Panta Rei^sursatrad.

trad. „Totul curge” (gr. πάντα ῥεῖ, panta rhei) — formula prin care tradiția rezumă învățătura lui Heraclit despre curgerea neîncetată a lucrurilor (vezi atribuirea). Grafia tipărită, Panta Rei, transcrie pronunția greacă.

Glosar — Panta Rei: Panta rhei (gr. πάντα ῥεῖ, „totul curge”) este formula prin care tradiția rezumă gândirea lui Heraclit din Efes (activ în jurul anului 500 î.Hr.), filozoful devenirii și al unității contrariilor. Formula nu se află în fragmentele păstrate ale lui Heraclit; ea apare abia la Simplicius (sec. VI d.Hr.), în comentariul la Fizica lui Aristotel. Cel mai vechi text apropiat e la Platon, Cratylos 402a: Heraclit ar fi spus că „totul se mișcă și nimic nu rămâne” și că nu poți intra de două ori în același râu.

Grafia tipărită, Panta Rei (p. 57), transcrie pronunția greacă. Pentru cititorul român, primul cuvânt sună exact ca panta — iar singurul decor al piesei este o pantă, „un plan înclinat” (p. 59), pe care omul încearcă la nesfârșit s-o urce. Jocul de sunet pare voit: titlul spune deodată „totul curge” și „panta”.

Ideea heraclitică trece în pantomimă pe două căi. Prima e alunecarea: omul urcă și alunecă înapoi „până pe scândura scenei” (p. 60), „alunecă încet la vale” (p. 63) — totul curge în jos. A doua e timpul: deșteptătorul, ceasul cu cuc, pendula, apoi un ceas uriaș care coboară deasupra capului lui Acesta (p. 64–65) și îl urmărește oriunde s-ar așeza, până ce omul, ajuns pe culme cu prețul celuilalt, „sare în gol”.

Epilogul (p. 66) mută curgerea timpului în sală: ceasuri de diferite mărimi coboară deasupra spectatorilor și încep să sune „la nesfârșit”, iar Acesta și Celălalt arată spre public. Ce era o lege a lumii la Heraclit devine aici o întrebare adresată fiecăruia; interpretarea rămâne deschisă, autorul neadăugând nicio explicație. → glosar: Panta Rei

sursa Heraclit din Efes (cca 540 – cca 480 î.Hr.) — filozof presocratic, gânditorul devenirii și al unității contrariilor. Formula panta rhei („totul curge”) nu se află în fragmentele păstrate ale lui Heraclit: ea apare abia la Simplicius (sec. VI d.Hr.), în comentariul la Fizica lui Aristotel, ca rezumat al doctrinei. Cel mai apropiat text vechi e la Platon, Cratylos 402a, unde Socrate îi atribuie lui Heraclit spusa „totul se mișcă și nimic nu rămâne” (πάντα χωρεῖ καὶ οὐδὲν μένει) și comparația cu râul în care nu poți intra de două ori. Pantomima transpune ideea în imagini: urcușul fără sfârșit pe planul înclinat și ceasurile care bat tot mai tare deasupra omului și, la urmă, deasupra sălii. [Simplicius — In Aristotelis Physicorum libros quattuor posteriores commentaria (sec. VI), ed. H. Diels, Commentaria in Aristotelem Graeca X (Berlin, Reimer, 1895), scan archive.org (formula la p. 1313), grc]

trad. Pantomimă (din gr. pantomimos, „care imită totul”) — spectacol fără cuvinte, în care acțiunea se exprimă numai prin gest, mimică și mișcare (vezi glosarul).

Glosar — pantomimă: Pantomima (din gr. pantomimos, „care imită totul”) este spectacolul fără cuvinte, în care întreaga acțiune se exprimă prin gest, mimică, mișcare și, eventual, prin muzică și zgomote. În Roma imperială, pantomimus era un dansator-actor care juca singur, cu măști, un subiect mitologic, pe un text cântat de cor; tradiția a trecut prin commedia dell’arte și prin Pierrot-ul lui Jean-Gaspard Deburau la Théâtre des Funambules din Paris, în sec. XIX, până la mimul modern al lui Étienne Decroux și Marcel Marceau.

