Sit în construcție
Paul Cornel Chiticpaulcornelchitic.ro Caută

Mârâiala · Paul Cornel Chitic

Postfață sau Liniște de sărbători!sursa

p. 397–433 (paginile ediției originale)

397

Dramă tipică în 2 părți și epilog

398

Personajele

EL — soțul ei

EA — soția lui

ALA — bonăglosar

PENSIONATUL PE CAZ DE BOALĂglosar — tuberculos

MEREU PREZENTUL ÎN SCENĂglosar

399

Decorglosar: Interiorul unei case întunecoase din cauza geamurilor veșnic acoperite cu perdele. Mobila —nu interesează ce fel e — acoperă crăpăturile din zid sau tencuiala căzută. Din toate se degajă o nevoie de siguranță cu orice preț. În partea stângă a scenei, ușa de la intrarea apartamentului. Lângă ea, dar distinct, o altă ușă, prin care va ieși și va intra în scenă doar ALA. În partea dreaptă, o cămăruță strâmtă, despărțită de rest printr-o ușă, dar fără ferestre, populată de ciudate obiecte mobile, a căror mișcare puțin stranie poate fi produsă prin atârnarea unei greutăți de o pârghie ca de cumpănăglosar.

Aceste obiecte pot produce mișcare, sunet, alternanță de culoare, dilatarea sau contractarea unor volume ciudate etc.

În rest, marea cameră în care se locuiește zilnic, cea mai mare parte a timpului, despre care am spus că e murdară, întunecoasă etc., etc...

400

Soției mele, pur și simplu

PARTEA I

(La ridicarea cortineiglosar, ALA stă bătrânește pe un scaun, croșetând sau împletind ciorapi sau citind dintr-o carte, pe tăcute, dar mișcându-și buzele. EA se află pe un scaun sau pe un divan sau în picioare, înghesuită de MEREU PREZENTUL ÎN SCENĂ, care își vâră mâinile cotrobăind pe sub hainele EI. MEREU PREZENTUL își va continua gesturile, aproape indiferent la protestele sau refuzurile EI.)

EA: Pentru numele lui Dumnezeu, lasă-mă în pace... (Râde.) Ia uită-te unde ai pus mâna... Vai, ce obraznic poți fi... (Râde.) Ei, ce-i asta, cum îți închipui că o să mă... (Râde.) (MEREU PREZENTUL ÎN SCENĂ, îi pune mâna pe gură; ea îl mușcă; MEREU PREZENTUL izbucnește în râs, o bate pe spate grosolan și o îmbrâncește în semn de simpatie.)

EA: Ce vrei să spui?... La ce te gândești?... (Râde.) Voiam să spun să mă săruți... (Râde.) E soțul meu aici! Crede-mă! E în camera cealaltă!... Poți să vezi... Lasă-mă, nu mă mai strânge în brațe... dacă ne vede...

(MEREU PREZENTUL dă din umeri enervat și neagă din cap energic.)

EA: Ei, cum nu ne vede! Dacă intră peste câtva timp... sau chiar în clipa asta...

401

(MEREU PREZENTUL se oprește o clipă, o privește încruntat și imediat își reia furios cotrobăiala.)

EA (râde): Vai, dar pui mâna peste tot, și pe sâni și pe picioare, astâmpără-te puțin! Dacă voiam s-o fac, o făceam până acum, fii sigur! Și nu te așteptam pe dumneata! Dacă vreau fac, dacă nu, nu fac! Sunt liberă să fac ce-mi place! (Râde.) Zău... Lasă-mă-n pace!

ALA: Vai, draga mea, cum poți să spui așa ceva? De unde până unde mentalitatea asta?! Nici nu-mi închipuiam că poți să mai gândești așa!

EA (râde): Am glumit, uf, nimeni nu știe de glumă în casa asta! Am să mă apuc de citit până la urmă... Nu, nu veni pe pat! (Râde.) Da!? Eu am să citesc și dumneata faci ce vrei!

ALA: Dânsul face numai ce trebuie și nu ce vrea!

EA (către MEREU PREZENTUL): Ce-am spus eu! (Râde.) Ai putea să nu te mai uiți la picioarele mele... Și nici să stai pe covor! Ah! Ridică-te de acolo! Stai aici dacă trebuie! (Râde.) Nu-mi băga mâna sub bluză că mă gâdili (Râde.) Astâmpără-te! Și lasă-mă să citesc! ...Ei, poftim! (Râde.) Lasă-mă să mă ridic și scoate odată mâna de sub bluză.

(Se deschide ușa și apare EL.)

EL: Draga mea, cred că... Dar ce faci? Ce-mi văd ochii, Dumnezeule, în casa mea, cu mine alături și... Ce se întâmplă aici? Eu credeam că râzi fiindcă citești nu știu ce texte vesele și tu... Ridică-te odată de pe pat! Ce naiba, în fața mea îndrăznești să...

ALA: Nu ți se pare că vorbești prea tare?

EL: Vorbesc prea tare... Vorbesc prea tare?...Cum îmi mai spui că vorbesc prea tare când... poftim, eu nu spun nimic, privește! PRIVEȘTE!

ALA: Înțelege și tu!

EL: Ce?

ALA: Înțelege! Ce vezi — ce este — bineînțeles! Nu te pun să înțelegi altceva!

EL: E peste putința unui om să...

402

ALA: Stăpânește-te, omule! Ce nu suporți? Ce nu e de suportat?

EL: Cum, mă mai și întrebi? (Către EA.) Și tu taci și nu spui nici o vorbă?

ALA: Și vorbitul își are vremeaglosar lui! Toate își au vremea lorsursa, și fiecare lucru de sub cer își are ceasul lui! Tu de ce ai intrat acum? Fă bine, întoarce-te și intră cuviincios. Și vezi și tu ce trebuie văzut! Ce nu, nu!

EL: Bine, dar...

EA: Ce, bine dar! Mătușica are dreptate.

EL: Mai ai și grai după câte faci în văzul lumii?

EA: Care lume, că ești numai tu; singur cucglosar și nu faci nici cât un ou clocit! Bine ți-am zis, singur nu faci nici cât un... (Râde.) Acum nu faci nici cât un ou clocit! Așa că ce să mai vorbim!

EL: Să taci, nerușinato! După ce că te preacu...sursa

(MEREU PREZENTUL se îndreaptă amenințător spre EL, care, de teamă, se retrage în spatele EI.)

ALA: Ce ți-am spus eu! Nu trebuie să apară că sunt necazuri! Vezi-ți de drum și întoarce-te ca toată lumea: vezi ce e de văzut și restul știi!

(Soțul iese pe ușa pe care a intrat.)

EA: Ți-am spus că vine soțul meu și ne va surprinde... ei bine, nu vreau, nu vreau; ia mâna asta de aici!

(MEREU PREZENTUL bate din picior autoritar.)

EA: Asta-i bună!

ALA: Dar tu de ce nu mai râzi, draga mea? Râsul e stenicglosar și ne prinde bine la toți! Și prinde bine și la ce se petrece aici!

EA (râde; către MEREU PREZENTUL): Ce înseamnă: dacă trebuie! (Râde. Se aude un ciocănit în ușă.) Ai auzit? Ia mâinile, că vine soțul meu!

ALA: Astâmpără-te și tu! Și desprinderea de îmbrățișărisursa își are vremea ei!

403

(Se aude din nou ciocănit în ușă.)

EL: Pot să intru?

EA (râde): Iar mă gâdili, nu mai pot de râs! (Râde.)

EL: Nici acum nu pot să intru?

ALA: La urma urmei, e un om de treabă... Nu? Nerăbdarea asta a tinereții...

EA (râde): Oh!... Ah!... Nu mai pot... Ai să mă sufoci... cu atâta veselie... (Râde iar.)

EL: Să mai intru, sau nu?

ALA: Intră.

EL: Draga mea! (Pauză.)

ALA: E! Ce e!?

EL: Cred că am găsit, cred că am nimerit peste...,vreau să spun cred că am descoperit ceva! (Pauză.)

EA: Ei, ce-ai găsit, de mă privești așa!

ALA: Cred că ție ar trebui să-ți deie cineva lecții, cu câteva precepteglosar folositoare, și atunci cred că nu te-ai mai opri la fiecare cuvințel. Mergi înainte, sări și tu peste ce trebuie să sări, și gata! Hai, dă-i drumul!

EL: Draga mea, am descoperit ceva nemaipomenit, ceva grandios, ceva nemaivăzut, sunt atât de bucuros...

EA (sare din pat): Ce-ai descoperit, arată-mi și mie!

EL: Vino să te îmbrățișez! Sunt fericit, sunt fericit!

ALA: Ei, ei! Mai încet! Ce zic oamenii despre voi când vă văd, mai sunt și copii pe lumea asta! Îmbrățișarea își are și ea vremea eisursa!

EA: Spune-mi odată, ce ai descoperit?

EL: Îți spun... cu toate că... e ceva foarte delicat și instabil...

EA: Seamănă cu ce-mi spuneai tu mai înainte? Ar fi bine să știi, s-ar lega bine una cu alta... E cazul să te felicit?

EL: Da, seamănă cu ce era anterior, dar e total, în sfârșit, e mult schimbat, e altceva și nu mi-am dat seama de asta decât de foarte puțin timp...

ALA (neliniștită, frământindu-se): Ei! Ei! Ei!

404

EL: Să nu crezi că neagă ce era până acum; nici n-aș vrea; ar fi, dealtfel, și imposibil. (Pauză.) Tu ce zici?

EA: Sper că ai încredere în tine, și asta e ceea ce-ți trebuie.

ALA: Ei! Fetico! Ce-am vorbit noi!?

EA: Ei, ce mai vrei de la mine?

ALA: Să râzi! Asta îți trebuie! Și vă trebuie și le trebuie tuturor!

EA: Ha-ha-ha! Așa e bine?! (Râde.)

ALA: În sfârșit, treaba ta! Eu ți-am zis!...

EL (văzând că EA îl îmbrâncește pe MEREU PREZENTUL): Draga mea, ce faci! Ce faci!!! CE FACI!!! (Râde.)

ALA: Uite, vezi?, el e mai înțelegător. Și îi stă mult mai bine. Și nici nu-i greu!

EL: Ai putea să-ți tragi bluza peste sâni. În sfârșit... cum crezi...

ALA: Ea nu crede decât ce-i spun eu. Ai înțeles?

EL: ...cum e mai bine. Și mâinile... nu le mai ține sub fustă.

EA: Nu le țin. (Pauză. Râde.) Nu le țin eu...

