Comedie politică în 5 acte
Personajele
METTERNICH, WOLGEMUTH, JOHANNES KAJONYsursa — același interpretglosar
FOLTICSKA, VON BACH, PURTĂTORUL AULIC DE CUVÂNT — același interpret
LĂUTARUL, REVOLUTUL Öglosarsursa, PATRONUL DE HOTEL — același interpret
SCHLEIMHASCHER, PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR — același interpret
SCHWAZELTRITT, AL DOILEA ÎNALT FUNCȚIONAR — același interpret
OBERLICHT, AL TREILEA ÎNALT FUNCȚIONAR — același interpret
110VETERANUL, VALETUL, UNCHIUL PUCHsursa — același interpret
NEGUSTOREASA, CAMERISTA, BĂTRÂNA — aceeași interpretă
SPĂLĂTOREASA, COCHETA, ADELMUZE — aceeași interpretă
MADEMOISELLEglosar, GERTRUDE, SLUJNICA — aceeași interpretă
PUPAK
BONIFATZ
ELENA STURDZAsursa
CONSILIERUL
111ACTUL I
Decorulglosar: În fundul scenei lateral-dreapta, o uriașă ramă de tablou în care se vede șezând în poză de portret de aparatglosartrad. — precum e cel semnat de pictorul Thomas Lawrenceglosarsursa — personajul METTERNICH.
În partea stângă și simetric cu rama — o ușă deschisă din care răzbat aburi și larmă: țipete și vorbe răstite ale mai multor femei, plescăituri, scurte șiroiri de apă.
Lângă ramă stă, în picioare, personajul FOLTICSKA, din când în când, sâsâind și bătând din palme autoritar, făcând astfel să scadă gălăgia și să se audă înfundate chicoteli. Lumina crește în scenă cu gravitate și semeție.
FOLTICSKA, încordat, țistuie din ce în ce mai des. Lumina străpunge amenințător bezna din jurul celui aflat în ramă. FOLTICSKA trage cu ochiul la chipul împietrit al personajului.
Sub spotulglosar aflat în crescendo, chipul lui METTERNICH se schimba: frumosul bărbat se arată a fi îngrozitor de bătrân, o mumie încăpățânată să trăiască.
FOLTICSKA bate solemn cu piciorul în pământ.
La prima bătaie, zgomotele amuțesc.
La a doua bătaie, în cadrul ușii, printre aburi, apare SPĂLĂTOREASA.
La a treia bătaie — simultan METTERNICH și SPĂLĂTOREASA pășesc în scenă.
FOLTICSKA (anunță): Luminăția-sa Clement Wenceslav Lotharglosarsursa
von Metternich-Winneburgglosar, ministru de externe
112și cancelar al Casei de Habsburgglosar
al curții-imperiale și
al statului Austro-Ungarglosarsursa.
METTERNICH: Ori eu sunt imbecil, ori lumea e nebună.
(FOLTICSKA aplaudă distins. METTERNICH îl împunge peste mână cu bastonul. SPĂLĂTOREASA îl împunge cu maiul de rufe.)
Ei, bine, e nebună.
FOLTICSKA: Excelență, la această îndoială exprimată
și care vă aparține
chiar excelența-voastră a binevoit să spună:
(METTERNICH îl împunge cu bastonul, oprindu-l. SPĂLĂTOREASA simultan îl împunge cu lopățica.)
METTERNICH: Nu e treaba mea să găsesc un răspuns
Asta am spus. Dar... (ridică un deget. Simetric și simultan și SPĂLĂTOREASA.)
FOLTICSKA (continuă ceremonios anunțarea): Cavalerul Ordinelor Lâna de aurglosarsursa,
Alexandru Nevskiglosar (de sub pulpanele surtucului său scoate însemnele și i le anină lui METTERNICH.)
METTERNICH: Dar revoc butada!
E nebună lumea dacă lasă pe orice
nebun după răstălmăciri politice
să mă scoată din sacrul meu somn de veci
(arată spre ramă) petrecut într-o capodoperă,
să mă îmbrâncească aici, pe o podea de scânduri...
FOLTICSKA: Oribil! Oroare!
O, ce vremuri, ce morală!
Ce sărăcie lipsită de lux...
113METTERNICH: Și printr-o neroadă antiteză —
EU.
FOLTICSKA (anunță): Purtătorul Legiunii de onoareglosarsursa
al ordinului Vulturul negru
și Vulturul roșu!
(Îi așază ordinele pe piept.)
METTERNICH: Să fiu obligat a servi
unor idei revoluționare,
să mi se arunce cu dispreț, ca la proscrișii iertați,
reproșul că am fost sugrumătorul lor,
iar apoi să fiu obligat să-mi cobor privirile,
privirile — mein Gottglosartrad. — neapărat triste
din pricină că numele meu nu e trecut în calendare
printre mucenicii revoluției pașoptisteglosarsursa
Puah!
(Ridică palmele ca pentru a îndepărta o atare posibilitate. Identic, simetric și din ce în ce mai sincronizat, SPĂLĂTOREASA execută toate gesturile lui METTERNICH.)
FOLTICSKA (își coboară fruntea în semn de regret. Către public): Excelența-sa Cancelarul
își exprimă amarul.
Respectați-i durerea.
(Face semne pentru ca publicul să plece capul.)
Bastarzi de slugă — vă holbați
în loc să vă plecați capetele în țărână!
Îmi veți da dreptate
când n-o să mai aveți la îndemână
o asemenea libertate!
114METTERNICH: Află dacă vor specula
situația mea disperată
și-mi vor ordona să-i și admir
pe acești propaganziglosar periculoșisursa (se înfurie)
care-mi-au-re-pug-nat-de-când-mă-știu!
(Bate îndârjit cu bastonul în podea, iar SPĂLĂTOREASA bate cu maiul. METTERNICH tresare uluit de prezența SPĂLĂTORESEI.)
FOLTICSKA: Oh, dimpotrivă, excelență,
fără îndoială
îi purtați ură și pe mai departe —
asta o știu precis
METTERNICH ((arătând-o scurt cu degetul pe SPĂLĂTOREASA, care simultan arată cu degetul spre el): Ce vor de la mine cu această maimuțăreală?
FOLTICSKA: Invenția cârtitoare a unuia
ce nu conțepe să scriesursa decât despre
căcăcioasele conțepțiuni revoluționare...
Scuipați-l, princiar între ochi...
METTERNICH: Perversă îndrăzneala
de a născoci întrebări,
și a repeta situații
la care vorbele mele de spirit să ajungă
a fi răspunsuri condamnabile — și când?
și mai ales în fața cui?
FOLTICSKA: Dacă nu poți să-mi pui ideile la saramură
și să-i speli creierul până i se albește —
ce poți să-i zici?
METTERNICH: Detest năravurile de geambaș,
ca și torturile de care fac uz toți zbirii.
Dacă periculosul gândește — e dreptul lui.
Eu îi suprim doar dreptul de-așsursa
115multiplica produsele gândirii.
Iată o rafinată condamnare
la moarte. Etern valabilă...
FOLTICSKA: Dar, excelență...
METTERNICH: O guști? (Plescăie delicat și mulțumit. La fel și SPĂLĂTOREASA. METTERNICH, agasat, se străduiește cu greutate să o ignore.)
Nu ești în stare! Cei de teapa ta
abia acum învață
să meargă, să poruncească
și să poarte decorații
atârnându-și de gât farfurii de tinichea!
FOLTICSKA: Excelență, probabil că...
METTERNICH: Nu-ți poți pretinde ce n-ai!
De departe miroși a manufactură,
miroși a cai,
miroși a guvern de conjunctură.
FOLTICSKA: Spuneți, excelență, spuneți!
Căci numai din lecția respectului
vom învăța, noi fidelii supuși, să vorbim pe rând.
E important să știm
ce are preopinentulglosar nostrusursa de gând!
METTERNICH: O, nimic!
FOLTICSKA: Excelență, binevoiți atunci a le întoarce dosul
acestor indivizi strânși aici grămadă!
Refuzați rolul ingrat.
Ăștia nu merită să-l luați cu frumosul!
Stricați-le, excelență, jocul,
Plecați!
METTERNICH: Unde? Publicul nu trebuie exasperat
cu măsuri represive împotriva a ceea ce așteaptă!
116FOLTICSKA (către public): Nici acuma nu aplaudați cu respect.
Generozitatea Înălțimii-sale?
Mă ia cu frig.
Când mă gândesc
cum dați cu piciorul,
și încă la ce câștig!
(Se întoarce către METTERNICH.)
Excelență, publicul nu merită
onoarea de a vă aplauda.
Vă conjur!
Dispăreți de pe scena acestei istorii repetate
în conformitate cu anume concluzii
dinainte știute!
În absența strălucitorului lor adversar —
(face o reverență) care sunteți —
atâta caz de libertate națională
rămâne să fie
o delirare demagogică!
Lăsați-i mofluzi
ca pe invitații nepreveniți de gazde
că nu mai are loc așteptata sindrofieglosarsursa!
METTERNICH: O lașitate
care nu se poate numi prudență.
FOLTICSKA: Dar sunteți în inferioritate
și istorică și politică.
Tocmai de aceea v-a chemat
și vă înjură.
Nu numai fiindcă e încurajat,
ci și pentru că
nu-i mai puteți da peste gură.
METTERNICH: Nimic nu mă poate clinti —
nici măcar
naiva lui calomnie de culiseglosar.
FOLTICSKA: Excelență, vă cer atunci o favoare!
117(Face un pas către METTERNICH.)
Numiți-mă păstrătorul principiilor Voastre,
(Se apropie plin de ardoare de METTERNICH, care se retrage uimit înapoi. Simultană și identică reacția și la SPĂLĂTOREASĂ.)
atât de valabile în orice conjunctură!
METTERNICH (ridică bastonul, iar SPĂLĂTOREASA — maiul): De când tolerații mei
îndrăznesc să-și exprime sugestiile
stându-mi în față?
Respectă naturala și sacra ierarhie
niciodată contrazisă ori ignorată
din adevărul istoric!
FOLTICSKA: Luminăția-voastră a ridicat bastonul
asupra mea. Loviți!
Marele capel-maistruglosar al politicii europenesursa
vrea să dea tonul
sângeroaselor, oarbelor violențe ale revoluției?
Aveți amabilitatea și constatați:
(arată spre SPĂLĂTOREASĂ.)
nu se ridică o singură mână, ci două
asupra voastră!
METTERNICH: Mein Gott! Pluralul majestățiiglosartrad.!?
FOLTICSKA: Pluralul proprietății!
În noi, proprietarii, vrea să lovească —
după cum văd —
și eterna ordine divină a monarhiei ereditare
și apocaliptica ordine nouă
a proletarilor!
Nu va scăpa luminatei înțelegeri
a excelenței-voastre bănuiala
118că lovitura de lopată pe noi doar ne doare,
dar pe voi vă răstoarnă.
METTERNICH: Dar n-a existat nici o cenzură preventivăglosarsursa
care să mă scutească (arată spre SPĂLĂTOREASĂ, SPĂLĂTOREASA arată spre el) de această caricatură absurdă aburindă...
FOLTICSKA: Excelență...
METTERNICH: ...capabilă doar să-mi terfelească
gesturile repetându-le ca în oglindă?
Doar m-am născut ministru!
Scaunul!
(METTERNICH se înfruntă din priviri cu SPĂLĂTOREASA.)
FOLTICSKA (aducând scaunul): Voi răzbuna monarhia
prin ce are ea mai strălucitor —
Luxul!
METTERNICH: Aici! (Arată în același timp cu SPĂLĂTOREASA locul unde să fie pus scaunul, care, așezat, îi desparte.)
FOLTICSKA: Vom multiplica, excelență,
prin ilustrații și dagherotipglosarsursa —
la prețuri modeste pentru orice pungă —
luxul vostru princiar
la care cu nici un chip,
oricât s-ar zbate, nu vor putea niciodată să ajungă
toți urmașii de mâine ai unui revoluționar!
METTERNICH: Pentru un singur braț!
(Într-o tradițională poză seniorială, întru totul repetată de SPĂLĂTOREASĂ, METTERNICH își așază brațul pe spătar.)
119FOLTICSKA (privind spectacolul reciprocei sfidări dintre cei doi): Vom face și noi o revoluție caldă și udă,
dar nu de sânge, ci de sudoare,
o revoluție lungă de sute de ani,
și se vor cuminți cu toții trudind cu ardoare
în dorința de a trăi ghiftuiți ca foștii tirani...
METTERNICH: E dezastruos! Coșmar!
Să vezi într-o mutră pe toate celelalte din gloată,
vrând să guverneze fără să poată...
FOLTICSKA: E profund regretabil, excelență,
că asemănarea dintre oameni —
la ochi, la nas, la gură —
naște în anume conjuncturi politice
atât de multă ură!
Constat cu mâhnire cu cât dispreț vă iscodește,
are și obrăznicia de a vă arăta
cu degetul și de a se arăta vexată
de strălucita voastră priveliște!
Deduc din asta că e supărată
nu fiindcă a fost ținută în ignoranță,
ci fiindcă a fost ignorată!
METTERNICH: E necesară o înaltă decizie de pedepsire
care să fie și imediată consecință!
Îmi voi ține propria mea arătare
tot timpul în picioare!
FOLTICSKA: Atrag totuși atenția excelenței-voastre
că e binevenit în scopul salvării principiilor,
pe care ați binevoit să le oferiți istoriei,
să vă recâștigați buna-dispoziție!
METTERNICH: Hélasglosar!trad. Nu se poate!
Europa e bolnavă de moarte.
FOLTICSKA: Dar dacă ați dori,
pe care din amante o veți chema?
120METTERNICH: Dacă Parisul a fost cuprins de gripasursa
anului 48
Europa a trebuit să strănute!
FOLTICSKA: Desigur vă gândiți la doamna Carolina Muratglosarsursa,
sora împăratului Bonaparte.
După încoronarea micului caporalglosarsursa
sper să-mi îngăduiți să o numesc
cumnata Revoluției Franceze moarte!
METTERNICH: Europa? Unde ești?
Îmi lipsește... Pe unde umblă?
Să-mi stea aici,
tolănită la picioare...
FOLTICSKA: Cam greu...
Mult mai ușor putem, dacă doriți,
să încropim un Congres european dansantglosarsursa.
Mai deschideți o dată Cadrilulglosar
Sfintei Alianțeglosarsursa, ca atunci,
Și atunci...
METTERNICH: Europa e bolnavă de revoluție.
Erupe lava iacobinăsursa!
Dezastrul statelor și al echilibrului
și așa suferind!
(Îl înghiontește cu bastonul pe FOLTICSKA. Este întru totul imitat de SPĂLĂTOREASĂ, și repetă enervat.)
Și așa suferind!
FOLTICSKA: Într-adevăr, excelență,
dar ce înseamnă o revoluție?
Mai nimic!
Vine pentru puțin timp o istorie
când marii oameni politici se simt inferiori!
(E înghiontit simultan de METTERNICH și SPĂLĂTOREASĂ.)
Oh! bineînțeles — numai numeric!
121(E din nou înghiontit.)
Numai numeric și nu altcumva —
ceea ce nu se poate vedea
în orice clipă cu ochiul liber...
(Din nou e împuns de baston și de mai.)
Și doar pentru puțină vreme
puterea politică, statul —
de atâtea treburi câte are —
își pierde capul!
Dar își găsește repede altul!
Priviți-vă-n oglindă și-l veți vedea!
(METTERNICH se uită spre SPĂLĂTOREASĂ, iar SPĂLĂTOREASA spre METTERNICH.)
Grija noastră este să stăm prin preajmă —
dar nu foarte aproape —
și să ne mai schimbăm și noi un pic —
să ne schimbăm culoarea palmelor
aplaudând frenetic noile lozinciglosar
pentru care sunt gata să-și dea viața —
nu vă miră? Trei oameni din cinci!
Prosperă deci și industria decorațiilor
când se schimbă drapelul.
Nu numai el, statul, dar și noi
trebuie să ne privim cu alți ochi!
Are și democrația asta de care
monarhiile se simt cutremurate
câteva avantaje, neștiute și nespeculate...
METTERNICH: Nu-i o indispoziție trecătoare
de care să te bucuri, tu și șobolanii!
E o boală mortală!
FOLTICSKA: O! boală este revoluția? O, da! O boală cumplită!
Miasma ei intră în plămâni —
în sânge —
122și tot sângele se urcă la cap —
ochii încep să se holbeze —
fierbințeala scoate din mințile surprinse
alte și alte marsiliezeglosarsursa
cântate peste tot, în toate limbile,
și când popoarele încep să se zvârcolească,
să strige necuviincioase întrebări,
și să ceară nu augusta milostenie imperială,
ci dreptul de a dispune!
De ele însele!
METTERNICH: Fantoma, fantoma carbonarismuluiglosarsursa
care m-a albit sub perucă!
Numai francmasoniiglosarsursa,
numai rețeaua lor de loji secrete
puteau răzbate până aici,
în cabinetul meu,
să-mi umple toate oglinzile
cu imaginea asta nerușinată până la
cel mai mare grad
masonic!
FOLTICSKA: La amabila voastră expunere de bănuieli...
(METTERNICH se plimbă înfuriat de-a lungul unui imaginar zid de oglinzi din care în același fel și din aceeași mișcare îl privește SPĂLĂTOREASA.)
FOLTICSKA: ...eu vă răspund sub convingătorul
îndemn aflat la îndemână (arată spre bastonul din mâna lui METTERNICH)
că altul e pericolul de care e salutar
să ne temem!
Excelență, vă întreb
când au mai fost văzuți pălmașii,
truditorii proletariați
de prin toate colțurile Europei
atât de inexplicabil de porniți
123într-o religie fără Dumnezeu, să se numească
tovarășiglosar, prieteni — nu numai frați!
METTERNICH: Europa! Ad-o aici!
O potolesc eu mângâindu-i spinarea
în răspăr!
FOLTICSKA: Cu tot regretul,
nu cred că voi reuși.
Buboiul de care vă temeți că s-a copt,
dar încă nu mă știe de stăpân!
Suntem abia în anul 1848!
METTERNICH: Ei bine, și ce dracului vrea revoluția
decât să schimbe instituțiile existente?
Ridică-te tu ca să mă așez eu!
Și mie mi-au fost urâte curțile princiare —
până să ajung cancelar —
tocmai pentru asta!
FOLTICSKA: Pentru ce anume?
METTERNICH: Pentru că trebuia să stau în picioare!
Știu prea bine că nu te poți opune
curentului de idei!
Urăsc ideile — nu sunt necesare, ci direct nocive —
și totuși am spus cu voce tare
că eu însumi sunt un socialistsursa!
Să nu se mai împăuneze domnii Owenglosar,sursa
Proudhon și Blanc!
FOLTICSKA: Excelența-voastră, principe,
socialist? A, da, un cuvânt
scăpat cine știe cum!
METTERNICH: Nu mă puteam lipsi
de această posibilă particulă de noblețe
pe care și-o adjudecă atât de mulți.
Dar un socialist conservator!
124Conserv pacea!
A conserva înseamnă a acționa!sursa
FOLTICSKA: N-ați vrut să le întoarceți dosul,
Excelență!
METTERNICH: Ei, bine, nu voi admite niciodată
nici un fel de guvernare
să se așeze pe acest scaun
întorcând spatele majestății-sale imperiale!
(Împinge cu bastonul scaunul care cade cu speteaza pe podea. Simultan fiind executat același gest de către SPĂLĂTOREASĂ. METTERNICH o privește cu uluială. Desigur uluială și pe fața SPĂLĂTORESEI.)
Nu mai vreau!
Și n-am vrut niciodată să fiu luat drept reacționar!
Sunt gata să accept revoluțiile
(face o reverență în fața SPĂLĂTORESEI care simetric o repetă în fața sa)
din care se poate naște un nou imperiu!
Dar să fiu absolvit de tortura
repetării la nesfârșit a politeții
și a politicii mele...
FOLTICSKA: Luminăția-voastră, principe și cancelar,
veți izbuti numai întorcându-i spatele,
n-aveți altcum.
METTERNICH: Eu ei. Dar și ea mie?
Stupid! Deci să admit
că maimuțăreala din fața mea e vie!
FOLTICSKA: Și fiecare veți porni pe un alt drum!
(METTERNICH se întoarce cu spatele. Simultan și SPĂLĂTOREASĂ. METTERNICH se reîntoarce. SPĂLĂTOREASA rămâne cu spatele.)
125METTERNICH: O conjunctură politică nefastă,
dar, în sfârșit, clară.
Din necesitate — superioară să o numim de astă dată — sunt dat pe ușă afară.
Ce tristețe...
Afli acum, la bătrânețe,
Că pentru a fi conservate
sfintele principii ale politicii tale
există o singură cale:
să întorci și să ți se întoarcă spatele!
(Spărgând întunericul din fundalul scenei, un grup de personaje alegorice năvălește furtunos în scenă țipând, strigând furios și culcă rama tabloului cu latura cea lungă pe podea. Grupul e împărțit în două: studenți și proletari și burghezie. Primul grup strigă: „Jos Metternich!” al doilea strigă: „Trăiască împăratul!”. Grupul se așază în interiorul ramei într-o imagine alegorică a revoluției pașoptiste: piepturi bombate, trupuri în fandare, brațele zvârlite în sus cu pumni strângând arme, steaguri, suluri de hârtie pe care se citește „Constituție” și amuțește. Tăcere. SPĂLĂTOREASA, ațâțată de atâta tăcere, se întoarce. METTERNICH, în fața alegoriei, se cutremură, chircindu-se, ca de frig. FOLTICSKA și SPĂLĂTOREASA izbucnesc într-un plâns impresionant.)
METTERNICH: O! Cât greșește
naivul care m-a adus aici
pentru modestul rol de figurantglosar
al despotismului imperial!
O, cât greșește...
FOLTICSKA (nedumerit): Cât greșește?
SPĂLĂTOREASA: Cât greșește?
METTERNICH: Europa, unde e cățeaua mea. Europa!
126FOLTICSKA: Nici cățeaua voastră preferată
nu vă mai poate apăra și nu vă păzește,
excelență...
METTERNICH: Hăitașii s-o asmută!
Să latre și să muște alții pentru ea!
FOLTICSKA: Excelență, a abdicat regele Franței,
METTERNICH: Ei, bine, orice început începe cu un sfârșit
pe care n-aș fi vrut să-l joc
față de această lucrătoare cu mâinile-n clăbucii
murdăriei generale...
FOLTICSKA (a dispărut orice urmă de înlăcrimare): Excelență, n-avem ce face, acesta este planul!
Să înceapă din luna martie ziua 13sursa, anul
1848!
SPĂLĂTOREASA: Excelență, vă cer cu umilință iertare,
Nu mă recunoașteți?
METTERNICH: Deci se recurge la același odios tertip
de compromitere și denigrare...
SPĂLĂTOREASA: Excelență, chiar nu mă recunoașteți!
METTERNICH: Europa n-a avut niciodată nevoie de revoluții!
Pacea! (Folticskaglosar dă semne de enervare.)
Pacea internă și între state —
iată ce a jinduit ea de atâtea secole!
O ligă a vrut — o ligă vrea!
O ligă a marilor state imperiale
aflate într-un echilibru politic
și reunite într-un trup continental cu mădularele sănătoase,
în care nici piciorul, nici urechea
nici mintea nu o iau razna
când mâna face semnul crucii!
127(Se închină de repetate ori, în neștire.)
SPĂLĂTOREASA: Îndurați-vă și nu mă confundați
cu spălătoresele de rând,
cu alea care și-au pus câteva luni în șir —
zi și noapte — poalele în cap
de se distrau țipând
ca mușcate de șarpe: ich liebe dich,trad.
ich liebe dich! Caută-l pe Metternich!
Eu, excelență, sunt legendara spălătoreasăglosarsursa
care v-a salvat viața.
METTERNICH: Folticska, adu-mi cățeaua!
Adu-mi-o pe Europa, așa sfâșiată cum e!
FOLTICSKA: Excelență, nu putem falsifica evenimentele!
E foarte adevărat
că le putem interpreta altfel decât au fost,
dar excelența-voastră numai așa a scăpat —
deghizat în hainele ei! (Arată spre SPĂLĂTOREASĂ.)
Și toată lumea știe întâmplarea — asta e nenorocirea!
SPĂLĂTOREASA: Astea de pe mine sunt țoalele!
Îmbrăcați-le, excelență,
eu le dezbrac cu râvnă!
METTERNICH: Revoluțiile sunt o imensă iluzie!
Ele nasc ideea periculoasă a statelor naționale!
SPĂLĂTOREASA: Nu le mai refuzați, excelență!
METTERNICH: Cum să împaci interesele lor atât de opuse?
Numai principiul păcii generale
mai poate face minuni!
Numai sub strălucitele falduri imperiale
pot fi asfixiate
supărătoarele aspirații hrănite de națiuni!
128SPĂLĂTOREASA: Să fi știut cu o zi înainte
era altceva...
le căptușeam cu mătase...
dar când am aflat vestea
că mi-au fost confiscate din înalte rațiuni de stat
așa despuiată
cum o să fiu imediat, într-o clipă...
eram și atunci
și am căzut în genunchi și m-am rugat
să vă ocrotească fustele mele
și bunul Dumenezeu!
FOLTICSKA (face un semn discret: din tabloul alegoriei izbucnesc urlete: Jos Metternich! Jos Metternich! La următorul semn, tabloul încremenește): Excelență, grăbiți-vă!
Revoluția bate la ușă!
METTERNICH: Azi nu primesc în audiență.
Ce vrea?
(Tabloul alegoric urlă: „Jos Metternich! Jos Metternich!”)
FOLTICSKA: Vă așteaptă eternitatea...
METTERNICH: Cine mă grăbește spre ea?
FOLTICSKA: Revoluția! (Uruitul urletelor crește din nou.)
Gata înrămată pentru viitorime,
în poze alegorice frumos colorate —
șleahtă de derbedei sfrijiți
au ieșit din noroaie și case insalubre;
urlă și trag vânturi deodată
de le flutură zdrențele în spate
având cu toții aceeași speranță desperecheată —
cică bate un vânt de libertate!
METTERNICH: Ar fi bine de aflat pentru cine.
129FOLTICSKA: Unii spun că pentru popoare și națiuni,
iar nemâncații — cum că pentru proletari!
METTERNICH: Wunderbarglosar!trad.
Atunci sunt nespus de încântat!
FOLTICSKA: Fiecare națiune are sclavi ai foamei — proletarii,
Iar sclavii nu au nație... Asta e...
METTERNICH: Nu cred să fi fost o mai aprigă controversă
care să conserve mai disperat
de acum înainte nevoia de pace!
Pace cu de-a sila,
înăuntrul fiecărui stat
și între state...
Prevăd totul:
Fiecare națiune-stat
va fi obligată să-i pună lucrătorului
zăbala în gură și biciul pe spate...
(Tabloul alegoric urlă frenetic pe două lozinci: „Jos Metternich! Jos Metternich! Trăiască împăratul! Trăiască împăratul!”
METTERNICH (oprește autoritar vacarmul cu un gest al mâinii): Prea înțelept — principiul maiestății-sale
regal imperiale Franz întâiulsursa
așa suna: nu am nevoie de savanți!
Vreau oameni care execută ce le ordon!
Prea plăcut mă supun și joc grețoasa scenă —
nu ca să fac pe placul celor ce mă invocă
drept tiran sugrumător de revoluții,
ci alteței-sale habsburgice!
(Începe să se îmbrace cu țoalele SPĂLĂTORESEI.)
SPĂLĂTOREASA: Excelență, asta se bagă pe acolo
130pe unde se scoate cămașa!
Ridicați mâinile, excelență!
METTERNICH: Mi-e silă...
SPĂLĂTOREASA: La dracu!
Eu, umila femeie simplă,
eu sunt efigia
iubirii cu ochii în pământ!
Adică de ce să nu se spună
că până la urmă așa ați fost ocrotit
de poporul cel cuminte și ascultător...
Îmbrăcați odată aceste țoale!
Revoluția, o fi ea, dar e ceva trecător,
din care scapă numai cui îi e mai moale...
Hai odată!
METTERNICH: Și aduceți-mi odată cățeaua!
Europa mea trebuie să mai învețe câte ceva.
Trebuie urmăriți toți capii de Revoluție
pas cu pas, neîntrerupt;
ei sunt pericolul, nu mulțimile excitate!
Cu astea e ușor de rezolvat.
(Îi este prinsă fusta în jurul mijlocului.)
Avem legea care pedepsește crima de lese-majestéglosartrad. —
drastică și elastică —
în ea poate încăpea orice.
și răzmerița și refuzul de salut;
chiar când sorbindu-ți supa și scuipi fiindcă te frigi e
interpretabil ca un afront mut
al politicii maiestății-sale regale imperiale —
pentru mine o adevărată religie...
SPĂLĂTOREASA: Excelență, peruca!
FOLTICSKA: Excelență, rangurile și medaliile!
131SPĂLĂTOREASA: Și să vă puneți, excelență,
țâțele acestea, desigur nu ca
să vă ciupească de ele canaliile și destrăbălații...
FOLTICSKA: Și, excelență, dantura.
Mestecați cărbune să nu mai strălucească!
SPĂLĂTOREASA: Și acum, țineți-vă de nas și suflați-l în vânt,
dintr-odată, ca și cum v-ar fi intrat în nas
clăbuci murdari sau pământ!
Numai lecția mersului greoi pe călcâie
a mai rămas...
METTERNICH (ezită să execute): Trebuie urmăriți
mai ales acești capi de revoluție
necontenit și peste tot —
fiecare în parte —
pentru că fiecare din cuvintele lor...
(ridică bastonul și arată în tabloul vivantglosartrad. al revoluției spre tânărul aflat în poza cititorului de proclamații. La indicația lui METTERNICH, din gura lui izbucnesc cuvintele: „Independență!” „Națiune!” „Libertate!” „Constituție!” Fiecare din vorbe este însoțită de bubuituri de armă. Când METTERNICH coboară bastonul, tabloul încremenește, mut, ca mai înainte.)
...fiecare din ele este mai mult decât o instigație —
este o instituție.
Fiecare din cuvinte este uniforma părăsită
a unui general
pe care poate să o îmbrace,
să o umple cu forța faptelor,
populațiile trezite
din somnul viselor sărace!
SPĂLĂTOREASA (îi smulge cu spaimă bastonul din mână):
132Vai, excelență, vai-vai-vai,
aveți mâini prea curate și întregi,
roadeți-le unghiile, frecați-le cu făină și apă,
lăsați bastonul și bateți-vă cu acest mai
peste palme, să fie roșii, și lipiți-vă boabe
de clei de oase, n-aveți bătături, atunci măcar negi.
FOLTICSKA: Și acum, pășiți, Excelență...
SPĂLĂTOREASA: Nu așa!
FOLTICSKA: Cu broboada pe față!
SPĂLĂTOREASA: Și legănat, cu burta înainte,
ca după șapte copii
și după al treilea bărbat
la fel de bețivan și fără un dinte în gură...
Unde-i târnul cu rufesursa murdare
oare se pune pe șold?
Să vă tremure genunchii
ca după zece ore de spălat stând în picioare
și îndoit din mijloc!
METTERNICH (execută indicațiile; gâfâie sub greutatea coșurilor): Dispar, dar nu sunt mort
câtă vreme o să vă spuneți în gând
„Europa, cățea, aportglosarsursa —
pe fiecare din capii revoluției, pe rând,
viu sau mort!”.
FOLTICSKA: Atât trebuie să spuneți, excelență!
Și nu v-a venit în minte
decât după ce s-a repetat
înscenarea de mai înainte!
METTERNICH: Nu cred!!!...
...decât în Dumnezeu...
FOLTICSKA: Atât!
Și nu se întâmpla nici Revoluția
133și nici nu pierdeați
ca să câștig eu...
SPĂLĂTOREASA: Să vă dau o mână de ajutor?
(Iese din scenă. Se aude o goarnă sunând atacul. Un bubuit de tun: tabloul vivant scandează: „Asta-i tot ce am câștigat!”.)
Să nu-ți vină să crezi!
Am alungat Cancelarul
Aclamându-l pe împărat!
BURGHEZII: Dar în guvern au intrat și burghezi!
(Bubuit de tun; grupul de proletari și studenți se prăbușește strigând: „Rahat”.)
(FOLTICSKA se apleacă adânc spre ușa din fundal, prin care au ieșit METTERNICH și SPĂLĂTOREASA.)
FOLTICSKA (se întoarce cu fața către public, apoi repetă reverența spre fundal): Aștept pe autorele acestei comicăriisursa
să-mi dea un picior,
să mă zvârle afară din scenă
ca și pe această fiică din popor, care și-a salvat sufletul...
(Face o reverență în fața publicului.)
N-ați aplaudat...
Autorele își mușcă buzele de ciudă...
Degeaba...
