Deturnare de la o ședință înscenatăsursa într-un prolog și cinci acte și dedicată, dintre cei de față, numai celor ce sunt de bună-credință pe viață.
258Personajele
PRIMUL CITAT — GEANĂ
AL DOILEA CITAT — MÂRȚU
AL TREILEA CITAT — ȘUVĂILĂ
AL PATRULEA CITAT — CAINA
AL CINCILEA CITAT — CAPALB
CITATUL ESCORTATglosar — SAMUIL MUȘAglosar
PRIMA CITATĂ — SUZANA
A DOUA CITATĂ — COLOCATARAglosar
A TREIA CITATĂ — DOMNIȘOARA ȚÂNTU
TREI TINERI, LA ÎNCEPUT NEDISCIPLINAȚI
Personajul mutglosar: — PUBLICUL
DECOR: Orice loc unde s-a putut întâmpla ceva asemănător
INDICAȚIEglosar: Intitulările scenelorsursa, actelor etc. trebuie spuse sau expuse publicului.
259PROLOG
DESPRE CÂTEVA LOZINCI DE CARE NICI NU POȚI ȘI NICI N-AI CUM SĂ TE ATINGI
Apar cei 6 CITAȚI și cele 6 CITATE. Unul dintre ei este escortat discret și în așa fel îndemnat să se așeze, încât să fie oricând la îndemâna tuturor. O voce din offglosartrad. poate să rostească numele actorilor în timp ce ei se așează pe scenă.
PRIMUL CITAT: Doamnelor și domnilor,
Tovarășiglosar și tovarășe, în orice caz,
Onorat public, socialismul —
toată lumea să afle dacă încă nu știe —
este superior oricărei societăți presocialistesursa.
AL DOILEA CITAT: Este superior — trebuie să credem.
AL TREILEA CITAT: Trebuie să fie.
PRIMUL CITAT: Pentru că oferă tuturora...
AL PATRULEA CITAT: Deci fiecăruia....
PRIMUL CITAT (către AL PATRULEA CITAT): Se înțelege de la sine
(Către public):
...dreptul de a munci!sursa
(Cei 9 CITAȚI aplaudă până când aplaudă și publicul)
260CITATUL ESCORTAT: Dar și pentru că obligă pe toți de a se interesa de toate.
(Imediat AL CINCILEA CITAT face un semn la care se rostește în cor, amenințător, contrazicând cu vehemență pe cel ESCORTAT)
CORUL CITAȚILORglosar: Obligația tuturor de a se interesa de toți și de toate este noul înțeles al vechiului cuvânt libertatesursa.
(Moment de pauză. CITAȚII se privesc între ei stând în așteptare)
AL CINCILEA CITAT (către ceilalți): Cine spune replicaglosar următoare?
AL PATRULEA CITAT: Ei, hai-hai!
(Tăcere stânjenitoare printre CITAȚI. PRIMA CITATĂ îndrăznește.)
PRIMA CITATĂ: Deci n-avem încotro
Vom înfrunta și unele aspecte întunecate.
(Mai mult către CITAȚI)
Eventual și ceva referiri la niște contradicții.
AL PATRULEA CITAT: Neantagonisteglosar. Subliniază te rogsursa:
PRIMA CITATĂ: Sigur că așa o să le botezăm
după ce vor fi rezolvate.
AL DOILEA CITAT: În orice caz, nu cred că se poate
chiar pe toate
Când? Acum și aici?
261PRIMA CITATĂ: Dar va trebui să fim cu ochii în patru
În această acțiune plină de curaj.
CITATUL ESCORTAT: La ce ne trebuie curaj?
Și contra cui?
Văd că nu-ți mai pui
întrebarea asta...
AL CINCILEA CITAT: O depui în scris, dumneata, mai încolo.
AL PATRULEA CITAT: Nu ești obligată să răspunzi
la întrebări puse neorganizat.
PRIMA CITATĂ: Vom fi cu ochii în patru ca nu cumva
toate câte vor fi arătate
să fie cine știe cum interpretate.
CITATUL ESCORTAT: De către cine?
A DOUA CITATĂ (enervată): Mai taci și tu!
Nu vezi că nimeni nu-ți răspunde?
AL PATRULEA CITAT: Noi, nu-i așa,
am înțeles foarte bine ce-a vrut să spună.
Ei, da, le vom arăta deschis pe toate
așa cum sunt ele în realitate — cu umbre,
dar și cu lumini — de pe poziții avansate
desigur, fără a vedea totul în negru
numai pentru că am descoperit pete în soareglosarsursa.
PRIMUL CITAT: Această premizăglosar și în același timp concluzie...
AL TREILEA CITAT: ...ne-o însușim cu toții, noi cei care
nu ne ațintim privirea în orbitoarele
reflectoare ale idealului...
AL DOILEA CITAT: ...care-ți iau ochii
de nu mai vezi nimic altceva
și nu mai poți merge înainte
nici un pas
262din pricina arsurii care a rămas
sub pleoapele strânse.
PRIMA CITATĂ: Lumina lor nu-i pentru ochi.
e pentru minte.
PRIMUL CITAT: Ca să învingemglosar umbrele...
AL PATRULEA CITAT: Dacă înțeleg bine,
tocmai aspectele negative...
PRIMUL CITAT: ...trebuie să le scoatem mai așa, mai încoace.
AL PATRULEA CITAT: Să mi le vâri în ochi sau ce altceva!?
AL TREILEA CITAT: Doar nu ne lăsăm orbiți de reflectoare...
AL PATRULEA CITAT: Eu vorbesc acum!
(Tăcere și așteptare mai multe secunde.)
PRIMUL CITAT: Păi noi vă...
AL PATRULEA CITAT: Eu vorbesc acum!
(Iar așteptare tăcută mai multe secunde.)
Stați în banca voastră!
(Priviri derutate între CITAȚI.)
Ei, am glumit, treceți peste chestia asta!
În sfârșit, să continuăm.
AL DOILEA CITAT: Mai bine o lăsăm baltă.
Cine știe ce se mai schimbă până mâine...
AL PATRULEA CITAT: Cine a spus asta?
Cine a vorbit?!
263(Toți se uită în jurul și în spatele său, inclusiv AL DOILEA CITAT.)
PRIMA CITATĂ: N-are importanță cine anume.
AL PATRULEA CITAT: Te rog nu mai cocoloși
indivizi care ne suspectează!
AL TREILEA CITAT: Care te...
AL CINCILEA CITAT: Care mă suspectează!
Adică de ce tocmai pe mine?
AL DOILEA CITAT: Ei, așa zicem fiecare —
și el și el.
PRIMUL CITAT (către AL CINCILEA CITAT): Ei, și?
La urma urmei, încrederea câștigată
nu poate fi niciodată înscrisă pe ordinea de ziglosarsursa
AL CINCILEA CITAT: Mă rog!...
Vreau să văd dacă are curajul opiniei.
AL PATRULEA CITAT: Dacă și pentru o vorbă oarecare,
dacă și pentru atâta e nevoie de curaj,
nu se lasă nimeni dat la iveală
PRIMA CITATĂ: Aș dori să subliniez că, în linii mari,
n-are importanță cine a vorbit,
dar îl întreb așa, și eu,
în numele cui se schimbă
și pentru cine se schimbă
toate câte se schimbă la noi?
(aplauzele celorlalți)
PRIMUL CITAT: Clevetim și gândim la democrație,
asta e,
doar participarea unora dintre noi...
264CITATUL ESCORTAT: Care-s ăia și câți?
PRIMUL CITAT: ...la viața socială este, uneori,
doar o formalitate
CITATUL: Uneori? Adică de câte ori?
PRIMUL CITAT: Ce vrei, măi dragă?
Ai avut, adineaori, o mostră
care ține locul la toate.
AL DOILEA CITAT: Și ce se întâmplă cu acela
care-și bagă nasul —
AL TREILEA CITAT: Asta o să vedem noi
în cele ce urmează...
PRIMUL CITAT: Și pentru că optimist e acela
care crede că știe pe ce lume se află
nu ne vom lăsa cuprinși de disperare
ca personajul nostru...
(Arată cu mâna spre CITATUL ESCORTAT, care refuză atenția acordată încercând să se ascundă în spatele celorlalți CITAȚI. Pe rând, fiecare din cei folosiți de paravan, parcă speriat de faptul că ar putea fi el arătat cu degetul, se dă repede în spatele CITATULUI care l-a folosit de paravan, lăsându-l la vedere.)
A TREIA CITATĂ: Ba, dimpotrivă, chiar o să râdem un pic —
nu-i așa? Dar chiar dacă plângem,
din cele ce se întâmplă,
stând ca la spectacol, tot
nu vom schimba nimic.
AL CINCILEA CITAT: Dar nici nu ne vom lăsa intimidați
de întrebările sale urlate (arată spre CITATUL ESCORTAT)
265CITATUL ESCORTAT: Dar eu nu urlu!
Am urlat eu?
De când (Refuză mirat, ca și când nu poate fi vorba despre el.)
AL CINCILEA CITAT (trecând peste eșecul referirii): Știu că în lumea noastră găsim răspuns la toate.
PRIMA CITATĂ (cu ton de prezentator): Iar pentru câte îi sunt date să trăiască,
pentru toate consecințele atitudinii sale,
nouă — tuturora — trebuie să ne mulțumească
El...
PRIMUL CITAT: Personajul...
(ESCORTATUL, împins din spate, face câțiva pași.)
CITATUL ESCORTAT: Samuil Mușa e numele meu.
PRIMUL CITAT: ...va ieși zdruncinat în urma experienței colective
pe care a stârnit-o de unul singur
mânat de propria-i conștiință.
AL PATRULEA CITAT: Un moment.
Cam bănuiesc eu ce ați vrea să arătați.
N-aș avea nimic împotrivă dacă
și întregul colectivglosar ar fi personajul —
ca să zic așa — esențial.
Este el, colectivul, prezent în tărășeniaglosar
pe care vreți să o prezentați?
PRIMA CITATĂ: E vorba de Samuil Mușa acum!
AL CINCILEA CITAT: Să fim în clar, tovarăși,
personal n-am nimic împotriva dumnealui,
dar personajul colectivglosar este și el prezent?
Asta vă întreb! Și cum reacționează el?
AL TREILEA CITAT: Hai să aplaudăm.
(Către ceilalți și către public.)
266Vă rog, aplauze prelungite!
(Aplauzele CITAȚILOR — până stârnesc aplauzele publicului.)
Ovații, dacă se poate... În sfârșit...
Așa se manifestă el: personajul cu
foarte prea multe capete!
AL CINCILEA CITAT: Vreau un răspuns serios, tovarăși!
A DOUA CITATĂ (îl împinge pe SAMUIL în fața grupului): Răspunde tu, că știi mai bine!
SAMUIL: Ce să răspund? Eu, și așa...
AL DOILEA CITAT: Vezi, mă, ce pățești dacă
vrei să fii principalul?
SAMUIL: Dar n-am cerut nimănui
să-mi povestiți viața!
AL PATRULEA CITAT: Vedeți, tovarăși!
Din start porneam greșit.
Și dânsul recunoaște că viața dumnealui
aparține colectivității.
AL CINCILEA CITAT: Are dreptate tovarășul Cainaglosar.
Hai repede-repede!
(Dă indicații energice. Ceilalți, luați din scurt, se execută și aduc o mescioară mică, un pahar, o carafă cu apă.)
AL DOILEA CITAT: N-am înțeles!?!
PRIMUL CITAT: E la mintea cocoșuluiglosar!
O să fim noi personajul colectiv —
care cum o putea...
Ce nu-ți convine?
AL DOILEA CITAT: Care noi — și dânșii?
267A DOUA CITATĂ: Ba-i foarte bine! Taci din gură,
scăpăm și noi mai repede...
AL DOILEA CITAT: Și dânșii care se agită,
Capalbglosar sau știu eu cine o mai fi și ăsta!?
A TREIA CITATĂ: Chiar tovarășul Capalb e.
El însuși, personal.
AL DOILEA CITAT: Bun — noi ca toți. Și ăia?
AL TREILEA CITAT: Nu-i căina tu pe ei!sursa
A DOUA CITATĂ: Mă și duc să mă învoiesc.
La înghesuială merge
și fără mine. (Se apropie de al PATRULEA CITAT și îi vorbește în șoaptă.)
AL TREILEA CITAT: Ce, nu știi cine-i tovarășul?
Lasă, că-ți spun eu mai încolo.
Șase!glosar... Uită-l că se uită-ncoa!
AL DOILEA CITAT: Tot n-am înțeles!
Ce-ai zis, domne, adineaorea?
Un singur cuvânt — personaj —
și gata, ne-au și împărțit rolurile și recuzitaglosar!?
CAINA: Ce s-a întâmplat, tovarășu?
Înscrie-te la cuvântglosar și vorbește ce ai de spus.
AL DOILEA CITAT: Își pierde tot hazul... toată povestea!
PRIMUL CITAT: Tovarășul Caina, dânsul nu s-a
lămurit încă...
AL TREILEA CITAT (către AL DOILEA CITAT): Noi, ăștia, suntem
și va trebui să trăim cu toții suferințele lui
(îl arată pe MUȘA)
268pentru ca experiența iscată
să nu se mai repete de câte ori e cazul —
încă o dată și înc-o dată.
CAPALB: Iar o luați razna
pe alături de liniesursa!
Cine v-aude crede că abia acum descoperim
America — desigur, nu mă refer la acea
țară capitalistă de peste ocean —
când, de fapt, asta se numește unitate și...
PRIMUL CITAT (care a dat din cap afirmativ, asigurându-l că s-a înțeles totul, intervine sonor, către public): Și cum spuneam, se numește Samuil Mușa
eroul spectacolului nostru.
CAINA: Deja exagerați zicându-i erou!
Să mai lăsăm, tovarăși, sensibilitățile.
CAPALB: Aveți dreptate, tovarășe Caina. Așa e.
Chiar dacă a fost criticat și sancționat,
colectivul nu i-a vrut răul, ci doar
să-i stimuleze abnegațiaglosar.
Ce-i rău în asta?
(Se lasă tăcere. Ceilalți sunt nelămuriți.)
SAMUIL: Acum vorbiți tot despre mine?
Stați așa, că a fost invers!
Uite așa, bine!
(Către SAMUIL MUȘA.)
Spune-ți, domne, povestea!
CAINA: De unde știe tovarășu cum a fost?
De la cine deții informațiile? Dumneata, da!
PRIMUL CITAT: Dar cum poți dumneata să caracterizezi
niște fapte, niște întâmplări
pe care abia acum le vom judeca?
SAMUIL: Pe mine mă veți scuza.
269CAPALB: Poftim, a început să facă mofturi.
(Către PRIMUL CITAT.)
Și mă așteptam la altceva
din partea dumitale.
Te știam băiat deștept.
SAMUIL: Am plecat.
PRIMUL CITAT: Acum stai și povestește-ți întâmplarea —
nu mai ai scăpare.
AL DOILEA CITAT: Hai, dăi bătaie!
SAMUIL: Aș dori să fiu sigur
că lucrurile nu se vor mai repeta întocmai.
Zău! Mie greu să asist.
Pentru mine repetiția nu estesursa
mama învățăturii de mintetrad..
PRIMUL CITAT: N-o să mai fie nevoie să te încăpățânezi,
te asigur!
SAMUIL: Încăpățânarea mea eu o numeam
convingere, conștiință.
AL TREILEA CITAT: Îți joci rolul și gata.
AL DOILEA CITAT: Doar n-o să ne rugăm de tine atât!
SAMUIL: N-am avut — de câte ori să vă spun —
n-am avut nici un rol!
Cine mi-l recunoaște?
Cine credeți c-o să-l vrea
să-l mai joace încă o dată
fără să fie o sarcină politică
trasată?
CAINA: N-ai voie să refuzi
270oricât de severă va fi — și va fi,
sunt convins!
SAMUIL: Cel puțin în cazul meu
publicul o să asiste la o istorie
pe care eu am suferit-o.
PRIMUL CITAT: Samuil, noi — un grup de tovarăși —
îți cerem să rămâi!
SAMUIL: Care grup?
Atunci, la rândul meu,
cer grupului de tovarăși
să treacă prin ce am trecut eu.
(Se îndepărtează.)
CAPALB: Să fim serioși! Ce-s...
Ce sunt toate fițele astea
dacă nu indisciplină și sfidare grosolană!
CAINA: Foarte bine. Dacă a plecat,
iată ce aveți de făcut acum:
eventual spuneți povestea lui: dar pe scurt —
(ar fi bine să rețineți în scris ce se hotărăște acum)
și după asta culegeți din viață
un teanc de exemple (arătând publicul) —
cum oamenii cinstiți care au văzut
indisciplina și sfidarea lui Mușa
îl condamnă vorbind între ei
în așa fel încât să rezulte forța colectivității.
E timpul să o simtă și acest... acest...
(SAMUIL se întoarce brusc. CAINA tace ostil.)
SAMUIL: A, nu așa! Nici așa!
CAPALB (către PRIMUL CITAT): Fă-i vânt, măi dragă!
PRIMUL CITAT: Samuil!
271(Îi face semn, se apropie de el și îi vorbește la ureche, insistent și convingător.)
SAMUIL (refuzând aerul conspirativ al PRIMULUI CITAT): Și atunci ce faceți? Adică treceți direct
la morala poveștii?
PRIMUL CITAT (iar îi vorbește confidențial): Nu cred. O să spuneți despre mine
numai ce vă convine.
(Altă șoaptă a PRIMULUI CITAT.)
Atunci hotărâți careva să-mi ia locul.
E bun oricare, măcar ca să spună:
eu nu-s de acord cu el —
dar, uite, a spus asta și asta...
(Toți tac îndelung și jenați.)
Aș vrea să văd cam cum arată un altul
în locul meu.
Iar eu să fiu ăla care
n-are ce pierde!
(Iar tăcere.)
AL DOILEA CITAT: Nu-i vezi? Ăla eu, ăla eu!
Cu mine, cere-s prea simpatic, nu ține.
PRIMUL CITAT: Nici așa, zău!
Ai zis că pleci — pleacă.
Stăm atâta lume în loc
Pentru unul singur. Parcă
vorbeam de democrație adineaorea...
SAMUIL: Păi e cazul meu — nu eu
contez acum?
PRIMUL CITAT: Bineînțeles că nu!
SAMUIL: Dar cine?
Lumea? Adică to-o-oți fără mine!
Dar dacă începe lumea
272cu mine, vine așa — to-o-ți
fără tine.
PRIMUL CITAT (privește spre CAPALB, care aprobă scurt din cap): Bine. Uite că ies și eu.
SAMUIL: Știi că n-ai ce pierde și d-aia!
Dar s-ar putea foarte bine
să fim aceeași lume to-o-oți fără
tovarășul Capalb. Nu-i tot democratic?
PRIMUL CITAT: Asta-i impertinență!
SAMUIL: De ce? Lumea-i lume
fără oricare din noi
luați pe rând.
Hai să stabilim acum
când ne vine rândul.
A DOUA CITATĂ: Hai, du-te odată!
(Așteptare.)
AL DOILEA CITAT: Și-a dat foc la valiză! Doar nu-i nebun!
AL TREILEA CITAT: E ceva ciudat cu ăsta...
A DOUA CITATĂ: Și eu am auzit ceva
cu un furt —
a furat o servietă —
sau i s-a furat o servietă —
în orice caz, știu că e amestecat...
PRIMA CITATĂ: Hai, du-te. Ieși te rog.
Îți spun eu ce și cum...
SAMUIL: Îmi spui tu? Mai mult
decât se scrie în ziare?
273PRIMA CITATĂ: Întreci măsura, Samuil!
Ai devenit și agresiv.
SAMUIL: Vă faceți că m-ați pierdut pe drum,
și tot eu sunt agresivul?
AL DOILEA CITAT: Asta e, și gata! Următorul.
SAMUIL: Atunci spune tu, ce? Ce să fac?
AL DOILEA CITAT: Las-o moartăglosar...
Fă pe mortul!
SAMUIL: Am refuzat eu, dar încă
mai trăiesc! Ce, nu se vede?
Atunci măcar să se simtă!
Ați auzit, tovarășu?
PRIMUL CITAT: Hai, domne, zău, mai
avem și noi urechi, mai
fă și tu puțină liniște.
CAINA: Mai aștept mult?
CAPALB: Uite, tovarășul se grăbește!
Hai, fetelor, dați drumul la cântare,
nu se oprește lumea în loc
chiar pentru oricare fleac.
Să înceapă.
(Cele 3 CITATE instalează în grabă un sumar decorglosar de brigadă artisticăglosarsursa.)
(SAMUIL iese și ia loc undeva în fundul sălii.)
CAINA: Unde e tovărășelul nostru?
CAPALB (scrutează sala): Cred că și-a luat lumea în cap.
274CAINA: Ar fi o bună ocazie
să-l ajutăm să ne lase în pace.
CAPALB: Ce stai, Mârțule!
MÂRȚU (ajută la montarea decorului sumar): Nu stau, lucrez, ce —
nu se vede?
CAPALB: Du-te și vezi, Mârțule.
Tovarășu vrea să știe unde
e Mușa.
MÂRȚU: Las’că pleacă...
CAPALB: Atunci du-te, Mârțule, și închide
ușa după el.
CAINA: Să faceți o listă cu absenții.
Știu eu ce zic.
CAPALB (citind o listă scoasă din buzunar): Șuvăilă!
AL TREILEA CITAT: Sunt aici.
A DOUA CITATĂ: Și după aceea pot să plec,
nu-i așa?
(CAPALB aprobă scurt din cap.)
CAPALB: Geană!
PRIMUL CITAT: Tot aici!
A TREIA CITATĂ: Pe mine m-ați văzut,
Eu sunt! Țânțu!
CAPALB: Unde e Suzana?
275A TREIA CITATĂ: ’zentglosar. Samuil Mușa lipsește.
CAINA: O asemenea abatere nu poate
rămâne nesancționată.
TOȚI ÎN COR: O asemenea abatere gravă și repetată
nu poate rămâne nesancționată.
(Fetele — în poziție tipică brigăzilor artistice. CAINA și CAPALB iau loc pe niște scaune aduse de MÂRȚU, în față, pe scenă. Din laterală, înaintea primului acord de acordeon, apare SAMUIL MUȘA.)
SAMUIL: Și de-aici poate să-nceapă povestea.
Tot n-am de gând s-o las încurcată
chiar dacă trebuie să fac un scandal
de să se ducă vestea. (Dispare.)
MÂRȚU: Până unde? Aud?
276ACTUL I
BRIGADA ARTISTICĂ (cupletglosar): — De ce, Ioane, de ce, Marinevers.,
și de ce, măi, Samuile,
trândăvești de-atâtea zile?
— După cum ați fost anunțați, astă-seară:
GRUP (cântă): De dragul tuturorvers.
aici de față
Buchetul faptelor
cules din viață
vi-l dăm cu dragoste
și știți de ce
să-l discutăm, apoi,
noi între noi.
— Dar nu orice faptă merită să fie adusă în fața întregului colectiv și criticată.
— De ce?
— Pentru că nu orice faptă, chiar dacă este negativă, merită atenția atâtor oameni harnici la locul lor de muncă. Ele pot fi îndreptate prin puterea exemplului personalsursa și prin atitudinea colectivului.
— Și totuși...
GRUP: La locul tău,
la munca ta
sunt întâmplări mărunte
pe care tu și el și ea
277trebuie să le înfrunte...
Dar mai atent la ele
de privești
Un tâlc ascuns aici
poți ca să deslușești.
La locul tău,
la munca ta,
Sunt cazuri fel de fel.
Dacă le știți
rugăm poftiți
să le dați drept model.
— Eu știu un astfel de caz.
— Te rugăm să-l spui
dacă are haz.
— Iar ai absentat, Marine!
Spune, mă, ce e cu tine?
Și tu, Ioane,
Iar ai toane?
GRUP: Hai, vorbiți, vă ascultăm,
haideți să analizăm,
să vedem care-i pricina,
să vedem a cui e vina...
(Fetele din brigadă iau o șapcă în cap, își îngroașă vocea, își pun mustață, sugerând travestiulglosar.)
ION: Păi n-am întârziat decât cinci minute.
MARIN: Și eu la fel, din cauza mijloacelor de transport!
ION: Și nici nu e atât de importantă întârzierea noastră.
GRUP: Ce lucru marevers.
E s-alegi ce-i important?
Da!
E o întrebare,
ce ți-o pui în mod constant.
Da!
Să știi ce are importanță.
278Da,
în orișicare circumstanță...
— Ia să vedem... cinci minute întârziate
nu înseamnă rabatglosar la eficiență și la calitate?sursa
COR: Ba da!
— Iată care sunt efectele
dacă nu vă corijați defectele!
ION și MARIN: Nu-i nevoie să mai insistați,
Este clar că voi aveți dreptate.
Noi — adică veșnicii întârziați —
vom deveni exemple
de punctualitate.
COR: Important e când pe-o bancăvers.
la șosea, privind la cer,
stai alături de iubită
cu o floare la rever.
Dar mai importantă
e înclinarea unora
ce
o variantă
au găsit la strofa mea
că
le place calea cotită
să
cam umble cu cioara vopsităglosar.
SUZANA: E unul printre noi care cam strâmbă din nas, că aia nu-i place, că aia nu face, că aia nu drege, că aia nu merge, că-i sucită și-nvârtită, face el ce face și pe toți ne irită. Ei, ce să-i faci!
GRUP: La locul tău,
la munca ta
sunt întâmplări mărunte
pe care tu,
și el, și ea
trebuie să le înfrunte.
279SUZANA: Și face dumnealui pe deșteptul.
Zice că cine zice ca el
pășește cu dreptul,
că el e mai deștept ca noi toți,
pas de-i mai răspunde
dacă poți!
Și pe el Samuil Mușa îl cheamă
După tată, după mamă.
(Deodată din public se ridică exhortațiiglosar tărăgănat-batjocoritoare, fluierături. CAINA se ridică brusc în picioare și se întoarce spre public.)
CAINA: Ce-i aici?
(Galeria încetează.)
Școală de corecție? Balamuc?
Cine a hăhăit?
LINIȘTE! Huliganiiglosar afară!
Afară!
Să nu mai spun și a treia oară.
Afară!
(Se repede la un reflectorglosar portabil și îl plimbă în grabă peste public până îl fixează asupra CELOR TREI TINERI INDISCIPLINAȚI — Figurație obligatorie.)
MÂRȚU: Hai, că-mi place chestia asta!
(CEI TREI TINERI INDISCIPLINAȚI se ridică în picioare.)
ȘUVĂILĂ: De fapt ce s-a-ntâmplat?
280MÂRȚU: Ce caută Suzana acolo?
Și ia uitați la Caina
cum mai apără el disciplina
de parcă n-ar ști nimic.
Ia uitați-vă cum ne ia de proști!
Mțț-țț-țț-țț!
Pe toți —
Ăștia!
(Arată spre populația scenei.)
Pe ei încă nu.
(Arată spre public.)
CAINA (între CEI TREI INDISCIPLINAȚI): Să vă fie rușine!
(CEI TREI PEDEPSIȚI își fac loc prin public spre ieșire.)
Ați mâncat pâinea statuluiglosar degeaba
prin școli, partidul s-a-ngrijit
să nu vă lipsească nimic, iar voi —
vă râdeți!
(PEDEPSIȚII se opresc.)
MÂRȚU: E, chiar așa să fie? Ia-ntreabă-l
ce are una cu alta?
Una-i una, iar râsu-i alta!
CAINA (către PEDEPSIȚI): Ieșiți afară și să nu vă mai văd!
ȘUVĂILĂ: Da’ ce-au făcut, la urma urmei? Chiar așa?
Au râs și ei un pic,
e adevărat, un pic cam gălăgios...
GEANĂ: S-au trezit râzând ca proștii.
Nu le mai lua apărarea!
MÂRȚU: Parcă nu știu care-i jocul —
Noi ne facem că nu știm —
281el se face că n-a aflat,
și uite-așa poate el să-i dea pe ăia
afară, iar pe noi să ne bage
până aicea. Vezi până unde?
GEANĂ: Ce să știe? Și oricum tovarășu nu-i obligat
să țină seama de o situație dubioasă.
Păi nu?
MÂRȚU: Și chiar așa de bine crescut
de la mama de acasă
tot te întrebi — de ce or fi izbucnit
ăia de râs — că și asta-i o chestie,
cam ca o critică.
Ăștia ce vor zice
(arată publicul)
când vor afla
că toată lumea de pe scenă știe.
