Sit în construcție
Paul Cornel Chiticpaulcornelchitic.ro Caută

Mârâiala · Paul Cornel Chitic

Europa, aport — viu sau mort!sursa

p. 109–256 (paginile ediției originale)

109

Comedie politică în 5 acte

Personajele

METTERNICH, WOLGEMUTH, JOHANNES KAJONYsursa — același interpretglosar

FOLTICSKA, VON BACH, PURTĂTORUL AULIC DE CUVÂNT — același interpret

LĂUTARUL, REVOLUTUL Öglosarsursa, PATRONUL DE HOTEL — același interpret

SCHLEIMHASCHER, PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR — același interpret

SCHWAZELTRITT, AL DOILEA ÎNALT FUNCȚIONAR — același interpret

OBERLICHT, AL TREILEA ÎNALT FUNCȚIONAR — același interpret

110

VETERANUL, VALETUL, UNCHIUL PUCHsursa — același interpret

NEGUSTOREASA, CAMERISTA, BĂTRÂNA — aceeași interpretă

SPĂLĂTOREASA, COCHETA, ADELMUZE — aceeași interpretă

MADEMOISELLEglosar, GERTRUDE, SLUJNICA — aceeași interpretă

PUPAK

BONIFATZ

ELENA STURDZAsursa

CONSILIERUL

111

ACTUL I

Decorulglosar: În fundul scenei lateral-dreapta, o uriașă ramă de tablou în care se vede șezând în poză de portret de aparatglosartrad. — precum e cel semnat de pictorul Thomas Lawrenceglosarsursa — personajul METTERNICH.

În partea stângă și simetric cu rama — o ușă deschisă din care răzbat aburi și larmă: țipete și vorbe răstite ale mai multor femei, plescăituri, scurte șiroiri de apă.

Lângă ramă stă, în picioare, personajul FOLTICSKA, din când în când, sâsâind și bătând din palme autoritar, făcând astfel să scadă gălăgia și să se audă înfundate chicoteli. Lumina crește în scenă cu gravitate și semeție.

FOLTICSKA, încordat, țistuie din ce în ce mai des. Lumina străpunge amenințător bezna din jurul celui aflat în ramă. FOLTICSKA trage cu ochiul la chipul împietrit al personajului.

Sub spotulglosar aflat în crescendo, chipul lui METTERNICH se schimba: frumosul bărbat se arată a fi îngrozitor de bătrân, o mumie încăpățânată să trăiască.

FOLTICSKA bate solemn cu piciorul în pământ.

La prima bătaie, zgomotele amuțesc.

La a doua bătaie, în cadrul ușii, printre aburi, apare SPĂLĂTOREASA.

La a treia bătaie — simultan METTERNICH și SPĂLĂTOREASA pășesc în scenă.

FOLTICSKA (anunță): Luminăția-sa Clement Wenceslav Lotharglosarsursa

von Metternich-Winneburgglosar, ministru de externe

112

și cancelar al Casei de Habsburgglosar

al curții-imperiale și

al statului Austro-Ungarglosarsursa.

METTERNICH: Ori eu sunt imbecil, ori lumea e nebună.

(FOLTICSKA aplaudă distins. METTERNICH îl împunge peste mână cu bastonul. SPĂLĂTOREASA îl împunge cu maiul de rufe.)

Ei, bine, e nebună.

FOLTICSKA: Excelență, la această îndoială exprimată

și care vă aparține

chiar excelența-voastră a binevoit să spună:

(METTERNICH îl împunge cu bastonul, oprindu-l. SPĂLĂTOREASA simultan îl împunge cu lopățica.)

METTERNICH: Nu e treaba mea să găsesc un răspuns

Asta am spus. Dar... (ridică un deget. Simetric și simultan și SPĂLĂTOREASA.)

FOLTICSKA (continuă ceremonios anunțarea): Cavalerul Ordinelor Lâna de aurglosarsursa,

Alexandru Nevskiglosar (de sub pulpanele surtucului său scoate însemnele și i le anină lui METTERNICH.)

METTERNICH: Dar revoc butada!

E nebună lumea dacă lasă pe orice

nebun după răstălmăciri politice

să mă scoată din sacrul meu somn de veci

(arată spre ramă) petrecut într-o capodoperă,

să mă îmbrâncească aici, pe o podea de scânduri...

FOLTICSKA: Oribil! Oroare!

O, ce vremuri, ce morală!

Ce sărăcie lipsită de lux...

113

METTERNICH: Și printr-o neroadă antiteză —

EU.

FOLTICSKA (anunță): Purtătorul Legiunii de onoareglosarsursa

al ordinului Vulturul negru

și Vulturul roșu!

(Îi așază ordinele pe piept.)