El rămâne convins că totuși, până la urmă
ați priceput și că
vă veți bucura încă o dată într-o frăție universală,
fiindcă Imperiul a fost castrat
de această bășică
plină de sângele curs din oarecari mii
134de exaltați furioși și nesocotiți!
Exagerată așteptare —
chiar dacă e la modă
să se zgândăre amintirea câte unuia —
și să-i fie purtată stafia prin calvarul trăit!
De ce credeți voi
că în cele ce urmează
peste cursul atâtor evenimente
din 1848 în anul 50 și apoi în 52sursa?
Probabil fiindcă numai în acești ani
s-au găsit acele documente —
în sfârșit cutremurătoare —
care îi ridică personajul gata desfigurat
de suferință până la rangul de erou...
național!
Cu ce chinuită sârguință
vă va aduce în fața ochilor uriașa mașinărie
neiertătoare care strânge șurubul,
menghinea, lațul în jurul unui biet hăituit
până când acesta se sufocă:
„Aer! Aer! Patria mea mumă, pentru tine am murit”
Sunt alese cu grijă scenele
care transformă în erou dispărutul,
iar ideile lui sunt împinse până la zi
încât mai-mai veți fi convinși
că prezentul vostru a determinat trecutul!
Să mă scutească pe mine
de aranjamentele lui, făcute
din plaivazglosar tricolorsursa
prin care-și așează favoritul
în atenția tuturor polițiilor
Europei!
La urma urmei și eu sunt Europa
și mă voi îngriji
să retez elanul acesta atât de apologetic!
Mă zvârle afară,
dar mă veți recunoaște negreșit
în diferite ranguri cheie
ale poliției de stat;
135chiar autorele va crede că are vedenii
căci și eu, precum toți fidelii
autentici, în virtutea incontestabilei mele cumsecădenii,
am luat și voi lua întotdeauna drept model
chipul și asemănarea auliculuiglosar meu împăratsursa
aflat la cârmă în anul curent...
Declar că e inutilă atâta pătimașă evocare,
căci mereu voi pregăti
extravagante situații
europene
când eroii aceleiași revoluții
își vor fura unul altuia, ca niște copii,
bucata de adevăr istoric de la gură...
(Pereții scenei încep să se miște din multiple articulații.)
FOLTICSKA: Și acum autorele
se răzbună pe mine...
Priviți cum se mișcă pereții născând un labirint
de coridoare asemenea celui în care
era instalat — la subsol —
una din secțiile poliției de stat imperiale
în care am fost reținut — nota beneglosar!trad.
reținut și nu arestat...
(Prin coridoare, de-a lungul pereților care fac perimetrul scenei variabil, elastic, apar și mișună personajele civile: MADEMOISELLE, LĂUTARUL, VETERANUL, CONSILIERUL, NEGUSTOREASA — și funcționarii PUPAK, SCHLEIMHASCHER: oficialii sunt salutați cu respect și teamă etc.)
S-a dus la dracu intenția de discreditare
a persoanei mele!
(Salută cu respect pe unul, pe altul din oficiali.)
Nimic nu-i compromițător
pentru mine.
Cu plăcere mă amestec
136în masa atâtor fețe confiscate,
apărute brusc pentru a dispare
și dispărute pentru a apare la fel de brusc
în preajma revoluționarilor cutare sau cutare...
(Ca din întâmplare, MADEMOISELLE se apropie de FOLTICSKA.)
MADEMOISELLE: Voiaj, sau agrement?
FOLTICSKA: Nu, mademoiselle,trad. mă duc la Paris.
MADEMOISELLE: Am notat, afaceri deci...
FOLTICSKA: O viză îmi trebuie, doar o viză de pașaport
și pentru asemenea fleac (trece, trăgând cu urechea, un funcționar) stau în Viena de trei zile
— dar poți să spui că serile în această capitală
imperială aulică și apostolicăglosarsursa
nu sunt de vis!?
(Se înclină adânc în fața funcționarului. MADEMOISELLE face la rându-i o reverență. FOLTICSKA se ține după FUNCȚIONAR.)
Excelență!
SCHLEIMHASCHER: Așteaptă, cetățene!
FOLTICSKA: Sunt Herrglosar Feltizsursa, hofflieferantglosartrad. ca stare.
SCHLEIMHASCHER: Originea dumitale
e discutabilă, dar nu ne interesează...
FOLTICSKA: Sunt furnizor al Curții Imperiale,
excelență, o mare cinste pentru mine!
(Pereții din nou se mișcă, se despart dând la iveală o încăpere: Anticamera. Birouri. Rafturi cu multe kartoane-dosareglosar. În mijloc este împins sau retras cu o prăjină, de câte ori se consideră necesar, un scaun. Printr-o ușă deschisă, se vede o altă încăpere în care se află un singur birou somptuos. În spatele lui, personajul BONIFATZ asistă din penumbră la interogatorii.)
137SCHLEIMHASCHER: Sosești din Transilvania, cetățene Folticska!
FOLTICSKA: Sunt Herr Feltitz, excelență,
Comerțul cu dantele mă obligă!
SCHLEIMHASCHER: Cetățeanul Kossuthglosarsursa —
de când poartă dantele,
turbulentul acela ambițios?
Ce-i vinzi acestui periculos, ne întrebăm?!
FOLTICSKA: Excelență, dantelele, galanteria...
sunt furnizor și sunt devotat
Casei Habsburgice!
SCHLEIMHASCHER: Dumneata, cetățene...
FOLTICSKA (implorator): Oh, mein Gott, e o eroare!
Sunt domn...
SCHLEIMHASCHER: Umbli în Franța, în Anglia și pe mai unde?
FOLTICSKA: Sunt devotat Casei Habsburgice, vă asigur.
Peste tot, în Franța, în Anglia,
știu că progresul e cel care a adus calea ferată,
în vreme ce aici, în strălucitul domeniu habsburgic,
și trenul se datorează tot
augustei bunăvoinți a împăratului,
strălucitoarei sale înțelepciuni!
De câte ori mă urc în vagon
strig în sinea mea: Trăiască împăratul!
SCHWÄZELTRITT: Dar când cobori?
FOLTICSKA: Când cobor? Oh, când cobor...
Dar mă urc foarte des în tren, excelență!
138SCHLEIMHASCHER: E posibil ca marfa dumitale, domnule,
să-și fi încurcat ițele pe drum...
(FOLTICSKA începe să tremure.)
SCHWÄZELTRITT: Să-l reținem până-l aranjează,
noile afaceri...
Să vedem dacă nu ne poate furniza
câte ceva și despre Revoluție.
FOLTICSKA (plânge): Dacă știam! dar n-am știut,
excelență!
PUPAK: Dar de-acum încolo, nu s-ar putea?
(PUPAK face semn subalternilor să se schimbe interogații. FOLTICSKA este împins afară, intră MADEMOISELLE.)
FOLTICSKA (Entuziast, strigă în timp ce e dat afară, și pe coridoare, până ce dispare din scenă): O, ba da! Ba da! Ba da!
(Intră MADEMOISELLE)
SCHWÄZELTRITT: Mademoiselle?
În proprietatea dumitale —
din strada?
MADEMOISELLE: Cunoașteți drumul cu ochii închiși —
(chicotește)
ați uitat adresa?
PUPAK: Dumneata găzduiești întâlniri tăinuite
fără să anunți persoanele.
139MADEMOISELLE: O spun de la obraz! La Viena,
Excelență,
nu se poate trăi numai zâmbind
și valsând ca-n timpul carnavalului aniversar!
Trebuie omul să mai și ofteze,
ceea ce e pasibil de bănuială
dacă oftatul se petrece într-un grup de persoane —
și nu neapărat în fața palatului Schönbrunnglosarsursa,
ci chiar și pe o a doua stradă.
Chiar așa! Ce să răspunzi
dacă vine o excelență și te întreabă:
„De ce oftezi?” — și cu ce înțeles... tocmai când trece
garda imperială în pas de paradă?
SCHWÄZELTRITT: Nimeni nu poate ofta
fără să-și ridice reputația
de fidel al împăratului — asta e regula.
MADEMOISELLE: Ba da, excelență! Poate!
Vine la mine să închirieze
una din camerele îngrijite
de cele șase nepoate!
Și acolo oftează, excelență,
dar știți,
de plăcere...
Este interzis altfel!!
La mine în casă toată lumea
cultivă adorația pentru majestatea-sa imperială!
Casă de încredere!
PUPAK: Dânsa vine din ce oraș?
MADEMOISELLE: De trei săptămâni sunt pe drum...
Din Karlsruheglosarsursa, excelență...
Și l-am descoperit, excelență,
într-o locantăglosarsursa nu prea arătoasă.
Ah, să fi avut șansa
să-l invit la o polcăglosarsursa —
140dansul acela săltăreț și răzvrătit —,
chiar dacă nu știe să danseze,
nu m-ar fi refuzat!
Știți, i-aș fi șoptit
cu sufletul la gură,
de aici din decolteul, nu acesta —
(își lărgește decolteul până la subsuori),
unul mai adâncit:
vive la liberté, égalité, fraternité!trad.
PUPAK: Spune, mademoiselle, numai ce ai văzut;
renunță la a-ți mai dezveli intențiile!
MADEMOISELLE: Asta e tot!
SCHLEIMHASCHER: Continuă.
MADEMOISELLE: Nu v-am spus? M-am apropiat de el —
are un fel de a tuși, așa, ghm-ghm!,
de parcă te anunță discret că e acolo,
și tocmai s-a lăsat tăcerea, când...
SCHLEIMHASCHER: De ce s-a făcut liniște, mademoiselle?
MADEMOISELLE: Doar așa se obișnuiește când intră
poliția într-un local din Prusia — muzica să tacă!?!
Și eu mergeam spre cel pe care-l urmăriți,
și dânsul și-a dus mâna la frunte. Așa.
Era alb la față și transpirat.
SCHLEIMHASCHER: Ce i-ai spus? Ce-ați vorbit.
MADEMOISELLE: Nimic! Mă privea și nu mă vedea!
SCHWÄZELTRITT: Continuă.
MADEMOISELLE: Atât! V-am spus că nu l-am mai văzut
când am întors ochii!
141PUPAK: Dar unde dracului te uitai
tocmai atunci?
SCHWÄZELTRITT: Tocmai atunci, excelență,
tocmai atunci!
MADEMOISELLE: Începuse, excelență, începuse
tărăboiul! Clientul acela frumușel începuse
să strige la polițiști: dar sunt o persoană pașnică,
vedeți-vă de treabă, domnilor!
Ești polonez — zice polițaiul, înțelege — zice —
ești arestat.
Și au ieșit după aia cu el,
dar scandalul ăsta ceva-ceva tot a durat!
PUPAK: Unde erai când și-a dus mâna la frunte
cetățeanul nostru?
MADEMOISELLE: Unde să fiu? În fața lui!
PUPAK: Dar în spate?
MADEMOISELLE: Adică?
PUPAK: Ce era în spate?
MADEMOISELLE: Scandalul, nu v-am spus!
PUPAK: Wunderbar! Wunderbar!trad.
Ești liberă, mademoiselle,
Nu pe acolo, pe-acolo...
MADEMOISELLE: Și la mine clienții încurcă ușile mereu
Ce să-i faci! Pardon! (Iese.)
PUPAK: Deci notează:
(SCHWÄZELTRITT aleargă sârguincios la pupitrul său. SCHLEIMHASCHER ia poziția de drepți.)
142Cetățeanul Bălcescuglosarsursa,
așa cum se consemnase
și în kartonul numărul 36sursa,
a călătorit în câteva orașe prusiene
în urmă cu o lună — direcție încă necunoscută —
împreună cu câțiva propaganzi revoluționari polonezi.
Numele lui fă bine și-l trece
și în kartonul polonez, cel cu numărul 13...
(SCHLEIMHASCHER caută un dosar-karton și notează în el conform ordinului. BONIFATZ se ridică încet și iese din biroul său.)
PUPAK: Domnilor, în sfârșit,
și acest agent al emigrației române
a părăsit teritoriul imperiului!
SCHWÄZELTRITT: Îngăduiți-mi, excelență, o glumă,
(Pocnește între ele coperțile unui dosar.)
I-am strivit toate intențiile între aceste rapoarte.
(Râde.)
Ce-a mai rămas domnilor din agitația ăstora
aici între kartoane? — storceala fetidă a unor muște moarte!
SCHLEIMHASCHER: Am tot vorbit despre el
de câțiva ani încoace — deci:
40, 41, 42...sursa (răsfoiește paginile kartonului.)
SCHWÄZELTRITT: Au venit străinii să provoace
zaveră, agitație și revoluție
și aici, în Viena noastră!
SCHLEIMHASCHER: 49, 50 — sunt zece ani de când
îl urmărim, domnilor! Zece ani
de sârguință...
143PUPAK: În Viena revoluția a fost o modă,
nimic altceva...
SCHWÄZELTRITT: Ar trebui, excelență, să afle
și capitala noastră adevărul
despre ea însăși!
Da! Da!
PUPAK: Studențașii, tinereii ăștia excitați
au fost în stare să-i tragă afară din casă
și pe oamenii serioși, tați
și capi de familie,
numai pentru că au crezut că se pornește
un nou carnaval!
Totul a pornit de la această posibilitate!
O posibilitate imposibilă, desigur!
fiindcă palatul nu-și
aprinsese candelabrele!
Ordonați kartoanele fiecare
la locul lor.
SCHWÄZELTRITT: Să mai încerce o revenire în imperiu?
Parcă nu-l cred în stare!
PUPAK: Pentru noi nu mai există.
Așteptăm în cel mai apropiat viitor
de la excelența-sa ministrul de interne von Bachglosarsursa
directive privind bâzâitul supărător
prin Europa al acestui încăpățânat valahglosarsursa.
SCHLEIMHASCHER: Mă și gândeam, excelență —
individul străbate acum Europa...
PUPAK: Probabil speră conjuncturi speculabile,
oarecari fisuri necunoscute încă
în raporturile politice.
Doar atâta așteaptă exaltații —
să li se dea atenție...
144SCHLEIMHASCHER: Face anticameră și se strecoară prin cabinete
ministeriale și îi e suficient un frac
mototolit prin cufere!
Nu-mi pot imagina.
PUPAK: Domnilor, îl puteam scuti de câte o să sufere
dacă îl prindeam la Pesta ori Seghedinglosarsursa
în timpul convorbirii cu individul Kossuth.
Îl împușcam pentru acțiuni diversioniste.
Ca din greșală...
(Își mângâie barbeteleglosarsursa privind hârtiile dintr-un karton.)
Dacă nu sosea acest raport
cu o întârziere fatală.
Azi mi-am tuns barbetele,
domnilor!
Nepriceputul de frizer niciodată
nu le piaptănă meticulos.
Când mi-i zbârlesc mai cad
mici scurtături din firele de păr
pe vreo hârtie dintr-acestea.
Priviți-le, domnilor!
(SCHWÄZELTRITT și SCHLEIMHASCHER se apleacă atenți asupra raportului aflat în mâna lui PUPAK.)
Dar sunt perfect egale
cu cele tunse acum un an!
(Cei doi exclamă admirativ.)
Ce aveți de spus despre asta?
SCHWÄZELTRITT: Excelență, suport cu plăcere
și chiar vă rog să mă corectați
dacă voi greși:
cred că este ceva minunat și liniștitor.
Nimic nu se schimbă în lume...
145PUPAK: În acest caz,
să ne ocupăm, domnilor, și de solicitanții de la acest ghișetsursa.
Societatea dorește să se purifice,
să-și manifeste — nu numai aclamând, ci și discret
prin purgație și chinuri morale sudorifice —
aversiunea față de revoluție!
Să-i ascultăm, domnilor, cu gravitate!
Ei sunt paza — de zi — împotriva
tuturor modelor importate
fără autorizație vamală
a statului,
așa cum noi suntem paza de noapte.
(Din pereți se deschid uși duble, care formează patru mici boxe. În care năvălesc LĂUTARUL, VETERANUL DE RĂZBOI, MICUL CONSILIER PENSIONAT, O NEGUSTOREASĂ. Fiecare va vorbi cu însuflețire, convingător, câtă vreme PUPAK, aflat în plimbare cu pași rari prin fața boxelor, se află în fața sa...)
LĂUTARUL: Excelență!
Nu mă pricep la politică,
cu toate că respect autoritățile
noastre de stat.
Mă pricep la muzică, însă...
(PUPAK a trecut în dreptul celeilalte boxe.)
VETERANUL: Tu nu te-ai gândit? — mi-am zis eu, excelență —
tu nu te-ai gândit că nu mai ai zile multe?
și n-ai mai făcut nici un serviciu
Casei Habsburgice?
Încă de pe vremea lui Napoleonglosar?sursa când...
PUPAK (a trecut în dreptul boxei a treia)
CONSILIERUL: Domnul Pupă-n fundsursa voce să mai strige:
146Trăiască împăratul! după ce a strigat:
Trăiască Constituția! Nu mai are...
(PUPAK în dreptul ultimei boxe.)
NEGUSTOREASA: N-o să mă credeți excelențele-voastre, orice ar fi,
chiar dacă în fața ochilor excelenței-voastre
s-ar întâmpla la fel, ba chiar și mai și!
Nici eu, nici chiar eu — mein Gott —
nu cred și chiar dacă vreau, nu pot...
(PUPAK revine în dreptul boxei nr. 3.)
CONSILIERUL: Trăiască împăratul! și peste cinci străzi
vocea mea, dacă are cine să o asculte, se aude.
(PUPAK în dreptul boxei nr. 2.)
VETERANUL: De pe vremea lui Napoleon?
Când ai înjurat un francez îngâmfat?
(PUPAK în boxa întâi.)
LĂUTARUL: Mă pricep însă la muzică;
auziți! (Cântă la vioară un vals.)
O nesperată fericire de vis...
În seara când faceți o percheziție
la studenții din mansarda locuinței mele
aș putea cânta la un bal.
Foarte ieftin, (cântă în continuare)
(PUPAK la boxa 2.)
VETERANUL: Sunt și acum fidel mai mult ca oricând
majestății-sale imperiale aulice și apostolice!
(PUPAK la boxa 3.)
147CONSILIERUL: Polizeistaatglosartrad. să afle, îi aduc la cunoștință,
că punându-și poalele în cap în sprijinul
răzvrătirii, doamna din imobilul vecin a găzduit
subcomisia de contraredactare
a scârboaselor pretenții antimonarhice...
(PUPAK la boxa 4.)
NEGUSTOREASA: Despre împărat
CONSILIERUL (furios): De doi ani cer să fiu ascultat!
NEGUSTOREASA: Despre împărat
a zis că nu este decât...
și după aceea a scuipat.
(PUPAK la boxa 2.)
VETERANUL: Iată ce pot face din prinosul meu
de recunoștință!
NEGUSTOREASA: N-or să creadă excelențele-voastre, orice-ar fi.
(Vocile perorează în continuare suprapunându-se. Vioara cântă un vals nemuritor.)
SCHWÄZELTRITT: Ce așteptați, excelență?
(Hărmălaia scade. Amuțește.)
PUPAK: Ceea ce într-o frază germană la urmă este pus:sursa
verbul!
DELATORIIglosarsursa (cor): A a a! Denunț!
PUPAK: Aveți zece minute, domnilor!
148ACTUL II
Decorul: 6 copaci străjuiesc o alee. Fiecare copac este însoțit de câte un agent. Cei 6 agenți de copaci fac potemkinadaglosarsursa în fața celor două personaje — WOLGEMUTH și BONIFATZ — marcând un segment de alee care se va desfășura fie șerpuind, fie închizându-se într-o fundătură, deturnând, după necesități, ruta promenadei. Apare în capul aleii WOLGEMUTH.
BONIFATZ (ieșindu-i în întâmpinare): Regret că nu vă plac și în clipa de față
ceremoniile, domnule guvernator Wolgemuthglosarsursa...
Excelența-voastră veniți din Transilvania
cu nervii obosiți...
WOLGEMUTH: De la o vârstă este incomodă uniforma.
Și nu mai pot străbate întinsele mele domenii
în goana calului după vreo sălbăticiune
sau rândaș apucat de strechea
revoluțiilor...
BONIFATZ: Nu vă vor reține mai mult decât
se cuvine directivele pe care le solicit.
WOLGEMUTH: Cel puțin aici mă pot plimba în voie
prin natură...
BONIFATZ: Când la binevoitoarea voastră recomandare...
WOLGEMUTH: Copacii nu sunt singuri,
149BONIFATZ: Liniștea publică — liniștea naturii!
Ce pot spune mai mult?...
BONIFATZ: Spuneam că am fost mâhnit
la început, excelență,
când mi-ați dat în grijă un amărât de cadet
pe care, voilàtrad.!, decăzuta poliție franceză
îl înghesuie în aceeași piele
cu un alt suspect, numindu-l Bălcescu-Rosetglosarsursa.
WOLGEMUTH: Nu cumva Bălcescu-Rosetti?
BONIFATZ: În fond, c’est la même chosetrad.,
excelență, și gândeam:
ce poate mocni atât de subversiv
contra imperiului
în cele câteva propoziții despre un viitor roz
scrise de el pentru români
și cui poate să-i mai pese
de bombăneala unui ins născut
într-un principatglosar dunăreansursa,
care nici nu intră, nici nu iese
din calculele încurcate ale Imperiului Otoman.
Dar cenzurându-i și confiscându-i
în parte corespondența,
am aflat că iarăși...
WOLGEMUTH: Acum, când vrem să aducem la vechea matcă
echilibrul și armonia absolută, e limpede că
și furia maghiară și
pretențiile românilor e prea mult — e prea mare
haosul!
Cel puțin românii să nu fie o piedică...
BONIFATZ: Vă raportez, excelență,
că am fost dezamăgit, dar cu adaosul
că nu mai sunt!
150WOLGEMUTH: Nu ne mai interesează
ce visează acest individ.
(BONIFATZ merge cu capul în pământ și tace.)
WOLGEMUTH (respiră adânc): Nu ne mai interesează nici
alipirea Principatelor dunărene
la imperiu
câtă vreme trupele țaruluisursa
sunt încă în provincia Transilvaniei
din cauza războiului contra lui Kossuth.
(Respiră adânc.)
Aerul Vienei e incomparabil...
BONIFATZ: Deși excelența-voastră
găsiți că nu sunt necesare
măsuri aspre contra aceea ce
se întâmplă în provinciile românești...
WOLGEMUTH: Maiestatea-sa așa știe!
Că nu se întâmplă nimic!
Așa dorește — așa este...
Cu românii asta e tactica:
Să li se mai ia din ce au, până
să li se dea ceva
care se tot amână.
(BONIFATZ își ia avânt spre a răspunde. WOLGEMUTH îi oprește elanul:)
Atât.
(BONIFATZ e neliniștit. Nemulțumit. Nervos.)
151E clar nu-i așa?
Nu le vorbești — ei tac. Desigur
nu pricep ce le ascunzi.
Nu sunt în stare a vorbi germana
sau nu vor,
ceea ce nu le poți reproșa,
e chiar convenabil!
În sfârșit, de când se aplică tactica —
își văd de ale lor...
(Din extremitatea scenei către care se îndreaptă cele două excelențe, apare PUPAK și cheamă un agent purtător al unui arbust pitic decorativ.)
PUPAK (instruindu-l): Când se vorbește de situația externă a românilor
conduceți pașii plimbăreței perechi
cât mai departe,
să nu ajungă
în cine știe ce urechi —
ce nu se scrie nici în rapoarte
(râzând către public)
și cu atât mai puțin în presă,
din importanta convorbire purtată
între luminăția-sa domnul Wolgemuth —
guvernator al Transilvaniei și...
(WOLGEMUTH se oprește din mers o clipă.)
WOLGEMUTH: Domnule Bonifatz,
Maiestatea-sa împăratul
vrea să știe ce trebuie
să vrea!
Ceea ce depinde numai și numai
de noi — cei fideli...
BONIFATZ: Am trimis excelenței-sale
domnului ministru de externe Buolglosarsursa
câteva rapoarte secrete
privind atitudinea Angliei
152față de Principate.
Anglia ține seama că, în ciuda asigurărilor date
și contrar intereselor imediate
(AGENTUL DE ARBUST fluieră în triluri. Aleea își schimbă brusc direcția către fundal)
din Bosfor și Dardanele
pofta de anexare a Principatelor de către...
(Convorbirea celor doi, așa cum s-a prevăzut, este bruiată cu veselele ciripituri de păsărele ale agenților de copaci: Simfonia jucăriilorsursa de Haydn.)
PUPAK: Românii din imperiu
sunt o națiune încăpățânată
prostește. Și naivă.
În pretenția de liberalizare
ei spun: „Așa a zis împăratul” —
și o țin așa tot înainte
oricât de constrângătoare ar fi instrumentele
de exercitare a autorității...
(Aleea se îndreaptă iar spre public. AGENȚII se așează pe mici socluri sugerând sculpturi de inspirație mitologică. Concertul ciripitor se oprește, din respect.)
WOLGEMUTH: Nici acum n-au uitat
că acum vreo 50 și ceva de ani în urmă
a trecut printre ei majestatea-sa
împăratul
și le-a răspuns la plângeri
cu două vorbe în românește:
„Oi vedea!”sursa
Dumneata ce ai înțelege din asta?
(BONIFATZ pocnește din palme. AGENȚII DE COPACI izbucnesc într-un râs care se amplifică în cascadă.)
153BONIFATZ: Râde toată Viena, tot imperiul
de gluma asta de carnaval!!
WOLGEMUTH: Eu nu mai râd
când îl aud pe avocatul Avra-am Ian-cuglosarsursa repetând:
„Nu și nu că împăratul a zis!
Dă-mi ce mi s-a promis!”
Și a și întins mâna!
E imposibil să te înțelegi cu ei,
și adevărata primejdie stă în a
le îngădui să răspundă
și să protesteze în legătură cu alipirea Transilvanieisursa
la Ungaria...
BONIFATZ: Îmi îngăduiți să fac o sugestie!
Să li se explice lămurit
că și acum se află tot în sânul Imperiului
și că în conformitate cu legislația noastră
dreptul rămâne să fie o exercitare
a autorității divine a Împăratului
și a curții sale ierarhic orânduite —
deci și a Dietei ungare...
A pune în discuție această exercitare
înseamnă a te îndoi de...
WOLGEMUTH: Iar ei răspund prostește —
dacă împăratul a promis
și nu îi respecți porunca
ești acuzat că ai fi
contra Împăratului
(Rumoare pe alee: O-o-o-o!)
BONIFATZ: Par să aibă o minte greoaie
de vreme ce nu pricep subtilitățile
de esență ale legislației...
154WOLGEMUTH: Prefer să constat că aici
și peisajul intră în securitatea
statului. Chiar și artele frumoase...
BONIFATZ: Nu a scăpat luminatei înțelegeri
a excelenței voastre că speranța unui Imperiu
daco-roman în afara coroanei
nu poate fi tolerată și că degenerează
în patima răsturnării generale
în sens comunist...
WOLGEMUTH: Un pic de vânt nu ar strica
pe o astfel de vreme.
BONIFATZ: deja suntem încunoștințați prin confidențiglosar valoroși
că sunt fluturate
(DOAMNELE-AGENȚI dintre copaci și de pe socluri desfac evantaie, pe care, mișcându-le, produc o plăcută adiere de vânt.)
în urechile Franței și Angliei
de către incriminații Bălcescu și Brătianuglosarsursa
aceleași fraze care au fost strigate
de domnul consul Maiorescuglosarsursa
— n-a trecut încă anul —
aici, în Parlament și în fața alteței-sale
regal imperiale.
WOLGEMUTH: Nu trebuie lăsați românii
să-și facă propagandă așa cum
și-au făcut și își face și acum
aristocrația maghiară.
BONIFATZ: Înalta voastră părere ne folosește
pentru a putea transmite instrucțiunile de cuviință.
Excelența-sa comisarul țarist
din Bukarestsursa, domnul Duhamelglosarsursa, este îngrijorat —
155ne-a trimis lista cu acele adrese
unde i-am putea găsi...
(WOLGEMUTH se oprește brusc din plimbare.)
Prin Europa, excelență, nu aci —
la Viena!
Cu prima ocaziunesursa
vom reține suspecții, bineînțeles cu
acest cetățean Bălcescu
în frunte.
WOLGEMUTH: Cine vânează la întâmplare — numai nepriceputul
braconier!
BONIFATZ: După abuzul la dreptul de azil
în Transilvania prin colportarea cu ungurii,
ceea ce reprezintă prin sine însăși
o mizerabilă nerecunoștință,
intrigile și uneltirile
periculosului Bălcescu prin Europa
sunt o gravă dovadă de neloialitate
a românilor
față de Casa de Habsburg.
WOLGEMUTH: Opinia exprimată de dumneata
concordă cu părerile mele,
dar e în interesul nostru
ca acest Bălcescu să circule
cât mai mult prin restul Europei...
Au un oarecare scop ei —
știuții și cei încă neștiuții —
care se adună conspirativ...
Vânătoarea este o artă
numai când gonacii urmăresc albia râului
BONIFATZ: Excelență, oricând vă putem
spune unde se află fugarul!
Nu-i știu cursul cu precizie, însă...
WOLGEMUTH: Mie nu mai îmi spui nimic,
din clipa aceasta!
156(Întoarce spatele și se depărtează greoi.
Unul din pereții scenei începe să se miște spre public, obturând vederea spre parc. În pas cu peretele — SCHLEIMHASCHER, SCHWÄZELTRITT și OBERLICHT escortează un individ romantic, al cărui comportament se compune din ticuri romantic-revoluționare.)
SCHLEIMHASCHER: Excelența-sa a folosit
cuvântul râu de mari dimensiuni
întrucât după expresia excelenței-sale
are multe vaduri...
SCHWÄZELTRITT: Râu cu vaduri neștiute, domnilor!
O considerație extrem de prețioasă...
OBERLICHT: Ați reținut despre ce a vorbit mai mult:
despre vânătoare...
SCHWÄZELTRITT: E darul său de a vorbi în pilde,
în admirabile pilde, ce-i drept!,
și cu toate acestea, să recunoaștem
că vorbește de-a dreptul înțelept!
REVOLUTUL Ö: Moarte tiranilorglosar!sursa
(Privește la funcționarii care-l însoțesc și care rămân indiferenți.)
REVOLUTUL Ö: Și nu numai atât!
(Nu trezește nici o reacție.)
OBERLICHT: Eu nu m-aș încumeta să abuzez
de amabila sa răbdare!
Ne-a atras cu delicatețe atenția —
spunând vânătoare —
asupra trofeelor...
Îngăduiți-mi să prizez
puțin tabacglosarsursa (prizează tabac).
157REVOLUTUL Ö: Băgați-vă mințile în cap,
numele meu are o literă cu tremă!
Mi-e predestinată voința supremă!
OBERLICHT (către ceilalți funcționari): Nu pentru a vă uita la mine
fac ceea ce fac — domnilor,
ci pentru a vă aduce cu tristețe
aminte că (se bate peste o nară)
am pierdut urma valahului!
(La unul din capetele zidului plimbător se deschide un coridor în capătul căruia apare PUPAK.)
SCHWÄZELTRITT: Excelența-voastră, domnule Pupakglosar,
sunteți insistent căutat
de un... de un...
OBERLICHT: A venit singur —
știe deci unde se află!
SCHLEIMHASCHER: În loc să i se pună un nod în gât,
urlă ca un apucat!
PUPAK: Rămâneți prin apropiere
(face o reverență în fața subalternilor):
REVOLUTUL Ö: Excelență,
(subalternii se retrag în grabă indicându-l pe PUPAK)
Conștiința mea cere să fie împăcată
cu sine.
Nu pot vorbi dacă nu sunt
măcar puțin...
(PUPAK neagă scurt din cap.)
Doar puțin!
158(PUPAK iar neagă din cap.)
Ori, hai, fie, chiar foarte puțin
maltratat!
E o condiție a purității morale
a indivizilor din mijlocul cărora vin!
Trebuie să știe excelența-voastră
o drăcie de pedeapsă
mai nobilă;
ceva, nu știu ce, astfel încât
oricui i-ar da prin cap să
cerceteze destinul meu, antecedentele,
să nu poată gândi urât
despre mine!
Cumva poftiți să credeți
că nu mă ridică însușirile mele
până la...
PUPAK: Poliția noastră de stat
nu oferă brevete de eroismsursa confidenților.
REVOLUTUL Ö: Ce contează, excelență,
de vreme ce mă pregătesc sârguincios
să devin martirul
unui Imperiu infailibil!?
Nu glumiți cu mine —
căutați o schingiuire
aleasă.
Nu pretind cine știe ce!
O exista vreo suferință
îngăduită și nobililor, în particular,
așa, între ei!
PUPAK: Domnule, doar pătura...
ar fi să fie...
REVOLUTUL Ö: E nobilă?
PUPAK: Se practică uneori, ca amuzament,
în cazarmă, la școala de cadeți
pe care eu însumi am urmat-o!
159REVOLUTUL Ö: Și ce poți păți, excelență?
