigur că aduc. (Aduce câteva cărți pe masă. Se așază toți în jurul mesei. Soția e de o parte a mesei, ceilalți de cealaltă parte a mesei.) Azi familia noastră se va muta în noua casă și trebuie să hotărâm ce facem ca pasul nostru să fie așa cum trebuie să fie un asemenea pas.
Bunica: Când bunicul vostru a cucerit această casă, spunea mereu că nu a făcut pasul acesta și că noi suntem cu un picior jos și cu unul în aerglosar, și când va veni vremea aceea oare, fir-ar al dracului să fie — se întreba el zilnic după masa de seară, compusă din ceai și biscuiți aromați. Când va veni ziua aceea oare? zicea el, și în mintea mea vorbele lui s-au înfipt adânc, ca un țărușglosartrad., în jurul căruia se învârtește cosmosul meu ca un mânzatglosar neînvățat la frâutrad.. Și ce frumos spunea el: Și când va veni vremea aceea oare, fir-ar al dracului să fie? — în ziua aceea ploioasă când norii se târau pe pământ ca niște burți pline de apă, iar vântul sufla jalnic, ca plânsul deznădăjduit al fostelor mame, care vedeau că fiul lor a plecat la oaste și n-a mai venit. Tabloul buniculuiglosar vostru din perete arată cum bunicul spune vorbele acelea mari, și se numește „Bunicul spunând vorbele acelea marisursa”. Ce minunat spune el în tablou vorbele acelea mari, cu ochii înlăcrimați ca de roua dimineții așternută pe câmpiile cu cruda iarbă verde pe care pasc mioareleglosartrad., albe ca spuma mării care n-a atins plaja!
Gombo: Da, să spunem vorbe mari, ca spuma care n-a atins plaja!
41Cumnatul: Căci din îmbrățișarea clocotitoare și magmatică, precum a soarelui, ca privirea mamei asupra trupușorului noului-născut, se naște finalul aureolat și lipsit de teatralism, și nu cum spunea Artre: Căci din îmbrățișarea caldă și iubitoare, ca privirea mamei asupra noului-născut, se naște finalul aureolat și lipsit de teatralism — care face neasemuit de marea greșeală sufletească —, ci așa cum spune Bartre și Martre și Gartre, și cum am spus eu mai înainte.
Gombo: Azi ne mutăm și eu cred că trebuie să facem astfel ca să nu pierdem nici o secundă prețioasă.
Soția: Bravo, bravo!
(Toți: Bravo! Bravo!)
Bunica: Tabloul bunicului vostru din perete arată cum bunicul spune vorbele acelea mari.
(Toți încremenesc cu ochii la tabloul bunicului. Apare Uli.)
Uli: Vecine! Vecine! (Apare Celălalt locatar.)
Celălalt locatar: S-a întâmplat ceva?
Uli: Dă-mi o țigară. Am uitat să iau țigări.
Celălalt locatar: Mai am 11 țigări. Îți dau trei, e bine?
Uli: E bine, dar am să-ți mai cer mai încolo trei țigări.
Celălalt locatar: De ce?
Uli: Ca după aceea să-mi mai poți da trei și să rămâi și tu tot cu trei.
Celălalt locatar: Ha-ha, bine! Ți-ai scos pijamaua la aer?
Uli: N-am scos-o, tu ți-ai scos-o?
Celălalt locatar: Nici eu. Ce mai e nou prin oraș? N-am mai ieșit de mult!
Uli: Nimic nou. Toți se mută în case noi. Altceva nimic.
Celălalt locatar: Se mai demolează?
Uli: Da, și duminica se demolează. O să ne demoleze și pe noi.
Celălalt locatar: Ne demolează, zici? Da, cred că ne demolează. Trebuie să demoleze și păduchelnițaglosar astatrad..
Uli: Sunt convins că o să demoleze. Sigur. O să fie aici spațiu verde. Și în locul grotei mele o să fie iarbă verde. Și când o să treci pe aici, o să-ți spui: „Eu am stat aici”. Cine ar putea crede? Nimeni, bineînțeles!
42Celălalt locatar: Păi cine ar putea crede? Nimeni, afară de dumneata și de mine.
Uli: Și de vecinii de sus, ca și de ceilalți vecini.
Celălalt locatar: Și de prietenii vecinilor de sus și ai celor și mai de sus!
Uli: Nu i-am mai pus pe ai noștri.
Celălalt locatar: Da, sunt destul de mulți care o să-și amintească.
Uli: Chiar că sunt destul de mulți. Ha-ha, chiar foarte mulți!
Celălalt locatar: Ha-ha! Și noi, care credeam că sunt numai câțiva!
Uli: Da, ce era să credem noi! Dar cine o să-și mai bată capul, să-și amintească de locul acesta?!
Celălalt locatar: Totuși, din atâția...
Uli: Poate aceia care au fost legați sufletește de casa aceasta.
Celălalt locatar: Prin vreo durere, suferință, boală, deces.
Uli: Cunoscuții și prietenii mei n-au aflat niciodată ceva trist în cămăruța mea. Nici prietenele mele. Și la mine n-a avut cine să decedeze. Așa că...
Celălalt locatar: Cam așa stau lucrurile și la mine. Încă la mine nici n-au prea fost mulți cunoscuți. Și nici n-aveau la ce să vină nici amicii familiilor de sus. De cincisprezece ani, de când stau aici, n-a mai murit nimeni.
Uli: Da, vecine, n-a murit chiar nimeni. Locurile unde ți se întâmplă bucurii sau mulțumiri le uiți.
Celălalt locatar: Nu prea cunosc mulți care să fi ieșit de aici supărați. Ce să-și mai aducă aminte de casa asta!
Uli: Parcă noi... La început o să ținem minte. Dar cine-ți garantează că n-ai să uiți unde-i spațiul verde din locul casei? Poate dumneata. Eu nu!
Celălalt locatar: Parcă eu... Eu nici atât, cât de nesuferită îmi este văgăunaglosar astatrad.!
Uli: O să uităm șandramauaglosartrad. ca pe un vis rău. Și-acum mă dor șalele din cauza igrasiei. Ce casă groaznică, vecine!
Celălalt locatar: Ce să-și mai aducă cineva aminte de ea?! Pa naiba! Vecine, nu vii la mine? Dar cum te numești, că mereu îți uit numele.
Uli: Uli, de la Paul: Paulică — Uli!sursa
Celălalt locatar: Vecine Uli, nu vii pe la mine?
Uli: Da, da, cu plăcere chiar. (Intră la Celălalt locatar.)
43PARTEA A II-a
Gombo: Sunt frânt de oboseală, atâtea lucruri frumoase am trăit în dimineața aceasta, încât s-au resfirat și împrăștiat din trupul meu și al familiei noastre toată odihna și tihna sufletului, cugetului, mugetului, bugetuluiglosartrad. nostru. Să chemăm în noi înviorarea vioreleiglosartrad., în dimineața proaspătă a vieții familiei noastre mari. (Iese pe pipăite din încăpere.)
Cumnatul: Eu rămân să mai cuget puțin.
Bunica: Când bunicul vostru era frânt ca plopii de vântoaseleglosar ierniitrad., la fel făcea: se ducea să se odihnească un pic.
Soția: Dragă bunico, stai să-ți odihnești oscioarele, care merită din plin, cu prisosință, statul. Uite scaunul acesta, stai aici, dragă bunico, stai.
Bunica: E plăcută odihna în familie. E o odihnă binecuvântată. Ce plăcută e odihna în familie!
Cumnatul: E adevărat, dragă, e adevărat. Ce valoare au căpătat vorbele pe care le-ai spus! Le voi înscrie în jurnalul familiei cu litere de platinăglosar.
Soția: Eu o să strâng fața de masă, pe care o voi împături cu sfințenie, fiindcă a fost și ea aici, cu trup și suflet lângă noi, în momentele de mare încordare, și fără să crâcnească, nebăgată în seamă, a trăit și ne-a ajutat cu ce-a putut și ea. Ee! Sărăcuța, față de masă, cât de dulce e ea!
Bunica: Și bunicul vostru, cel mai mare bunic al tuturor familiilor ca a noastră, la fel vorbea, parcă, de cățelul împăiat care parcă-l privea cu ochi vii. Cum mă ajută el, în clipele de cumpănă grea, de câteva tone cel puțin!
Soția: Da, chiar așa... (Sună soneria.)
Cumnatul: Vezi cine e.
(Soția deschide ușa. Apare Gombo al II-lea, oaspete.)
Soția: Cine ești?
Gombo-oaspete IIglosar: Cum, nu mă cunoașteți?
Soția: Nu, dar cine ești, chiar dacă nu te cunosc?
Cumnatul: Nu da drumul! Cine știe! (Se apropie.)