METTERNICH: Să fiu obligat a servi

unor idei revoluționare,

să mi se arunce cu dispreț, ca la proscrișii iertați,

reproșul că am fost sugrumătorul lor,

iar apoi să fiu obligat să-mi cobor privirile,

privirile — mein Gottglosartrad. — neapărat triste

din pricină că numele meu nu e trecut în calendare

printre mucenicii revoluției pașoptisteglosarsursa

Puah!

(Ridică palmele ca pentru a îndepărta o atare posibilitate. Identic, simetric și din ce în ce mai sincronizat, SPĂLĂTOREASA execută toate gesturile lui METTERNICH.)

FOLTICSKA (își coboară fruntea în semn de regret. Către public): Excelența-sa Cancelarul

își exprimă amarul.

Respectați-i durerea.

(Face semne pentru ca publicul să plece capul.)

Je vous emmerdeglosar!trad.

Bastarzi de slugă — vă holbați

în loc să vă plecați capetele în țărână!

Îmi veți da dreptate

când n-o să mai aveți la îndemână

o asemenea libertate!

114

METTERNICH: Află dacă vor specula

situația mea disperată

și-mi vor ordona să-i și admir

pe acești propaganziglosar periculoșisursa (se înfurie)

care-mi-au-re-pug-nat-de-când-mă-știu!

(Bate îndârjit cu bastonul în podea, iar SPĂLĂTOREASA bate cu maiul. METTERNICH tresare uluit de prezența SPĂLĂTORESEI.)

FOLTICSKA: Oh, dimpotrivă, excelență,

fără îndoială

îi purtați ură și pe mai departe —

asta o știu precis

METTERNICH ((arătând-o scurt cu degetul pe SPĂLĂTOREASA, care simultan arată cu degetul spre el): Ce vor de la mine cu această maimuțăreală?

FOLTICSKA: Invenția cârtitoare a unuia

ce nu conțepe să scriesursa decât despre

căcăcioasele conțepțiuni revoluționare...

Scuipați-l, princiar între ochi...

METTERNICH: Perversă îndrăzneala

de a născoci întrebări,

și a repeta situații

la care vorbele mele de spirit să ajungă

a fi răspunsuri condamnabile — și când?

și mai ales în fața cui?

FOLTICSKA: Dacă nu poți să-mi pui ideile la saramură

și să-i speli creierul până i se albește —

ce poți să-i zici?

METTERNICH: Detest năravurile de geambaș,

ca și torturile de care fac uz toți zbirii.

Dacă periculosul gândește — e dreptul lui.

Eu îi suprim doar dreptul de-așsursa

115

multiplica produsele gândirii.

Iată o rafinată condamnare

la moarte. Etern valabilă...

FOLTICSKA: Dar, excelență...

METTERNICH: O guști? (Plescăie delicat și mulțumit. La fel și SPĂLĂTOREASA. METTERNICH, agasat, se străduiește cu greutate să o ignore.)

Nu ești în stare! Cei de teapa ta

abia acum învață

să meargă, să poruncească

și să poarte decorații

atârnându-și de gât farfurii de tinichea!

FOLTICSKA: Excelență, probabil că...

METTERNICH: Nu-ți poți pretinde ce n-ai!

De departe miroși a manufactură,

miroși a cai,

miroși a guvern de conjunctură.

FOLTICSKA: Spuneți, excelență, spuneți!

Căci numai din lecția respectului

vom învăța, noi fidelii supuși, să vorbim pe rând.

E important să știm

ce are preopinentulglosar nostrusursa de gând!

METTERNICH: O, nimic!

FOLTICSKA: Excelență, binevoiți atunci a le întoarce dosul

acestor indivizi strânși aici grămadă!

Refuzați rolul ingrat.

Ăștia nu merită să-l luați cu frumosul!

Stricați-le, excelență, jocul,

Plecați!

METTERNICH: Unde? Publicul nu trebuie exasperat

cu măsuri represive împotriva a ceea ce așteaptă!

116

FOLTICSKA (către public): Nici acuma nu aplaudați cu respect.

Generozitatea Înălțimii-sale?

Mă ia cu frig.

Când mă gândesc

cum dați cu piciorul,

și încă la ce câștig!

(Se întoarce către METTERNICH.)

Excelență, publicul nu merită

onoarea de a vă aplauda.

Vă conjur!

Dispăreți de pe scena acestei istorii repetate

în conformitate cu anume concluzii

dinainte știute!

În absența strălucitorului lor adversar —

(face o reverență) care sunteți —

atâta caz de libertate națională

rămâne să fie

o delirare demagogică!

Lăsați-i mofluzi

ca pe invitații nepreveniți de gazde

că nu mai are loc așteptata sindrofieglosarsursa!

METTERNICH: O lașitate

care nu se poate numi prudență.

FOLTICSKA: Dar sunteți în inferioritate

și istorică și politică.

Tocmai de aceea v-a chemat

și vă înjură.