PUPAK: Dacă ești pus
cu mâinile legate la spate
pe pătură și ești aruncat în sus
și lăsat să cazi pe podea
ca un sac, de cele mai multe ori...
(Respiră repede și clipește des. Brusc închide ochii.)
Dar ca să nu se ajungă până acolo
mă voi îngriji eu,
după ce vorbești!
REVOLUTUL Ö: (vorbește singur, neauzit. I se văd buzele mișcându-i-se. Se miră. Se înfurie. Trupul încordat îi este scuturat din când în când de frisoane.)
PUPAK: Vorbește!
(REVOLUTUL își revine imediat.)
REVOLUTUL Ö: Îi întâlnesc, în sfârșit,
pe acei revoluționari români
și îi chem în camera
mea de hotel. Sărăcăcioasă.
Suntem, deci, la Bruxellessursa.
PUPAK: Nu le mai aminti națiunea.
Știu despre cine este vorba!
Ascult.
REVOLUTUL Ö: E foarte dificilă descoperirea lor
Se ascund foarte bine!
Să-i caute alții, să vedem...
PUPAK (sacadat): Și mai dificil
și de aceea mai merituos pentru mine
este să-mi pot închipui
160că acei anume câțiva disprețuiți
își pot părăsi de bunăvoie
rangul ierarhic
pentru a scormoni nemulțumirea,
viciul gloatei. Ești de aceeași teapă cu ei,
bineînțeles!
REVOLUTUL Ö: Ceea ce ei au părăsit eu vreau să câștig!
Sărăcia e un stimulent!
(Brusc tace, ca apoi să rostească gutural și șuierat replicaglosar din paranteză.)
(Chiar și pentru voi, șleahta de funcționari
imperiali vârâți în mănuși glasétrad. și cizme moi!
Nu puteți înțelege
democrația plăcerii de a te simți
conte într-un stat egalitar în care toți sunt conți.)
PUPAK: Continuă.
REVOLUTUL Ö: (Când am să izbutesc am să vă ucid
pe toți ereditarii!
Cu dinții!) (Clănțăne și scrâșnește.)
PUPAK (intrigat, ca de o tăcere prelungită): Continuă, am zis!
REVOLUTUL Ö (își revine): Da. Mă plimb prin fața lor
încolo și încoace,
iar ochii lor după mine,
căci am studiat fiziologia disecând multe animale vii
broaște, cobai, câini și condamnați la moarte,
(gutural și șuierat)
(în timp ce voi jucați tarocglosarsursa și vă îmbuibați, porci de neam mare)
și știu că organismul uman se lasă excitat
spre ce încă nu poate face;
și le vorbesc cu aceeași ardență lăcrimoasă!
161(Cu ton patetic jucat.)
„Impilatorii din toți timpiisursa
nu țintesc alta decât a insufla
egoism,
a aprinde patimi,
a ațâța om contra om, frate contra frate,
neam asupra neam, pentru ca sfâșiindu-se
unii pe alții,
când își vor fi stors tot sângele în lupte fratricide,
ei să poată veni ca niște mântuitori
și să-i ferece în obezileglosarsursa
ce se numesc legi de liniște!”
Iată — le strig — ce vă înspăimântă
pentru națiunea voastră — aceste legi de liniște!
Și au fost de acord! Excelență,
ăsta e un fragment dintr-o scriere
pe care o pregăteau pentru tipografie.
Nu și-au dat seama că îi auzisem
vorbind între ei. Și
las o clipire de tăcere
și-apoi râd a uimire — a mare uimire!
(Râde.)
Dar voi lucrați pentru a convinge
pe flămând că e nesătul!
(Gâfâit și amenințător)
(Dai din cap, cârtiță? Dă!
Până ți-oi da eu la cap!
Plăcerea asta n-o s-o scap!)
În timp ce polițiile Europei vă acuză
de răsturnări în sens socialist,
pe flămânzi îi sperie cuvântul republică;
pentru că mulți dintre ei sunt înapoiați
iar alții, prea puțini, sunt elevații.
Așa și națiunile, sunt pe din două —
162mă urmăriți, excelență?
Multe înapoiate, și una — două superioare,
care pot lucra nu numai în sine
și pentru sine, ci
și pentru alții!
Hegelglosar, excelență, îl recunoașteți pe germanul Hegelsursa?
(N-ai auzit de el, dar de mine
ai să auzi, să știi!)
Și acum vine ideea mea:
(scandează delirant)
să ne strângem cu toții într-un singur cuib —
camarazi ai revoluțiilor împrăștiate, —
să ridicăm blazonul unui imperiu
al revoluțiilor,
un imperiu, atâtica la început,
cât unul din micile state germane.
(Brusc devine calm și didactic, și explică)
Excelență, luați în considerație —
dacă nu vă place
avem de unde-i lua pe toți
ca din oală —
(reia delirul din momentul abandonat)
un imperiu din care să urnim —
peste tot! über allesglosar!trad.
legiuni înarmate înspre toate națiile
peste toate granițele — ale tale-s
șansele, imperiul meu!! —
și să propovăduim turbulența,
să provocăm panică și nesiguranță;
cu armele lor trebuiesc atacați impilatorii —
dar prin crâncenă antiteză,
noi vom stăpâni nu prin legile liniștii,
ci prin legile dezordinii!
163V-am convins, nu-i așa?
Prin legile dezordinii!
PUPAK: Să-mi spui cum au reacționat
audienții.
REVOLUTUL Ö: De unde pot ști? S-au pierdut
în mulțime, fiindcă
veneau din ce în ce mai mulți — puhoaie!
Piața era plină și se înșiruiau în rânduri
și mă aclamau — eu nu dau voie
să se facă plecăciuni în fața mea!
(PUPAK face semn subalternilor să-l înconjure neobservabil)
PUPAK: Erau mulți?
REVOLUTUL Ö: Foarte mulți!
PUPAK: Și erai îmbrăcat ca un nobil,
nu-i așa, domnule?
REVOLUTUL Ö: Oh, excelență...
PUPAK: Erai și încoronat, după câte înțeleg!
REVOLUTUL Ö: Văd că vă sperie fantezia mea.
Românii au plecat fără să spună
o vorbă măcar,
pe când pe excelența-voastră vă înnebunește
posibilitatea de a se întâmpla
așa ceva, să zicem, mâine.
(Arată spre subalterni.)
Dânșii ar trebui să mă icneascăsursa
în pătură?
PUPAK: Domnule, nu cred că e posibil
164ceea ce visezi dumneata;
cine este nobil de neam sigur că
poate aspira la (pauză)
acest imperiu.
Dar cu plebea fidelă
situația se încurcă...
Dacă jinduiesc și ei la rang nobiliar?
REVOLUTUL Ö: O nație superioară
nu se compune decât din indivizi superiori.
PUPAK: Majestatea-sa imperială
nu va îngădui asemenea principii.
REVOLUTUL Ö: Renunț a mai fi înnobilat.
Renunț. Nu mă meritați!
N-ați ascultat cu atenție, excelență!
Vă sunt mințile înrobite împilatorului!
PUPAK: Domnule revolut...
REVOLUTUL Ö: Fac o excepție, nu mă refer la majestatea-sa
și nici la excelența-voastră, întrucât
vă raportez confidențial și direct...
Filozofia mea, o, mai trece multă vreme
până să se poată autofinanța!
PUPAK: Poliția noastră nu te poate plăti
pentru eșecuri.
REVOLUTUL Ö: Am pornit de la zero, excelență,
fără un ban și fără studii temeinice...
PUPAK: Surtucul dumitale are
într-un mod necuviincios
un nasture descheiat —
de când ai intrat aici!
REVOLUTUL Ö: Oh! Da? Păi da! Fiindcă pot da
oricui lecțiuni de interpretaresursa actoricească
a entuziasmului, a freneziei!
165Răspunde-mi repede și sincer
privindu-mă în ochi!
Îți iubești nația cu înfocare?
Vrei salvarea ei? Vrei
ca toți veneticii să piară
în ceara de la lumânare
și să curețe trupul patriei
de jegul lor?
Cum vreți, excelență,
să le pun întrebarea
fără să-mi fluture părul în vânt
și să am în priviri disperarea?
Chiar dacă motivele mele sunt
altele!
Cehi, români, polonezi,
italieni, croați, m-ar ocoli
îmbrăcat fiind altfel decât ei...
dar, excelența-sa, domnul Bonifatz
nu mi-a reproșat...
PUPAK: Cine?
REVOLUTUL Ö: Ba a fost chiar încântat
de cele aflate de la mine!
PUPAK (înfuriat): Audierea dumitale s-a terminat
(REVOLUTUL Ö rămâne împietrit de uimire.)
PUPAK (se plimbă cu ochii în tavan): Luminăției-voastre
domnului ministru de externe von Bachsursa
mă adresez în acest raport secret
cu multă îngrijorare;
citesc din gestul luminăției-voastre
atât de cunoscut mie —
acel al degetelor împreunate sub centură —
(își împreunează degetele sub pântec)
166că veți socoti grav ofensator
faptul că domnul Bonifatz, deși are îndatorirea
de a comunica mai departe ierarhic
informațiile strânse pentru uzul intern
al statului, omite aceasta.
E regretabil, dar veți da semne de enervare
când, drept răspuns la întrebarea: oare
de vreme ce sunt atât de importante
uneltirile valahilor, de ce, de ce, de ce —
și aci urmează partea de întrebare necunoscută mie —
Domnul Bonifatz, neștiind ce să răspundă, se va înroși, căci —
așa se vor mișca degetele mari
de la mâinile luminăției-voastre!
(Își mișcă policariiglosarsursa în chip de morișcă — unul în jurul celuilalt.)
Pot vorbi și în numele celui
ce, până la ulterioarele voastre binevenite
măsuri, îmi este ierarhic superior,
că este o adevărată satisfacție
să fim mustrați cu asprime
de luminăția-voastră
în numele statului și a casei
de Habsburg.
Nu găsesc o altă cale de a-mi exprima
satisfacția datoriei împlinite
decât felul luminăției-voastre
de a-și arăta cu severitate
mulțumirea.
(Își zbârlește barbetele de pe una din fălci, se întoarce către REVOLUT, care cade în genunchi.)
Poți continua.
REVOLUTUL Ö: Moarte împilatorilor, atunci! (Se ridică și iese)
167ANTICAMERA
SCHWÄZELTRITT: Excelența-sa domnul Bonifatz s-a închis în birou!
Excelența-sa nu vrea să vadă pe nimeni!...
(Îl vede venind pe PUPAK. Amuțește zâmbind. SCHLEIMHASCHER — cu spatele spre PUPAK.)
SCHLEIMHASCHER: Să se fi întâmplat ceva nou?
Cui îi vine rândul să fie coadă de bidineasursa?
Iar povestea cu cocoșul roșusursa a răsculărilor...
PUPAK: În calitatea mea oficială vă invit,
înainte de a fi bănuiți de denigrare,
de care bănuiesc că ați putea fi bănuiți,
să încetați această bălmăjeală
stupidă.
SCHWÄZELTRITT: Vine Frau Gertrudesursa...
(Apare GERTRUDE. Merge întins către Biroul lui BONIFATZ.)
PUPAK: Mein Liebe Frau, Herr Bonifatztrad.
este ocupat.
GERTRUDE: Știu, domnule, doar suntem rude,
nu te mai deranja...
(PUPAK iese furios. GERTRUDE își reia traiectoria. SCHWÄZELTRITT se pune în calea ei.)
SCHWÄZELTRITT: E ocupat, doamnă, peste măsură!
GERTRUDE: Așteptați! Vi-l eliberez numaidecât.
SCHWÄZELTRITT: Să treceți peste spusele noastre
ne face chiar plăcere, dar nu
168și peste respectul ce îl datorăm superiorului nostru.
GERTRUDE: Atunci, domnule, stați cuviincios în fața mea!
(SCHWÄZELTRITT face repede o reverență în care timp GERTRUDE trece de el și intră la BONIFATZ.)
SCHLEIMHASCHER: Und so weitertrad., camarade!
SCHWÄZELTRITT: Are și părțile ei bune poliția noastră habsburgă!
Îți pică oricând câte o astfel de poamă
bine dată în pârgă.
(Râd. GERTRUDE, în fața biroului, stă, așteaptă — râsul Anticamerei s-a oprit de la sine — așteaptă.)
GERTRUDE (cu încordare): S-a întors regimentul în care e și soțul meu!
BONIFATZ: Dar sunteți căsătorită, doamnă!?
GERTRUDE: Prea puțin! Nici n-am observat...
Am fost ocupată, dragul meu,
să țin piept asediului dumitale repetat.
Acum ce fac?
Trimite-l înapoi în Transilvania!
BONIFATZ: Abia a fost chemat
să i se înmâneze o înaltă decorație de eroism...
GERTRUDE: Doar nu s-a terminat războiul maghiar?
Or s-a terminat?
Nu îndrăznești să te uiți la mine?
((BONIFATZ se plimbă grav și sever dus-întors pe rută scurtă. În Anticameră, cei doi subalterni, stând la pupitre, trag cu urechea.)
169SCHWÄZELTRITT: Încă n-a început să dea apă la șoriceisursa?
SCHLEIMHASCHER: Ein moment!trad. trebuie să înceapă
imediat și actul trei
când în alcov se taie ceapă...
GERTRUDE: Nu-vă-mai-plimbați-domnule!
Mi-ajunge pasul
bătut în budoar de soțul meu!
Voi ați intervenit să se întoarcă regimentul lui?
V-ați plictisit de drăgălașa care v-a scăpat
adesea până acum printre degete?
BONIFATZ: Cunoașteți remediul vienez, scumpă doamnă.
Când n-are cine să vă legene în cântece,
urcați-vă pe crupa unei mârțoage...
Gertrude, o partidă de călărie, și-ți trece...
(GERTRUDE izbucnește în plâns.)
(În Anticameră, chicoteli între subalterni.)
SCHLEIMHASCHER: A început, mes amistrad.!
Totul e pierdut! (Râsete.)
GERTRUDE: Nu-mi vorbeai așa când îți înfundai nasul
în dantelele juponului meu
târându-te-n genunchi...
Ești un sperjur, un laș, domnule,
dacă mă părăsești!
Am jucat rolul de târfă îndrăgostită
către care m-ați împins.
Mi-l voi schimba...
BONIFATZ: Wunderbar, Gertrude...
GERTRUDE: Am început deja —
Nu mai plâng.
BONIFATZ: Dar nu așa! Continuă să plângi!
170GERTRUDE: Îți bați joc de mine!!!
BONIFATZ: Plângeți unde credeți de cuviință
că are efect — veți reuși oare, scumpa mea?
Plângeți murmurând, strigând sau implorând
sau orice altceva, dar
cât mai convingător —
ultraromâniiglosar, ultraromâniisursa
și pretențiile lor. Atât.
GERTRUDE: Atât? Dar n-am nici un motiv!
BONIFATZ: Trebuie să se sfârșească și războiul cu răzvrătiții
Iar pentru asta trebuie trimisă armata acolo,
tocmai acolo, contra lor!
(GERTRUDE tace. Se concentrează. Anticamera trage cu urechea.)
SCHLEIMHASCHER: A și tăcut? Ce ziceți?
(GERTRUDE cu ochii în lacrimi, răsucind capetele șalului în mâini; iese murmurând.)
GERTRUDE: Ultraromânii, ultraromânii ăștia nesuferiți
și cu toate pretențiile lor...
(În Anticameră, după o clipă de derută, agitație.)
SCHWÄZELTRITT: Să scoatem repede kartoanele 59,4 și 7.
Azi, ca un făcut, vom lucra până la noapte.
SCHLEIMHASCHER: Crezi că va ajunge de aici prea departe
impertinența destrăbălatei noastre?
171BONIFATZ (răsturnat în fotoliul său): Va nimeri exact la țintă
după câte știe mondena să mintă...
(SCHLEIMHASCHER bombăne, țistuie, își dă ochii peste cap, nu are astâmpăr.)
SCHWÄZELTRITT: Oftezi, colega? E mare necazul? Hai, zi-l!
SCHLEIMHASCHER: Redingota... trebuie să o scot în lume!
SCHWÄZELTRITT: Seara asta se joacă același vodevilglosarsursa,
Caută-ți un alt prilej anume.
(Unul din pereți se adâncește în trunchi de piramidă. Sală de bal. Marionete sau cartoane decupate figurează perechi dansând cadrilsursa. Personajele din bal: CONSILIERUL, GERTRUDE și SOȚUL OFIȚER. Scenă mută.)
BONIFATZ: Soțul ei va trebui să o poată ține
sau să o prindă în cădere.
În clipa când va fi să leșine
cât mai dramatic și la vedere —
sau intim răsturnată între perne? —
...în fața excelenței-sale...
a domnului Consilier aulicglosarsursa
de interne...
(GERTRUDE îl invită la dans pe CONSILIER. BONIFATZ deschide tabachera cântătoare din care își ia între degete tutun pentru prizat. În acordurile acestei muzici, GERTRUDE, dansează cu CONSILIERUL. SOȚUL OFIȚER stă lateral în poziție de drepți.)
GERTRUDE: Excelență, ultraromânii (răsfățându-se),
ultraromânii sunt periculoși (Consilierul cască gura a mirare), nu-i așa? Nu trebuie să-mi confirmați...
172(CONSILIERUL se încruntă a mustrare.)
Soțul meu va fi trimis acolo neîntârziat...
Mi-l vor aduce oare, (Scâncind CONSILIERUL surâde uimit.)
Mi-l vor aduce acasă doar mutilat
sau mort? (CONSILIERUL a încremenit.)
Ajutor, leșin!
(BONIFATZ închide capacul tabacherei. Muzica se curmă. CONSILIERUL și OFIȚERUL țin mâinile GERTRUDEI și-i bat ușor dosurile palmelor)
OBERLICHT (vine în fugă încercând să abată atenția asupra sa): Publicul urmează să fie informat
en detailtrad.
prin Wiener Zeitungglosarsursa sau prin viu grai
despre mărturisirea făcută unui înalt om de stat
de către una din frumoasele Vienei
despre dragostea ei
pentru propriul ei soț — ofițer
care mereu este plecat
să apere cu pieptul său de fier
domnia aulicului nostru împărat.
Trăiască luminăția-sa împăratul!
(Balul se destramă rapid. Peretele își reia netezimea. CONSILIERUL se năpustește demn și furios spre BONIFATZ.)
CONSILIERUL: Domnilor, sunt nemulțumit de dumneavoastră!
N-am fost înștiințat la timp
despre starea de spirit a capitalei noastre:
Mi-au ajuns pe masă câteva rapoarte —
sper că nu de la mine vreți să aflați
despre ce e vorba
173(În fugă subalternii din Anticameră se așează în șir luând poziția de drepți.)
BONIFATZ: Nu, excelență. La binevenita voastră mustrare
răspund — suntem bine informați că
mai multe doamne respectate cu încredere
au fost văzute în diferite cercuri plângând
și suspinând în neștire anume vorbe ce aduc panică.
CONSILIERUL: Sunteți grav vinovați că știind
n-ați intervenit pentru menținerea liniștii publice.
Veți fi mustrați sever pentru asta!
BONIFATZ: Când ultima oară cu prietenie v-ați adresat
nouă, într-adevăr e grav
că n-am știut a descifra printre vorbele excelenței-voastre
tocmai indicația de a-i suprima — la nevoie —
pe ultraromânii care complotează
pașnic și cu blândețe...
CONSILIERUL: Mda... (se dezmeticește)
dar dumneata, domnule Bonifatz, prea te lași
purtat cu una, cu două,
de-a dreptul femeiește,
de unele exagerațiuni!
BONIFATZ: Iar despre venirea spre Viena
a individului Abraham Ianc sau Iancusursa —
E căpetenia aceea a franctirorilorglosarsursa români —
Știți doar că rapoartele n-au
venit decât la două săptămâni
după ce v-au fost înaintate de excelența-sa
domnul general Iulius Haynauglosarsursa...
CONSILIERUL: Puternicul nostru imperiu
nu se lasă clintit și mișcat de...
174Dar, domnule, dumneata din...
din devoțiune față de împărat
ajungi să n-ai încredere — chiar așa! —
în — în — chiar în stat?
BONIFATZ: Enervantă mișunarea asta de revoluționari,
ca furnicile, populațiile negermanicesursa
din provinciile supuse maiestății-sale,
apostolice și aulice,
au pretenții...
Iar când îți intră pe sub cămașă,
pe la subsuori, pe șira spinării în jos
(își agită umerii și torsul ca din pricina unui prurit generalizatsursa)
și umblă pe piele gâdilând și pișcând
perfid prin cutele trupului
furnicarul de instigați și propaganzi...
(se întoarce către Anticameră)
nu simțiți, domnilor, că vă mănâncă
peste tot?
(Șirul de subalterni ai Anticamerei începe a se scărpina, cu greu reținându-și gesturile imperios libertine, CONSILIERUL, cuprins de aceleași porniri, izbucnește:)
CONSILIERUL: Încetați, domnilor, cu scărpinatul!
E nostim! Și întrucât împăratul
a trăit la un prânz de vânătoare pățania,
povestind-o cu fascinantul său dar,
își va explica extrem de ușor brusca
schimbare
a augustelor sale directive
privitoare la români.
BONIFATZ: Excelență, îmi exprim convingerea
că maiestatea-sa chiar și-a
175propus printre altele să dea
consilierilor coroanei această pildă
care dă de gândit.
Voi fi fericit dacă-i amintiți
să-și amintească de ea.
CONSILIERUL: Ei bine, domnule, pentru asta
trebuie
curaj — nu glumă!
BONIFATZ: Dar oare noi cui ne adresăm,
excelență?
CONSILIERUL: Mai ales că nu o dată
am spus-o personal consilierilor săi intimi
că, fiind împărat și rege,
maiestatea-sa e uneori prea blând,
și din generozitate regele îl contrazice pe împărat,
creștinul din augusta sa ființă îl ignoră
uneori pe omul de stat
dintr-însul.
BONIFATZ: În strălucitele sale gânduri își știe
mai bine decât oricine slăbiciunile sufletului,
dar pentru noi este util să se menționeze
altele și altele...
CONSILIERUL: Nu trebuie să fiți neliniștiți, domnilor!
Prin dispozițiile noastre de a continua
măsurile cu exigență
noi nu-l contrazicem.
Dat fiind obligația de a alege,
indicat e să slujim Casa Imperială!
Nu putem jigni împăratul!
Rege — maiestatea-sasursa e doar o dată la câțiva ani
timp de o călătorie, două la Budapesta,
Cluj ori Praga...
BONIFATZ: Nu vom osteni să ducem la îndeplinire
indicațiile primite (reverență).
176CONSILIERUL: Ei, da, domnilor,
asta și vroiam!
(CONSILIERUL iese. OBERLICHT bate din călcâie să ia poziție de drepți. La un gest al lui BONIFATZ, subalternii rup rândurile și scot kartoanele din rafturi, așezându-le pe pupitre. CONSILIERUL se oprește și se întoarce uluit. Ignorându-l, confidenții aduc în marginea scenei spre public două bănci lungi, așezându-le față în față. Prima care se așează este CAMERISTA, care imediat cade în somn, sforăind ușor cu capul dat pe spate și cu mâinile căzute în poală, între genunchii depărtați neglijent. COCHETA, plictisindu-se, aruncă ochiade spre VALET, iar după ieșirea acestuia, publicului. VALETUL, până să fie chemat, și după revenirea în Anticameră, stă în picioare ceremonios și nemișcat.)
CONSILIERUL: Dar nu asta vroiam!
Exact invers am... am...
(către OBERLICHT, autoritar)
când vei învăța să respecți
guvernul, ofițer?
(OBERLICHT bate călcâiele sonor și-și bombează pieptul înlemnind în poziție de drepți. CONSILIERUL strigă isterizat:)
Nu permit! (Iese.)
PUPAK (apare cu un karton în mână. În drum spre BONIFATZ se adresează subalternilor): Sunt extrem de nemulțumit
de prea puțina voastră sârguință
lipsesc de aici
o mulțime de date:
nu știu ce a mâncat
nici de câte ori și-a schimbat rufăria —
și ce nu mai știu?
(În spatele lui PUPAK, subalternii își ascund fețele după kartoane și chicotesc.)
177Încă multe altele; chiar
prea multe.
Va trebui să răspundeți
imediat și să suportați consecințele
toți dintre dumneavoastră care
consideră mult prea des
că este necesară încă o confirmare
din partea excelenței-sale domnului Bonifatz
(țintă în ochii lui BONIFATZ)
privind importanța extremă
a anumitor indivizi.
Am adus eu însumi kartonul
cu rapoartele despre Bălcescu.
(Subalternii pufnesc iar într-un râs scurt.)
BONIFATZ: Tăcerea subordonaților dumitale
ascunși pe după hârtii
ce ne spune oare?
E o liniște ca după o glumă fără haz,
care pune la îndoială —
ce pune la îndoială?
Însăși competența dumitale nedemonstrată.
(Subalternii și PUPAK încremenesc.)
Prezintă informațiile.
Atât deocamdată.
PUPAK: În luna ianuarie anul curent 1850
același fugar — ex-ministrul de externe valah —
a fost primit la lord Palmerstonglosarsursa,
ministrul de externe britanic,
în reședința sa, la five o'clockglosartrad..
Al doilea valet al lordului
n-a putut intra în cameră decât foarte rar
(VALETUL zâmbește cu buzele lipite.)
178VALETUL: Rar nu înseamnă deloc.
Tocmai când puneam serviciul de ceai pe masă
vorbeau despre un ziar —
pe care eu nu-l citesc —
„Daily Newsglosar”sursa, Sirglosartrad..
PUPAK: Informația se confirmă.
I s-a tipărit un text despre
intervenția rusă în Principatele Dunărene.
BONIFATZ: Deci ceea ce ai aflat dumneata
știe deja toată Europa!
PUPAK: Mai există o confidență obținută
din casa lordului...
Dar nu e suficient de valoroasă.
VALETUL: Doresc mult să nu vă înșelați, Sir!
PUPAK: În sfârșit,
Expulzatul a fost urmărit și în
cabina de la closet.
VALETUL: Yes, Sir, așa se obișnuiește.
Printr-o vizetă.
Din când, în când, discret —
Domnul din Orient
n-a făcut decât să-și învelească pieptul
cu o pânză groasă din lână
pe sub cămașa de la frac.
PUPAK: Știam deja că este bolnav
de plămâni. Informația furnizată
nu poate fi plătită.
VALETUL: Aș fi foarte dezolat
dacă n-ați aprecia scrupulozitatea
fără limite a observațiilor
eventual utile!
Alții intră în acea cabină
179ca să tragă pe nări praf alb interzis —
știți, se pune aici în tabacheră,
la mâna stângă —,
iar la ieșire nimeni n-ar zice
că e aceeași persoană
care a intrat, iar unele doamne
țin în corset o mică
butelie cu băutură tare.
Pare nesatisfăcător detaliul cu șalul de lână,
dar domnii știu că alteori...
Regret sincer
că în cazul de față...
Acest domn care vă interesează
se întâlnește foarte des
cu un italian Mazziniglosarsursa
și cu domnul conte Teleckyglosarsursa.
Doi emigrați căutați prea insistent
de foarte multe persoane.
Poate sunt valoroase
conversațiile purtate între ei
și foarte, foarte costisitoare
pentru mine, Sir.
BONIFATZ: Deci Teleky.
Iar Teleky.
Raportul despre aceste întâlniri.
să fie făcut imediat
(VALETUL se pleacă ceremonios și revine la locul său.)
PUPAK: Informația următoare —
de la Paris.
Ultima lui umbră care ne-a trimis
raportul a fost cochetă gălăgioasă
(se apropie de COCHETĂ)
ca să nu dea de bănuit.
Și-a adus în camera de vizavi
șampanie și un amorez
180COCHETA: Costă, domnule,
numai eu știu cât mă costă
pretextele astea!
PUPAK: Scandalosul aranjament era în plină zi.
(CAMERISTA se trezește deodată din toropeală.)
COCHETA: Ei, și? Noaptea, domnule, eu dorm,
nu sunt o...
(CAMERISTA intrigată deschide gura să vorbească. Un subaltern îi face semn să tacă. CAMERISTA tace.)
PUPAK: Patronul a chemat poliția
și individul a dispărut.
COCHETA: La dracu, am făcut tot ce am putut!
Altădată i-am furat și valizele
și tot a plecat imediat, doar
cu ce era pe el.
(OBERLICHT îi pune mâna pe braț pentru a-i potoli gesticulația de prisos.)
COCHETA: Ai pus mâna pe mine, huliganuleglosar?
Asta te costă, sun of a bitchglosartrad.!
Pe loc să-mi...
(OBERLICHT îi astupă gura. COCHETA se zbate înfuriată de amuțirea suportată.)
(CAMERISTA țâșnește de pe bancă înfuriată. Un subaltern o obligă să se așeze.)
BONIFATZ: Plătiți-i.
181COCHETA (brusc se potolește): Danke, Merci, Grazie.trad.
(Se retrage spre locul ei de pe bancă făcând reverența.)
BONIFATZ: Căutați în locul ei pe altcineva.
COCHETA: Domnii să-mi spună când doresc să vin
și să-l mai urmăresc.
Pe naiba!
Nu-i cine știe ce de capul lui
dacă-mi dau atât de puțin
pentru cât trudesc!
CAMERISTA: Târfă!
PUPAK: Iar ceea ce am putut afla —
că supravegheatul s-a-nvârtit
toată noaptea prin cameră —
n-am aflat de la cochetă,
ci de la cameristă.
Un alt călător i s-a plâns
că n-a putut dormi
din pricina pașilor auziți pe podea.
CAMERISTA: Nici nu prea mănâncă. Dar mă trezește
și noaptea ca să-i aduc
lumânări. O dată s-a certat
cu un domn pe limba lor —
Nu știu cine e, nu l-am mai văzut.
În rest, stă singur, citește.
Sau scrie. Știu de la Patron
că vine cineva și-i plătește
camera. Nici patronul nu știe
cine este. A stat numai zece zile
și a plecat din cauza...
(Face semn cu capul spre COCHETĂ.)
(BONIFATZ se plimbă într-un du-te-vino încordat. PUPAK face semn. CAMERISTA revine la locul ei.)
182PUPAK: Nu a frecventat persoane sus-puse.
Copiile după scrisorile expediate
încă nu ne-au fost aduse...
Frecventează bibliotecile foarte des.
Nici o întâlnire suspectă.
Într-adevăr citește. (Tace.)
Deci (tace).
Întrucât nu pot fi instigate
tocmai niște manuscrise
ori cărți vechi, hârțoage
contra imperiului...
BONIFATZ: Nu știu. Vom vedea.
PUPAK: Obiceiul înfrânților de a-și căuta genealogia
intențiilor, iluziilor și speranțelor,
excelență,
este un semn că în adormirea lor
doresc să viseze frumos.
BONIFATZ: Dumneata, domnule Pupak,
ești prea tolerant.
Uiți contra cui visează.
PUPAK: Atunci, după părerea mea,
și dacă eu într-adevăr mă înșel,
ar trebui ca umbra care se ține
de hărțuit — și nu una,
ci toate umbrele —
(VALETUL, COCHETA, CAMERISTA s-au ridicat în picioare și stau cu urechile ciulite)
să-l surprindă într-un hotel,
să-l înconjoare din camerele alăturate,
să se așeze la ferestre, la ușă,
pe coridoare,
să nu-i lase o clipă de liniște.
(CELE TREI UMBRE încep să vorbească murmurat între ele.)
183Să nu poată face un pas în stradă!
În corespondența lui spune clar
că nu suportă singurătatea —
deci să nu poată veni nimeni la el.
(CELE TREI UMBRE se așează strâns în cerc cu spatele spre exterior)
o zi, o lună, mai mult,
să ajungă să vorbească la ziduri,
nici măcar la fereastră,
ci doar cu fața la perete,
de unul singur,
să nu-și mai audă vocea,
să înceapă să țipe,
să nu știe dacă vorbește
și cine vorbește,
și dacă mai poate vorbi
și dacă a vrut,
și nici dacă tace
când a tăcut.
(Murmurul umbrelor crește de la vociferări la vacarm și furie.)
Trebuie obligat să înnebunească.
(CELE TREI UMBRE urlă acut și dement până la epuizarea aerului din plămâni, apoi tac și-și reiau locurile pe bănci.)
Va trebui să înnebunească.
Nu se mai poate, pentru că altfel
imperiul nostru habsburgic
este pierdut!
BONIFATZ: Presupunând că n-a fost
o ironie propunerea dumitale irealizabilă
pe teritoriul altui stat,
vei primi scris ordinul
de executat a celor spuse adineaori.
184PUPAK: Vă mulțumesc pentru încredere.
Aștept doar să-mi indicați în ce orașe
ori măcar în care țară
poate fi găsit...
BONIFATZ: Tocmai asta era îndatorirea dumitale.
De azi nu mai este.
Pe unde a umblat până acum?