Gombo-oaspete II: Nici tu, dragă, nu mă cunoști?
44Cumnatul: Nu. (Către Soție.) Nu-i da drumul. Poate fi un aprig dușman al familiei. Cine ești?
Gombo-oaspete II: Cum, dragă, nu mă cunoști? Sunt vărul vecinului cel mai de sus!
Cumnatul: Da-a-a?
Gombo-oaspete II: Da.
Cumnatul: Nu-mi dau seama!
Bunica: Cine-i acolo?
Gombo-oaspete II: Eu sunt, vărul vecinului cel mai de sus!
Cumnatul: N-am de unde ști că ești vărul vecinului cel mai de sus!
Bunica: Cine-i acolo?
Soția: Cum ești vărul vecinului celui de mai sus?
Bunica: Cine-i acolo?
Gombo-oaspete II: Să distrugem sufletul odios al lui Artre, care vrea să otrăvească și să distrugă ca pe un castel de cărțiglosartrad. creația lui Bartre și Lartre și Martre și Gartre.
Soția: Da! Este vărul vecinului cel mai de sus!
Bunica: Cine este acolo?
Soția: Vărul vecinului cel mai de sus!
Bunica: Oooh! Vărul vecinului cel mai de sus! Aaah! Vărul vecinului cel mai de sus! Vărul lui Stăvarulglosar cu ochii ca muștarultrad.! Țin minte ca acuma! Parcă văd: bunicul vostru, cel mai mare bunic al familiilor, ședea, ca aici, pe un scaun (Bunica se așază pe un scaun), iar Stăvarul, Stăvarul cu ochii ca muștarul stătea dincoace. (Bunica se așază pe scaunul alăturat.) Și Stăvarul spune: Ce zici de vremea aceasta păcătoasă? La care bunicul (Bunica se mută pe primul scaun) spune: Ce să zic! Hai să nu mai vorbim despre ea. Mai bine vorbim despre altceva. Iar Stăvarul, uitându-se admirativ la bunicul vostru, spune (Bunica se așază pe celălalt scaun): Chiar așa! Bine zici! Hai mai bine să vorbim despre altceva! Ha-ha, ce frumoasă zi a fost aceea, of! of!
Cumnatul: Intră, te rog, atunci!
Gombo-oaspete II: Nu, am treabă. Am niște chestiuni de rezolvat sus!
Cumnatul: Cu ce-ți putem fi de folos?
Gombo-oaspete II: M-au trimis vecinii, prietenii voștri, să vă dau aceasta. (Scoate de după ușă o casetă mare
45din lemn galben.) Mi-au spus că aveți nevoie de acest obiect.
Soția: Oh! Ce frumusețe de casetă din lemn galbenglosar mi-a trimis! Ce frumusețe de casetă din lemn galben mi-a trimis!
Cumnatul: S-o arătăm și bunicii!
Soția: Da, bunico, privește! Vezi ce frumoasă e?
Bunica: Cât de frumoasă și de maiestuoasă poate fi această suplă casetă!
Soția: Să-i dăm și noi vecinului ce i-am promis! (Se duce și aduce o casetă mare din lemn galben, identică cu cealaltă.) Iată ce le dăm prietenilor noștri în schimbul pe care l-am hotărât.
Gombo-oaspete II: Ce frumoasă casetă din lemn galben! A-a-a! Mulțumesc familiei prietene pentru frumoasa casetă din lemn galben pe care ne-a dat-o.
Cumnatul: În schimb, eu mulțumesc, în numele familiei, pentru frumoasa casetă din lemn galben pe care ne-a dat-o familia prietenă! (Se strâng mâini.)
Bunica: Când bunicul vostru, cel mai mare... (De câteva ori nu e auzită, și ușa se închide în urma lui Gombo-Oaspete II.) Vroiam să-i spun ceva vărului care a venit. Dragă cumnate, vroiam să-i spun ceva dragului văr!
Cumnatul: Da, sigur că da, dragă bunică! Dragă soție, cheamă-l pe dragul văr!
Soția: Imediat, dragă cumnate! (Se duce la ușă, dar e încuiată și nu se poate deschide.) Nu se deschide ușa, dragă vere!sursa Nu se deschide ușa! (Strigă tare.) Dragă vere!
Cumnatul: Nu se poate! Trebuie să se deschidă! (Încearcă să deschidă ușa.)
Bunica: Nu se mai deschide ușa?
Soția: Ce facem acum, dragă cumnate?
Cumnatul: Probabil că s-a înțepenit clanța. Să mă uit.
Soția: Trebuie să deschidem ușa.
Cumnatul: Cred că s-a înțepenit clanța. Nu văd nimic. (Se învârte în jurul ușii, încercând să vadă ceva.)
Soția: Să-l chem pe dragul soț, pe dragul Gombo?
Cumnatul: Din ce în ce mai mult cred că s-a înțepenit clanța. Să-l chemăm.
Bunica: Nu se mai deschide ușa?
46Soția (fuge să-l cheme pe Gombo): Gombo! Ieși de după paravanglosartrad.. Vino-ncoace!
Gombo: Ce s-a întâmplat? Ce strigi așa?
Soția: Parcă nu știi! Nu se mai deschide ușa! Nu se mai deschide, asta-i!
Bunica: Chiar nu se mai deschide ușa?
Gombo: Cum nu se mai deschide? Ce-i asta? Se poate? Ce, rămânem închiși aici?
Soția: A-u-u! Ce? Rămânem închiși aici? Nu se poate. Nu se poate. Dragă cumnate, deschide ușa! Hai odată!
Cumnatul: Dragă Gombo, după analiza situației, reiese că se pare că ușa nu se mai deschide.
Gombo: Să facem astfel ca să nu ni se mai pară așa.
Soția: Asta înseamnă că nu ne mai mutăm, dragilor, ce facem?
Cumnatul: Înseamnă că nu mai putem face marele pas în mâinile căruia se află fericirea marii noastre familii. Ce-i de făcut, dragă Gombo?
Bunica: Și chiar nu se mai deschide ușa?
Soția: Înseamnă că ziua aceasta, minunată ca un dar al cerului și al seninului călător peste bucuria și peste casa noastră, nu ne-a adus zămislirea fericirii noastre.
Cumnatul: Dragă Gombo!
Gombo: Dragă Gombo... pasul nostru rămâne nefăcut, suntem și vom rămâne cu un picior jos și cu unul în aer, spune-mi, ce facem?
Soția: Și atâtea clipe, foarte minunate clipe am trăit, în întâmpinarea... Simt cum din ochii mei fulgeră lacrimi grele de durere.
Bunica: Dar de ce nu se deschide ușa, spuneți-mi și mie odată?
Gombo: Să facem astfel ca să punem și piciorul celălalt jos.
Soția: Dragă Gombo, cum ieșim de aici?
Cumnatul: Ce naiba, nu ne mai mutăm nicăieri? Și casa cea nouă?
Gombo: Cel mai bun lucru e să căutăm o ieșire din situația aceasta.
Cumnatul: Așa e. E cel mai bun lucru de făcut. Mintea ta luminată, dragă Gombo, și de data aceasta vine să ne
47arunce o punte greu încercată, dar puternică și înfiptă adânc, pe care n-o mai poate clinti nimeni, chiar ca să ne ajute pe noi, marea familie a bunicului, din care face parte și Gombo. Bravo lui! Bravo lui!
Soția: Cum ieșim de-aici, cum ieșim de-aici?
Bunica: De ce nu ne mutăm în casa cea nouă?
Cumnatul: Să căutăm marea soluție și să plantăm în inimile noastre ideea dragului Gombo și să o ascultăm ca pe un îndemn scump ca vederea ochilor noștri.
Soția: Important acum este să ieșim din casă, acum, acum, chiar acum! Ah, sfânt acum, drag acum, cât de mult prețuiești tu!
Cumnatul: Cel mai important lucru acum este să ascultăm cuvântul dragului Gombo.
Soția: Acum, acum, asta vreau, nu acum frumos și iubit de toți.
Cumnatul: Ce-i asta. Nu te gândești la nemulțumirile și viața grea a bunicului, care a luptat și și-a rupt din trup și suflet ca noi să avem ce trebuie? La fel să facem și noi.
Soția (se apropie de fereastră): A!
Gombo: Să facem la fel ca bunicul nostru, așa să facem!
Bunica: Dar de ce nu ne mutăm în casa cea nouă? Când bunicul vostru a cucerit această casă, spunea mereu că nu e făcut pasul acesta și că noi suntem cu un picior în jos și cu unul în aer, și când va veni ziua aceea oare...?
Soția: Și suntem atât de departe de pământ! Cum naiba ieșim de aici?
Bunica: ...se întreba el zilnic după masa de seară, compusă din ceai și...