EL: Ei, fir-ar al naibii! (Râde.) E adevărat! (Râde.) Nici n-are vreo importanță! Altădată ar fi avut, acum însă...(Râde.)

EA (râde): Ești nemaipomenit! Cred că habar n-ai cum se va sfârși tărășeniaglosar asta! Nu-i așa că habar n-ai? Recunoaște, cel puțin (MEREU PREZENTUL iese pe ușă. Pauză.)

EL: Ce să știu? Nu înseamnă nimic, nici dacă știu ceva și nici dacă tu îmi scoți ochii cu ce se întâmplă! Nu e nevoie! Nu e nevoie! Vrei să-mi spui și mie LA CE BUN!

(ALA îi privește pe cei doi, apoi iese din scenă.)

EA: Tu mă întrebi pe mine la ce bun? Atâta lucru ar trebui să știi și tu!

EL: Nu.

EA: De ce?

EL: Pentru că VĂD!

405

EA: Și?

EL: VĂD. ATÂT. VĂD. Nu ajunge?

EA: Și mai mult decât să vezi?

EL: Ar trebui SĂ SE ȘI POATĂ.

EA: Ce?

EL: Ei, nu știu! Ce mă pisezi atât? Nu știu! (Pauză.)

EA: Mai poate continua mult timp? (Pauză.) Ce zici?

EL: Depinde...

EA: De cine depinde?... (El tace.) Cine depinde? — de ce depinde? — cât depinde? — până când! Vorbește până la capăt clar!... Ah! (Pauză.) Nu spui? (Pauză.)

EL: Așa-i! Numai că ar trebui... da... ar trebui să știu. Să știu și eu care... (Pauză.) Care sunt...

EA: Ce care sunt? Fii odată clar!

EL: Condițiile. Împrejurările...

EA: Dumnezeule! Ai gura legată, ce naiba!?

EL: Nu. (Pauză.) Dar tot aia e, chiar dacă o am — chiar dacă n-o am... (Pauză.) Aș bea o cafea.

EA: Nu se poate. Facem economie. Pentru sărbătorisursa.

EL (se întinde, cască): Aia e!

EA: Ce?

EL: Gura legată. Să nu mă mai întrebi.

EA: E mai prudent, știu, e mai prudent.

EL: Nu se spune așa.

EA: Ba da! E foarte corect spus. (Pauză.) De ce să nu fie corect?

EL: Spuneam că nu se spune așa!

EA: Nu pricep cum de găsești tu, tocmai tu, cum de te găsești tocmai tu să repari greșelile. (Pauză. Se întredeschide ușa).

EL: Ala! Ala!

EA: În sfârșit, spune tu, cum e mai corect. (Apare MEREU PREZENTUL.)

EL: Ala Ala! Ala! (MEREU PREZENTUL închide ușa după el.)

EA: Ce tot strigi!? Spune-mi tu, spune-mi tu singur cum e mai bine!

EL: Ala!... Singur?

EA: Da. (MEREU PREZENTUL se apropie de cei doi.)

EL: De ce eu? De ce singur?

406

EA: Așa!

EL: Așa?! Asta nu e o motivație. Ala!

EA: Te rog, dragul meu, spune... hai, spune! (Pauză.)

EL: Nu se zice: e mai prudent... se zice: mai înțelept! Asta era tot! Și, mă rog, de ce n-aș putea să îndrept și eu o greșeală!? Pentru că am greșit o dată? Pentru asta?

EA: Dar nici măcar n-ai greșit atunci! (MEREU PREZENTUL se răzgândește și se îndreaptă spre ea.)

EL: Aveți de gând cu toții să nu uitați nimic?...mai ales că...

EA: Mai ales că ce e azi rău mâine e bine! Asta vroiai să zici?

(MEREU PREZENTUL își îndreaptă mâinile spre sânii ei.)

EA: Ce e azi? Luni, marți, miercuri?! Habar nu mai am?

EL: Știu și eu? S-o întrebăm pe Ala! Ala! Ala!

EA: N-o mai întreba. Ea știe tot numai ce e în legătură cu mâineleglosar. (Apare ALA. MEREU PREZENTUL se îndepărtează.)

ALA (izbucnește îngrozită): Ce-i cu voi, ați înnebunit? Nu vă dați deloc seama! Vreți să pară că aveți necazuri? Asta-i nebunie curată!

EL (râde): Așa e.

EA (râde): Și? Ce propui atunci?

(MEREU PREZENTUL se apropie de ea.)

ALA: Ar trebui să faceți ceva. Să construiți!sursa Asta vă dă încredere, siguranță, curaj.

EA: Curaj?

ALA: Nu fă pe proasta! Și ce e rău dacă aveți curaj când construiți?

EA: Ce?

(MEREU PREZENTUL îi pune o mână pe mijloc, cealaltă pe umeri.)

EL: La fel cu ceilalți.

407

EA: Ce anume?

EL: Dumnezeule!! Ce ai putut să spui?? Ce faci tu e pur și simplu...

ALA (râde): Să se știe că nu sunt necazuri.

EA: Ce să fac?

(MEREU PREZENTUL îi ridică bluza și-i umblă cu mâinile pe sâni.)

EL (pauză): Mai încet, te rog, mai încet!

EA: CE SĂ FAC ACUM?

(MEREU PREZENTUL îi umblă cu mâinile pe tot trupul.)

EL: Taci odată, pentru totdeauna. Taci!!! (Râde). Nu-i mai bine așa?

EA: Tu ești un drăguț și nu-ți pierzi niciodată curajul. Și totuși nu construiești nimic. Așa că ce să mai vorbim?...

EL: Vrei să-ți spun ceva?

EA: Tu n-ai de gând să taci odată?

ALA: Tăcerea își are vremea ei și vorbireasursa își are vremea ei.

EL: Asta e un semn bun. Ce-ai spus tu mai înainte e un semn bun.

EA: Dar ce am spus? (Îl împinge pe neobservate pe cel MEREU PREZENT de lângă ea.)

EL: Ala dragă, ce se întâmplă cu fata asta!? Uneori mă uimește cu sprinteneala minții. Ce zici de ea?

EA: Numai lucruri bune.

(MEREU PREZENTUL se apropie din nou.)

ALA: Asta ce mai e! Sper că nu ți-ai bătut joc de noi.

EA: Cum crezi că ar înghiți careva dintre noi așa ceva!? (Râde. Râd cu toții în hohote și în crescendo. Se opresc.)

ALA: Ah, cât am râs. Ce frumoasă zi e afară. Și vin și sărbătorile de iarnă. Nașterea își are vremea ei și moarteasursa își are vremea ei, toate merg de minune!

408

EA (surprinsă plăcut, chiar cu bucurie): Ar trebui să aranjăm puțin pe aici.

ALA: Neapărat! neapărat! Nici nu se poate altfel. Vin sărbătorile!

(MEREU PREZENTUL se îndepărtează, iese și închide ușa.)

EL: Ar trebui să punem pe pereți crenguțe de brad. Verdele e o culoare tonicăsursa... Verdele e o culoare tonică. (Pauză.) Toată lumea știe asta, nu?... Sigur că da.

(Pauză. EA dă să spună ceva, EL dă din cap încurajator, EA vrea să facă un gest, EL așteaptă atent, înfrigurat. Pauză lungă. Când nimeni nu se așteaptă, EA vorbește.)

EA: Și va mirosi a proaspăt... poate n-ar fi cazul, știi, lui îi place așa...

ALA: Cum adică așa?

EA: Așa... fără prea multe schimbări, fără prea multe fasoane... din moment ce totul e bine... nu-i așa?

EL: Dar bineînțeles! Bineînțeles... Atunci numai atmosfera... Să o colorăm puțin. Ce zici, Ala?

ALA: Ce vorbe sunt astea? Și ce dacă lui nu-i place? Să-i fie de bine! Trebuie să trăim viața din plin... până și mie, la vârsta mea, îmi place să trăiesc plenarglosar totul... nu? Și atunci?! Să punem niște crengi de brad și niște crengi uscate, prin casă, pe pereți...

EL: Uscate?

ALA: Da! Cum era înainte și cum e după... Trebuie să-ți amintesc regula asta de fiecare dată?

EA: Uscat și verde?

ALA: Ah, va fi o sărbătoare ca-n povești! Ta-ra-ram-ta-ra-ram (Râde.)

EA: Uscat? (Pauză.) USCAT?

(Clanța se mișcă în jos. ALA observă.)

ALA: Ta-ra-ram-ta-ra-ram ta-ram-ram-pam...

409

(Face semne din mâini, ceilalți doi încep și ei să cânte, să râdă, ușa se întredeschide, rămâne puțin timp așa, apoi se închide și după încă un timp clanța revine la normal. Toți se opresc aproape brusc. ALA oftează ușurată. Pauză. Revenire la atmosfera dinainte.)

EA: Uscat? (Pauză.) USCAT?

EL: Sigur, cele două momente... nu-i așa, Ala?...

EA: N-am să uit, îți jur, n-am să uit... chiar fără comparații!

ALA: Doamne, veselia ne-a cuprins... sigur că da! Nu se poate altminteri. Dacă nu înțelegi tu asta, așa înțeleg alții că e normal și nu poți să spui că nu e bine.

EA: Ba spun!

EL: Glumești, draga mea! Ala, fata asta aleargă de la un joc de cuvinte la altul! (Râde.) Dar una fără alta nu se poate! Altminteri cum vezi verdele... crenguțele de brad trebuie să se vadă foarte bine, să iasă în evidență. Să ne bucurăm de ele mai mult, nu?

EA (râde): Doamne, ce idee! (Râde.) Și la anul, sau peste cinci ani...

EL: Sigur că da! Păstrăm crenguțele uscate!... Contrastul... de unde să știm ceva, dacă nu comparăm tot timpul... Ala, Ala! Tu ce zici, unde ești! Ala!

ALA: Aici sunt. Am adus crenguțele.

EL: Ce-ai căutat acolo?... în spatele dulapului?... Ala, am spus, și nu o dată, că...

ALA: Erau pregătite, toate. Nu trebuia să te mai deranjezi tu.

EA: Ideea ne-a venit acum, ca și anul trecut...

EL: Știai? Nu-i așa că știai?!...

EA: Ți-o jur. Ce înseamnă crenguțele acelea verzi?

EL: O perspectivă. O perspectivă cum nu mai e altasursa. Luminoasă. (Pauză.) Draga mea, să știi că te cred.

ALA: Nu-i nevoie să crezi. Trebuie să fii convins.