PUPAK: Belgrad, Istambul, Debreținglosarsursa, Pesta
Seghedin, Cluj, Arad,
Viena...
BONIFATZ: În ultimul timp!
PUPAK: De la Londra — probabil prin câteva
orașe prusace
până la Paris.
BONIFATZ: E de datoria noastră să-i pricinuim
discret — foarte discret —
o abatere din următorul drum
Pentru o singură noapte —
un popas în Praga.
PUPAK: A trecut prin Praga acum doi ani...
BONIFATZ: Să fie împins spre un hotel
modest, ieftin, pe o străduță sumbră —
poate la toamnă, să fie
ude și alunecoase acoperișurile,
ferestrele, pervazurile.
Apoi
repede o descindere noaptea...
(Din podul scenei, un țipăt scurt și căderea pe podea, cu fața în jos, a unui trup de om cu mâinile prinse la spate în mânecile hainei încă nedezbrăcate. BONIFATZ, cu spatele la public; a privit spectacolul dând din cap aprobator și a înaintat încet spre cadavru.)
185BONIFATZ: Wunderbar..
PUPAK: Avem confirmată obișnuința persoanei
de a sta în fața ferestrei
rezemat în coate
și privind în gol multe ore la rând.
Așteptăm să ne spuneți doar
ce aveți de gând...
BONIFATZ: Wunderbar... Ja, Ja!trad.
SCHLEIMHASCHER: Unde privește excelența-sa?
SCHWÄZELTRITT: Numai la ceva
care trebuie să fie valoros.
(Scurtă liniște.)
SCHLEIMHASCHER: E! Vine maiestatea-sa împăratul,
sau cine vine?
La ce anume privește —
atât de mult?
SCHWÄZELTRITT: Camarazi! Asta
nu s-a mai întâmplat până azi!!
SCHLEIMHASCHER (către OBERLICHT): Întinde gâtul!
De la tine se vede mai bine.
La ce se uită?
(Peste manechinul — cadavru, în timp ce OBERLICHT se străduiește să privească pe fereastră, se așterne un covor de frunze galben-aurii, înfățișând peisajul unui parc cu bătrâni copaci din ramurile cărora cad alte și alte frunze moarte.)
SCHWÄZELTRITT: De cât timp stă așa —
cu ochii pe geam?
186SCHLEIMHASCHER: De trei minute!
Și peste program!
OBERLICHT: Afară e toamnă,
meine Damen und Herrentrad.!
SCHLEIMHASCHER: Nu e de mirare!?
Cine știe cât de adânc meditează...
ceea ce nu toți sunt în stare.
OBERLICHT: Afară e numai toamnă! Nu se vede nimic!
(BONIFATZ, apropiindu-se de trupul defenestratului, pășește pe covorul de frunze.)
PUPAK: Îl fură peisajul.
(Peisajul se retrage din scenă cu BONIFATZ plantat în mijlocul său.)
OBERLICHT: Permiteți să întreb: ce caută
excelența-sa pe jos, pe sub frunze...
(SCHLEIMHASCHER și SCHWÄZELTRITT îi fac semne să renunțe la întrebări și-i arată ceasurile scoase din vestă.)
OBERLICHT: Scormonește chiar în grămezile putrede
cu piciorul!
PUPAK: E ridicol de mare prețul
plătit de noi — fidelii maiestății-sale,
care uităm că revoluționarii
merită mai întâi disprețul.
Ați scos ceasurile, domnilor?
Wunderbar... aveți trei minute
să vă înduioșați de voie...
187Trebuie să trezim chiar noi
atenția superiorilor
să ne rotească din când în când,
să ne fie dat fiecăruia pe rând
să stăm prin preajma împăratului,
să ne putem încărca de siguranță,
nu-i așa? Și de imperialism și chiar
și de... și de
ură. Și față de ideile lor perfide
și față de ei...
Uneori ne putem surprinde compătimindu-i!
(Cei trei subalterni izbucnesc în râs.)
Pregătiți kartoanele, rapoartele și
tot ce e privitor la acest valah.
Strădania noastră meticuloasă e utilă, deși
Luminăția-sa ministrul de interne von Bach
va da o dispoziție specială
să râdem copios de excesul
nostru arătat în urmărirea unui
înfricoșat.
OBERLICHT: Nu suntem prea puțini?
Cine să aplaude, excelență,
o atare răsturnare — doar nu confidenții —
care vor primi ghionturi
în loc de laude?
PUPAK: Civilii din Anglia, Prusia și
din putreda Franță,
pedeștrii ăștia
ai poliției noastre imperiale să...
să stea, să asiste,
dar de la distanță,
la trecerea pe al treilea loc
în ierarhie
a celui care-i va ține în lesă
de acum încolo.
188(Subalternii aplaudă. CONFIDENȚII se întorc cu fața spre funcționari.)
PUPAK: Sunteți liberi, domnilor...
să luați toate măsurile de siguranță.
(Subalternii ies în grabă.)
189ACTUL III
ANTICAMERA
DOI OFIȚERI IMPERIALI fac de gardă în fața unei uși închise. Pe un scaun incomod stă ELENA STURDZA neclintită, cu bustul țeapăn și privirea fixată înainte. Retras lateral, în picioare, alergând cu ochii din podea spre ELENA un bărbat tânăr, îmbrăcat în negru — JOHANNES KAJONY. Se aud strigăte de comandă; pașii câtorva tropăie scurt și precipitat. Liniște solemnă. Pașii unei singure persoane bocăne grav, apropiindu-se. ELENA STURDZA își arcuiește spinarea, împingându-și umerii în față și respirând precipitat. JOHANNES KAJONY clatină capul negând așteptarea, până când ELENA STURDZA își întoarce fața spre el, apoi se oprește; ELENA își îndreaptă umerii pironindu-și ochii în peretele din fața sa. Se apropie de ușa închisă un ÎNALT FUNCȚIONAR. OFIȚERII pocnesc din călcâie.
ÎNALTUL FUNCȚIONAR: Ce mai căutați aici, doamnă?
Luminăția-sa principele Felixsursa
Nu vă poate primi.
ELENA: Știu, domnule Înalt funcționar,
Asta mi s-a spus din prima zi.
Aștept să am puțin noroc.
190(ÎNALTUL FUNCȚIONAR îi întoarce spatele și intră pe ușă.)
JOHANNES: Nobilă doamnă, cred că e zadarnic,
vă conjur, renunțați astăzi
și odihniți-vă...
ELENA: Nu, domnule Johannes Kajonyglosar,
nu renunț.
(Apare un ALT ÎNALT FUNCȚIONAR. Văzând-o pe ELENA se miră foarte.)
CELĂLALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Extraordinar! E a treia săptămână
de când stă aici înțepenită pe scaun.
Cine naiba o mână?
Doamnă, vi s-a respins audiența,
N-ați aflat încă?
JOHANNES: Excelență, îngăduiți-i să aștepte clemența.
(Ridică palmele spre tavan.)
Divină.
(FUNCȚIONARUL dă din umeri și intră pe ușă în pocnetul călcâielor celor doi ofițeri.)
JOHANNES: Odihniți-vă măcar o zi...
ELENA: Nu, domnule Kajony,
Nu.
JOHANNES: Să-mi spuneți Ioan Căianulglosarsursa. Așa mă cheamă,
și sunt român ca și dumneavoastră.
Sunt român ca și dumneavoastră!
ELENA (strânge pleoapele înăbușindu-și plânsul): Nu pot avea încredere, domnule,
191în dumneata. Și în nimenea;
Fiindcă trebuie să obțin imposibilul.
JOHANNES: Doamnă Elena Sturdzaglosar, nu veniți de departe.
ELENA: Domnule Kajony, dacă știți, atunci...
JOHANNES: Și ce ne desparte!?
Doar numele meu!? Dar
pentru numele lui Dumnezeu,
sunt tot român!
ELENA: Atunci, ai inimă și înțelege că e
o chestiune de viață și de moarte.
(Își împreunează mâinile înspăimântată)
De n-ar fi de moarte...
(Își lovește de câteva ori gura cu palma.)
Să nu cobesc...
JOHANNES: Rogu-vă, să vă ajut!sursa
ELENA: M-ați ajutat însoțindu-mă.
Fără să o cer.
JOHANNES (șoptind): Am eu nevoie să vă ajut. Ca o răscumpărare.
Știu eu prea bine de ce. Rogu-vă...
(Pune un genunchi în podea. ELENA aruncă repede mănușile la picioarele sale. UNUL DIN OFIȚERI, cu ochii la îngenuncheat duce mâna paravan la gură, aplecându-se spre celălalt spre a șopti ceva.)
ELENA: Și cealaltă mănușă, domnule,
Merci beaucoup.trad.
(OFIȚERUL tușește ușor, cu palma la gură.)
192ELENA: M-ai ajutat destul.
Oh, lasă-mă singură, acuma!
JOHANNES: Proniaglosar cereascăsursa mi-a hărăzit
ca o nobilă copilă austriacă
să-mi fie protectoare
de când i-am dedicat o lungă poemăsursa
și și-a agățat hârtiile mele de cercei —
o, nu văd nimic demn de râs! —
zicându-mi că-i pot cere orice.
Și ar fi în stare...
Nu e blajină, dar e neștiutoare.
Îmi tremură genunchii-n fața ei...
Nu-mi fac visuri, doamnă Sturdza,
știu că zadarnic i-aș cere ceva
pentru mine...
Poate-i norocul dumneavoastră...
Și-n timpul ăsta de trei săptămâni
n-ați izbutit să faceți — câți pași să fie
până dincolo de ușă?
Nu-i drept!
ELENA: Domnule... domnule,
vorbim aceeași limbă?!
Dacă-i așa...
JOHANNES (întrerupând-o): Putem spune orice.
(Arată spre ofițeri.)
N-or să priceapă nimic.
ELENA: Cu atât mai bine pentru dumneata.
JOHANNES: Ce sunt eu atunci —
fiindcă vă temeți pentru mine...
așa-i că în șagă?
Atunci sunt un nimenea?
De ce vreți
să intrați la principe —
193n-am întrebat!
Nici nu vreau să știu!
Dar pot afla că sunt și neamț.
Cel puțin la atâta îmi poate folosi...
Dar la ce bun să respingeți
oferta unui fost român
când poate nici așa
n-o să faceți mare brânzăsursa...
Chiar să fie o bucurie
pentru mine că
numai un nimenea germănesc
cu numele are să vă câștige
până duminică...
(Elena Sturdza se ridică hotărâtă în picioare și se îndreaptă spre ușa păzită de cei doi ofițeri.)
JOHANNES (vorbind în urma ei): De la protectoarea mea
favoarea de care e musai nevoie!?
ELENA: Să-mi spună mai întâi domnul secretar
gubernialglosar de Transilvaniasursa
că mi-a fost respins apelul (se oprește în fața ușii.)
JOHANNES: Doamna ar dori domnului secretar
să-i poată vorbi.
Doar o întrebare.
(OFIȚERII se privesc între ei și zâmbesc amuzați.)
UN OFIȚER: Dar e plecat de o zi!
(ELENA STURDZA se întoarce, pășește șovăitor, se oprește nemișcată, trage aer în piept din suspin în suspin și-și acoperă ochii cu palmele.)
JOHANNES: Iar nobila copilă este nepoata
194excelenței-sale domnului general
ELENA: Cine? (JOHANNES tace.)
Bine. Accept.
JOHANNES: Deci:
Nu știu ce se vede
pe românește când stați
cu ochii închiși
dar nemțește eu nu
văd decât ce ar fi bine
să se întâmple...
(Se concentrează. Își acoperă ochii cu degetele. Brusc luminile scenei se sting.)
Veți binevoi a sta în anticameră
și numai la nevoie veți intra la
nobila noastră.
Să nu vă sperie dacă aruncă în mine
cu ce nimerește. Așa e, în general,
o fecioară nobilă și neștiutoare...
(Se aprinde lumina. Decorul: un șemineu în care pâlpâie slab focul. În fața lui, în partea opusă, un recamierglosarsursa pe care stă ADELMUZE, tolănită, așteptând să fie îmbrăcată. În fundal, un paravan de după care SLUJNICA aduce rochia, pantofii și celelalte. În prim plan, ELENA stă în picioare, încordată, ținându-și ochii acoperiți cu palmele.)
JOHANNES: Iată neasemuita favoare
pe care v-o cer,
nobilă și generoasă domniță...
ADELMUZE: Și ce vrea bătrâna mamă?
JOHANNES: Vrea să-și revadă fiul bolnav
care e departe de dânsa
195ADELMUZE: Și ce vrea fiul?
JOHANNES: Să vină să stea în acest oraș
ADELMUZE (către SLUJNICĂ): Să mă piepteni. (Către JOHANNES.)
Azi nu mă simt în apele mele. Știi?
Chiar am tușit puțin!
JOHANNES: Vai, de-ați ști ce rău îmi pare...
ADELMUZE: Să vină să stea
bătrâna unde vrea...
JOHANNES: Dar pentru aceasta e nevoie
de un ausweissglosar — o liberă treceretrad.
la alteța-sa prințul nostru Felix,
care să acorde bunăvoința...
ADELMUZE: E vorba cumva de dumneata?
JOHANNES: Oh, nobilă și gingașă domniță,
maica mea a murit
de multișor — sunt 7 ani de-atunci.
ADELMUZE: Mai bine...
JOHANNES: Oh, doamnă, desigur, nu știu eu vorbi nemțește
sau ați spus: mai bine?
În ce sens?
ADELMUZE: Și fiul acela probabil că strigă
înlăcrimat în nopțile negre
Ai, muty, muty...sursa
JOHANNES: Oh, îngerească domniță,
ce mult înseamnă pentru un june bărbat
mama!
Ce sfântă icoană e chipul ei
într-un suflet curat!
196ADELMUZE: Oh, Johannes, de ce
mă faci să lăcrimez
gândindu-mă la mama mea?
JOHANNES: Vai, domniță, vai, ce-am făcut?
Plângeți? Suspinați?
Dar n-am vrut! Tocmai asta n-am vrut!...
(Rămâne abătut cu fruntea plecată.)
(Îi întoarce brusc spatele lui JOHANNES; umerii i se cutremură spasmodic. SLUJNICA, bombănind mut, fără sunet, dând din mâini a lehamite, se apropie repede, trântește enervată trepiedul de fier care susține o cutie cu mangal încins și scoate din flăcări un drotglosar fierbintesursa. Cu drotul într-o mână se așează încet, sfârșită, la spatele ADELMUZEI. Din paravanul aflat în fundul scenei, se deschide o ușiță pe care un bărbat cu pantofii în mână încearcă să iasă mergând de-a-ndăratelea. O femeie îmbătrânită strident, îmbrăcată în dantele, se repede țipând.)
BĂTRÂNA: Mon prince! Mon prince!trad.
(Bărbatul reintră repede trântind ușa după el.)
Stricato! Lasă-mi-l! E al meu!
ADELMUZE: Doamnă mamă,
jură că-l iubești intens
și ți-l cedez.
BĂTRÂNA: Asta ai învățat la școala de maici?
JOHANNES: Vă rog spuneți-mi
dacă am fost un ingrat!
ADELMUZE (sec): Da!
(JOHANNES, cu ochii în tavan, muncit de regrete.)
BĂTRÂNA (către Paravan): Oh, Dumnezeule, stricato,
poftim
Jur! Jur! Jur!
197ADELMUZE: Și tata ce zice?
BĂTRÂNA: Nu pune întrebări prostești.
Tu de ce taci,
mon amour?trad.
ADELMUZE: Zice că ai varice
care se văd cum ridici cămașa.
Asta îmi șoptește!
Că nu mai ești drăgălașă
de acum cinci ani!
(BĂTRÂNA DOAMNĂ MAMĂ zvâcnește din tot trupul și icnește năucită, scurt și ascuțit: hoh!)
JOHANNES: O, dumnezeiască domniță!
Ce prost mai sunt!
Vai mie!
V-am răscolit dureroasele aduceri-aminte
a clipei ultimei despărțiri...
(BĂTRÂNA DOAMNĂ MAMĂ icnește ascuțit încă o dată.)
BĂTRÂNA: Hoh!! Nerușinato!
Mă exilez! Te părăsesc!
Să nu-ți mai văd mutra niciodată.
Ești o desfrânată și, și, și o... (Iese.)
(Convulsiile ADELMUZEI se transformă în cascadă de râs.)
JOHANNES: Râdeți?
ADELMUZE (se întoarce râzând dezlănțuit): Nu de dumneata, te asigur...
mi-am adus aminte de ceva...
(Către SLUJNICĂ.)
198Hai, odată!
(SLUJNICA se ridică și-i trece repede în spate, unde-i înfășură șuvițele de păr pe drot.)
ADELMUZE: Și zici dumneata că el —
fiul — că vrea și el
să o vadă pe maica sa?
JOHANNES: Dar cum altminteri, prea gingașă domniță!
ADELMUZE: Și nu-mi ascunzi nimic?
JOHANNES: Poate ce nu știu eu încă!
Dar ce poate fi rău în iubirea față de mamă?
(Intră UN GENERAL BĂTRÂN. SLUJNICA se întoarce și-i face o scurtă reverență.)
ADELMUZE: Ah! Iar mi-ai ars pielea capului,
tâmpito!
(GENERALUL cu pași rari se îndreaptă către fereastră și întorcând spatele tuturora privește peisajul. Așa rămâne toată scena.)
ADELMUZE: Unchiule!
(Către JOHANNES.)
Întoarce-mă!
(JOHANNES întoarce încet recamierul. SLUJNICA se învârte ținând drotul cu o șuviță din părul ADELMUZEI înfășurat pe el.)
ADELMUZE: Ce ai zice dacă ți-aș spune
că am dormit foarte bine
cu el în patul meu?
199(JOHANNES face semne disperate de negare către spatele GENERALULUI.)
GENERALUL: Și sper că nu este austriac. (ADELMUZE tace.)
Sper că nu este nici maghiar. (ADELMUZE tace.)
Sper că nu ai ajuns în asemenea hal
să-ți alegi ca distracție un român!
ADELMUZE: Prea târziu să-mi recomanzi ceva mai de soi.
GENERALUL: Și ne aflăm încartiruiți la Sibiu,
în casa domnului von Bruckenthalglosarsursa,
nu la Viena. Iar ai uitat!
ADELMUZE: Dumneata ții minte întotdeauna neesențialul.
GENERALUL: Și, oricum, nu ai salutat cum se cuvine
Intrarea mea aici.
ADELMUZE: Mes hommagestrad., dragă unchiule Puh!
GENERALUL: Șiretenia ta ascunde ceva.
ADELMUZE: Nu-mi spui pe nume, unchiule?
GENERALUL: Și de ce?
ADELMUZE: Ca să știu eu sigur, sigur
că faci uitat
pe birou un ausweisstrad. semnat.
GENERALUL: Șicane amoroase ori politice?
(ADELMUZE o îmbrâncește pe SLUJNICĂ și se întoarce brusc spre JOHANNES, pentru o clipă.)
ADELMUZE: Nici una, nici alta. E pentru o babă —
maica mă-sii de treabă!
200GENERALUL: Înjuri românește, după câte observ.
ADELMUZE: E mai picant. Nu uita, da?
GENERALUL: Adelmuze. Și vreau, Adelmuze,
să fii mai... măcar să nu mai aud...
ADELMUZE: De ce nu te uiți la mine?
Fiindcă semăn cu mama la buze?
(GENERALUL, fără să-i arunce nepoatei nici o privire, iese.)
ADELMUZE (către SLUJNICĂ): Du-te și adu hârtia.
(SLUJNICA iese. Tăcere. ADELMUZE privește focul aproape stins din șemineu. Se ridică leneș, se îndreaptă către el și lent începe să-și ridice rochia dezgolind gleznele, genunchii în fața focului.)
ADELMUZE: Mi-e frig.
Ei, Johannes, poetuțul meu,
nu spui nimic?
Nu-mi mulțumești?
(Rochia se ridică mai sus de genunchi.)
JOHANNES: Oh, prea frumoasă domniță,
ce să zic...
sunt uimit, încântat, umilit...
(Pune ochii în pământ.)
(SLUJNICA apare cu hârtia. Se apropie și i-o strecoară ADELMUZEI între degetele uneia din mâini, cu care continuă să ridice poalele în fața focului până mai sus de ombilic. SLUJNICA iese târând după ea vraful de rochii aduse.)
201ADELMUZE: Mi-e frig, ai auzit?
Să pui lemne pe foc
și să mi te uiți în ochi.
(JOHANNES stă țeapăn cu ochii în pământ.)
Dacă nu, mă tem
că va trebui să ațâțăm flacăra
cu hârtia asta.
(JOHANNES cade în genunchi și așa pășește, spre șemineu, ținându-și palma paravan în dreptul ochilor, spre a nu vedea, când pune lemnul pe foc, picioarele atât de până sus dezgolite.)
ADELMUZE: Ei, hai!
Ia hârtia.
(Cu multe precauțiuni și ocolișuri de privire, JOHANNES i se uită ADELMUZEI în ochi și îndrăznește să ia hârtia. Gâfâie. Gâfâie.)
ADELMUZE: Achtungglosartrad.! Să nu iei foc!
(Dă drumul poalelor rochiei să cadă până în podea.)
Pleacă acum. Ai obținut
ce ai vrut. Du hârtia.
Te așteaptă
nobila doamnă cu spinarea dreaptă —
țeapănă de încordare.
(JOHANNES face temenele și se retrage.)
A doua oară să nu mai îndrăznești
să-mi ceri...
cum să-ți zic eu ție, băiete, că ești?
Un prost față de muieri,
sau servitor parșiv?
JOHANNES: Sunt... sunt întocmai cum vă face plăcere...
202(ADELMUZE îi face semn cu mâna să iasă.)
ADELMUZE: Vezi ce bună sunt?
Îți dau voie să faci un pic de politică
antihabsburgică...
Iar eu îți sunt complice — ah!
Iar m-am înțepat într-un ac —
pentru salvarea unui amărât de valah...
Credeai că nu știam!
(JOHANNES deschide gura — stupefiat.)
Dă-i repede hârtia
să se smiorcăie în ea...
JOHANNES (iese și întinde hârtia ELENEI STURDZA): Luați-o, doamnă!
De-ați ști ce mi-a fost dat ochilor
să văd...
Dumnezeu să ne binecuvânteze...
Nu-mi mulțumiți dumneavoastră...
Să zică într-o zi toți românii la unison
danke schön...trad.
doar atât...
ADELMUZE (se întinde pe recamier): Johannes! Johannes! Înapoi
la recamier!
Împinge focul mai spre noi...
(JOHANNES aleargă și împinge recamierul către șemineu, care la rândul lui se retrage până când iese complet din scenă. ELENA STURDZA rămâne în scena goală. Vorbește cu sine, coborâtă în gândurile sale. Izbucnește în plâns ținând ausweissul în dreptul ochilor.)
ELENA: La București n-am plâns
nici după ce mi-a fost refuzată
până și nădejdea.
Ba am râs — ce-am mai râs!...
Așa e la porțile Orientuluisursa,
de-a-ndoaselea ca la Paris.
203De-acum să vedem
cum e mai bine să fie, ce-o fi de zis
și restul...
În sfârșit, voi auzi
spunându-mi-se (închide ochii)
probabil solemn...
(Apare UN ÎNALT FUNCȚIONAR, care spune solemn — replicile pe care le spun personajele imaginate; cuvintele pot fi tot timpul mimate de buzele ELENEI STURDZA.)
ÎNALTUL FUNCȚIONAR: Luminăția-sa principele Felix
binevoiește a vă primi în audiență.
ELENA: Aici va trebui o reverență
reținută... să vedem cât de reținută,
să nu mă împiedic în amănunte...
Încă nu-mi dau prea bine seama
dacă arăt ca o neajutorată
sau dimpotrivă —
ambițioasă dar singură!
Ce sfat mi s-ar putea da?
(O altă apariție — ALT ÎNALT FUNCȚIONAR se apropie de ea și-i vorbește rar și confidențial.)
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Vi se recomandă
spre binele cauzei pe care...
ELENA (din încordare țâșnește o întrebare spontană): Mă va ține în picioare
sau mi se va oferi loc?
După asta am să știu dacă
am sau nu noroc...
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: ...o doriți privită binevoitor
de guvernământul nostru,
să fiți în exprimarea de motive
concisă și expresivă.
204ELENA: Expresivă!...
(Cu un uriaș efort de a fi convingătoare.)
Luminăției-sale
principelui Felix von Schwarzenbergglosarsursa
adresez rugămintea —
în numele regulii morale a într-ajutorării —
de a acorda lui Nicolae Bălcescusursa
permisiunea de a locui în Transilvania,
până în ziua când i se va îngădui
să se întoarcă în Muntenia.
Pe asta trebuie apăsat
într-un anume fel —
până în ziua când i se va îngădui
să se întoarcă acasă
sau mai așa? —
Până în ziua când i se va îngădui
să se întoarcă...
Și după aia, va începe
hărțuiala...
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: E cumva vorba de individul expulzat
din Muntenia?
ELENA: Niște nefericite împrejurări l-au pus
în această situație regretabilă.
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Ce fel de împrejurări, doamnă Sturdza?
ELENA: Doamne, e viața lui în joc!
Și vor pune cu siguranță întrebarea
Și nici nu pot arăta ca picată din cer.
(Adresându-se închipuitului oficial.)
Sunt doar femeie, ce știu eu să vă spun?
Își vor da coate și vor râde —
nu de mine — asta n-ar conta,
ci de cererea mea.
205(În jur, asistența imaginată de ELENA STURDZA murmură, își șoptește la ureche și râde enervant.)
ELENA: Trebuie să-i înduplec.
Trebuie să fac să le pară
tot ce s-a întâmplat în Muntenia
că nu valorează nici o para chioarăglosarsursa.
(Asistența revine în poziția de ascultare atentă a Elenei.)
ELENA (ca și cum s-ar afla în audiență): Luminăția-voastră!
Multe nu știu să vă spun,
dar știind ce se află împrejurul țării mele
aflăm și împrejurările.
Excelența-sa domnul
a venit repede-repede,
foarte repede, cu trupele sale
să vadă cum întâmpină
românii trupele turcești
la intrare în București.
Trupele muscalilor erau foarte obosite
și îndrăznesc în fața luminăției-voastre
să spun că n-am înțeles
de ce s-au retras mai repede
trupele Sublimei Porțisursa
că erau venite numai la doi pași de peste Dunăre.
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Doamnă, întrebarea noastră
era foarte exactă...
(ELENA dă din mână vrând să șteargă pauza; reia replica și o continuă zâmbind cu subînțeles.)
ELENA: Deci:
Trupele Sublimei Porți
s-au retras mai repede...
206(Bagatelizând situația.)
Sincer vorbind,
și trupele de muscali
chemate în Transilvania în războiul
cu Ungaria au pricinuit
neplăceri.
Pe care le cunoașteți foarte bine.
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: E o afirmație lipsită — cel puțin —
de politețe.
ELENA: Eu sunt vinovată
fiindcă mi-am zis —
de vreme ce ei sunt pricina
expulzării lui Bălcescu,
probabil s-au mai întâmplat
și prin alte locuri
asemenea...
De ați ști ce bucuroasă sunt
fiindcă din mustrările excelențelor-voastre
rezultă că nu-i așa deloc!
Înseamnă că pot spera
să aprobați cererea de grație
chiar dacă...
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Chiar dacă?
ELENA: Trebuia să tac, Dumnezeule!
Va trebui să știu să mă opresc...
(Cochetând rigid cu ÎNALTUL FUNCȚIONAR.)
chiar dacă nu știu cui
n-o să-i placă!
Asta i-ar face din nou bănuitori;
m-ar putea întreba.
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Chiar nu știți cui?
ELENA: Să încerc să ghicesc?
207Ce altceva să-i răspund?
Imediat or să le vină în minte...
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR (către cel de alături): Să nu uităm
cel care se împotrivește,
în special, e domnul Duhamel...
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR (către cel de alături): Aprobarea cererii de grație
ar nemulțumi guvernul țarului.
ACELAȘI ÎNALT FUNCȚIONAR (către ELENA, care scutură din cap panicată la gândul celor provocate de replicile date propriilor ei întrebări imaginate): Nici măcar nu bănuiți cui?
ELENA: Asta ar însemna
să bănuiesc, mai întâi,
că puternicului imperiu
i-ar fi teamă de cineva
și ar fi o regretabilă gafă,
nu-i așa?
Tot nu-i bine...
tot nu-i bine...
(Asistența imaginată se foiește intrigată.)
Oh, Niculesursa, de-ai fi aici
ai ști să-mi spui cum să continui —
mă-ncurc în atâta încâlcită politikieglosarsursa.
De nu ți-ar fi bolnavi plămânii...
Dar câte-s cum trebuie să fie
Și uite cum rog eu pentru tine stăpânii.
(Se dezmeticește pentru o clipă.)
Eh, domnii mei,
va trebui să împing binișor
spre omeneasca înțelegere.
O cer ca femeie.
(Alunecă din nou în presupuneri.)
208Trebuie să le retez,
să nu dea zor
cu întrebări greoaie
ca de pildă...
(Personajele imaginate îi întăresc presupunerile; vorbesc bănuitor, sec, sever, distant.)
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Bălcescu e cumva același care a intrat
în imperiul nostru clandestin
unde a stat — cât a stat?
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Aproape un an.
ELENA (categorică): Într-adevăr, a fost compromis în urma
evenimentelor războiului din Ungaria —
este însă un om de onoare, pe al cărui
cuvânt se poate conta.
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Nu ne este prea clar, doamnă
contesă Sturdza...
ELENA (tresare, iluminată de speranțe): Sigur că da! Uitam!
Prezența mea și rangul meu în fața luminăției-voastre —
sper, trebuie să se țină seama —
este încă o asigurare, desigur, inutilă
precum că pe cuvântul lui se poate conta!
Dacă o contesă cere
o asemenea favoare
înseamnă că...
(Râsetele asistenței.)
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: N-ați fi prima persoană de rang mare
care gândește
d-a-ndoaselea...
209ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: ...care este rațiunea apelului
către noi?
ELENA: Omeneasca rațiune
de a-și îmbrățișa mama
prea în vârstă pentru a face
o călătorie lungă (lăcrimează).
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: De ce ne cereți nouă ceea ce
nu vor să-i dea ai lui?
ELENA: Asta e... numai asta de n-ați întreba
de-ați ști că acest Bălcescu
e bolnav,
bolnav de ftizieglosarsursa...
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: E regretabil, dar în Transilvania
sunt multe ploi! (Râsete.)
ELENA: ...mai cu blândețe vine moartea să ni-i ia
pe ai noștri, când se află printre noi...
nu-i omenească, excelență,
simțirea asta?
(Pentru câteva secunde asistența imaginată de ELENA duce batistele la ochi, emoționată.)
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Excelența-sa vă întreabă
de ce nu ați adresat Sublimei Porți
apelul la grație.
ELENA: Sublima Poartă aprobă tacit
grațierea acordată de către Curtea din Viena,
mai ales pentru că domnul comisar țarist
general conte Duhamel
nu este de acord.
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Să-l ierte mai întâi guvernul valah.
210ELENA: Domnitorul Barbu Știrbeiglosarsursa nu vrea.
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: De ce? Doar e al românilor?!
ELENA: Cine, excelență?
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Guvernul.
TOȚI ÎNALȚII FUNCȚIONARI (în cor): Guvernul!
ELENA (răbufnește): Nu pentru asemenea răspuns
m-am adresat înălțimii-voastre.
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Adică, doamnă, dumneavoastră
vreți să puneți și întrebări —
ceea ce n-ar fi cazul —
și să ne spuneți și răspunsurile
pe care să vi le dăm?!
Nu-i cam mult oare?
(Cei imaginați îi întorc spatele și se dizolvă în fundal.)
ELENA: Ba da... Chiar așa...
M-oi feri cât oi putea
de tălmăciri și întortocheri politice.
Altminteri, cine știe, mă trezesc
spunând — ce-ar fi să spun? —
Doamne, ce-mi trece prin minte...
Primiți-l, excelență, cu brațele
deschise, e un periculos clasa-ntâia —
nici n-ajunge bine la domiciliul forțatglosarsursa,
că românii se și ridică să pună mâna pe arme
și vă treziți cu o revoluțiune cum nici n-ați visat!
Nicule, Bălcescule, în ce istorie
ai intrat!
Ai tăi te alungă...
Cei din jur te ocolesc...
Și nu vor să te mai
bage în seamă...
211Poate or să declare și că aiurai
și că o luaseși razna
în ultima vreme și că lor
le rămâne acum caznasursa
a mare — să facă fărâme sfântul tău ideal
fiindcă, frate dragă, în politichie
nu merge ca-n revoluție, să sari peste cal —
să cucerești cu toptanulsursa — nu — nu!
Nu cu toptanul. Cu țârâita —
mai na și ție — mai treacă anul —
mai na și mie...
(Își frământă mâinile disperat.)
să te uite — să te ponegrească —,
dar să trăiești...