Cumnatul: E atât de departe, că o săritură până jos aduce moartea celui care îndrăznește să făptuiască acest gest.
Bunica: Când va veni ziua aceea oare? zicea el, și în mintea mea vorbele lui s-au înfipt...
Gombo: Cât de departe e?
Soția: Foarte departe e pământul. Cum naiba scăpăm, dragilor?
Cumnatul: Situația e critică, adevărat, dar să nu uităm niciodată cuvintele dragului și iubitului Gombo.
48Soția: Să chemăm pe cineva în ajutor?
Gombo: Nu!!! Nu, nu, nu! Niciodată. Marea noastră familie nu s-a înjosit niciodată cerând ajutorul altora, nici chiar în cele mai grele cumpene ale vieții noastre, oase din osul sfântglosar al celui mai mare bunicsursa!
Bunica: Și ce frumos spunea el: Și când va veni vremea aceea oare? În ziua aceea ploioasă, când norii se târau pe pământ ca niște burți pline de...
Soția: Ce facem? Ce facem?
Cumnatul: Cum îndrăznești să uiți cuvintele marelui Bartre și Gartre? Căci din îmbrățișarea clocotitoare și magmatică asemenea soarelui, ca privirea mamei asupra trupșorului noului-născut, răzbate finalul aureolat, lipsit de teatralism. Cum poți uita? Cum cutezi a nu ține seama de cuvintele lui Bartre și Martre?
Soția: Cuvintele nemuritorilor Martre și Gartre și Bartre și Lartre sunt cuvinte din cele mai prețioase metale, așa e, așa e. Dar noi ne aflăm închiși aici la atâta distanță de pământ, și ușa e închisă, blestemata aceasta de ușă care s-a închis, și noi ce facem?
Cumnatul: Nu pronunța astfel de cuvinte care murdăresc și anulează cuvintele nemuritorilor! (Se apropie și Bunica de fereastră.)
Gombo: Să nu pronunțăm cuvinte care contravin nemuritorilor!
Bunica: Ce distanță e până jos! Și bunicul vostru, care a spus cuvintele mari când eram în ziua aceea ploioasă, în anii aceia sângeroși...
Soția: Suntem închiși aici, voi nu vedeți, dragilor, până jos e distanță amețitoare. Și ușa e închisă și nimeni nu vine să rezolve situația aceasta!
Gombo: E mult până jos? Ei, cât poate să fie?
Bunica: Și bunicul vostru, care a spus marile cuvinte mari, când era în ziua din anul sângeros...
Soția: Nu ne mai mutăm în casa cea nouă? Rămânem aici? Nu se poate! Ce situație groaznică! Oh, oh!
Cumnatul: Și cuvintele marilor nemuritori? Cuvintele marilor nemuritori vor rezolva în mod strălucit situația!
Gombo: Da, să rezolvăm situația cu cuvintele marilor nemuritori!
49Cumnatul: Și să distrugem sufletul odios și hidos al lui Artre!
Soția: Să chemăm pe cineva! Dragule Gombo, pe cine să chemăm?
Gombo: Să chemăm cuvintele marilor Bartre și Gartre, Martre și Lartre.
Bunica: E o înălțime foarte mare până jos! Și ușa s-a înțepenit de-a binelea!
Cumnatul: Nu trebuie să ne pierdem cu firea, într-adevăr, situația este groaznică.
Gombo: Situația este groaznică? (Tăcere prelungă.)
Cumnatul: Da. (Din nou tăcere.)
Gombo: Toate lucrurile sunt la locul lor?
Soția: Sigur, dragule, sigur că da, ce facem?
Gombo: În primul rând, să nu ne pierdem cu firea. Înălțimea este groaznic de mare, ușa s-a închis de-a binelea, s-a închis groaznic de bine.
Soția: Pe cine chemăm? Mai avem puțin din duminica asta și noi suntem închiși. Ce facem? Ce facem?
Bunica: E o înălțime foarte mare până jos! Și ușa s-a înțepenit zdravăn.
Gombo: Toată lumea e obligată să caute o rezolvare în mod splendid a situației. Toată lumea e obligată să participe cu tot sufletul la pasul pe care trebuie să-l facem în impasul acesta. Toată lumea e obligată să-și spună marile cuvinte ale lui Gartre și Bartre și Martre și Lartre.
Bunica: Și bunicul vostru, care a spus marile cuvinte mari, acelea din tablou, în anii sângeroși, în ziua aceea ploioasă...
Cumnatul: Căci din îmbrățișarea clocotitoare și magmatică asemenea soarelui, ca privirea mamei asupra trupșorului noului-născut, răzbate finalul aureolat și lipsit de teatralism. Nu uitați cuvintele lui Martre.
Gombo: Toți membrii familiei sunt absolut liberi să facă cele spuse mai sus.
Uli: Iar a apărut femeia aceea frumoasă la geam.
Soția: Am strâns toate mobilele dragei noastre case. Pe unde le scoatem? Ușa e închisă.
Celălalt locatar: Da. Am observat și eu. E nostimă, să știi.
50Bunica: Și bunicul vostru, care a spus marile mari cuvinte mari, acelea din tabloul în anii sângeroși, în ziua aceea ploioasă...
Celălalt locatar: Ce faci acum?
Uli: Mă duc să respir puțin aer, să-mi privesc iubita.
Soția: Uite-l pe vecinul nostru!
Celălalt locatar: Ce altceva ai de făcut? Bravo ție!
Soția: Vecine! Vecine!
Uli: Mă plimb și privesc în minte viitorul, ca această femeie frumoasă pe care o iubesc cu adevărat.
Soția: Vecine!
Celălalt locatar: O iubești chiar?
Uli: Cel mai frumos sentiment doar e iubirea, nu?! El mă încălzește și mă inspiră. Iubirea de oameni e o nobilă aspirație.
Celălalt locatar: Te-a strigat cineva.
Soția: Vecine!
Uli: Parcă. Da! Cine mă strigă?
Celălalt locatar: Vecinii de sus.
Uli: Mă duc să ajut oamenii. Să-mi împlinesc aspirația. Cine mă strigă, dumneata, vecino?
Soția: Da. Vino, te rog, până aici.
Uli: Vreau să vă pot fi cumva de folos. Aveți de reparat vreun ceas, vreun lacăt?
Cumnatul: Vrem să vedem cum ai desface dumneata o ușă care s-a înțepenit și nu se mai deschide.
Uli: Da, imediat. (Intră, din două mișcări, prin fereastră, în casă.)
Gombo: Dânsul — care a venit — e vecinul nostru!
Cumnatul: Da. Pare a fi un vecin demn și inimos!
Bunica: Mi-aduc aminte ca acum, cu venirea vecinului nostru, de venirea vărului dragului vecin de sus! Țin minte ca acum, parcă-l văd, bunicul vostru stătea aici și vărul drag ședea aici, și ce cuvinte mari și-au spus atunci...
Soția: Ușa, vecine, ușa aceea e stricată, nu se mai deschide.
Uli: Dacă-mi dați voie, am să mă uit. Din toată inima vreau să vă ajut. (Se îndreaptă către ușă.)
Cumnatul: Momentele grele prin care trecem acum sunt apte de noi și de întărirea curajului nostru. Momentele
51vin să ilustreze strălucit marile cuvinte mari ale lui Gartre, și să distrugă sufletul odios și minciunile care vor să ne înșele, ale lui Artre.
Uli (către Celălalt locatar): E o familie care mă uimește prin complexitatea vieții ei; îmbină ca într-o singură floare aduceri-aminte și cuvinte pe care nu le-am auzit, dar care...
Celălalt locatar: Foarte interesant, într-adevăr...
Gombo: Trebuie să trăim intens aceste încordate clipe. Trebuie neapărat.
Soția: Simt cum îmi tremură robustele-mi pleoape sub greutatea lacrimilor țâșnind de bucurie.
Cumnatul: Da, căci din îmbrățișarea duioasă și feerică asemeni nadiruluiglosartrad., ca privirea mamei asupra trupșorului noului-născut, răzbate finalul aureolat și lipsit de teatralism. Ce mari cuvinte sunt acestea!
Bunica: Și bunicul vostru, și bunicul vostru! Ce om a fost, și rămâne parcă în carne și oase în inima mea, în sufletul meu.
Soția: Mereu mă uit la tabloul acela, și mai ales acum, cu situația aceasta încordată, parcă îmi vine să plâng, parcă-mi vine să plâng când mă gândesc la el...
Cumnatul: Dragă soție, fii mai calmă, gândește cu curaj la ce urmează și alină-ți sufletul cu cuvintele lui Lartre: Căci...