EL: Bine, înțeleg, dar înainte să fii convins de ceva, de o idee, de exemplu, trebuie mai întâi să cred în acel ceva, nu-i așa?

410

ALA: Asta poate să vină și pe parcurs...

EL: Voiam să-i spun ei... Lasă-mă dracului să spun ceva până la capăt!... Draga mea, voiam să-ți spun că eu cred în jurământul tău... Știu, știu... mi-ai jurat că mă iubești la început, știi tu când... atunci când prima dată...

ALA: Ei, ei...

EL (pauză. Izbucnește): Bine, Ala, dar ăsta e un subiect despre care am dreptul și eu să spun tot ce gândesc, nu? sau... dacă nu totul, măcar o bună parte!... Subiectul este iubirea, iubirea de femeie... N-ai să-mi interzici să vorbesc și despre iubire, măcar atât să...

ALA: Ce-i asta!?

EL: Nu înțeleg, nu mai pricep de ce...

ALA (întrerupându-l): Iubitul își are vremea luisursa, și urâtul își are vremea lui.

EL: Dar n-am spus că o urăsc...(către ea)... draga mea... Știi, ce s-a întâmplat mai înainte... poate că... nu vreau să crezi despre mine că sunt, cum să zic, un... un... dezechilibrat, dar... dar parcă nu ar fi trebuit să-i mai dau voie...

ALA (în șoaptă): Oh, Doamne, oprește-te! Nu trebuie să apară necazuri în discuția asta! Nu v-ați găsit să vorbiți decât despre asta? Noi știm că... în sfârșit... că nu e chiar-chiar cum ar trebui, dar potoliți-vă că se aude și prin zid, ce dracului! Înțelegeți și voi situația!

EA: Ala,... știi, noi doi ne iubim — nu-i așa, draga mea? noi suntem conștienți de toate, în sfârșit... dar...

ALA (tare, dar accentuat): Dar vă iubiți...Sunteți oameni mari, sunteți alții datorită tuturor acestora, nu-i așa?

EL: Da... Exact (Râde.) Cum mi se încurcă limba... unde mi-o fi capul... (Pauză. Mai râde o dată și încă o dată împreună cu ALA.)

EA: Știi... mi-e ușor greață...

EL: De ce?

EA: De toate.

EL: Mie nu.

EA: Știu.

411

EL: Dar nu știi de ce. Poate că ai să mă înțelegi până la urmă...

ALA (către EA): Ți-e greață? De ce ți-e greață?

EA: Așa, mi-e mie, greață!

ALA: Se mai întâmplă! Tu ai avut mereu stomacul bolnav. (În șoaptă.) Vorbiți mai pe ocolite. (Tare.) Poate nu ți-a priit mâncarea.

EA: N-am mâncat azi.

ALA (în șoaptă.): Înțelegeți odată, nu trebuie să apară necazuri aici la noi; și cu atât mai puțin certuri. Nu e bine. (Tare.) N-ai mâncat azi? (În șoaptă.) Noi nu avem necazuri. Așa știm cu toții! (Tare.) De ce?

EA: Fiindcă construim ceva!

ALA: A, da! Știu! Casa voastră o construiți. (În șoaptă.) Ești nebună? (Tare.) Înțeleg... tinerețea... ați uitat și de mâncare... bineînțeles. (În șoaptă.) Vorbiți mai pe ocolite... altminteri... trebuie să pricepi... vine...

EA: MI-E SILĂĂĂĂ!

ALA: Mezină?sursa Nu e nimeni aici mezină. (Pauză.) Vorbești în dodiiglosar. Folosești cuvintele alandalaglosar! Ori vorbești răspicat pe înțelesul tuturora, ori... (În șoaptă.) Râzi!

EA (râde): Ai dreptate...(Râde.) Am încercat și eu, am greșit, nu-i așa! Nu e bine să încerci tot felul de... Altminteri, pierdem... despre crenguțele cele verzi trebuie să vorbesc... despre ce înseamnă ele... (Râde.) Așa e!

(Pauză. ALA îi privește pe amândoi, clatină din cap și iese.)

EL: Mie nu mi s-a întâmplat încă...

EA: Ți-am spus că știu.

EL: Ce știi?

EA: Hai las-o baltă! Ne jucăm de-a cuvintele! Asta e!

EL: Nu-i adevărat. Ele se joacă cu noi!

EA: Și atunci, noi? Ce rost mai avem?

412

EL: Pentru toți, nu pot să-ți răspund. Pentru mine, știu. (Pauză.) Ți-am spus că pentru mine-l știu? Da, ți-am spus!

EA: Deci îl știi și pe al meu.

EL: Să nu crezi că... eu nu...

EA: Tu ce nu?

EL: Nu fac nici un schimb... Un schimb între rostul meu și tine. Tu ai vreun rost... al tău... afară de ăla obișnuitul?... nu știu care-o fi (râde), dar e al nostru... Crenguțele de brad... Perspectiva... (râde) Mă bucur că înțelegi... Construim și noi ceva, nu-i așa?... Nu fac nici un schimb... El e acela care când apare... și atunci eu, cât timp e ocupat cu tine... (Enervat.) E ocupat, înțelegi?... și eu pot să-mi văd de ale mele... Eu, rostul meu, eu mi-l urmăresc... și atunci e greu, mi-e foarte greu, dar am învățat... bat la ușă, nu văd ce văd și îmi urmez drumul... Dar nu e o vânzare, ți-o jur, nu e pur și simplu o vânzare, ci obligat de împrejurări... accept faptul că există... asta, până când s-o plictisi și el de noi, iar dacă nu s-o plictisi, până voi... adică până vom găsi o soluție. (Pauză.) Știi, nu mai sunt tânăr, ca s-o iau de la capăt. sau să iau în piept... pieptiș... în piept, pieptiș! Asta e! (Pauză.) Dar unde e Ala? Ala! Unde ești? Ala! (Pauză.) Ala! Ala! Ala! Ala!!! (Pauză.) Nu pricep de ce greșesc. De ce tocmai eu și numai eu?

EA (pauză): Ți-am spus, nu greșești.

EL: Aici se spune că greșesc.

EA: Aici. În altă parte nu s-ar numi greșeală.

EL: Unde în altă parte?

EA: În altă parte. (Tare.) Care înseamnă, întotdeauna, cel puțin alături sau peste drum.

EL (cască): M-aș duce acolo.

EA: Ai avea curaj?

EL: Să zicem...

EA: Acolo ai greși invers.

EL: Invers?

EA: Exact.

EL (cască): Și probabil aș vrea să vin aici!

EA: Nu cred c-ai face asta! În orice caz, ai greși invers.

413

EL: Asta e bine.

EA: Pentru cine?

EL: Păi, dacă două lucruri sunt contraresursa, înseamnă că este mișcare; nu?! Mișcare, evoluție, dezvoltare; nu?! Și de aici, mereu înainte!

EA: Perfect. (Pauză.) Unde?

EL: Nu știu. Nimeni nu știe. Nimerim noi.

EA: Unde? Vezi, iar greșești! Abia acum greșești!

EL: Voiam să spun că Ala știe; cu siguranță că știe!

EA: Știe?

EL: Da. Știe. Ce te miri?

EA: Nu mă miram. Mă întrebam doar!

EL: Nu te mai întreba!... Tocmai acum?... Când vin sărbătorile? (Pauză.) Ce-ai spus!? Ce-ai spus?... Ce-am spus?... Ala! ALA! AALAA!

(ALA ieșind din camera LUI, nedumerită și înfuriată. Îl ia pe EL de mână, de guler sau de ureche și îl trage în pragul camerei. EA rămâne afară, neliniștită și trage cu urechea la ce se aude în cameră).

ALA (arată obiectele din camera Lui): Ce sunt astea?

EL: Care?

ALA: Astea!...

EL: Care astea?

ALA: Mă mir că nu le vezi; sunt doar ale tale... Ar trebui să le vezi! Ce sunt sforile astea!?

EL: Nu sunt sfori. Sunt stări.

ALA: Stări?

EL: Adică nu. Aici e camera mea... Acolo e patul.

ALA: Bine-bine. Asta văd eu, asta înțeleg eu, dar astea ce-s?

EL: Ți-am spus, asta e camera mea...

ALA: Știu! Știu! Te-am întrebat ce-s astea?

EL: Ți-am mai spus, nu?... că asta... Ala, dar nu înțeleg, nu știu ce cauți în camera mea!...

ALA: Căutarea își are vremea eisursa și pierderea își are vremea ei. Eu te-am întrebat ce-s astea!

EL: Ala, dar... Ala, cum adică?... aici, cum să-ți spun eu, e colțișorul meu, țin la el ca la ochii din cap, nu știu cum te amesteci în toate...

414

ALA: Ce zici de el?!

EL: E o canalieglosar!

(ALA îi dă o palmă.)

ALA: Vorbeam de tine! Păstrarea își are vremea eisursa și lepădarea își are vremea ei! Spune-mi ce-s cu astea!

EL: Niște sfori.

ALA: Le-ai spus bine... Și ce faci cu ele?

EL: Nimic.

ALA: Trebuia să-mi spui de la început. Pierzi timpul de pomană! Timpul e cel mai mare bun al nostru... nu timpul, ci omul. Adică nici omul, ci oamenii. Să dai jos toate porcăriile astea, ce tot umpli pereții cu ele? Te cert doar, fiindcă ești totuși tânăr și mai poți fi readus pe calea cea bună.

EL: Nu pot să le dau jos!

ALA: De ce? Ce-i aia să nu poți? Eu nu cunosc cuvântul nu pot!

EL: Fiindcă sunt niște lucruri care s-au născut în capul meu!

ALA: Nașterea își are vremea ei, și moartea își are vremea ei.

EL: Bine, dar sunt puse de mine aici!

ALA: Gânditul își are vremea luisursa și smulgerea celor gândite își are vremea ei.

EL: Nu pot, înseamnă că mi-aș ucide...

ALA: Ehehei! Astea le-am mai auzit eu la cei vechi, încă de la cei foarte vechi, din antichitate... sunt vorbe perimatesursa... Uciderea își are vremea eisursa și tămăduirea își are vremea ei... Ai mai murdărit și pereții... Astea ce-s?

EL: Un joc... e un moment de tensiune interioară...

ALA: Așa cum bocetul își are vremea luisursa și jucatul își are vremea lui.

(Trage de una din sfori. Se aud niște sunete.)

EA: M-ai chemat?

EL: Nu.

415

ALA: Ce-a fost asta?

EL: Ce-a fost!?

(ALA trage încă o sfoară. O păpușă se învârte în cerc și se aude un alt șir de sunete prelungi.)