La urma urmei, revoluția
e revoluție, politica la fel,
și tu ce ești?...
Poate niște lacrimi în ochi,
totuși,
parcă ar putea să le apară —
așa am eu credința —
dar numai dacă...
Dacă îi fac să uite de toate
răscolindu-le mințile cu suferința
unei măicuțe bătrâne
care nu mai poate
să-și vadă băiatul doar când închide ochii —
a moarte.
(O scutură un ușor tremur.)
Altă... altă cale...
altă speranță n-am...
Trebuie să li se facă pielea
ca de găină și lor...
Știu eu câtă frică încape...
și în pielea politicienilor...
Nu-i vor da grațierea din bunătate,
ci doar dacă o să-i liniștească
212vestea că și mama și fiul
vor să se sfârșească
împreună, dar în singurătate.
(Strânge pumnii și-și încordează trupul. Pereții brusc se mișcă și configurează sala de audiențe. Apar: câțiva ÎNALȚI FUNCȚIONARI — ultimul este PUPAK — pășesc indiferenți de prezența ELENEI STURDZA; vorbesc între ei, cu voci coborâte, se răspândesc într-o anume ordine cu fața spre laterala stângă a scenei, tușind convențional, așa cum se obișnuiește înaintea oricărui ceremonial. ELENA se întoarce și ea cu fața către aceeași direcție cu a celorlalți. Deodată, după câteva clipe de tăcere, funcționarii fac o reverență gravă. UN ALT FUNCȚIONAR — PURTĂTORUL AULIC DE CUVÂNT — așezat cu spatele spre public.)
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Luminăția-sa Felix von Schwarzenberg,
principe cancelar al Caseisursa și Statului Habsburgic,
binevoiește a vă primi în audiență.
(ELENA STURDZA face o plecăciune adâncă, își îndreaptă spinarea, și cu un suprem efort își stăpânește tremurul, tamponându-și pumnii în dreptul stomacului.)
ÎNALTUL FUNCȚIONAR: La cererea pe care excelența-voastră
principesa Elena Sturdza o adresează
luminăției-sale principelui cancelar
în ceea ce privește grațierea — și celelalte —
a numitului Nicolae Bălcescu, răspunsul
socotit irevocabil și fără drept
de recurs este
Nu.
ELENA (parcă nu a auzit răspunsul primit): Exact... atât...
Vor să se sfârșească
mamă și fiu în singurătate.
213(Din suita asistenților, după o pauză, i se răspunde, categoric.)
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Nein.trad.
ELENA: În jurul lui doar mama și grădina.
Nu poate să mai vorbească.
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Nietglosar.trad.
ELENA: Iar ziua o să roage în gând lumina
să nu-l părăsească.
ALT ÎNALT FUNCȚIONAR (ducând mâna la frunte, la inimă și la stomac): Mtțțo!
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Audiența s-a terminat.
(ELENA rămâne nemișcată. ÎNALȚII FUNCȚIONARI fac o reverență solemnă, așteaptă câteva momente ceremonioși, apoi rup rândurile, se întorc spre ELENA și o privesc insistent.)
PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR: Doamna cunoaște arta
de a lăsa o impresie bună.
E atât de indiferentă față de
răspunsul primit, încât ai crede
că e o femeie demnă.
AL DOILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Ei, da, dragul meu,
națiunilor ăstora mici
li se tot înfundă mereu,
așa că nu mai am nimic de pierdut
dacă sunt mândre și după...
AL TREILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Mai rămâne la Viena,
(PUPAK nu o scapă din ochi pe ELENA.)
domnule Pupak?
214PUPAK: Conform vizei din pașaport,
câteva zile doar.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Mi-ar fi plăcut să o văd
altcumva...
AL TREILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Și ce va face, nu știi?
PUPAK: Nu va reuși
nici o întâlnire suspectă.
AL DOILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Unsă pe pielea goală cu mierea
speranțelor revoluționare,
tăvălită otova în fulgi de găină roșcată
și țipând!
(Înalții funcționari izbucnesc în râs. ELENA desfășoară fulgerător o eșarfă tricoloră și vorbește calm. Râsetele amuțesc.)
ELENA: Să piară tiranii. Dacă nu azi —
mâine, și tot o să piară.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Oricum, dar nu așa!
(Înalții funcționari nu dau atenție gestului ELENEI, ca și cum nu ar fi fost făcut. ELENA strânge în sul eșarfa, pășind absent și rar. PUPAK, la câțiva pași în urmă, o urmărește strâns.)
AL DOILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Oh, domnilor, și ce-i cu mersul ăsta?
Doar n-o poartă nimeni în triumf!
PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR: Joacă, ce vreți, joacă
după toate regulile aflate în uz.
Ce altceva să facă?
Se vede că acest refuz
215era mai mult decât bănuit
la ea în țară.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Ce-ar fi dacă m-aș juca
un pic franțuzește cu ea?
(Se apropie de ELENA și i se adresează vorbind tare și privind la ceilalți FUNCȚIONARI.)
Chère madame,trad.
e regretabil că indezirabilulglosar nostrusursa
n-a săvârșit nici un atentat
ori măcar să fi proferat vreo amenințare.
(ELENA se oprește din mers și privește fețele ÎNALȚILOR FUNCȚIONARI.)
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Sper că înțelegeți, nu-i așa?
La adresa cuiva — a oricui —,
nu neapărat la adresa împăratului.
(ELENA aprobă din cap, mecanic.)
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Atunci era un fapt cert
și bine delimitat. Împăratul putea visa
că e creștinește să-l grațieze.
În timp ce delictul politic...
Știți bine ce înseamnă și fără să explic...
AL DOILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Mulți dintre conaționalii
acesteia
chiar s-au obișnuit cu gândul
că le vine repede
și lor rândul...
S-au obișnuit cu bâta.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT (spre ceilalți peste umăr): O, și de-ar fi doar atâta!
AL TREILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Adică noi dăm în ei
216și tot noi obosim?
Nu e logic... Chiar și madametrad.
gândește
că o înfrângere e totuși o victorie?
Ar fi amuzant. Zău că da!
PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR: Recunoașteți că e apetisantă
cum stă așa... foarte...
foarte stăpână pe nimicuri.
(Mimează câteva din gesturile ELENEI.)
Ce armă splendidă e grațierea...
Paradoxal, nu?
E păcat să acordăm atâta atenție
ăluia care și-așa... en fin,trad.
și asta numai ca să o supărăm
pe doamna.
(PUPAK își împreunează degetele mâinilor sub burtă și își mișcă policarii.)
PUPAK: Nu putem fi generoși
cu persoane pe care nu le putem
controla.
PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR: Probabil că așa vom face
numai cu protestatarii, cu dizidențiiglosarsursa
și revoluționarii din interior.
(Ceilalți îl privesc în tăcere.)
Îi arestăm și le dăm drumul
aproape imediat. De mai multe ori.
Până când îi suspectează ai lor.
AL DOILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Prea subtil, domnul meu, prea subtil
Trebuiesc. (Taie aerul cu mâna, energic și se plimbă nervos și încruntat.)
217PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Dar nu în sunet de fanfare!
PUPAK: Domnilor, madame
a tresărit când a auzit
cuvântul grațiere.
(PRIMUL și al TREILEA ÎNALT izbucnesc în râs.)
PURTĂTORUL DE CUVÂNT (către Elena): E, într-adevăr, regretabil și pentru
Cel care se plimbă agitat.
(AL DOILEA ÎNALT se oprește mirat.)
Nu vă puteți închipui ce trist i-a
fost dat să fie — și chiar era —
când a aflat că numai condamnaților
politici născuți în Austria
li se acordă grațierea.
(ELENA privește negru la cei din jur.)
AL DOILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Toate micile națiuni privesc la noi cu ură
și cu ciudă.
PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR: Dar în același timp sunt foarte curioase și interesate
de felul cum le tratăm corifeiisursa.
Chère madame, pentru protejatul vostru.
AL TREILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Înspăimânt-o puțin! Wunderbar...
PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR: Dimpotrivă (către ELENA),
situația pot spune că este neașteptat
de favorabilă. Totuși.
PUPAK (către PRIMUL, cu ton de avertisment): Ca persoană periculoasă
încă ne mai interesează
până îl arestăm.
218PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR (nu reacționează. Tot către ELENA): Efectul revoluției se stinge binișor,
și dacă azi mai trebuie cumva arestat,
trebuie născocit și un motiv,
și nu e ușor.
ELENA: Și răspunsul... Adică da...
A fost nu...
PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR: Privind astfel situația
acum, înainte de plecare,
aveți temeiul să fiți chiar voioasă.
Nu credeți?
Nu-nu! Nu-mi răspundeți.
Știu bine că așa e...
(ELENA face o scurtă reverență și întoarce spatele ÎNALȚILOR.)
TOȚI: La revedere, madame la comtesse.trad.
AL TREILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Dar bineînțeles
nu neapărat după o altă revoluție... (Ies.)
(ELENA se îndreaptă precipitat către locul unde a apărut camera unui hotel luxos — pat, covor moale și înalt pe jos, lavoarul și cana cu apă pe el etc. PUPAK o urmărește îndeaproape.)
ELENA (se smiorcăie fără lacrimi): De acasă ce
mare e lumea printre străini —
și de fapt la fel.
(Câteva momente în stare de prostrațiesursa.)
(Tresare.)
219Cum naiba
e la fel? Eu, fir-ar să fie...
Fir-ar să nu mai fie!
(Se plimbă fără rost între pat și lavoar.)
Foarte bine, atunci,
Stai, omule, acolo dacă
acolo ți-e greu.
Doamne, ce fără minte e speranța...
Le e frică de tine,
tu știai?
Tu pricepi cum vine asta?
Nu ți se dă voie
să vii unde ți-ar fi și
mai peste mână.
(Răstoarnă cana cu apă pe covor.)
Ți-o fi și ție sete —
ia mai bine puțină lumină.
(Aprinde câteva lumânări.)
Ce să-ți ție ție de soare
atâtica...
(Se descalță și merge cu ochii închiși, ținându-și tălpile prin udătura de pe covor.)
Pare iarbă cu rouă
iarbă plânsă până în pământ,
pentru tine numai așa o să plouă.
(Suspină uscat.)
(Din culise se apropie discret PATRONUL hotelului, pipăie covorul ud, se întoarce către PUPAK, adresându-i-se indignat.)
PATRONUL: Excelență, nu cred că dânsa
220e o nobilă doamnă.
Priviți ce a făcut din covor!
Și așa am dificultăți cu prea mulții
oaspeți veniți să o întâlnească!
Din pricina atâtor fețe triste
hotelul meu își pierde clientela.
(PUPAK face semn să bată la ușa ELENEI. ELENA tresare.)
PUPAK: Într-o capitală civilizată
intenția de a vă simți ca acasă —
în țară — nu este îngăduită.
Sperăm să apreciați renunțarea
de a vă imputa tentativa de propagandă națională
și veți pleca imediat.
(ELENA iese cu fruntea plecată.)
Nerușinată impertinență —
vine să ceară azil politic
tocmai când în provinciile românești
circulă aceleași idei
de care se plâng și guvernele din principate...
Idei întru totul cu ale
exilatului.
ÎNALȚII FUNCȚIONARI (cor): Sigur nu s-a întors clandestin în imperiu?
PUPAK (scărpinându-și barbetele): E adevărat. Doar bănuim că a încercat.
În schimb suntem siguri că n-a reușit.
221ACTUL IV
Același decor ca în actul I, CONFIDENȚII își scriu rapoartele ținând hârtiile pe genunchi sau rezemându-le pe pereți, pe scaune etc. BONIFATZ urmărește scena. Apar VON BACH și CONSILIERUL care se opresc tăcuți. PUPAK se ridică de la pupitrul său și bate călciiele. CONFIDENȚII își ridică privirile spre noii veniți și rămân nemișcați. BONIFATZ se întoarce intrigat.
BONIFATZ (uluit): Von Bach?
CONSILIERUL: Pentru subalterni — numai:
Excelența-sa, domnul ministru de interne
PUPAK (evacuează CONFIDENȚII în Anticameră): Mai repede... mai repede... mai repede...
Acolo... acolo... acolo... acolo...
BONIFATZ: Rămâi afară, la ordinele mele,
domnule Pupak.
(PUPAK așează un scaun în spatele lui VON BACH și îl privește fix. CONFIDENȚII din Anticameră se foiesc pe locurile lor și-și dreg vocile, pentru a putea privi mai bine: vor urmări spectacolul ca și când n-ar auzi replicile; reacționează numai la ceea ce poate fi considerat amuzant din ce se vede.)
222BONIFATZ: Domnule Pupak!
VON BACH: Mai înainte de toate să aflăm
de ce neapărat individul Bălcescu.
CONSILIERUL: Să nu ne spui că
motivul e ordinea alfabetică
de pe lista exilaților români. Adică:
Bălcescu, Brătianu, Golescuglosarsursa und so weiter...
BONIFATZ: Pentru că se arată a fi sinucigaș —
excelență; iar în al doilea rând...
(VON BACH se ridică în picioare și-și împreunează mâinile sub centură.)
VON BACH: Sper că vorbim serios, domnule Bonifatz!
(CONSILIERUL sare de pe scaun. CONFIDENȚII izbucnesc în râs.)
CONSILIERUL: Doar nu-l păziți să nu-și ia viața!?
BONIFATZ (ostentativ adresându-se numai ministrului): Voi fi fericit
dacă veți găsi cel mai just blazon
antecedentelor sale politice;
ceea ce-mi va îngădui să fiu convins
că nu putem renunța la a ține strâns,
sub urmărire
o persoană ce nu cunoaște limite
și căruia nu-i e teamă de consecințe!
CONSILIERUL: Dar toți sunt la fel
de impertinenți
223BONIFATZ (întrerupând): Nu cred că putea să-l imite
un alt instigator revoluționar valah
adică să intre clandestin în imperiu
prin Transilvania la români,
să meargă la Pesta și Seghedin,
chiar să treacă pe aici prin Viena...
VON BACH (ridică indexul și bărbia. BONIFATZ se întrerupe): Domnule Consilier, notează:
(CONFIDENȚII ridică și ei indexurile și bărbiile.)
Trebuie izolați românii de la noi
de cei din afară.
Oricât de sever.
(Coboară indexul și-și împreunează mâinile sub centură.)
BONIFATZ: ...să agite spiritele în favoarea
unor legiuni românești independente
știindu-se urmărit
și asta în plin război cu Ungaria,
deci sub drastica lege marțialăglosar a anului ’48sursa!
CONSILIERUL: Să zicem că l-au trimis în derâdere
ca să scape de el.
BONIFATZ: Din moment ce a acceptat,
asta se numește, într-un singur fel,
tentativă de sinucidere.
PUPAK: Dacă azi nu-i acorzi importanță —
un astfel de individ
nici nu mai există.
224(CONFIDENȚII coboară indexurile și bărbiile.)
VON BACH: Iată care este opinia altor fideli.
Chiar a subalternilor dumitale.
BONIFATZ: Domnul Consilier când pune la îndoială
devotamentul meu
înlesnind unui subaltern cu o
comportare mizerabilă față de
superiorul său ierarhic...
VON BACH (întrerupe): Dacă împăratul este primulsursa
servitor al statului,
(își mișcă policarii în chip de morișcă)
toți suntem servitori devotați numai împăratului!
(CONSILIERUL, BONIFATZ și PUPAK bat călcâiele. CONFIDENȚII aplaudă.)
Suntem dispuși a verifica și aceasta
în ceea ce te privește.
(BONIFATZ bate încă o dată din călcâie și pleacă scurt capul. Alt ropot de aplauze. CONFIDENTELE îi trimit bezele.)
BONIFATZ: Îndrăznesc a vă sugera
că ignorând azi un atare periculos
înseamnă că domnul Pupak a disprețuit
și ordinul expres pe care l-ați dat —
atunci — de suspendare urgentă
a șederii lui Bălcescu în Imperiu.
225PUPAK: Desfid o insinuare
atât de gravă.
Dacă nu credem
că-i putem anihila definitiv
pe revoluționari,
contactul cu astfel de indivizi
se dovedește molipsitor...
VON BACH (întrerupând): Încă nu ne interesează
justificările dumitale.
(Către BONIFATZ.)
Ascult.
Dar totuși vom ține
seamă de pericolul
sugerat...
(Se plimbă prin fața lui BONIFATZ, care tace încremenit. VON BACH se oprește, așteaptă, iar pornește. CONFIDENȚII încep să murmure, intrigați din ce în ce mai sonor.
VON BACH se oprește din plimbare în fața lui BONIFATZ.)
BONIFATZ: Ce poate fi, excelență,
mai inofensivă decât contemplarea
unui peisaj?
Poate nici contemplarea lui Dumnezeu!
Ce poate vedea cineva
privind oarecare elemente ale naturii
dacă nu strădania divină spre frumusețe?
Or acest Bălcescu pretinde că a văzut —
cocoțat pe un munte în Transilvania —
nu păduri,
226nu stânci, nu cascade,
ci un destin național.
(CONFIDENȚII — instigați la curiozitate — se ridică în picioare și, punându-și mâinile streașină la ochi, privesc spre publicul din sală.)
BONIFATZ: Are vedenii
pe care le mărturisește extaziat, cam așa:
fusei fericit a găsi acolosursa
pe acele piscuri uriașe, de deasupra norilor,
o naționalitate, o...
CONSILIERUL (întrerupând): Domnule Bonifatz, nu ne pune
la încercare răbdarea. Te rog!
Și noi am citit și
nu luăm în considerare
strategica oratorie
care sporește înfumurarea unei populațiuni
infime numeric față de imperiul nostru
și cel al Înaltei Porți!
BONIFATZ: Ceea ce e periculos este
că vede nu doar o națiune,
ci și un stat român!
(CONFIDENȚII, brusc, își întorc fețele de la public.)
CONSILIERUL: Ai fost chemat numai
pentru a explica motivul
interesului dumitale, exagerat,
și acum — la doi ani
după ce s-au potolit tulburările
revoluției —,
pentru acest Valah nomad
prin Europa.
227BONIFATZ: Un valah care
umblând din ușă în ușă
și explicând din guvern în guvern
încearcă să împingă în mod necuviincios
Europa și interesele ei
dincolo de Carpați!
(CONFIDENȚII țistuie mustrător.)
VON BACH: Ceea ce speram că nu se va petrece
în următoarele trei minute
cât mai durează audierea dumitale.
(PUPAK jubilează; nu mai știe cu degetele cărei mâini să se zbenguie în barbete.
CONFIDENȚII îl aplaudă râzând.
BONIFATZ privește fix spre ministru.)
CONSILIERUL: Nu putem îndrăzni a pune în balanță
Casa Imperială pe un taler, iar
pe celălalt — un ins tulburent.
Până a găsi jignitor consider cel puțin hilar
felul dumitale de a gândi...
BONIFATZ (cu mâna indică locul dintre el și ceilalți): Dacă îl avem acum în fața noastră...
(MINISTRUL și CONSILIERUL se privesc scurt între ei. BONIFATZ observă, tace brusc, privește fascinat locul arătat cu mâna.) Cu ochii în același loc, CONFIDENȚII se ridică încet în picioare, neliniștiți, și vorbesc între ei, repede și în șoaptă:
— Trebuie să vină! — Cine-Cine?
— Îl aduc — Fii atent!
— Pe ăsta l-am urmărit!
— Pe acest fugit din Orient!)
228VON BACH: Dumneata îi duci lipsa,
domnule Bonifatz?
(BONIFATZ își mușcă buzele.)
BONIFATZ: Da, domnule ministru.
În ultima vreme nu mai face
turnee politice.
Mă tem să nu se fi întâmplat ceva
prin care să nu i se mai simtă lipsa.
VON BACH: Domnilor, m-am edificat! (Se așează.)
(CONFIDENȚII se așează rapid pe locurile lor. CONFIDENTELE își aranjează în oglinjoare înfățișarea.)
BONIFATZ: Dacă am avea în atenție
numai un înfocat partizan al ideii naționale
așa cum sunt cu miile înscriși
pe fișele noastre
n-ar merita atâta efort,
dar acest Bălcescu —
și să amintesc mi-e neplăcut
până la enervare,
și îndrăznesc, excelență, a dori
să vă surprindă aceeași binevenită
dușmănie față de acest periculos —,
dar Bălcescu a trecut dincolo
de anticamera iadului revoluționar
și sfidează îndrăcit
prestabilita ordine imperială
din Europa...
Prin intenția lui criminală
de a-i uni pe românii din Principate
cu sârbii și ungurii
în Statele Unite ale Dunăriiglosarsursa...
Am spus că sfidează —
am fost indulgent —
229amenință și primejduiește
însuși teritoriul și existența
Imperiului Austro-Ungarsursa!
PUPAK (către CONSILIER): Abilitate diplomatică ordinară.
A schimbat soarta speriatului
în sperietoare europeană,
ceea ce poate fi socotită
o ofensă adusă împăratului.
CONSILIERUL: Azi putem privi mai relaxați
situația de atunci și spunem
că a încercat fără succes, desigur,
să extindă războiul și dincolo de cele
câteva provincii ale statului nostru.
Numai atât.
BONIFATZ: Cât a lipsit ca Bălcescu
să realizeze joncțiunea între trupele române
și armata rebelilor unguri?
VON BACH (ridicându-se): Suficient, domnule!
(CONSILIERUL se ridică de pe scaun. CONFIDENȚII se ridică zgomotoși în picioare ca la sfârșitul unui spectacol. VON BACH se așează pe scaun. CONFIDENȚII se opresc rămânând în expectativă, nedumeriți.)
VON BACH: A lipsit suficient!
Putem admite, în principiu —
sigur că da!
(PUPAK privește neliniștit spre ministru și spre CONSILIER.)
Este o expresie potrivită
pentru periculosul amintit.
(PUPAK se îndreaptă spre ministru.)
230BONIFATZ: Sunt extrem de încântat
de generoasa voastră apreciere
CONSILIERUL: Excelență, admirabil!
Din foarte multe puncte de vedere
e fericită decizia luată...
Atât pentru azi,
cât mai ales pentru viitor.
E foarte sănătos și util
să-l considerăm un sinucigaș
scăpătat...
VON BACH (ridică sprâncenele a mirare, spre CONSILIER): Ia loc, domnule Bonifatz!
(Imediat se așează în liniște și CONFIDENȚII. PUPAK se răzgândește: se îndreaptă spre CONSILIER.)
CONSILIERUL: Un sinucigaș scăpătat...
Doar a scăpat revoluția din mână...
Altă armă nu vrea...
BONIFATZ: Nici acum nu a renunțat!
Mai mulți confidenți raportează
(CONFIDENȚII se ridică în picioare.)
printre altele și aceste vorbe ale lui
foarte frecvente:
Mai bine mor decât să aud. Und so weiter.
CONFIDENȚII ÎN COR: Ce a urmat nu mai contează.
Am ținut minte doar atât:
ce-și dorește el
ne dorim și noi câteodată.
CONSILIERUL: Ce bănuiești că putea să spună
o persoană inoportună.
BONIFATZ: Sau: mă sleiește așteptarea.
231De-aș avea o armă să mă bat
și să mor, ar fi cu mult mai bine.
CORUL: Nu trăim și așa cu frica în spate?
Chiar să avem arme
Ce să facem cu ele?
Până la urmă tot vor fi confiscate.
BONIFATZ: O armă să mă bat
și să mor.
Am notat aceasta de două ori.
UN CONFIDENT: Așa e! A spus de două ori!
CONSILIERUL: Excelență, prea multe
detalii despre aceeași persoană
pot ascunde alte scopuri
la fel de criminale...
CAMERISTA (se roagă): Ah, Doamne, mai fericește-mă
cu un client,
să mai câștig ceva de pe urma lui,
cum a fost tânărul din Orient.
Am zis mai nimica despre el
și am scăpat de sărăcie-o lună!
CORUL: Amin.
BONIFATZ: Dar este exclus!
Ațâțătorii la democrație
ai tuturor națiilor
aflați în Franța
se feresc unii de alții
și lumea de ei!
Excelență,
azi vă pot comunica:
fericita concluzie emanată din rapoarte:
Dumnezeu ne răzbună!
Confidenții care-l pândesc — și nu numai
Pe Bălcescu, pe toți ceilalți urmăriți
indiferent de naționalitate —
232provin tocmai din acea parte din societate
în folosul căreia a fost născocită
deviza universală
libertate, egalitate, fraternitate!sursa
COCHETA (indignată dintr-o suflare): Dumnealui vrea să se bată
cu burghezii și cu împărații.
Adică de ce eu să n-ajung
o femeie bogată, așa că
e la mintea omului
că încep de azi să mă apăr,
fiindcă mâine o să lupte contra mea.
BONIFATZ: Nu s-a întâmplat nimic din câte
le-a promis deviza.
Or, ce poate mai rău să-l întărâte
pe un chibițglosarsursa la jocul de noroc
al revoluției
decât să piardă miza
când intră cu buzunarele
goale în joc?!
UN CONFIDENT: Dacă e să se schimbe
ceva pe lumea asta —
chiar dacă eu sunt copoi —
se schimbă, sau nu?
(CONFIDENȚII dau din umeri.)
E, atunci pentru d-alde noi
asta-i ocupația!
BONIFATZ: Catastrofa e inevitabilă
pentru hărțuiți!
VON BACH: Ai prea multă, să nu zicem,
încredere — să zicem siguranță, —
prea multă, în confidențele acestor
plebei amici ai poliției.
233BONIFATZ: Mulți ne-au adus
servicii extrem de prețioase.
VALETUL (panicat și patetic): Binevoiți a salva situația!
Foarte curând voi ieși compromis
în urma ultimelor informații furnizate.
Grăbiți scrisoarea de recomandare
către altcineva din înalta societate!
BONIFATZ: Rapoartele lor sunt extrem de exacte.
(Îi predă câteva dosare cu rapoarte.)
În ultima vreme, după cum vedeți,
câțiva dintre exilați
s-au retras spre a se face uitați.
(VON BACH frunzărește dosarele întinse de BONIFATZ.)
VON BACH: Domnule Consilier,
cenzurii i se recomandă să nu permită
mai devreme de zece ani apariția
în gazetele românești a vreunui text
amintind de românii exilați
ori aflați în afara imperiului,
indiferent de pretext.
Iar dintre românii din Austro-Ungaria —
decât numai despre cei
cu verificate preocupațiuni
strict literare, muzicale
ori religioase.
BONIFATZ: Sper că-mi îngăduiți
să mențin rețeaua
de confidenți
VON BACH: Să-și vadă de treburile lor
234(Oda Bucurieiglosarsursa. CONFIDENȚII aclamă, țopăie, dansează.)
VON BACH: Desigur, tot cu discreție
ca și până acum.
(În liniște și grăbiți, CONFIDENȚII părăsesc scena.)
PUPAK (aproape în șoaptă): Dintre toți expulzații — propaganzi români
și l-a ales pe acela
care este bolnav de plămâni.
Ce rațiune a avut să-și aleagă
un muribund ambulant?
CONSILIERUL: Nu ne-ai spus niciodată
că preferatul dumitale
abia mai respiră!
PUPAK: De aproape un an (murmurat).
Nu cumva pentru a face
din decesul timpuriu al acestuia
un merit al său?
VON BACH: Adevărat, domnule Pupak?
CONSILIERUL: În acest fel de cazuri să urmărești
un ins care cu greu se târăște
dintr-un loc în altul...
BONIFATZ: Adică de la Istanbul spre Londra
și apoi spre Paris!
Și vă rog
nu-mi cereți tocmai mie
să-l protejez!
CONSILIERUL: Da-da, nu-ți cerem, dar
era mai onorabil să spui —
de la început — iar acum hărțuiesc vânatul
cel mai ușor
spre a mă arăta destoinic.
235BONIFATZ: Glumiți, domnule Consilier.
CONSILIERUL: Îl hărțuiesc pe unul — bietul de el —
care se roagă providenței
să-i fie amânată următoarea criză de tuse.
BONIFATZ: Dacă ar auzi cum îl ocrotiți
n-ar mai spune tuturor
că i s-a acrit de politică...
CONSILIERUL: Și care — Domnule Bonifatz,
eu vorbesc acum —
și care ar pune la amanet
tot idealul lui național
pentru o lună, două
de sănătate...
BONIFATZ: Greșiți profund,
avem suficiente citate sustrase,
copiate din corespondența lui,
care vă contrazic.
Oare să fi scris
„eu dispar, patria mea e veșnică”sursa,
adresându-se în gând excelenței-voastre:
„lasă-l să mă urmărească —
merit — sunt periculos”?
CONSILIERUL: Să nu ne spui nouă —
suntem ofițeri, știm ce este aceea,
să nu ne spui nouă
că urmăritul dumitale
dacă ar ști că a doua zi
nu îi mai bufnește sângele pe gură
n-ar renunța să mai caute
cu ocheanulsursa
toate nemulțumirile din provinciile
populate de români.
De aproape toate îi apar
ca o luptă generată pentru... (pauză)
236care e deviza lor,
domnule Pupak?
PUPAK: Libertate, egalitate, unitate...
CONSILIERUL: Da, cam așa, cam așa...
Bătrânii și bolnavii la pat
au tot felul de manii...
BONIFATZ: Domnule ministru, sunt consternat!
Mi se cere să-l tratez pe Bălcescu
nu ca pe un înverșunat recidivist al delictului
politic numit subminarea solidarității supușilor
în jurul împăratului, ci —
de neînțeles pentru mine!
ca pe un om —
VON BACH: Te invităm să nu exagerezi.
Domnul Consilier are datoria de a te contrazice
cu orice preț.
Nu-i așa
nu vedem care alt motiv...
BONIFATZ: Cu bucurie întâmpin
mustrarea excelenței-voastre
care-mi îngăduie să sper
că nu greșesc urmărindu-l.
CONSILIERUL: Tocmai fiindcă e foarte bolnav,
datoria mă îndeamnă să atrag atenția
că acest revoluționar cunoscut în Europa
nu mai este periculos
BONIFATZ: Tocmai fiindcă e foarte bolnav
datoria mă îndeamnă să atrag atenția
că acest revoluționar cunoscut în Europa
este extrem de periculos!
VON BACH: Este iritant
să constat că raționamentul —
în mod fericit identic
237până la un punct —
de la ultimul punct vă desparte.
BONIFATZ: E foarte bolnav. Deci
e foarte grăbit.
Presimte că moare.
Avem până acum trei dovezi în acest sens.
Ceea ce-l ucide este tocmai așteptarea.
Nu i s-a părut mulțumitoare
o revoluție numită democrată și socială.
A eșuat, dar scrie negru pe alb —
urmează alte două revoluții —
unitate și apoi independență națională.
Câtă vreme e încă viu,
orice mișcare o va face
este pentru noi o anunțare
despre ceea ce vor încerca alții,
următorii,
ceva mai târziu.
VON BACH: Ce-s revoluțiile astea ale lui?
Doar nu
eclipse de soare previzibile
pe zeci de ani!
(CONSILIERUL izbucnește în râs. PUPAK îl imită.)
BONIFATZ: Extrem de adevărat, excelență,
dar este util să se țină seama
că un ins în stare de asemenea
uitare de sine
poate stârni revoluția
numai umblând prin Transilvania
străveziu ca o stafie
și șoptind în românește —
citez foarte exact —
„în zadar veți îngenuncheasursa
și vă veți ruga pe la porțile împăraților,
pe la ușile miniștrilor lor...”
O instigație atât de abstractă
238va suna altfel în acele sate
unde în 1849
românii de sex masculin
au fost spânzurați
ori înjunghiați pe la spate
în timp ce erau obligați
să cânte „Deșteaptă-te româneglosar”sursa.
Este un sinucigaș extrem de periculos...
CONSILIERUL: Nu înțelegem de ce nu te interesează
atunci la fel de mult și individul Brătianu!
Tot ce publică în gazeta lor clandestinăsursa
este o vehementă ațâțare
contra muscalilor, a Înaltei Porți
și a guvernului nostru imperial!
BONIFATZ: Și care, deci, nu va putea reapare
în ziarele românești din Transilvania.
Cenzura noastră nu va îngădui
primejduirea liniștii
unei puteri străine și prietene!
Dar Bălcescu scrie premeditate paragrafe
care nu pot fi cenzurate
(PUPAK impacientat privește către CONSILIER care discret îi face semn să tempereze.)
tocmai pentru că instigația lui nu are
o adresă exactă,
deși vizează deodată trei capitale imperiale:
Viena, Petersburg și Istanbulsursa.
Text valabil pentru orice provincie
populată de români.
Poate fi strigat oriunde!
Vorbitorii la interogatoriu or să spună:
Ziceam, așa, și noi, de românii de dincolo
și nu-i putem contrazice...
PUPAK (izbucnește): Excelență, dar nu e acesta
Bălcescu! Nu e
atât de subversiv ca anarhiștii,
nici militarist,
239nici politician de carieră.