Nu numai fiindcă e încurajat,

ci și pentru că

nu-i mai puteți da peste gură.

METTERNICH: Nimic nu mă poate clinti —

nici măcar

naiva lui calomnie de culiseglosar.

FOLTICSKA: Excelență, vă cer atunci o favoare!

117

(Face un pas către METTERNICH.)

Numiți-mă păstrătorul principiilor Voastre,

(Se apropie plin de ardoare de METTERNICH, care se retrage uimit înapoi. Simultană și identică reacția și la SPĂLĂTOREASĂ.)

atât de valabile în orice conjunctură!

METTERNICH (ridică bastonul, iar SPĂLĂTOREASA — maiul): De când tolerații mei

îndrăznesc să-și exprime sugestiile

stându-mi în față?

Respectă naturala și sacra ierarhie

niciodată contrazisă ori ignorată

din adevărul istoric!

FOLTICSKA: Luminăția-voastră a ridicat bastonul

asupra mea. Loviți!

Marele capel-maistruglosar al politicii europenesursa

vrea să dea tonul

sângeroaselor, oarbelor violențe ale revoluției?

Aveți amabilitatea și constatați:

(arată spre SPĂLĂTOREASĂ.)

nu se ridică o singură mână, ci două

asupra voastră!

METTERNICH: Mein Gott! Pluralul majestățiiglosartrad.!?

FOLTICSKA: Pluralul proprietății!

În noi, proprietarii, vrea să lovească —

după cum văd —

și eterna ordine divină a monarhiei ereditare

și apocaliptica ordine nouă

a proletarilor!

Nu va scăpa luminatei înțelegeri

a excelenței-voastre bănuiala

118

că lovitura de lopată pe noi doar ne doare,

dar pe voi vă răstoarnă.

METTERNICH: Dar n-a existat nici o cenzură preventivăglosarsursa

care să mă scutească (arată spre SPĂLĂTOREASĂ, SPĂLĂTOREASA arată spre el) de această caricatură absurdă aburindă...

FOLTICSKA: Excelență...

METTERNICH: ...capabilă doar să-mi terfelească

gesturile repetându-le ca în oglindă?

Doar m-am născut ministru!

Scaunul!

(METTERNICH se înfruntă din priviri cu SPĂLĂTOREASA.)

FOLTICSKA (aducând scaunul): Voi răzbuna monarhia

prin ce are ea mai strălucitor —

Luxul!

METTERNICH: Aici! (Arată în același timp cu SPĂLĂTOREASA locul unde să fie pus scaunul, care, așezat, îi desparte.)

FOLTICSKA: Vom multiplica, excelență,

prin ilustrații și dagherotipglosarsursa —

la prețuri modeste pentru orice pungă —

luxul vostru princiar

la care cu nici un chip,

oricât s-ar zbate, nu vor putea niciodată să ajungă

toți urmașii de mâine ai unui revoluționar!

METTERNICH: Pentru un singur braț!

(Într-o tradițională poză seniorială, întru totul repetată de SPĂLĂTOREASĂ, METTERNICH își așază brațul pe spătar.)

119

FOLTICSKA (privind spectacolul reciprocei sfidări dintre cei doi): Vom face și noi o revoluție caldă și udă,

dar nu de sânge, ci de sudoare,

o revoluție lungă de sute de ani,

și se vor cuminți cu toții trudind cu ardoare

în dorința de a trăi ghiftuiți ca foștii tirani...

METTERNICH: E dezastruos! Coșmar!

Să vezi într-o mutră pe toate celelalte din gloată,

vrând să guverneze fără să poată...

FOLTICSKA: E profund regretabil, excelență,

că asemănarea dintre oameni —

la ochi, la nas, la gură —

naște în anume conjuncturi politice

atât de multă ură!

Constat cu mâhnire cu cât dispreț vă iscodește,

are și obrăznicia de a vă arăta

cu degetul și de a se arăta vexată

de strălucita voastră priveliște!

Deduc din asta că e supărată

nu fiindcă a fost ținută în ignoranță,

ci fiindcă a fost ignorată!

METTERNICH: E necesară o înaltă decizie de pedepsire

care să fie și imediată consecință!

Îmi voi ține propria mea arătare

tot timpul în picioare!

FOLTICSKA: Atrag totuși atenția excelenței-voastre

că e binevenit în scopul salvării principiilor,

pe care ați binevoit să le oferiți istoriei,

să vă recâștigați buna-dispoziție!

METTERNICH: Hélasglosar!trad. Nu se poate!

Europa e bolnavă de moarte.

FOLTICSKA: Dar dacă ați dori,

pe care din amante o veți chema?

120

METTERNICH: Dacă Parisul a fost cuprins de gripasursa

anului 48

Europa a trebuit să strănute!

FOLTICSKA: Desigur vă gândiți la doamna Carolina Muratglosarsursa,

sora împăratului Bonaparte.