EA: Ți-e rău?

EL: Nu!

ALA: Poți să-mi spui ce a fost asta?

EL: Nu!

EA: De ce plângi? Ce faci acolo? Ai nevoie de ceva?

EL: Nu.

ALA: Poți să-mi spui la ce folosesc astea? (Trage de o altă sfoară. Se aud alte sunete.)

EL: Nu.

EA: Cine ți-a spus că a apărut soarele? E tot ceață, nu te alarma. Ai crezut că a răsărit soarele și pentru noi?

EL: Nu.

ALA: Crezi că toate astea pot folosi la ceva? Vrei să-ți spun dacă mie-mi plac? Ei bine, omule, nu știu de ce, dar am un sentiment. Între noi fie vorba, toate astea sunt, precis, — dar știi cât de precis? — nici nu pot să-ți spun cât! — dar sunt precis inutile: pentru că nu produc nimic pentru nimeni, nu elimină confuziile și nu transmit sănătate, încredere sau optimism! Și acum, la crenguțe! Hai, imediat la crenguțe!... Bați câmpiiglosar, băiete, bați câmpii... Asta e! Hai, fără vorbă, la lucru! La crenguțe!... Trebuie să faci și tu ceva în casa asta! Ia uite ce-ai făcut aici! Ai împletit crenguțele că nu se mai deosebește cea verde de cea uscată! Asta nu e treabă de om cu mintea la cap, care înțelege ce-am spus eu... care înțelege bine, care nu... nu-mi place!

EA: Dictonul spune altfel!

ALA: E! Cum spune?

EA: Care înțelege, bine, care nu, ducă-se!

ALA: Foarte bine! Ducă-se! Să-l văd eu numai pe unde iese și dacă îi dă mâna!

416

EL: Am văzut pe geam, peste drum că era altcumva... zic de ghirlandă.

ALA: Fă și tu dacă te pricepi, am zis eu să nu faci?

EL: Cum să fac dacă trebuie să pun una verde, una uscată, una verde, una uscată?

ALA: Ei, aici e-aici! Cine se pricepe bine, cine nu, nu!

EL: Cum să mă pricep dacă mă obligi să...

ALA: Ei, hai, lasă vorba și treci la treabă... (Fredonează un cântec.) Hai să cântăm ceva, zău așa! Tăcerea își are vremea ei, dar și cântareasursa își are vremea ei!

(Încep și cei doi să fredoneze în timp ce împletesc o nesfârșită ghirlandă de crenguțe de brad, una verde, una uscată. Apare MEREU PREZENTUL. Ceilalți doi amuțesc. ALA fredonează, îndemnându-i astfel și pe ceilalți. MEREU PREZENTUL fredonează și el, dar schimbă melodia. ALA fredonează noua melodie, legănându-se în ritm.)

ALA: Hai și voi... La-la-la...

(EL fredonează încet privind fix la EA și la MEREU PREZENTUL, care s-a apropiat cu mâinile de EA și, încet-încet, umblându-i pe trup cu mâinile, aproape că o dezbracă de tot. EL se ridică în picioare, tremurând de furie.)

ALA: Ei, la ghirlande, la ghirlande... treci la ghirlande!... Și: La-la-la...

— Cortina —

417

PARTEA A II-A

(Același decor. În scenă sunt: EL și EA. E seară. Luminile sunt aprinse. Ghirlanda cea lungă înconjoară pereții, se agață de orice proeminență, șerpuiește peste tot. Prezența ei dorește să pară o pregătire sărbătorească, un aer festiv. De ghirlandă, rar, pot fi agățate mici obiecte aproape jalnice care să sugereze împodobirea cu tot ce e mai de preț în casă. Masa e pusă în centru, ca pentru o sărbătoare. La ridicarea cortinei, în camera LUI, obiectele de pe pereți se mișcă foșnind, sunete, clinchete, acorduri izolate: mici zgomote se fac auzite. Toată camera cu ce se află în ea trebuie să producă stupoare și fascinație.)

ALA (apare furioasă): Ce e asta? Ești nebun? Dumnezeule, nu vreți niciodată să pricepeți ce trebuie și care e timpul potrivit. Oprește jucăria aia, că-mi sună în creieri! DE CÂTE ORI SĂ VĂ SPUN!! Acum ți-ai găsit, tocmai acum, ah, Doamne, Doamne, dac-ar da buzna cineva — CINEVA! — mă auzi, ar zice că e casă de descreierați, de apucați, de libertiniglosar. Ce e asta!?

(La apariția ALEI, EL și EA tresar.)

EL: Dacă nu acum, atunci când?

ALA: Și aruncarea pietrelorsursa își are vremea ei și strângerea lor își are vremea ei...

EL: Vreau să văd și eu vremea...

418

ALA: Ești obraznic!

EL: Spui și tu că a sunat ceasul!

ALA: Un ceas, face atâta hărmălaieglosar un ceas?

EL: Spune că a sunat ceasul nostrusursa!

ALA (către EA): Și tu! Să nu-l mai primești pe ăla în casă! Gata! Ajunge! Ce e asta?! Pune scaunul în dreptul ușii!

EL: Ala, eu...

ALA: Gata. Taci. (Sec, calm și amenințător.) Treci la mătură și fă un pic de ordine în odaie! (Relaxată.) Ah, a început sărbătoarea! Minunat! Minunat! Voi nu găsiți că e minunat! Ehei! Trebuie! E MI-NU-NAT!!! (Râde.)

EL: Ala, Ala, voiam să-ți spun, voiam să-ți spun... ah, dar ți-am spus!

ALA: Nimic, nici o vorbă!

EL: Ala...

ALA: Nu stăm la discuții.

EL: Ala... Stai, Ala, Ala, voiam să-ți spun...

ALA: Întotdeauna tu ai de spus câte ceva, și încă în gura mare! Treci la mătură și fă curățenie, hai!

EL: Ala!

ALA: A! Nu! Nu cu mătura aia mare; cu cea mică.

EL: Ala!!! Dar asta-i umilința cea mai... cea mai...

ALA: Să taci!

EL: Stai... dar eu... În orice caz, nu-i așa? Să zicem că-i o glumă...

ALA: Nu poate veni peste noi nici o sărbătoare fără ca unul din voi să nu-mi stricați cheful! Ba vă treziți vorbind vrute și nevrute, ba vă răstiți la mine, nu am un dram de liniște cu voi.

EL: Ala, dar eu nu pot... adică nu se poate! Să mătur?... Nu știu pentru ce trebuie să suport atâta degradare! Am greșit? N-am greșit! Nu-i așa? N-am greșit! Ce să greșesc?

ALA: Dacă îmi pui drăcoveniile alea să-mi sune în cap!? Dar e normal!! Dar e cuminte ce faci tu! În loc să-ți vezi de crenguțele tale, să îndrepți pe ici-pe colo ce mai e de făcut, în loc să-ți... ță-ță-ță!

EL: Ce de lucruri la care nu am ce face!

419

ALA: A! Uite că m-ai înfuriat! Treci la mătură! Imediat!

EL: Nu! Nu vreau!

ALA: Nu mănânci!

EL: NU MĂNÂNC!

ALA: Nu-ți mai dau nimic!

EL: NU VREAU NIMIC!

ALA: Draga mea, închide fereastra și stinge lumina.

(EA execută prompt ordinul. Întuneric.)

EL: NU VREAU NIMIC. VREAU SĂ NU TE MAI PRICEPI LA TOATE ȘI SĂ NU-MI MAI SPUI CE TREBUIE ȘI CE NU TREBUIE! Atât! Aașa!

ALA: Poți să aprinzi lumina, nu-nu! Aia mică! Să fie plăcut și intim. (Lumină intimă.)

EL: Ala...

ALA: Ce-ar fi să dau drumul la muzică! Nu-i o idee bună, ce zici?

EA: Dacă vrei și crezi că e bine!...

ALA: Ce să vreau și ce să cred!...Așa trebuie. Ți-am mai spus.

EL: Ala...

EA: Dar e o idee minunată. Slavă ție că ți-a venit ideea asta!

EL: Ala! Ala! Nu vreau! Nu vreau!

(Cântă muzica. Pauză. ALA fredonează melodia, stând cu capul plecat pe o parte și privind în gol. EA stă la fel un timp, apoi se mișcă stânjenită și dă să se îndrepte către EL. ALA o urmărește rotind ochii, altfel nemișcată; o surprinde și fredonează mai tare cântecul. EA revine în poziția de mai înainte. Cântecul e la ultimele acorduri. ALA privește nostalgic, în gol. Apoi izbucnesc amândouă în râs și se sărută. ALA, brusc.)

ALA: Ei, ce te uiți la el! E sărbătoare? Este! Să fim veseli și fericiți! Nu mai avem necazuri, ce crezi că ne mai lipsește? Hm!? Știu și eu... (Râd vesele amândouă.)

EL: Ala! Ala! Nu vreau! NU VREAU!

420

EA: Dar e o idee minunată. Slavă ție că ți-a venit ideea asta!

EL: ALA!

ALA: Ce să vreau și ce să cred! Așa trebuie. Ți-am mai spus.

EA: Dacă vrei să crezi că e bine... (Muzica a încetat.)

ALA: Ce-ar fi să dăm drumul la muzică. Nu-i o idee bună, ce zici?

(ALA pune aceeași placă.)

EL: ALA!!!

ALA (izbucnește în râs. Pauză): Draga mea, închide fereastra și stinge lumina! Așa! (EA execută prompt ordinul. Întuneric.)

EL: NU VREAU NIMIC. VREAU SĂ NU TE MAI PRICEPI LA TOATE ȘI SĂ...

ALA (către EA): Ei? (Izbucnesc în râsete.)

EL: NU VREAU NIMIC.

ALA (râde): Nu-ți mai dau nimic. Vreau lumină intimă.

(EA se execută.)

EL: NU VREAU SĂ MĂNÂNC!

ALA: Nu mănânci! (Izbucnește în râs. Pauză.) Draga mea! (Repede.) Stinge lumina! Stinge lumina!... Așa! (Întuneric.)

EL: NU VREAU NIMIC. VREAU SĂ NU TE MAI PRICEPI LA TOATE ȘI SĂ...

ALA (izbucnește iar în râs. Aprinde lumina mare): E, hai, nu mături? (Pauză.) IMEDIAT! (EL se supune.) A, nu! Nu așa! Cântând! Cântând, am zis!

EA: Îl persecuți?

ALA: Ce înseamnă persecuție? E spre binele lui.