Chiar dacă din
rapoartele de la Pesta,
Londra, München, Karlsruhe,
aflăm că e exaltat ca un italian
și că are insomnii politice!
Din ultimele rapoarte —
cele intenționat omise —
știu că înrăitul s-a potolit,
umblă ca huhurezulglosarsursa prin biblioteci...
VON BACH: Îți alunecă, domnule,
printre degete. M-ai convins vrând-nevrând
că-i sănătos, când e de fapt bolnav,
dar n-ai putut afla cu o secundă mai
devreme
ce are de gând! Intolerabil!
CONSILIERUL: E vorba doar de cetățeanul Nimenea,
care stă cu pledul pe picioare
extenuat de boala
săracilor.
BONIFATZ: Deci l-ați așezat
ostentativ într-un scaun pe rotile,
(CONSILIERUL ridică din umeri, cu ipocrizie, a neputință.)
la care ați împins, domnule Consilier,
de la Paris până aici,
și l-ați pus înaintea excelenței-sale
(CONSILIERUL încearcă să râdă.)
spre a mă împiedica să conving
de nocivitatea lui ideologică.
Domnul Consilier îl vede numai
scuipând sânge
și uscându-se de febră,
dovedind o caritate neexplicabilă.
240(CONSILIERUL se ridică și se așează de mai multe ori pe scaun.)
Poate pentru asta și-l închipuie
retras într-un lazaretglosarsursa
murmurând rugăciuni
când mișcă buzele,
iar când și-apasă coșul pieptului
cu o mână descărnată
zgâlțâit de frisoane
crede că-și dă sufletul. Dar el
abia așteaptă să-l lăsăm în plata Domnului —
din umanitarism —
pentru a porni sprinten
într-o propagandă mai ucigătoare
decât un butoi cu pulbere,
începând chiar de aici și
acum... Nu-l vedeți?
În stare de...
VON BACH (enervat): Noi nu-l vedem, domnule Bonifatz.
Nu vedem în fața noastră
decât un gol în care ochii dumitale
zăresc ceva care nu există.
CONSILIERUL: Excelență,
îngăduiți-mi să mă simt ofensat!
Eu însumi am să mă cobor până la acest fleac
de a ocupa golul din fața mea.
(Către BONIFATZ)
Sper că închipuiala dumitale
se simte stânjenită și dispare
în această clipă când înlocuiesc o absență
cu proprie mea persoană.
(Se interpune între MINISTRU și BONIFATZ, cu fața spre public.)
Ei, ce ar putea spune atât de grav
încât să-l vezi și acum?!
241BONIFATZ: Desigur, nu merită atâta atenție...
CONSILIERUL: Cu atât mai mult. Deci (așteaptă)
citește o frază — oricare dorești, —
să o repetăm cât mai exact se poate.
BONIFATZ: Și deci veți repeta?
Din proprie dorință?
Când cele două mari grupe de români —
din Austria și din Principate —
se vor constitui într-o națiune...
cine le va mai putea împiedica?
Și: România noastră va exista decisursa.
Și: E orb cine n-o vede.
CONSILIERUL: Noi n-o vedem, domnule Bonifatz.
(MINISTRUL aprobă scurt din cap.)
N-o vedem.
BONIFATZ: Și repetă la nesfârșit această
sfidare
ori de câte ori alții îi spun
să renunțe.
(Către CONSILIER.)
Repetați, vă rog. Deci...
CONSILIERUL: Desigur, e amuzant jocul,
dar nu tocmai noi să fim chemați
pentru asta.
VON BACH (către BONIFATZ): Fantezia dumitale,
Chiar devotată imperiului
poate ajunge să terorizeze!
Dumneata trebuia să te ocupi
de francezi, de ruși, de prusaci —
contra valahilor și în general
contra românilor nu merită să faci
atâta risipă de zel.
242Domnule Consilier —
înțeleg deci că nu s-au aplicat
toate acele prevederi
de dublare a vigilenței
pentru atingerea scopului salvator!
Motiv pentru care îl onorați
pe valah
cu pompoasa titulatură de revoluționar —
periculoasă și chiar criminală!
Folosiți-o cât se poate de rar
când vorbiți de acest refugiat.
CONSILIERUL: În ultima adresă
la care cu bunăvoință ați răspuns
de fapt era numit —
după indicațiile exprese date de mine —
doar ațâțător cu rea-voință
la răsturnarea guvernului valah legal,
ceea ce concordă fericit cu indicațiile
date acum de excelența-voastră.
VON BACH: Să nu mai aud spunându-se
despre un individ dintr-o țară
extrem-europeană
că ar fi extrem de periculos!
Domnule Bonifatz, neoficial vorbind,
e îngrijorător când subalternii nu pot
fi convinși de importanța eforturilor
ce li se cer.
(PUPAK privește insistent spre CONSILIER.)
Va trebui să fii mai sever...
nu trebuie să știe glonțul cine-i
ținta către care...
(PUPAK îi spune ceva în mod stăruitor, în șoaptă, CONSILIERULUI, care se îndreaptă spre ministru.)
Nu ne vom mai ocupa
atât de explicit
de acest individ — să-i zicem numai
democrat înrăit și periculos.
243Vom cere însă poliției franceze
rapoarte întocmite la fel de scrupulos
pe cât le trimitem și noi lor,
dar pe lista
exilaților români cărora nu li se poate
acorda viza de intrare
în statele imperial-regalesursa
Bălcescu va figura în cap de listă.
Alfabetic altă ordine nu există.
Să-mi propui, domnule Bonifatz,
o persoană de încredere în locul
dumitale.
CONSILIERUL: Numai așa se poate numi cel
ce este devotat —
nu nouă personal,
ci superiorului nostru ierarhic,
alteței-sale aulicului nostru împărat.
(PUPAK face un pas în față.)
VON BACH: Care e prima dumitale opinie,
domnule Pupak?
PUPAK: Îngăduiți-mi să cred că înrăitul Bălcescu
trebuia arestat încă de ieri.
(VON BACH privește lung la PUPAK apoi la BONIFATZ, apoi se îndreaptă către ieșire, urmat în ordine de BONIFATZ, PUPAK și CONSILIER.)
VON BACH (din mers): De mâine începând,
domnule Bonifatz,
ești numit prim Consilier
al Ministerului de Interne.
(Ies. CONSILIERUL se oprește înlemnit.)
CONSILIERUL: Yoy!trad.
(Îi cade în cap tavanul.)
244ACTUL V
Același decor ca în actul IV
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Sigur nu s-a întors clandestin în imperiu?
PUPAK: Au trecut aproape doi ani
de la scandaloasa cerere de grațiere
și îmi este pusă mereu aceeași întrebare.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Asta îți și reproșez.
PUPAK: Vă anunț că de un an
în mod preventiv
a fost emis mandat de arestare
pe numele lui
în unsprezece orașe germanesursa.
Acum aștept.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT (cu fața spre public): Doar la atât să ne așteptăm de la poliția noastră.
(Se întoarce spre PUPAK.)
Secretă și imperială?
PUPAK: Persoana sa concretă
o puteți socoti cel puțin
înlăturată.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Va rămâne totuși în urma lui o stafie.
(PUPAK încearcă să protesteze.)
245Sigur, pentru imperiu neglijabilă.
Dar pentru compatrioții lui?
Cam luminoasă,
ceea ce nu e nici rațional, nici
de bun augur.
(PUPAK se uită în tavan vădit enervat, legănându-se de pe călcâie pe vârfuri.)
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Da, exact, care trece prin aer
călcând în picioare măsurile
de siguranță a liniștii interne.
PUPAK: Domnule purtător aulic de cuvânt,
mi-ar place ca
în timp ce vorbiți excelența-voastră
de ea,
eu s-o aud,
măcar s-o aud scrâșnind,
ca acest pietriș sub călcâie.
Din păcate,
mie nu mi s-a năzărit niciodată
o astfel de...
Ce pot face dacă atare accident
moral, atât de frecvent, nu mi se întâmplă;
nici nu vomit,
nici nu-mi tremură picioarele
la o execuție prin spânzurătoare
când se holbează la mine
cel din streang. Credeți-mă.
Mi-e imposibil să am coșmare
din pricina acestui muribund
în libertate. Încă.
Și de ce nu?
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Încearcă să-ți închipui ce-ar face
una (se întoarce spre public)
din mutrele aflate cu ochii pironiți
asupră-ți dacă...
246PUPAK: Cine pe cine să pironească —
domnule purtător aulic de cuvânt...
(Răsuflă indignat.)
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Chiar dacă dumneata nu o vezi,
stafia trebuie și ea cumva
îngenuncheată.
PUPAK: Nu vă contrazic, dar directiva
luminăției-sale ministrului de interne sună
clar: un extrem european
nu este extrem de periculos.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Întocmai. Directiva a fost dată
socotind socotelile încheiate.
Ca și cum nu ar fi periculos
și pentru a nu fi periculos.
PUPAK: Mi-ar fi extrem de neplăcut
să fie infirmată o directivă
de nu știu ce surprize nedorite.
(PURTĂTORUL ridică din umeri a neputință spălându-se pe mâini.)
Binevoiți a privi fantoma, excelență,
și să-mi spuneți ce se întâmplă cu ea.
Mai apare sau nu,
încunoștințați-mă în ce hal ajunge,
dacă-l arestez pe Bălcescu
și-l execut repede
sub acuzația de spionaj.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Prea patriotică, acuzația!
Ai lui s-ar putea mândri cu ea.
Vezi Doamne, până în ultima clipă
etcaeteraglosar, etcaetera...sursa
Trebuie găsit ceva jalnic și umilitor
247care să provoace stupoare.
Înscenați repede un furt de bani
sau așa ceva,
de la un negustor de galanterie.
Folticska sau Feltitz. (Către sală.)
Îl cunoaștem cu toții, nu-i așa?
Tot el o să ne furnizeze și martorii
care declară în public
sub jurământ
că l-au surprins rugându-l cu lacrimi în ochi
pe negustor să-l ierte...
PUPAK (incredibil de sonor): Un revoluționar — hoț de buzunare.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Să apară și o broșurică:
„Mizeria și mizerabilii revoluției”.
PUPAK: Să publicăm procesul.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT (ridică mâna în sus, o coboară repede spre spectatori): Parcă deodată a scăzut
din înălțime stafia. (Doct.)sursa
Chircită.
(PUPAK ridică din umeri. PURTĂTORUL insistă.)
Schelălăind.
Îți pot aduce la cunoștință
și cum reacționează ai lui.
Îi am în fața ochilor.
PUPAK: Vă admir, excelență,
dar nu vă invidiez,
ăia,
ăia
nu mă impresionează
chiar deloc.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Dar poți constata pe pielea dumitale:
vine un val de frig dinspre ei;
248semn că transpiră gheață,
stafia ajunge ceață.
(PUPAK privește în jos condescendent.)
Ceață pe ochi (cu însuflețire)
rătăciți
(către sală)
rătăciți. Să se vadă
(către PUPAK) chiar de aici
PUPAK (nu reacționează): Ca într-adevăr să compromiteți
în primul și în primul rând
ceea ce era — adică unul din capii
revoluției —
nu cred că e prea verosimilă înscenarea.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: nu se va observa. Dealtfel
a și fost bănuit de nereguli bănești
și imediat se va isca din nou păruiala
între vechii combatanți
pentru lipsa la socoteala ulterioară
a câtorva sfanțiglosarsursa din fondurile revoluției.
Ai putea încerca și dumneata
să-ți imaginezi cum stăteau să numere
dimineața mucurile stinse
ale lumânărilor.
PUPAK (se încruntă nemulțumit și supărăcios): Nu văd rostul la asemenea fleacuri...
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Să afle dacă ieri seara
fuseseră aprinse
atâtea câte au cumpărat. Ha! Ha!
(PUPAK îl imită: chiar-chiar? Ha! Ha!)
Domnule Pupak! Dacă-ai fi în pielea lor,
a românilor,
l-ai mai putea crede sfânt și martir
249(PUPAK clatină din cap negativ.)
pe un bănuit de corupție?
Parcă nu! Sper că nu!
PUPAK (clatină mai departe capul negativ): E totuși periculos. Luminăția-sa a indicat
să nu-l mai considerăm revoluționar
și că, în general, în țara proscrisului
n-a fost nici o revoluție. Or noi —
ce facem?
Iar cel care săptămâna aceasta
(scoate ceasul de la vestă)
va fi arestat, dacă nu chiar acum —
e totuși unul din periculoasa intelighențieglosarsursa
a Europei.
Nu se poate lua sobrul nostru imperiu
la hartă cu toți clănțăii propagandeiglosar
revoluționare.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT (drastic): Să luăm seama și la ce urmează —
dacă nu i se întunecă,
dacă nu i se schimonosește chipul,
dacă nu îi răzuim existența
din memoria generațiilor viitoare.
PUPAK: Ce mai poate face dacă
ministrul a zâmbit?
(PURTĂTORUL zâmbește îngăduitor.)
Chiar în prezența mea a zâmbit
când l-am informat că
proscrisul acum scria despre un
principat conațional poreclit cel Bravglosarsursa —
poreclă autentificată de cancelaria noastră aulică,
și care a avut marele merit —
spun savanții consultați —
250de a ne fi Vasal!
Acum două sute și mai bine de ani!
(PURTĂTORUL zâmbește larg un moment.)
Ceea ce e un fapt pozitiv
(PURTĂTORUL aprobă.)
și în cele din urmă chiar
favorabil proscrisului.
(PURTĂTORUL se oprește din clătinarea aprobatoare)
Deci situația lui
(așteaptă o încurajare)
nu poate rămâne
(așteaptă)
decât aceeași.
(PURTĂTORUL ridică bărbia cu înțeles.)
N-am putea găsi ceva
care să-l facă pe luminăția-sa
să zâmbească în continuare?
PURTĂTORUL DE CUVÂNT (copleșit de uimire spre frenezie): O, ba da! Ba da! Ba da! Ba da!
Intransigența revoluționară...
PUPAK: Ce-i cu ea?
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Tocmai intransigența lor va lucra
pentru noi
PUPAK: Dar ați fost de acord că
251din principiu
n-a fost o revoluție românească!
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Dar cine amintește de ea?
Scrie despre un principe!
Chiar dacă e conațional.
Savanții noștri să-i arate tot interesul,
chiar și admirația,
și proscrisul va fi incapabil
să se apere în fața
universalei doctrine republicane.
Incapabil să justifice
de ce el revoluționarul
elogiază monarhia
pentru ceilalți exaltați ai Europei
motivul e prea subtil
ca să nu fie ignorat.
Mi se pare că asta voiai —
să îl știi izolat.
În sfârșit, este!
Acum și pentru mine Stafiasursa
începe să fie numai o pânză de sită.
PUPAK (exultând de bucurie se joacă cu degetele ambelor mâini în barbete): Wunderbar!trad. Atunci, excelență,
să nu renunțăm la a-l aresta
ca hoț de buzunare.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Sigur că da! Îl vom rechema
pe negustorul de dantele...
PUPAK: Dar după ce moare arestatul.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: O! E chiar mai bine așa! După.
Și va declara ce-i povestea răposatul
până să vină poliția să-l ridice —
că înainte de a se propune pentru încoronare,
(PUPAK deschide gura spre a spune ceva.)
252din frica de a nu fi acceptat,
da-da, și din frică
a traversat clandestin Austria noastră aulică
pe numele arhaicului vasal
al eternului nostru împărat,
închipuindu-se os regal.
PUPAK (pufnește pe gură sub presiune, concentrat. Izbucnește inchizitorial): De ce n-ai declarat de la început
toate acestea, domnule Folticska?
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Din jenă. Nu e prea demn pentru un domn
în toată firea să asculte bazaconii orientale.
(PUPAK șuieră calmat. Purtătorul râde spre sală.)
PUPAK: Să nu exagerăm.
Muntenia are totuși capitala
nu la Paris — la București.
Iar el e bolnav, adus de spate,
scofâlcit, nu-i așa?
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Și aplecat asupra a tot felul de hărți!
Atunci e atins
și de o gravă manie!
Taie cu foarfeca din teritoriile
marilor state imperiale
și lipește la nesfârșit bucățile de hârtie
într-o singură Românie —
am și câțiva studenți bursieri
care oricând pot declara
că l-au văzut din două în două zile,
chiar ieri și răsalaltăierisursa,
clănțănind din foarfeci
pe malurile Seneisursa
și tăind pe furiș pagini
din atlasurile de pe tarabe.
PUPAK: Fără hărți, totuși.
253E util să evităm excitarea
uneia din ideile revoluției.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Revoluția trece Principatele Române.
Individul trebuie făcut indezirabil
pentru oricine le va fi stăpân
dintre imperiile învecinate.
Asta-i soluția —
gloata și acum se-ntreabă
gemând — ce-s cu
atâtea nenorociri peste noi?
Guvernul legal le răspunde: Nu știți
cine-i de vină? Bălcescu
și ai lui. Și mai ales Revoluția.
(Privește peste umărul lui PUPAK undeva, într-alt colț al sălii.)
Și acum vin întrebările ucigătoare
printre ai lui: ce a lăsat în urmă
fugind aiurea prin Europa?
Țara ocupată de trupe străine,
(PUPAK discret se întoarce pentru a surprinde eventualul convorbitor.)
teroare, sigur părintească,
dar tot cu sânge și mulți arestați.
(PUPAK își schimbă locul față de PURTĂTOR.)
Ăștia
ăștia dacă l-ar vedea pe năsălieglosarsursa
(privește tot peste umărul lui PUPAK în sală)
vânăt, subțire, ca de lemn,
s-ar întoarce cu spatele scârbiți
cutremurându-se de silă.
(PUPAK se întoarce brusc.)
254Uite-l ce curat pare!
Ce-am crezut noi despre el,
și de fapt cine era...
Un cap al revoluției ahtiat
să-și ofere propria persoană drept unică salvare
a națiunii.
Savanții noștri asta să spună
tare și apăsat.
(PUPAK dă din cap aprobator, dar absorbit de cercetarea din ochi a direcțiilor în care a privit PURTĂTORUL.)
Naivii lui compatrioți credincioși
în republică
vor simți din disperare și ură
nevoia să dea odată,
fie și pe ascuns,
cu o vorbă și cu o piatră
în mort.
(PUPAK aplaudă)
Iar dacă unii bezmetici
(arată cu bărbia sala)
de durere și nevenindu-le să creadă
vor încerca să zică
(PUPAK se întoarce cu fața spre sală scrutând-o.)
„Știm noi cum se pot aranja murdăriile
pe seama oricui”,
se vor auzi imediat alte voci
strigând — (duce mâna pâlnie la ureche.)
(PUPAK își încordează auzul.) —
Gura!
Ideile revoluției
dau la iveală numai escroci.
255PUPAK (extaziat, mișcându-și capul aprobator): Oy, Ja, Jatrad.
Minunat! Minunat!
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Alții doar pe mutește
le vor vârî ăstora sub ochi
ce s-a scris în presa imperiului
din când în când — nu prea des
dar, totuși, un an, doi la rând.
(PUPAK continuă să dea din cap aprobator. PURTĂTORUL respiră șuierat, de plăcere, luând o poză dominatoare.)
Acum da. Acum
Europa. Aport —
viu sau mort.
(Tăcând și mișcându-se fără zgomot, din sală se apropie grupul CONFIDENȚILOR.)
CONFIDENȚII (în cor): Excelenței-voastre,
vă înaintăm aceste rapoarte
pe care toți le-am semnat.
UN CONFIDENT: Unii cu degetul.
O CONFIDENTĂ: Nu știm toți carte.
COR: Excelențele-voastre,
Nu mai e.
De opt luni de zile e înmormântat
UN CONFIDENT: Dar știm numele vecinilor.
O CONFIDENTĂ: Și numărul criptei.
(PURTĂTORUL DE CUVÂNT și PUPAK încremenesc.)
256COR: Ăsta-i ultimul ban câștigat
de pe urma urmăritului.
(Își bagă un ban în gură.)
UN CONFIDENT: Azi, octombrie opsute cinștreisursa
(PURTĂTORUL și PUPAK cad pe spate ca două păpuși de lemn răsturnate. Imediat CONFIDENȚII se întorc spre spectatori, spre care privesc bănuitori și agresivi.)
SFÂRȘIT
Notele ediției
sursa Paul Cornel Chitic, Europa, aport — viu sau mort! — „comedie politică în 5 acte”, publicată întâi în revista «Teatrul» (nr. 9/1979), apoi în acest volum (1982). Aparatul polițienesc habsburgic de după 1848 îl urmărește pe Nicolae Bălcescu, „eroul absent”, care nu apare niciodată pe scenă. Premiera: Teatrul din Bârlad (26 iulie 1982, regia Matei Varodi); apoi Teatrul de Nord din Satu Mare (1989, regia Cristian Ioan). Titlul vine din replica lui Metternich de la p. 132: „Europa, cățea, aport — / pe fiecare din capii revoluției, pe rând, / viu sau mort!”.
sursa Lista de personaje amestecă figuri istorice (Metternich; Wolgemuth, după Ludwig von Wohlgemuth, guvernatorul Transilvaniei în 1849–1851; von Bach, ministrul de interne al Austriei; Elena Sturdza) cu personaje inventate, purtând adesea nume germane grăitoare: Schleimhascher (germ. Schleim „mucozitate, bale” + Hascher/Häscher „prinzător, scutier”: lingușitorul-zbir), Oberlicht („luminator, fereastră de sus”), Schwazeltritt (sugerează germ. schwatzen „a trăncăni” și Tritt „pas, lovitură de picior”). Gruparea „același interpret” indică dublarea rolurilor, un procedeu voit al piesei: aceiași actori joacă, de la un act la altul, slugile succesive ale aceleiași ordini.
sursa Revolutul Ö — personaj inventat, revoluționarul de paradă devenit informator al poliției; numele, format pe „revoluție”, are „o literă cu tremă” (p. 157), semn de distincție nobiliară pe care personajul și-l închipuie.
sursa Unchiul Puch — „generalul” din actul III, numit de nepoata lui „unchiule Puh” (p. 199) și identificat de Johannes drept „generalul Puchner” (p. 194): Anton von Puchner (1779–1852), comandantul trupelor imperiale din Transilvania din 1846, care în toamna lui 1848 a proclamat starea de război și a condus forțele antimaghiare din principat; învins de generalul Bem la Simeria (Piski, 9 februarie 1849) și la Sibiu (11 martie 1849).
sursa Elena Sturdza — eroina actului III, „contesă” și „principesă” (p. 208, 212), venită din Valahia la Viena să ceară cancelarului Schwarzenberg îngăduința ca Nicolae Bălcescu, exilat și bolnav, să locuiască în Transilvania, aproape de mama lui. Singurul personaj al piesei care nu e o marionetă a puterii.
sursa Sir Thomas Lawrence (1769–1830) — portretistul englez cel mai căutat al epocii, președinte al Academiei Regale (1820–1830). În 1815, după Congresul de la Viena, l-a pictat pe Metternich în uniformă de gală, cu decorații — portret din seria comandată de prințul regent pentru Waterloo Chamber de la Windsor (Royal Collection).
trad. „portret de aparat” (după fr. portrait d’apparat) — portret de ceremonie, oficial: personajul în mărime naturală sau aproape, în costum de gală, cu însemnele rangului, în decor fastuos.
Glosar — portret de aparat: Portret de ceremonie (după fr. portrait d’apparat): personajul, în mărime naturală, în costum de gală, cu însemnele rangului. Din rama unui asemenea portret, „precum e cel semnat de pictorul Thomas Lawrence”, coboară Metternich în actul I (p. 111). → glosar: portret de aparat
sursa Klemens Wenzel Lothar, conte, din 1813 prinț de Metternich-Winneburg zu Beilstein (1773–1859) — ministru de externe al Austriei din 1809, „cancelar de stat” (Haus-, Hof- und Staatskanzler, cancelar al Casei, al Curții și al Statului) din 1821; arhitectul Congresului de la Viena (1814–1815) și al ordinii conservatoare a Europei, „sistemul Metternich”. Revoluția vieneză din 13 martie 1848 l-a silit să demisioneze și să fugă (prin Germania și Olanda, în Anglia); s-a întors la Viena în 1851. Autorul scrie «Wineburg» în loc de «Winneburg».
sursa Anacronism voit, care revine în piesă (p. 229, 233): monarhia austro-ungară s-a născut abia prin Compromisul (Ausgleich) din 1867; în 1848 statul era Imperiul Austriei (din 1804).
sursa Ordinul Lâna de Aur (Toison d’or) — ordin cavaleresc întemeiat în 1430 de Filip cel Bun, duce al Burgundiei, moștenit de Habsburgi; cea mai înaltă distincție a Casei de Austria. Ordinul Sfântul Alexandru Nevski — ordin imperial rus, instituit în 1725. Metternich era decorat cu amândouă.
sursa Legiunea de onoare — ordinul național francez, creat de Napoleon Bonaparte în 1802. Vulturul Negru (1701) și Vulturul Roșu — cele mai înalte ordine ale regatului Prusiei.
trad. „Dumnezeule!” (germ.).
Glosar — mein Gott: „Dumnezeule!” (germ.) (p. 113, 117, 137, 146). → glosar: mein Gott
sursa Revoluția pașoptistă — valul de revoluții din 1848 („primăvara popoarelor”), pornit de la Paris (februarie) și întins la Viena, Berlin, Milano, Pesta, Praga, în Moldova, Țara Românească și Transilvania; cerea constituții, libertăți civile, emancipare națională și socială.
trad. „Vă trimit la naiba!” (fr., vulgar; literal: „vă umplu de excremente”) — formulă de dispreț obscen.
Glosar — Je vous emmerde: Fr., vulgar: „Vă trimit la naiba!” — formulă de dispreț obscen (p. 113). → glosar: Je vous emmerde
sursa «propaganzi» — plural învechit al lui propagand „propagandist, agitator” (după germ. Propagandist, fr. propagandiste), cum se scria în rapoartele vremii; revine în tot textul.
sursa «conțepe», «conțepțiuni» — deformări comice ale lui «concepe», «concepțiuni», în gura lui Folticska, care imită pronunția stricată a unui neamț sau evreu din Imperiu.
sursa Aluzie la sistemul de cenzură instituit de Metternich, mai ales prin Decretele de la Karlsbad (1819): gândul e liber, tiparul nu.
sursa «preopinent» — cel care a vorbit înaintea ta în dezbatere (lat. prae + opinari); antevorbitor, adversar de discuție.
sursa «sindrofie» — petrecere, reuniune mondenă (gr. syntrophia „tovărășie”), cuvânt de epocă fanariotă.
sursa «capel-maistru» — dirijor (germ. Kapellmeister), aici: dirijorul „concertului european” al marilor puteri de după 1815.
trad. „pluralul majestății” (lat. pluralis maiestatis) — folosirea pluralului „noi” de către suverani când vorbesc despre ei înșiși; Folticska îi răspunde cu un joc de cuvinte: „pluralul proprietății”.
Glosar — Pluralul majestății: Folosirea pluralului „noi” de către suverani când vorbesc despre ei înșiși (lat. pluralis maiestatis) (p. 117). → glosar: Pluralul majestății
sursa «cenzură preventivă» — controlul textelor înainte de tipărire (spre deosebire de cenzura represivă, de după apariție); pilonul regimului Metternich.
sursa «dagherotip» — cea dintâi tehnică fotografică răspândită, pe plăci de argint, făcută publică în 1839 de francezul Louis Daguerre (1787–1851).
trad. „Vai!” (fr.).
Glosar — Hélas: „Vai!” (fr.) (p. 119). → glosar: Hélas
sursa Parafraza unei maxime atribuite de obicei lui Metternich: „Quand Paris s’enrhume, l’Europe prend froid” — „Când Parisul răcește, Europa strănută / ia frig”. Revoluția din februarie 1848 de la Paris a pornit într-adevăr seria revoluțiilor europene.
sursa Caroline Bonaparte (1782–1839), sora lui Napoleon, soția mareșalului Joachim Murat, regină a Neapolelui (1808–1815); a fost, în anii petrecuți de Metternich ca ambasador la Paris (1806–1809), una dintre amantele lui.
sursa «micul caporal» (fr. le petit caporal) — porecla afectuoasă dată lui Napoleon de soldații săi după bătălia de la Lodi (1796).
sursa Aluzie la Congresul de la Viena (1814–1815), prezidat de Metternich, care a refăcut harta Europei după Napoleon, între baluri și serbări; vorba de spirit a prințului de Ligne: „Le congrès danse, mais il ne marche pas” — „Congresul dansează, dar nu înaintează”.
sursa Sfânta Alianță — pactul încheiat la Paris, în septembrie 1815, între țarul Alexandru I, împăratul Francisc I al Austriei și regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei, în numele principiilor creștine; a devenit instrumentul lui Metternich împotriva mișcărilor liberale și naționale.
sursa «iacobin» — membru al Clubului iacobinilor, gruparea radicală a Revoluției franceze (Robespierre); prin extensie, revoluționar extremist.
sursa «Marseilleza» (La Marseillaise) — cântecul de război scris de Rouget de Lisle în 1792, devenit imnul Revoluției franceze; simbol al tuturor revoluțiilor secolului XIX.
sursa «carbonarism» — mișcarea societăților secrete revoluționare ale carbonarilor (it. carbonari „cărbunari”), născută în Italia la începutul secolului XIX, cu răscoale în 1820–1821 și 1831; obsesia poliției lui Metternich.
sursa «francmasonii» — membrii francmasoneriei, asociație inițiatică organizată în „loji”; propaganda conservatoare a vremii le atribuia complotul revoluțiilor.
trad. „Iată! Ce abject!” (fr.).
sursa Metternich s-a numit el însuși, în „testamentul politic” din hârtiile lui postume (Mein politisches Testament, în Aus Metternich’s nachgelassenen Papieren, vol. VII, 1883), „socialist conservator”: jocul politic al vremii nu i se părea să răspundă nevoilor epocii. [Klemens von Metternich — Aus Metternich’s nachgelassenen Papieren, hrsg. von Richard Metternich-Winneburg, geordnet von Alfons v. Klinkowström, vol. VII (Wien, W. Braumüller, 1883), care cuprinde «Mein politisches Testament», scan archive.org (University of Toronto), de]
sursa Robert Owen (1771–1858), industriaș și reformator galez, părintele socialismului cooperatist; Pierre-Joseph Proudhon (1809–1865), teoreticianul francez al anarhismului („Proprietatea e furt!”, 1840) — tipărit greșit «Prudhon»; Louis Blanc (1811–1882), socialist francez, autorul «Organizării muncii» (1839), membru al guvernului provizoriu din februarie 1848.
sursa Formulă care rezumă doctrina lui Metternich: conservarea ordinii existente ca politică activă, de intervenție (intervențiile din Italia și Spania, 1821–1823).
sursa Ludovic Filip I (Louis-Philippe, 1773–1850), „regele burghez” al Franței (1830–1848); a abdicat la 24 februarie 1848, în urma revoluției din Paris, și s-a refugiat în Anglia.
sursa La 13 martie 1848 a izbucnit revoluția la Viena: studenții și muncitorii au manifestat în fața clădirii Stărilor Austriei de Jos, armata a tras, iar în aceeași seară Metternich a fost silit să demisioneze; a fugit din capitală a doua zi.
trad. „te iubesc” (germ.).
sursa Motivul scenei: legenda (de circulație populară și în caricaturile vremii) potrivit căreia Metternich ar fi scăpat din Viena deghizat în haine de femeie, în chip de spălătoreasă. Fuga lui, discretă, a fost subiect de satiră încă din martie 1848.
trad. „Minunat!” (germ.) — interjecție care devine, în piesă, ticul verbal al tuturor funcționarilor habsburgici.
Glosar — Wunderbar: „Minunat!” (germ.) — ticul verbal al funcționarilor habsburgici din piesă (p. 129, 141, 149, 169, 185–186, 217, 251, 255). → glosar: Wunderbar
sursa Francisc I (1768–1835) — ultimul împărat romano-german (Francisc al II-lea, 1792–1806) și primul împărat al Austriei (1804–1835), sub care Metternich și-a construit sistemul. Lui i se atribuie vorba, rostită în fața profesorilor unui liceu sau a unei universități, că statul n-are nevoie de savanți, ci de supuși ascultători.
trad. fr. lèse-majesté (corect cu accent grav) — „lezmajestate”: crima de ofensă adusă suveranului, încadrare elastică prin care orice gest putea fi pedepsit.
Glosar — lese-majesté: Lezmajestate (fr. lèse-majesté) — crima de ofensă adusă suveranului, încadrare elastică prin care orice gest putea fi pedepsit (p. 130). → glosar: lese-majesté
trad. „tablou viu” (fr. tableau vivant) — grup de actori care alcătuiesc, nemișcați și tăcuți, o scenă pictată sau o alegorie.