Soția: Cuvintele acelea ale lui, cât de rotunde și pârguiteglosartrad. erau, ca niște fructe coapte și zemoase, după care copiii cei mici aruncă cu pietre în crengile care trec peste gard.
Gombo: Să ne gândim la cuvintele bunicului nostru. Cel mai mare bunic.
Cumnatul: Să fim comprehensiviglosartrad. și lucizi extaticglosartrad., asta-i, asta trebuie să fie.
Gombo: Să trecem aceste cuvinte cu majusculele secundeitrad. celei noi.
Uli (către Celălalt locatar): Ții minte căutările mele de care ți-am vorbit?
Celălalt locatar: Da.
Uli: Le găsesc cele mai fericite rezolvări în clipele acestea.
52Cumnatul: Și încă o dată să cităm cuvintele lui Bartre, cuvinte pline de miezul adânc al înțelepciunii milenare. (Se duce către bibliotecă.)
Uli: Am trăit prea puțin intens. N-am cunoscut adevărul.
Celălalt locatar: Și dintr-o întâmplare, în casa acestora...
Uli: Chiar așa, aici, toate mi s-au luminat!
Cumnatul: Căci din îmbrățișarea patetică și peremptorieglosartrad....
Celălalt locatar: Te invidiez, să știi!
Cumnatul: ...ca universul însuși, ca privirea mamei asupra cărnii, din carnea ei țâșnește nestăvilit pe o verticală senină finalul aureolat și lipsit de teatralism.
Uli: Ușa nu se deschide deloc.
Soția: Țâșnește pe o verticală senină finalul — nu-i așa, dragă cumnate, că e minunat, e foarte minunat spus? Tu, dragule, ce zici?
Celălalt locatar: Încearcă cu niște clești, o pârghie.
Uli: Am totul la îndemână.
Bunica: Și bunicul vostru, bunicul vostru, atunci, ca în tablou... (Se îndreaptă spre tablou.)
Uli: Nu am răspuns chemării inimii mele, nu; am uitat, ca de obicei, ocupat de fleacuri.
Bunica (lângă tablou): Mi-a spus el atunci: Tu — și așa întindea mâna, acuzator și mângâios-gingaș — tu, da, da, ține minte de la mine, tu vei fi bunica lor. Așa mi-a spus! Ce cuvinte mari mi-a spus atunci, și era o zi calmă, asta e, era o zi calmă.
Uli: Am privit pământ, cer, copaci, marea, păsările, degeaba...
Celălalt locatar: Nu le-ai priceput sensul, sentimentul comun.
Uli: Chiar așa, sentimentul comun.
Gombo: Să memorăm cuvintele celui mai mare bunic!
Uli: Ușa nu se deschide deloc!
Cumnatul: Ce se întâmplă cu ușa?
Uli: Nu se deschide deloc. Și nu știu de ce! Nu știu de ce!
Gombo: Deci situația devine din ce în ce mai groaznică.
Soția: Ce facem atunci, nu ne mai mutăm?
Cumnatul: Să ne strângem sentimentele strâns unite în jurul momentului.
Celălalt locatar: Încearcă cu o pârghie groasă.
Uli: Nu merge, e masivă.
Bunica: Ușa nu se mai deschide. Ce facem?
53Cumnatul: Numai cuvintele lui Gartre ne pot îmbărbătaglosartrad..
Soția: Eu am strâns toate, sunt pregătite, să mă uit o dată. Pe unde le-am pus. Dragule cumnate, pe unde scoatem pachetele?
Uli: Și eu nu m-am putut face demn de iubirea pentru iubita mea.
Celălalt locatar: Draga ta iubită. Așa e.
Cumnatul: Să citim din Gartre. Asta trebuie! (Ia o carte din bibliotecă.)
Bunica: Ușa nu se mai deschide. Ce-o să facem? Ce-o să facem?
Uli: Tot sentimentul meu curat pentru femeia frumoasă ca un ideal se prăbușește în gol. (În casă, animație fără sens.)
Celălalt locatar: Gândește-te la draga ta, care e la fereastră și acum. Te privește!
Cumnatul: Gartre spune: Căci din îmbrățișarea duioasă și feerică, asemeni nadirului (Gombo se ține după Cumnat; Cumnatul se plimbă prin toată casa; Bunica punctează: Ușa nu se mai deschide! Ce facem?) ... ca privirea mamei asupra noului-născut, răzbate finalul aureolat și lipsit de teatralism.
Gombo: Să ținem minte cuvintele lui Gartre.
Uli: Ne vom plimba la șosea, iubita mea, și vom dansa seara undeva unde se dansează, și vom merge la restaurant, și ne vom număra pașii așteptându-ne, și ne vom urmări mersul la despărțire, și-ți voi oferi flori scumpe și dragi, cu rouă pe ele...
Bunica: Ușa nu se mai deschide. Ce facem?
Celălalt locatar: Aveai dreptate, vecine Uli, trebuie să meriți iubirea iubitei.
Gombo: Să ne întărim cugetul și sufletul cu cuvintele lui Gartre. Citește, dragule cumnat. (Cumnatul citește și Gombo îl urmează pe bâjbâite pas cu pas.)
Soția: Pierdem noua locuință, ce ne facem, și pasul acela va rămâne în aer.
Bunica: Da, căci bunicul vostru spunea că nu e făcut pasul acesta și că noi suntem cu un picior în aer și unul jos...
Uli: Nu merit iubirea aceasta! Nu merit să mă numesc dragul ei și nu pot fi, cu adevărat, adevăratul ei drag.
54Bunica: Și ce frumos spunea el: Și când va veni vremea aceea oare, fir-ar al dracului să fie? — în ziua aceea ploioasă...
Cumnatul: Căci Bartre spune: Căci din îmbrățișarea patetică și peremptorie...
Gombo: Într-adevăr patetică și peremptorie, așa e!
Celălalt locatar: Femeia aceasta nu se poate compara decât cu cel mai frumos lucru de pe lume. Privesc la ea și nu-mi vine că cred.
Bunica: Tabloul bunicului din perete e din clipa, chiar din clipa aceea e.
Soția: Ce ne facem? Ce mai! Ce ne facem? (Se frâng mâini, se fac pași inutili în căutarea răspunsului.)
Cumnatul: Căci, din momentul acesta, când apriga ușă a devenit ermeticăglosartrad. și nu putem ieși, doar chemarea cuvintelor lui Bartre (se apropie de balcon) ne poate lumina mințile.
Gombo: Doar cele ale lui Bartre și Martre, sigur.
Cumnatul (iese pe balcon): Sau cele ale lui Lartre și Gartre (Gombo iese și el și cade de pe balconul care era fără balustradă; nimeni nu sesizează nimic) pot să întețeascăglosartrad. căutările noastre...
Uli: Universul întreg e plin de adevărul pe care l-am ignorat, și iubita mea, cu care de mână vroiam să străbat tot universul, femeia aceasta ca un ideal, of, Doamne, Doamne!
Bunica: Și acum țin minte, bunicul vostru, parcă-l văd, ca azi, în față, în carne și oase...
Uli: Unde e vecinul Gombo?
Soția: E bolnav, poate. Pe unde scoatem bagajele, pachetele?
Cumnatul: Ține minte, numai Martre și Bartre, atât, și Gartre și Lartre, și nu Artre are sufletul lui...
Uli: Unde e vecinul Gombo?
Cumnatul: E bolnav! Înțelegi, nu Artre, cu sufletul murdar și hidos!
Celălalt locatar: Uli!
Bunica: Ce ne facem, dragă vecine de jos? Ușa e închisă.
Soția: Și pe unde scoatem pachetele?
Uli: Vă jur că-mi voi da tot sufletul să vă ajut cu puterile mele umile.
Celălalt locatar: Uli!
Uli: Da.
55Cumnatul: Căci din îmbrățișarea patetică și peremptorie...
Soția: Pe unde scoatem mobilele?
Celălalt locatar: Iubita ta e paralitică de la mijloc în jos.
Bunica: Cum deschidem ușa?
Cumnatul: Ca... nadirul, ca privirea gingașei mame asupra pruncului ei, țâșnește patetic și înalt...
Uli: Ce spui? E paralitică?!?!
Celălalt locatar: Da, am aflat acum.
Cumnatul: Ține minte, vecine, țâșnește patetic și înalt, altfel sensul sentimentului nu mai are nici un scop.
Uli: Da, înțeleg. (Îl urmărește cu privirea, ia caseta galbenă și o ridică în mâini, să-l izbească în cap pe Cumnat.)
Cumnatul: Pentru că însuși Lartre spune: Căci din îmbrățișarea magmatică și solemnă, am spus: magmatică și solemnă, ca însăși atitudinea dragilor vecinilor noștri, ca a ta, desigur... (Bunica punctează: Cum deschidem ușa, spuneți-mi... iar Soția la fel: Nu ne mai mutăm în noua locuință? Și pe unde scoatem pachetele? Uli lasă cutia jos.)