(EL se apucă de măturat cu o mătură mică.)

EA: E prea mult spus.

ALA: Ce e prea mult, fetico?

EA: Ziceam că... în sfârșit, că întinzi coarda prea tare...

ALA: Eu hotărăsc cât, când și cum! și ce contează că tu îi zici persecuție, zi-i cum vrei, chiar și crimă.

421

Încă nu l-am omorât ca să mă pisezi la cap cu asta!

EA: Încă nu, dar nici mult nu mai e!

ALA: Lasă nuanțele! Ori e albă, ori e neagră! Păi nu?!

EA: ALA! E prea direct. Nu crezi?

EL: Am măturat colțul ăsta și fără să cânt.

ALA: Nu. E foarte bine așa! (Către EL.) Ce-ai spus, drăguțule?

EL: Am măturat colțul ăsta... dar fără să cânt.

ALA: Nu e bine. Împrăștie-l la loc.

(EL se supune.)

Să cânți!

(EL începe să fredoneze cântecul de mai înainte și să măture. ALA murmură și ea, cu ochii în gol.)

Ah, sunt atât de mulțumită!

EA: Nu sunt toți.

ALA: Am zis că sunt atât de mulțumită! Eu! Sunt mulțumită că am liniște. De sărbători... E tot ce-am vrut... De sărbători, liniște! Și veselie. E, hai, veseliți-vă și voi, sunteți tineri, ce naiba!

EA: N-am motiv.

ALA: E sărbătoare. D-aia! Măcar fiindcă sunt eu mulțumită să vă veseliți!

EA: Să râdem?

ALA: Să râzi.

EA: Să cântăm?

ALA: DA.

EA: Să țopăim în jurul mesei?

ALA: Nu e o idee rea. Dar nu amândoi odată. Pe rând și să știu și eu!

(Apare EL cu tacâmurile în mână.)

ALA: DE CE FACI ALTCEVA DECÂT ȚI-AM SPUS EU? Nu! Nu te apropia! Stai acolo! Stai! Fă un pas înainte! (Către EA.) Și tu ce stai în spatele meu? LA CE TE GÂNDEAI, A!? NU! Lasă-le

422

acolo în colț. Nu acolo! Pe scaun! Du-te repede și adu-mi bastonul meu.

(EL se supune și dispare din scenă.)

ALA: ȘI SĂ NU VII CU EL ÎN SUS, SĂ-L TÂRĂȘTI PE DUȘUMEA! (Către EA) Și tu? Ce mă privești așa? (Apare EL în ușă.) Lasă-l jos. Împinge-l încoace ușor, așa. Și ce să fac cu scobitorile?

EL: Ce scobitori?

ALA: Ai adus și scobitorile.

EL: Eu, când?... zău? Nu mi-am dat seama!

ALA (râde ușurată): Of, of-of! (Îl mângâie pe creștet.) Ești un băiat bun. Ce-i cu tine?... E-e-eei, ce naiba!

EL: Voiam să zic ceva! Ce... Da... Scobitorile... Chiar, zău... scobitori? De ce le-oi fi adus? Nu mi-ai spus să le aduc? (ALA râde.) Dar bastonul?

ALA: Da.

EL: Și pentru ce-ți trebuie ăsta? Draga mea, la o petrecere nu știu la ce ți-ar folosi... bastonul...

ALA: Mie?

EL: Pentru ce îți trebuie ăsta?

ALA (râde): Ei... Știu și eu? Așa, tu nu știi cum sunt bătrânețele... Așa...

EL: Stai! Nu, te rog!... Draga mea, vreau să-ți fiu cât mai de folos, știi? Cât mai... Ce mai calea-valea, asta e... să-ți fiu cât mai de folos...

ALA (râde liniștită): Aprindeți artificiile alea! E, hai, ce stați! Dumnezeule, trebuie să vă învăț eu, eu trebuie să vă învăț întotdeauna ce trebuie să faceți!

EA: Ala!

ALA: Oh, știu, nu-mi mai spune.

EA: N-am ce să-ți spun!

ALA: Ce v-ați face fără mine? Îm!? Asta poți să-mi spui! E, hai! (Râde.) Tăceți?! (Pauză.) Înțeleg, vă e greu să recunoașteți, dar puteți spune acum! (Pauză.) Îmi face chiar plăcere. (Pauză.) Ați apuca-o pe drumuri rele, nu-i așa? (Pauză. Râde în hohote, apoi tare.) DISTRAȚI-VĂ! (Toți fredonează cântecul de mai înainte un timp.)

EA: Îl lași și pe el să dea drumul la jucăriile lui?

423

ALA: Ei-ei-ei!

EA: De ce nu-l lași? (Pauză.)

ALA: E, hai! Dar câte puțin și pe rând. Nu vreau debandadăglosar. AM ZIS: PUȚIN. Și în cinstea mea! (Pauză.) E, hai! Dă-i drumul! Să vă simțiți și voi mai...

EL ((întrerupând-o): Nu! Nu-nu! NU-NU!...

ALA: Ssssstt! Fără multă tevaturăglosar, că nu-ți mai dau voie deloc! Și cu asta am încheiat!

EL: De ce în cinstea ta? Nu?... Altfel nu se poate?

ALA (râde): Mai spune o dată ce-ai spus!

EA (EL ezită): Hai, curaj!...

EL: ...Să mai repet?... Da... Să repet...

ALA: De ce-nu-în-cinstea-ta!? Repetă: De-ce-nu-în cinstea-ta? Apoi: Altfel-nu-se-poate! Și acum după mine: unu! doi! trei!

EL: Altfel nu se poate?

ALA: Aașa! Altfel nu se poate! Ai spus bine. (Râde.)

EA: Dă drumul la jucăriile tale...

EL: ...Draga mea... astea nu sunt jucării... știi? înțelege, astea sunt eu... Sunt eu, pricepi, eu...

EA: Dă drumul odată la jucării... n-auzi? Acum e momentul...

EL: ...Astea sunt eu... sunt eu...

ALA: Ce spui? (Râde.) Ce aia „eu”! Eu-eu-eu... parcă behăi, când spui eu! Ia spune: toți! Hai!

EL: Toți?

ALA: Da. (Se deschide ușa.) Toți! TOȚI! TOȚI! (Se ridică și trântește ușa cu putere.)

EL: Vine? (Panicat.) Vine, iar vine?

ALA: Ce dracului vrei? Ce mai vrei de la noi? (Se îndreaptă spre ușă și-și spune replicaglosar adresându-se ușii și celui care e posibil să fie dincolo de ea: MEREU PREZENTUL ÎN SCENĂ.) Te-am suportat o groază de timp. Prea mult, înțelegi? PREA MULT! Ce mai cauți aici? Ți-am plătit datoriile! GATA! Am spus GATA! Dacă mai calci pe aici îți sparg capul, blestematule! Noi ne vedem de ale noastre! Suntem veseli, jubilăm, ce vrei, adică ce mai vrei! Nu auzi? Suntem veseli! Cântăm! (Către EL și EA.) Cântați! (ALA începe să cânte cântecul de la sfârșitul actului I. Se întrerupe și se

424

adresează iar celor doi.): Cântați odată când vă zic! (EL și EA se reped cu fața la ușă și încep să cânte o dată cu ALA, până când se aud niște pași depărtându-se.) Să nu-i mai prind piciorul pe aici, că-l ia dracul! Ce, e nebun? Nebunii trebuie legați!

EL: Ala... acum venise...

ALA: Cine e nebun, la balamuc, nu aici! Avem injecții și pentru nebuni!

EL: Ala... venise... el... venise pentru mine... venise să mă ia... nu venise să mă ia? Să știi că pentru mine venise...

EA: Taci și tu odată! TACI! Am nevoie de liniște!

ALA (se repede la ușă, răstindu-se din nou): Dacă ești nebun, n-ai ce căuta printre noi! Tu vii printre noi, vii peste noi ca un blestem; BLESTEM! ASTA EȘTI!

EL: Dumnezeule, ce fac, dacă mă ia și mă duce. Unde? Mă duce, o să vedeți dacă n-o să mă ia să mă ducă...

EA: TACI!

ALA: Cântați! CÂNTAȚI!

EA: Taci odată! Am nevoie de liniște, avem nevoie de liniște.

(ALA începe să cânte. Cântă și EA.)

EL: De unde vrei liniște? De unde? (Cântă și EL. Ușa se deschide. ALA o trântește.)

ALA: Artificiile! Aprindeți artificiile!

EL: Să-l speriem, să-l speriem... (Aprinde artificiile. Așteptare încordată. Câteva bătăi în ușă. Pauză. Încremenire.)

ALA: Intră! (Apare PENSIONATUL PE CAZ DE BOALĂ. Se oprește în prag.)

PENSIONATUL PE CAZ DE BOALĂ: Ce-i aici?

ALA: Bună seara, căciulă!sursa

PENSIONATUL (își ridică șapca repede, ca un vizibil salut executat în pripă): Să învingemglosar...sursa Ce-i aici? Debandadă! Debandadă!

ALA: Tacă-ți gura, flecar bătrân! De unde vii?

425

PENSIONATUL: De unde vin — de unde vin! N-am murit! (Râde hârâind a tuse.) Ai vrea tu... știu eu că ai vrea!

ALA: Haide-haide! (Către EL și EA.) Puneți masa! (Cei doi se execută.)

PENSIONATUL: Eram în ușă. De ce mi-ai trântit-o în nas!?

ALA: Se bate la ușă când intri...

PENSIONATUL: Periculoasă idee... periculoasă,... nu eram singur...

ALA: Tot cu ăla? Ți-am spus să nu mai umbli cu el, pezevenghiglosar hodorogitglosar ce ești. Ți-am mai spus sau nu? (PENSIONATUL mârâie nemulțumit, hârâindu-și tusea în piept.) Dacă vrei să stai cu nasu-n fundul lui te duci acolo, nu aici, ne-am înțeles?

PENSIONATUL: ...când ai avut nevoie de mine...

ALA: Poftim? Și ce-ai vrut să zici cu asta? (Râde.) Doar n-oi vrea să mai stau solemn ca tine, cu mâinile până-n coate pline de sânge!

PENSIONATUL: Numai pe palme!

ALA: Până-n coate!

PENSIONATUL: Numai pe palme. Cu mâinile astea am ajuns unde am ajuns acum!

ALA: Haide-haide, mai râzi și tu un pic!

PENSIONATUL: Nu!

ALA: Victoriosule, dintre toate relele te-am ales pe tine, credeam că ești răul cel mai micsursa! Da’ de unde!