„Panta Rei” (p. 57–66) este o pantomimă scrisă: un text dramatic fără nicio replică rostită. După numele personajului, acolo unde într-o piesă obișnuită ar urma cuvintele lui, urmează o didascalie — o indicație scenică de mișcare: „Acesta: Merge până lângă marginea de jos a planului. Se oprește.” (p. 59). Autorul scrie deci o partitură de gesturi, cu ritmuri marcate prin „Pauză”, cu numărarea pașilor („un pas, doi pași, trei pași, patru pași și cade”, p. 62) și cu o partitură sonoră de ceasuri.

Personajele n-au nume, ci doar pronume, „Acesta” și „Celălalt” (p. 58): sunt omul oarecare și semenul lui. Relația lor parcurge, fără cuvinte, o întreagă istorie: întâlnirea timidă, zâmbetul-mască, compasiunea, apoi folosirea celuilalt ca treaptă — Celălalt stă „capră”, e mângâiat ca să se supună, e lovit când refuză, e tras pe pantă cu frânghia „ca pe un bolovan” (p. 63) și zâmbește „până la căderea cortinei”. În vârf, Acesta stă comod pe spatele lui, până ce ceasurile îl alungă spre abrupt.

Situația — omul care încearcă iar și iar să atingă ceva și cade de fiecare dată — se înrudește cu pantomimele lui Samuel Beckett, Acte sans paroles I (1956), și cu imaginea lui Sisif, pe care Camus o făcuse emblemă a absurdului; ambele apropieri sunt de gen și de climat (teatrul absurdului), nu filiații declarate de autor. Proprie lui Chitic e întoarcerea finală spre sală: cortina se ridică din nou, ceasurile coboară deasupra spectatorilor, iar personajele „arată cu mâna spre sală” (p. 66). Pantomima se încheie fără cuvinte, dar cu o adresare directă publicului. → glosar: pantomimă

sursa Situația — un singur om, fără cuvinte, care încearcă iar și iar să atingă ceva de neatins și cade de fiecare dată — pare înrudită cu pantomima lui Samuel Beckett (1906–1989) Acte sans paroles I („Act fără cuvinte I”, scrisă în 1956, prima reprezentare la Royal Court Theatre, Londra, 3 aprilie 1957), în care un om aruncat într-un deșert încearcă zadarnic să ajungă la o carafă cu apă suspendată deasupra lui. Apropierea e una de gen și de climat (teatrul absurdului), nu o filiație atestată.

trad. Timorat (din lat. timoratus) — sfios, intimidat, temător.

trad. Expresie: se ridică din culcat și rămâne șezând.

trad. Stupefiat (din fr. stupéfié) — înmărmurit, buimăcit de uimire.

trad. Mască — aici, adverbial: cu chipul încremenit ca o mască, zâmbet fără expresie.

trad. Consternat (din lat. consternatus) — uluit, îngrozit, copleșit.

trad. Blajin (din sl.) — blând, binevoitor.

Glosar — blajin: Blând, binevoitor (din sl.): „Îl mângâie blajin pe creștet” (p. 62). → glosar: blajin

trad. Capra — joc de copii: unul stă aplecat, cu mâinile pe genunchi, iar ceilalți sar peste el sprijinindu-se pe spatele lui; „a sta capră” = a sta în această poziție, slujind de treaptă.

sursa Imaginea omului care urcă panta trăgând după el, „ca pe un bolovan”, pe Celălalt evocă mitul lui Sisif, osândit în Infern să împingă la nesfârșit un bolovan în vârful unui deal, de unde acesta se rostogolește înapoi — mit pe care Albert Camus îl făcuse, în Le Mythe de Sisyphe (1942), emblema condiției absurde. Aici bolovanul e un om, iar urcușul se face pe spinarea lui.

trad. Lentoare (din fr. lenteur) — încetineală, mișcare înceată și apăsată.

sursa Începe „partitura” ceasurilor: deșteptătorul, ceasul cu cuc, pendula, apoi ceasul uriaș care coboară deasupra capului lui Acesta. Timpul, cu tema heraclitică a curgerii (titlul), se face aici amenințare concretă — un memento mori sonor.

trad. Trompetă de jucărie, de tinichea, cumpărată de la „moși”: Moșii — târgul-bâlci anual din București (Târgul Moșilor), legat de sâmbetele morților; prin extensie, orice bâlci. De aici „sunete țipătoare, de bâlci”.

trad. Muștuc — variantă a lui muștiuc (din germ. Mundstück): piesa unui instrument de suflat care se ține între buze, ambușura.