După încoronarea micului caporalglosarsursa

sper să-mi îngăduiți să o numesc

cumnata Revoluției Franceze moarte!

METTERNICH: Europa? Unde ești?

Îmi lipsește... Pe unde umblă?

Să-mi stea aici,

tolănită la picioare...

FOLTICSKA: Cam greu...

Mult mai ușor putem, dacă doriți,

să încropim un Congres european dansantglosarsursa.

Mai deschideți o dată Cadrilulglosar

Sfintei Alianțeglosarsursa, ca atunci,

Și atunci...

METTERNICH: Europa e bolnavă de revoluție.

Erupe lava iacobinăsursa!

Dezastrul statelor și al echilibrului

și așa suferind!

(Îl înghiontește cu bastonul pe FOLTICSKA. Este întru totul imitat de SPĂLĂTOREASĂ, și repetă enervat.)

Și așa suferind!

FOLTICSKA: Într-adevăr, excelență,

dar ce înseamnă o revoluție?

Mai nimic!

Vine pentru puțin timp o istorie

când marii oameni politici se simt inferiori!

(E înghiontit simultan de METTERNICH și SPĂLĂTOREASĂ.)

Oh! bineînțeles — numai numeric!

121

(E din nou înghiontit.)

Numai numeric și nu altcumva —

ceea ce nu se poate vedea

în orice clipă cu ochiul liber...

(Din nou e împuns de baston și de mai.)

Și doar pentru puțină vreme

puterea politică, statul —

de atâtea treburi câte are —

își pierde capul!

Dar își găsește repede altul!

Priviți-vă-n oglindă și-l veți vedea!

(METTERNICH se uită spre SPĂLĂTOREASĂ, iar SPĂLĂTOREASA spre METTERNICH.)

Grija noastră este să stăm prin preajmă —

dar nu foarte aproape —

și să ne mai schimbăm și noi un pic —

să ne schimbăm culoarea palmelor

aplaudând frenetic noile lozinciglosar

pentru care sunt gata să-și dea viața —

nu vă miră? Trei oameni din cinci!

Prosperă deci și industria decorațiilor

când se schimbă drapelul.

Nu numai el, statul, dar și noi

trebuie să ne privim cu alți ochi!

Are și democrația asta de care

monarhiile se simt cutremurate

câteva avantaje, neștiute și nespeculate...

METTERNICH: Nu-i o indispoziție trecătoare

de care să te bucuri, tu și șobolanii!

E o boală mortală!

FOLTICSKA: O! boală este revoluția? O, da! O boală cumplită!

Miasma ei intră în plămâni —

în sânge —

122

și tot sângele se urcă la cap —

ochii încep să se holbeze —

fierbințeala scoate din mințile surprinse

alte și alte marsiliezeglosarsursa

cântate peste tot, în toate limbile,

și când popoarele încep să se zvârcolească,

să strige necuviincioase întrebări,

și să ceară nu augusta milostenie imperială,

ci dreptul de a dispune!

De ele însele!

METTERNICH: Fantoma, fantoma carbonarismuluiglosarsursa

care m-a albit sub perucă!

Numai francmasoniiglosarsursa,

numai rețeaua lor de loji secrete

puteau răzbate până aici,

în cabinetul meu,

să-mi umple toate oglinzile

cu imaginea asta nerușinată până la

cel mai mare grad

masonic!

FOLTICSKA: La amabila voastră expunere de bănuieli...

(METTERNICH se plimbă înfuriat de-a lungul unui imaginar zid de oglinzi din care în același fel și din aceeași mișcare îl privește SPĂLĂTOREASA.)

Voilàglosar! Ce abject!trad.

FOLTICSKA: ...eu vă răspund sub convingătorul

îndemn aflat la îndemână (arată spre bastonul din mâna lui METTERNICH)

că altul e pericolul de care e salutar

să ne temem!

Excelență, vă întreb

când au mai fost văzuți pălmașii,

truditorii proletariați

de prin toate colțurile Europei

atât de inexplicabil de porniți

123

într-o religie fără Dumnezeu, să se numească

tovarășiglosar, prieteni — nu numai frați!

METTERNICH: Europa! Ad-o aici!

O potolesc eu mângâindu-i spinarea

în răspăr!

FOLTICSKA: Cu tot regretul,

nu cred că voi reuși.

Buboiul de care vă temeți că s-a copt,

dar încă nu mă știe de stăpân!

Suntem abia în anul 1848!

METTERNICH: Ei bine, și ce dracului vrea revoluția

decât să schimbe instituțiile existente?

Ridică-te tu ca să mă așez eu!

Și mie mi-au fost urâte curțile princiare —

până să ajung cancelar —

tocmai pentru asta!

FOLTICSKA: Pentru ce anume?

METTERNICH: Pentru că trebuia să stau în picioare!

Știu prea bine că nu te poți opune

curentului de idei!