EA: Ce mai e de făcut?

ALA (către EA): Multe!

PENSIONATUL (către ALA): E supărat pe tine! (Râde cu gura, fără glas.) E supărat! Îl minți!

ALA: La masă, la masă!

PENSIONATUL: Îl minți! (Se reazămă de sobă sau de dulap.) Îl minți! Nu mai faci ce trebuie! Nu! (Îl privesc.)

EL: Plânge?... Ala, plânge, să-l... adică știu eu... de ce plânge?

PENSIONATUL: Să taci, dezertoruleglosar!

EL: Eu?... Ala! Nu-i adevărat!

426

PENSIONATUL: Ba da!

EL: Nu-i adevărat! Nu! (Clanța ușii coboară.) Iar? Iar!?

EA (sare către ușă): Repede!

ALA: Stai pe loc! (EA se oprește.)

EL: Spuneai, tu, Ala, spuneai că nu mai intră, nu?... ia privește! PRIVEȘTE!

ALA (nu se uită la ușă): Privesc.

EL: INTRĂ!!!

ALA: Nu intră.

PENSIONATUL: Dezertor! Da! (Îl apucă un acces de tuse.)

EL: ...Intră... intră... uite-l că intră!

ALA (la fel de nemișcată, privindu-l pe EL): NU. NU INTRĂ!

PENSIONATUL: M-am săturat de voi... dați-vă dracului!...

ALA: Taci și mănâncă. (Toți se așează la masă. PENSIONATUL rămâne în picioare.)

PENSIONATUL: Ghiftuială!... Sărbătoare... asta vă trebuie, nu?... Sărbătoare... Trebuie să vă vin de hac. Toate lucrurile își au vremea lor și fiecare lucru de sub cer își are ceasul luisursa. Tu nu! Tu faci de capul tău. Nu e timpul! Așa mi-a spus, că nu e timpul. Nici la el, nici la alții, tu însă nu...

ALA: Scrântituleglosar! Ai capul cât o biluță de mămăligă... (Râde.) Atâtica îl ai! Recunoaște că ești senil!

EL: Ala!... Tu spui asta, Ala!?

ALA: Taci! Nu se întreabă! (Către PENSIONAT.) Spune!... Hai! Spune tot!

PENSIONATUL: O să dați de dracu! Cu toții!

ALA: Toate lucrurile își au vremea lor și fiecare lucru de sub cer își are vremea lui! Uciderea își are vremea ei, și tămăduirea își are vremea ei, dărâmarea își are vremea eisursa și zidirea își are vremea ei! Da sau nu?

PENSIONATUL (înfierbântat): Dar voi faceți sărbătoare! Sărbătoare?... Da?... Sărbătoare, nu!? Săditul își are vremea luisursa și smulgerea, smulgerea celor sădite își are vremea ei!

427

ALA (răstit): Plânsul își are vremea luisursa; bocitul își are vremea lui și JUCATUL ÎȘI ARE VREMEA LUI.

PENSIONATUL: ȘI LEPĂDAREA ÎȘI ARE VREMEA EIsursa! UCIDEREA NU-ȘI ARE VREMEA EI!?

EA: Treci la locul tău, treci la colț! Hai, repede!

EL: Iarăși!?... Iarăși?... (Se ridică de la masă. ALA îl vede și îl amenință cu bastonul.)

ALA: Stai aici! (EL ia cuțitul de pe masă și taie pâinea.) IA MÂNA! PUNE JOS! PUNE JOS!

PENSIONATUL: Uciderea își are vremea ei! Ține minte ce-ți spun eu!...

EL: N-am vrut nimic!... Doamne! N-am făcut nimic!... Dar eu... nu? Toți...

ALA: Tăcerea își are vremea și VORBIREA ÎȘI ARE VREMEA EI! (Către EL.) Repetă: Toți? A spus toți! Arieratuleglosar! (Râde victorioasă.)

EL: Toți?... toți!!?... și eu, de ce nu și eu, ca și ea, ca și tine, Ala! Ala! Ca tine, nu? Tu spui că eu și că ea... te rog, nu vorbesc prostii, nu-i așa? Nu greșesc, fiindcă am mai greșit o dată și nu era greșeală, nu? Nu era greșeală! Nu! Nu era greșeală!

EA: Ce faci?... (EL se uită buimac.) Te amenință cineva? Nu! Atunci de ce te fâstâcești? Hai, râzi un pic!

ALA (către EL): Spune!

EL: Era? Nu era!... ba este! (Ușa se deschide încet.) Pentru că vine și va pune mâna peste tot, își va băga mâna, și eu, Ala, dacă tu, chiar dacă tu nu vezi, eu văd, ia te uită! (Arată cu mâna. ALA îl pocnește peste mână.) Apără-mă! (Către EA.) Du-te! Ca de obicei, fiindcă tu de obicei râzi; să râd și eu? Să râd? Nu greșesc!? Ba da! Cumplit de mult!

EA: Potolește-te, stârpiturăglosar! Mi se face greață când te aud!

EL: Ai dreptate, iubito, asta sunt, ce să fac! (Zâmbește puțin, apoi râde.)

ALA (către EA): Fii atentă la boșorogglosar!

PENSIONATUL: Dezertorule! Râzi cu nerușinare în loc să scrâșnești din dinți! (ALA se uită pe geam.)

428

N-am eu acum cu zece-cinșpe ani mai puțin, că ți-aș arăta eu!

ALA: Fătuco!

EL: Cine este bestia dintre noi doi? Spune-mi!

PENSIONATUL: Ce ai spus?... Bestie! (Holbează ochii.) Eu?... (Tușește tare, horcăie.) Deschide ușa! Deschide ușa! Să-l văd aici! (Horcăie.)

ALA: Acum! (Începe să râdă cu poftă ca de o glumă bună. EA începe să râdă urmând-o pe ALA.)

EL: De ce râdeți?

EA: Râzi! (Râde.) Râzi! (Râde.)

EL: Ca să știe că nu sunt necazuri? Da? De asta? (PENSIONATUL horcăie. Alunecă jos.)

EA (râzând): Sigur că da! Râzi! Nu e bine când râdem?

ALA (râzând): Vezi că întinde mâna după apă! Nu-i da voie!

EL (râzând brusc și cu poftă): Moare!?

EA: Da!

ALA (se oprește din râs, în timp ce ceilalți râd în continuare, privind-o nedumeriți.) Ce-ai spus? Moare!? (Începe să râdă.) Da’ de unde! Se bucură și el cu noi! (Se duce râzând la ușă, o întredeschide cu atenție, se uită prin crăpătură. O închide repede. PENSIONATUL morfolește niște cuvinte în gură, bulbucă ochii și se uită țintă la ușă, rumegând ceva; ALA, tot râzând, ca și ceilalți.) Să ciocnim paharele! (Cei doi ciocnesc insistent și repetat paharele între ele.)

EA (tot râzând): Acum să ai curaj! Așa!

EL (tot râzând): Curaj! Curaj!Nu știu, eu sunt o stârpitură!

EA (tot râzând): Încearcă! O dată! E momentul! (ALA pune mâna pe clanță, așteaptă câteva clipe, ascultă atentă între două hohote de râs la ce se petrece afară. PENSIONATUL încearcă să se târâie. EL se înspăimântă. ALA deschide brusc ușa. În ușă nu este nimeni. PENSIONATUL se încordează, așteaptă o clipă și cade moale la pământ.)

ALA: Gata!?

EA: Gata! (ALA dă fuga la masă, împreună cu EA și o așează deasupra trupului PENSIONATULUI.)

429

EL (între cascade de râs șoptit): A murit?... (EA dă din cap că nu, râzând.) ... Ba da! (EA dă încă o dată din cap că nu.) ...NU? (ALA îl privește fix, tot râzând.)

ALA: TU NU VEZI CĂ NU?

EL: Nu!

EA: Cum nu?

ALA: TREBUIE SĂ VEZI CĂ NU! (Apare în ușă MEREU PREZENTUL ÎN SCENĂ: dă să intre, ALA îi trântește ușa în nas. Se opresc toți brusc din râs. Liniște adâncă, nemișcare.)

EL (în șoaptă): Auzi, draga mea, eu... numai... gata...

EA (în șoaptă): Ce e gata?... (ALA se așează bățoasă la masă.)

EL (în șoaptă): Nu mai... știi... nu mi-e foame... vreau altceva...

EA (în șoaptă): Ți-e somn?... Sau vrei să râzi, să cânți!...

ALA: Toată lumea la masă!

EL (în șoaptă): Draga mea, spune-i tu că eu am să lipsesc, draga mea, am să lipsesc...

EA (în șoaptă): Cât timp lipsești?

EL (în șoaptă): Nu știu cât lipsesc! Nu-i cine știe ce că lipsesc... dar lipsesc, să știi...

EA (în șoaptă): Toată noaptea?

EL (în șoaptă): Toată noaptea? Toată, da, toată, spune-i tu...

ALA: Unde te duci?

EL (în șoaptă): Ei, mă duc! Nu mă duc! Lipsesc doar... zău, draga mea, spune-i tu!

ALA: Ei, unde pleci?

EL (în șoaptă): Ce fac?... A, da! (Râde șoptit.) Da’ de unde? Nu... nicăieri... doar puțin... Așa... (Ușa se întredeschide și încremenește întredeschisă.) Știi, draga mea, știi, despre tine... ce să spun? te-am iubit! dacă nu mă crezi, nu știu ce să fac, orice aș face nu știu ce să fac!... adică TE IUBESC! Te iubesc, te iubesc, te iubesc, dar vine, da! vine! Vine, nu mă mai îndoiesc deloc... dar tu n-o să mai trebuiască, știi tu ce, ca înainte, când el intra și se repezea la tine și... eu ce puteam să fac decât

430

să crezi că... te făceam să crezi că... (EA sesizează ușa întredeschisă, se neliniștește.)

EA: Hai, taci, gata, taci, taci...

EL: Dar nu spun nimic, nimic chiar, știi, m-a convins... e mai bine că m-a convins...

ALA: Ce tot spune acolo?

EL (precipitat dintr-o suflare): ...m-a convins, vine să mă ia, pe mine, tu gata! Nimic! Lasă-l, vine să mă ia... (Pauză.) Nu? Vine să mă ia... și... și mă ia, nu? atâta lucru... nu?... atâta lucru se poate, dacă m-a convins, nu-i așa? m-a convins! (Ușa se deschide brusc, dar puțin și iar încremenește.)

EA: Ala! Ce mai caută?

ALA: Cine? (ALA face semn mut spre ușă.) Da’ de unde!