Glosar — tabloul vivant: Tablou viu (fr. tableau vivant) — grup de actori care alcătuiesc, nemișcați și tăcuți, o scenă pictată sau o alegorie. În actul I din «Europa, aport — viu sau mort!», „tabloul vivant al revoluției” — studenți, proletari și burghezi încremeniți — se însuflețește la semnul lui Folticska și încremenește din nou (p. 125–133). → glosar: tabloul vivant
sursa «târn» — (reg.) coș mare de nuiele; aici, coșul spălătoresei.
sursa «aport» — comanda dată câinelui de vânătoare să aducă vânatul (fr. apporte! „adu!”). Metternich, pus să joace scena fugii, își lasă moștenire porunca: Europa, ca o cățea dresată, să-i aducă rând pe rând pe capii revoluției, „viu sau mort” — de aici titlul piesei.
sursa «autorele» — formă comică, pretins pedantă, a lui «autorul»; Folticska se adresează peste capul publicului autorului piesei. «comicărie» — farsă, bufonerie.
trad. „nume odioase” (lat.) — din zicala nomina sunt odiosa, „numele sunt odioase”, adică e mai bine să nu dai nume.
Glosar — nomina odiosa: Din zicala latină nomina sunt odiosa, „numele sunt odioase” — e mai bine să nu dai nume (p. 134). → glosar: nomina odiosa
sursa Anii piesei: 1848 (revoluția), 1850 (urmărirea exilaților, actele II–IV) și 1852 (actul V), anul morții lui Nicolae Bălcescu (Palermo, 29 noiembrie 1852).
sursa «plaivaz» — (reg., Transilvania) creion (din germ. Bleiweiß); „plaivaz tricolor”: creion în culorile drapelului românesc.
sursa «aulic» — de curte, al curții imperiale (lat. aulicus, din aula „curte”); epitet oficial obsesiv al lumii habsburgice în piesă („Consilier aulic”, „Purtătorul aulic de cuvânt”).
trad. „notați bine!” (lat.) — formulă de atragere a atenției.
Glosar — nota bene: „Notați bine!” (lat.) — formulă de atragere a atenției (p. 135). → glosar: nota bene
trad. «mademoiselle» — „domnișoară” (fr.).
Glosar — mademoiselle: „Domnișoară” (fr.); MADEMOISELLE — una din confidentele poliției în «Europa...» (p. 110, 135–136, 138–141). → glosar: mademoiselle
sursa «apostolic(ă)» — din titlul „Maiestate Apostolică” (Apostolische Majestät), purtat de Habsburgi ca regi ai Ungariei (acordat de papă în 1758, după tradiția Sfântului Ștefan).
sursa «Herr» — „domnul” (germ.). Folticska își germanizează numele (Feltiz, apoi Feltitz, p. 137) ca să pară bun supus al Casei de Austria.
trad. germ. Hoflieferant (cu un singur «f»; în carte «hofflieferant») — „furnizor al Curții”: titlu acordat negustorilor care aprovizionau Curtea imperială, purtat cu mândrie pe firmă.
Glosar — hofflieferant: Germ. Hoflieferant — „furnizor al Curții”, titlu acordat negustorilor care aprovizionau Curtea imperială (p. 136). → glosar: hofflieferant
sursa Lajos Kossuth (1802–1894) — conducătorul revoluției maghiare din 1848–1849, ministru de finanțe, apoi președinte al Comitetului Apărării Patriei și guvernator-președinte al Ungariei (aprilie–august 1849); după înfrângere a trăit în exil (Turcia, Anglia, Italia).
sursa Schönbrunn — palatul de vară al Habsburgilor, la marginea Vienei, construit în forma de azi sub Maria Terezia.
sursa Karlsruhe — capitala Marelui Ducat de Baden, unul dintre focarele revoluției germane din 1848–1849.
sursa «locantă» — (înv.) local, han, birt (it. locanda).
sursa «polcă» — dans vioi în doi timpi, de origine cehă, la modă în toată Europa din anii 1840; „răzvrătit” pentru că era legat de renașterea națională cehă.
trad. „trăiască libertatea, egalitatea, fraternitatea!” (fr.) — deviza Revoluției franceze, reluată de revoluția din 1848.
trad. „Minunat! Minunat!” (germ.).
sursa Nicolae Bălcescu (1819–1852) — istoric și revoluționar, unul dintre conducătorii revoluției din Țara Românească (1848), membru al Guvernului provizoriu; exilat după intervenția otomană și rusă din septembrie 1848, a încercat în 1849 împăcarea dintre revoluționarii români și maghiari (proiectul de pacificare acceptat de Kossuth la Seghedin, iulie 1849), apoi a dus propagandă pentru cauza română la Paris și Londra. Bolnav de tuberculoză, a murit la Palermo, la 29 noiembrie 1852. Eroul absent al piesei: toată mașinăria polițienească se învârte în jurul lui, dar el nu apare niciodată.
sursa «karton» (pl. «kartoane») — dosar de carton, fișă (germ. Karton); grafia cu «k» imită birocrația austriacă.
sursa În 1840 Bălcescu fusese arestat pentru participarea la conspirația lui Mitică Filipescu și închis la mănăstirea Mărgineni; de aici socoteala celor „zece ani” de urmărire.
sursa Alexander von Bach (1813–1893) — avocat vienez, ministru al justiției (1848–1849), apoi ministru de interne al Austriei (1849–1859); numele lui a botezat „regimul Bach”, neoabsolutismul centralizator și polițienesc al anilor 1850.
sursa «valah» — numele dat de străini românilor (germ. Walache), aici cu nuanță disprețuitoare.
sursa În vara lui 1849 Bălcescu a negociat cu Kossuth, la Debrețin și Seghedin, împăcarea româno-maghiară; „proiectul de pacificare” a fost acceptat de Kossuth la Seghedin (Szeged) în iulie 1849, prea târziu ca să schimbe soarta războiului.
sursa «barbete» — favoriți, perciuni lungi purtați pe obraji (fr. barbette), moda funcționarilor austrieci ai vremii (după chipul lui Franz Joseph).
sursa «ghișet» — formă veche pentru «ghișeu» (fr. guichet).
sursa Napoleon I Bonaparte (1769–1821), împăratul francezilor (1804–1814/1815), cu care Austria a purtat războaie între 1796 și 1815.
sursa Joc de cuvinte obscen pe numele lui Pupak, rostit (cu intenție sau din neatenție) de Consilier.
trad. „statul polițienesc” (germ.) — aici, personificat: Consilierul se adresează direct poliției statului.
Glosar — Polizeistaat: „Statul polițienesc” (germ.) — aici personificat: Consilierul i se adresează direct (p. 147). → glosar: Polizeistaat
sursa În subordonata germană verbul conjugat stă la sfârșitul frazei; Pupak așteaptă, ca într-o frază germană, „verbul” — denunțul.
sursa «delator» — denunțător, informator (lat. delator).
sursa «potemkinadă» — înscenare, decor fals menit să ascundă realitatea; de la „satele lui Potemkin”, fațadele pe care favoritul Ecaterinei a II-a le-ar fi ridicat în 1787 pe traseul călătoriei împărătesei în Crimeea.
sursa Ludwig von Wohlgemuth (1788–1851) — general austriac, numit la 11 aprilie 1849 guvernator civil și militar al Transilvaniei, primul guvernator al regimului neoabsolutist; a murit în aprilie 1851, în drum spre Viena. Numele, scris în piesă «Wolgemuth», înseamnă în germană „voios, bine dispus”.
trad. „Minunat...” (germ.).
Glosar — Wunderbar: „Minunat!” (germ.) — ticul verbal al funcționarilor habsburgici din piesă (p. 129, 141, 149, 169, 185–186, 217, 251, 255). → glosar: Wunderbar
trad. „iată” (fr.).
Glosar — Voilà: „Iată!” (fr.) (p. 122). → glosar: Voilà
sursa Confuzia poliției franceze între Bălcescu și C. A. Rosetti (Constantin Alexandru Rosetti, 1816–1885), revoluționar pașoptist, exilat la Paris, mai târziu unul dintre întemeietorii liberalismului românesc.
trad. „e același lucru, e totuna” (fr.).
sursa «Principatele dunărene» — Moldova și Țara Românească, sub suzeranitate otomană și, din 1829 (Tratatul de la Adrianopol), sub protectorat rusesc.
sursa În vara lui 1849, la cererea lui Franz Joseph, armatele țarului Nicolae I au intervenit în Transilvania și Ungaria împotriva revoluției maghiare, care a capitulat la Șiria (13 august 1849); trupele ruse au rămas apoi o vreme în Principate.
trad. „Și așa mai departe...” (germ.) — formula cu care Wolgemuth taie discuția.
Glosar — Und so weiter: „Și așa mai departe” (germ.) — formula cu care Wolgemuth și funcționarii taie discuția (p. 150, 168, 222, 230). → glosar: Und so weiter
sursa Karl Ferdinand von Buol-Schauenstein (1797–1865) — diplomat austriac, ministru de externe între 1852 și 1859, după moartea lui Felix von Schwarzenberg.
sursa «Înalta Poartă» (sau «Sublima Poartă») — guvernul Imperiului Otoman, după poarta palatului marelui vizir din Constantinopol.
sursa Kindersinfonie („Simfonia jucăriilor”) — lucrare orchestrală cu jucării sonore (cuc, trompetă de copil, privighetoare de apă), tipărită multă vreme sub numele lui Joseph Haydn (Hob. II:47), apoi atribuită lui Leopold Mozart; cercetările recente îl socotesc autor pe benedictinul tirolez Edmund Angerer (1740–1794). Atribuirea rămâne disputată.
sursa Anecdotă despre răspunsul „Oi vedea!” dat românilor de un împărat habsburg în trecere prin Transilvania (Iosif al II-lea a vizitat principatul în 1773, 1783 și 1786; Francisc I, în 1817); vorba ajunsese proverbială pentru promisiunile amânate.
sursa Avram Iancu (1824–1872) — avocat, conducătorul românilor din Munții Apuseni în revoluția din 1848–1849, numit de ai lui „Crăișorul munților”; după 1849 a cerut în zadar la Viena drepturile promise românilor, refuzând decorațiile. Numele, silabisit «Avra-am Ian-cu», imită pronunția germană.
sursa Unirea Transilvaniei cu Ungaria, votată de Dieta de la Cluj la 30 mai 1848 și respinsă de românii adunați la Blaj; după 1849 Viena a separat din nou Transilvania de Ungaria.
sursa Brătianu — frații Dumitru (1818–1892) și Ion C. Brătianu (1821–1891), revoluționari pașoptiști munteni, exilați la Paris după 1848.
sursa Ioan Maiorescu (1811–1864) — cărturar ardelean, profesor la Craiova și Iași, agent diplomatic al guvernului revoluționar muntean pe lângă Parlamentul german de la Frankfurt (1848), apoi activ la Viena pentru cauza românilor; tatăl lui Titu Maiorescu.
sursa Alexandr Duhamel — general rus, comisarul extraordinar al țarului în Principatele Române în 1848; în septembrie 1848 a intrat cu trupele rusești în Țara Românească, unde a contribuit la înăbușirea revoluției.
sursa «Bukarest» — București, în grafie germană.
sursa «ocaziune» — formă veche pentru «ocazie».
sursa Lozinca revoluționară „Moarte tiranilor!” (fr. Mort aux tyrans!), din Revoluția franceză.
sursa «tabac» — tutun de prizat (germ. Tabak, fr. tabac); «a priza» — a trage tutun pe nas.
sursa «brevet» — act oficial care atestă un titlu, un grad sau un drept.
sursa Bruxelles — capitala Belgiei, refugiu al multor exilați politici după 1848.
trad. „glasate” (fr. glacé) — mănuși fine din piele lucioasă de ied, semn de eleganță aristocratică.
sursa «taroc» — joc de cărți foarte răspândit în Austria secolului XIX (germ. Tarock).
sursa Citat dat de Revolutul Ö drept „un fragment dintr-o scriere” a revoluționarilor români pregătită pentru tipar; prin stil, se înrudește cu scrierile din exil ale lui Bălcescu (Mersul revoluției în istoria românilor, 1850). «impilatorii» — asupritorii.
sursa «obezi» — butuci de lemn în care se prindeau picioarele osândiților; cătușe.
sursa Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770–1831) — filosof german; în Prelegerile de filosofie a istoriei împarte popoarele în „istorice”, purtătoare ale spiritului universal, și popoare fără istorie — idee pe care Revolutul o deformează. [G. W. F. Hegel — Vorlesungen über die Philosophie der Geschichte (Berlin, Duncker und Humblot, 1848; editori, după fișă: Ph. Marheinecke, E. Gans, K. Hegel), scan archive.org (din colecțiile Universității din Gent), de]
trad. „peste toate!” (germ.) — din „Deutschland, Deutschland über alles”, primul vers din Das Lied der Deutschen (1841) de August Heinrich Hoffmann von Fallersleben.
Glosar — über alles: „Peste toate!” (germ.) — din primul vers al cântecului lui Hoffmann von Fallersleben Das Lied der Deutschen (1841), „Deutschland, Deutschland über alles” (p. 162). → glosar: über alles
sursa «a icni» — aici: a face să icnească, a izbi astfel încât să-i taie răsuflarea.
sursa «lecțiune» — formă veche pentru «lecție».
sursa Alexander von Bach era ministru de interne (1849–1859), cum îl numesc celelalte replici (p. 143, 187, 221); aici Pupak îl numește „ministru de externe”.
sursa «policar» — degetul mare (lat. pollex).
sursa «coadă de bidinea» — (expr.) unealtă a altuia, om folosit pentru treburi murdare.
sursa «cocoșul roșu» — (expr.) incendiul pus de răsculați („a pune cocoșul roșu” = a da foc).
sursa «Frau» — „doamna” (germ.).
trad. „Draga mea doamnă, domnul Bonifatz” (germ.; corect: Meine liebe Frau).
trad. „Și așa mai departe” (germ.).
Glosar — Und so weiter: „Și așa mai departe” (germ.) — formula cu care Wolgemuth și funcționarii taie discuția (p. 150, 168, 222, 230). → glosar: Und so weiter
sursa «a da apă la șoricei» — (expr. fam.) a plânge.
trad. „O clipă!” (germ.; corect: Einen Moment!).
trad. „prietenii mei” (fr.).
sursa «ultraromânii» — termen al propagandei maghiare și austriece pentru românii socotiți naționaliști extremi.
sursa «vodevil» — comedie ușoară, cu cuplete cântate (fr. vaudeville).
sursa «cadril» — dans de societate în patru perechi, așezate în careu (fr. quadrille).
sursa «Consilier aulic» (germ. Hofrat) — titlu de rang înalt în birocrația habsburgică.
trad. „în amănunt” (fr. en détail).
sursa Wiener Zeitung — ziarul oficial al guvernului austriac, apărut din 1703 (întâi ca Wiennerisches Diarium).
sursa Avram Iancu (vezi p. 153), numit în actele austriece și Abraham Janku.
sursa «franctiror» — luptător neregulat, partizan (fr. franc-tireur).
sursa Julius Jacob von Haynau (1786–1853) — general austriac, poreclit „hiena de la Brescia”; în 1849 comandant suprem în Ungaria, a înăbușit revoluția maghiară și a ordonat represaliile sângeroase de după capitulare (execuția celor 13 generali la Arad, 6 octombrie 1849).
sursa Imperiul Austriei cuprindea, alături de germani, maghiari, cehi, slovaci, polonezi, ruteni, români, croați, sârbi, sloveni și italieni.
sursa «prurit» — mâncărime (lat. pruritus).
sursa Împăratul Austriei era totodată rege al Ungariei și rege al Boemiei; de aici distincția comică între „împăratul” și „regele” din aceeași persoană.
sursa Henry John Temple, al 3-lea viconte Palmerston (1784–1865) — ministru de externe al Marii Britanii (1830–1834, 1835–1841, 1846–1851), apoi prim-ministru. Bălcescu a fost primit de Palmerston și de Richard Cobden în timpul propagandei sale pentru cauza română în Anglia (1850).
trad. „ora cinci” (engl.) — ceaiul de la ora cinci după-amiaza (five o’clock tea), ritual al societății britanice.
Glosar — five o'clock: „Ora cinci” (engl.) — ceaiul de la ora cinci după-amiaza, ritual al societății britanice (p. 177). → glosar: five o'clock
sursa The Daily News — cotidian liberal londonez, întemeiat în 1846, primul lui redactor-șef fiind Charles Dickens.
trad. „domnule” (engl.) — formula de adresare a valetului englez; Yes, Sir — „da, domnule”.
Glosar — Sir: „Domnule” (engl.), titlul cavalerilor englezi, folosit servil de Corales și Momio față de Mamita, capitalistul anglo-saxon („Sir Mamita”, p. 33); „Sir, Herr, monsieur, señor” (p. 36) — „domnule” în patru limbi (p. 32–33, 36–37, 48, 55, 62, 73–74, 87, 178–179). → glosar: Sir
sursa Giuseppe Mazzini (1805–1872) — revoluționarul italian, întemeietorul „Tinerei Italii” (1831), triumvir al Republicii Romane (1849), apoi exilat la Londra.
sursa László Teleki (1811–1876) — conte maghiar, reprezentantul guvernului revoluționar al lui Kossuth la Paris (1848–1849); cu el a tratat Bălcescu împăcarea româno-maghiară și proiectul confederației dunărene. Numele e scris în piesă «Telecky» și «Teleky».
trad. engl. son of a bitch (în carte «sun») — „fiu de cățea”, înjurătură.
Glosar — sun of a bitch: Engl. son of a bitch (în carte «sun»), „fiu de cățea” — înjurătură (p. 180). → glosar: sun of a bitch
trad. „Mulțumesc” în germană, franceză și italiană.
sursa Itinerarul lui Bălcescu în 1849: din exilul de la Constantinopol (Istanbul) prin Belgrad, apoi în Ungaria revoluționară (Debrețin, Pesta, Seghedin) și în Transilvania, apoi, după înfrângere, la Paris și Londra.
trad. „Minunat... Da, da!” (germ.).
trad. „doamnelor și domnilor” (germ.; corect: meine Damen und Herren).
sursa Felix, prinț de Schwarzenberg (1800–1852) — diplomat și om de stat austriac, prim-ministru (ministru-președinte) și ministru de externe din noiembrie 1848 până la moartea sa (5 aprilie 1852); a impus urcarea pe tron a lui Franz Joseph, a cerut intervenția rusă în Ungaria și a pus bazele neoabsolutismului.
sursa «Johannes Kajony» e forma germano-maghiară a numelui românesc „Ioan Căianu(l)”; personajul își mărturisește originea română ascunsă sub numele germanizat.
sursa «Valahia» — Țara Românească (Muntenia), în terminologia străină a vremii.
sursa «rogu-vă» — formă veche, cu pronume enclitic, pentru «vă rog».
trad. fr. Merci beaucoup (în carte «Merçi», cu sedilă greșită) — „mulțumesc mult”.
sursa «pronie» — providența divină (gr. pronoia).
sursa «poemă» — formă veche pentru «poem».
sursa «a nu face mare brânză» — (expr. fam.) a nu reuși mare lucru.
sursa «gubernial» — al Guberniului, organul suprem de administrare a Transilvaniei sub Habsburgi (cu sediul la Sibiu, apoi la Cluj), condus de guvernator.
sursa Anton von Puchner (1779–1852) — generalul comandant al trupelor imperiale din Transilvania în 1848–1849 (vezi p. 110), cartiruit la Sibiu.
sursa «recamier» — sofa joasă, cu un capăt ridicat, pentru odihnă pe jumătate culcat (după doamna Juliette Récamier, care pozează pe o asemenea canapea în portretul lui David, 1800).
trad. germ. Ausweis (în carte «ausweiss») — „act de identitate, legitimație, permis”; autorul îl traduce el însuși prin „liberă trecere”.
sursa «muty» — pare a fi germ. Mutti „mămico” (în graiul copiilor), rostit cu accent străin.
sursa «drot» — sârmă (germ. Draht); aici, fierul de ondulat părul, încălzit în jar. «mangal» — cărbune de lemn.
trad. „Prințul meu! Prințul meu!” (fr.).
trad. „iubirea mea?” (fr.).
sursa Samuel von Brukenthal (1721–1803) — guvernatorul Transilvaniei (1777–1787) sub Maria Terezia și Iosif al II-lea; palatul lui baroc din Sibiu, cu colecțiile de artă, a devenit Muzeul Brukenthal (deschis publicului în 1817). Numele e scris în piesă «Bruckenthal».
trad. fr. Mes hommages (în carte «Mes omages») — „Omagiile mele”, formulă de salut respectuos.
trad. germ. Ausweis — „permis, legitimație” (vezi p. 195).
Glosar — ausweiss: Germ. Ausweis — act de identitate, permis; autorul îl traduce prin „liberă trecere” (p. 195, 199, 202). → glosar: ausweiss
trad. „Atenție!” (germ.).
Glosar — Achtung: „Atenție!” (germ.) (p. 201). → glosar: Achtung
trad. „mulțumesc frumos” (germ.).
sursa «porțile Orientului» — cliché al vremii pentru Țările Române, la marginea Imperiului Otoman.
sursa Prințul Felix von Schwarzenberg (1800–1852), prim-ministrul și ministrul de externe al Austriei (vezi p. 189).
sursa Nicolae Bălcescu (1819–1852), exilat după 1848 (vezi p. 142). Cererea pusă aici în gura Elenei Sturdza: să i se îngăduie să locuiască în Transilvania, aproape de mama lui, Zinca Bălcescu (1788–1862), până la îngăduința de a se întoarce în Țara Românească.
sursa «para chioară» — (expr.) nimic; «para» — monedă turcească măruntă.
sursa Generalul rus Duhamel, comisarul țarului în Principate (vezi p. 154). În septembrie 1848 trupele otomane (sub Fuad Pașa) și cele rusești au intrat în București și au înăbușit revoluția din Țara Românească.
sursa «muscali» — (pop.) ruși.
sursa «Sublima Poartă» — guvernul Imperiului Otoman (vezi p. 152).
sursa «Nicule» — vocativ afectuos de la Nicolae: Elena i se adresează lui Bălcescu în gând.
sursa «politikie», «politichie» (p. 211) — formă disprețuitoare, populară, pentru «politică»: intrigă, tertip.
sursa «ftizie» — tuberculoză pulmonară (gr. phthisis). Bălcescu, bolnav din anii închisorii de la Mărgineni (1840–1843), a murit de tuberculoză în 1852.
sursa Barbu Dimitrie Știrbei (1799–1869) — domnitorul Țării Românești numit după Convenția de la Balta-Liman (1849); a domnit în 1849–1853 și 1854–1856 și n-a îngăduit întoarcerea exilaților pașoptiști.
sursa «domiciliu forțat» — obligația de a locui într-un loc anume, sub supravegherea autorităților.
sursa «cazna» — chin, caznă; «a mare» — reluare populară, emfatică.
sursa «cu toptanul» — en gros, cu ridicata (tc. toptan); «cu țârâita» — câte puțin, cu picătura.
sursa Titulatură fantezistă: Schwarzenberg era ministru-președinte și ministru de externe; titlul de „cancelar de stat” dispăruse odată cu căderea lui Metternich.
trad. „Nu.” (germ.).
trad. „Nu.” (rus. нет).
Glosar — Niet: „Nu” (rus. нет) (p. 213). → glosar: Niet
trad. „Scumpă doamnă” (fr.).
sursa «indezirabil» — persoană nedorită, căreia i se interzice intrarea sau șederea într-un stat (fr. indésirable).
trad. „doamna” (fr.).
trad. fr. enfin (în carte despărțit «en fin») — „în sfârșit”, „la urma urmei”.
sursa «dizident» — opozant al regimului; termen anacronic, al vremii în care a fost scrisă piesa.
sursa «corifeu» — conducător al corului în teatrul antic; prin extensie, fruntaș al unei mișcări.
trad. „doamnă contesă” (fr.).
sursa «prostrație» — stare de prăbușire fizică și sufletească, de abatere totală.
sursa Golescu — frații Nicolae, Ștefan, Alexandru (Albu) și Radu Golescu, boieri munteni, fruntași ai revoluției din 1848 (Nicolae Golescu a fost membru al Guvernului provizoriu); exilați după 1848.
sursa «lege marțială» — regim de excepție, cu tribunale militare, proclamat în 1848–1849 la Viena și în provinciile răsculate.
sursa Reluare a maximei lui Frederic al II-lea cel Mare, regele Prusiei: „Le prince est le premier serviteur de l’État” — „Principele este cel dintâi servitor al statului” (Testamentul politic, 1752). [Frederic al II-lea al Prusiei — Testament politique (aprilie–iulie 1752), textul francez, în G. Küntzel, M. Hass (ed.), Die politischen Testamente der Hohenzollern nebst ergänzenden Aktenstücken, vol. II (Leipzig, B. G. Teubner, 1911), p. 1–84, scan archive.org (University of Toronto), fr]
sursa Citat pus de Bonifatz în gura lui Bălcescu, despre viziunea „naționalității” române descoperite pe piscurile Carpaților; ecou al paginilor din exil ale lui Bălcescu (Mersul revoluției în istoria românilor, 1850).
sursa Proiectul de confederație dunăreană (români, maghiari, sârbi) urmărit de Bălcescu în 1850–1851, în corespondența cu emigrația maghiară (László Teleki) — un stat federal care să înlocuiască stăpânirea imperiilor vecine.
sursa Anacronism voit: Austro-Ungaria există abia din 1867 (vezi p. 112).
sursa „Libertate, egalitate, fraternitate” — deviza Revoluției franceze, adoptată oficial de Republica a II-a (1848).
sursa «chibiț» — cel care privește un joc de cărți fără să joace și dă sfaturi nechemat (germ. Kiebitz).
sursa Oda bucuriei — finalul Simfoniei a IX-a de Ludwig van Beethoven (1824), pe versurile poemului An die Freude (1785) de Friedrich Schiller: „Alle Menschen werden Brüder” („Toți oamenii devin frați”). Aici, imn al fraternității cântat ironic de turnători. [Friedrich Schiller — An die Freude (1785; textul primei tipărituri, Thalia, 1786), după Sämtliche Werke, vol. 1 (München, 1962), Zeno.org (licență: gemeinfrei), de]
sursa Frază atribuită de Bonifatz corespondenței „sustrase” a lui Bălcescu.
sursa «ochean» — lunetă, binoclu.
sursa Citat dat ca fiind din Bălcescu („citez foarte exact”); tonul e al scrierilor din exil ale acestuia (Mersul revoluției în istoria românilor, 1850).
sursa Andrei Mureșanu, Un răsunet (1848) — poemul („Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte”), pe o melodie culeasă de Anton Pann, cântat la Brașov în iunie 1848 și devenit marșul revoluției românești; din 1990, imnul național al României. [Andrei Mureșanu — Un răsunet («Deșteaptă-te, române!», 1848), textul original din Foaie pentru minte, inimă și literatură, nr. 25, în alfabet chirilic, Wikisource ro, ro]
sursa Gazetele exilului pașoptist muntean de la Paris: România viitoare (1850, scoasă de Bălcescu) și Republica română (1851, Paris; nr. 2, 1853, Bruxelles), a fraților Brătianu și a lui C. A. Rosetti.
sursa Capitalele celor trei imperii care stăpâneau sau controlau ținuturile românești: Austria (Transilvania, Bucovina, Banatul), Rusia (Basarabia; protectoratul asupra Principatelor) și Imperiul Otoman (suzeranitatea asupra Principatelor).
sursa «huhurez» — bufniță de pădure; (fig.) om ursuz, singuratic.
sursa «lazaret» — spital (mai ales pentru boli molipsitoare), carantină.
sursa Frază pusă în gura lui Bălcescu, în spiritul încheierii din Mersul revoluției în istoria românilor (1850), unde își afirma încrederea în unirea tuturor românilor într-un singur stat.
sursa «imperial-regal» (germ. kaiserlich-königlich, „k.k.”) — epitetul instituțiilor Austriei, imperiu și regat totodată.
trad. „Vai!” — interjecție maghiară (jaj!), scrisă după pronunție.
Glosar — Yoy: „Vai!” — interjecție maghiară (jaj!), scrisă după pronunție (p. 243). → glosar: Yoy
sursa Orașele germane cu mandat de arestare împotriva lui Bălcescu — detaliu al piesei.
sursa «etcaetera» — lat. et caetera (et cetera) „și celelalte”, „și așa mai departe”.
sursa «doct» — savant, sentențios; didascalie: rostit cu aer docent.
sursa «sfanț» — monedă austriacă de argint de 20 de creițari (germ. Zwanziger), răspândită și în Țările Române.
sursa «intelighenție» — pătura intelectualilor (rus. intelligenția); termen anacronic, intrat în uz abia în a doua jumătate a secolului XIX.
sursa Mihai Viteazul (1558–1601), domnul Țării Românești (1593–1601), care în 1600 a unit sub stăpânirea lui Țara Românească, Transilvania și Moldova; în tratatul din 1598 îl recunoscuse ca suzeran pe împăratul Rudolf al II-lea — de aici „vasalul” invocat de Pupak. În exil, Bălcescu a scris Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, publicată postum (1861–1863) prin grija lui Alexandru Odobescu. [Nicolae Bălcescu — Istoria românilor supt Michaiu-Vodă Viteazul, urmată de scrieri diverse, publicate de Academia Română, cu precuvântare și note de A. I. Odobescu (București, Tipografia Academiei Române; precuvântarea datată 16 noiembrie 1877), scan archive.org, ro]
sursa Ecou posibil al celebrei deschideri a Manifestului Partidului Comunist (Marx și Engels, 1848): „O stafie bântuie Europa — stafia comunismului”. [Karl Marx, Friedrich Engels — Manifest der Kommunistischen Partei (februarie 1848), textul german după Marx-Engels-Werke, vol. 4, Marxists Internet Archive, de]
trad. „Minunat!” (germ.).
Glosar — Wunderbar: „Minunat!” (germ.) — ticul verbal al funcționarilor habsburgici din piesă (p. 129, 141, 149, 169, 185–186, 217, 251, 255). → glosar: Wunderbar
sursa «răsalaltăieri» — (pop.) acum trei zile, înainte de alaltăieri.
sursa Sena (fr. Seine) — fluviul Parisului; pe cheiurile lui se țin tarabele anticarilor (bouquinistes).
sursa «năsălie» — targă pe care se duce mortul la groapă.
trad. „Oh, da, da” (germ. Ja „da”).
sursa Nicolae Bălcescu a murit la Palermo, în Sicilia, la 29 noiembrie 1852, și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii capucinilor; mormântul lui nu s-a mai putut identifica.
sursa «opsute cinștrei» — (pop.) „opt sute cincizeci și trei”, adică octombrie 1853; ziua din care vorbește confidentul, cu aproape un an după moartea lui Bălcescu.
glosar același interpret — Indicația din lista de personaje a «Europei...» (p. 109–110): mai multe roluri sunt jucate de același actor (Metternich, Wolgemuth și Johannes Kajony; Folticska, von Bach și Purtătorul aulic de cuvânt etc.). Dublarea rolurilor face din funcționarii imperiului măști interșanjabile ale aceluiași aparat.
glosar REVOLUTUL Ö — Personaj inventat: revoluționarul de paradă devenit informator al poliției, cu nume redus la o vocală (p. 109, 156, 165).
glosar mademoiselle — „Domnișoară” (fr.); MADEMOISELLE — una din confidentele poliției în «Europa...» (p. 110, 135–136, 138–141).
glosar decor — Cadrul vizual al spectacolului (picturi, construcții, mobilier, obiecte) care arată locul acțiunii. Piesele volumului îl dau în didascalia de început (p. 7, 111, 148, 194, 258, 399) și îl reiau („Același decor”, p. 221, 244, 417); în «Mârâiala» decorul „sumar” al brigăzii artistice e montat și demontat chiar sub ochii publicului de citați și de cei trei tineri (p. 7, 111, 148, 194, 221, 244, 273–274, 287 etc.) — scena se arată ca scenă.
glosar portret de aparat — Portret de ceremonie (după fr. portrait d’apparat): personajul, în mărime naturală, în costum de gală, cu însemnele rangului. Din rama unui asemenea portret, „precum e cel semnat de pictorul Thomas Lawrence”, coboară Metternich în actul I (p. 111).
glosar Thomas Lawrence — Sir Thomas Lawrence (1769–1830) — portretistul englez cel mai căutat al epocii, autorul portretului de ceremonie al lui Metternich (pictat în jurul anului 1815, azi în colecția regală britanică) (p. 111).
glosar spotul — Spot (engl. spot) — proiector cu fascicul îngust, care luminează un singur punct al scenei. „Sub spotul aflat în crescendo”, chipul lui Metternich din tablou se arată „o mumie încăpățânată să trăiască” (p. 111).
glosar Clement Wenceslav Lothar — Forma românizată a prenumelui lui Metternich (germ. Klemens Wenzel Lothar), în titulatura solemnă cu care îl anunță Folticska (p. 111).
glosar Metternich — Klemens Wenzel Lothar von Metternich (1773–1859), diplomat renan intrat în serviciul Habsburgilor, a fost ministru de externe al Austriei din 1809 și cancelar de stat din 1821. După înfrângerea lui Napoleon, el a prezidat Congresul de la Viena (1814–1815), care a refăcut harta Europei, și a construit „sistemul Metternich”: echilibrul marilor puteri, Sfânta Alianță, intervenția împotriva oricărei revoluții, cenzura preventivă și poliția politică (Decretele de la Karlsbad, 1819). Timp de trei decenii, numele lui a fost sinonim cu Restaurația și cu reacțiunea.