ȘUVĂILĂ: Că Suzana trăiește cu Samuil?
Dar tu ce crezi că-i adevărat?
GEANĂ: Sî-sî-sî-sî-sî! Se uită încoace.
CAINA (către CAPALB): Notează. Să se ia măsuri
Punem noi șauaglosar și pe ăștia.
(Către brigadă.)
Dați-i drumul.
BRIGADA (cântat): Și de ce, măi Samuile,
faci scandal de-atâtea zile?
De ce? De ce? De ce?
SUZANA: Toată lumea e mirată
(celelalte imită mirarea)
Și chiar scandalizată.
(Celelalte imită indignarea. Se pocnesc peste coapse, dau din mâini și-și întorc unele spre altele fețe îngrozite, încruntate.)
282Toată lumea a aflat
că de multe luni leafa de la casierie
nu și-a luat!
COR: Da-da.
Leafa nu și-a luat.
(Celelalte își cuprind obrajii în palme mișcându-și capetele în părți, văietându-se și mirându-se.)
CAINA (țâșnește de pe scaun și privește spre public și în părți cu ochi măriți și crâncen încruntat. Brigada încremenește): Ia terminați cu mascaraua voastră!
Cine a aprobat o asemenea tâmpenie?
(Liniște. ȚÂNȚU izbucnește în plâns panicată.)
ȚÂNȚU: Eu, vă rog... Am primit dispoziție.
CAINA: Cine a dat-o?
CELE TREI DIN BRIGADĂ: — Așa ni s-a spus! Nu știm cine!
— Am primit dispoziția verbal.
— A venit de sus.
CAINA: Cântați un cântec patriotic
și terminați cu circul.
(Grăbit, fetele din brigadă se așază în front și schițând cu un picior un „pas de deuxglosar”trad. accelerat, cântă turuit:
Vom cânta și vom muncivers.
Viața nouă va-nflori.
Va-nflori, va-nflori.)
(Tăcere. CAINA iese furios. Se aude o ușă trântită.)
283CAPALB (către ȚÂNȚU): Ia să-ți cauți dumneata un alt
servici unde să-ți faci de cap!
ȚÂNȚU: Vă rog să mă iertați, dar
și dumneavoastră mi-ați dat
mână liberă!
CAPALB: Nu ești în toate mințile!
Ți-ai făcut de cap, tovărășico!
Nu mai avem ce vorbi!
(Țânțu iese neștiind pe unde calcă.)
(ȘUVĂILĂ, MÂRȚU și GEANĂ s-au apropiat.)
MÂRȚU: Măi frate, da’ ce-a făcut
în definitiv și la urma urmei?
GEANĂ: Las’că știe ea mai bine.
MÂRȚU: Da’ eu nu pot să știu?
ȘUVĂILĂ: Da’ ce s-a spus așa de grav?
GEANĂ: Nu s-a spus, da’ ea răspundea!
Și doar de asta răspundea!
Știe ea cât de greu și-a găsit
aici un loc de muncă... în fine,
cum-necum, i s-a găsit.
I s-a făcut atunci o favoare —
ajunge!
ȘUVĂILĂ: Parcă totuși sancțiunea e prea...
GEANĂ: Nu se comentează o asemenea decizie.
MÂRȚU: Adică de ce nu?
284ȘUVĂILĂ: Dar cine naiba comentează decizia!?
MÂRȚU: Să-mi fi făcut mie una ca asta...
mamă-Doamne!
ȘUVĂILĂ: Ea își are probabil valoarea
ei educativă — n-o contest! —,
dar ar trebui deschisă măcar
o anchetă printre fetele astea — nu?
CAPALB: Prea le știți pe toate
voi, ăștia de pe margine.
Ia, hai! Vedeți-vă voi de ale voastre.
ȘUVĂILĂ: Tovarășe Capalb — fiți amabil —
tocmai ziceam —
bun! Tovarășa Țânțu — să zicem — e vinovată, nu zic nu!
Dar și Samuil e vinovat,
că d-aia trebuia criticat, dacă nu mă-nșel,
numai că mi se pare cam așa,
că-s prea mult două abateri deodată
care se cam bat în cap.
CAPALB: Nu vă mai amestecați
în treburi din astea
care se discută la un nivel
mai sus.
Îi vine rândul și lui Mușa —
fiți fără grijă!
ȘUVĂILĂ: Nici asta nu ar fi suficient!
CAPALB: Ce-i agitația asta, tov Geană?
Răspunde dumneata, că ești
om mai cu judecată.
MÂRȚU: Păi judecăm!
285A zis cineva că luăm
decizii?
CAPALB: Ce dracului! Ne ținem acuma
și de fleacuri?
Avem probleme de producție
cu carul! Acolo să vă văd!
Hai, salut, că pierdeți meciul.
Acasă cu voi. (Iese.)
(Apare ȚÂNȚU, cu ochii plânși, cu privirea aiurită, face pași șovăitori, caută ceva în geantă, o închide, iar scotocește în ea.)
CEI TREI TINERI PEDEPSIȚI: — Uite-o pe domnișoara Țințu.
— Care își așteaptă prințu!
— Bună ziua.
— Bună ziua.
(ȚÂNȚU salută automat din mână. CEI TREI TINERI izbucnesc în râs.)
ȘUVĂILĂ: Ați văzut — lumea râde de ea.
MÂRȚU: Dar, de fapt, a fost zburatăglosar — fâl — fâl!
GEANĂ: A greșit!
ȘUVĂILĂ: Față de cine?
MÂRȚU: Ce contează? Până să se afle
suportă consecințele — ea
sau oricare altul.
ȘUVĂILĂ: Nu e drept!
GEANĂ: Dacă într-adevăr nu e drept,
i se vor cere scuzele de rigoare.
286ȘUVĂILĂ: Dar nu e drept!
GEANĂ: Și ce anume oare
înțelegi tu prin dreptate,
dacă nu acele scuze cerute și-acceptate?
Pentru a înlătura un abuz
sau pentru a repara o eroare,
azi nu mai cere nimeni reabilitaresursa.
ȘUVĂILĂ: Dacă am merge în grup
GEANĂ: Nu cred că e bine.
MÂRȚU: Mie mi-e milă de ea!
Hai să facem ceva, zău!
ȘUVĂILĂ: Mergem acolo și nu plecăm
până nu vorbim. Ce-o să fie?
CAPALB (apare prompt): Măi dragă,
e păcat să vă deie omul
vouă mână liberă.
În loc să vă vedeți fericiți
de treburi, vi se urcă la cap.
ȘUVĂILĂ: Mergem doar noi, ăștia trei,
să vorbim.
Ce facem altceva?
CAPALB: Hai, băieți, lăsați poveștile astea.
Hai, plecați acasă... nu vă prostiți.
Eu le mai trec cu vederea,
dar nu-i a bine dacă ajung
mai sus. Zău!
Nu zic nu. Sunt bune și ele,
grupurile astea organizate —
v-am văzut eu la un meci —
Acolo, da!...
287MÂRȚU: Aha!
(Apare CAINA.)
CAPALB (cu ochii la CAINA, cu ton din ce în ce mai sever. Către MÂRȚU): Acolo, da — poți să stai
și cu mâinile în buzunare,
dar nu și când vrei să vorbești
cu tovarășul!
Asta-i curată nerușinare!
Ce dracului! Așa, puțin respect!
Scoate mâinile din buzunare!
CAINA (către CAPALB): Ce-i cu ăștia?
ȘUVĂILĂ: Am venit să vă vorbim...
CAINA: În numele cui?
ȘUVĂILĂ: Doar să vă vorbim! Atât!
Nu credeți că e suficient?
GEANĂ: Vă rog să nu interpretați
cine știe cum...
CAINA: Ce faceți aici? Demonstrație?
MÂRȚU: Noi?
ȘUVĂILĂ: Dar nici nu ne-a trecut
prin minte așa ceva!
GEANĂ: Pur și simplu...
CAINA: Ce-i cu ăia din spatele vostru?
MÂRȚU (către CEI TREI TINERI PEDEPSIȚI, care demontând alene decorul brigăzii artistice, trag cu urechea): Hai, măi, dați bătaie!
288Că ne ia de urechi!
Fă pași în grup.
Fuga marș!
(CEI TREI se depărtează.)
GEANĂ: Vroiam să vă spunem doar
o opinie... așa... și atât!
CAINA: De când aveți voi trei
aceeași opinie?
MÂRȚU: Dar și dragostea de patrie
e o chestie, așa, colectivă —
nu zic bine?
CAINA: Tu închide gura, că-ți lucesc
măselele și mă doare la ochi.
MÂRȚU: Aur, domne! Mi-a zis-o!
CAINA: Niciodată
să nu mai veniți la mine
câte trei deodată.
S-A-NȚELES? (iese.)
ȘUVĂILĂ: Își mai vede omul
și de-ale lui.
MÂRȚU: După ce face tâmpenii.
CAPALB: Așa-așa!
ȘUVĂILĂ: La urma urmei, în numele cui
a fost luată hotărârea?
GEANĂ: Lasă-l naibii,
nu te poți pune cu el.
MÂRȚU: Știi vorba aia — ah! ce-mi place
289vorba asta — util momentului istoricsursa?
E, asta-i lozincaglosar lui de pensionare...
CAPALB: Să nu ziceți că n-ați știut.
Eu nu uit nimic.
Nu uit nimic.
MÂRȚU: Las' că te uităm noi.
(Se așează pe locul său.)
Hai, luați un loc în viață —
că-i de jale.
(Se așează toți trei. CAPALB îi urmărește din ochi. Se pregătește să iasă. ȚÂNȚU îi aține calea.)
ȚÂNȚU: Tov Capalb,
N-am vrut, vă rog
iertați-mă.
CAPALB: Cu mine nu mai ai ce vorbi!
MÂRȚU: Eu plec! De mila ei,
De mila mea...
(MÂRȚU se ridică. GEANĂ și ȘUVĂILĂ îl urmează.)
ȚÂNȚU: Dar vă rog,
nu se poate,
am mai avut și alte sarcini
culturale și
n-am greșit.
CAPALB: Atenție! (Bate din palme.)
Stați așa!
(Apar la vedere CEI TREI TINERI, A DOUA CITATĂ, SUZANA, MÂRȚU, ȘUVĂILĂ și GEANĂ se opresc din drum.)
290ȚÂNȚU: Vă rog, ajutați-mă.
CAPALB: Stai deoparte, tovarășa.
ȚÂNȚU (hohotește suspinat): De ce să fiu eu dată
afară din cauza lui?
Eu n-am nimic
cu nimeni. Dacă
nu mi se cere —
ce mă interesează pe mine
ce face unul sau altul?
Zău! Iertați-mă!
CAPALB (către SUZANA): Luați-o de aici!
Strică aspectul.
SUZANA: Hai, domnișoară,
nu-ți mai face răul
cu mâna dumitale.
ȚÂNȚU: Să nu mă atingi, stricato,
că nu știu ce-ți fac!
Du-te dracului cu
întreținutul tău cu tot!
CAPALB: Dacă nu vrei să-ți agravezi situația...
ȚÂNȚU (întrerupându-l): Tov Capalb, dar
n-am nici o vină.
Vă rog să mă iertați —
iertați-mă!
CAPALB: ...astâmpără-te! Stai acolo!
Te chemăm noi.
Da-da, acolo!
(Către cei opriți.)
Cei de pe lista de locuințeglosarsursa.
291MÂRȚU (către ȘUVĂILĂ și GEANĂ): Acum noi suntem și ăia?
Hai să fim și ăștia!
(Către GEANĂ.)
Vino-ncoace, nu
te eschiva!
(Ceilalți ies repede din scenă.)
CAPALB: Tu, tu, tu și matale,
noul-venit: mâine rămâneți
după program.
(Nici o reacție a celor numiți.)
CAPALB: Și păstrați entuziasmul
pentru mâine. Avem
o manifestare culturală
de amploare.
Hai! Gata! Liber!
(CAPALB se grăbește să iasă din scenă, ȚÂNȚU izbucnește în plâns și îl acostează bâlbâindu-i rugăminți. CAPALB dă enervat din cap, continuu, negativ.)
ÎNTRE REȚINUȚII PENTRU A DOUA ZI: — Să ne mai lase dracului în pace,
— Parcă ne dă apartamentul în silă
și de milă, așa ne freacă
ridicheaglosar în fiecare zi...
— Îți dă mâna altceva? Nu!
Atunci nu mai mârâi.
— Să mă lași cu d-astea,
că eu sunt clasa muncitoareglosarsursa
care crește copii.
— Sssst-ssst-ssst-sst!
— Las-o mai moale, tataieglosar,
dacă totuși vrei
să-ți speli copiii în baie!
292CAPALB (se apropie de grup): Ce s-a-ntâmplat, tovarășu?
UNUL: Vorbeam cu băiatu, șefule.
CAPALB: Încă mai știu să trag
cu urechea.
Nu râde, că nu-i de râs!
ACELAȘI: Păi nu, că de aia
zicea și el,
că nu știe dacă semnămsursa
mâine foaia
sau răspundem din gură,
la apel.
CAPALB: Ia dă tu un exemplu
pozitiv, ca să știe și ei
ce să facă într-un cadru
festiv.
(ACELAȘI, către grup, aplaudă și strigă însuflețit, făcând cu ochiul: BRAVO! Ceilalți din grup îl urmează. CAPALB iese. ȚÂNȚU plânge, ieșind după CAPALB.)
GEANĂ: Uite ce e! Să nu mă
mai pui pe mine
în chestii d-astea.
ȘUVĂILĂ: Păi, fiecare e, pe rând,
de câte ori e nevoie,
când unul, când altul.
GEANĂ: Nu, așa nu-mi convine!
MÂRȚU: Stai, așa, domne! Și
ce-ai avut de spus
când erai în pielea altuia?
„Ssst-sst-sst!” Atât!
293Ai spus altceva decât
de obicei? Păi?
GEANĂ: Ssst-sst-sst!
Nu țipa la mine!
Ne-am înțeles?
ȘUVĂILĂ: Lăsați fleacurile. Ia zi —
părea că-s un om cu
vreo cinci-șase copii?
GEANĂ: Să-mi aleg eu
cu toată responsabilitatea
omul pe care-l
înlocuiesc o clipă, două.
Numai așa, altfel nu!
ȘUVĂILĂ: Mie nu-mi displace...
Parcă eram un alt om...
Doar nu luam viața cuiva
când am zis ce-am zis,
și totuși...
MÂRȚU: Hai, n-o lungi,
spune-o brusc —
alte vorbe, altă frică.
Așa e? (Pauză.)
Așa e.
ȘUVĂILĂ: Eu n-am zis nimic.
Tu ai zis!
MÂRȚU: Aoleu, aoleu!
Unde ești tu, Samuile?
Măcar spune tu cu gura ta
ȘUVĂILĂ (căutându-l din ochi pe SAMUIL): Ai văzut și tu —
unde ești — ia spune —
de acolo, s-a văzut
294că am încercat să intervenim
în favoarea ta?
(Apare la vedere SAMUIL.)
SAMUIL: De ce „în favoarea”?
GEANĂ: Nu te mai lega de cuvinte.
Ai înțeles ce-am vrut
să spunem.
MÂRȚU: Și zi așa, tataie,
dai cu refuzuri în societate...
GEANĂ: A făcut și el pe nebunul,
dar nu-i original.
Asta s-a găsit și el să facă —
să refuze salariul.
SAMUIL: Nu e numai un refuz!
GEANĂ: Hai, lasă glumele!
În toată Europa socialistăglosarsursa găsești
mici refuzuri de astea —
ba o diplomă de onoareglosar —
ba niște prime bănești.
SAMUIL: Altă formă de a protesta
nu s-a născocit.
ȘUVĂILĂ: Adică tu ai protestat
când ți-ai refuzat salariul!
SAMUIL: Privește la mine —
sau la toți! Salariul
înseamnă supraviețuire!
Ce zici, e prea puțin?
GEANĂ: Pentru protest — da.
295MÂRȚU: Auzi!?...
SAMUIL: E vorba de a protesta
rămânând credincios idealului.
MÂRȚU: Șterge-ți, tataie, lozincasursa
de la gură.
Când faci așa ceva —
nu mai ține!
SAMUIL: Și de ce nu?
ȘUVĂILĂ: Care ideal?
SAMUIL: Mi-e jenă să-i spun pe nume
acum când mă iei peste picior.
GEANĂ: Auzi, ascultă la mine:
protestul tău e inutil.
SAMUIL: Și adică de ce?
GEANĂ: N-ai prestigiu.
SAMUIL: Cum adică prestigiu?
ȘUVĂILĂ: Asta cam așa e,
îți trebuie prestigiu
ca să realizezi ceva
cu tot scandalul ăsta.
SAMUIL (pică în șezut pe un scaun): Dar nu gloria mea contează,
ci idealul!
GEANĂ: Hai, las-o baltă!
MÂRȚU: Cine te cunoaște?
Nu te știe nici dracu!
296GEANĂ: Cine urmează exemplul
tău personal?
MÂRȚU: Te-ai gândit —
o-ho-ho, hai, că-i bună!
Te-ai gândit cum ar suna
numele tău
aclamat?
SAMUIL (stupefiat): Aclamat?
(Se ridică de pe scaun.)
Dar nu asta mă interesează!
(Intră CEI TREI TINERI și încep modificarea decorului. Unul ia scaunul de pe care s-a ridicat SAMUIL.)
MÂRȚU: Cum ar suna, băieți —
MU-ȘA! MU-ȘA!
Strâns cu U-ȘA!sursa
Ura-a-a-a-a!
(Râsetele celorlalți de pe scenă.)
Cu altceva nu rimează —
Mușa, Mușa
strâns cu ușa!
(SAMUIL își flexează încet genunchii spre a se așeza, ca mai înainte, pe scaun. E prins de guler înainte să se rostogolească pe spate.)
MÂRȚU: Ușurel! Era să cazi!
GEANĂ: Nu prea de sus — e adevărat —
dar nici pe moale.
MÂRȚU: Fii atent că odată căzut
nu mai sare nimeni
să te salte în picioare.
GEANĂ: Hai! Fii mai serios!
297ȘUVĂILĂ: Vezi că trebuie să intri
în scena următoare.
GEANĂ: Auzi — apropo de ideal,
Marx spunea căsursa —
în mod paradoxal —
comunismul este mișcare.
Mișcarea naturală a istoriei.
SAMUIL: Vorbești serios?
Atunci e minunat!
ȘUVĂILĂ: Și cum rămâne atunci
cu salariul refuzat?
SAMUIL: N-am de gând să mă las
doar târât
de mișcarea asta a istoriei,
măcar să merg în pas
cu ea. Măcar atât.
GEANĂ: Făcând un fel de
a foamei?
(Apare la vedere CAPALB.)
CAPALB: Care grevă? Haida-de!
Nu știți că are o drăguță care-l întreține?
Una din fetele din brigadă.
ȘUVĂILĂ: Dumneavoastră știați?
MÂRȚU: Ce v-am spus eu?
Ne-a luat pe toți de proști!
CAPALB: Dacă vă plecați urechea
la gura parazituluiglosar ăsta!
Cine vă pune? Eh,
298pentru unu ca el
vroiați să dați buzna
Uite pentru cine
ați făcut o măgărie
cât voi de mare!
(Îi mustră bătându-se cu degetul peste obraz.)
SAMUIL: Ascultă!...
ȘUVĂILĂ: Și ați pus-o pe Suzana să-l ia...
să-l ia în tărbacă?
CAPALB: Dar ce-ți închipui!?
ȘUVĂILĂ: Înseamnă că ați obligat-o!
CAPALB: Nu, măi dragă! A primit o sarcină.
Cu paraziții nu avem scrupule.
SAMUIL: Ascultă, ai avut întotdeauna
creier de gânsac. D-asta
n-ai să fii toată viața decât
locțiitor, vice sau adjunctsursa.
CAPALB: Băi, năpârstoculeglosar,
repede ai să-mi pici tu
în mână. Îți scot eu vorbele
astea pe nas. Ascultă la
mine aici.
Nu te uit eu! (Pleacă.)
(GEANĂ, MÂRȚU și ȘUVĂILĂ se retrag tăcuți spre locurile lor.)
ȚÂNȚU (către CAPALB): Eu aștept aici unde
mi-ați arătat, tovarășe Capalb.
299(Se îndreaptă către SAMUIL, hohotind uscat, fără lacrimi.)
Cine dracu te-a adus
printre noi aici?
Din cauza ta
o să am o tinichea
Ai habar ce înseamnă
așa ceva? Spune?
SAMUIL: Domnișoară Țânțu,
dumneata ai crezut că...
ȚÂNȚU (întrerupându-l): Ce să cred? De ce
să sufăr eu
din cauza ta —
eu care n-am făcut
decât ce mi s-a spus?
SAMUIL: Dumneata ai adus
cazul meu
în fața opiniei publice!
ȚÂNȚU: De ce n-ai spus atunci
de față cu toată lumea
că tu ești vinovatul?
Am rată la casă,
sunt singură, cu atâtea
Pe mine cine mă
întreține?!
Auzi? Eu nu sunt
întreținuta nimănui,
așa ca tine!
Ce mă fac, Dumnezeule!
SAMUIL: Care e vina mea,
domnișoară Țânțu?
ȚÂNȚU: Am fost zburată!
300Înțelege odată,
nu mai fă pe prostul!
SAMUIL: Nu eu te-am dat
afară.
ȚÂNȚU: Ce fac acum?
Unde mă duc? La cine?
Domnu Samuil,
oricum, tot vei fi
sancționat
într-o zi, două,
știu precis.
Te rog ceva —
parcă mai contează
câte abateri ți-or găsi?
Nu mai contează.
Te rog, spune că matale
ești vinovat.
SAMUIL: Păi da. Sunt vinovat
că am ridicat glasul
împotriva unei aberații.
ȚÂNȚU: Atunci spune-le
că matale ai lansat
zvonul.
SAMUIL: Ce zvon?
ȚÂNȚU: Zvonul cu sarcina venită
de sus.
SAMUIL: Eu? Și de ce să fi
lansat eu zvonul?
ȚÂNȚU: Așa. Ca să mă compromiți!
SAMUIL: Pe dumneata!?
ȚÂNȚU: Pe mine sau pe altcineva.
301Pe oricare vrei.
Numai să mă lase pe mine
în pace.
SAMUIL: Dumneata vorbești serios
sau nu mai sunt eu
în toate mințile?
ȚÂNȚU: Nu ți-e milă de mine —
nu-ți este...
SAMUIL: Pentru ce dracului
mai scurm atâta
dacă nimeni nu îndrăznește
să judece realitatea —
fiecare de pe locul lui?
Spune-mi! Pentru ce?
ȚÂNȚU: N-am să mă las
cu una, cu două,
călcată în picioare!
Auzi?
SAMUIL: În sfârșit! Ți-ai dat seama
că e nevoie să luăm
atitudine!
Îți doresc succes!
(SAMUIL îi întinde mâna. ȚÂNȚU, uluită, i-o strânge, după care rămâne încremenită uitându-se cum SAMUIL se depărtează. Apoi ȚÂNȚU țipă scurt. SAMUIL se întoarce speriat.)
ȚÂNȚU: Ai să înfunzi pușcăriasursa,
tembel nenorocit!
N-am să te iert!
Acolo ajungi!
(Țipă iarăși, isteric, și își sfâșie rapid bluza, își răvășește brutal coafura și se trântește pe jos. SAMUIL a împietrit.)
302ȚÂNȚU: Mă omoară, tovarăși!
De ce dai în mine!
Săriți! Ajutor! Chemați-l
pe tov Caina! Ajutor!
Băgați-l în pușcărie!
(De pe locurile lor se apropie GEANĂ, MÂRȚU, ȘUVĂILĂ, din culiseglosar — ceilalți. Toți o privesc fără să schițeze nici un gest.)
ȚÂNȚU: Mi-e rău! Mor!
Leșin! Uitați-vă
ce mi-a făcut.
Din cauza lui am fost
aruncată pe drumuri
nevinovată!
Săriți! Vine spre mine!
Nu mă lăsați singură!
(Năvălește CAPALB.)
CAPALB (speriat): Ce-i aicea? Cine
a lovit-o pe tovarășa?
(Populația scenei dispare rapid. Rămân doar GEANĂ, MÂRȚU, ȘUVĂILĂ).
ȚÂNȚU: Din cauza lui Mușa
mă dați afară — au!
Au! Au!
CAPALB: Unde-i Mușa?
Puneți mâna pe el!
(Nimeni nu mișcă. SAMUIL se apropie singur câțiva pași.)
303CAPALB: Ce s-a întâmplat cu asta?
(Către ȚÂNȚU.)
Și nu mai sta trântită
ca o balegă.
(ȚÂNȚU izbucnește în plâns și se execută.)
Spune, mă, ce s-a întâmplat?
MÂRȚU (către GEANĂ): Spune, domne, vrei să fii martor?
ȘUVĂILĂ: Trebuie! Deci cum este —
noi eram pe aici prin preajmă sau
am auzit și am venit fuga?
GEANĂ: Nici martor n-am chef.
MÂRȚU: Păi dar ai fost și în realitate!
Am fost și eu și dumneata
și alți câțiva.
ȘUVĂILĂ: Ăia câțiva să zicem că sunt eu.
CAPALB: Răspunde: ce s-a întâmplat?
GEANĂ: Nu se vede?
MÂRȚU: Hai, băieți, panarama
s-a terminat.
CAPALB: Stați așa. Sunteți martori.
MÂRȚU: Eu nu mai sunt nimic,
tovule. Nu mă bag.
CAPALB: Stai pe loc! Un' te duci?
ȘUVĂILĂ: De ce-i ții partea, Mârțule?
304Doar n-o fi apucat-o
pe dânsa așa, din senin,
MÂRȚU: Lasă, măi, că face bine
ce face...
CAPALB: Cine? Cine-i ăla cu binele?
MÂRȚU: Știe el cine.
CAPALB: Ia fi mai clar, deșteptule!
Ce-a fost aici?
MÂRȚU: Păi ce să fie? O
aplicație concretă
cum stă chestia dialecticăsursa
între cauză și efect —
în cine dai
și cine urlă.
CAPALB: Și voi credeți că așa-l
scăpați pe Mușa de procuraturăglosar.
(MÂRȚU fluieră îngrijorat.)
GEANĂ: Hai, ziceți careva
ceva și să scăpăm.
MÂRȚU: Mai lasă-mă încolo-așa.
Ce, nu te-ai săturat
de câți din ăștia
se-nvârt ca tăunul
sub coadă!
CAPALB: Bagă-ți mințile-n cap
cât nu e prea târziu.
AUZI TU LA MINE?
305MÂRȚU: Și matale ia mâna
de pe gulerul meu,
că nu vreau să plătesc
pensie pentru urmașisursa.
ȚÂNȚU (hohotind): M-a lovit și m-a...
CAPALB: Tacă-ți fleanca! (Către MÂRȚU.)
Și tu vii cu mine.
MÂRȚU: Ia mâna de pe mine.
CAPALB: Vii cu mine!
M-ai amenințat
cu lovirea.
MÂRȚU: Te calcă trenul,
cu mine nu merge —
nu sunt genul.
Du-te-n biroul
matale.
CAPALB: Mâine ești chemat
la direcție.
Te pun eu la punct!
MÂRȚU: Poate vrei să-mi dai
și-o palmă.
Și mai du-te atunci
și-n punctul meu de vedere.
Ia vezi, cum se vede
de dincoace?!
SAMUIL (intervine scurt, ca un arbitru): Opriți-vă!
CAPALB: Nici așa nu se poate!
Cu — cu — cu huliganisme
306de-astea și cu...
M-am lăsat târât în fleacurile astea
special să văd până unde vrei să mergi!
SAMUIL: Recunosc. Acest incident niciodatăsursa
nu s-a întâmplat în realitate.
CAPALB: Unul ca mine cu muncă de răspundere
nu se amestecă în toate fleacurile.
SAMUIL: Ba te-ai amestecat!
CAPALB: Dar nu s-a ajuns la astfel de...
SAMUIL (întrerupându-l): Bineînțeles. Pentru că
atunci când s-a întâmplat scena
aproape toți și fără nici o vorbă
ați ajuns la concluzia că sunt...
aproape vinovat.
Așa e?
ȘUVĂILĂ: Nu mai are importanță
ce s-a întâmplat atunci.
SAMUIL: Nu te contrazic, însă...
GEANĂ (întrerupându-l): Are dreptate
Șuvăilă. Relațiile între
oameni evoluează. Sigur,
e reprobabilă comportarea
lui Mârțu — și i-o condamn.