EA: Ala! Și totuși!... Totuși!... (ALA o privește fix pe EA în ochi.)

EL: Acum poate să vină, ei și? Ce dacă? Vine pentru mine, pentru mine vine, ce naiba! Știu eu... îți spun eu că știu!

ALA: Nu!

EA: Ala... (Ușa se deschide și mai mult. Devine vizibil MEREU PREZENTUL ÎN SCENĂ.)

ALA: Am zis că nebunii n-au ce căuta printre noi! Am spus sau nu!? Dacă-l prind aici îi rup picioarele smintitului.

EL: Se face că nici nu mă vede! Ipocrit cum este nu mă vede, dar mă vede, ce să te îndoiești că nu! Cine-l crede...

ALA: Dacă nu râdeți! De ce nu râdeți!

EA: Îl dau afară! Îți jur că-l dau afară!

ALA: Pe cine, draga mea? Vezi-ți de mâncarea ta mai bine!

EL: A venit! Vine direct la mine! Observi? Pe ocolite! Crede că nu știu... ha, ha!

EA: Ala! Ala! Ai orbit sau ce-i cu tine?

ALA: Văd că dacă o las mai moale, mi te urci în cap! (MEREU PREZENTUL ÎN SCENĂ se apropie încet, lin și sigur de EA.) Nu mănânci?

EL: Bine ați venit! Eu sunt gata! Luați loc! Două clipe puteți aștepta, tot m-ați luat pe nepregătite,

431

ce să mai vorbim, sunt un... nu?... Eu ce ziceam până acum!?

ALA: Unde te duci?

EA: Ce fac acum? Spune-mi?

ALA (către EA): Mănânci! (Către EL.) Unde te duci?

EL: Ei! Ce-ți pasă! Treaba mea!

ALA: Cum adică, treaba ta?

EL: Ce! Nu știi de glumă? Asta-i bună... ha! ha!... Ești nostimă! (Se duce la EL în cameră.)

EA: Cum să mănânc? (MEREU PREZENTUL se apropie și începe să-i umble febril pe sub bluză.)

ALA: Cu poftă! Dacă nu râzi!... Ce să-ți fac!

EA: Și dacă vine!?

ALA: Nu vine!

(De câte ori EA vorbește, MEREU PREZENTUL se oprește, o lasă să-și spună cuvintele și începe din nou cotrobăiala pe sub hainele EI.)

EA: Și dacă vine!?

ALA (trântind tacâmurile în farfurie): NU. NU VINE! DACĂ AȘA AM ZIS, AȘA RĂMÂNE STABILIT!

EL (apare în ușa camerei sale. Către MEREU PREZENTUL): Doar o clipă mai așteptați, vă rog! (Se duce la EA, îl îmbrâncește pe MEREU PREZENTUL și o îmbrățișează febril, sărutând-o ca de despărțire.)

ALA: CE-I FACI? CE E ASTA?

EL: Gata! Am terminat!

(ALA rămâne uimită, neștiind ce să facă.)

ALA: Unde mi-e bastonul!? UNDE!? Stârpitură ce ești!

EA: Ala!

(MEREU PREZENTUL și-a reînceput umblatul pe trupul EI.)

ALA: Ce e, dragă?

EA: ALA!!!

ALA: Mă simt enervată, dragă, ce vrei! Mă simt obosită... Ce se întâmplă? Spune-mi! SPUNE ODATĂ CE ESTE?!

432

EA: ALA!?

ALA: Nu mai avem cafea! Nici n-ai mâncat.

(În camera cea mică, pe bâjbâite, EL pregătește ceva febril, urcat pe un scaun, în dreptul cumpenei. Se spânzură. Din clipa aceea, trupul lui se va pendula în sus și-n jos, ritmic, instalația scoțând un sunet sec de mașinărie cu arcul încordat la maxim. Mișcările mașinăriilor, ca și sunetele, sunt sacadate, ritmice.)...

ALA: Draga mea, era un băiat bun, nu-i așa?... NU-I AȘA!?... Poate un pic... nu știu cum, altminteri... nu? Tu ce zici?!

EA: Ala! (MEREU PREZENTUL ÎN SCENĂ începe să o dezbrace.)

ALA: Ți-e somn! Văd eu! Ia-ți cămașa pe tine și du-te să te culci!

EA: Nu mă duc, Dumnezeule, nu mă duc!

ALA: Du-te, îți zic. În pat te vei liniști! (MEREU PREZENTUL continuă să o dezbrace cu intermitențe, febril.) Nu te va deranja nimeni! (MEREU PREZENTUL se oprește, așteaptă.) ÎNȚELEGI!? NU TE VA DERANJA NIMENI!! NIMENI! (MEREU PREZENTUL se depărtează și iese pe ușă. ALA și EA așteaptă până ce ușa se închide. Amândouă se reped, dau masa deoparte și ridică trupul țeapăn al PENSIONATULUI PE CAZ DE BOALĂ în picioare, rezemându-l în dreptul geamului, cu fața spre exterior.)

ALA: Râzi. (Începe să râdă.) Râzi! (Râde cu poftă în cascade, EA se duce la ușa camerei LUI, încearcă, dar e încuiată pe dinăuntru.) RÂZI, N-AUZI?! RÂZI!

EA: Mă culc!

ALA: SĂ RÂZI ȘI ÎN SOMN!!! (ALA, râzând, iese din scenă. EA începe încetișor să râdă.)

CORTINA CADE ȘI SE RIDICĂ REPEDE

(Întuneric, slab, diluat. Nu se distinge prea ușor ce se petrece în scenă.)

433

EA (râzând tot timpul): Iar nu mă lași în pace... Zău! te întreci cu gluma... nu ești numai obraznic, ești și... (râzând)... Hai, lasă-mă... ce vrei de la mine?... Cum îți închipui că am să accept... nu pot... nu vreau... (Râzând.)... Aaaah! Nu vreau! Nu!... Ia-ți mâinile... ți le pui peste tot... înțeleg gluma... zău, o înțeleg... dar nu... nu... de ce vrei?... nu se poate... Astâmpără-te!... (Râzând.) Uite ce faci... îmi sfâșii cămașa... Lasă gluma... Ce vrei cu picioarele mele... nu... nu umbla pe dedesubt... (Cămașa e sfâșiată.) Te-ai așezat cu genunchiul pe pulpă... aaah! (Tot timpul râzând.) Nu vreau să mă întind în pat... of! Of! Doamne... (E întinsă în pat. Se ridică brusc.) Uite, mai bine să vorbim... nu mă mușca... ia mâna de aici, îmi faci vânătăi... (Se ferește, se smulge.) Ce vrei? Ce vrei?... Acum mă gâdili... (Ridică picioarele în pat.) Mor de râs! Lasă-mă! Lasă-mă!... Dacă voiam... dacă voiam... înțelegi că dacă voiam nu eram obligată să... ah, dar nu vreau cu tine... Ia mâna de pe gât... mă sufoci... mă sufoci... (Se împotrivește strangulării, dar tot râzând.) Tu nu știi de glumă... nimeni nu știe de glumă... ce e asta!? (Țipă râzând.) Mi-ai rupt și sutienul... A, NU! NU! (E trântită în pat, se împotrivește disperată, ținând picioarele strâns lipite.) Dumnezeule... dar ți-am spus o dată... oprește-te! Te conjur!... Gata... Gata... (Nu mai rezistă presiunii și împotrivindu-se tot timpul, este întinsă în pat.) Dar am glumit... am glumit... nu înțelegi de glumă... ...Ce e asta?... Nu mai forța... termină joaca... mă dor genunchii... tu n-auzi... (Cedează.) Tu n-auzi?... Am glumit... (Gâfâie, râzând cu greu.) Tu n-auzi!...

(Cu un ultim efort întinde o mână și aprinde o veioză. În cameră nu e nici un bărbat. EA gâfâie, epuizată, icnind în râs. Se aud niște pași. Ușa se deschide încet, încet, încet, în timp ce ea gâfâie epuizată din ce în ce mai greu. Ușa se deschide încet-încet și cade

CORTINA

Notele ediției

sursa Piesa a patra a volumului, „dramă tipică în 2 părți și epilog”. Un fragment din partea a II-a, sub titlul Liniște de sărbători, a apărut în revista Tribuna (Cluj), nr. 5/1979 (după Adriana Popescu, 1985). Mircea Ghițulescu (România literară, 1983) o socotea „un exercițiu în maniera «absurdă» a debutului” autorului; Artur Silvestri (1983): Postfață „regenerează ideea cuplului matrimonial care nu comunică și ajunge la emoții artificiale, la limita conduitei patologice”. Personajele alegorice — Ala, bona atotputernică ce impune veselia de sărbători și interzice „necazurile”, Mereu Prezentul în scenă, intrusul pe care nimeni nu-l poate da afară, Pensionatul pe caz de boală, veteranul cu „mâinile pline de sânge” — fac din drama de familie o parabolă politică.

sursa Ecclesiastul 3, 1 și 7 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. Pe lângă versul de început, Ala adaugă la listă „vorbitul”. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 1 — „Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.”; v. 7 — „Vreme este să rupi și vreme să coși; vreme este să taci și vreme să grăiești.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Cuvânt întrerupt: „te preacurvești” — „preacurvie”, termenul biblic și juridic vechi pentru adulter.

sursa Ecclesiastul 3, 5 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. „Desprinderea de îmbrățișări” e, la Ala, perechea îmbrățișării. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 5 — „Vreme este să arunci pietre și vreme să le strângi; vreme este să îmbrățișezi și vreme este să fugi de îmbrățișare.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Ecclesiastul 3, 5 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 5 — „Vreme este să arunci pietre și vreme să le strângi; vreme este să îmbrățișezi și vreme este să fugi de îmbrățișare.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Economia impusă de penurie (cafeaua era un produs rar și scump în România anilor ’80) — motiv recurent al piesei: „Nu mai avem cafea!” (p. 432).

sursa Ecou al lozincii „construirii socialismului”: Ala cere să „construiască” ceva, ca să aibă „încredere, siguranță, curaj”.

sursa Ecclesiastul 3, 7 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 7 — „Vreme este să rupi și vreme să coși; vreme este să taci și vreme să grăiești.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Ecclesiastul 3, 2 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 2 — „Vreme este să te naști și vreme să mori; vreme este să sădești și vreme să smulgi ceea ce ai sădit.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Ghirlanda de crenguțe „una verde, una uscată” — alegorie a propagandei care cere comparația permanentă cu trecutul („Cum era înainte și cum e după”).