Urăsc ideile — nu sunt necesare, ci direct nocive —

și totuși am spus cu voce tare

că eu însumi sunt un socialistsursa!

Să nu se mai împăuneze domnii Owenglosar,sursa

Proudhon și Blanc!

FOLTICSKA: Excelența-voastră, principe,

socialist? A, da, un cuvânt

scăpat cine știe cum!

METTERNICH: Nu mă puteam lipsi

de această posibilă particulă de noblețe

pe care și-o adjudecă atât de mulți.

Dar un socialist conservator!

124

Conserv pacea!

A conserva înseamnă a acționa!sursa

FOLTICSKA: N-ați vrut să le întoarceți dosul,

Excelență!

METTERNICH: Ei, bine, nu voi admite niciodată

nici un fel de guvernare

să se așeze pe acest scaun

întorcând spatele majestății-sale imperiale!

(Împinge cu bastonul scaunul care cade cu speteaza pe podea. Simultan fiind executat același gest de către SPĂLĂTOREASĂ. METTERNICH o privește cu uluială. Desigur uluială și pe fața SPĂLĂTORESEI.)

Nu mai vreau!

Și n-am vrut niciodată să fiu luat drept reacționar!

Sunt gata să accept revoluțiile

(face o reverență în fața SPĂLĂTORESEI care simetric o repetă în fața sa)

din care se poate naște un nou imperiu!

Dar să fiu absolvit de tortura

repetării la nesfârșit a politeții

și a politicii mele...

FOLTICSKA: Luminăția-voastră, principe și cancelar,

veți izbuti numai întorcându-i spatele,

n-aveți altcum.

METTERNICH: Eu ei. Dar și ea mie?

Stupid! Deci să admit

că maimuțăreala din fața mea e vie!

FOLTICSKA: Și fiecare veți porni pe un alt drum!

(METTERNICH se întoarce cu spatele. Simultan și SPĂLĂTOREASĂ. METTERNICH se reîntoarce. SPĂLĂTOREASA rămâne cu spatele.)

125

METTERNICH: O conjunctură politică nefastă,

dar, în sfârșit, clară.

Din necesitate — superioară să o numim de astă dată — sunt dat pe ușă afară.

Ce tristețe...

Afli acum, la bătrânețe,

Că pentru a fi conservate

sfintele principii ale politicii tale

există o singură cale:

să întorci și să ți se întoarcă spatele!

(Spărgând întunericul din fundalul scenei, un grup de personaje alegorice năvălește furtunos în scenă țipând, strigând furios și culcă rama tabloului cu latura cea lungă pe podea. Grupul e împărțit în două: studenți și proletari și burghezie. Primul grup strigă: „Jos Metternich!” al doilea strigă: „Trăiască împăratul!”. Grupul se așază în interiorul ramei într-o imagine alegorică a revoluției pașoptiste: piepturi bombate, trupuri în fandare, brațele zvârlite în sus cu pumni strângând arme, steaguri, suluri de hârtie pe care se citește „Constituție” și amuțește. Tăcere. SPĂLĂTOREASA, ațâțată de atâta tăcere, se întoarce. METTERNICH, în fața alegoriei, se cutremură, chircindu-se, ca de frig. FOLTICSKA și SPĂLĂTOREASA izbucnesc într-un plâns impresionant.)

METTERNICH: O! Cât greșește

naivul care m-a adus aici

pentru modestul rol de figurantglosar

al despotismului imperial!

O, cât greșește...

FOLTICSKA (nedumerit): Cât greșește?

SPĂLĂTOREASA: Cât greșește?

METTERNICH: Europa, unde e cățeaua mea. Europa!

126

FOLTICSKA: Nici cățeaua voastră preferată

nu vă mai poate apăra și nu vă păzește,

excelență...

METTERNICH: Hăitașii s-o asmută!

Să latre și să muște alții pentru ea!

FOLTICSKA: Excelență, a abdicat regele Franței,

Ludovic Filipglosarsursa!

METTERNICH: Ei, bine, orice început începe cu un sfârșit

pe care n-aș fi vrut să-l joc

față de această lucrătoare cu mâinile-n clăbucii

murdăriei generale...

FOLTICSKA (a dispărut orice urmă de înlăcrimare): Excelență, n-avem ce face, acesta este planul!

Să înceapă din luna martie ziua 13sursa, anul

1848!

SPĂLĂTOREASA: Excelență, vă cer cu umilință iertare,

Nu mă recunoașteți?

METTERNICH: Deci se recurge la același odios tertip

de compromitere și denigrare...

SPĂLĂTOREASA: Excelență, chiar nu mă recunoașteți!

METTERNICH: Europa n-a avut niciodată nevoie de revoluții!

Pacea! (Folticskaglosar dă semne de enervare.)

Pacea internă și între state —

iată ce a jinduit ea de atâtea secole!