Revoluția din Viena, izbucnită la 13 martie 1848, l-a silit să demisioneze chiar în aceeași seară și să fugă din oraș; a trăit în exil la Londra și Bruxelles și s-a întors la Viena în 1851, fără să mai aibă vreo funcție. Fuga lui a dat naștere unor legende populare și caricaturi — între ele aceea că ar fi scăpat ascuns sau deghizat ca spălătoreasă.
Actul I al «Europei...» pornește de la această legendă. Metternich e coborât dintr-un „portret de aparat” pictat de Thomas Lawrence; sub lumina spotului, „frumosul bărbat se arată a fi îngrozitor de bătrân, o mumie încăpățânată să trăiască” (p. 111). Adus „pe o podea de scânduri” (p. 112) ca să-și rejoace căderea, cu o spălătoreasă care îi repetă gesturile ca o oglindă, el rostește maximele doctrinei lui — „A conserva înseamnă a acționa!” (p. 124) —, se declară chiar „socialist” (p. 123) și, înainte de a fugi, își asmute „cățeaua” Europa asupra revoluționarilor: „Europa, cățea, aport” (p. 132) — de aici titlul piesei.
Metternich dispare din piesă după actul I, dar sistemul lui continuă fără el: actorul care îl joacă îi joacă și pe guvernatorul Wolgemuth și pe Johannes Kajony (p. 109), iar poliția lui von Bach și a lui Schwarzenberg îl vânează pe Bălcescu cu aceleași metode. Vezi revoluției pașoptiste, aport, spălătoreasă.
glosar Habsburg — Casa de Habsburg — dinastia care a domnit în Austria (și, ca regi, în Ungaria și Boemia) până în 1918 (p. 112, 155, 166).
glosar Austro-Ungar — Anacronism voit, care revine în piesă: monarhia austro-ungară s-a născut abia prin Compromisul din 1867; în 1848–1852 statul era Imperiul Austriei (p. 112, 229, 233).
glosar Lâna de aur — Ordinul Lâna de Aur (Toison d’or) — ordinul cavaleresc întemeiat în 1430 de Filip cel Bun, duce al Burgundiei, cel mai înalt ordin al Habsburgilor; Folticska i-l anină lui Metternich (p. 112).
glosar Nevski — Ordinul Sfântul Alexandru Nevski — ordin rusesc înființat în 1725, dat de țar marilor demnitari străini; Folticska i-l anină lui Metternich alături de Lâna de Aur (p. 112).
glosar Legiunii de onoare — Legiunea de onoare — ordinul național francez, creat de Napoleon în 1802 (p. 113).
glosar mein Gott — „Dumnezeule!” (germ.) (p. 113, 117, 137, 146).
glosar revoluției pașoptiste — „Pașoptist” vine de la „patruzeci și opt”: revoluțiile din 1848, numite și „primăvara popoarelor”. Valul a pornit de la Paris, unde revoluția din februarie l-a detronat pe regele Ludovic Filip și a proclamat Republica a II-a, și s-a întins în câteva săptămâni la Viena (13 martie), Berlin, Pesta, Praga, Milano, Veneția. Revoluționarii cereau constituții, libertatea presei, desființarea iobăgiei și, în imperiile multinaționale, drepturi pentru națiuni.
În Țările Române, revoluția a izbucnit în Moldova (martie), în Transilvania (Adunarea de la Blaj, mai) și în Țara Românească (Proclamația de la Islaz, iunie), unde un guvern provizoriu a condus țara până în septembrie, când trupele otomane și rusești au ocupat Bucureștiul. În Transilvania, conflictul dintre români și revoluția maghiară a dus la războiul civil din 1848–1849, în care Avram Iancu a apărat Munții Apuseni; încercarea de împăcare româno-maghiară, mijlocită de Nicolae Bălcescu în vara lui 1849, a venit prea târziu, iar intervenția armatelor țarului a pus capăt revoluției maghiare.
«Europa, aport — viu sau mort!» urmărește revoluția și urmarea ei: căderea lui Metternich în martie 1848 (actul I), apoi „anul 50 și apoi 52” (p. 134), anii exilului și ai represiunii, în care birocrația și poliția habsburgică — Wolgemuth, von Bach, Schwarzenberg, confidenții — îi urmăresc pe exilați prin toată Europa. Revoluția apare ca „tablou vivant” al studenților, proletarilor și burghezilor (p. 125–133), ca „Moarte tiranilor!” al revoluționarului devenit informator (p. 156) și ca „libertate, egalitate, fraternitate!” (p. 232).
Piesa e o comedie a represiunii, nu a revoluției: învinșii sunt absenți, iar învingătorii se dovedesc ridicoli în neputința lor de a prinde un om. Criticii au observat anacronismele voite („statul Austro-Ungar”, „dizidenți”, „intelighenție”), care fac din Viena anilor 1850 o oglindă a altor state polițienești. Vezi Metternich, Bălcescu, von Bach.
glosar Je vous emmerde — Fr., vulgar: „Vă trimit la naiba!” — formulă de dispreț obscen (p. 113).
glosar propaganzi — Plural învechit al lui «propagand» — propagandist, agitator politic (p. 114, 142, 174, 234).
glosar preopinentul — Preopinent — cel care a vorbit înainte în dezbatere; antevorbitor (p. 115).
glosar sindrofie — Petrecere, reuniune mondenă (gr. syntrophia) (p. 116).
glosar culise — Spațiul din spatele și din lateralele scenei, ascuns privirii publicului, de unde intră și unde ies actorii (p. 116, 219, 302); figurat, „calomnie de culise” — bârfă de culise, intrigă ascunsă (p. 116).
glosar capel-maistru — Dirijor (germ. Kapellmeister); „marele capel-maistru al politicii europene” — Metternich, dirijorul „concertului” marilor puteri (p. 117).
glosar Pluralul majestății — Folosirea pluralului „noi” de către suverani când vorbesc despre ei înșiși (lat. pluralis maiestatis) (p. 117).
glosar cenzură preventivă — Controlul textelor înainte de tipărire (spre deosebire de cenzura represivă, de după apariție), pilonul sistemului Metternich după Decretele de la Karlsbad (1819) (p. 118).
glosar dagherotip — Cea dintâi tehnică fotografică răspândită, făcută publică în 1839 de Louis Daguerre (p. 118).
glosar Hélas — „Vai!” (fr.) (p. 119).
glosar Carolina Murat — Caroline Bonaparte (1782–1839), sora lui Napoleon, soția mareșalului Joachim Murat, regină a Neapolelui (1808–1815); legătura ei cu Metternich era subiect de bârfă diplomatică (p. 120).
glosar micului caporal — „Micul caporal” (fr. le petit caporal) — porecla dată lui Napoleon Bonaparte de soldații săi (p. 120).
glosar Congres european dansant — Congresul de la Viena (1814–1815), prezidat de Metternich, care a refăcut harta Europei după Napoleon; vorba de spirit a vremii: „Congresul dansează, dar nu înaintează” (p. 120).
glosar cadril — Dans de societate în patru perechi, așezate în careu (fr. quadrille) (p. 171).
glosar Sfintei Alianțe — Sfânta Alianță — pactul încheiat la Paris în 1815 între Rusia, Austria și Prusia, instrumentul lui Metternich împotriva mișcărilor liberale și naționale (p. 120).
glosar lozincă — Lozinca (din rus. lozung, germ. Losung „parolă”) e formula scurtă, ușor de memorat și de scandat, prin care o putere sau o mișcare își rezumă programul. În România socialistă, lozincile erau peste tot: pe frontoanele fabricilor, pe panourile „propagandei vizuale”, pe pancartele de la defilări, în titlurile ziarelor și în finalul cuvântărilor („Munca — înainte de toate”, „Calitate și eficiență”).
Toate cele patru piese ale volumului sunt pline de lozinci. În «Schimbarea la față» le strigă ambele tabere: OAMENII ORDINII scandează „Cât suntem și vom mai fi / Noi iubim oamenii vii!” chiar în timp ce împușcă (p. 16), FEȚELE DE PORȚELAN strigă „Nație — legalitate” (p. 64), stânga răspunde cu „Un popor strâns unit...” (p. 42) și „Patria o muerte!” (p. 99). În «Europa...», „tabloul alegoric urlă frenetic pe două lozinci” (p. 129), iar Folticska vorbește de cei care aplaudă „frenetic noile lozinci” când se schimbă drapelul (p. 121).
În «Mârâiala», lozinca devine aproape personaj. Prologul se intitulează „Despre câteva lozinci de care nici nu poți și nici n-ai cum să te atingi” (p. 259), tinerii pedepsiți fixează literele lozincilor pe pancarte (p. 316), Samuil vorbește de „vătaful ăsta peste lozinci” (p. 314), iar Mârțu se teme să nu-i „sară din opincă / direct în lozincă” un parvenit (p. 330). „Șterge-ți, tataie, lozinca / de la gură” (p. 295) — după „a-ți șterge laptele de la gură” — spune tot: lozinca e vârsta copilăriei politice, de care cel care vrea să trăiască trebuie să se lepede.
Procedeul e cel al teatrului epic: lozinca afișată sau scandată nu e decor, ci obiect de examinat, pus în fața publicului ca să fie judecat. Pancarta lui Șuvăilă, „MAI BINE NU VEDEȚI — NU AUZIȚI!” (p. 322), întoarce chiar lozinca împotriva ei. Vezi propaganda, INDICAȚIE.
glosar marsilieze — „Marseilleza” (La Marseillaise) — cântecul de război scris de Rouget de Lisle în 1792, devenit imnul Revoluției franceze și al revoluționarilor europeni (p. 122).
glosar carbonarismului — Carbonarismul — mișcarea societăților secrete revoluționare italiene (carbonarii, „cărbunarii”) de la începutul secolului al XIX-lea (p. 122).
glosar francmasonii — Membrii francmasoneriei, asociație inițiatică organizată în loji, pe care propaganda conservatoare o acuza că pregătește revoluțiile (p. 122).
glosar Voilà — „Iată!” (fr.) (p. 122).
glosar tovarășul — „Tovarăș” — forma de adresare obligatorie în viața publică a României socialiste, între membrii de partid și, prin extensie, între toți cetățenii (p. 123, 259, 265–268, 270, 272–274, 281, 284, 286–287 etc.); familiar, „tov”, „tovule”, „tovarășu” (p. 302, 316, 385). În «Europa...», Metternich se miră de revoluționarii care vor „să se numească / tovarăși, prieteni — nu numai frați” (p. 123).
glosar Owen — Robert Owen (1771–1858) — industriaș și reformator galez, părintele socialismului cooperatist; alături de el, Metternich îi pomenește pe Pierre-Joseph Proudhon (1809–1865) și Louis Blanc (1811–1882), socialiști francezi (p. 123).
glosar figurant — Actor care apare în scenă fără rol propriu-zis, ca parte a figurației. Metternich, readus din tabloul lui pe „podeaua de scânduri”, se plânge de „modestul rol de figurant / al despotismului imperial” (p. 125).
glosar Ludovic Filip — Ludovic Filip I (1773–1850), „regele burghez” al Franței (1830–1848), detronat de revoluția din februarie 1848 (p. 126).
glosar Folticska — Personaj inventat al «Europei...»: maestrul de ceremonii al actului I, care îl readuce pe Metternich din tablou și reapare apoi, ca negustor de dantele („Herr Feltiz”, p. 136–137), printre suspecții și informatorii poliției; își deformează vorbele („conțepe”, „autorele”) ca să pară pedant (p. 126–127, 137, 247, 252).
glosar spălătoreasă — Motivul actului I: legenda, de circulație populară și în caricaturile vremii, potrivit căreia Metternich ar fi scăpat din Viena, în martie 1848, deghizat în spălătoreasă sau ascuns într-un coș de rufe; în piesă, SPĂLĂTOREASA e dublura lui comică (p. 111, 127).
glosar Wunderbar — „Minunat!” (germ.) — ticul verbal al funcționarilor habsburgici din piesă (p. 129, 141, 149, 169, 185–186, 217, 251, 255).
glosar lese-majesté — Lezmajestate (fr. lèse-majesté) — crima de ofensă adusă suveranului, încadrare elastică prin care orice gest putea fi pedepsit (p. 130).
glosar tabloul vivant — Tablou viu (fr. tableau vivant) — grup de actori care alcătuiesc, nemișcați și tăcuți, o scenă pictată sau o alegorie. În actul I din «Europa, aport — viu sau mort!», „tabloul vivant al revoluției” — studenți, proletari și burghezi încremeniți — se însuflețește la semnul lui Folticska și încremenește din nou (p. 125–133).
glosar aport — Comanda dată câinelui de vânătoare să aducă vânatul (fr. apporte! „adu!”). Metternich, pus să-și rejoace căderea, strigă „Europa, cățea, aport” (p. 132): Europa e asmuțită, ca o cățea dresată, asupra revoluționarilor — de aici titlul piesei (p. 109, 132, 255). La p. 14, „aportul valoros al tuturor locuitorilor” are sensul obișnuit, de contribuție.
glosar nomina odiosa — Din zicala latină nomina sunt odiosa, „numele sunt odioase” — e mai bine să nu dai nume (p. 134).
glosar plaivaz — (Reg., Transilvania) creion (din germ. Bleiweiß); „plaivaz tricolor” (p. 134).
glosar aulic — De curte, al curții imperiale (lat. aulicus); epitet obsesiv al lumii oficiale habsburgice („Consilier aulic”, „Purtătorul aulic de cuvânt”, „imperială aulică și apostolică”) (p. 135, 171–172, 243, 245–246).
glosar nota bene — „Notați bine!” (lat.) — formulă de atragere a atenției (p. 135).
glosar apostolică — „Apostolic(ă)” — din titlul „Maiestate Apostolică”, purtat de Habsburgi ca regi ai Ungariei (p. 136, 146, 174).
glosar Herr — „Domnul” (germ.) — Folticska își germanizează numele în „Herr Feltiz” ca să pară bun supus (p. 36, 136–137, 167).
glosar hofflieferant — Germ. Hoflieferant — „furnizor al Curții”, titlu acordat negustorilor care aprovizionau Curtea imperială (p. 136).
glosar karton — Dosar de carton, fișă de evidență polițienească (germ. Karton; pl. «kartoane»), grafie care imită birocrația austriacă (p. 136, 142, 144, 176–177).
glosar Kossuth — Lajos Kossuth (1802–1894) — conducătorul revoluției maghiare din 1848–1849, guvernator al Ungariei în 1849; cu el a negociat Bălcescu, în vara lui 1849, împăcarea româno-maghiară (p. 137, 144, 150).
glosar Schönbrunn — Palatul de vară al Habsburgilor, la marginea Vienei (p. 139).
glosar Karlsruhe — Capitala Marelui Ducat de Baden, unul dintre focarele revoluției germane din 1848–1849 (p. 139, 239).
glosar locantă — (Înv.) local, han, birt (it. locanda) (p. 139).
glosar polcă — Dans vioi în doi timpi, de origine cehă, la modă în toată Europa din anii 1840 (p. 139).
glosar Bălcescu — Nicolae Bălcescu (1819–1852), istoric și om politic muntean, a fost unul din conducătorii revoluției din 1848 în Țara Românească: membru al societății secrete „Frăția”, secretar de stat în guvernul provizoriu, autor al proiectelor pentru împroprietărirea țăranilor. Arestat încă din 1840 pentru conspirație și închis la Mărgineni, unde s-a îmbolnăvit de tuberculoză, a fost exilat după înfrângerea revoluției, în septembrie 1848.
În exil, Bălcescu a încercat în 1849 să împace revoluția maghiară cu românii din Transilvania, negociind cu Kossuth „proiectul de pacificare” de la Seghedin; după înfrângere, a trăit la Paris, a scos revista România viitoare (1850) și a lucrat la Românii supt Mihai-Voievod Viteazul. Proiectul lui politic era o confederație a popoarelor dunărene, „Statele Unite ale Dunării”. Autoritățile i-au refuzat întoarcerea în țară; bolnav, a murit la Palermo, la 29 noiembrie 1852.
În «Europa, aport — viu sau mort!», Bălcescu e eroul absent: nu apare niciodată pe scenă, dar toată piesa e făcută din urmărirea lui. „Cetățeanul Bălcescu” e consemnat „în kartonul numărul 36” (p. 142), confundat cu Rosetti de poliția franceză (p. 149), căutat cu mandate în „unsprezece orașe germane” (p. 244); confidenții raportează despre întâlnirile lui cu Mazzini și Teleki (p. 179), iar corespondența lui „sustrasă” e citită ca dovadă a „intenției criminale” de a uni popoarele dunărene (p. 228). Singurul personaj care îl apără, Elena Sturdza, cere în zadar îngăduința cancelarului Schwarzenberg (p. 204–212).
Criticii au remarcat procedeul: „absența fizică a eroului impune o prezență obsesivă” (în volumul «Despre Paul Cornel Chitic» din această serie). Piesa se încheie cu vestea morții lui la Palermo (p. 255) și cu un confident care raportează, în octombrie 1853 (p. 256), despre un om care nu mai e. Vezi Statele Unite ale Dunării, revoluției pașoptiste, Elena Sturdza.
glosar von Bach — Alexander von Bach (1813–1893) — avocat vienez, ministru al justiției (1848–1849), apoi ministru de interne al Austriei (1849–1859), al cărui nume l-a primit neoabsolutismul polițienesc al anilor 1850 („regimul Bach”); în piesă, șeful suprem al aparatului care îl vânează pe Bălcescu (p. 143, 165, 187, 221). La p. 165 e numit, din greșeală sau în glumă, ministru „de externe”.
glosar valah — Numele dat de străini românilor (germ. Walache), adesea cu nuanță disprețuitoare: „încăpățânat valah” (p. 143, 157, 177, 187, 202, 209, 223, 226–227 etc.).
glosar Seghedin — Szeged (Ungaria), unde în iulie 1849 s-a încheiat, prin mijlocirea lui Bălcescu, „proiectul de pacificare” româno-maghiar (p. 144, 184, 223, 239).
glosar barbete — Favoriți, perciuni lungi pe obraji, moda funcționarilor austrieci ai vremii (p. 144, 166, 220, 227, 251).
glosar Napoleon — Napoleon I Bonaparte (1769–1821), împăratul francezilor, cu care Austria a purtat războaie între 1796 și 1815 (p. 145, 146).
glosar Polizeistaat — „Statul polițienesc” (germ.) — aici personificat: Consilierul i se adresează direct (p. 147).
glosar DELATORII — Delator — denunțător, informator (lat. delator) (p. 147).
glosar potemkinada — Înscenare, decor fals menit să ascundă realitatea (după „satele lui Potemkin”) (p. 148).
glosar Wolgemuth — Ludwig von Wohlgemuth (1788–1851) — general austriac, guvernator civil și militar al Transilvaniei din aprilie 1849 până la moarte; personaj al actului II (p. 148, 151).
glosar Bonifatz — Consilierul polițienesc al «Europei...», omul lui Wolgemuth și apoi al lui von Bach, care adună și citește corespondența „sustrasă” a lui Bălcescu (p. 148, 151, 165–167, 173, 177, 222, 226, 228 etc.).
glosar Bălcescu-Roset — Confuzia poliției franceze între Bălcescu și C. A. Rosetti (1816–1885), revoluționar pașoptist, exilat ca și el la Paris (p. 149).
glosar Principatele — Principatele dunărene (române) — Moldova și Țara Românească, sub suzeranitate otomană și protectorat rusesc (p. 149, 152, 178, 220, 228, 241, 249, 253).
glosar Und so weiter — „Și așa mai departe” (germ.) — formula cu care Wolgemuth și funcționarii taie discuția (p. 150, 168, 222, 230).
glosar Buol — Karl Ferdinand von Buol-Schauenstein (1797–1865) — diplomat austriac, ministru de externe între 1852 și 1859 (p. 151).
glosar Înaltei Porți — Înalta (Sublima) Poartă — guvernul Imperiului Otoman, suzeranul Principatelor Române (p. 152, 205, 209, 226, 238); forma „Sublimei Porți”, p. 205, 209.
glosar Iancu — Avram Iancu (1824–1872) — avocat, conducătorul românilor din Munții Apuseni în revoluția din 1848–1849 („Crăișorul munților”); numit în actele austriece „Abraham Janku” (p. 173); vezi și „Avra-am Ian-cu”, silabisit de Wolgemuth (p. 153).
glosar confidenți — Informatorii plătiți ai poliției habsburgice (valeți, camerise, cochete, negustori), un adevărat cor al piesei (p. 154, 176, 187–188, 221–234, 255–256).
glosar Brătianu — Frații Dumitru (1818–1892) și Ion C. Brătianu (1821–1891), revoluționari pașoptiști munteni, exilați după 1848 (p. 154, 222, 238).
glosar Maiorescu — Ioan Maiorescu (1811–1864) — cărturar ardelean, agent diplomatic al guvernului provizoriu muntean la Frankfurt în 1848 (p. 154).
glosar Duhamel — Generalul rus Alexandr Duhamel, comisarul extraordinar al țarului în Principatele Române în 1848, care a cerut intervenția împotriva guvernului provizoriu de la București (p. 154, 205, 207, 209).
glosar Moarte tiranilor — Lozinca revoluționară (fr. Mort aux tyrans!) din Revoluția franceză, strigată de Revolutul Ö (p. 156).
glosar tabac — Tutun de prizat (germ. Tabak) (p. 156).
glosar Pupak — Funcționarul polițienesc al «Europei...», care îi cercetează pe suspecți și primește rapoartele confidenților despre Bălcescu (p. 157, 182, 213, 221–222, 224, 234, 236, 243 etc.).
glosar replica — Ceea ce spune un personaj atunci când îi vine rândul în dialog; „cine spune replica următoare?” (p. 260) — citații din «Mârâiala» par actori care și-au uitat textul ședinței (p. 78, 80, 94, 160, 203, 205, 207, 221 etc.).
glosar taroc — Joc de cărți foarte răspândit în Austria (germ. Tarock) (p. 160).
glosar obezile — Obezi — butuci în care se prindeau picioarele osândiților; cătușe (p. 161).
glosar Hegel — Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770–1831) — filosof german, autorul unei filosofii a istoriei în care statul e întruparea spiritului (p. 162).
glosar über alles — „Peste toate!” (germ.) — din primul vers al cântecului lui Hoffmann von Fallersleben Das Lied der Deutschen (1841), „Deutschland, Deutschland über alles” (p. 162).
glosar policarii — Policar — degetul mare (lat. pollex) (p. 166, 216, 224).
glosar ultraromânii — Termen polemic al vremii pentru românii socotiți naționaliști extremi (p. 170–173).
glosar vodevil — Comedie ușoară, cu intrigă încurcată și cuplete cântate (fr. vaudeville), gen la modă în secolul al XIX-lea; în «Europa, aport — viu sau mort!», „același vodevil” e repetat de aparatul polițienesc (p. 171).
glosar Consilier aulic — Titlu de rang înalt în birocrația habsburgică (germ. Hofrat) (p. 171).
glosar Wiener Zeitung — Ziarul oficial al guvernului austriac, apărut din 1703 (p. 172).
glosar franctirorilor — Franctiror — luptător neregulat, partizan (fr. franc-tireur) (p. 173).
glosar Haynau — Julius Jacob von Haynau (1786–1853) — general austriac, poreclit „hiena de la Brescia”, care a înăbușit revoluția maghiară în 1849 și a condus represaliile de după capitulare (p. 173).
glosar Palmerston — Henry John Temple, viconte Palmerston (1784–1865) — ministru de externe (1846–1851) și apoi prim-ministru al Marii Britanii (p. 177).
glosar five o'clock — „Ora cinci” (engl.) — ceaiul de la ora cinci după-amiaza, ritual al societății britanice (p. 177).
glosar Daily News — Cotidian liberal londonez, întemeiat în 1846 (primul redactor-șef: Charles Dickens) (p. 178).
glosar Sir — „Domnule” (engl.), titlul cavalerilor englezi, folosit servil de Corales și Momio față de Mamita, capitalistul anglo-saxon („Sir Mamita”, p. 33); „Sir, Herr, monsieur, señor” (p. 36) — „domnule” în patru limbi (p. 32–33, 36–37, 48, 55, 62, 73–74, 87, 178–179).
glosar Mazzini — Giuseppe Mazzini (1805–1872) — revoluționarul italian, întemeietorul „Tinerei Italii”, exilat la Londra, unde a creat împreună cu Ledru-Rollin și Kossuth Comitetul Democratic European (p. 179).
glosar Telecky — László Teleki (1811–1876) — conte maghiar, reprezentantul guvernului revoluționar al lui Kossuth la Paris, apoi exilat; Bălcescu a purtat cu el corespondență despre confederația dunăreană (p. 179).
glosar Huliganii — „Huligan” — termen al legislației și presei socialiste pentru tinerii acuzați de tulburarea ordinii publice („huliganism”), folosit ca etichetă pentru orice comportament nesupus (p. 180, 279, 302, 317); în «Schimbarea la față», „marxisto-huliganică” (p. 85), în gura juntei.
glosar sun of a bitch — Engl. son of a bitch (în carte «sun»), „fiu de cățea” — înjurătură (p. 180).
glosar Debrețin — Debrețin (Debrecen, Ungaria), unde s-a retras în 1849 guvernul revoluționar maghiar și unde Bălcescu l-a întâlnit pe Kossuth (p. 184).
glosar Johannes Kajony — Tânărul îmbrăcat în negru din anticamera cancelarului (actul III), „poetuțul” Adelmuzei, care o descurajează pe Elena Sturdza și îi mărturisește că e român: Johannes Kajony e forma germano-maghiară a numelui românesc „Ioan Căianu(l)” — românul care și-a schimbat numele ca să facă carieră în aparatul imperial (p. 190–201).
glosar Ioan Căianul — Numele românesc al lui Johannes Kajony (p. 190); vezi Johannes Kajony.
glosar Elena Sturdza — Personajul central al actului III (p. 189–218): „contesă” și „principesă” venită din Valahia la Viena să ceară cancelarului îngăduința pentru Nicolae Bălcescu; respinsă, scoate în fața funcționarilor eșarfa tricoloră — singurul personaj al piesei care nu e marionetă.
glosar Valahia — Țara Românească (Muntenia), în terminologia străină a vremii (p. 191).
glosar Pronia — Pronie — providența divină (gr. pronoia) (p. 192).
glosar gubernial — Al Guberniului, organul suprem de administrare a Transilvaniei sub Habsburgi (p. 193).
glosar Puchner — Anton von Puchner (1779–1852) — generalul comandant al trupelor imperiale din Transilvania în 1848–1849 (p. 194); „unchiul Puch” din actul III, „generalul” Adelmuzei, e identificat de Johannes cu el.
glosar recamier — Sofa joasă, cu un capăt ridicat, numită după doamna Juliette Récamier (p. 194, 198, 202).
glosar ausweiss — Germ. Ausweis — act de identitate, permis; autorul îl traduce prin „liberă trecere” (p. 195, 199, 202).
glosar drot — Sârmă (germ. Draht); aici, fierul de ondulat părul, încălzit în jar (p. 196, 198).
glosar Bruckenthal — Samuel von Brukenthal (1721–1803) — guvernatorul Transilvaniei (1777–1787), al cărui palat din Sibiu a devenit muzeu (p. 199).
glosar Achtung — „Atenție!” (germ.) (p. 201).
glosar Felix von Schwarzenberg — Prințul Felix von Schwarzenberg (1800–1852) — prim-ministru și ministru de externe al Austriei (1848–1852), restauratorul autorității imperiale după revoluție; în actul III, „luminăția-sa principele Felix” refuză cererea Elenei Sturdza (p. 189–212).
glosar para chioară — „Nici o para chioară” — nimic; para — monedă turcească măruntă (p. 205).
glosar muscali — (Pop.) ruși — trupele țarului intrate în Principate în 1848 și în Transilvania în 1849 (p. 205, 206, 238).
glosar politikie — Formă disprețuitoare, populară, pentru „politică”: intrigă, tertip (p. 207).
glosar ftizie — Tuberculoză pulmonară; boala de care a murit Bălcescu (p. 209).
glosar Barbu Știrbei — Barbu Dimitrie Știrbei (1799–1869) — domnul Țării Românești (1849–1853, 1854–1856), numit după Convenția de la Balta-Liman; nu i-a îngăduit lui Bălcescu întoarcerea în țară (p. 210).
glosar domiciliul forțat — Obligația de a locui într-un loc anume, sub supravegherea autorităților (p. 210).
glosar Niet — „Nu” (rus. нет) (p. 213).
glosar indezirabilul — Indezirabil — persoană nedorită, căreia i se interzice intrarea sau șederea într-un stat (p. 215).
glosar dizidenții — Dizident — opozant al regimului; termen anacronic, al vremii în care a fost scrisă piesa (p. 216).
glosar Golescu — Frații Golescu (Nicolae, Ștefan, Alexandru, Radu), boieri munteni, fruntași ai revoluției din 1848 și ai exilului (p. 222).
glosar lege marțială — Regim de excepție, cu tribunale militare, proclamat în 1848–1849 la Viena și în provinciile răsculate; „drastica lege marțială a anului ’48” (p. 223).
glosar Statele Unite ale Dunării — După înfrângerea revoluțiilor din 1848–1849, o parte din emigrația revoluționară a Europei Centrale și Răsăritene a căutat o soluție la conflictele naționale care o slăbiseră: o federație sau confederație a popoarelor dunărene, liberă atât de Austria, cât și de Rusia și de Imperiul Otoman. Formula „Statele Unite ale Dunării” trimitea, explicit, la modelul american.
Nicolae Bălcescu a fost unul din susținătorii acestei idei. În exil, în 1850–1851, în corespondența cu emigrația maghiară și cu ceilalți exilați români, el a schițat proiectul unei confederații a românilor, maghiarilor și slavilor de sud, în care fiecare națiune să-și aibă autonomia; ideea a fost reluată, în alte forme, de Kossuth în proiectul lui de confederație dunăreană din 1862.
În «Europa, aport — viu sau mort!», proiectul apare doar prin ochii poliției. Pentru funcționarii habsburgici, el e capul de acuzare suprem: Bălcescu sfidează „ordinea imperială / din Europa... / Prin intenția lui criminală / de a-i uni pe românii din Principate / cu sârbii și ungurii / în Statele Unite ale Dunării” (p. 228). Ideea unei Europe a popoarelor libere, pe care aparatul imperial o socotește crimă, e contrapunctul titlului: Europa e, pentru Metternich și urmașii lui, doar „cățeaua” asmuțită asupra revoluționarilor. Vezi Bălcescu, Kossuth.
glosar chibiț — Cel care privește un joc de cărți fără să joace și dă sfaturi nechemat (germ. Kiebitz) (p. 232).
glosar Oda Bucuriei — Finalul Simfoniei a IX-a de Beethoven (1824), pe versurile poemului lui Schiller (p. 234).
glosar Deșteaptă-te române — Poemul lui Andrei Mureșanu «Un răsunet» (1848), cântat ca imn al revoluției, azi imnul României (p. 238).
glosar huhurezul — Huhurez — bufniță de pădure; figurat, om ursuz, singuratic (p. 239).
glosar lazaret — Spital pentru boli molipsitoare, carantină (p. 240).
glosar etcaetera — Lat. et caetera, „și celelalte”, „și așa mai departe” (p. 246).
glosar sfanți — Sfanț — monedă austriacă de argint de 20 de creițari (germ. Zwanziger) (p. 248).
glosar intelighenție — Pătura intelectualilor (rus. intelligenția); termen anacronic pentru 1850 (p. 249).
glosar propaganda — Răspândirea organizată a ideilor unui partid sau ale unui stat. În «Schimbarea la față», „propaganda comunistă” e sperietoarea juntei (p. 27, 32, 46, 91); în «Mârâiala», „propaganda aia vizuală” (p. 316) e cea din întreprinderi: panouri, pancarte, lozinci și gazete de perete, organizate de secțiile de „propagandă și agitație” ale partidului.
glosar cel Brav — Mihai Viteazul (1558–1601), domnul Țării Românești, care în 1600 a unit sub stăpânirea lui cele trei țări române; „principat conațional poreclit cel Brav” — eroul cărții lui Bălcescu Românii supt Mihai-Voievod Viteazul (p. 249).
glosar năsălie — Targă pe care se duce mortul la groapă (p. 253).
glosar Palermo — Capitala Siciliei, unde a murit Nicolae Bălcescu, la 29 noiembrie 1852 (p. 255).