Uli: Mă duc să fac rost de cheie. Așteptați-mă. (Sare pe fereastră. Către celălalt locatar.) Strângem bagajele, ne mutăm în curând. (Se aud zgomote nedeslușite și greoaie.)
Celălalt locatar: Bine, vecine Uli, mă duc să le strâng. (Uli fuge. Apoi va ieși din scenăglosar și, vizibil, va porni în fugă și va reveni gâfâind, ca după o alergătură mare.)
Cumnatul: Dragă soție, ține minte, și Gartre și Bartre prevedeau aceste greutăți, căci numai așa poate țâșni imprevizibil, impetuos și impregnantglosartrad. finalul aureolat și lipsit de teatralism.
Soția: Dragă cumnate, ba da, sunt jos, aici. Să strângem cărțile.
Bunica: Ce facem acum, ușa e încuiată și cine o deschide?
Cumnatul: Cărțile acestea care conțin atâtea bucurii...
Soția: Să strângem și scumpa noastră veselă, și bibelourile, și tot, și să punem aici...
Cumnatul: ...ale minții și sufletului celui care, animat de dorința de a trăi...
Bunica: Ce facem acum, ușa e încuiată și cine o deschide?
56Soția: Dragă cumnate, bagajele sunt aici. Să strângem cărțile.
Cumnatul: Dragă soție, ține minte, și Gartre și Bartre prevedeau aceste greutăți...
Soția: Dragă cumnate, bagajele sunt aici. (Zgomotul greoi crește.) Să strângem și cărțile.
Cumnatul: Căci numai așa poate țâșni imprevizibil, impetuos...
Bunica: Ce facem acum, ușa e încuiată, cine o deschide? (Zgomotul crește.)
Uli: Gata, v-am deschis. (Către Celălalt locatar.) Ai strâns bagajele? Gata! Plecăm! (Ușa e deschisă larg. Toți rămân încremeniți.sursa Uli se retrage și-și ia în spate balotul, ca și Celălalt locatar.)
Cumnatul: Intră, dragul nostru vecin, intră, și din cărțile dragei noastre familii îți vei înfrumuseța sufletul, așa cum spune și Gartre...
Soția: Intră, dragul nostru vecin, intră, doar și eu te aștept cu brațele larg deschise.
Cumnatul: Căci din îmbrățișarea patetică și magmatică solară, ca privirea...
Bunica: Intră, căci și bunicul vostru, cel mai mare bunic, te aștepta. (Zgomote de buldozere, casa se clatină.sursa)
Cumnatul: ...mamei asupra pruncului ei...
Soția: Intră, mult prea dragul și iubitul meu vecin și soț...
Bunica: Și bunicul vostru...
Cumnatul: ...Va răzbate integru și vertical...
Soția: Dragul meu vecin, intră.
(Zgomotul crește, casa se clatină. O carte cade din casă. Uli o ia și o bagă în balot. Replicileglosar celor din casă se repetă. Pereții se prăbușesc. Se văd blocurile în fundal. Uli și Celălalt locatar ies din scenă cu bagajele lor.)
Decembrie 1966 — Ianuarie 1967.
Notele ediției
sursa Titlul combină două jocuri. „Artre” pare a fi numele lui Jean-Paul Sartre (1905–1980) — filozoful existențialist și dramaturgul francez, laureat (refuzat) al Premiului Nobel pentru literatură în 1964 — fără inițială; din același tipar ies și ceilalți „nemuritori” ai familiei, Bartre, Lartre, Gartre, Martre, simple rime ale aceluiași nume. Identificarea nu e spusă în text și rămâne probabilă. „Cu litere de platină” e parodia expresiei „a înscrie cu litere de aur” (p. 43: „Le voi înscrie în jurnalul familiei cu litere de platină”): un metal mai scump pentru o glorie mai goală.
trad. Tumultuos (din lat. tumultuosus) — zgomotos, agitat, năvalnic; asocierea cu zâmbetul unui copil e una dintre metaforele nepotrivite ale limbajului de paradă al familiei.
trad. Miriadă (din gr. myrias, „zece mii”) — mulțime nenumărată; cuvânt de stil „înalt”, potrivit retoricii goale a Soției.
trad. Caldarâm (din tc. kaldırım) — pavaj de piatră al străzii.
Glosar — caldarâm: Pavaj de piatră al străzii (din tc. kaldırım). Soția îl laudă în stil de compunere școlară: „ce frumos poate luci un caldarâm”, „răbdător ca un sfânt sub miriadele de pași” (p. 29). → glosar: caldarâm
trad. Interjecție de negare (pocnet al limbii), „ba nu”, „deloc”.
Glosar — Nțț: Interjecție de negare, pocnet al limbii: „ba nu”, „deloc” (p. 31). → glosar: Nțț
trad. Pârlit (pop., fig.) — sărăcăcios, nenorocit, de nimic.
trad. Igrasie (din ngr.) — umezeală care pătrunde în pereții unei clădiri, mai ales la demisol; mucegai.
sursa Prima apariție a „filozofilor” familiei: Bartre, Artre, Lartre, Gartre, Martre. Toți sunt variații pe același nume — după toate aparențele, Sartre (vezi nota de la titlu, p. 27) — iar citatele lor sunt fraze fără sens, schimbate la fiecare repetare („călduroasă și iubitoare” devine „caldă și îndrăgostită”, „clocotitoare și magmatică”, „patetică și peremptorie”). Comicul stă în faptul că între „nemuritori” și „renegatul” Artre nu e nicio deosebire de conținut: familia osândește un nume, nu o idee. Satira pare să vizeze citatul de autoritate și polemicile ritualizate ale limbajului critic și ideologic al epocii.
trad. Cuvânt inventat, fără înțeles în dicționar: amestec între curcubeu și încurcat („încurcat ca un curcubeu”), parodie a adjectivelor pretențioase din critica vremii. Pe p. 39 apare în altă formă, încurcubeiate — variația face parte din joc, citatul „filozofic” nefiind niciodată repetat la fel.
trad. Șir de rime fără sens (lină – cristalină – calină – benzină), construit numai după sunet. Calin există în dicționar (rar, din fr. câlin): „dezmierdător, drăgăstos; lingușitor”; benzină vine doar pentru rimă. Pe p. 35 același șir se încheie o dată cu felină, iar a doua oară devine „unduitoare și răcoritoare și gânditoare”.
trad. „A trage o linie sub…” — a încheia, a sublinia, a trage concluzia; clișeu de discurs oficial.
sursa „Visul de veacuri” — clișeu al retoricii festive și oficiale; aici, el desemnează doar mutarea într-un apartament nou.
sursa Limbajul „epurării” (renegați, răzvrătiri, „familia e strâns unită”, „să plece din familia noastră”) aplicat unui scaun pus în drum: parodia pare să vizeze discursul ședințelor de demascare și al unității „de monolit”, transferat în miniatura unei familii.
trad. Scârnav (pop., din sl. skvrŭnavŭ) — murdar; fig. dezgustător, josnic, infam (DEX).
sursa Parodie a clișeului patriotic „pe altarul patriei”: vânătaia de la un scaun devine jertfă.
trad. Lăturalnic — lateral, abătut din drum; aici: idei care se abat de la subiect (și, în limbajul familiei, de la „linie”).
sursa Pare o prelucrare a zicalei „păcatul mărturisit e pe jumătate iertat” (formula exactă și sursa n-au putut fi verificate); Bunica rostește în ton de spovedanie o sentință de tribunal de familie.
sursa „Mărul discordiei” — în mitologia greacă, mărul de aur aruncat de Eris, zeița discordiei, la nunta lui Peleu cu Thetis, cu inscripția „celei mai frumoase”; disputat de Hera, Atena și Afrodita, el a fost acordat de Paris Afroditei, de unde, după legendă, războiul Troiei. Expresia înseamnă „pricină de ceartă”; Cumnatul o desface pedant în „un măr obișnuit, al cărui suc hrănitor ajută la întremarea trupului”.
trad. Onomatopee de alint, gângurit ca pentru un copil mic.
trad. Bezea (din tc. buse) — sărutare trimisă de departe, cu vârful degetelor.
trad. Oaspe — formă trunchiată, populară, a lui oaspete (musafir).
trad. Șerbet (din tc. şerbet) — pastă dulce din zahăr fiert, aromată, servită musafirilor pe linguriță, cu un pahar de apă rece; semn al ospitalității tradiționale.
trad. Variantă a cuvântului inventat încurcubienate (p. 33): „ca un curcubeu încurcat” — vezi nota de acolo.
trad. Greșeală de tipar pentru apoteoză (din gr. apotheosis, „îndumnezeire”) — glorificare, preamărire; în teatru, scena finală fastuoasă a unui spectacol.