sursa „Perspectiva luminoasă” (a comunismului) — clișeu al discursului oficial.

sursa Ecclesiastul 3, 8 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 8 — „Vreme este să iubești și vreme să urăști. Este vreme de război și vreme de pace.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Joc de cuvinte: strigătul „MI-E SILĂ” e auzit de Ala ca „Mezină?” — cuvintele incomode sunt „auzite greșit”.

sursa Aplicare ironică a „legii unității și luptei contrariilor” din dialectica marxistă (Engels, Dialectica naturii; Lenin, «Despre dialectică», 1915): din contrarii — „mișcare, evoluție, dezvoltare… mereu înainte”, dar „Unde? … Nimeni nu știe”.

sursa Ecclesiastul 3, 6 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. „Căutarea” și „pierderea” sunt perechea din v. 6 în formula vorbirii curente; textul sinodal are „agonisești” și „prăpădești”. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 6 — „Vreme este să agonisești și vreme să prăpădești; vreme este să păstrezi și vreme să arunci.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Ecclesiastul 3, 6 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. „Lepădarea” ține locul lui „să arunci” din textul sinodal. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 6 — „Vreme este să agonisești și vreme să prăpădești; vreme este să păstrezi și vreme să arunci.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Ecclesiastul 3, 2 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. „Săditul” și „smulgerea celor sădite” din v. 2 devin la ea „gânditul” și „smulgerea celor gândite”. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 2 — „Vreme este să te naști și vreme să mori; vreme este să sădești și vreme să smulgi ceea ce ai sădit.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Ironie: Ala numește „vorbe perimate” ale „celor foarte vechi” tocmai cuvintele lui Ecclesiast, pe care ea însăși le repetă.

sursa Ecclesiastul 3, 3 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. „Uciderea” ține locul „rănirii” din textul sinodal. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 3 — „Vreme este să rănești și vreme să tămăduiești; vreme este să dărâmi și vreme să zidești.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Ecclesiastul 3, 4 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 4 — „Vreme este să plângi și vreme să râzi; vreme este să jelești și vreme să dănțuiești.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Ecclesiastul 3, 7 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. Perechea tăcere – grăire din v. 7 e întoarsă în „cântarea”. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 7 — „Vreme este să rupi și vreme să coși; vreme este să taci și vreme să grăiești.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Ecclesiastul 3, 5 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 5 — „Vreme este să arunci pietre și vreme să le strângi; vreme este să îmbrățișezi și vreme este să fugi de îmbrățișare.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Joc cu „ceasul lui” din formula răspândită a Ecclesiastului 3, 1 (traducerea lui Dumitru Cornilescu: „…fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui”; Biblia sinodală, bibliaortodoxa.ro: „Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer”): EL vrea să vadă „vremea” lui.

sursa Zicală adresată celui care intră fără să-și scoată căciula (pălăria) — mustrare pentru lipsa de politețe.

sursa Salutul Pensionatului — reflexul unei lozinci de luptă („Vom învinge!”) al vechii generații.

sursa Proverbul „Dintre două rele, alege-l pe cel mai mic”.

sursa Ecclesiastul 3, 1 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. Versul de început, rostit de Pensionat. Formularea din piesă („…își are ceasul lui”) urmează traducerea răspândită a lui Dumitru Cornilescu, nu pe cea sinodală. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 1 — „Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Ecclesiastul 3, 1 și 3 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. Ala reia și v. 1, cu „vremea lui” în loc de „ceasul lui”. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 1 — „Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.”; v. 3 — „Vreme este să rănești și vreme să tămăduiești; vreme este să dărâmi și vreme să zidești.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Ecclesiastul 3, 2 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 2 — „Vreme este să te naști și vreme să mori; vreme este să sădești și vreme să smulgi ceea ce ai sădit.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Ecclesiastul 3, 4 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 4 — „Vreme este să plângi și vreme să râzi; vreme este să jelești și vreme să dănțuiești.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

sursa Ecclesiastul 3, 3 și 6 — Ala reia, în formula vorbirii curente („…își are vremea lui / ei”), lista „vremurilor” din Ecclesiast. „Lepădarea” ține locul lui „să arunci” din v. 6, „uciderea” al lui „să rănești” din v. 3. Textul Bibliei sinodale (bibliaortodoxa.ro, Ecclesiastul, cap. 3): v. 3 — „Vreme este să rănești și vreme să tămăduiești; vreme este să dărâmi și vreme să zidești.”; v. 6 — „Vreme este să agonisești și vreme să prăpădești; vreme este să păstrezi și vreme să arunci.”. [Ecclesiastul (Biblia sinodală), ro.]

glosar bonă — Femeie angajată să crească și să supravegheze copiii. În «Postfață», ALA e „bona” adulților (p. 398): autoritatea casei, care hotărăște ce se vede, ce se spune și ce trebuie râs, chiar în fața morții.

→ glosar: bonă

glosar PENSIONATUL PE CAZ DE BOALĂ — Pensionar pe caz de boală — salariat scos la pensie de invaliditate înainte de vârsta legală; în «Postfață», un veteran tuberculos, figură a vechii puteri, care moare la masa de sărbătoare și e sprijinit, mort, în fereastră (p. 398, 424–432).

→ glosar: PENSIONATUL PE CAZ DE BOALĂ

glosar Personajul mut — Personaj care e pe scenă, dar nu rostește nicio replică. În lista de personaje a «Mârâielii» autorul trece astfel PUBLICUL (p. 258): spectatorii sunt tratați ca participanți tăcuți la ședința înscenată, iar finalul le cere să nu rămână „mâine același personaj mut” (p. 395). Un personaj mut, alegoric, e și MEREU PREZENTUL ÎN SCENĂ din «Postfață sau Liniște de sărbători!» (p. 398–433), intrusul pe care toți îl văd și pe care nimeni nu-l poate da afară.

→ glosar: Personajul mut

glosar decor — Cadrul vizual al spectacolului (picturi, construcții, mobilier, obiecte) care arată locul acțiunii. Piesele volumului îl dau în didascalia de început (p. 7, 111, 148, 194, 258, 399) și îl reiau („Același decor”, p. 221, 244, 417); în «Mârâiala» decorul „sumar” al brigăzii artistice e montat și demontat chiar sub ochii publicului de citați și de cei trei tineri (p. 7, 111, 148, 194, 221, 244, 273–274, 287 etc.) — scena se arată ca scenă.

→ glosar: decor

glosar cumpenei — Cumpănă — pârghie cu contragreutate, ca la fântână; în camera LUI, obiectele se mișcă prin atârnarea unei greutăți de o pârghie „ca de cumpănă” (p. 399) — aceeași de care se spânzură EL la final (p. 432).

→ glosar: cumpenei

glosar cortina — Perdeaua mare care desparte scena de sală și se ridică la începutul spectacolului și cade la sfârșit (sau la sfârșitul unui act). „La ridicarea cortinei” deschide cele două părți ale «Postfeței» (p. 400, 417), iar finalul ei e marcat „Cortina cade și se ridică repede” (p. 432); în «Mârâiala», o pauză „fără nici o cortină lăsată” (p. 375) și „cade cortina?” (p. 380) țin de jocul cu convenția. La p. 97, „cortina de fum a propagandei” e figurat: perdea de fum care ascunde ceva.

→ glosar: cortina

glosar își are vremea — Formula pe care o repetă Ala, „Toate își au vremea lor”, „Tăcerea își are vremea ei” (p. 402, 407, 410, 413–414, 416–417, 426–427): reluarea, în vorbirea curentă și cu sens întors, a lui Ecclesiast 3, 1–8 („Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer”). Ala face din înțelepciunea biblică o regulă a resemnării și a amânării.

→ glosar: își are vremea

glosar singur cuc — Expresie: complet singur (p. 402).

→ glosar: singur cuc

glosar stenic — Care dă putere, tonifiant (opus lui „astenic”) (p. 402).

→ glosar: stenic

glosar precepte — Reguli de purtare, învățături (p. 403).

→ glosar: precepte

glosar tărășenia — Familiar: încurcătură, poveste neplăcută, afacere dubioasă (p. 265, 368, 404).

→ glosar: tărășenia

glosar mâinele — „Ziua de mâine”, viitorul (formă populară substantivată); Ala „știe tot numai ce e în legătură cu mâinele” (p. 406).

→ glosar: mâinele

glosar plenar — Pe deplin, din plin (p. 408).

→ glosar: plenar

glosar în dodii — „A vorbi în dodii” — a vorbi aiurea, fără șir (p. 411).

→ glosar: în dodii

glosar alandala — Fără rânduială, de-a valma (p. 411).

→ glosar: alandala

glosar canalie — Om ticălos, josnic (p. 414).

→ glosar: canalie

glosar Bați câmpii — „A bate câmpii” — a vorbi fără rost, a divaga (p. 415).

→ glosar: Bați câmpii

glosar libertini — Oameni cu moravuri ușoare, desfrânați (fr. libertin) (p. 417).

→ glosar: libertini

glosar hărmălaie — Gălăgie, zarvă (p. 418).

→ glosar: hărmălaie

glosar debandadă — Dezordine, harababură (fr. débandade) (p. 45, 70, 423–424).

→ glosar: debandadă

glosar tevatură — Gălăgie, ceartă (p. 423).

→ glosar: tevatură

glosar replica — Ceea ce spune un personaj atunci când îi vine rândul în dialog; „cine spune replica următoare?” (p. 260) — citații din «Mârâiala» par actori care și-au uitat textul ședinței (p. 78, 80, 94, 160, 203, 205, 207, 221 etc.).

→ glosar: replica

glosar Să învingem — Salutul Pensionatului (p. 424) — reflexul unei lozinci de luptă („Vom învinge!”) al vechii generații.

→ glosar: Să învingem

glosar pezevenghi — Om viclean, șiret (tc. pezevenk) (p. 425).

→ glosar: pezevenghi

glosar hodorogit — Bătrân, ramolit (p. 425).

→ glosar: hodorogit

glosar dezertorule — „Dezertor” — soldat care fuge din armată; figurat, cel care își părăsește tabăra; insultă a Pensionatului către EL (p. 425).

→ glosar: dezertorule

glosar Scrântitule — „Scrântit” — sărit de pe fix, nebun (p. 426).

→ glosar: Scrântitule

glosar Arieratule — „Arierat” — întârziat mintal (p. 427).

→ glosar: Arieratule

glosar stârpitură — Ființă pipernicită, slabă; insultă (p. 427–428, 431).

→ glosar: stârpitură

glosar boșorog — Moșneag neputincios (p. 427).

→ glosar: boșorog