Glosar — muștucul: Muștuc — variantă a lui muștiuc (din germ. Mundstück): partea unui instrument de suflat care se ține între buze (p. 64). → glosar: muștucul

trad. Cravașă (din fr. cravache) — bici scurt și flexibil, de călăreț.

trad. Expresie: se lasă în mâini și în genunchi, ca un animal.

sursa Finalul întoarce pantomima spre spectatori: ceasurile coboară deasupra capetelor din sală, iar personajele „arată cu mâna spre sală” — tema omului împins de timp spre „saltul în gol” e adresată direct publicului (după vechea formulă de te fabula narratur, „despre tine e vorba în poveste”, Horațiu, Satire I, 1, 69–70). [Horațiu — Sermones (Satire), cartea I (cca 35 î.Hr.), textul latin, The Latin Library, la]

glosar cortina — Perdeaua care desparte scena de sală; ridicarea ei deschide spectacolul („Se ridică cortina”, p. 59), coborârea îl încheie — de aceea fiecare piesă se termină cu cuvântul „Cortina” (p. 25, 56, 65, 66). În „Panta Rei” autorul se joacă cu acest semn de sfârșit: după cortina de pe p. 65, „cortina se ridică repede” încă o dată, pentru epilogul cu ceasurile coborâte deasupra spectatorilor, și abia apoi cade definitiv (p. 66).

→ glosar: cortina

glosar scena — Spațiul de joc al actorilor. Didascaliile autorului o numesc direct când e goală („Scena rămâne goală”, p. 10), când personajul o părăsește („va ieși din scenă”, p. 55; „ies din scenă cu bagajele lor”, p. 56) sau când gestul atinge chiar podeaua ei — scândura scenei, adică podina de lemn, pe care se rostogolește omul căzut de pe pantă (p. 60).

→ glosar: scena

glosar plan înclinat — Singurul element de decor al pantomimei: „În mijlocul scenei se află un plan înclinat. Nu-i nici abrupt, nici lin” (p. 59; și p. 62). În didascalii devine „panta”, pe care omul încearcă la nesfârșit s-o urce (vezi pantă și Panta Rei).

→ glosar: plan înclinat

glosar abrupt — Foarte înclinat, aproape vertical. Panta „nu-i nici abrupt, nici lin” (p. 59) privită de jos; de sus, dincolo de culme, se deschide însă un „abrupt” fără fund (p. 65), în care omul își coboară partenerul cu frânghia și apoi sare singur.

→ glosar: abrupt

glosar pauză — Indicație scenică (didascalie) care cere actorului o tăcere, o oprire a jocului (p. 8, 10, 59, 62–65). În pantomimă, unde nu se vorbește, pauza este oprirea oricărei mișcări și ritmul acțiunii: „Pauză prelungită. Sună un ceas deșteptător” (p. 64).

→ glosar: pauză

glosar timorat — Din lat. timoratus: sfios, intimidat, temător (p. 59).

→ glosar: timorat

glosar Panta Rei — Panta rhei (gr. πάντα ῥεῖ, „totul curge”) este formula prin care tradiția rezumă gândirea lui Heraclit din Efes (activ în jurul anului 500 î.Hr.), filozoful devenirii și al unității contrariilor. Formula nu se află în fragmentele păstrate ale lui Heraclit; ea apare abia la Simplicius (sec. VI d.Hr.), în comentariul la Fizica lui Aristotel. Cel mai vechi text apropiat e la Platon, Cratylos 402a: Heraclit ar fi spus că „totul se mișcă și nimic nu rămâne” și că nu poți intra de două ori în același râu.

Grafia tipărită, Panta Rei (p. 57), transcrie pronunția greacă. Pentru cititorul român, primul cuvânt sună exact ca panta — iar singurul decor al piesei este o pantă, „un plan înclinat” (p. 59), pe care omul încearcă la nesfârșit s-o urce. Jocul de sunet pare voit: titlul spune deodată „totul curge” și „panta”.