Glosar — apoteoză: Din gr. apotheosis, „îndumnezeire”: glorificare, preamărire; în teatru, scena finală fastuoasă a unui spectacol, cu toți actorii, lumini și muzică. Cumnatul anunță că vizita „s-a încheiat într-o apoteoză de lumină și căldură a creației lui Bartre și Lartre” (p. 39) — o apoteoză pentru o cafea servită unui musafir orb. → glosar: apoteoză
sursa Ecou din Facerea 1, 26: „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră”, cuvântul prin care Dumnezeu creează omul. Cumnatul îl aplică „adevărului uriaș” al lui Bartre, „adaptat” după împrejurări. [Facerea (Biblia sinodală), ro.]
sursa Titlul tabloului parodiază titlurile picturii istorice și comemorative („X rostind…”, „X la…”), în care eroul e fixat în clipa gestului memorabil; pe p. 54 Bunica precizează că tabloul e „chiar din clipa aceea”.
trad. Mânzat — vițel înțărcat, de la câteva luni până la doi ani (DEX); „neînvățat la frâu” se spune însă de mânji și de cai: comparația amestecă, comic, două animale.
trad. Micarele — formă greșită, probabil tipar pentru mioarele (mioară = oaie tânără); „miorițele albe ca spuma” fac parte din pastișa de poezie pastorală a Bunicii.
trad. Țăruș — par scurt, ascuțit, înfipt în pământ (de el se leagă vita la păscut, de unde imaginea cosmosului care se „învârte” în jurul lui).
trad. Păduchelniță (pop.) — locuință murdară, plină de paraziți; casă sărăcăcioasă.
trad. Văgăună — scobitură, gaură adâncă; fig. locuință strâmtă și întunecoasă.
trad. Șandrama (din tc.) — clădire veche, dărăpănată, gata să se surpe.
Glosar — șandramaua: Șandrama (din tc.) — clădire veche, dărăpănată, gata să se surpe: „O să uităm șandramaua ca pe un vis rău” (p. 42). → glosar: șandramaua
sursa Diminutivul care dă numele personajului vine de la Paul — prenumele autorului, Paul Cornel Chitic. Uli, singurul care deschide ușa și pleacă viu din casa care se surpă, poate fi citit ca o semnătură discretă a autorului în piesă; e o ipoteză, nu o mărturie.
trad. Joc paronomastic: după cugetului vin, numai pentru rimă, mugetului (muget = sunetul scos de vite) și bugetului — limbajul solemn al lui Gombo se descompune în rime mecanice.
Glosar — cugetului, mugetului, bugetului: Joc paronomastic (p. 43): după cugetului vin, numai pentru rimă, mugetului (muget = sunetul scos de vite) și bugetului — limbajul solemn al lui Gombo se descompune în rime mecanice. → glosar: cugetului, mugetului, bugetului
trad. Joc de cuvinte pe asemănarea de sunet dintre înviorare și viorea (floarea albastră de primăvară, Scilla bifolia).
Glosar — înviorarea viorelei: Joc de cuvinte pe asemănarea de sunet dintre înviorare și viorea, floarea albastră de primăvară (p. 43). → glosar: înviorarea viorelei
trad. Vântoasă — vânt puternic, vijelie (în mitologia populară, „vântoasele” sunt și duhuri ale vântului).
trad. Expresie: construcție fragilă (din cărți de joc), care se prăbușește la cea mai mică atingere.
Glosar — castel de cărți: Construcție fragilă din cărți de joc, care se prăbușește la cea mai mică atingere (p. 44) — imagine care anunță, fără ca personajele s-o observe, prăbușirea casei lor. → glosar: castel de cărți
trad. Nume și epitet născocite pentru rimă (Stăvarul – muștarul), după tiparul poreclelor rimate din vorbirea populară; „ochi ca muștarul” = ochi gălbui.
sursa De aici, ușa care nu se mai deschide devine centrul piesei. Situația — o familie închisă într-o cameră din care nu poate ieși, și care continuă să-și recite formulele — pare să evoce piesa lui Sartre Huis clos („Cu ușile închise”, premiera la Théâtre du Vieux-Colombier, Paris, 27 mai 1944), în care trei morți sunt închiși într-un salon din infern; legătura cu „Artre” din titlu o face plauzibilă, dar autorul n-o spune.
trad. Paravan (din fr. paravent) — perete mobil, pliant, care desparte sau ascunde o parte a camerei.
sursa Ecou din Facerea 2, 23 — cuvintele lui Adam la vederea Evei: „os din oasele mele și carne din carnea mea”; formula biblică a înrudirii devine aici blazon de familie. Ecoul revine pe p. 52 („asupra cărnii, din carnea ei”). [Facerea (Biblia sinodală), ro.]
trad. Nadir (din ar. naẓīr, „opus”) — punctul sferei cerești diametral opus zenitului, exact sub picioarele observatorului; fig. punctul cel mai de jos. Cumnatul îl folosește ca pe un superlativ al înălțării — confuzie comică, probabil voită, cu zenit.
trad. Pârguit — (despre fructe) care a început să se coacă, să se rumenească.
Glosar — pârguite: Pârguit — (despre fructe) care a început să se coacă, să se rumenească: „cuvintele acelea ale lui, cât de rotunde și pârguite erau” (p. 51). → glosar: pârguite
trad. Oximoron: lucid (cu mintea limpede) și extatic (în extaz, ieșit din sine) se exclud; încă o formulă goală a limbajului de paradă.
Glosar — lucizi extatic: Oximoron (p. 51): lucid (cu mintea limpede) și extatic (în extaz, ieșit din sine) se exclud; încă o formulă goală a limbajului de paradă. → glosar: lucizi extatic
trad. Comprehensiv (din fr. compréhensif) — înțelegător, cuprinzător.
Glosar — comprehensivi: Din fr. compréhensif: înțelegători, cuprinzători — „Să fim comprehensivi și lucizi extatic” (p. 51). → glosar: comprehensivi
trad. Metaforă de birou: „a trece cu majuscule” = a scrie cu litere mari, a solemniza.
trad. Peremptoriu (din lat. peremptorius, „care nimicește, decisiv”) — categoric, care nu admite replică (termen juridic: termen peremptoriu); patetic — plin de emoție, înduioșător.
trad. A îmbărbăta — a da curaj, a încuraja.
Glosar — îmbărbăta: A îmbărbăta — a da curaj, a încuraja: „Numai cuvintele lui Gartre ne pot îmbărbăta” (p. 53). → glosar: îmbărbăta
trad. Ermetic (din fr. hermétique, de la Hermes Trismegistul) — închis perfect, etanș.
trad. Greșeală de tipar pentru întețească: a înteți — a ațâța, a intensifica, a face mai aprig.
Glosar — întețească: A înteți — a ațâța, a intensifica (p. 54). → glosar: întețească
trad. Impetuos (din lat. impetuosus) — năvalnic; impregnant — care impregnează, care îmbibă: cuvânt fără sens aici, ales doar pentru aliterația cu imprevizibil și impetuos.
sursa Ușa se deschide, dar nimeni din familie nu iese: ca în finalul piesei Huis clos de Sartre (1944), unde ușa infernului se deschide brusc și niciunul dintre cei trei nu îndrăznește să plece. Paralela pare voită (vezi nota de la p. 45), fără ca autorul s-o semnaleze.
sursa Finalul pune în scenă demolarea anunțată de la început („trebuie dărâmată pentru spațiu verde”, p. 29; „se demolează… și duminica”, p. 41): casa veche e dărâmată cu familia înăuntru, iar în fundal se văd blocurile noi — imaginea sistematizării urbane a anilor ’60, în care familia, prinsă în propriile formule, nu observă nici căderea lui Gombo de pe balcon, nici prăbușirea pereților.
glosar Gombo — Capul familiei din farsă, „Dragul Gombo” (p. 28): orb, se mișcă „pe bâjbâite” (p. 30, 53), dar e ascultat ca un oracol; la sfârșit cade de pe balconul fără balustradă fără ca nimeni să observe (p. 54). Originea numelui nu e cunoscută; dublura lui, „Gombo-oaspete II”, arată că și el e interșanjabil.
glosar Draga bunică a lui Gombo — Personajul Bunicii (p. 28), despre care o didascalie precizează: „Bunica este un bărbat în toată puterea cuvântului” (p. 33). Rolul e deci scris pentru un actor; Bunica e memoria familiei, care repetă la nesfârșit aceleași amintiri despre „cel mai mare bunic” și despre „anii aceia sângeroși”.