O ligă a vrut — o ligă vrea!

O ligă a marilor state imperiale

aflate într-un echilibru politic

și reunite într-un trup continental cu mădularele sănătoase,

în care nici piciorul, nici urechea

nici mintea nu o iau razna

când mâna face semnul crucii!

127

(Se închină de repetate ori, în neștire.)

SPĂLĂTOREASA: Îndurați-vă și nu mă confundați

cu spălătoresele de rând,

cu alea care și-au pus câteva luni în șir —

zi și noapte — poalele în cap

de se distrau țipând

ca mușcate de șarpe: ich liebe dich,trad.

ich liebe dich! Caută-l pe Metternich!

Eu, excelență, sunt legendara spălătoreasăglosarsursa

care v-a salvat viața.

METTERNICH: Folticska, adu-mi cățeaua!

Adu-mi-o pe Europa, așa sfâșiată cum e!

FOLTICSKA: Excelență, nu putem falsifica evenimentele!

E foarte adevărat

că le putem interpreta altfel decât au fost,

dar excelența-voastră numai așa a scăpat —

deghizat în hainele ei! (Arată spre SPĂLĂTOREASĂ.)

Și toată lumea știe întâmplarea — asta e nenorocirea!

SPĂLĂTOREASA: Astea de pe mine sunt țoalele!

Îmbrăcați-le, excelență,

eu le dezbrac cu râvnă!

METTERNICH: Revoluțiile sunt o imensă iluzie!

Ele nasc ideea periculoasă a statelor naționale!

SPĂLĂTOREASA: Nu le mai refuzați, excelență!

METTERNICH: Cum să împaci interesele lor atât de opuse?

Numai principiul păcii generale

mai poate face minuni!

Numai sub strălucitele falduri imperiale

pot fi asfixiate

supărătoarele aspirații hrănite de națiuni!

128

SPĂLĂTOREASA: Să fi știut cu o zi înainte

era altceva...

le căptușeam cu mătase...

dar când am aflat vestea

că mi-au fost confiscate din înalte rațiuni de stat

așa despuiată

cum o să fiu imediat, într-o clipă...

eram și atunci

și am căzut în genunchi și m-am rugat

să vă ocrotească fustele mele

și bunul Dumenezeu!

FOLTICSKA (face un semn discret: din tabloul alegoriei izbucnesc urlete: Jos Metternich! Jos Metternich! La următorul semn, tabloul încremenește): Excelență, grăbiți-vă!

Revoluția bate la ușă!

METTERNICH: Azi nu primesc în audiență.

Ce vrea?

(Tabloul alegoric urlă: „Jos Metternich! Jos Metternich!”)

FOLTICSKA: Vă așteaptă eternitatea...

METTERNICH: Cine mă grăbește spre ea?

FOLTICSKA: Revoluția! (Uruitul urletelor crește din nou.)

Gata înrămată pentru viitorime,

în poze alegorice frumos colorate —

șleahtă de derbedei sfrijiți

au ieșit din noroaie și case insalubre;

urlă și trag vânturi deodată

de le flutură zdrențele în spate

având cu toții aceeași speranță desperecheată —

cică bate un vânt de libertate!

METTERNICH: Ar fi bine de aflat pentru cine.

129

FOLTICSKA: Unii spun că pentru popoare și națiuni,

iar nemâncații — cum că pentru proletari!

METTERNICH: Wunderbarglosar!trad.

Atunci sunt nespus de încântat!

FOLTICSKA: Fiecare națiune are sclavi ai foamei — proletarii,

Iar sclavii nu au nație... Asta e...

METTERNICH: Nu cred să fi fost o mai aprigă controversă

care să conserve mai disperat

de acum înainte nevoia de pace!

Pace cu de-a sila,

înăuntrul fiecărui stat

și între state...

Prevăd totul:

Fiecare națiune-stat

va fi obligată să-i pună lucrătorului

zăbala în gură și biciul pe spate...

(Tabloul alegoric urlă frenetic pe două lozinci: „Jos Metternich! Jos Metternich! Trăiască împăratul! Trăiască împăratul!”

METTERNICH (oprește autoritar vacarmul cu un gest al mâinii): Prea înțelept — principiul maiestății-sale

regal imperiale Franz întâiulsursa

așa suna: nu am nevoie de savanți!

Vreau oameni care execută ce le ordon!

Prea plăcut mă supun și joc grețoasa scenă —

nu ca să fac pe placul celor ce mă invocă

drept tiran sugrumător de revoluții,

ci alteței-sale habsburgice!

(Începe să se îmbrace cu țoalele SPĂLĂTORESEI.)

SPĂLĂTOREASA: Excelență, asta se bagă pe acolo

130

pe unde se scoate cămașa!

Ridicați mâinile, excelență!

METTERNICH: Mi-e silă...