Dar uite că același fapt —
repetat —
a găsit conștiința mai trează.
SAMUIL: Relațiile evoluează
atunci când nu decad.
GEANĂ: Tu ai spus că atunci
aproape toți te-am găsit —
307fără să crâcnească nimeni —
cum ziceai tu — aproape vinovat.
Or acum, eu am stat
mai deoparte și-am observat,
a fost cu totul altceva!
Recunoaște!
SAMUIL: Nu vedeți — chiar nu vedeți?
Conflictul este grav,
dar se stafidește.
Se usucă, se împuținează până
la un simplu conflict
personal
între un individ
care nu reușește să se
stăpânească —
(MÂRȚU ridică, mirat, mâna. SAMUIL neagă din cap și-l arată pe CAPALB.)
și un grup de câțiva (către MÂRȚU) —
tu ești din grup —
(către ceilalți)
care a și uitat
cauza reală a conflictului
adevărat.
MÂRȚU: Păi ăsta nu-i conflict?
Nu m-am pus rău cu
dânsul pentru tine?
GEANĂ: N-ai înțeles nimic.
Doar s-a repetat scena
de-atunci. Atât.
MÂRȚU: Păi atunci am stat în banca
mea, iar acum nu! Și
de ce n-ai făcut dumneata
atunci scandalul, în locul meu?
308GEANĂ: Am fost și eu aici.
MÂRȚU: Ei, ce să spun — și o fi tot aia!
SAMUIL: Deci, pentru dânsul
(arată spre CAPALB)
e simplu. De mâine vă poate lua
pe fiecare din grup la rând
și fiecăruia îi va face zile amare
exact așa cum vrea —
dacă asta își pune în gând.
CAPALB: Uite ce e, tovarășe!
Încetează odată cu acuzațiile
samavolniceglosar. Nu uita că
eu am experiență politicăsursa.
Știu ce e aia disciplină
și am mai văzut eu anarhii
d-astea intelectuale!
ȘUVĂILĂ: De data asta chiar
că are dreptate dânsul.
Zău! Dumneata nu respecți
disciplina unui colectiv
care este prima condiție
a întronării eticii
și echității socialisteglosar.
SAMUIL: Echitatea nu are semnul egal
cu înlăturarea unor nedreptăți
suferite personal.
Lăsați-mă să închei ce am
de spus.
Ca să mi se facă mie dreptate
o să se îngroape în praf
un adevăr imposibil de
acceptat.
309Ca să mi se facă mie
dreptate — să zicem că va fi pedepsit —
înlăturat, destituit —
acest personaj Capalb.
Toți ați vrut să știți ce
am făcut. Dar numai atât!
Nimeni nu m-a întrebat
de ce? De la ce am pornit?
Contra a ce m-am ridicat?
Și de aia mâine o să fie numit
în locul lui un altul
care să știe să pună aceeași zăbală
în gură, dar să o pună mai iscusit!
CAPALB: IEȘI AFARĂ!
AFARĂ!
Intelectual nenorocit!sursa
(GEANĂ, MÂRȚU, ȘUVĂILĂ îl prind repede de mâini pe CAPALB și îl îndepărtează cu greu de SAMUIL.)
SAMUIL (retrăgându-se prudent): Ba sunt muncitor,
chiar dacă nu mai sunt
și lucrez cu creierul
CAPALB: Ieși afară!
SAMUIL: E timpul când eroul
Se mai duce
și la el acasă.
310ACTUL II
CHIAR DACĂ NU NE CONVINEvers.,
ASTA E DRAMA:
SĂ LUPȚI CONTRA NIMĂNUI
ȘI FĂRĂ SĂ ȘTII PENTRU CINE.
SAMUIL: Iată și momentul când eu — eroul,
erou și fără voia mea și fără voia altora —
așa; deci e momentul când eroul se îndreaptă spre locuința sa
ca să se repeadă în încăperea cu duș, vas WCglosartrad.
și chiuvetă.
CAINA: O clipă!
Uite, Samuil Mușa, noi îți mai punem
o întrebare.
Poate că te mai gândești
înainte de a continua.
Spune aici, să te auzim cu toții
cât de cinstit poți fi — socialismul
se poate construi?
SAMUIL: Da, spun da, fără tăgadă.
Dar nu înțeleg de ce mă întrebați
ca pe un turist de operetăglosarsursa
întâlnit pe stradă?
ȘUVĂILĂ: Ca să audă și tovarășul Caina.
CAPALB: Dânsul se cam
îndoiește de dumneata,
să știi.
311GEANĂ: Dar aș dori ca să ne spui
și care e taina.
SAMUIL: Să te obișnuiești să înveți...
CAINA: Ce anume?
SAMUIL: Să înveți cum se câștigă.
Experiență.
CAINA: Și cât timp îți trebuie pentru asta?
SAMUIL: În orice caz, o viață — și încă un pic!
CAINA: Da, poți să pleci.
Ești liber.
SAMUIL: Abia de-acum încolo,
deci!
(Se retrage.)
ȘUVĂILĂ: E cinstit în felul lui,
aș putea spune.
MÂRȚU: Nu numai în felul lui,
ci în toate felurile
e cinstit. Păi, nu?
CAINA: Tocmai de aceea.
Tov Capalb, nu-l lăsați de capul lui
să facă cine știe ce prostii,
nu-l slăbiți din ochi.
CAPALB: Am să conduc chiar eu brigada de lămurireglosarsursa
ca să fie mai sigur.
CAINA: Și cât mai repede.
Eu sunt pe aici
312pe aproape, tot timpul.
Dați-i drumul. (Iese.)
SAMUIL: Care e problema?
ȘUVĂILĂ: Ești cinstit,
Asta contează, zic eu.
MÂRȚU: Asta-i drama!
SAMUIL: Ah! Drama! Drama unui
oarecare — om cinstit...
ȘUVĂILĂ (întrerupe): Care înainte
ar fi știut ce avea de făcut —
proteste împotriva capitalismului, lupta —
într-un cuvânt, făcea din credință
tot ceea ce era necesar de făcut —
în trecut!
GEANĂ: Probabil.
Eu nu pun mâna în foc!
ȘUVĂILĂ (către SAMUIL): Las' că-i nu-i rău deloc
să se spună așa ceva
despre tine.
Și contează și
cine-o face.
Nu uita asta.
SAMUIL: Dar același om cinstit
(se arată pe sine)
dă de ceasul morții
fiindcă nu știe ce să facă,
de unde să înceapă când se izbește
de aberațiile care apar
și persistă...
313CAPALB (se bate cu policarul în pieptsursa): Un om cinstit nu vorbește toată ziua
chiar numai despre nu știu
ce aberații — despre ce aberații
e vorba la urma urmei?
Hai, du-te,
vorbim când te-ntorci.
SAMUIL: Păi, de exemplu, dumneata.
GEANĂ: Încearcă să vorbești
fără să jignești pe nimeni.
SAMUIL: De aici începe treaba să se împută.
ȘUVĂILĂ: Încearcă să te stăpânești. Da?
SAMUIL: Mă stăpânesc — asta fac.
De aici începe — de exemplu (către CAPALB)
de la dumneata.
ȘUVĂILĂ: Măi băiete, fără exemplificări.
SAMUIL: Dar de la el începe.
ȘUVĂILĂ: Nu te lua de oameni.
GEANĂ: Numără până la zece.
Nu te costă nimic.
MÂRȚU: Mi se părea mie sau
parcă intrai în baie!
SAMUIL: De ce ați venit după mine-acasă?
MÂRȚU: Stai, că încă n-ai ajuns acasă —
nici n-ai plecat.
SAMUIL: Bine. Și de ce mă urmăriți?
314GEANĂ: Vreau să discutăm deschis.
SAMUIL: Și cu vătafulglosar ăsta peste lozinci?
CAPALB: Băi, scârbă!
SAMUIL: Așa mi-ai zis și atunci,
băi scârbă.
CAPALB: Și ce vrei să zici cu asta?
SAMUIL: Că aș munci
peste cele opt ore, nu două, ci
patru ore pe zi,
numai să nu te mai văd;
adică, de fapt, să dispari.
De tot. Să nu mai fii.
CAPALB: Dacă nu-ți convine,
nu-ți lua banii.
SAMUIL: Exact! Și nu mi i-am mai luat!
Am făcut
ce mi s-a sugerat!
Uitați-vă, eu plec, iar
el și de data asta rânjește!
CAPALB (izbucnește furibund): Ei, și ce-ai fi vrut?
Să-ți plătesc în dolari
replica asta nenorocită?
Nu mai suport!
Sunteți o haităglosar. Asta sunteți —
toți de teapa ta!
O haită odioasă care ne-ați băga
pe noi cei din generația mea
în lagăre de exterminaresursa.
ȘUVĂILĂ: Ar trebui să vă mai cenzurați,
tov Capalb.
315CAPALB: Ar trebui să fiți puși la zidglosar
Și — și — și — arătați cu
degetul!
Nu sunt sclerozatglosar cum crede ăsta!
Știu eu ce spun.
ȘUVĂILĂ: S-ar înțelege greșit că există
un conflict între fiu și tată.
CAPALB: Nu e fiul meu! Dacă aveam
unul ca el — cu mâna mea
îl sugrumam!
GEANĂ: Șuvăilă a vrut să spună:
conflict între generațiisursa.
CAPALB: Eu să mă cenzurez,
dar denigrarea lui la adresa mea,
asta poate fi săvârșită
și repetată. Nu-i așa?
SAMUIL: Eu nu denigrez pe nimeni,
Auzi, tovarășe? Eu nu denigrez.
Și de fapt nu mai am nimic
de adăugat în chestiunea asta.
Am scris totul pe hârtie.
CAPALB: Ba o să discutăm. Nu merge
așa, cu una, cu două.
SAMUIL: Ce-am avut de spus
am scris.
CAPALB: Eu te iau cu binișorul.
Așa mi s-a trasat sarcina.
Nu mă obliga la altceva,
atâta îți spun.
SAMUIL: Bună ziua.
316(Se depărtează.)
CAPALB: Bagă-ți, băiete,
mințile în cap.
Voi, de acolo, cu
propagandaglosar aia vizualăsursa.
(Face semn să îl rețină. CEI TREI TINERI — figurația obligatorie — ridică repede o pancartă pe care fixau literele unei lozinci și îl împing pe SAMUIL până în fața lui CAPALB. ȘUVĂILĂ, GEANĂ și MÂRȚU se retrag repede din scenă.)
SAMUIL: Nu înțeleg!
CAPALB: Ai fost reținut pentru discuții.
SAMUIL: Asta e uzare de forță!
E ilegal!
(Apare CAINA.)
CAINA: Ce s-a-ntâmplat, tovarășe?
SAMUIL: Un abuz — asta s-a-ntâmplat!
UN TÂNĂR: Nimic, șefule.
(Către SAMUIL.)
Ia mai lasă circul, tovule.
Ia să văd, unde te-am omorât!
CAPALB: Voia să se sustragă
de la judecata colectivului
și tovarășii l-au adus pe
linia bunăglosar. Și e firesc.
317CAINA: Nu putem, măi Mușa,
să împiedicăm riposta spontanăglosar
a colectivului.
Cred că ești de acord.
SAMUIL: De ce i-a asmuțit contra mea?
CAPALB: Ce-a spus? Ce-a spus?
CAINA: Lasă-l, tovarășe —
avem obligația să luăm notă
de tot ce spune.
CAPALB: În fața cui crezi că te afli,
SAMUIL: Atunci nu vă mai întreb de ce,
dar măcar recunoașteți cine?
CAINA: Nimeni, tovarășe.
Ei singuri au înțeles
Cât ești de periculos
pentru colectiv.
SAMUIL: Cum sunt eu? Periculos?
Chiar vorbiți serios,
CAINA: Și ca să nu fii o victimă
a mâniei colective...
SAMUIL (întrerupându-l): Ba vreau să fiu.
Uite că vreau să fiu!
Hai să-i chemăm pe toți!
Sau hai noi la ei!
CAINA: Ne-am gândit să te
protejăm față de...
318SAMUIL: De ce să mă protejați?
N-am cerut protecția nimănui.
CAINA: Și am hotărât să...
SAMUIL: Nu mai hotărâți dumneavoastră.
Să hotărască ei.
CAINA (urlând): Mai taci din gură, domnule!
Nu aducem în discuția
colectivului decât probleme limpezite!
E clar!?
SAMUIL: E cum nu se poate mai clar.
CAINA (respiră adânc. Alb): Am studiat atitudinea dumitale.
Nu poate fi luată decât ca o,
ca să zic așa, ca o...
CAPALB: Provocare reacționarăglosar!sursa
CAINA: Sfidare, tovarășe, sfidare!
La adresa noastră, a conducerii!
Oricum aș lua-o —
cât aș fi de îngăduitor —
asta e!
eu nu sfidez pe nimeni.
Poate lovesc în orgolii —
nu zic nu —, poate!
Dar poetul zice că revoluțiasursa
e starea noastră naturală.
CAPALB: Își bate joc de noi!
Auziți-l cum își bate joc de noi!
SAMUIL: Dacă suntem revoluționari
319atunci să fie și revoluție —
adică să renunțăm la vechile
greșeli ale modului socialist
de a produce mărfuri —
convingeri —
soluții!
CAINA: Nu vrei să-ți iei salariul?
SAMUIL: Nu!
CAINA: Nu-ți-dai-seama-că-ncalci
dis-ci-pli-na-munciisursa
și-ți calomniezi superiorul ierarhic?
CAPALB: Partidul are încredere în dumnealuisursa,
și tu, băi, năpârstocule, tu-l
pui sub semnul întrebării...
SAMUIL: Păi dacă protejează practici
din astea înseamnă că dânsul
înșeală partidul.
CAINA: Îl dau afară,
nemernicul: îl dau
afară, îl zbor de nu
se vede, cât ai zice hau.
Asta-i calomnie la adresa mea.
Ai ceva cu mine personal?
SAMUIL: Nu. N-am cu nimeni nimic.
CAPALB: Cine ești tu — spune aici —
să te auzim cu toții — cine ești tu
ca să arunci cu noroi
în noi?
SAMUIL: Nu arunc în nimeni cu
nimic! Am luat o atitudine și...
CAINA (întrerupându-l): Lasă balivernele.
320Spune concret — ce vrei?
Să iei locul tovarășului?
Asta vrei? Spune?
CAPALB: Ești un odios! Nu faci
un pas fără un interes egoist.
Am mai cunoscut un caz
de felul acesta. La fel
un individ, care s-a dovedit
până la urmă foarte dubios,
acum vreo câțiva zeci de ani
l-a amenințat cu demascarea
și l-a chinuit așa pe un șef al lui,
până i-a luat locul.
SAMUIL: Nu vreau să iau locul nimănui.
CAINA: Nu minți!
Dau cu tine de pământ
dacă mai repeți minciuna asta!
Auzi?
CAPALB: Aude foarte bine, tov Caina.
E un caz tipic. Îl cunosc bine.
Și după ce îmi iei mie locul
ce mai vrei?
Locul dânsului?
Așa-i că am ghicit?
SAMUIL: Cum dracului nu mi-am dat seama?!
Recunosc tot ce vreți,
numai spuneți-mi, deci asta e
calea pe care ați avansat!
CAINA: Nu e în toate mințile!
Ia spune, domnule...
SAMUIL: M-ați chemat pentru interogatoriu
a suta oară până acum.
CAPALB: Și-o să mai fii chemat și-a
321suta mia oară. Până
îți bagi mințile în cap —
nu-mi scapă mie așa
ușor din mână.
SAMUIL: De ce mă mai chemați
dacă nu discutăm cauza
atitudinii mele?
CAINA: Nu am ce discuta!
SAMUIL: Să se discute în public!
CAPALB: Nu ne învăța tu pe noi
ce e de făcut!
SAMUIL: Și chemați pe oricine,
de oriunde! Și pe Dumnezeusursa
dacă vreți!
CAPALB: O să informăm la timpul cuvenit
mai sus
că problema care trebuie rezolvată
nu numai că n-a existat,
dar nici n-o să existe vreodată.
Las' că dai tu de dracu!
CAINA: Nici așa, tovarășe.
CAPALB: Un moment, vă rog.
Domnule Mușa,
câți ți-au sprijinit atitudinea?
Mai bine ne spui singur —
te luăm cu binișorul.
că eu m-am enervat mai înainte,
uite — suntem între noi —
răspunde,
câți ai instigat până acum?
322(ȘUVĂILĂ reintră agitat pe scenă și vrea să intervină. MÂRȚU încearcă să-l rețină acoperindu-i gura cu mâna.)
SAMUIL (după o lungă pauză de încremenire): La ce să instig?
CAPALB: Dumneata știi foarte bine
ce urmărești, bineînțeles!
Și pentru că nu ți-a ieșit
cum ai vrut, bineînțeles
că știi și ce mai ai de făcut.
(ȘUVĂILĂ ia o pancartă pe care stă scris: MAI BINE NU VEDEȚI — NU AUZIȚI!sursa Agită mâinile încercând mutește să atragă privirile asupra sa. MÂRȚU îi smulge pancarta și-l scoate forțat din scenă.)
CAINA: Ai instigat? Răspunde!
SAMUIL: Să instig? Pentru ce? La ce?
CAINA: Ei, câți or fi? Câțiva neisprăviți și
cam atât.
CAPALB: Asta e și convingerea mea.
SAMUIL: Ce aveți cu oamenii?
CAPALB: Deci sunt! Scrie-le numele.
SAMUIL: Numele cui?
GEANĂ (autoritar, întrerupe scena): Ce tot bălmăjești acolo?
SAMUIL: Nu întrerupe —
ascultă până la capăt.
(Reia replica cu aceeași intonație.)
Numele cui?
323GEANĂ: Nu ți-e rușine!
Cum poți să pui în gurile oamenilor
ăstora asemenea... tâmpenii?!
SAMUIL: Dar așa a fost!
Stai puțin — ascultă cum a fost.
GEANĂ: Cine te crede? Cine o să
confirme în afară de tine?
SAMUIL: Aveau tot motivul să se poarte așa!
GEANĂ: Hai să fim serioși!
SAMUIL: Sunt foarte serios!
ȘUVĂILĂ: Măi, copil smintit, tu-ți
dai seama ce spui?
Tu-ți dai seama ce le pui în cârcă?
SAMUIL: Nimic, nu le pun nimic!
ȘUVĂILĂ: Măi omule, dânșii-s oameni
cu probleme serioase, măi,
grave, măi, importante.
Nu se ocupă dânșii
cu nu știu ce prostie de-a ta.
SAMUIL: Păi de ce nu știi
cu ce prostie am venit la ei?
GEANĂ: Asta-i bună! NU mă interesează!
(Se îndepărtează furios.)
MÂRȚU: Ba pe mine mă interesează.
Măcar pentru o bârfă...
324SAMUIL (lui GEANĂ): Și de unde știi atunci
că-i o prostie?
ȘUVĂILĂ: Știu dânșii!
Că tot le-ai împuiat urechile
cu ea!
SAMUIL: Tot la ei mă trimiți?
(ȘUVĂILĂ pleacă repede, urmat de MÂRȚU.)
CAPALB: Noi tot îți dejucăm, până la urmă,
acțiunea.
SAMUIL (întorcându-se către CAINA și CAPALB): Ce acțiune?
CAPALB: Și acum, ia spune,
ce urma? Să provoci un accident,
o explozie. Unde?sursa
SAMUIL: Nu-i adevărat!
CAPALB: Răspunde!
SAMUIL: Nu-i adevărat!
CAINA: Poți să pleci. Ești liber.
SAMUIL: Nu-i adevărat!
Asta-i o calomnie!
CAINA: Du-te să nu te mai văd!
SAMUIL: Cum dracului? Ei mă cheamă —
eu cer un lucru și-l
cer răspicat,
325și deodată mi se dă peste bot.
Din două vorbe
mă trezesc piua-ntâi
într-o promoție de sabotoriglosar —
îmi și închipui mutra mea
schimonosită de ură.
Nu se poate nici așa —
simt că înnebunesc —
nu-i adevărat!
CAPALB: Hai, întinde-o!
SAMUIL: Nu plec până nu veți recunoaște
că e o bănuială calomnioasă!
CAPALB: Părăsește locul
sau chem să te ia.
(SAMUIL amuțește; deschide gura, sufocat. MÂRȚU, ȘUVĂILĂ, CEI TREI TINERI — FIGURAȚIE OBLIGATORIE — apar în fugă și grăbiți se așează și-și desfac pachetele cu hrană — sanviciuri, borcane cu mâncare, conserve. Ultimul, și calm, intră și GEANĂ.)
SAMUIL (buimăcit, se retrage d-a-ndăratelea, bâiguie): Sta-sta-stați!
Staaați! Cum să mă arestați?
Cine vă lasă?
(Privește în jur năuc.)
Are cine —
clasa muncitoare e în pauza de masăsursa.
(Merge buimac, la întâmplare, cu privirea rătăcită.)
UNUL (bate cu furculița în sufertașglosar): Alo, domnu,
Nu pe-acolo!
ALTUL: Ce-i cu el, neicăglosar?
Merge-n somn?
(Bate în sufertaș.)
326AL TREILEA: Nu-l trezi,
că-i sperii visul!
ALTUL: Fii atent că-ți pică în supă!
UNUL: Ce-i, tataie, te-au desperecheat
de o ureche?
(Deodată, SAMUIL exclamă țipat și-și dă cu palma peste frunte. Ceilalți izbucnesc în râs.)
UNUL: Dă mai tare, bărbate!
(SAMUIL se execută.)
ALTUL: Așa. Dă mai tare.
(SAMUIL își pocnește iar fruntea.)
ALTUL: N-ajunge! N-ajunge!
Mai dă.
(SAMUIL se execută iar. Când ceilalți hohotesc de râs, prinde mâna primului aflat în preajmă.)
SAMUIL: Mulțumesc, tovarășe.
SALUTATUL: Hai, salut!
CAPALB: Mai dă-ți încă una,
să nu zici că n-ai fost
și bătut...
SAMUIL (se oprește în fața fiecăruia, se pălmuiește peste frunte și strânge mâna pe rând, tuturora, zicând): Mulțumesc, tovarășe.
327UNUL: Hai, Samuile, nu mai plânge!
MÂRȚU: Ce naiba! Fii
până la capăt revoluționar
sadea (râsetele celorlalți) —
l-a văzut careva pe un revoluționar plângând?
(Vocile celorlalți râzând: Nu-u-u-u-u!)
ALTUL: Ce ți-a venit
de-ai țipat la tovarășii? Ai?
AL TREILEA: Ce le-ai mai făcut, Samuile?
(SAMUIL iese.)
CAPALB: Se mai dă și în spectacol!
Ce vrea să demonstreze individul
cu tot circul ăsta?
ȘUVĂILĂ: Am făcut și semne disperate —
nu știu dacă m-ați văzut.
MÂRȚU: Păi ce, are dânsul
ochi și pentru noi!?
UNUL: Ce să vadă la tine, băi?
MÂRȚU: Adică nu avea ce? Tocmai asta —
că fiecare din noi
stătea liniștit.
ALTUL: Mai lasă gargaraglosar...
AL TREILEA: Mai bine zi —
de ce țipa ăla acolo?
MÂRȚU (uitându-se la CAPALB, la GEANĂ și apoi la ȘUVĂILĂ):
328Treaba lui! Nu zic bine?
Îl privește!
UNUL: Hai, dă-i drumul, că suntem
între noi.
ALTUL: Mai tragem și noi cu ochiul.
AL TREILEA: Cu urechea, cu urechea!
CAPALB: Ia vezi-ți tu de treabă acolo... mai bine
să se străduie fiecare să fie
exemplu personal...
ALTUL: Mulțumesc, asemenea.
CAPALB: ...în muncă și în viață
și totul o să fie bine.
UNUL: Auzi, șefu, trebuie să și aplaudăm?
(Apare CAINA — și se așează printre ceilalți, punându-și în față o cutie goală de conservă. La apariția lui, ceilalți se foiesc stingheriți.)
CAINA: Nu vă întrerupeți.
Sunt și eu acolo
din când în când —
ca să zic așa — o voce din mulțime.
Continuați.
GEANĂ (care s-a apropiat ca un aflat întâmplător pe acolo): Și ce tot vrea Samuil ăsta—
ce tot face pe nebunul?
UNUL: Cică nu și-a luat leafa
de mult. O refuză.
ALTUL: Da' de ce — de ce?
329ȘUVĂILĂ: A, păi ce, nu știți că l-au
descoperit cu o potlogărieglosar —
mi se pare cu ceva scule
lipsă, dar ar putea fi vorba
și de niște bani
sau fals în acte
și din omenie
l-au pus să plătească pe tăcute —
(CAINA și CAPALB aprobă însuflețiți din cap.)
și-acum face pe nebunul.
Face pe nemulțumitul, pe victima.
Ție ți se face milă, zici că, deh!
și-l ajuți —
și deodată te trezești complice...
E periculos tipul...
CAPALB: Sigur că da, așa-i, așa-i...
E, și mai sunt și altele.
UNUL: Fugi că pute.
Dacă-i așa — de mult
era la pârnaieglosar. Nici dracu
nu-l mai acoperea — ce-mi spui mie...
CAINA: Păi dacă nu-și ia leafa
poate că n-o merită —
eu așa zic.
După mine n-are decât și s-o ia
când mi-oi vedea ceafa.
Cum adică e nemulțumit?
Ce-i lipsește?
Eu când am venit aici
și m-am dus prima oară la casierie
am zis ăluia — ce-s cu atâtea parale?
Sunt ai tăi — zice. Măi să fie —
nu mă-ncercați, nu e bine,
nu iau mai mult decât
mi se cuvine.
330Așa că dacă nu e fericit,
ia să nu-i mai zică nimeni
nici bună ziua
până-i vine mintea la cap!
CAPALB: Da-da! Este excelentă propunerea!
Să simtă și ăsta că nu-i merge cu noi.
Foarte bună propunerea!
Ia s-o aplicăm noi
în mod organizatsursa.
(Iese grăbit)
AL TREILEA: Din partea mea
nici așa n-aveam texte comune
cu el. Așa că...
MÂRȚU: Ia stai așa! Matale —
ăla speriat de bani...
Vii acilea cu scheme d-astea —
adică pe cine vrei să convingi?
Că de la bunicu-ncoace
la mine-n casă asta se face
de-o viață — fabrică.
Pricepeți mata. (Tăcere.)
(Ceilalți sâsâie arătând speriați, când nu sunt văzuți, spre CAINA.)
UNUL: Hai, băi, ce-ai cu omul?
MÂRȚU: Lasă-mă dracu',
să nu-mi sară mie din opincăglosarsursa
direct în lozincă. Asta e.
AL TREILEA: Lasă că și ăla,
om în toată firea, și stă
pe spinarea amărâtei ăleia
331Dă-o dracului, nici așa!
UNUL: Și cum, aia-l ține pe banii ei?
AL TREILEA: Păi pe ce?
UNUL: Și d-aia face pe nebunul?
ALTUL: Dă-l în zeama lui —
are destule puse-n cap.
AL TREILEA: Asta-i treaba lui, nu a noastră!
Toată ziua-bună ziua zice că-i chemat —
zice — vin repede și nu-l mai vede nimeni.
Și eu trag ca prostul în locul lui.
Nici așa, că mă supăr.
CAINA: Tocmai d-aia zic și eu —
(se ridică; toți ceilalți îl urmează cu încetinitorul)
munca înainte de toatesursa.
(Râde.) Nu zic bine?
(Ceilalți ies tăcuți, mânați de CAINA. Rămân doar MÂRȚU, GEANĂ și ȘUVĂILĂ.)
MÂRȚU: Băieți, eu mă car!
Mi s-a făcut lehamite.
Ura.
GEANĂ: De ce?
MÂRȚU: Păi de ce să mă mai amestec?
N-o să-mi ridice nimeni statuiesursa!
Mi-ajunge.
ȘUVĂILĂ: N-ai conștiință, atunci!
332MÂRȚU: Nea Șuvăilă, eu te-am
respectat până acum!
Dar văd că ești porc!
GEANĂ: Sst-st-st! Fără insulte!
MÂRȚU: Da' ce-am zis! Și ce —
nu e?
ȘUVĂILĂ: Lasă fleacurile.
MÂRȚU: Tocmai asta făceam. Ura.
(Dă să plece.)
(GEANĂ îi face semne lui ȘUVĂILĂ să nu-i dea voie lui MÂRȚU să plece, să-l țină de vorbă.)