glosar demisol — Etaj al unei clădiri aflat parțial sub nivelul străzii (din fr. demi-sol): locuința lui Uli și a Celuilalt locatar, umedă, „cu igrasie” (p. 28–31). Demisolul și apartamentul de deasupra sunt cele două lumi ale farsei: jos, oameni care vorbesc firesc; sus, familia care vorbește în formule.
glosar fundal — Partea din spate a scenei, pe care se închipuie depărtarea: „un bloc aproape finisat” la începutul farsei (p. 29), blocurile care se văd „în fundal” după ce pereții casei se prăbușesc (p. 56). Autorul folosește cuvântul și pentru sunet: „pe fundalul bocetelor” (p. 25), adică pe un plan sonor continuu, peste care se aud replicile.
glosar spațiu verde — Termen al urbanismului: teren amenajat cu iarbă și arbori. În limbajul sistematizării anilor ’60, casele vechi erau dărâmate „pentru spațiu verde” (p. 29) sau pentru blocuri noi: „Toți se mută în case noi”, „se demolează... și duminica” (p. 41). Finalul aduce buldozerele: casa se prăbușește cu familia înăuntru, iar în fundal se văd blocurile (p. 56).
glosar tumultuos — Din lat. tumultuosus: zgomotos, agitat, năvalnic. „Zâmbetul tumultuos al unui copil” (p. 29), „izbucnirea tumultuoasă și cascadată” (p. 33, 39): adjective pretențioase lipite unde nu se potrivesc.
glosar caldarâm — Pavaj de piatră al străzii (din tc. kaldırım). Soția îl laudă în stil de compunere școlară: „ce frumos poate luci un caldarâm”, „răbdător ca un sfânt sub miriadele de pași” (p. 29).
glosar miriadele — Miriadă (din gr. myrias, „zece mii”) — mulțime nenumărată; cuvânt de stil „înalt”, potrivit retoricii goale a Soției (p. 29).
glosar pârlita — Pârlit (pop., fig.) — sărăcăcios, nenorocit, de nimic: „Pârlita asta de casă” (p. 31).
glosar igrasie — Umezeală care pătrunde în pereții unei clădiri, mai ales la demisol, și îi mucegăiește (din ngr.): „iar mi-au amorțit oasele de igrasie” (p. 31; și p. 42).
glosar teatralism — Caracterul a ceea ce e teatral, artificial, de paradă. Formula „finalul aureolat și lipsit de teatralism” revine ca un refren în gura Cumnatului (p. 33–55) și e, ironic, cea mai teatrală dintre toate: familia își joacă viața ca pe o scenă, cu replici învățate pe de rost.
glosar Artre — În „Bunicul și Artre cu litere de platină” (p. 27–56), familia își are „nemuritorii” — Bartre, Lartre, Gartre, Martre —, din ale căror cărți Cumnatul citește la orice prilej, și un „renegat”, Artre, al cărui „suflet odios” trebuie „zdrobit”. Toate cele cinci nume sunt variații ale aceleiași terminații; „Artre” pare a fi numele lui Jean-Paul Sartre (1905–1980), filozoful existențialist și dramaturgul francez, laureat (refuzat) al Premiului Nobel pentru literatură în 1964, fără inițială. Identificarea nu e făcută în text și rămâne probabilă; celelalte nume par simple rime.
Comicul stă în faptul că între „nemuritori” și „renegat” nu există nicio diferență de conținut. Citatul „Căci din îmbrățișarea călduroasă și iubitoare, ca privirea mamei asupra trupului noului-născut, răzbate finalul aureolat și lipsit de teatralism” e atribuit pe rând lui Bartre (p. 33), Gartre (p. 37), lui Artre însuși (p. 41) — ca greșeala de condamnat —, și se schimbă la fiecare reluare („caldă și îndrăgostită”, „clocotitoare și magmatică”, „patetică și peremptorie”). Familia osândește un nume, nu o idee: polemica e un ritual de apartenență, iar formula despre „sufletul odios al lui Artre” servește chiar ca parolă de recunoaștere pentru musafir (p. 44).
Satira pare să vizeze două lucruri: citatul de autoritate, folosit ca să încheie orice discuție, și condamnarea ritualizată a „renegaților” (p. 35), în limbajul ședințelor de demascare. Alegerea lui Sartre, scriitor intens discutat în anii ’60, i-ar da numelui un ecou precis; textul însă nu-l numește, iar ediția nu forțează interpretarea.
Piesa păstrează și o rimă de situație cu teatrul lui Sartre: familia închisă într-o cameră a cărei ușă nu se mai deschide (p. 45) și care, când ușa se deschide larg, „rămâne încremenită” fără să iasă (p. 56), amintește de Huis clos („Cu ușile închise”, 1944), unde ușa infernului se deschide și nimeni nu pleacă. Apropierea e sugerată de nume, nu declarată de autor.
În titlu, „Artre” stă alături de „Bunicul” și de formula „cu litere de platină” (parodie a lui „cu litere de aur”, p. 43): cele trei elemente rezumă cultul familiei — strămoșul de tablou, dușmanul de paradă și gloria înscrisă în jurnalul de familie într-un metal încă mai scump decât aurul.
glosar încurcubienate — Cuvânt inventat, fără loc în dicționar: un amestec între curcubeu și încurcat („a încheierii încurcubienate”, p. 33), parodie a adjectivelor pretențioase din critica vremii. Pe p. 39 apare altfel, încurcubeiate: citatul „filozofic” nu se repetă niciodată la fel.
glosar calină — Din șirul de rime fără sens „lină și cristalină și calină și benzină” (p. 33), reluat cu felină (p. 35). Calin există în dicționar (rar, din fr. câlin): „dezmierdător, drăgăstos”; aici e ales numai pentru rimă.
glosar visului nostru de veacuri — „Visul de veacuri” — clișeu al retoricii festive și oficiale (p. 34), care în gura familiei nu desemnează decât mutarea într-un apartament nou.
glosar oala de noapte — Vas de noapte, olița adulților. Bunica o mângâie ca pe o relicvă: bunicul i-a dat-o spunând „E a ta, pentru că e câștigată de familia noastră” (p. 34) — moștenire și trofeu al „luptelor” familiei.
glosar renegați — Renegat — cel care s-a lepădat de credința, partidul sau grupul său. „Noi curățim familia noastră de renegați! Să plece din familia noastră renegații!” (p. 35): limbajul epurărilor politice, aplicat unui scaun lăsat în drum.
glosar scârnav — Pop., din sl.: murdar; fig. dezgustător, josnic — „sufletului scârnav al lui Artre” (p. 35).
glosar altarul familiei — „Vânătaia a fost făcută pe altarul familiei noastre” (p. 36) — parodie a clișeului patriotic „pe altarul patriei”: o vânătaie de la un scaun devine jertfă.
glosar lăturalnice — Lăturalnic — lateral, abătut din drum; „ideile tale lăturalnice” (p. 36): idei care se abat de la subiect și, în limbajul familiei, de la „linie”.
glosar măr al discordiei — „Mărul discordiei” — după mitul grec, mărul de aur al zeiței Eris, cu inscripția „celei mai frumoase”, disputat de Hera, Atena și Afrodita și dat de Paris Afroditei; de aici, după legendă, războiul Troiei. Cumnatul îl desface pedant: obrajii Soției sunt roșii ca un măr, „dar nu un măr al discordiei, ci un măr obișnuit, al cărui suc hrănitor ajută la întremarea trupului” (p. 37).
glosar Du-gu-lu-gu — Onomatopee de alint, gângurit ca pentru un copil mic (p. 37): după „judecata” scaunului, Soția cere iertare în limbaj de leagăn.
glosar bezele — Bezea (din tc.) — sărutare trimisă de departe, cu vârful degetelor (p. 37).
glosar oaspe — Variantă veche și literară a lui oaspete (lat. hospes), înregistrată în dicționare și folosită de Eminescu și Rebreanu: „un drag oaspe” (p. 38).
glosar Oaspetele-bunică — Musafirul din Partea I (p. 38–39), orb ca și Gombo: cei doi sunt conduși de mână unul spre altul și își schimbă formule identice despre primăvară și despre Bartre. Numele dublu arată că familiile „prietene” sunt copii una a celeilalte.
glosar șerbet — Pastă dulce din zahăr fiert, aromată, servită musafirilor pe linguriță, cu un pahar de apă rece (din tc. şerbet): semnul ospitalității tradiționale (p. 38).
glosar apoteoză — Din gr. apotheosis, „îndumnezeire”: glorificare, preamărire; în teatru, scena finală fastuoasă a unui spectacol, cu toți actorii, lumini și muzică. Cumnatul anunță că vizita „s-a încheiat într-o apoteoză de lumină și căldură a creației lui Bartre și Lartre” (p. 39) — o apoteoză pentru o cafea servită unui musafir orb.