Ideea heraclitică trece în pantomimă pe două căi. Prima e alunecarea: omul urcă și alunecă înapoi „până pe scândura scenei” (p. 60), „alunecă încet la vale” (p. 63) — totul curge în jos. A doua e timpul: deșteptătorul, ceasul cu cuc, pendula, apoi un ceas uriaș care coboară deasupra capului lui Acesta (p. 64–65) și îl urmărește oriunde s-ar așeza, până ce omul, ajuns pe culme cu prețul celuilalt, „sare în gol”.

Epilogul (p. 66) mută curgerea timpului în sală: ceasuri de diferite mărimi coboară deasupra spectatorilor și încep să sune „la nesfârșit”, iar Acesta și Celălalt arată spre public. Ce era o lege a lumii la Heraclit devine aici o întrebare adresată fiecăruia; interpretarea rămâne deschisă, autorul neadăugând nicio explicație.

→ glosar: Panta Rei

glosar în capul oaselor — Expresie: ridicat din culcat și rămas șezând (p. 60, 62).

→ glosar: în capul oaselor

glosar stupefiat — Din fr. stupéfié: înmărmurit, buimăcit de uimire (p. 60, 61).

→ glosar: stupefiat

glosar mască — Folosit adverbial în didascalia „Îi zâmbește, mască” (p. 61): cu chipul încremenit ca al unei măști, zâmbet fără expresie. Masca e una dintre uneltele vechi ale pantomimei (vezi pantomimă); aici actorul o face din propriul obraz.

→ glosar: mască

glosar consternat — Din lat. consternatus: uluit, îngrozit, copleșit (p. 61).

→ glosar: consternat

glosar blajin — Blând, binevoitor (din sl.): „Îl mângâie blajin pe creștet” (p. 62).

→ glosar: blajin

glosar capră — Joc de copii: unul stă aplecat, cu mâinile pe genunchi, iar ceilalți sar peste el sprijinindu-se de spatele lui; „a sta capră” = a sta în această poziție, slujind de treaptă. Acesta „îl obligă pe Celălalt să se îndoaie din mijloc și să stea «capră»” (p. 62; și p. 63), ca să urce pe el.

→ glosar: capră

glosar lentoare — Din fr. lenteur: încetineală, mișcare înceată și apăsată (p. 63).

→ glosar: lentoare

glosar trompetă de moși — Trompetă de jucărie, de tinichea, cumpărată de la Moși — târgul-bâlci anual din București (Târgul Moșilor), legat de pomenirea morților; prin extensie, orice bâlci (p. 64). De aici „sunetele țipătoare, de bâlci” pe care le scoate Celălalt.

→ glosar: trompetă de moși

glosar muștucul — Muștuc — variantă a lui muștiuc (din germ. Mundstück): partea unui instrument de suflat care se ține între buze (p. 64).

→ glosar: muștucul

glosar ceas deșteptător — Primul dintre ceasurile pantomimei (p. 64): după el vin ceasul cu cuc, pendula și ceasul uriaș care coboară deasupra capului lui Acesta — timpul, din titlul heraclitic, devine o amenințare concretă.

→ glosar: ceas deșteptător

glosar ceas cu cuc — Ceas de perete cu o figurină de cuc care iese și „cântă” orele (p. 64); al doilea ceas din partitura sonoră a pantomimei.

→ glosar: ceas cu cuc

glosar pendulă — Ceas mare cu pendul, cu bătaie gravă și prelungă (p. 64–65); bătăile ei, tot mai tari, îl împing pe Acesta spre marginea pantei și spre saltul în gol.

→ glosar: pendulă

glosar cravașă — Bici scurt și flexibil, de călăreț (din fr. cravache); Acesta face una din capătul frânghiei (p. 64), ca pentru un animal de povară.

→ glosar: cravașă

glosar pe brânci — Expresie: în mâini și în genunchi, ca un animal — „Se lasă pe brânci” (p. 65), sub ceasul care îi coboară deasupra capului.

→ glosar: pe brânci

glosar sare în gol — Ultimul gest al lui Acesta (p. 65), după ce și-a coborât partenerul în abrupt: „Își face vânt și sare în gol.” Saltul încheie urcușul fără sens al pantomimei.

→ glosar: sare în gol

glosar ceasuri — În epilog (p. 66), „câteva ceasuri de diferite mărimi” coboară deasupra capetelor spectatorilor, iar ceasurile încep „să sune la nesfârșit”: tema curgerii timpului e întoarsă spre public.

→ glosar: ceasuri