ȘUVĂILĂ: Nu-i chiar așa. Știu eu
la ce se referă. Dar nu era
cazul ca să-i fac propagandă eu
lui Samuil.
MÂRȚU: Și atunci te-ai apucat
să mănânci rahat!
ȘUVĂILĂ: De ce? Ai văzut că nimeni
n-a crezut?
MÂRȚU: Și d-aia ai spus despre Samuil
că a furat?
ȘUVĂILĂ: Poate să fie și neglijență —
nu neapărat furt.
MÂRȚU: Și cum, domne,
asta a fost? Spune —
asta a fost?
333ȘUVĂILĂ: Dar putea să fie! Nu?
MÂRȚU: Prea-i cusută cu ață albăglosar.
ȘUVĂILĂ: Tu crezi tot ce spune Mușa?
MÂRȚU: Și dacă să zicem
că s-a întâmplat chiar așa —
cine să recunoască?
Pe motiv că: bine, tovule,
da' ăștia ne reprezintă pe noi?
ȘUVĂILĂ: Bineînțeles că nu —
ci tocmai rezolvarea problemelor.
MÂRȚU: Atunci dacă toate se vor rezolva
ca de la sine —
adică în bine —,
spune-ne matale în două vorbe
ce și cum, și gata.
Ce să pierdem vremea
și noi.
(Arată publicul)
Și ei —
cu basme.
ȘUVĂILĂ: Nu înțeleg — adică
e o aiureală convingerea mea
că se va rezolva problema?
MÂRȚU: Am zis eu asta?
Păi ce, nu se termină
basmele cu veselie?
Până la basmul de
pe pagina cealaltă
tot cadru festivsursa —
până atunci — pauză!
URA (Iese.)
334(Apare SAMUIL. Discret se arată și CAPALB.)
SAMUIL (obosit și ironic): Și zi așa, Șuvăilă dragă —
ce-mi spuneați mai acum un act?
Că relațiile evoluează —
că ce contează ce s-a-ntâmplat
ieri, dacă azi nu se mai repetă?!
Cum vorbești tu despre mine?
Ia zi, când îți stă ție
spinarea dreaptă?
Mi se pare că numai
când șeful ierarhic e foarte departe —
în sus —
și nu-ți stă în ceafă, în spate
și te pândește.
Sau nu pândește — așteaptă
la cotitură.
(GEANĂ s-a depărtat ca din întâmplare de SAMUIL.)
ȘUVĂILĂ (grăbit să-l urmeze pe GEANĂ și fără să se uite la SAMUIL): Nu eu spuneam.
Și acum ieșim în pauză.
(SAMUIL se ia după ei.)
CAPALB (către ȘUVĂILĂ și GEANĂ): Mai bine veniți pe aici
Lăsați-i lui ieșirea aia.
(GEANĂ și ȘUVĂILĂ se execută repede și-l urmează pe CAPALB. SAMUIL rămâne să iasă singur din scenă.)
335ACTUL III
Scena în care lui Samuilvers. i se întâmplă exact ce ar fi vrut: să plângă înainte de a fi bătut
SAMUIL traversează publicul. ȘUVĂILĂ îl urmează îndeaproape. SAMUIL se oprește brusc. Se oprește pripit și ȘUVĂILĂ. SAMUIL se îndreaptă spre ȘUVĂILĂ.
SAMUIL: Acum de ce mă mai urmărești?
ȘUVĂILĂ: Ți se pare...
SAMUIL: Iar ești un laș?
Nu-ți vine greu deloc?
ȘUVĂILĂ (se adresează mirat privind pe lângă SAMUIL): Îl urmărim noi...?
De ce îl urmărim pe Samuil?
(Din spatele lui SAMUIL apare și GEANĂ. Vorbește cu glas scăzut.)
GEANĂ: Ca să vedem ce e în mintea lui
și să intervenim — dacă e cazul.
SAMUIL: Ha-ha! Credeți că am
de gând să mă sinucid?
MÂRȚU (apare și se apropie repede): Asta-i treaba ta.
Nu ne băgăm în treburilesursa
interne ale altora.
336SAMUIL: Nu omor, nu fur, nu spunsursa
minciuni.
MÂRȚU: Dacă ai și tăcea...
SAMUIL: Sunt cinstit până la capăt,
până la explozie —
sau mă urmăriți ca să învățați
trăgând cu ochiul.
Ei, da, meseria se învațăglosar
pe furate.
GEANĂ (vorbește fără să se adreseze vreodată lui Mușa): Samuile, spune drept,
n-ai obosit?
SAMUIL: Revoluția nu obosește.
MÂRȚU: Da' mai culcă-te și tu —
mai lasă-ne-n pace
cu chestiile astea.
ȘUVĂILĂ (același joc cu al lui GEANĂ): Zău, ne plictisești pe toți,
și publicul ce-o să zică despre tine —
că ești un apucat.
SAMUIL: Ei, și? Oricum, tot eu
reprezint revoluția și-n clipa de față!
GEANĂ: Ei, pe dracu! Eu reprezint
nivelul de trai — eu
reprezint și revoluția. Eu.
Sau el. Sau altul. E clar?
SAMUIL (bănuitor): Și eu ce dracului reprezint?
Un nebun care nu vede
decât negrul de sub unghie?
De ce nu răspunzi?
337MÂRȚU: Zi-i, domne, nu-l lăsa
să moară prost!
GEANĂ (lui SAMUIL, fără să i se adreseze direct): Nu coborî vocea —
tu zi-i înainte, că-ți răspundem noi...
(SAMUIL tace nedumerit. Se uită la cei doi care permanent evită să i se adreseze direct. MÂRȚU nici el nu înțelege ce se petrece.)
GEANĂ: Dacă vei continua așa...
SAMUIL: Da.
GEANĂ: ...să știi că n-ai nici o șansă.
SAMUIL: Nici să mă împuște,
nici să mă ardă pe rugsursa — știu.
ȘUVĂILĂ: Exact. S-au dus vremurile alea.
SAMUIL: De-asta vă și țineți ca râia de mine!
ȘUVĂILĂ: Ascultă — să nu crezi că ești mai cu moț.
Și mie mi-a venit de nu știu câte ori
să fac ceva — așa —
ceva vijelios, așa că...
SAMUIL: Și? iar ai fost laș?
Eheh! Tăcerile noastre, frica noastră...
GEANĂ: De cine ți-e frică?
SAMUIL: ...de a nu spune ceva neconvenabil...
GEANĂ: Cui să nu-i convină?
SAMUIL: Unor capete pătrateglosar.
Ne e frică de privațiunea de libertateglosar.
338ȘUVĂILĂ: Cine te amenință, drăguțule?
SAMUIL: Altminteri
am face orice să schimbăm
pe dinăuntru
omul — un efort chiar de un secol.
(Își încordează brațele patetic.)
MÂRȚU: Ia fă matale efortul.
(Mâinile lui SAMUIL cad pe lângă trup.)
N-a trecut un secol.
Mai fă... Mai fă!
SAMUIL: Râdeți de mine — nu numai de mine —
de orice — și vă trec apele!
Râsul trece — voi rămâneți
la fel.
Parcă ce? Nu-i mai bine așa —
ca fiecare — și nici atuncea deodată —
să vă închideți în baie
și să vă dați drumul la atâtea nemulțumiri,
mârâieli și proteste fără sens?
(Se aude golindu-se sonor un rezervor de WC.)
E adevărat. Nu se aude decât
un șir de rușinoase pârâiașe târșâite
prin conducte de la ultimul etaj
la parter
și scâncetul ăsta protestatar
răzbate de la bloc la bloc și
de la cartier la cartier.
(MÂRȚU fluieră îngrijorat)
ȘUVĂILĂ: Mai du-te dracului, Samuil Mușa!
339Am crezut că ești un om cinstit,
și nu o licheaglosar: un înveninat
care îmbăloșează realitatea socialistăglosar
ca un transfugglosar încă neplecat.
SAMUIL: Nu vreau să plec nicăieri.
GEANĂ: Avem transfugii noștri de uz intern.
ȘUVĂILĂ: Du-te la dracu!
La început mi-erai antipatic,
chiar te invidiam.
Știi ce simt acum pentru tine?
Milă, măi, atât. Milă.
Mi-am dat seama că ești
tipul acela oribil de
Măcar de-ai vorbi în pilde.
Dar nici tu nu știi ce vrei.
SAMUIL: Cum nu știu ce vreau?
(Îi tremură vocea de plâns.)
Cine a spus NU? În ședințăglosarsursa
după ce nu știu care a zis
că propunerea e justă și că
i se pare bun — foarte bun Capalb,
eu am fost cel care am zis —
NU.
GEANĂ: Și?
SAMUIL: Cum adică — și?
Am spus NU. Auzi? Am spus
NU!
GEANĂ: Și?
(SAMUIL cască ochii stupefiat.)
340MÂRȚU: Asta-i motivul ăla
nemaipomenit?
De asta ai făcut tu atâta balamuc?
SAMUIL: Când — când toți dădeați automat
din cap că DA,
eu știam ce vreau
când am spus NU.
MÂRȚU: Cum, domne, pentru atâta?
SAMUIL: Și când eu știam ce spun,
voi nu știați —
și nici nu conta —
că unul dintre voi știe ce vrea
și ce spune prin NU —
când voi oricum ziceați
că DA.
MÂRȚU: Păi dacă nu-ți convenea Capalb
puteai să lipsești de acolo, și gata.
Dacă lipseai însemna tot NU.
Păi nu?
Vorba aia, aveai de unde alege —
nu voiai să lipsești —
puteai să nu ridici mâna.
Tot aia era și nici
nu se observa.
ȘUVĂILĂ: Ba nu! Foarte bine.
Dacă ai spus NU — te privește.
De ce nu te-ai oprit însă
la atât.
(SAMUIL tace. Are ochii plini de lacrimi.)
MÂRȚU: Amuțiși?
Cum zicea, mă!
noi, că nu, când tu —
341că da.
Sau noi că tu
că da când nu?
(Râde.)
SAMUIL: Eu — mut — și voi? Nevăzători.
ȘUVĂILĂ (râzând): Până la urmă ne înțelegem noi...
SAMUIL: Prin consecințe? Numai așa — de ce?
MÂRȚU: Iar plânge?
GEANĂ: Habar n-am ce zice.
ȘUVĂILĂ: Răspunzi sau nu
la întrebare: De ce nu te-ai...
SAMUIL: Ce simțiți între degete aveți și-n minte.
MÂRȚU: Domne, ce-i în mână nu-i minciunăsursa —
vorba aia!
SAMUIL: Și ce-i în mână? Ce?
Tot prin pipăit ajungeți și la cuvinte
și totul e mulțumitor până...
până dați cu mâna de NU.
Atunci intrați cu toții în alertă,
dar ferindu-vă să vă priviți în ochi,
fiindcă simțiți fiecare că ar urma
să pierdeți ceva — ceva
ce nu se spune cu glas tare.
Un ceva despre care, fără jenă,
crezi că e în avantajul tău.
Dar care dracului
o fi interesul comun al nostru,
al ăstora de aici?!
Al nostru și oricând,
nu doar acum și pentru fiecare-n parte!
342GEANĂ (privind ceasul): Lasă astea. Pentru mine
nu tot ce zboarăsursa
are și viață neapărat.
Și tu ești un cap pătrat
și orice cap pătrat până la urmă
e înlăturat.
Eu personal îl las să greșească.
Cine vede greșeala
știe imediat să pășească cu dreptul.
SAMUIL: Deci pândești!?
GEANĂ: Altminteri le sar în ochi prea
devreme și vor face orice
să se descotorosească de unul
ca tine, care face pe deșteptul.
MÂRȚU: Vezi, mă?
Nu fac eu bine că aștept?
SAMUIL: El pândește, tu aștepți, altul
se menține.
MÂRȚU: Ia uite la el!? Ia să te văd!
Nu te văd bine, tataie!
(Apar CAINA și CAPALB. CAINA rămâne retras și urmărește scena.)
CAPALB (către GEANĂ): De când stă de vorbă Mârțu cu el?
GEANĂ: N-am urmărit cât ați întârziat.
SAMUIL: Și ce dacă a vorbit cu mine?
Sau — adică m-ați trecut la izolareglosar?
MÂRȚU: Dar mie nu mi-a spus nimeni nimic!!
De când?
CAPALB: Nu acum se întreabă.
343SAMUIL: De asta nu vă uitați la mine?
MÂRȚU (către GEANĂ): Am să-ți dau una peste
mutră, să mă ții minte!
Tot timpul i-ai vorbit peste umăr!
SAMUIL (sare indignat): Adică el dă un ordin stupid
și voi — voi vă...
(E întrerupt. Nimeni nu-l bagă în seamă.)
MÂRȚU: Ce-am vorbit cu el, mă?
Ce i-am spus? Că-i periculos. Atât!
Este? Recunoaște!
SAMUIL: N-ați vrut să-i călcați ordinul —
și acum vă călcați în picioare?
MÂRȚU (către ȘUVĂILĂ și GEANĂ): Voi trăncăniți tot timpul cu ăsta
și eu să intru la apăsursa?
(Către SAMUIL.)
Și mai du-te-n...
vârtindu-te, că uite ce iese
din cauza ta!
SAMUIL: Uite la ce e bun Capalb!
Să vă desființeze.
Știi la ce ești bun? Să stârnești
nevoia de protest —
ba nu de protest.
Cine simte și vede
cât de bine falsifici
în vorbe realitatea
acela nu mai poate crede
nimic din ce spui —
și nici nu se mai împotrivește —
dar simte nevoia de grevă
și o face.
344(CAINA îmbracă rapid peste hainele de stradă un pantalon și o bluză de pijama. CAPALB a înțepenit. Gâfâie.)
SAMUIL: E adevărat — neorganizat și nici
conștient.
Și nici cu un scop anume,
ci simplu de tot —
rămâne indiferent.
(GEANĂ pornește drept spre SAMUIL. ȘUVĂILĂ se retrage speriat.)
MÂRȚU (îl împinge violent pe GEANĂ): Lasă-l să spună până la capăt,
să spună tot!
CAPALB (tremurând de ură): Renegatuleglosar!sursa
SAMUIL: El știe că lucrurile merg prost
și tace.
Ce să-i faci?
El muncește și face pe prostul,
lui n-ai ce-i face,
fiindcă asta și vrei.
Orice-ar fi — el să tacă.
Și tace!
CAINA: Ia lăsați-mă o clipă
să fac și eu parte din
brigada asta, așa ca voluntar.
MÂRȚU (trăgând cu ochiul): Las' că ne prinde bine.
CAINA: Bună ziua, vecine.
SAMUIL: Nu mai tac, nu mai trebuie —
nu mai vreau.
345CAINA: Te-am rugat, vecine,
să mai strângi garnitura la robinetsursa:
îmi fluieră în cap toată noaptea.
SAMUIL (către CAINA): Da-da, vecine.
De ce să adun în mine înjurături
și mârâieli?
CAINA: S-a auzit, vecine? (Se apropie înfuriat de SAMUIL.)
SAMUIL: Vorbele să nu mai depindă
de interpretări. Asta-i șansa generală!
CAPALB: Lăsați, că sunt eu aici
Nu vă obosiți!
(Se repede la SAMUIL.)
Pune-ți măi, garnitură.
(Îl lovește.)
Strânge-ți, mă, garnitura.
(CAINA încearcă să-l împiedice.)
CAPALB (icnind și lovind): Gar-ni-tu-ra
Să-
nu-
se-
mai-
a-u-dă!
(CAINA îl îndepărtează cu greutate pe CAPALB.)
SAMUIL: Îl vedeți?
Îl vedeți că dă?
(Se aude iar golindu-se sonor un rezervor.)
346CAPALB (repezindu-se spre SAMUIL): Asta-i sursa ta de informare.
(CAINA îl împiedică energic.)
CAPALB: Rahatu-i sursa-n care
ai tu încredere! Asta-i
de tine!
SAMUIL (ferindu-se de CAPALB): Te-au văzut toți, toți
din jur. Te-au văzut, să știi!
CAINA: Ce să văd? Cine să vadă?
CAPALB: Știi cine-s eu, mă?
Sunt un grup de locatari indignați.sursa
CAINA (speriat de furia eruptivă a lui CAPALB): Las' că mai dăm noi ochii
și cu alții ca tine!
MÂRȚU: Gata. Ne-am răcorit!
Am repetat în gând
toate vorbele lui.
iar pumnii numai el i-a primit.
(GEANĂ, MÂRȚU și ȘUVĂILĂ revin încet către ceilalți.)
CAINA (dezbrăcându-și pijamaua): N-am mai putut răbda —
i-am zis și eu câteva.
Așa, ca de la vecin la vecin.
Să mă țină minte.
Trebuia. Mi-ajunge și mie.
Continuați. Nu vă mai întrerup. (Pleacă)
(Toți sunt amorțiți, ca după un mare efort, și rămân în așteptare jenantă. SAMUIL îi privește inert, tamponându-și
347nările cu podul palmei. CAPALB i-a notat pe fiecare din priviri și pleacă repede pe urmele lui CAINA. Ceilalți, în afară de SAMUIL, trag cu ochiul insistent înspre ieșirile spațiului de joc.
Apar cei TREI TINERI — FIGURAȚIA OBLIGATORIE, care afișează, dezvelesc sau recită textul.)
CONFLICTUL A RĂMAS ÎN URMĂvers.
FAȚĂ DE VIAȚĂ —
DIN ACEASTĂ CAUZĂ LA CEREREA HOTĂRÂTĂ A CELOR DE FAȚĂ VOM JUCA ȘI ÎN PAUZĂ.
SAMUIL (citește și dă rar și grav din cap. Oftează lung și deprimat): O-O-o-o-o-of!
(Îi privește pe rând, pe fiecare cum citește și încearcă mai apoi să imprime trupului o poziție neutră. Oftează iar, văicărit.)
Of-oooff-of-of...
MÂRȚU (enervat): Dacă mai oftează o dată
îl pocnesc și eu!
(Tăcere încordată.)
CAPALB (apare; cu ton sprințar): Ai tăcut? N-am știut — foarte
bine, foarte bine.
SAMUIL: Nu. Dar mă doare.
GEANĂ: Când te doare ceva tai
și azvârli. Scapi și tu
și scăpăm cu toții.
SAMUIL: Mă doare capul.
CAPALB: Să știi că socialismul
348se construiește la o adicăsursa
și cu victime.
SAMUIL: Ia-l. Dacă ai nevoie
doar de sunete
scoase din gât — ia-l!
MÂRȚU: Iar o iei de la capăt?
Pleacă, domne.
Mi-ajunge și mie, gata!
ȘUVĂILĂ: Cred că ar trebui să înțelegem...
SAMUIL (arată spre CAPALB): El nu înțelege nimic!
Nici când vrea.
MÂRȚU: Du-te, domnule, pleacă
odată!
ȘUVĂILĂ: Și totuși, măi tovarăși,
dacă e să fim de bună-credință,
să recunoaștem că nu poți avea
atitudine critică fără să exagerezi
cât de cât.
SAMUIL: Spui că exagerez? Ce exagerez?
MÂRȚU: Taci, măi, odată!
CAPALB: Ce critică ăsta? Cine
e el să critice?
MÂRȚU: Păi dacă e așa — ce e el
să tacă? Păi nu?
SAMUIL: Și chiar dacă exagerez —
asta nu e o greșeală!
CAPALB: Tu nu ai ochi să vezi?
SAMUIL: Ce?
349CAPALB: Partea bună a realității.
Ce? N-ai ce vedea?
Să vezi ce ai de văzut!
Să vezi ce se vede!
Asta să vezi!
SAMUIL: Fiindcă numai ce nu se vede
se resimte!
Și încă al naibii de bine!
MÂRȚU (luându-l pe sus): Hai, du-te odată!
(Samuil pleacă.)
(ȘUVĂILĂ îi vâră lui CAPALB degetele în ochi.)
CAPALB: Ce-i asta?
ȘUVĂILĂ: Degetul meu. Te supără?
CAPALB: Ține-ți-le acasă.
ȘUVĂILĂ: Tocmai de aia te supără.
(Către spectatori.)
Să facă și ei ca mine.
Faceți și veți constata —
oricât ar fi degetele de mici,
băgate în ochi —,
ele se văd mai mari
față de restul aflat la vedere.
Se văd mai mari? Da.
Chiar dacă-s mici!
Tocmai de aia te supără
și-ți vine să le critici.
Asta-i tot! Așa e?
MÂRȚU: Mie acum mi se pare că
te ascunzi după degetsursa.
350(CAPALB întinde un deget spre MÂRȚU, pregătindu-se să-i răspundă drastic.)
GEANĂ: Dumneata acum îl arăți
cu degetul și el se face
mic-mic să nu se vadă.
Tov Capalb, alta e însă problema.
(Cu glas tremurat.)
Am discutat și cu colegii,
așa, din priviri.
Referitor la cele întâmplate.
O afirm cu toată responsabilitatea.
(Cu voce spartă.)
Nu e just
ca numai unul dintre noi
să acționeze cum vrea, când vrea
și peste capul tuturora.
Ce s-ar întâmpla dacă fiecare
ar face de capul lui
cum îl taie capul?!
Mai ales când știe
că nu lui i se taie capul
dacă nu e eficient.
O spun cu toată fermitatea.
Sper să nu fiu greșit înțeles,
însă mi se pare just ca și alții
să-și poată schimba rolul.
(Ceilalți tac nemișcați.)
CAPALB: Foarte bine — foarte bine.
Ești Mârțu — Este Geană,
N-am nimic împotrivă.
351MÂRȚU: Ia-l, domne, eu ți-l dau,
că tot am luat
ce-a rămas pe jos.
GEANĂ: E vorba de cu totul altceva.
Ce rol am eu — sau el
sau altul — în rezolvarea problemei.
Cam asta e problema...
MÂRȚU: Hopa! Hopa!
Da' ce urmează așa de important?
GEANĂ: Nimic. Mergem doar
acasă la Mușa.
CAPALB: O clipă să comunic. (Iese repede.)
GEANĂ: Doar n-o s-o întindem așa,
la nesfârșit, nu?
ȘUVĂILĂ: O! Ce idee. De zile mariglosar,
Asta schimbă conjuncturilesursa!
GEANĂ: Trebuie să punem punct.
Noi ne măcinăm nervii
și când e de plesnit
se bagă alții în față
și mai și strică. Asta-i
bătaie de joc.
Trebuie luată o inițiativă.
Cu tot riscul.
MÂRȚU: Lasă-te, domne,
n-o să-ți ridice nimeni statuie
pe chestia că ți-ai luat beleaua
asta pe cap.
ȘUVĂILĂ: Formidabilă idee
ai avut, tov Geană.
352(Nestăpânită admirație mută.)
GEANĂ: Și oricum mai sunt și alții
capabili de atitudine.
Eu așa aș crede.
MÂRȚU: Ce mai avem cu Samuil?
Las' că are cine să-l pedepsească.
Suzana și-a păstrat cheile de la casă,
doar nu s-au despărțit.
ȘUVĂILĂ: N-aș dori să fiu acum
în pielea lui.
(Râde privind spre Geană.)
MÂRȚU: O să vedeți — n-o să fie scandal,
cunosc eu marfasursa!
ȘUVĂILĂ: Nu știu. Rămâne de văzut.
MÂRȚU: Pun pariu că nici
n-or să iasă vecinii
pe la uși.
ȘUVĂILĂ: Eu te sprijin, tov Geană.
Știu să sprijin până la capăt.
Ai văzut cum a plecat?
Ca din pușcă.
MÂRȚU: Frumos ai scăpat de șef.
Acum putem ieși și noi
nițel, păi nu?
(GEANĂ, după un moment de cugetare, aprobă scurt din cap.)
MÂRȚU (către public): Hai, până nu se răzgândește!
353ACTUL IV
GEANĂ și ȘUVĂILĂ așteaptă. GEANĂ e iritat, nervos, ȘUVĂILĂ privește spre ieșirile locului de jocglosar, aruncându-și ochii spre GEANĂ, față de care, pentru orice circumstanță, stă la distanță. Apare și MÂRȚU, cu mâna întinsă spre una din ieșiri, pe care intră CAPALB.
CAPALB: De acord. Ai să fii
dumneata șeful brigăzii
de-acum.
Hai repede! Aduceți obiectele
mobile, cele necesare
locuinței lui. Să citim
în ele cine este Samuil ăsta
și în afara timpului, când
conflictele —
să mai încercăm și așa,
să deslușim ce vrea —
dacă vrea ceva...
(MÂRȚU, ȘUVĂILĂ și GEANĂ aduc repede un pat, un scaun și un cuier pe care le așează într-o laterală a scenei.)
MÂRȚU: Asta e tot.
CAPALB: Cum adică?
354MÂRȚU: Păi da. Averea lui particulară
la atât se ridică.
CAPALB: Pfiu-fiu! Face de râs
toate afirmațiile despre
nivelul nostru de traiglosarsursa.
GEANĂ: Dimpotrivă. Le confirmă.
Dacă nu iei banii
din propria-ți muncă —
nu ai.
ȘUVĂILĂ: Normal! Din ce să fii trăit
câteva luni de zile
dacă nu din vânzarea
a tot ce a agonisit?!
CAPALB: Mai aduceți, măi dragă,
mai aduceți ceva. Măcar
un televizor, o vitrină cu bibelouriglosar,
un covor.
MÂRȚU: Stați așa! Păi Samuil, dacă le-a
avut vreodată,
le-a vândut.
CAPALB: Lasă asta. Aduceți voi și...
MÂRȚU: Pricepeți că nu le mai are!
CAPALB: Bine-bine, nu le are,
nu le are, dar oricum,
să fie un cadru mai îmbelșugat
o dovadă grăitoare
de prosperitate materială.
Nu putem vorbi despre un om nouglosarsursa
care nu are aia, nu are aia.
Care nu are de toate.
355ȘUVĂILĂ: Care om nou? — parcă vorbeam
de Samuil acum!
CAPALB: Dacă se dovedește adevărat
ceea ce pretinde Samuil că este —
cum o să apară într-un cadru sărac?
Este periculoasă optica astasursa —
de unde până unde un adevăr
nu apare decât din mijlocul sărăciei?
ȘUVĂILĂ: Dar Samuil e invers —
e opusul a ceea ce spuneți.
CAPALB: Aduceți mobila. Faceți
ce vă spun eu — nici așa
nu e nici o contradicție.
MÂRȚU: Bietul Samuil,
dac-ar ști cum vrei
să-l împroprietăreștiglosar...
CAPALB: Ce tot găsești motive
să nu răspunzi la-ndemnurile mele
Pune mâna, ce stai!
(Toți aranjează mobilierul.)
MÂRȚU (bombănind): Dacă Mușa ar accepta așa ceva,
vocea lui nu te-ar mai supăra
așa tare.
Întreaga lui ființă ar vorbi
numai despre
cât îți este de recunoscătoare.
CAPALB: Așa. Acum e altceva.
Ce ziceți? La noi
și ăia care-s contra
au de toate. Asta e ideea.
356GEANĂ: Și aici locuiește Samuil Mușa?
CAPALB: Bate la ușă dacă nu crezi.
Dă-i drumul!
(GEANĂ bate ca într-o ușă. Dintre mobile apare COLOCATARA — care seamănă foarte bine cu A DOUA CITATĂ, doar că are altă culoare a părului etc. — îmbrăcată ca orice gospodină și cu o cârpă de praf în mână.)
COLOCATARA: Bună ziua. Pe cine căutați?
CAPALB: Pe Samuil Mușa.
COLOCATARA: Glumiți!
CAPALB: Adică nu locuiește aici?
COLOCATARA: Parcă nu știți,
la fel ca și mine,
că stă alături!
Pot să vă spun despre el
că e un locatar
cumsecade, liniștit.
Nu supără pe nimeni.
GEANĂ: De unde să știu
că stă alături?
COLOCATARA (arătând spre CAPALB): N-a fost dânsul aici
acum trei-patru luni în urmă,
să mă întrebe dacă
n-am văzut ceva suspect?
CAPALB: Acum glumește, domnișoara...
COLOCATARA: Glumesc, pe naiba!
Nici măcar nu v-ați lăsat
357mustață,
dar chiar și cu barbă
sau cu mască pe față,
tot v-aș fi recunoscut.
CAPALB: Ei, cum asta?
COLOCATARA: După cum puneți întrebările.
CAPALB: Mai bine spune-ne
cum să aflăm dacă a sosit
acasă vecinul dumitale.
COLOCATARA: Încă nu e.
care face baie și
cred că și spală ceva.