SPĂLĂTOREASA: La dracu!

Eu, umila femeie simplă,

eu sunt efigia

iubirii cu ochii în pământ!

Adică de ce să nu se spună

că până la urmă așa ați fost ocrotit

de poporul cel cuminte și ascultător...

Îmbrăcați odată aceste țoale!

Revoluția, o fi ea, dar e ceva trecător,

din care scapă numai cui îi e mai moale...

Hai odată!

METTERNICH: Și aduceți-mi odată cățeaua!

Europa mea trebuie să mai învețe câte ceva.

Trebuie urmăriți toți capii de Revoluție

pas cu pas, neîntrerupt;

ei sunt pericolul, nu mulțimile excitate!

Cu astea e ușor de rezolvat.

(Îi este prinsă fusta în jurul mijlocului.)

Avem legea care pedepsește crima de lese-majestéglosartrad. —

drastică și elastică —

în ea poate încăpea orice.

și răzmerița și refuzul de salut;

chiar când sorbindu-ți supa și scuipi fiindcă te frigi e

interpretabil ca un afront mut

al politicii maiestății-sale regale imperiale —

pentru mine o adevărată religie...

SPĂLĂTOREASA: Excelență, peruca!

FOLTICSKA: Excelență, rangurile și medaliile!

131

SPĂLĂTOREASA: Și să vă puneți, excelență,

țâțele acestea, desigur nu ca

să vă ciupească de ele canaliile și destrăbălații...

FOLTICSKA: Și, excelență, dantura.

Mestecați cărbune să nu mai strălucească!

SPĂLĂTOREASA: Și acum, țineți-vă de nas și suflați-l în vânt,

dintr-odată, ca și cum v-ar fi intrat în nas

clăbuci murdari sau pământ!

Numai lecția mersului greoi pe călcâie

a mai rămas...

METTERNICH (ezită să execute): Trebuie urmăriți

mai ales acești capi de revoluție

necontenit și peste tot —

fiecare în parte —

pentru că fiecare din cuvintele lor...

(ridică bastonul și arată în tabloul vivantglosartrad. al revoluției spre tânărul aflat în poza cititorului de proclamații. La indicația lui METTERNICH, din gura lui izbucnesc cuvintele: „Independență!” „Națiune!” „Libertate!” „Constituție!” Fiecare din vorbe este însoțită de bubuituri de armă. Când METTERNICH coboară bastonul, tabloul încremenește, mut, ca mai înainte.)

...fiecare din ele este mai mult decât o instigație —

este o instituție.

Fiecare din cuvinte este uniforma părăsită

a unui general

pe care poate să o îmbrace,

să o umple cu forța faptelor,

populațiile trezite

din somnul viselor sărace!

SPĂLĂTOREASA (îi smulge cu spaimă bastonul din mână):

132

Vai, excelență, vai-vai-vai,

aveți mâini prea curate și întregi,

roadeți-le unghiile, frecați-le cu făină și apă,

lăsați bastonul și bateți-vă cu acest mai

peste palme, să fie roșii, și lipiți-vă boabe

de clei de oase, n-aveți bătături, atunci măcar negi.

FOLTICSKA: Și acum, pășiți, Excelență...

SPĂLĂTOREASA: Nu așa!

FOLTICSKA: Cu broboada pe față!

SPĂLĂTOREASA: Și legănat, cu burta înainte,

ca după șapte copii

și după al treilea bărbat

la fel de bețivan și fără un dinte în gură...

Unde-i târnul cu rufesursa murdare

oare se pune pe șold?

Să vă tremure genunchii

ca după zece ore de spălat stând în picioare

și îndoit din mijloc!

METTERNICH (execută indicațiile; gâfâie sub greutatea coșurilor): Dispar, dar nu sunt mort

câtă vreme o să vă spuneți în gând

„Europa, cățea, aportglosarsursa —

pe fiecare din capii revoluției, pe rând,

viu sau mort!”.

FOLTICSKA: Atât trebuie să spuneți, excelență!

Și nu v-a venit în minte

decât după ce s-a repetat

înscenarea de mai înainte!

METTERNICH: Nu cred!!!...

...decât în Dumnezeu...

FOLTICSKA: Atât!

Și nu se întâmpla nici Revoluția

133

și nici nu pierdeați

ca să câștig eu...

SPĂLĂTOREASA: Să vă dau o mână de ajutor?

(Iese din scenă. Se aude o goarnă sunând atacul. Un bubuit de tun: tabloul vivant scandează: „Asta-i tot ce am câștigat!”.)

Să nu-ți vină să crezi!

Am alungat Cancelarul

Aclamându-l pe împărat!

BURGHEZII: Dar în guvern au intrat și burghezi!

(Bubuit de tun; grupul de proletari și studenți se prăbușește strigând: „Rahat”.)