glosar în cor — Toate personajele deodată, cu aceeași replică, ca un cor: „Toți, în cor: Bravo! Bravo!” (p. 39). Uniformitatea vocii este însăși tema farsei: familia nu are decât un singur glas și o singură formulă.
glosar după chipul și asemănarea — Ecou din Facerea 1, 26 („Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră”). Cumnatul își „adaptează” citatul din Bartre „după chipul și asemănarea întâmplărilor” (p. 39): formula creației devine rețetă de ajustat sloganuri.
glosar cu un picior jos și cu unul în aer — Expresie a stării provizorii, nesigure, a celui care n-a ajuns încă la țintă (p. 40, 46, 53): bunicul „spunea mereu că nu a făcut pasul acesta”. Mutarea în casa nouă ar fi trebuit să pună „și piciorul celălalt jos”; finalul îl lasă pe Gombo, literalmente, cu amândouă picioarele în aer — cade de pe balcon.
glosar țăruș — Par scurt, ascuțit, înfipt în pământ, de care se leagă vita la păscut: vorbele bunicului s-au înfipt în mintea Bunicii „ca un țăruș, în jurul căruia se învârtește cosmosul meu” (p. 40).
glosar mânzat — Vițel înțărcat, de la câteva luni până la doi ani. În comparația Bunicii, „ca un mânzat neînvățat la frâu” (p. 40), se amestecă vițelul cu mânzul (frâul e al cailor) — cosmetica stilului „înalt” scapă din mână.
glosar Bunicul spunând vorbele acelea mari — Titlul tabloului din perete (p. 40), care parodiază titlurile picturii istorice și comemorative („X rostind…”), în care eroul e fixat în clipa gestului memorabil. Tabloul e icoana familiei: la pomenirea lui „toți încremenesc cu ochii la tabloul bunicului” (p. 41); „e din clipa, chiar din clipa aceea” (p. 54).
glosar mioarele — Mioară — oaie tânără (de un an-doi). „Câmpiile cu cruda iarbă verde pe care pasc mioarele, albe ca spuma mării” (p. 40): pastișă de poezie pastorală în gura Bunicii.
glosar păduchelnița — Păduchelniță (pop.) — locuință murdară, plină de paraziți; casă sărăcăcioasă: „Trebuie să demoleze și păduchelnița asta” (p. 41).
glosar văgăuna — Văgăună — scobitură, gaură adâncă; fig. locuință strâmtă și întunecoasă: „cât de nesuferită îmi este văgăuna asta!” (p. 42).
glosar șandramaua — Șandrama (din tc.) — clădire veche, dărăpănată, gata să se surpe: „O să uităm șandramaua ca pe un vis rău” (p. 42).
glosar cugetului, mugetului, bugetului — Joc paronomastic (p. 43): după cugetului vin, numai pentru rimă, mugetului (muget = sunetul scos de vite) și bugetului — limbajul solemn al lui Gombo se descompune în rime mecanice.
glosar înviorarea viorelei — Joc de cuvinte pe asemănarea de sunet dintre înviorare și viorea, floarea albastră de primăvară (p. 43).
glosar vântoasele — Vântoasă — vânt puternic, vijelie; „frânt ca plopii de vântoasele iernii” (p. 43). În credințele populare, vântoasele sunt și duhuri ale vântului.
glosar litere de platină — Parodia expresiei „a înscrie cu litere de aur” (a consemna pentru eternitate): „Le voi înscrie în jurnalul familiei cu litere de platină” (p. 43), spune Cumnatul despre o banalitate a Bunicii. Platina, metal mai scump decât aurul, urcă hiperbola cu o treaptă; formula intră și în titlul piesei (p. 27).
glosar Gombo-oaspete II — Musafirul care sună la ușă în Partea a II-a (p. 43–45): un al doilea Gombo, „vărul vecinului cel mai de sus”, recunoscut nu după chip, ci după parolă — formula despre „sufletul odios al lui Artre”. Vine să schimbe o „casetă din lemn galben” pe una identică, apoi ușa se înțepenește în urma lui.
glosar castel de cărți — Construcție fragilă din cărți de joc, care se prăbușește la cea mai mică atingere (p. 44) — imagine care anunță, fără ca personajele s-o observe, prăbușirea casei lor.
glosar Stăvarul — „Stăvarul cu ochii ca muștarul” (p. 44) — nume și epitet născocite pentru rimă, după tiparul poreclelor rimate din vorbirea populară; „ochi ca muștarul” = ochi gălbui. Personajul există doar în amintirea Bunicii, care joacă singură, mutându-se de pe un scaun pe altul, dialogul lui cu bunicul.
glosar casetă din lemn galben — Darul pe care familiile „prietene” și-l schimbă (p. 44–45): o casetă primită, alta „identică” dată în schimb, cu mulțumiri solemne de ambele părți — schimb de politețuri goale, în care nimic nu circulă de fapt. Cu caseta galbenă vrea Uli să-l lovească pe Cumnat (p. 55).
glosar paravan — Din fr. paravent: perete mobil, pliant, din pânză sau lemn, care desparte ori ascunde o parte a camerei (p. 46); obiect obișnuit de recuzită, în spatele căruia personajele se retrag din vederea celorlalte.
glosar oase din osul sfânt — „Oase din osul sfânt al celui mai mare bunic” (p. 48) — ecou din Facerea 2, 23 („os din oasele mele și carne din carnea mea”): formula biblică a înrudirii devine blazon de familie.
glosar nadirului — Nadir (din ar.) — punctul sferei cerești opus zenitului, exact sub picioarele observatorului; fig. punctul cel mai de jos. Cumnatul îl folosește ca superlativ al înălțimii: „îmbrățișarea duioasă și feerică asemeni nadirului” (p. 51, 53, 55) — confuzie comică cu zenit.
glosar pârguite — Pârguit — (despre fructe) care a început să se coacă, să se rumenească: „cuvintele acelea ale lui, cât de rotunde și pârguite erau” (p. 51).
glosar comprehensivi — Din fr. compréhensif: înțelegători, cuprinzători — „Să fim comprehensivi și lucizi extatic” (p. 51).
glosar lucizi extatic — Oximoron (p. 51): lucid (cu mintea limpede) și extatic (în extaz, ieșit din sine) se exclud; încă o formulă goală a limbajului de paradă.
glosar peremptorie — Peremptoriu (din lat. peremptorius) — categoric, decisiv, care nu admite replică (termen juridic: termen peremptoriu). „Îmbrățișarea patetică și peremptorie” (p. 52, 54, 55): un cuvânt de cod de procedură într-o frază despre dragostea de mamă.
glosar îmbărbăta — A îmbărbăta — a da curaj, a încuraja: „Numai cuvintele lui Gartre ne pot îmbărbăta” (p. 53).
glosar ermetică — Din fr. hermétique (de la Hermes Trismegistul, al cărui „sigiliu” închidea perfect vasele alchimiștilor): închisă perfect, etanșă — „apriga ușă a devenit ermetică” (p. 54).
glosar întețească — A înteți — a ațâța, a intensifica (p. 54).
glosar scena — Spațiul de joc al actorilor. Didascaliile autorului o numesc direct când e goală („Scena rămâne goală”, p. 10), când personajul o părăsește („va ieși din scenă”, p. 55; „ies din scenă cu bagajele lor”, p. 56) sau când gestul atinge chiar podeaua ei — scândura scenei, adică podina de lemn, pe care se rostogolește omul căzut de pe pantă (p. 60).
glosar impregnant — Care impregnează, care îmbibă; cuvânt fără sens aici, ales doar pentru aliterația „imprevizibil, impetuos și impregnant” (p. 55).
glosar replicile — Ceea ce spune un personaj când îi vine rândul în dialog; cuvântul apare în didascalii, ca unitate de timp a jocului („Fotografiază în timpul replicilor”, p. 16) și ca mecanism („Replicile celor din casă se repetă”, p. 56 — personajele continuă să-și recite formulele în timp ce casa se surpă). În „Panta Rei”, după numele personajului nu mai urmează o replică, ci o didascalie, o indicație de mișcare: textul pantomimei e alcătuit numai din indicații scenice.
glosar cortina — Perdeaua care desparte scena de sală; ridicarea ei deschide spectacolul („Se ridică cortina”, p. 59), coborârea îl încheie — de aceea fiecare piesă se termină cu cuvântul „Cortina” (p. 25, 56, 65, 66). În „Panta Rei” autorul se joacă cu acest semn de sfârșit: după cortina de pe p. 65, „cortina se ridică repede” încă o dată, pentru epilogul cu ceasurile coborâte deasupra spectatorilor, și abia apoi cade definitiv (p. 66).