CAPALB: De unde știi —
ai fost la ea?
COLOCATARA: Nu-i nevoie.
De la noi se aude tot
ce se petrece deasupra,
dedesubt și dinspre pat.
Cel de sus e orb; ascultă radioul.
Cel de jos a venit obosit
și s-a culcat,
iar Suzana e în baie.
ȘUVĂILĂ: Și nouă de ce ne spui
toate astea?
COLOCATARA: Dar dânsul de ce mă întreabă?
Asta e viața, tovarășe,
și raportez totul despre easursa.
ȘUVĂILĂ: Nu e frumos să tragi cu urechea.
COLOCATARA: Dar și de la vecini se aude
când râde mama.
358Se gâdilă foarte tare.
Când are chef de râs,
mă trimite ori la duduia Suzana,
ori la plimbare,
și nu știu ce vi se pare ciudat.
Doar n-am spus că viața
noastră e rea —
uitați câte avem în casă —,
avem de toate.
Dacă e nevoie de referințeglosar
în scris — spuneți-mi,
că am treabă.
GEANĂ: Nu, nu. Dimpotrivă.
Mulțumesc.
(COLOCATARA dispare iute.)
MÂRȚU: Samuile, băiete,
încă n-ai trecut hopul.
ȘUVĂILĂ: Habar n-are că Suzana
e în baie și-și freacă
bine pielea cu prosopul.
GEANĂ: Și noi și Suzana,
toți o să ne atingem scopul.
MÂRȚU: Toți în afară de tine,
Samuile.
ȘUVĂILĂ: Nu poți avea ascunzișuri,
tainițe, într-o insulă pustie.
și atunci trebuie să ai
față de noi sufletul deschis.
MÂRȚU: Deschis mai mult decât e cuviincios —
de sus până jos
359CAPALB: Nu face glume nerușinate!
Nu ne interesează ce se întâmplă
intim între ei doi.
MÂRȚU: Samuile, tataie, te mai slăbim
un pic din strânsoare.
Ia să vedem, te desparți tu
de Suzana? — cu lacrimi,
ori îi dai un șut în dos?
ȘUVĂILĂ: Cât e de încăpățânat
nu cred să se lase mai prejos.
CAPALB: În orișice caz, Suzana —
cu toate defectele ei —
are o judecată sănătoasă.
Ar fi bine dacă ar da
și ăsta de rușine...
MÂRȚU: Cine știe? Poate pune ea
șaua pe tine și ajungi
și tu om la locul tău,
care învață să dea din coateglosar
și să n-o mai duci —
ca acuma — rău.
(Apare COLOCATARA.)
COLOCATARA: Vine omul dumneavoastră.
(Dispare în fugă.)
MÂRȚU: Pst! șase! Vine Samuil!
CAPALB (către GEANĂ): Să te vedem. Poftim.
ȘUVĂILĂ: Ce facem? Vorbim cu el
aici — dar mai în șoaptă?
360MÂRȚU: Hai mai bine să plecăm.
GEANĂ: De ce? Noi trebuie să fim
prezenți peste tot unde se desfășoară
o dezbatere gravă
în esența ei.
Vă recomand să nu faceți
nimic altceva decât
ce trebuie făcut.
Veți vedea ce.
(Apare SAMUIL)
SAMUIL: Și aici dau de voi!
O-o-o-o-o-o o!
Nu mai intru în casă!
GEANĂ: Sst-sst-sst!
Se uită oamenii la noi.
Fii civilizat.
SAMUIL: Eu sunt. Am fost bătut
și n-am țipat.
GEANĂ: Eu nu știu! Cine știe
ce numești dumneata bătaie!
SAMUIL: Dumnezeule!
CAPALB: Gata! Ne oprim.
GEANĂ: Dumneata nu mai spui nimic
S-a-nțeles?
(CAPALB tace.)
GEANĂ (spre SAMUIL): Uite, ți-o spun deschis!
Eu n-am fost trimis aici
ca să-ți dau crezare.
361SAMUIL: Am fost bătut!
Nu se vede?
GEANĂ: Și chiar dacă ți s-ar întâmpla așa ceva...
SAMUIL: Cum adică dacă
mi se va întâmpla?
GEANĂ: Aș considera că întâmplarea
nu e de viitor!
SAMUIL (calm): Și atunci pentru ce-ați mai venit?
GEANĂ: Vrem să ne lămurim și noi...
SAMUIL: V-am spus suficiente lucruri
pe șleauglosar — așa, de la obraz.
ȘUVĂILĂ: N-oi fi tu mai breazglosar
ca să...
GEANĂ: Nu și-a dat nimeni cuvântul.
Vreau disciplină.
(Tăcere. Toți îl privesc fix.)
SAMUIL: Și ce v-ar conveni să auziți?
(Pauză.)
SAMUIL: Credeți că Suzanei îi voi reproșa
altceva decât vouă — adică nu tot
lașitatea?
(GEANĂ tace nemișcat privindu-l fix. Ceilalți se conformează întru totul lui GEANĂ.)
SAMUIL: Și chiar nu vă vine a crede
că la mine ce e-n gușăsursa
362e și-n căpușă?!
Nu-i așa? Vi se pare imposibil
ca eu, care uite câte spun,
să n-am nimica periculos de ascuns —
în timp ce voi
multe gândiți, dar vorbiți
cu textul scris în față...
(Cei din jurul lui tac, încordați, încleștându-și pumnii. SAMUIL îi privește cuprins de frică.)
SAMUIL: Adică da. Poate că toți...
Dar chiar toți gândiți așa?
(Dezarmat.)
Intrați atunci în hol.
Veți auzi totul prin ușă.
Noi tot ne despărțim
acuma.
Când va pleca,
să ieșiți cu toții din casa mea.
(Le întoarce spatele și pășește. Ceilalți se uită unul la altul stupefiați, nu le vine să creadă. Un oftat de ușurare din piepturile tuturor. GEANĂ se întoarce și-i privește mirat și mustrător.)
EI, ȘI CE CREDEȚI C-O SĂ AFLĂM ACUȘA?vers.
CĂ ORICÂT ÎL COSTĂ CURAJUL
TOT N-ARE NICI O IMPORTANȚĂ MUȘA,
CEILALȚI (în cor): CONTEAZĂ POLITICA, și NU PERSONAJUL!
SAMUIL (se întoarce brusc): Dar fără el (îl arată pe CAPALB).
Să pândească și el ușa
pe dinafară; așa mă răzbun eu.
(CAPALB se oprește uluit. GEANĂ se întoarce spre MÂRȚU.)
363MÂRȚU: Să rămân și eu pe dinafară?
GEANĂ: Vezi că de tine o să depindă
ce se va vorbi mâine în târg.
Aflu eu de la dânsul (arată spre CAPALB).
(MÂRȚU vrea să mai spună ceva, dar renunță.)
(GEANĂ, ȘUVĂILĂ se așează înghesuit pe o banchetă în unghiul mort al scenei dintre SAMUIL și SUZANA. Perimetrul camerei e gol. O ușă de baie are geamul luminat.)
SAMUIL: Suzana,
aș vrea să nu mai fii aici.
Pentru mine nu mai exiști.
(Din baie apare SUZANA, îmbrăcată doar cu un combinezonglosar pe pielea încă umedă. SAMUIL tace încurcat.)
Și nu sta așa despuiată.
SUZANA (calmă, rugătoare): Bine. Dar te-aș ruga —
du-te și bea o țuică
și trage-mi o bătaie — așa —
muncitoreștesursa. Și gata.
SAMUIL: Taci și pleacă.
SUZANA: Am să trag o răpăială de plâns
cu smiorcăituri și n-o să afle
nimeni.
N-am să te urăsc pentru atâta.
SAMUIL: Îmbracă-te cu ceva.
SUZANA: N-am cu ce. Mi-am spălat
toate din casă.
SAMUIL: N-ai să te speli niciodată
de rușine.
364SUZANA: Acum de ce ești abject?
De atâtea luni se știe că sunt
drăguța ta și nu te-ai mai simțit
insultat când se înghesuiau
să mă întrebe dacă nu-i chem
să-mi pună o cheie mai bună
la broască.
SAMUIL: Nu mă interesează avansurile
unor nerușinați!
SUZANA: Pe mine — da.
Știi ce mi-a spus șeful meu
imediat ierarhic? „Fetițo!”
„Da, tovarășe”, zic. „Lasă asta, fetițo,”
și întinde mâna, și eu
îl pocnesc peste ea. „Fetițo,
zice, ai să dai de dracu, zice,
încalci normele eticesursa”.
Asta făceam noi — nu ne iubeam — încălcam normele etice!
„Și nu ți le calcă cine trebuie,
zice — așa că — și eu iar îl pocnesc
peste labă — eu zic să ieși
la brigadă, ca să nu te reclam
pentru imoralitate.”
(Tare și cu ciudă.)
Și când asta se repetă zilnic —
ceas de ceas — săptămâni în șir,
ieși și cânți: La-locul-tăusursa
La-munca-ta-tra-la-la-la!
(Se aud bătăi în țeava de caloriferglosar și o voce strigă: „Mai încet, dați-o dracului!”)
SUZANA: Așa că, dragule,
nu mă condamna.
De două ori a trebuit să lupt —
365o dată pentru mine,
o dată pentru amândoi.
N-am putut lupta
și alături de tine.
SAMUIL (își freacă fața, în disperare, cu mâinile): Și de fapt numai lupta asta conta.
Singura din care câștigul fiecăruia
ar fi fost imens.
SUZANA: Ce câștig aveai tu
cu salariul neridicat?
Ți-ar trebui vreo câțiva copii
să vezi cum ți-ar trece cheful
de revolte d-astea
pe buzunarul tău...
SAMUIL: Suzana. Acuma aflu —
ai fost și ești o străină pentru mine...
SUZANA: Nu-ți bate joc de mine,
dragul meu. Te rog.
SAMUIL: Veneai acasă și-mi dădeai
de mâncare din leafa ta...
SUZANA: Când tu ziceai că e necesar
să protestezi neluându-ți leafa,
nu te-am contrazis —
dar eu trebuia s-o iau.
SAMUIL: Eu îți vorbeam, îți
spuneam, peroram,
și tu mă strângeai
de mână, încurajator,
fără o vorbă.
SUZANA: Un om ca tine trebuia să supraviețuiască.
Ce importanță mai are
că eu am fost pentru asta
gata să zic despre tine niște tâmpenii?!
366SAMUIL: Iar eu, prostul, mâncam
ce mi-era pus în față,
fără să știu condiția —
că orice s-ar întâmpla
e interzis să mi se facă greață,
de vreme ce e gratis!
SUZANA: Ori ești copil,
ori ești nedrept cu mine.
Ce satisfacție să fi avut
că erai la mâna mea
când orice vorbă mă nimerea
în suflet? M-a durut
că nimeni nu știa ce vrei.
Toți te-au părăsit.
Cine era cu tine? —
Nici măcar unul de sămânță.
Eu, oricum, nu contam!
SAMUIL: Ar fi fost mulți.
SUZANA: Mulți, dar ascunși
pe după ăilalți.
SAMUIL: Suzana. Recunoaște, Suzana,
că trebuia să spui așa
când ți-a venit rândul în brigadă.
SUZANA (îi acoperă buzele cu palma): Nu pot fi obligată
să-l defăimez pe concubinglosar.
(Din difuzoare — o explozie de râsete umilitoare.)
SAMUIL (către difuzoare cu furie): Ce e atât de hazliu,
de ce n-ați râs de ea
când m-a trădat?
SUZANA: Ba au râs!
367SAMUIL: Știu.
SUZANA: Nu numai de mine —
de amândoi.
Știam că n-ai să realizezi nimic!
Tu ai ce ai cu ăia marii,
dar n-ai nimic în comun
cu ceilalți ca tine.
Tu nu-i vezi?
Nici nu știu să folosească bine
lozincile — abia învață regula
jocului, dar să mai fie
și cu tine...
SAMUIL: Dacă n-ai înțeles chiar nimic,
atunci de ce nu m-ai lăsat
dracului singur?
SUZANA: Te rog nu fi stupid
ca unchiu-meu Sașasursa.
Numai el țipă la nevastă-sa. —
Trebuia să mă lași să mor în închisoare,
să fi fost și eu un erou,
numai eroii sunt fericiți, că ei n-au habar
de câte li se pun în spate.
Or azi, ori suntem toți eroi,
ori nimeni.
Și nu numai la noi
e așa.
D-asta n-am putut
să te părăsesc.
SAMUIL: Dar cu primul prilej foarte ieftin
ai putut să mă plesnești
în public.
SUZANA: Ești un caraghios.
Iartă-mă că ți-o spun.
Nimeni nu zice
368„Bietul Samuil, ce-a pățit!!”.
Toată lumea așa zice:
„Vai de capul ei,
dacă a ajuns să-și, să-și...”
SAMUIL: Să-și hulească...
SUZANA: Să râdă de amantul ei
ca proasta-n târg.
SAMUIL: Nu sunt trist că m-ai hulit
pe mine, dar și ideea mea
de a...
(Izbucnește de alături dintr-un aparat de radio o voce care cântă:
Pe mine m-ai omorâtsursa,
dar cu calul ce-ai avut.
SAMUIL aleargă și bate-n țevi, în pereți cu furie. Melodia încetează.)
SAMUIL: Mult o să mă mai luați
peste picior? Până când?
SUZANA: Samuil! Tu nu aveai
de câștigat nimic din tărășenia asta.
Eu însă, da! Măcar eu.
Dacă nici pe tine, iubitul meu,
nu te-am iertat și-am fost gata
să te iau peste picior în public,
de acum încolo n-o să se mai
obrăznicească nimeni
în fața mea.
SAMUIL: Și crezi că de acum
ai să fii respectată!
Așa e? Sigur că da!
Iar dacă nu poți fi respectată
măcar să te știe de frică.
369Tu — aia luată la tăvălealăglosar,
care simțeai că te afunzi —
zoaieleglosar atâtor propuneri
insistente și scârboase
pe tine de fapt astea
te excitau în sinea ta —
îți excitau amorul propriu.
Trebuia să îți găsești o plăcere
în ele, dacă tot erau.
Și n-ai ținut seama de nimic,
cu atât mai puțin de ideea mea.
Acum ăia tot te plac —
dar de la distanță —,
de la o cât mai mare distanță.
Asta e noua ta plăcere.
Să te știe de frică.
Trebuia să renunți la
mândria ta de femeie —
aveai pentru ce!
Asta înseamnă o revoluție —
renunțarea de sine.
SUZANA: Te rog încetează.
Sari aiurea de la o plăcere închipuită —
cică ar fi a mea —
la o revoluție.
SAMUIL: Asta e! Fiecăruia îi pasă doar de el.
SUZANA: De ce nu vrei, Samuil,
să fii în rând cu oamenii!
SAMUIL: În rând? Cine i-a pus
să se încoloneze?
SUZANA: Ei, vezi că poți să ai
și tu umor?
Fii și tu ca toată lumea —
la urma urmei nu e greu.
370SAMUIL: Iar o luăm de la
început?
Foarte bine. O să mă iau
și eu după toată lumea.
Dar lumea, Suzana,
după cine se ia?
(Tăcere.)
SUZANA: Cât crezi că mai durează
povestea asta a ta?
SAMUIL: Ce mai contează?
SUZANA: După asta mă fac și eu femeie
de casă. Mă mărit
și eu cu cineva, care-și
iubește fiecare chenzinăglosar.
A venit vremea. Știi?
Fiecare femeie are ceva de eroină.
Nu mă vezi? Rezist la sărăcie.
Nu-ți reproșez nimic.
Eu am vrut.
Doar că m-a apucat eroismul
la o vârstă târzie.
Dar un pic tot mai rezist.
SAMUIL: Nu, Suzana. Pleci. Acum. (Spre martorii ascunși.)
Gata!
(GEANĂ se ridică în picioare și — urmat automat de ȘUVĂILĂ — intră în perimetrul camerei. SUZANA încremenește.)
SUZANA: Ce căutați aici??!
GEANĂ: Am fost chemați
Să fim martori.
371SAMUIL (bâiguie): Trebuia să plecați!!
SUZANA: Să fiți martori la ce?
GEANĂ: La mai multe.
SUZANA (către SAMUIL, cutremurată): Ești un mutilat
Și dau dracului toată politica ta!
(Gâfâie. Se întoarce către ceilalți, trăgându-și la piept cearceaful smuls de pe pat, și-i privește cu ochi lucioși de furie.)
(Drastic.) Părăsiți imediat casa,
altminteri chem miliția.
(CAPALB și MÂRȚU se îmbulzesc la intrare, trăgând cu urechea.)
GEANĂ: Te rog să ne scuzi, dar nu știu
ce-ar zice miliția găsindu-te despuiată
și pe noi, care, în sfârșit, constatăm
obiectiv cât ești de destrăbălată.
(SAMUIL vrea să intervină.)
(MÂRȚU exclamă buimăcit: HA!!!!.)
GEANĂ: De fapt el ne-a tot ademenit
și noi ce-am putea să declarăm
decât că el a încercat să te forțeze.
Noi te stimăm sincer, tovarășa Suzana.
(GEANĂ se întoarce înspre SAMUIL cu spatele la SUZANA, toți ceilalți se întorc și ei. MÂRȚU exclamă cu dezamăgire și amărăciune: Phaaai!)
GEANĂ: Și vrem să aflăm de ce domnul
și-a permis atâtea insulte
la adresa unui om minunat ca dumneata.
372(SAMUIL tace cu gura căscată. Nu știe ce să creadă. SUZANA se îmbracă rapid în hainele de lucru.)
SUZANA (trist, cu ochii în lacrimi): Am înțeles. Ai vrut și tu o dată
exact ce trebuie.
Să rămâi singur
ca să fii nimic.
(Iese pe lângă MÂRȚU și CAPALB fără să-i vadă. SAMUIL rămâne înlemnit și cu privirea fixă. GEANĂ și ȘUVĂILĂ îl contemplă pe înfrânt, fără grabă, pășind rar în jurul lui.)
CAPALB (către MÂRȚU): A vrut s-o batjocorească, nu-i așa?
Mai auzisem eu de el niște chestii
d-astea — știi că înainte a fost
cu alta și o punea pe aceea
să-l spele pe picioare de față
cu invitații lui?
Ei, nu, că ăsta le întrece pe toate —
zău... ăsta nu e om,
e scârnăvie.
(Apare COLOCATARA.)
MÂRȚU: Cum, domne, stai așa!
Adică s-o obligi pe biata fată
să se întindă cu toți?!?
(Apare CAINA.)
CAPALB: Nu, nu. Să spunem
ceva mai cu perdea,
ca să fim și crezuți.
MÂRȚU: Da’ am auzit eu cu urechile mele!
373(Apar CEI TREI — FIGURAȚIE OBLIGATORIE)
CAPALB: Da-a-a!? Știu și eu?
Mai degrabă cred c-a vrut
s-o umilească, să ne arate
că în mâna lui Suzana e o cârpă.
Asta-i individul pe care l-ați apărat
și erați gata să-l faceți
peste noapte erou — bestia asta
era.
(Ies din perimetrul CAMEREI lui SAMUIL și GEANĂ și ȘUVĂILĂ. COLOCATARA aleargă prin public ca de la un grup de curioși la altul și-și spune replica. Și CEI TREI — FIGURAȚIA OBLIGATORIE, urmând-o pe COLOCATARA, trec de la un grup la altul și-și spun replica.)
COLOCATARA: Ați auzit ce s-a-ntâmplat!
Da’ chiar la mine-n bloc!
Și eu să nu știu că ușă-n ușă
cu mine
ăla ține o casă de prostioare
pe bani! Tț-Tț-Tț!!
UNUL DIN FIGURAȚIE: Cică l-ar fi prins miliția
cu o chestie foarte urâtă.
Mi se pare că e și arestat.
Da. Ca să vezi.
Dar nu e de mirare —
pe cuvântul meu că nu e!
ALTUL DIN FIGURAȚIE: Mă rog, nu e chiar așa
cum se aude. Pe undeva
e ceva adevăr, dar chestiunea-i
mult mai complicată.
E cu dedesubturi — mă-nțelegi.
O să tragă după el și pe alții
mai de sus.
374(CAPALB coboară și el în public și trece în revistă grupurile cărora li se adresaseră ceilalți și-și spune replica.)
CAPALB: Am aflat precis; sub pretext
că se întâlnesc așa în grup —
știi, cu femei —,
era o chestie de spionajsursa
sau cam pe-aici. Vă spun sigur,
am eu antenele mele.
AL TREILEA DIN FIGURAȚIE (vine în urma lui CAPALB străduindu-se să nu fie văzut de acesta): Nu-i nimic adevărat
din ce se aude. Fiți atenți
la mine. Eu îl știu pe tip.
Amanta lui nu putea scăpa
de el, și atunci a chemat femeia
niște huidume
ca să-l pună la punct.
Asta-i tot, ce dracu!
(GEANĂ coboară ultimul, și cu intenția de a potoli spiritele, se adresează pe rând acelorași grupuri față de care și-au spus și ceilalți replicile.)
GEANĂ: Nu vă luați după zvonuri,
uite care a fost situația:
a chemat la el niște colegi de muncă,
a încercat să-i îmbete, a adus-o pe concubina lui,
și când a apărut
dezbrăcată printre ei —
dar fără să-i spună de ce —
crezând că ăia sunt beți,
a încercat să-i fotografieze.
Chestie de șantaj.
Concluziileglosar și singuri le puteți trage
și nu vă mai luați după zvonuri.
375(Personajele accelerează traversarea publicului, mereu cu ochii la ieșirea din sală, către care se îndreaptă fiecare în mod vădit cu bucurie.)
CAINA (când personajele au ajuns toate la ieșire): Gata, tovarăși?
GEANĂ: Inițiativa a fost dusă la bun sfârșit.
CAINA (bate din palme pentru a chema la ordine): S-a făcut atâta caz
în mod cu totul nejustificat
de o poveste ca asta
așa de trasă de păr —
pentru că trebuie să o spunem cinstit,
de vorbit numai el a vorbit...
CAPALB: Și numai din punctul lui de vedere!
CAINA (bate din palme interdictiv): ...trebuie măcar concluzia să fie
plină de adevăr!
Mârțu, Șuvăilă, poftiți
în sală,
tov Capalb — să fie toți prezenți.
Eu aș zice că merităm și
puțină odihnă — ce ziceți?
(Exclamațiile însuflețite ale celorlalți: Da! Da-da! Așa e!)
Dar parcă-i și mai plăcută odihna
dacă te poți gândi mulțumit
la ce-o să-ți revină
de făcut a doua zi —
asta bineînțeles doar dac-ai dus
la bun sfârșit
vechile sarcini.
Așa că-i suficient un minut
de pauză, dar fără nici o cortinăglosar
lăsată.
Să ne gândim că alții privesc cu jind
cum la noi oamenii se odihnescsursa
muncind.
376Sper că nu trebuie să vă mai rog
să participați activ și la actul 5,
întrucât tradiția spune că înveți să învingi
greutățile, alături de colectiv,
(Ceilalți repetă scandat și în cor replica, în timp ce se îndreaptă rapid către ieșire.)
SĂ PARTICIPAȚI ACTIV ȘI LA ACTUL 5,
ÎNTRUCÂT ÎNVEȚI SĂ ÎNVINGIsursa
GREUTĂȚILE, ALĂTURI DE COLECTIV,
ABIA ÎN EPILOG!)
377ACTUL V
sau EPILOG
DACĂ ACESTA-I SFÂRȘITUL FIRESCvers. —
CA DIN ORICE LUPTĂ
SĂ IEȘIM CU TOȚII ÎNVINGĂTORI
ÎN TIMP CE ÎNVINȘII LIPSESC.
Pe scenă apar toți actorii-personaje; CAPALB se agită de colo-colo, în timp ce ceilalți, greoi, dar cu precizie, organizează locul de joc: îl iau de subsuori pe SAMUIL MUȘA (care nu s-a clintit, în prostrația sa, de pe scaun) și-l așază pe scaun în marginea locului de joc, în spatele celorlalți; aduc măsuță, carafa de apă, paharul etc., pregătind scena ca în timpul desfășurării actului I.
CAPALB: Suzana!
Unde e Suzana?
Chemați-o. N-o putem lăsa
așa — ruptă de noi!
ȘUVĂILĂ: Suzana! Hai, Suzana,
știu că din spirit de disciplină
te-ai pus cu bună-știință în slujba
378(Apare Suzana.)
MÂRȚU: Tu nu-ți schimbi doar blana,
ca-n fabulăsursatrad., iar năravul ba!
Chiar că n-ai nici o vină.
GEANĂ: Hai, Suzana,
nu trebuie să fii jenată.
MÂRȚU: Tot aici ajungi
odată și-odată.
CAPALB: Suntem ca o familie
în care știm cu toții
despre fiecare
ce poate
și de ce-i în stare.
SUZANA: Măcar să mă schimb.
CAPALB: Pierdem vremea, tovarășa.
ȘUVĂILĂ: N-are rost. Tot noi suntem.
MÂRȚU: Tot așa ne găsești, neschimbați.
CAPALB: Ba se petrec schimbări în fiecare clipă.
MÂRȚU: Nu zic nu.
Dar tot mai aproape mi-e cămașasursa.
SUZANA: Trebuie să-mi iau lucrurile
de acolo,
dacă tot am plecat.
Și așa carnea mea stă la pândă,
iar nervii mei se revoltă
de prețul plătit pentru ca
între noi unitatea
să fie din ce în ce mai crescândă.
Eu recunosc cinstit —
379nu pot fi optimistă
decât numai dacă
habar n-am cum este și altfel —
adică împreună cu el.
GEANĂ: Eu propun să fim de acord.
Cine e pentruglosar, cine e contrasursa,
și dacă se abține cineva.
SUZANA: Mulțumesc.
(SUZANA intră în perimetrul locuinței lui Mușa. Oftează adânc. Scoate de sub pat un geamantan în care începe să-și pună lucrurile ei. Subit, apare ȚÂNȚU. E îmbrăcată strigător de elegant. Are sprâncenele pensateglosar, este machiată și fardată, epilată, mani- și pedichiurată răspicat după ultimul jurnal de modăsursa. Are în mână o poșetă mare de voiaj. Se poartă față de SUZANA cu obrăznicie degajată. Odată cu apariția în scenă a DOMNIȘOAREI ȚÂNȚU este spus sau expus publicului și titlul:
POLITICA DE IERI SE-MBRACĂ AZI DE LA PACHETvers.
ȚÂNȚU: Ce mai faci? Bună.
Te deranjez?
SUZANA: Tu aici?
Și ce te-ai îmbrăcat așa?
ȚÂNȚU (râde): Lucrez în branșăglosar.
Parcă sunt alt om
de când i-am dat dracului
pe ăia de la tine de la servici.
SUZANA: Deci tu pe ei?
ȚÂNȚU: Dar ce crezi?
Nu mai scăpam de ei, dragă.
Nici să dorm nu mă lăsau în pace.
Mereu veneau să mă întrebe
380nu știu ce — știi? asta în vis —
Și când să răspund
venea o apă și mă lua la vale.
Și tot așa.
SUZANA: Pe mine să mă mai scuzi
două clipe.
(Își încheie împachetatul bagajelor.)
ȚÂNȚU: Dar ce faci acolo?
SUZANA: Valizele.
ȚÂNȚU: Deci, gata,
cade cortina?
SUZANA: Văd că și tu ai o valiză.
ȚÂNȚU: Să-ți arăt ceva.
(Se apropie de scaun.)
Pot să pun aici?
(Deschide iute geanta și scoate o sticlă cu băutură și două păhărele.)
Uite ce bem. Doar un păhărel.
Asta ca să nu te simți prost
că nu ai cu ce mă servi.
Nu te înfuria (râde),
cel puțin față de mine
nu trebuie să-ți ascunzi mizeria.
SUZANA: Vrei să-i spui și lui asta?
De asta ai venit la el în casă — așa-i?
ȚÂNȚU: Deci nu la voi?
SUZANA: Aici. Zi cum vrei.
ȚÂNȚU: Ah. Nu de asta.
Am la mine niște lucrușoare
tare drăguțe.
381SUZANA (râzând): Scuză-mă. Mi-am amintit
cum îți ziceau băieții:
„Trece domnișoara Țânțu
care își așteaptă prințu!”
ȚÂNȚU: Îți face plăcere să ai
amintiri despre mine
pline de golănii grosolane?
SUZANA: N-am vrut să spun asta.
ȚÂNȚU: N-ai decât. Rămâi cu ele.
Ce zici de astea. Îți plac?
(Scoate rochii, pulovere, bluze, sutiene, corsete, pantofi, blugi, truse de machiaj etc. Toarnă în două păhărele o băutură străină.)
SUZANA: Ții minte ce te înfuriai
când îmi dădeam cu ruj pe buze?
Ziceai că-s indecentă.
ȚÂNȚU: Mă enerva chestia
fiindcă știam că după asta
îți vine amantul.
SUZANA: E, hai, zi-i iubit, nu amant.
ȚÂNȚU: E un tâmpit. Asta e.
Pot să mă așez aici?
SUZANA: Ești în casa lui — de ce
îl insulți?
ȚÂNȚU: Ei și. Nu mă aude.
Sau e aici?
SUZANA: Nu te așeza. Rupe ciorapii.
382ȚÂNȚU: Oh, dar tare săraci mai sunteți!
SUZANA: Nu înțeleg de ce îl mai urăști?
ȚÂNȚU: Și dacă vine un musafir
unde-l așezați?
SUZANA: După câte văd, ți-a făcut
cel mai mare bine.
ȚÂNȚU: Acum îl urăsc fiindcă
n-a făcut devreme tămbălăul.
Măcar cu vreo doi, trei ani în urmă.
Ăsta-i adevărul. Și mai
dă-l la dracu!
CAPALB: Să scurtăm, tovarăși.
Zău, nici așa!
(Ceilalți exclamă și sâsâie să nu fie întreruptă scena.)
CAPALB: Momentul ar trebui suprimat,
fiindcă personajele își vor arăta
picioarele până sus la gât,
peste foarte puțin timp,
dacă nu imediat.
ȘUVĂILĂ: Nu mai acuzați publicul
că n-are discernământ!
Știm fiecare unde să ne uităm
și ce să înțelegem chiar
și dintr-o asemenea întâmplare.
MÂRȚU: Păi e clar, nu? Se dă
lupta între cineva care a rămas cinstit
și altcineva care posedă
lucruri foarte greu de găsit.
GEANĂ: Suzana, știm că ești o tovarășă
femeie modestă și muncitoare.
383CAPALB: Suntem convinși că n-ai să dai înapoi cu nimic
în fața produselor unor industrii ușoaresursa —
ca să zic așa — tipice de buticglosartrad..
SUZANA (către ȚÂNȚU): Acum nu cumpăr.
ȚÂNȚU: Ți le las foarte ieftin.
SUZANA: Oh, ești foarte drăguță cu mine.
ȚÂNȚU: Uite asta am purtat-o numai
la vreo două-trei sindrofiiglosar.
Nu mai îmi place,
dar ție-ți vine bine, să știi.
SUZANA: Nu-mi convine.
ȚÂNȚU: Uite-am și un etiuiglosar goltrad.,
ți-l las cadou, ca să știi
ce să ceri când oi putea să-ți cumperi
dacă s-o găsi.
Ți le las pe fiecare
la mai puțin de o mie,
acum poate că-ți dă și ție mâna —
am auzit că nu-l mai întreții.
E adevărat?
Tu ai fost întotdeauna
o fată drăguță — știi?
Dar ai să rămâi la fel
de prostuță.
Să ne mai gândim, dragă,
și la noi.
Vezi ce șic e chestiatrad. asta?
(Își ridică poalele în cap.)
Ia uită-te cum stă pe mine.
SUZANA: Îmi pare rău,
credeam că ai ceva care să se asorteze
384la garnitura mea Biedermeierglosartrad.,
înțelegi — secretaire, consolă.
ȚÂNȚU: Are vilă nemernicul?!?
SUZANA: Nu el. Un alt tip.
ȚÂNȚU (amuțită, descumpănită. Automat repune în valiză marfa scoasă): Am rămas în urmă. Așa
am să fiu toată viața.
(Își revine.)
Deci tu i-ai dat cu șutul.
Măcar aflu că i-ai făcut figura.
(Recade. Disperare pașnică, ciudă blajină.)
Ai fost diplomată. Eu m-am
ținut de sarcini pe linie desursa
și pe linie de și uite —
uite și tu cum arăt.
Îngrozitor. Zi cum ai făcut —
cum naiba! Le dă Dumnezeu
unora atâta talent să se prefacă
și le mai dă și noroc.
Nici măcar nu mi-am găsit
încă genul, că eu
așa am fost dresată,
să nu dau pe mine nici doi bani.
Asta e.
Fir-ar ai dracului.
al dracului, a dracului.
Și eu. Și tu. Și astăzi și mâine. (Iese.)
CAPALB: Mi-e rușine, zău.
Și-ar trebui să ne fie la toți.
Mă uit la tovarășa
(Arată spre SUZANA care s-a apropiat rămânând stingherită în afara grupului.)
câte a suferit dânsa
de la un... Știți cu toții de la cine.
385(SUZANEI)
Acum cel puțin nu sta așa —
intră printre ceilalți,
dacă tot ai sosit.
GEANĂ: Tovarășe Capalb, așteptăm
să vorbești cât mai principialglosar.
Să-ți faci și autocriticaglosarsursa.
CAPALB (dă din cap aprobativ): Eu am să-mi reproșez
un lucru foarte grav —
i-am făcut până acum jocul, —
și am cam auzit fiecare dintre noi
ce se vorbește printre oameni
după chestia asta.
Numai lucruri murdare, zău,
și asta se varsă asupra noastră.
MÂRȚU: Păi ne-am interesat de toți și de toate —
nu zic bine?
CAINA (către CAPALB): Nu asta-i problema, tovule.
CAPALB: Am suportat atâta defăimare...
CAINA: Nu e vorba acum de dumneata.
GEANĂ: Tov Caina, ați participat sporadicglosar —
nu-i așa —
și ca orice lucru sporadic, aș spune că
n-avea cum ieși ca lumea,
dar n-aș dori să-mi spună dânsul
ce și cum — mai ales că
mai știm și noi ce s-a-ntâmplat.
MÂRȚU: Așa e, domne!
ȘUVĂILĂ: De ce s-a repezit tovarășul
386de parcă avea de pus mâna în beregata
unui dușman?
MÂRȚU: Eu sunt sincer
și zic mersi că n-am
fost în locul lui.
Zău.
CAPALB: Așa și era. Și este în continuare —
un dușman!
ȘUVĂILĂ: De unde știi?
CAPALB: Nu mă învăța dumneata
pe mine.
MÂRȚU: Dar învață-ne și pe noi!
SAMUIL (brusc iese din starea de prostrație și strigă violent): Nu mai suntem la începutulsursa
lumii,
când dușmanul se cunoștea încă de dimineață.
(Tace și recade în nemișcare, încruntat și strângând din fălci.)
CAINA: Tov Capalb, sper că ai fost
sincer de aceeași părere
când am hotărât cu toții
că e un cinstit în felul lui.
Sau poate n-ai fost sincer — și
atunci e altceva.
MÂRȚU: Hopa! A! — A!
(Murmure, râsete.)
387ȘUVĂILĂ: Propun să nu râdem
fără rost.
Aș vrea să știu de ce a procedat
așa când se putea și altfel
ca să nu ajungem aici!
CAINA: Trebuie să te ridici dumneata
să propui ceva constructiv.
ȘUVĂILĂ: Și adică de ce tot eu?
Să mai fie și altcineva.
CAINA: Dar ce-ai făcut dumneata —
asta ar fi bine de știut.
ȘUVĂILĂ: Dar altcineva a făcut ceva?
SAMUIL (din nou se ridică în picioare și rostește repede și clar și senin): Astăzi s-a schimbat situația.
Dușmanului nu-i mai pot spune
în față că e dușman,
întrucât se adeverește
a fi ceea ce este
abia a doua zi pe înserat,
când nu mai are rost să pedepsești,
o greșeală de principiu,
care între timp s-a pensionatsursa.
CAPALB: Vedeți? Era de datoria mea
să nu rămân indiferent
la, la murdăriile aruncate în demență
de ura...
GEANĂ: Împotriva cui?
Hai să nu ne mai ascundem
după cuvinte.
Tov Caina, toate reproșurile îi erau
adresate lui Capalb.
(Aplauzele tuturor celorlalți.)
388Care, după cum bine
s-a spus aici, a menținut
atâta timp părerea că avem de-a face
cu un dușman
care știm cu toții unde a dus
atitudinea dumnealui.
CAINA: E adevărat, tov Capalb?
(SAMUIL se ridică încet, în stare de transă.)
MÂRȚU: Da’ unde a dus?
GEANĂ: E sub demnitatea noastră
să ne aplecăm urechea la bârfe.
MÂRȚU: Păi am auzit eu cu urechile mele!
CAINA: Las’ că știm noi și meritele dumitale.
CAPALB: Eu am fost și rămân un cinstit —
ca și toți ceilalți, dealtfel.
N-am făcut nimic de capul meu,
iar fiecare inițiativă
mi-a fost dictată de convingerile mele
și de experiență.
GEANĂ: Astfel de practici învechite —
o spun cu toată responsabilitatea
și cu luciditatea matură —
nu mai au ce căuta printre noi.
SAMUIL: Sunt primul care voi fi fericit
să mi se recunoască...
(CAINA îl întrerupe cu un semn scurt și categoric.)
CAINA: Bineînțeles. Se vede cu ochiul liber
389noul spirit, poftim, avem
un cadru organizatglosar în așa fel...
MÂRȚU: Care e cadrul?
CAINA: Cum care? Noi suntem!
Și încă în așa fel
ca să nu mai facă nimeni
abuz nici de bună-credință
și nici de altele, vă asigur —
și să nu mai fie posibile
abaterile grave de la disciplină.
Și chiar și provocări —
de ce să nu le recunoaștem deschis
acum! Dar nu vreau
să mă erijezglosar în noul organismglosarsursa —
asta-i sarcina lui și
o vom urmări îndeaproape
cum e îndeplinită,
dar tocmai de aceea aș zice
că nu sunt realiste
astfel de atitudini,
ca asta a dumitale, tov Capalb.
Și eu aștept altceva decât pasivitate
și știu ce spun cu asta.
SAMUIL: Înseamnă că se va recunoaște...
CAINA (face enervat semn că încă n-a terminat): Dar, nu-i așa, nu-i nici o nenorocire
dacă mai aflăm și ce gândesc alții
despre unii dintre noi — chiar dacă ăia
care trăncănesc e clar că înțeleg
în mod greșit și de aia și sunt
contra unor situații anume.
(SAMUIL dă să vorbească. CAINA se uită insistent către CAPALB.)
CAPALB: Eu, tovarăși, primesc critica.
390Vă mulțumesc, dar mai multe
nu am de adăugat.
CAINA: Nu putem tolera astfel de atitudini.
Ce-i aia să stai cu capul vârât
între urechi, printre ceilalți?
Dacă ai greșit — nu e suficient
că ai recunoscut.
GEANĂ: Fiecare greșeală ne costă de două ori
mai mult.
O dată — că a dezorientat;
a doua — că și buna orientare
este de fapt o amânare a ceea ce
trebuia să se fi realizat
și așa mai departe.
SAMUIL: Înseamnă că se va recunoaște
faptul că n-am greșit
înfruntând (arată cu degetul spre CAPALB)
acest pumn.
(CAPALB aprobă din cap cu convingere indicându-l cu degetul și pe GEANĂ, ȘUVĂILĂ și MÂRȚU. SAMUIL plimbă degetul spre prea mulți ca să nu renunțe și repede să facă mâna pumn.)
Sigur, un pumn între timp îmblânzit
și destins în palma
(își destinde pumnul)
care-ți astupă gura.
(Își astupă gura cu palma.)
ȘUVĂILĂ: Și eu aș avea de adăugat
la ce-a spus colegul nostru Geană
că dacă ai greșit, cine a greșit
trebuie să repare singur greșeala.
391De ce să fie alții
obligați la asta?
Și uite, are acum
prilejul.
Nu zic bine, tovarăși?
(Aplauzele celorlalți)
SAMUIL: Și aștept să aflu și dacă suferința
mea a folosit la ceva sau nu.
(Toți tac, ca și cum n-ar fi auzit.)
CAINA: Dacă mai sunt și alte întrebări —
dar de înțeles mai larg, nu așa,
de ordin personal.
Tov Șuvăilă, am notat
ce-ai spus dumneata. Aștept
completări.
SAMUIL: Și eu aștept răspunsurile.
ȘUVĂILĂ (se întoarce spre Mușa): Hai să trecem peste asta.
Nu exagera iarăși.
SAMUIL: Nu-nu! Nu glumiți
tocmai când trebuie privită
foarte serios situația mea,
adică dilema, sau, mai exact...
MÂRȚU: Prea te simți ofensat, tataie!
SAMUIL: ...mai bine zis mentalitatea
după care ceea ce în definitiv
și la urma urmei contează
ajunge să nu mai intereseze pe nimeni.
MÂRȚU: Ia stai așa! Ia vino-ncoa!
392SAMUIL (ridicându-se, la chemare, de pe scaun): Și fiindcă prea îi privește pe toți, în general,
nimănui nu-i convine,
chiar dacă acela nu-i
chiar oricine.
MÂRȚU: Vino, domnule, când îți zic!
CAINA: În orș’ceglosar caz, am auzit întrebarea —
cred că e ceva contradictoriu în ea,
dar și așa e bună — că duce
la dezvoltare — așa că
nu vă mai răspund —
ce-i aia un răspuns din gură —
aici se ia o măsură practică,
directă;
unii din noi au greșit, e adevărat;
tov Capalb, la dumneata mă refer.
dar indirect și
la ceilalți din
ceea ce s-a greșit trebuie îndreptat.
(Aplauze)
Așa că va trebui să muncești
ca să organizezi acest nou cadru organizat
special ca nici dumneata sau
dumneata, sau dumneata, sau dumneata
să nu mai greșiți.
(Tăcere. Ceilalți se privesc între ei.)
M-ar bucura dacă și dumneata,
Samuil Mușa, vei găsi
că acesta-i sfârșitul firesc.
Din orice luptă
să ieșim cu toții învingători,
în timp ce alții —
în timp ce învinșii...
MÂRȚU: ...lipsesc
393CAINA: Nu există!
(Tăcere și priviri ocolite.)
SAMUIL: Acesta-i sfârșitul firesc?
(CAPALB face un semn spre populația scenei.)
COR (aplaudând și scandând): Acesta-i sfârșitul firesc
din orice luptă
să ieșim cu toții învingători
în timp ce învinșii lipsesc.
(Imediat și entuziast, fiecare se ridică și se adresează unuia din cei prezenți pe scenă. La rândul lui, cel către care a fost adresată replica se ridică și se adresează mobilizator altuia. Pe rând, vorbitorii coboară printre spectatori.)
— Aș vrea să spun și eu câteva cuvinte.
Am aflat cu bucurie și mă exprim asemenea
că acum s-au dres lucrurile.
E un lucru bun, tovarăși, așa că
pentru început aș zice să-l invit
și pe dânsul, de exemplu, să participe
luând cuvântul.
Ți-o spun cu toată sinceritatea —
ești invitat să spui totul deschis.
— Și eu la rândul meu mulțumesc
pentru îndemnul ce mi s-a adresat.
Da, într-adevăr, așa e.
Acum poți renunța și la ticurile burghezesursa
de aranjament călduț
care din când în când ne mai tentează
pe cei mai mulți dintre noi, tovarăși,
e drept că numărul lor e în scădere,
așa că dă-i drumul.
Ai să fii o vreme răstălmăcit?
Vorba aia — n-are nimica.
Mergi înainte.
394— Îmi spun și eu cuvântul
întru totul de acord cu antevorbitoriiglosar,
fiind convins că nu voi fi înțeles
greșit.
Privind lucrurile lucid,
afirm cu hotărâre că suntem capabili
să trecem peste orice, chiar peste toate,
dacă va fi nevoie, așa că
pot spune că nu vei fi doar răstălmăcit,
ci, uneori, poate chiar persecutat,
în sensul că noul
nu răzbate prea ușor din păcate.
— Și chiar dacă se mai întâmplă așa ceva,
eu îl invit pe fiecare să ia cuvântul
sincer, deschis, cu hotărâre, spunându-i —
ei și? n-are-a face, dă-i drumul,
avem puterea asta, ce mai încolo și-ncoace,
o știm prea bine
cu toții.
— Într-adevăr
chiar dacă așa s-a întâmplat,
dă-i drumul cu curaj.
Tot ce-ai pierdut până ieri
rămâne doar de câștigat.
— Eu l-aș invita, de exemplu, și pe dânsul
să participe. Este chiar cel mai indicat
dintre noi ca să fie într-adevăr pentru toți
un exemplu de urmat.
(S-au consumat adresările reciproce. Populația scenei e coborâtă deja în public.)
ULTIMUL RĂMAS PE SCENĂ: — Și eu la rândul meu aș dori să-mi exprim
în primul rând entuziasmul că acum
pot să aud nemijlocit
cum sunt spuse lucrurile pe nume,
pe față și deschis.
Dar dacă nu mă înșel,
am vorbit de parcă... de parcă...
în sfârșit, n-aș vrea să greșesc,
395așa că în general atâta
am avut de zis.
(Moment de tăcere. ULTIMUL DE PE SCENĂ a coborât și el în public. Brusc fiecare dintre actorii-personaje se adresează spectatorilor aflați în preajmă, cu ciudă, cu patimă, cu căldură, cu nemulțumire, cu speranță, ca trezit dintr-un coșmar.)
— Te invit să spui totul deschissursa,
ca lașitatea mea să nu prolifereze.
Te rog renunță la ticurile burgheze.
Ei, da, noul nu răzbate
prea ușor.
Ai să fii o vreme răstălmăcit,
poate chiar persecutat,
dar chiar dacă deja ți s-a-ntâmplat,
dă-i drumul și nu renunța.
Tot ce s-a pierdut până ieri
rămâne doar de câștigat.
Iar dacă după tot ce ai văzut
rămâi și mâine același personaj mut,
încă nu-i totul pierdut.
Mai vino aici în sală încă o dată,
și încă o dată,
și încă o dată.
Până se adeverește bănuiala
cum că al unsprezecelea din cele
zece păcate capitaleglosarsursa
este, fără doar și poate,
— SFÂRȘIT —
București
1976, august — septembrie
1977, septembrie — 1978, ianuarie
1979, decembrie — 1980, iulie.
396Notele ediției
sursa Dinu Săraru (Constantin Grigore Săraru; 30 ianuarie 1932, Vâlcea – 2 martie 2024, București) — prozator (Niște țărani, Clipa), publicist și om de teatru; director al Teatrului Mic și al Teatrului Foarte Mic din București între 1977 și 1990, apoi al Teatrului Național „I. L. Caragiale” (2001–2004); membru al Comitetului Central al P.C.R. înainte de 1989. Autorul i-a dedicat piesa lui Dinu Săraru. Înainte de a muri, în 2024, Dinu Săraru a vrut să o pună în scenă: i-a cerut lui Dan Chitic, fiul autorului, un exemplar al volumului și a purtat cu el discuții pe această temă (după mărturia lui Daniel M.V. Chitic, îngrijitorul ediției de față). Dedicația se leagă de premiera piesei la Teatrul Foarte Mic, scena pe care el o conducea. Piesa a fost jucată întâi la Teatrul Foarte Mic din București, premiera la 19 martie 1981 (după Adriana Popescu, «Dramaturgi români contemporani de la A la Z», 1985): regia Cristian Hadjiculea, decorurile Vittorio Holtier, costumele Anca Pâslaru, cu Dinu Manolache, Gheorghe Visu, Jean Lorin Florescu, Doina Tamaș, Rodica Negrea, Vistrian Roman, Sorin Medeleni, Liana Ceterchi, Marian Râlea și studenții I.A.T.C. Radu Duda, Dan Bădărău, Mihai Verbițchi, Bogdan Gheorghiu. La Teatrul de Nord din Satu Mare (secția română) premiera a fost la 18 iunie 1981, tot în regia lui Cristian Hadjiculea, scenografia Virgil Luscov, muzica Nicu Alifantis, cu Laurențiu Lazăr (Caina), Carol Erdös (Mușa), Constantin Dumitru (Capalb), Ștefan Mirea (Geană), Petre Panait (Șuvăilă), Marcel Mirea (Mârțu), Marcela Andrei (Suzana), Lerida Bucholzer (Domnișoara Țânțu), Achiana Vaida (Colocatara) (cronica lui Mircea Ghițulescu). Piesa s-a mai jucat la Teatrul de Stat din Sibiu. Cronici: Miruna Ionescu, «Spectacolul — viața textului», Scînteia tineretului, 5 iunie 1981; Adrian Dohotaru, «Miza și mârâiala», Flacăra, nr. 25, 18 iunie 1981; Mircea Ghițulescu, despre spectacolul de la Satu Mare (1981) — „titlul însuși are șansa să devină definiția lapidară a unei maladii sociale”. Artur Silvestri (1983) o numește „o comedie aproape brechtiană, conținând cuplete, înscenări, apeluri către public”; Mircea Ghițulescu (România literară, 1983) o leagă de teatrul-document al anilor ’60 (Peter Weiss) și de Brecht. Volumul «Mârâiala» a primit în 1982 Premiul pentru dramaturgie al Asociației Scriitorilor din București.
sursa Subtitlul parodiază limbajul oficial: ședința (de analiză, de partid, de sindicat, a colectivului de muncă) era forma obligatorie a vieții publice din întreprinderile anilor ’70–’80, cu „cazuri” aduse „în fața colectivului”, critică, autocritică și sancțiuni. „Deturnare” (fr. détournement, „abatere de la destinație”) arată că piesa folosește ritualul ședinței pentru a-l întoarce împotriva lui; „cei de față” sunt spectatorii, tratați ca participanți la ședință. Datarea piesei: București, 1976–1980 (p. 395).
sursa Procedeu al teatrului epic brechtian: titlurile scenelor, lozincile și comentariile „spuse sau expuse publicului” (pancarte, proiecții) rup iluzia scenică și îndeamnă la judecată critică. Bertolt Brecht (1898–1956) — dramaturg și regizor german, teoreticianul „teatrului epic” și al „efectului de distanțare” (Verfremdungseffekt).
trad. „din afara câmpului (scenei)” (engl. off, prescurtat din off-stage, off-screen) — vocea unui vorbitor nevăzut, rostită din culise sau prin difuzor.
sursa Lozincă a propagandei oficiale despre „superioritatea orânduirii socialiste” față de orânduirile anterioare (capitalism, feudalism) — formulă repetată în documentele de partid și în presa vremii; aici e rostită ca text de ședință.
sursa Constituția Republicii Socialiste România din 1965 garanta „dreptul la muncă”; propaganda îl prezenta drept dovadă a superiorității socialismului (fără șomaj), pe când munca era, de fapt, și o obligație legală.
sursa Replica răstoarnă definiția marxistă clasică a libertății ca „necesitate înțeleasă”: Friedrich Engels, Anti-Dühring (1878) — „Die Freiheit ist die Einsicht in die Notwendigkeit”, „Libertatea este înțelegerea necesității” (formulă preluată de la Hegel). Aici libertatea devine „obligația tuturor de a se interesa de toți și de toate” — adică supravegherea reciprocă. [Friedrich Engels — Herrn Eugen Dührings Umwälzung der Wissenschaft («Anti-Dühring», 1878), textul german după ediția a III-a revăzută de Engels (Stuttgart, Dietz, 1894), Zeno.org (licență: gemeinfrei), de]
sursa Distincția din doctrina marxist-leninistă între contradicțiile antagoniste (de clasă, ireconciliabile, ale capitalismului) și contradicțiile neantagoniste (din „sânul poporului”, rezolvabile prin muncă politică), sistematizată de Mao Zedong («Despre contradicție», 1937; «Despre rezolvarea justă a contradicțiilor din sânul poporului», 1957) și repetată în documentele P.C.R.: în socialism nu puteau exista decât contradicții „neantagoniste”.
sursa Expresia „a căuta (a vedea) pete în soare” — a căuta cusururi și acolo unde (se presupune că) nu sunt; în limbajul oficial, reproșul adresat criticii „negativiste”. Tot de acolo, clișeul „realitatea cu umbre, dar și cu lumini” și „de pe poziții avansate”.
sursa „Ordinea de zi”, „sarcina rezolvată”, „curajul opiniei” — formule ale ședinței socialiste, folosite aici pe dos.
sursa Prima apariție a cuvântului din titlu. Mârâiala — mormăitul nemulțumit, nerostit pe față: critica spusă pe la colțuri, „în baie”, pe ascuns, care „ține locul la toate” și nu schimbă nimic. Finalul piesei (p. 395) o numește „al unsprezecelea din cele zece păcate capitale”.
sursa Joc de cuvinte cu numele tovarășului Caina („a căina” — a compătimi), care trimite și la Cain, fratricidul din Facerea 4. [Facerea (Biblia sinodală), ro.]
sursa „Linia” — linia partidului, orientarea politică oficială; „a fi pe linie”, „a devia de la linie” erau formule curente.
sursa Proverbul „Repetiția este mama învățăturii”, lat. Repetitio est mater studiorum, întors de Samuil Mușa: pentru el repetarea istoriei nu e o lecție.
trad. Proverbul latinesc Repetitio est mater studiorum, „repetiția este mama învățăturii”.
sursa „Judecata publică” — ședințele de „demascare” în fața colectivului, în care un salariat „abătut” era criticat de colegi și de conducere și sancționat.
sursa Brigada artistică (de agitație) — formație de amatori din întreprinderi, școli și sate, care prezenta, în versuri și cântece pe melodii cunoscute, „cazuri” din colectiv: lăudau fruntașii și criticau „abaterile” (întârzieri, absențe, chiul), cu nume reale. Din 1976 brigăzile au concurat în Festivalul național „Cântarea României”. În piesă, Suzana, Țânțu și a doua citată formează brigada.
vers. Paul Cornel Chitic — cuplet al brigăzii artistice, parodie a textelor de brigadă de agitație (versuri ale autorului, nu citat): adresarea directă a „cazurilor” cu numele mic („Ioane”, „Marine”), refrenul „La locul tău, / la munca ta”, „buchetul faptelor / cules din viață”, discutate „noi între noi”.
vers. Paul Cornel Chitic — cântecul grupului din brigadă; formulele parodiate („Buchetul faptelor / cules din viață”, „să-l discutăm, apoi, / noi între noi”) sunt cele ale prezentărilor de brigadă artistică.
sursa „Puterea exemplului personal”, „atitudinea colectivului”, „oameni harnici la locul lor de muncă” — clișee ale presei și ședințelor anilor ’70–’80.
vers. Paul Cornel Chitic — refren al brigăzii („Da! / E o întrebare / ce ți-o pui în mod constant”), parodie a cântecelor de brigadă.
sursa Parodie a lozincii oficiale a anilor ’70–’80 despre „calitate și eficiență” în producție (cincinalul „calității și eficienței”). „Rabat” — reducere, scădere.
vers. Paul Cornel Chitic — strofa corului, în maniera cântecelor ușoare și a cupletelor de brigadă; se încheie cu expresia „a umbla cu cioara vopsită” (a înșela).
trad. Corect pas de deux, „pas în doi” (fr.) — în balet, dansul unei perechi; aici, ironic, pasul schițat de fetele brigăzii.
Glosar — pas de deux: „Pas în doi” (fr.) — în balet, dansul unei perechi; aici, pasul schițat de fetele brigăzii artistice (p. 282). → glosar: pas de deux
vers. Versuri în maniera cântecelor patriotice și de masă („Viața nouă va-nflori”) pe care le cântau formațiile de amatori; formulă parodiată de autor — n-am găsit un cântec cu exact aceste versuri.
trad. „La revedere!” — engl. bye-bye, scris după pronunție.
Glosar — Bai, bai: Engl. bye-bye, scris după pronunție: „la revedere” (p. 285). → glosar: Bai, bai
sursa Aluzie la reabilitările politice de după 1965 (când Ceaușescu a reabilitat, în 1968, victime ale epocii Gheorghiu-Dej, între care Lucrețiu Pătrășcanu): îndreptarea oficială a unei nedreptăți devenise un gest de putere, nu un drept.
sursa Formulă de lemn a discursului oficial („momentul istoric”, „a fi util”), luată în râs de Mârțu ca „lozinca lui de pensionare”.
sursa Locuințele de stat se repartizau prin întreprindere, pe liste de priorități; a fi „pe lista de locuințe” te făcea dependent de conducere, care putea amenința cu scoaterea de pe listă.
sursa „Clasa muncitoare” — „clasa conducătoare” a societății socialiste după doctrina oficială; personajul o invocă ironic, ca să-și apere dreptul la mârâială.
sursa Prezența la ședințe și la acțiunile „voluntare” se dovedea prin semnătură pe foaia de prezență sau prin apel nominal.
sursa „Europa socialistă” — statele din blocul sovietic (Pactul de la Varșovia, C.A.E.R.). Diplomele de onoare și primele bănești erau mijloacele obișnuite de recompensare a „fruntașilor”.
sursa „A-ți șterge lozinca de la gură” — formulă după „a-ți șterge laptele de la gură”: a renunța la naivitate; aici, la frazele învățate pe dinafară.
sursa Joc de cuvinte cu numele eroului: Mușa / „strâns cu ușa” (expresie: constrâns, pus în situație fără ieșire), scandat ca la mitingurile cu aclamații ritmate („MU-ȘA! MU-ȘA!”).
sursa Karl Marx și Friedrich Engels, Ideologia germană (Die deutsche Ideologie, 1845–1846) — textul canonic: „Der Kommunismus ist für uns nicht ein Zustand, der hergestellt werden soll, ein Ideal, wonach die Wirklichkeit sich zu richten haben wird. Wir nennen Kommunismus die wirkliche Bewegung, welche den jetzigen Zustand aufhebt.” — „Comunismul nu este pentru noi o stare care trebuie instaurată, un ideal după care trebuie să se îndrepte realitatea. Numim comunism mișcarea reală care desființează starea de lucruri de acum.” Geană rezumă aproximativ: „comunismul este mișcare. / Mișcarea naturală a istoriei.” Karl Marx (1818–1883) — filozof și economist german, întemeietorul marxismului. [Karl Marx, Friedrich Engels — Die deutsche Ideologie (1845–1846; prima ediție completă MEGA I/5, 1933), textul german, Zeno.org (licență: gemeinfrei), de]
sursa Greva era practic interzisă în România socialistă; „greva foamei” — forma extremă de protest individual. Refuzul salariului, gestul lui Samuil Mușa, e prezentat de colegi ca o „grevă” mascată.
sursa Trepte ale ierarhiei birocratice: locțiitor (de secretar, de director), vicepreședinte, adjunct — funcțiile secunde ale aparatului.
sursa Scena reia mecanismul acuzației fabricate: Țânțu își sfâșie bluza și strigă după miliție — „Huliganul! Miliția!” (p. 302).
sursa „Dialectica” (materialismul dialectic, filozofia oficială) — aici, ironic: „aplicație concretă” a raportului „între cauză și efect”: „în cine dai / și cine urlă”.
sursa „Pensia de urmaș” — pensia plătită copiilor sau soției unui salariat decedat; Mârțu glumește: nu vrea să-l lovească pe Capalb ca să nu ajungă să plătească.
sursa Ruptură a convenției: Samuil Mușa, „eroul” care își joacă propria poveste în fața „colectivului”, oprește scena și spune că incidentul „nu s-a întâmplat în realitate” — joc teatral în teatru, propriu piesei.
sursa „Experiența politică”, „anarhii intelectuale”, „disciplina unui colectiv”, „etica și echitatea socialiste” — vocabular al aparatului de partid; „etica și echitatea socialistă” era formula oficială a anilor ’70 (Codul principiilor și normelor muncii și vieții comuniștilor, al eticii și echității socialiste, 1974).
sursa Opoziția „muncitor” – „intelectual” era o armă a limbajului oficial: intelectualul era suspect de „anarhie” și de „mentalitate mic-burgheză”; Samuil răspunde că e tot muncitor.
trad. „la calculator” (fr. ordinateur).
vers. Paul Cornel Chitic — motto-ul actului al II-lea, cules cu majuscule, de afișat sau rostit publicului, după indicația de pe p. 258.
trad. WC — engl. water closet, „toaletă”.
Glosar — vas WC: Vasul de toaletă (WC — engl. water closet) (p. 310); „W. C.” și la p. 11. → glosar: vas WC
sursa Turistul străin care trece prin țară și e întrebat, la microfon, ce părere are despre construirea socialismului — tip al reportajelor de propagandă; „de operetă”: de carton, neserios.
sursa „Brigăzile de lămurire” — echipele de activiști trimise, mai ales în anii colectivizării (1949–1962), să-i „lămurească” pe țărani să intre în colectiv, prin presiune și amenințare; formula s-a păstrat pentru orice echipă de convingere.
sursa Discursul oficial despre comuniștii din ilegalitate (înainte de 1944): greve, proteste, „lupta” — trecutul eroic invocat în contrast cu „aberațiile” de acum.
sursa „Policarul” — degetul mare; gestul celui care se laudă.
sursa Capalb folosește hiperbola „lagăre de exterminare” (lagărele naziste) pentru a-l acuza pe Samuil de dușmănie față de „generația lui” — a celor ajunși la putere după 1944.
sursa Formula „conflictul dintre generații”, socotită de propaganda oficială inexistentă în socialism; Șuvăilă și Geană o folosesc ca eufemism.
sursa Propaganda vizuală — panourile, pancartele, lozincile și gazetele de perete obligatorii în întreprinderi; aici, cei trei tineri fixează pe o pancartă literele unei lozinci.
sursa „Reacționar” — potrivnic progresului, dușman al socialismului; „provocare” — termen al limbajului de securitate.
sursa Citat neidentificat: un vers despre revoluția ca „stare naturală” a omului, pe care n-am putut să-l atribui cu siguranță.
sursa „Disciplina muncii” — reglementată prin Codul muncii (1972) și prin legea disciplinei muncii; încălcarea ei aducea sancțiuni; „superiorul ierarhic” — șeful direct.
sursa Capalb identifică persoana cu partidul: a-l critica pe șef înseamnă a pune „sub semnul întrebării” partidul.
sursa Hiperbolă blasfemă pentru limbajul ateu oficial.
sursa Pancarta lui Șuvăilă reia motivul celor trei maimuțe („nu văd, nu aud, nu vorbesc”), simbolul tăcerii complice.
sursa Acuzația de „sabotaj” (accident, explozie provocată) — din arsenalul proceselor politice ale anilor ’50; „promoție de sabotori” (p. 325).
sursa Ironie: „clasa muncitoare”, în numele căreia se guverna, nu vede și nu aude nimic — e „în pauza de masă”.
sursa „În mod organizat” — pecetea oricărei acțiuni oficiale: boicotul lui Samuil („să nu-i mai zică nimeni nici bună ziua”) devine măsură organizată.
sursa „A sări din opincă” (în opincă) — a parveni, a uita de unde ai plecat; Mârțu: „să nu-mi sară mie din opincă / direct în lozincă”.
sursa Lozincă a epocii („Munca — înainte de toate”), rostită de Caina, care tocmai și-a lăsat colegii să-l ironizeze pe Samuil în pauza de masă.
sursa Expresie: nu voi fi răsplătit pentru sacrificiu.
sursa „Cadrul festiv” — formula de presă pentru ședințele solemne și manifestările omagiale; Mârțu: până la următorul „basm”, „tot cadru festiv”.
vers. Paul Cornel Chitic — titlul scenei din actul al III-lea, întoarce zicala „a plânge înainte de a fi bătut” (a se văita fără motiv).
sursa Formula diplomatică a „neamestecului în treburile interne ale altor state”, principiu proclamat al politicii externe a lui Ceaușescu, aplicată aici în glumă unei sinucideri.
sursa Ecou al poruncilor Decalogului: „Să nu ucizi! […] Să nu furi! Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău!” (Ieșirea 20, 13, 15–16). [Ieșirea (Biblia sinodală), ro.]
sursa Moartea pe rug — pedeapsa ereticilor (Inchiziția); Samuil știe că „s-au dus vremurile alea”: nu va fi martir, ci doar marginalizat.
sursa Votul în ședință se dădea prin ridicarea mâinii și propunerile treceau, de regulă, „în unanimitate”; a vota „contra” era un gest de mare curaj. Samuil a spus „NU” când propunerea privitoare la Capalb („foarte bun Capalb”) a fost supusă votului.
sursa Proverb: „Ce-i în mână nu-i minciună” — doar ce ai sigur contează.
sursa Deformare a proverbului „Nu tot ce zboară se mănâncă”.
sursa „A intra la apă” — a da de bucluc.
sursa „Renegat” — cel care se leapădă de credința (de partidul) lui; insultă politică de tip stalinist.
sursa Garnitura de cauciuc a robinetului, care face țeava să „fluiere”; Caina, în pijama, joacă vecinul de bloc — locatarii se aud prin pereți și prin țevi, motiv al piesei.
sursa „Grupul de locatari indignați” — formula scrisorilor „de la oamenii muncii” și a „opiniei publice” fabricate, prin care se justificau represaliile.
vers. Paul Cornel Chitic — textul afișat de figurație (pancartă), parodie a teoriei oficiale a „conflictului depășit” în literatura realist-socialistă: realitatea fiind armonioasă, conflictul „a rămas în urmă față de viață”.
sursa „Construirea socialismului” — formula oficială; „și cu victime” — justificarea sacrificiilor.
sursa „A se ascunde după deget” — a-și ascunde neputința sau vina prin pretexte străvezii.
sursa „Rocada” — mutare de șah prin care regele și turnul își schimbă locurile; figurat, schimbare de roluri între doi oameni.
sursa „Conjunctură” — situație de moment; „a schimba conjunctura” — limbaj al politicii.
sursa Expresie: îi cunosc pe oamenii de felul acesta.
sursa „Creșterea nivelului de trai” — lozincă permanentă a planurilor cincinale, în contrast cu penuria reală a anilor ’80.
sursa Omul nou — idealul educațional al regimului („omul nou, constructor conștient al socialismului și comunismului”, formulat în Programul P.C.R. din 1974 și în tezele din iulie 1971): Capalb cere ca Samuil să apară „într-un cadru îmbelșugat”, ca dovadă de prosperitate.
sursa „Optica” — punct de vedere; „periculoasă” — calificare tipică a ideilor neconforme.
sursa Colocatara care raportează tot ce aude prin pereți — informatoarea benevolă, figură a vieții de bloc în anii ’70–’80; Capalb o vizitase „să o întrebe dacă n-a văzut ceva suspect”.
sursa Proverb: „Ce-i în gușă și-n căpușă” — omul sincer spune ce gândește.
vers. Paul Cornel Chitic — rânduri culese cu majuscule, fără vorbitor numit, urmate de răspunsul corului: „CONTEAZĂ POLITICA, și NU PERSONAJUL!”.
sursa Suzana îi cere ironic lui Samuil să se poarte „muncitorește” — cu țuică și bătaie — după clișeul despre clasa muncitoare.
sursa „Normele eticii și echității socialiste” — Codul eticii comuniste (1974); invocate aici de un șef care o hărțuiește pe Suzana.
sursa Suzana cântă refrenul brigăzii artistice din actul I („La locul tău, / la munca ta”, p. 276–278).
sursa Personaj de familie, pomenit doar aici.
sursa Vers de cântec (din radio) pe care n-am putut să-l identific; pare un cântec popular sau de petrecere.
sursa Spionajul, șantajul, „casa de prostioare” — zvonurile din ce în ce mai grave care circulă despre Samuil; scena arată cum se fabrică o reputație.
sursa Parodie a retoricii despre munca entuziastă: „la noi oamenii se odihnesc / muncind”.
sursa Corul repetă scandat, ca la mitingurile cu lozinci strigate în cor.
vers. Paul Cornel Chitic — motto-ul actului al V-lea (Epilogul), reluat de cor pe p. 393: parodie a „finalului optimist” cerut operelor realist-socialiste.
trad. Proverbul latinesc Lupus pilum mutat, non mentem, „lupul își schimbă părul, nu și firea”.
sursa Proverbul „Lupul își schimbă părul, dar năravul ba” (lat. Lupus pilum mutat, non mentem), pus de Mârțu pe seama fabulei.
sursa Proverb: „Mai aproape e cămașa decât haina” — fiecare ține mai întâi la ale lui.
sursa Formula de vot a ședinței: „Cine este pentru? Cine este contra? Se abține cineva?”, după care se anunța „în unanimitate”.
sursa Revistele de modă occidentale, greu de procurat, circulau din mână în mână.
vers. Paul Cornel Chitic — titlul scenei, „expus publicului”; „de la pachet” — îmbrăcăminte străină, primită în colete din Occident sau cumpărată pe sub mână.
sursa „Industria ușoară” — ramura producției bunurilor de consum (textile, încălțăminte), mereu deficitară; aici, eufemism pentru marfa occidentală a lui Țânțu.
trad. „butic” — fr. boutique, magazin de modă.
trad. étui (fr.) — „toc, cutiuță” (pentru ruj, țigări, ochelari).
trad. „șic” — fr. chic, „elegant, la modă”.
trad. Corect Biedermeier (germ.) — stilul burghez german și austriac de mobilier și decorație din perioada 1815–1848, cu piese de lemn lustruit, simple și confortabile; secretaire (fr.) — „secretaire”, birou-dulap cu capac rabatabil; „consolă” — măsuță îngustă, rezemată de perete.
sursa „Pe linie de partid”, „pe linie de sindicat”, „pe linie de U.T.C.” — formula sarcinilor primite prin structurile oficiale; Țânțu nu mai termină fraza.
sursa Autocritica — recunoașterea publică a propriilor greșeli în ședință, ritual obligatoriu al vieții de partid (de origine leninist-stalinistă); refuzul ei agrava sancțiunea.
sursa Samuil: dușmanul de clasă nu mai poate fi recunoscut „de dimineață” — parodie a retoricii „vigilenței revoluționare”.
sursa „Greșeala de principiu” care „s-a pensionat”: vinovații ies la pensie înainte de a fi trași la răspundere.
sursa „Organism” — organ de conducere colectivă (consiliu, comitet); „cadru organizat” — formula oficială pentru orice nouă structură.
sursa „Ticuri / mentalități burgheze”, „rămășițe ale trecutului”, „aranjament călduț” — vocabular al criticii ideologice; vorbitorii de la final repetă formulele „mobilizatoare” ale ședinței.
sursa Finalul — adresarea directă a actorilor către spectatori — închide convenția „ședinței înscenate”: publicul, „personajul mut” din lista de personaje, e chemat să iasă din tăcere.
sursa Tradiția creștină numără șapte păcate capitale (mândria, iubirea de arginți, desfrânarea, invidia, lăcomia, mânia, lenea); autorul vorbește de „zece”, ca în Decalog (cele zece porunci, Ieșirea 20), și adaugă al unsprezecelea: mârâiala. [Ieșirea (Biblia sinodală), ro.]
glosar Dinu Săraru — Prozator, publicist și om de teatru (1932–2024), director al Teatrului Mic din București și al Teatrului Foarte Mic, pe care l-a înființat, de la sfârșitul anilor ’70 până în 1989/1990; căruia îi e dedicată «Mârâiala» (p. 257), jucată în premieră la Teatrul Foarte Mic în martie 1981. Autorul i-a dedicat piesa lui Dinu Săraru. Înainte de a muri, în 2024, Dinu Săraru a vrut să o pună în scenă: i-a cerut lui Dan Chitic, fiul autorului, un exemplar al volumului și a purtat cu el discuții pe această temă (după mărturia lui Daniel M.V. Chitic, îngrijitorul ediției de față).
glosar CITATUL ESCORTAT — Numele de scenă al lui Samuil Mușa în lista de personaje a «Mârâielii» (p. 258–265): toți ceilalți sunt „citați” (chemați) la ședință, el e „escortat” — adus sub pază, ca un acuzat. Jocul de cuvinte („citat” — chemat la judecată, dar și frază repetată după altul) face din personaje purtătoarele unor vorbe gata făcute.
glosar Samuil Mușa — Eroul «Mârâielii», „citatul escortat” (p. 258, 265, 268, 275, 279, 310, 338, 356 etc.): un om cinstit care refuză să fie plătit pentru o muncă doar mimată, spune „NU” în ședință și e strivit de ierarhia întreprinderii prin brigada de lămurire, zvonuri și izolare. Numele lui se pretează la jocul „strâns cu u-șa” (p. 296).
glosar COLOCATARA — Colocatar(ă) — persoană care locuiește în același apartament cu altă familie, după sistemul repartiției de locuințe; în «Mârâiala», vecina-informatoare a lui Samuil, care „raportează totul” (p. 258, 356–359, 372–373).
glosar Figurație obligatorie — Figurația — ansamblul figuranților, actori fără replici sau cu replici neînsemnate, care populează scena. La Paul Cornel Chitic figurația e „obligatorie” și devine personaj (p. 258): TREI TINERI, „la început nedisciplinați”, joacă din sală, mută decorul, ridică pancarte și afișează titlurile scenelor, apoi sunt „lămuriți” și trec de partea ordinii.
glosar Personajul mut — Personaj care e pe scenă, dar nu rostește nicio replică. În lista de personaje a «Mârâielii» autorul trece astfel PUBLICUL (p. 258): spectatorii sunt tratați ca participanți tăcuți la ședința înscenată, iar finalul le cere să nu rămână „mâine același personaj mut” (p. 395). Un personaj mut, alegoric, e și MEREU PREZENTUL ÎN SCENĂ din «Postfață sau Liniște de sărbători!» (p. 398–433), intrusul pe care toți îl văd și pe care nimeni nu-l poate da afară.
glosar INDICAȚIE — Indicație de regie (didascalie) — textul autorului, nerostit de personaje, care spune cum trebuie jucată piesa: decor, mișcări, ton, lumini. În tipar, didascaliile stau în paranteză și cu litere cursive. În fruntea «Mârâielii», indicația cere ca titlurile scenelor și ale actelor să fie „spuse sau expuse publicului” (p. 258) — procedeu al teatrului epic brechtian (titluri afișate, cuplete, adresări directe către sală), care îl obligă pe spectator să judece în loc să se identifice.
glosar din off — „Voce din off” (engl. off, din off-stage) — vocea unui vorbitor nevăzut, care vine din afara scenei; în prologul «Mârâielii», ea poate rosti numele actorilor în timp ce aceștia se așază (p. 259).
glosar tovarășul — „Tovarăș” — forma de adresare obligatorie în viața publică a României socialiste, între membrii de partid și, prin extensie, între toți cetățenii (p. 123, 259, 265–268, 270, 272–274, 281, 284, 286–287 etc.); familiar, „tov”, „tovule”, „tovarășu” (p. 302, 316, 385). În «Europa...», Metternich se miră de revoluționarii care vor „să se numească / tovarăși, prieteni — nu numai frați” (p. 123).
glosar CORUL CITAȚILOR — Corul — grup de actori care rostesc sau cântă împreună, ca în tragedia antică, comentând acțiunea. În «Mârâiala» citații vorbesc „în cor, amenințător” (p. 260), ca o adunare care scandează răspunsul gata făcut; corurile scandate (COR) apar și în «Schimbarea la față» și în «Europa...».
glosar replica — Ceea ce spune un personaj atunci când îi vine rândul în dialog; „cine spune replica următoare?” (p. 260) — citații din «Mârâiala» par actori care și-au uitat textul ședinței (p. 78, 80, 94, 160, 203, 205, 207, 221 etc.).
glosar Neantagoniste — În doctrina marxist-leninistă, contradicțiile „neantagoniste” sunt cele „din sânul poporului”, care nu țin de lupta de clasă și se rezolvă „prin muncă politică”, spre deosebire de cele „antagoniste”, ireconciliabile. Citații promit să le „boteze” astfel „după ce vor fi rezolvate” (p. 260) — eticheta liniștitoare pusă dinainte oricărui conflict real.
glosar Dă-i bătaie — Expresie familiară: „dă-i drumul, grăbește-te!”; laitmotiv al citaților din «Mârâiala» (p. 260, 269, 287, 323).
glosar pete în soare — „A căuta (a vedea) pete în soare” — a căuta cusururi și acolo unde (se presupune că) nu sunt; în limbajul oficial, reproșul adus oricui semnala neajunsuri (p. 261).
glosar premiză — Formă veche și populară pentru „premisă”, curentă în limbajul ședințelor: „Această premiză și în același timp concluzie...” (p. 261).
glosar Să învingem — Salutul Pensionatului (p. 424) — reflexul unei lozinci de luptă („Vom învinge!”) al vechii generații.
glosar ordinea de zi — Lista punctelor de discutat într-o ședință, propusă de prezidiu și votată la deschidere; ce nu e pe ordinea de zi nu se poate discuta. „Încrederea câștigată / nu poate fi niciodată înscrisă pe ordinea de zi / ca o sarcină rezolvată” (p. 263).
glosar sarcină — În limbajul de partid: însărcinare „trasată” de organele superioare și „îndeplinită” de cei de jos (p. 98, 102, 263, 269, 289, 298, 300, 315 etc.) — „sarcină politică / trasată” (p. 269), „Așa mi s-a trasat sarcina” (p. 315), „sarcini culturale” (p. 289), „sarcini pe linie de...” (p. 384). Aceeași formulă o folosesc gherilele și comuniștii din «Schimbarea la față»: „a supraviețui / devine pentru fiecare / o sarcină politică de fiecare zi” (p. 98).
glosar mârâială — „A mârâi” se spune despre câinele care își arată nemulțumirea printr-un sunet înfundat, fără să latre și fără să muște; despre oameni, „a mârâi” înseamnă a bombăni, a-și mormăi nemulțumirea printre dinți. Paul Cornel Chitic face din substantiv un concept: mârâiala e critica rostită pe șoptite, în cerc închis — în bucătărie, în baie, în bancuri, la coada de la locuințe —, care ține locul atitudinii deschise și o face de prisos.
Cuvântul apare pentru prima oară în prologul piesei, în gura Primului citat, ca diagnostic: „Ai avut, adineaori, o mostră / de mârâială / care ține locul la toate” (p. 264). Apoi îl regăsim în toate registrele: muncitorii de pe lista de locuințe își spun unul altuia „Atunci nu mai mârâi” (p. 291); Samuil îi întreabă pe colegi dacă e mai bine „să vă închideți în baie / și să vă dați drumul la atâtea nemulțumiri, / mârâieli și proteste fără sens” (p. 338) și refuză să adune în el „înjurături / și mârâieli” (p. 345).
Finalul piesei îi dă formula definitivă. Actorii coboară printre spectatori și îi îndeamnă să spună „totul deschis”, să nu rămână „mâine același personaj mut”, să vină „încă o dată” în sală, „până se adeverește bănuiala / cum că al unsprezecelea din cele / zece păcate capitale / este, fără doar și poate, / mârâiala” (p. 395). Numărătoarea e voit strâmbă (tradiția creștină știe de șapte păcate capitale): mârâiala e păcatul în plus, cel pe care nimeni nu-l socotește păcat.
Critica vremii a citit titlul ca pe un diagnostic social. Mircea Ghițulescu scria în 1981 că titlul „are șansa să devină definiția lapidară a unei maladii sociale”: mârâiala, „defularea în particular și pe șoptite a simțului critic”, e „pusă în conflict cu atitudinea critică fățișă, demnă și constructivă” al cărei cavaler e Samuil Mușa (în «Mârâiala de Paul Cornel Chitic», 1981). Titlul piesei a dat și titlul volumului din 1982, care adună patru piese ale autorului scrise în anii ’70. Vezi ședință, Personajul mut.
glosar unde nu-i fierbe oala — „A-și băga nasul unde nu-i fierbe oala” — a se amesteca în treburi care nu-l privesc (p. 264).
glosar colectiv — „Colectivul” (de muncă) — salariații unei întreprinderi sau instituții, socotiți ca o unitate politică și morală, cu drept de judecată asupra fiecăruia (p. 265–268, 270, 276, 308, 316–318, 376–377, 392): „viața dumnealui / aparține colectivității” (p. 266), „atitudinea colectivului” (p. 276), „riposta spontană / a colectivului” (p. 317). Vezi și personajul colectiv.
glosar tărășenia — Familiar: încurcătură, poveste neplăcută, afacere dubioasă (p. 265, 368, 404).
glosar personajul colectiv — În teoria teatrului, „personajul colectiv” e grupul care acționează și vorbește ca o singură entitate: corul tragediei grecești, mulțimea din dramele istorice, „poporul” din teatrul politic al secolului XX. Critica realist-socialistă a făcut din el un ideal: în locul eroului individual, „colectivul” — de muncă, de luptă — ca adevăratul protagonist al operei.
Volumul lui P. C. Chitic e plin de asemenea personaje. În «Schimbarea la față», FEȚELE DE PORȚELAN (înalta societate) și OAMENII ORDINII (aparatul represiv) sunt două trupuri colective care se înfruntă cu masa compañeros-ilor și cu „populația scenei” (p. 5–6); în «Europa...», CONFIDENȚII alcătuiesc corul informatorilor (p. 221–227); în «Mârâiala», CITAȚII sunt un grup cu mai multe guri.
În «Mârâiala» termenul e luat în râs chiar în prolog. Al cincilea citat întreabă dacă „personajul colectiv este și el prezent” (p. 265); al treilea cere aplauze „prelungite”: „Așa se manifestă el: personajul cu / foarte prea multe capete!” (p. 266); primul hotărăște: „O să fim noi personajul colectiv — / care cum o putea...” (p. 266), iar al doilea se miră că, la un singur cuvânt, „ne-au și împărțit rolurile și recuzita” (p. 267). Colectivul se proclamă personaj ca să-și ia dreptul de a-l judeca pe Samuil: „Noi, ăștia, suntem / personajul colectiv / și va trebui să trăim cu toții suferințele lui” (p. 267).
Formula închide, de fapt, opoziția piesei: în fața „personajului colectiv” stă individul care spune „NU”, iar dincolo de amândoi, „personajul mut”, publicul, pe care finalul îl cheamă să iasă din tăcere. Vezi colectiv, Personajul mut, CITATUL ESCORTAT.
glosar Caina — Tovarășul Caina — „al patrulea citat” (p. 258), activistul de rang mai înalt care conduce ședința; numele se joacă cu verbul „a căina” („Nu-i căina tu pe ei!”, p. 267) și trimite la Cain (p. 266–268, 280, 286, 298, 302, 310, 317–318, 320–321 etc.).
glosar la mintea cocoșului — Expresie: evident, de înțeles pentru oricine (p. 266).
glosar Capalb — Tovarășul Capalb — șeful lui Samuil Mușa, „al cincilea citat” (p. 258): conduce brigada de lămurire, fabrică acuzațiile și, în final, își face autocritica și e mutat „în noul cadru organizat” (p. 267, 272, 274, 284, 289–290, 298, 309, 311 etc.).
glosar Șase! — Argou: „atenție, vine cineva!” — semnalul celui care stă de pază (p. 267); „Pst! șase! Vine Samuil!” (p. 359).
glosar recuzita — Recuzită — totalitatea obiectelor mobile folosite de actori în spectacol (arme, scrisori, vase, scaune). Citații își împart „rolurile și recuzita” ședinței (p. 267); figurat, „crime și torturi — recuzita electorală a partidelor burgheze” (p. 66).
glosar Înscrie-te la cuvânt — Formulă de ședință: cererea de a primi cuvântul, notată de prezidiu; vorbitorii luau cuvântul în ordinea înscrierii, de obicei după o listă stabilită dinainte (p. 267). În finalul piesei, „luarea de cuvânt” și „antevorbitorii” se perindă ca într-un ritual gol (p. 393–394).
glosar abnegația — Dăruire de sine, sacrificiu pentru o cauză; cuvânt-cheie al discursului moralizator oficial: colectivul „nu i-a vrut răul, ci doar / să-i stimuleze abnegația” (p. 268).
glosar judecata publică — Ședința de „demascare” în fața colectivului, în care un salariat „abătut” era criticat, pus să se explice și sancționat; „N-ai voie să refuzi / judecata publică” (p. 269), „judecata colectivului” (p. 316).
glosar Las-o moartă — Expresie familiară: „renunță, nu mai insista” (p. 273).
glosar decor — Cadrul vizual al spectacolului (picturi, construcții, mobilier, obiecte) care arată locul acțiunii. Piesele volumului îl dau în didascalia de început (p. 7, 111, 148, 194, 258, 399) și îl reiau („Același decor”, p. 221, 244, 417); în «Mârâiala» decorul „sumar” al brigăzii artistice e montat și demontat chiar sub ochii publicului de citați și de cei trei tineri (p. 7, 111, 148, 194, 221, 244, 273–274, 287 etc.) — scena se arată ca scenă.
glosar brigadă artistică — Brigada artistică de agitație era, în România comunistă, o formație de amatori — muncitori, funcționari, elevi, studenți — dintr-o întreprindere, instituție, școală sau cămin cultural, care pregătea un program scurt de scenete satirice, cântece, versuri și montaje de lozinci: elogiul „realizărilor” și criticarea, pe nume, a „lipsurilor” din colectiv. Forma descinde din brigăzile de agitație sovietice ale anilor ’20; brigăzile concurau în festivaluri de amatori, după 1976 mai ales în festivalul „Cântarea României”.
În «Mârâiala», P. C. Chitic folosește brigada ca procedeu de construcție: cele trei „citate” instalează „un sumar decor de brigadă artistică” (p. 273), iar actul I începe cu cupletul ei: „De ce, Ioane, de ce, Marine, / și de ce, măi, Samuile, / trândăvești de-atâtea zile?” (p. 276). Fetele „iau o șapcă în cap, își îngroașă vocea, își pun mustață, sugerând travestiul” (p. 277), parodiază lozinca „calitate și eficiență” (p. 278) și schițează un „pas de deux” (p. 282); decorul brigăzii e montat și demontat sub ochii publicului (p. 274, 287, 296).
Victor Ernest Mașek a descris procedeul în caietul-program al spectacolului de la Teatrul Foarte Mic: „Aduse între oglinzile paralele ale procedeului numit «teatru în teatru», avatarurile lui Samuil Mușa sunt redate în interpretarea unei brigăzi artistice de agitație”, iar în acest „ping-pong dintre realitate și aparență, cuvintele disimulate își pierd falsa aureolă revoluționară”. Adrian Dohotaru l-a citit, dimpotrivă, ca pe o slăbiciune: stilul spectacolului, „care ar fi putut fi de statură brechtiană, e doar de brigadă artistică sau de teatru de amatori” (în «Miza și mârâiala»; textele, în volumul «Despre Paul Cornel Chitic» din această serie).
Procedeul e o parodie a limbajului oficial: brigada, instrument al propagandei, e pusă să joace chiar cazul pe care ierarhia vrea să-l înăbușe, iar cupletele ei țin locul songurilor brechtiene. Vezi cuplet, brigada de lămurire.
glosar ’zent — „Prezent”, aferezat — răspunsul la strigarea listei de prezență (p. 275).
glosar cuplet — Strofă satirică cântată, cu refren, intercalată într-o piesă (vodevil, revistă, program de brigadă artistică). Actul I al «Mârâielii» începe cu cupletul brigăzii artistice: „De ce, Ioane, de ce, Marine, / și de ce, măi, Samuile, / trândăvești de-atâtea zile?” (p. 276); criticii au văzut în aceste cuplete echivalentul „songurilor” brechtiene.
glosar travestiul — Travesti — deghizarea unui actor (mai ales a unei actrițe) în personaj de celălalt sex. În scenetele brigăzii artistice, fetele „iau o șapcă în cap, își îngroașă vocea, își pun mustață, sugerând travestiul” (p. 277); verbul, la p. 101 („travestiți în nepăsători”).
glosar rabat — Reducere, scăzământ; „a face rabat de la calitate” — clișeu al limbajului economic oficial despre „calitate și eficiență” (p. 278).
glosar cioara vopsită — „A umbla cu cioara vopsită” — a încerca să înșeli, a prezenta un lucru drept altceva (p. 278).
glosar exhortații — Îndemnuri, strigăte de încurajare (lat. exhortatio); aici, strigăte batjocoritoare din sală (p. 279).
glosar Huliganii — „Huligan” — termen al legislației și presei socialiste pentru tinerii acuzați de tulburarea ordinii publice („huliganism”), folosit ca etichetă pentru orice comportament nesupus (p. 180, 279, 302, 317); în «Schimbarea la față», „marxisto-huliganică” (p. 85), în gura juntei.
glosar reflector — Proiector puternic de lumină; în «Schimbarea la față» el „patrulează peste gradene” ca un far de lagăr (p. 9) și se aprinde asupra publicului (p. 9, 24, 279).
glosar pâinea statului — „A mânca pâinea statului (degeaba)” — reproș oficial adus celor socotiți nerecunoscători față de statul care i-a școlit și îi plătește (p. 280).
glosar Punem noi șaua — „A pune șaua pe cineva” — a-l supune, a-l lua în stăpânire (p. 281).
glosar pas de deux — „Pas în doi” (fr.) — în balet, dansul unei perechi; aici, pasul schițat de fetele brigăzii artistice (p. 282).
glosar Bai, bai — Engl. bye-bye, scris după pronunție: „la revedere” (p. 285).
glosar zburată — Familiar: dată afară din serviciu (p. 285, 299).
glosar lozincă — Lozinca (din rus. lozung, germ. Losung „parolă”) e formula scurtă, ușor de memorat și de scandat, prin care o putere sau o mișcare își rezumă programul. În România socialistă, lozincile erau peste tot: pe frontoanele fabricilor, pe panourile „propagandei vizuale”, pe pancartele de la defilări, în titlurile ziarelor și în finalul cuvântărilor („Munca — înainte de toate”, „Calitate și eficiență”).
Toate cele patru piese ale volumului sunt pline de lozinci. În «Schimbarea la față» le strigă ambele tabere: OAMENII ORDINII scandează „Cât suntem și vom mai fi / Noi iubim oamenii vii!” chiar în timp ce împușcă (p. 16), FEȚELE DE PORȚELAN strigă „Nație — legalitate” (p. 64), stânga răspunde cu „Un popor strâns unit...” (p. 42) și „Patria o muerte!” (p. 99). În «Europa...», „tabloul alegoric urlă frenetic pe două lozinci” (p. 129), iar Folticska vorbește de cei care aplaudă „frenetic noile lozinci” când se schimbă drapelul (p. 121).
În «Mârâiala», lozinca devine aproape personaj. Prologul se intitulează „Despre câteva lozinci de care nici nu poți și nici n-ai cum să te atingi” (p. 259), tinerii pedepsiți fixează literele lozincilor pe pancarte (p. 316), Samuil vorbește de „vătaful ăsta peste lozinci” (p. 314), iar Mârțu se teme să nu-i „sară din opincă / direct în lozincă” un parvenit (p. 330). „Șterge-ți, tataie, lozinca / de la gură” (p. 295) — după „a-ți șterge laptele de la gură” — spune tot: lozinca e vârsta copilăriei politice, de care cel care vrea să trăiască trebuie să se lepede.
Procedeul e cel al teatrului epic: lozinca afișată sau scandată nu e decor, ci obiect de examinat, pus în fața publicului ca să fie judecat. Pancarta lui Șuvăilă, „MAI BINE NU VEDEȚI — NU AUZIȚI!” (p. 322), întoarce chiar lozinca împotriva ei. Vezi propaganda, INDICAȚIE.
glosar lista de locuințe — Locuințele de stat se repartizau prin întreprindere, după liste de priorități; a fi „pe lista de locuințe” te făcea dependent de bunăvoința conducerii (p. 290).
glosar ridichea — „A-i freca cuiva ridichea” — a-l certa, a-l necăji necontenit (p. 291).
glosar clasa muncitoare — În doctrina oficială, „clasa conducătoare” a societății socialiste, în numele căreia guverna partidul. În «Mârâiala», formula e ironizată: „eu sunt clasa muncitoare / care crește copii” (p. 291), „clasa muncitoare e în pauza de masă” (p. 325); în «Schimbarea la față», e invocată de comunistul Aparicio și de gherilă (p. 81, 87, 98).
glosar tataie — Familiar, ironic: „bătrâne”, adresare către Samuil Mușa (p. 291, 294–295, 326, 342, 359, 391).
glosar de oaie — „A o face de oaie” — a face o prostie, a greși grav (p. 293).
glosar Europa socialistă — Statele socialiste europene ale blocului sovietic (Pactul de la Varșovia, C.A.E.R.); Geană: în toată „Europa socialistă” găsești „mici refuzuri de astea — / ba o diplomă de onoare — / ba niște prime bănești” (p. 294).
glosar o diplomă de onoare — Diplomă acordată „fruntașilor în muncă” și colectivelor evidențiate în întrecerea socialistă; alături de primele bănești, formă de recompensă simbolică (p. 294).
glosar grevă — Încetarea concertată a lucrului, ca protest. În «Schimbarea la față», arma sindicatelor împotriva lui Mamita (p. 32, 36); în România socialistă greva era practic interzisă (grevele minerilor din Valea Jiului, august 1977, au fost înăbușite), iar refuzul salariului de către Samuil e numit în batjocură „presupusă grevă / a foamei” (p. 297).
glosar parazitului — „Parazit social” — eticheta oficială pentru cel care nu muncește; legea din 1976 privind încadrarea în muncă a persoanelor apte sancționa „parazitismul”. Capalb îl numește așa pe Samuil, care și-a refuzat salariul (p. 297–298).
glosar năpârstocule — „Năpârstoc” — om mic de statură; insultă disprețuitoare (p. 298, 319).
glosar la dosar — „Dosarul de cadre” — dosarul personal ținut de serviciul de personal al întreprinderii, cu originea socială, apartenența politică, sancțiunile și „caracterizările”; „o tinichea / la dosar” (p. 299) — o mențiune compromițătoare care urmărea pe cineva toată viața și îi bloca promovarea.
glosar angarale — Greutăți, obligații împovărătoare (tc. angarya „corvoadă”) (p. 299).
glosar Miliția — Poliția din România comunistă, înființată în 1949; strigătul lui Țânțu „Huliganul! Miliția!” (p. 302) arată mecanismul acuzației fabricate.
glosar culise — Spațiul din spatele și din lateralele scenei, ascuns privirii publicului, de unde intră și unde ies actorii (p. 116, 219, 302); figurat, „calomnie de culise” — bârfă de culise, intrigă ascunsă (p. 116).
glosar pandaliile — „A o apuca pandaliile” — a face o criză de nervi, a se purta ca un nebun (p. 304).
glosar procuratură — Procuratura — parchetul în România comunistă (Procuratura R.S.R.), organul care urmărea penal (p. 304).
glosar meștere — Adresare familiară, ironică (p. 305).
glosar samavolnice — Arbitrare, făcute după bunul plac (p. 308).
glosar echității socialiste — „Etica și echitatea socialiste” — normele morale proclamate de documentele de partid din anii ’70 pentru membrii de partid și pentru toți „oamenii muncii”, invocate ca disciplină a colectivului (p. 308).
glosar ciocănar — Muncitor care lucrează cu ciocanul (fierar, lăcătuș); aici, simbolul muncii manuale, opus muncii intelectuale (p. 309).
glosar ordinator — Calculator electronic (fr. ordinateur); Samuil, fost „ciocănar”, lucrează acum cu creierul „și la ordinator” (p. 309).
glosar vas WC — Vasul de toaletă (WC — engl. water closet) (p. 310); „W. C.” și la p. 11.
glosar operetă — Spectacol muzical ușor, cu dialog vorbit, arii și dansuri; „turist de operetă” (p. 310) — personaj de carton, fals și pitoresc.
glosar brigada de lămurire — „Brigăzile de lămurire” au apărut în anii colectivizării agriculturii (1949–1962): echipe de activiști de partid, învățători, funcționari și membri ai gospodăriilor colective trimise din casă în casă să-i „lămurească” pe țăranii care refuzau să intre în colectiv. „Lămurirea” însemna vizite repetate, la orice oră, presiuni, amenințări cu cote și impozite, uneori arestări; eufemismul a rămas în limbă ca sinonim pentru convingerea prin hărțuire.
În «Mârâiala», procedeul e mutat din satul anilor ’50 în întreprinderea anilor ’70. După ce Samuil își explică refuzul în fața citaților, Caina îi cere lui Capalb să nu-l lase „de capul lui”, iar Capalb răspunde: „Am să conduc chiar eu brigada de lămurire / ca să fie mai sigur” (p. 311). Brigada îl urmărește apoi acasă, la vecina-informatoare, la iubita lui Suzana; în actul IV conducerea ei trece la Geană — „Ai să fii / dumneata șeful brigăzii / de-acum” (p. 353) —, iar Caina însuși se oferă să facă parte din ea „ca voluntar” (p. 344).
Metodele brigăzii sunt cele ale vremii: mobila adusă ca să „citească” în ea omul (p. 353–355), „referințele” cerute vecinilor (p. 358), zvonurile despre „spionaj” (p. 374), izolarea („m-ați trecut la izolare?”, p. 342). Brigada de lămurire și brigada artistică, cele două „brigăzi” ale piesei, sunt fețele aceleiași mașini: una îl umilește pe Samuil pe scenă, cealaltă în viață. Vezi brigadă artistică, izolare.
glosar vătaful — Vătaf — supraveghetor al slugilor pe moșiile boierești; ironic, șeful care păzește lozincile (p. 314).
glosar haită — Grup de câini sau de lupi care vânează împreună; insultă (p. 314).
glosar puși la zid — „A pune la zid” — a executa prin împușcare; figurat, a înfiera public (p. 315).
glosar sclerozat — Rămas în urmă, înțepenit în idei vechi (p. 315).
glosar propaganda — Răspândirea organizată a ideilor unui partid sau ale unui stat. În «Schimbarea la față», „propaganda comunistă” e sperietoarea juntei (p. 27, 32, 46, 91); în «Mârâiala», „propaganda aia vizuală” (p. 316) e cea din întreprinderi: panouri, pancarte, lozinci și gazete de perete, organizate de secțiile de „propagandă și agitație” ale partidului.
glosar pe linie de — „Pe linie de partid”, „pe linie de sindicat”, „pe linie de U.T.C.” — formula prin care o sarcină sau o răspundere venea pe una din structurile oficiale; Suzana, rămasă fără complement, o repetă în gol: „m-am / ținut de sarcini pe linie de / și pe linie de” (p. 384). „Linia” e linia partidului, orientarea oficială: „pe alături de linie” (p. 268), „l-au adus pe / linia bună” (p. 316).
glosar riposta spontană — Formulă oficială pentru „reacția maselor”, de fapt organizată de sus: Caina numește „ripostă spontană a colectivului” îmbrâncirea lui Samuil de către tineri (p. 317).
glosar reacționară — „Reacționar” — potrivnic progresului; în limbajul comunist, dușman de clasă al socialismului: „Provocare reacționară!” (p. 318). În «Schimbarea la față», cuvântul circulă în ambele tabere (p. 57, 73, 85).
glosar sabotori — Acuzați de distrugerea intenționată a producției — capăt de acuzare tipic al proceselor politice din anii ’50; Samuil se vede „piua-ntâi / într-o promoție de sabotori” (p. 325).
glosar sufertaș — Vas cu mai multe compartimente suprapuse, cu mâner, în care muncitorii își duceau mâncarea la lucru (p. 325).
glosar neică — Adresare populară către un bărbat mai în vârstă (p. 325).
glosar gargara — „A face gargară” — a vorbi mult și fără rost (p. 327).
glosar potlogărie — Înșelătorie, faptă necinstită măruntă (p. 329).
glosar pârnaie — Argou: închisoare (p. 329).
glosar din opincă — „A sări din opincă (în opincă)” — a parveni, a uita de unde ai plecat (p. 330).
glosar ploșniță — Insectă parazită; figurat, om care trăiește pe spinarea altuia (p. 331).
glosar cusută cu ață albă — „A fi cusut cu ață albă” — evident fals, ușor de descoperit (p. 333).
glosar meseria se învață — Proverbul „Meseria se fură” — se învață privind la alții (p. 336).
glosar capete pătrate — „Cap pătrat” — om rigid, mărginit, care nu înțelege decât ce i s-a spus (p. 337).
glosar privațiunea de libertate — Termen juridic: lipsirea de libertate, închisoarea (p. 337).
glosar lichea — Om de nimic, ticălos (p. 339).
glosar realitatea socialistă — Formula oficială pentru viața din socialism, pe care critica avea voie s-o „îmbunătățească”, nu s-o pună la îndoială; Samuil e acuzat că „îmbăloșează realitatea socialistă” (p. 339).
glosar transfug — Cel care fuge peste graniță, dezertor din tabăra socialistă; „un transfug încă neplecat”, „transfugii noștri de uz intern” (p. 339) — cei care „fug” fără să plece din țară.
glosar parvenit — Om ajuns la o situație nemeritată, care își uită originile (p. 339).
glosar ședință — Ședința a fost forma de viață publică cea mai răspândită în România socialistă: adunarea obligatorie a membrilor unei organizații de partid, de sindicat sau de U.T.C., a unui colectiv de muncă sau a locatarilor unui bloc. Avea un ritual fix — prezidiul, ordinea de zi votată la deschidere, înscrierile la cuvânt, darea de seamă, critica și autocritica, propunerile, votul deschis prin ridicarea mâinii („Cine este pentru? Cine este contra? Se abține cineva?”) și „măsurile” — și un limbaj propriu, plin de formule gata făcute.
«Mârâiala» e construită întreagă pe acest ritual. Subtitlul o numește „Deturnare de la o ședință înscenată într-un prolog și cinci acte” (p. 257): personajele sunt „citați” — chemați la ședință —, iar protagonistul e „citatul escortat” (p. 258). Toate formulele sunt acolo: ordinea de zi și „sarcina rezolvată” (p. 263), „Înscrie-te la cuvânt” (p. 267), „judecata publică” (p. 269), formula votului (p. 379), autocritica (p. 385), acordul cu „antevorbitorii” (p. 394).
Nucleul conflictului e un vot. Samuil Mușa povestește: „Cine a spus NU? În ședință / după ce nu știu care a zis / că propunerea e justă [...] eu am fost cel care am zis — / NU” (p. 339). Într-o lume în care propunerile treceau „în unanimitate”, votul contra e gestul de neiertat, din care decurg brigada de lămurire, zvonurile, izolarea și, în final, o nouă ședință care rezolvă totul pe hârtie: Capalb își face autocritica, se înființează un „nou organism”, un „cadru organizat” (p. 385–392), iar adevărul lui Samuil rămâne nerecunoscut.
Ultima scenă împinge ședința dincolo de rampă: vorbitorii „se adresează mobilizator” unii altora și coboară, pe rând, printre spectatori (p. 393–395), iar publicul — „personajul mut” al listei de personaje — e chemat să ia cuvântul. Sala de teatru devine sală de ședință; ceea ce Mircea Iorgulescu a numit „teatrul participării”. Vezi autocritica, Personajul mut, mârâială.
glosar izolare — „A trece la izolare” — a izola pe cineva în colectiv: nimeni nu-i mai vorbește, nimeni nu-l mai salută (p. 342).
glosar Renegatule — „Renegat” — cel care se leapădă de credința (de partidul) lui; insultă politică de tip stalinist (p. 344).
glosar Târâtură — Om de nimic, ticălos (p. 344).
glosar rocada — Mutare de șah în care regele și turnul își schimbă locurile; figurat, schimbare de roluri între doi oameni (p. 350).
glosar De zile mari — Expresie: excepțional, ca pentru sărbători (p. 351).
glosar locului de joc — Locul de joc (spațiul de joc) — porțiunea din sală în care joacă actorii, oricare ar fi forma ei (scenă, arenă, podium); în «Mârâiala», ieșirile „locului de joc” (p. 353, 377) arată că spectacolul nu se ține neapărat pe o scenă clasică.
glosar caută cu lumânarea — „A căuta cu lumânarea” — a căuta cu tot dinadinsul (p. 353).
glosar nivelul nostru de trai — „Creșterea continuă a nivelului de trai” — lozincă permanentă a planurilor cincinale; în fața patului, scaunului și cuierului lui Samuil, Capalb constată că averea lui „face de râs / toate afirmațiile despre / nivelul nostru de trai” (p. 354).
glosar vitrină cu bibelouri — Simbol al confortului mic-burghez din apartamentele de bloc, alături de televizor și covor; Capalb vrea s-o aducă în casa goală a lui Samuil „ca dovadă grăitoare / de prosperitate materială” (p. 354).
glosar om nou — „Omul nou” e una din temele constante ale ideologiei comuniste, de la revoluția rusă încoace: socialismul nu schimbă doar economia, ci produce un tip uman nou, eliberat de „rămășițele trecutului” — individualism, religie, spirit mic-burghez. În România, tema a devenit centrală după „tezele din iulie” 1971 și în Programul P.C.R. din 1974, care punea printre sarcinile partidului „formarea omului nou”, constructor conștient al socialismului, devotat colectivului și cu o înaltă conștiință socialistă.
«Mârâiala» pune formula în scena cea mai prozaică: brigada de lămurire cară în casa lui Samuil „obiectele mobile, cele necesare locuinței lui”, ca să citească „în ele cine este Samuil ăsta” (p. 353). Se găsesc doar un pat, un scaun și un cuier — „Averea lui particulară / la atât se ridică” (p. 354). Capalb e consternat: asta „face de râs / toate afirmațiile despre / nivelul nostru de trai” și cere să se aducă „un televizor, o vitrină cu bibelouri, / un covor”, „o dovadă grăitoare / de prosperitate materială”, pentru că „nu putem vorbi despre un om nou / care nu are aia, nu are aia. / Care nu are de toate” (p. 354–355).
Ironia e dublă. Omul nou al propagandei, definit prin conștiință, se dovedește definit prin obiecte de confort mic-burghez; iar singurul personaj care trăiește ascetic și cinstit, după morala proclamată, e tocmai cel pe care colectivul îl socotește „parazit” și dușman. Vezi vitrină cu bibelouri, împroprietărești, brigada de lămurire.
glosar împroprietărești — „A împroprietări” — a da cuiva pământ în proprietate (cuvânt legat de reformele agrare); ironic, despre obiectele aduse pentru „tabloul prosperității” lui Samuil (p. 355).
glosar mobilizatoare — „Mobilizator” — care îndeamnă la acțiune; clișeu al discursului oficial („chemări mobilizatoare”, „îndemnuri mobilizatoare”) (p. 355); în final, vorbitorii se adresează unul altuia „mobilizator” (p. 393).
glosar duduia — Adresare populară, respectuoasă, către o fată sau o femeie tânără (p. 357, 358).
glosar referințe — „Referințe” (caracterizări) despre cineva, cerute vecinilor, colegilor sau organizației de partid de serviciul de cadre sau de alte autorități; Colocatara le dă bucuroasă (p. 358).
glosar Nabab — Om foarte bogat (de la titlul guvernatorilor din India mogulă, nawab) (p. 358).
glosar prohab — Șliț (la pantaloni) (p. 358).
glosar din coate — „A da din coate” — a-și face loc, a parveni, împingându-i pe alții (p. 359).
glosar pe șleau — Pe față, direct (p. 361).
glosar breaz — Îndrăzneț, deosebit (de la calul cu pată albă pe frunte) (p. 361).
glosar combinezon — Lenjerie de corp femeiască, dintr-o bucată, purtată sub rochie (p. 363).
glosar calorifer — Radiator al încălzirii centrale; în blocuri, vecinii băteau în țevile caloriferului ca să ceară liniște (p. 364).
glosar concubin — Partener de viață necăsătorit; termen juridic și de proces-verbal (p. 366, 374).
glosar tăvăleală — „A fi luat la tăvăleală” — a fi chinuit, hărțuit (p. 369).
glosar zoaiele — Apă murdară de vase; figurat, murdării (p. 369).
glosar bancuri — Anecdote scurte cu poantă; în anii comunismului, mai ales bancurile politice, spuse pe șoptite — forma tipică a „mârâielii” (p. 369).
glosar chenzină — Jumătate de salariu lunar, plătită la cincisprezece zile (de la „cincisprezece”) (p. 370).
glosar Concluziile — „Concluziile se impun de la sine” — clișeu de ședință, care hotărăște dinainte rezultatul discuției (p. 374).
glosar cortina — Perdeaua mare care desparte scena de sală și se ridică la începutul spectacolului și cade la sfârșit (sau la sfârșitul unui act). „La ridicarea cortinei” deschide cele două părți ale «Postfeței» (p. 400, 417), iar finalul ei e marcat „Cortina cade și se ridică repede” (p. 432); în «Mârâiala», o pauză „fără nici o cortină lăsată” (p. 375) și „cade cortina?” (p. 380) țin de jocul cu convenția. La p. 97, „cortina de fum a propagandei” e figurat: perdea de fum care ascunde ceva.
glosar epilog — Partea de încheiere a unei piese, care urmează deznodământului. În «Mârâiala», actul al cincilea e anunțat ca „actul 5 sau Epilog” (p. 376–377), iar «Postfață sau Liniște de sărbători!» e „dramă tipică în 2 părți și epilog” (p. 397).
glosar Cine e pentru — Formula votului deschis în ședință: „Cine e pentru, cine e contra, / și dacă se abține cineva” (p. 379); se vota prin ridicarea mâinii, iar rezultatul anunțat era aproape întotdeauna „în unanimitate”. Votul „contra” al lui Samuil Mușa — „Am spus NU” (p. 339) — e tocmai excepția de neconceput.
glosar pensate — Despre sprâncene: subțiate prin smulgere cu penseta (p. 379).
glosar branșă — Domeniu de activitate; „Lucrez în branșă” — aluzie la comerțul pe sub mână al lui Țânțu (p. 379).
glosar butic — Magazin mic de modă (fr. boutique) (p. 383).
glosar sindrofie — Petrecere, reuniune mondenă (gr. syntrophia) (p. 116).
glosar etiui — Toc, cutiuță pentru ruj, țigări sau ochelari (fr. étui) (p. 383).
glosar Biedermeier — Stilul burghez de mobilier și de decorație din spațiul german și austriac între 1815 și 1848, cu piese de lemn lustruit, simple și confortabile; „garnitura mea Biedermeier” (p. 384) — mobilier de lux al anilor ’70–’80, semn de bunăstare.
glosar vilă — Casă particulară de lux; în anii ’80, privilegiu al nomenclaturii și al celor cu „relații” — „Nu aici. La vilă.” (p. 384).
glosar principial — „Pe poziții principiale”, „a vorbi principial” — clișeu de ședință: fără considerente personale, în numele principiilor partidului (p. 385); „o greșeală de principiu, / care între timp s-a pensionat” (p. 387).
glosar autocritica — Autocritica — recunoașterea publică a propriilor greșeli — e una din practicile de bază ale partidelor comuniste de tip sovietic, teoretizată ca „metodă” a educației de partid („critica și autocritica”) și transformată în anii stalinismului într-un ritual de umilire: acuzatul trebuia să-și „demaște” singur abaterile, în fața colectivului, înainte de sancțiune. În România, ritualul a supraviețuit, tot mai formal, până în 1989, în ședințele de partid, de sindicat și de U.T.C.
În «Mârâiala», autocritica vine la sfârșit, ca o formalitate. Geană îi cere lui Capalb „să vorbești cât mai principial. / Să-ți faci și autocritica” (p. 385); Capalb își reproșează doar că i-a „făcut până acum jocul” lui Samuil, apoi declară: „Eu, tovarăși, primesc critica” (p. 389). Greșeala devine „o greșeală de principiu, / care între timp s-a pensionat” (p. 387).
Satira stă în faptul că autocritica nu repară nimic: vinovatul e mutat în „noul cadru organizat”, conducerea constată că „noul spirit” a învins, iar Samuil, care așteaptă să i se recunoască dreptatea („Înseamnă că se va recunoaște...”, p. 389), e întrerupt de fiecare dată. Ritualul servește ca să închidă cazul, nu ca să-l lămurească. Vezi ședință, principial.
glosar sporadic — Rar, din când în când (p. 385).
glosar cadru organizat — „În cadru organizat”, „în mod organizat” — pecetea oricărei acțiuni oficiale; la sfârșitul piesei, „un cadru organizat în așa fel” — „Care e cadrul? — Cum care? Noi suntem!” (p. 389, 392).
glosar erijez — „A se erija în...” — a-și atribui un rol, o calitate (p. 389).
glosar noul organism — „Organism” — organ de conducere colectivă (consiliu, comitet, comisie); „noul organism” și „noul cadru organizat” (p. 389, 392) sunt soluția de birou a finalului: nimic nu se schimbă, doar structura primește alt nume.
glosar orș’ce — „Orișice” — formă populară a lui „orice” (p. 392).
glosar antevorbitorii — Antevorbitor — cel care a vorbit înaintea ta în ședință; „sunt întru totul de acord cu antevorbitorii” (p. 394) era formula prin care vorbitorul se alinia fără să spună nimic nou. Pentru «preopinent», sinonimul de epocă din «Europa...», vezi p. 115.
glosar păcate capitale — Cele șapte păcate de căpetenie ale tradiției creștine (mândria, iubirea de arginți, desfrânarea, invidia, lăcomia, mânia, lenea). Finalul «Mârâielii» vorbește de „zece păcate capitale” și adaugă al unsprezecelea: mârâiala (p. 395).