(FOLTICSKA se apleacă adânc spre ușa din fundal, prin care au ieșit METTERNICH și SPĂLĂTOREASA.)

FOLTICSKA (se întoarce cu fața către public, apoi repetă reverența spre fundal): Aștept pe autorele acestei comicăriisursa

să-mi dea un picior,

să mă zvârle afară din scenă

ca și pe această fiică din popor, care și-a salvat sufletul...

(Face o reverență în fața publicului.)

N-ați aplaudat...

Autorele își mușcă buzele de ciudă...

Degeaba...

El rămâne convins că totuși, până la urmă

ați priceput și că

vă veți bucura încă o dată într-o frăție universală,

fiindcă Imperiul a fost castrat

de această bășică

plină de sângele curs din oarecari mii

134

de exaltați furioși și nesocotiți!

Exagerată așteptare —

chiar dacă e la modă

să se zgândăre amintirea câte unuia —

nomina odiosaglosar!trad. —

și să-i fie purtată stafia prin calvarul trăit!

De ce credeți voi

că în cele ce urmează

peste cursul atâtor evenimente

din 1848 în anul 50 și apoi în 52sursa?

Probabil fiindcă numai în acești ani

s-au găsit acele documente —

în sfârșit cutremurătoare —

care îi ridică personajul gata desfigurat

de suferință până la rangul de erou...

național!

Cu ce chinuită sârguință

vă va aduce în fața ochilor uriașa mașinărie

neiertătoare care strânge șurubul,

menghinea, lațul în jurul unui biet hăituit

până când acesta se sufocă:

„Aer! Aer! Patria mea mumă, pentru tine am murit”

Sunt alese cu grijă scenele

care transformă în erou dispărutul,

iar ideile lui sunt împinse până la zi

încât mai-mai veți fi convinși

că prezentul vostru a determinat trecutul!

Să mă scutească pe mine

de aranjamentele lui, făcute

din plaivazglosar tricolorsursa

prin care-și așează favoritul

în atenția tuturor polițiilor

Europei!

La urma urmei și eu sunt Europa

și mă voi îngriji

să retez elanul acesta atât de apologetic!

Mă zvârle afară,

dar mă veți recunoaște negreșit

în diferite ranguri cheie

ale poliției de stat;

135

chiar autorele va crede că are vedenii

căci și eu, precum toți fidelii

autentici, în virtutea incontestabilei mele cumsecădenii,

am luat și voi lua întotdeauna drept model

chipul și asemănarea auliculuiglosar meu împăratsursa

aflat la cârmă în anul curent...

Declar că e inutilă atâta pătimașă evocare,

căci mereu voi pregăti

extravagante situații

europene

când eroii aceleiași revoluții

își vor fura unul altuia, ca niște copii,

bucata de adevăr istoric de la gură...

(Pereții scenei încep să se miște din multiple articulații.)

FOLTICSKA: Și acum autorele

se răzbună pe mine...

Priviți cum se mișcă pereții născând un labirint

de coridoare asemenea celui în care

era instalat — la subsol —

una din secțiile poliției de stat imperiale

în care am fost reținut — nota beneglosar!trad.

reținut și nu arestat...

(Prin coridoare, de-a lungul pereților care fac perimetrul scenei variabil, elastic, apar și mișună personajele civile: MADEMOISELLE, LĂUTARUL, VETERANUL, CONSILIERUL, NEGUSTOREASA — și funcționarii PUPAK, SCHLEIMHASCHER: oficialii sunt salutați cu respect și teamă etc.)

S-a dus la dracu intenția de discreditare

a persoanei mele!

(Salută cu respect pe unul, pe altul din oficiali.)

Nimic nu-i compromițător

pentru mine.

Cu plăcere mă amestec

136

în masa atâtor fețe confiscate,

apărute brusc pentru a dispare

și dispărute pentru a apare la fel de brusc

în preajma revoluționarilor cutare sau cutare...

(Ca din întâmplare, MADEMOISELLE se apropie de FOLTICSKA.)

MADEMOISELLE: Voiaj, sau agrement?

FOLTICSKA: Nu, mademoiselle,trad. mă duc la Paris.

MADEMOISELLE: Am notat, afaceri deci...

FOLTICSKA: O viză îmi trebuie, doar o viză de pașaport

și pentru asemenea fleac (trece, trăgând cu urechea, un funcționar) stau în Viena de trei zile

— dar poți să spui că serile în această capitală

imperială aulică și apostolicăglosarsursa

nu sunt de vis!?

(Se înclină adânc în fața funcționarului. MADEMOISELLE face la rându-i o reverență. FOLTICSKA se ține după FUNCȚIONAR.)

Excelență!

SCHLEIMHASCHER: Așteaptă, cetățene!

FOLTICSKA: Sunt Herrglosar Feltizsursa, hofflieferantglosartrad. ca stare.

SCHLEIMHASCHER: Originea dumitale

e discutabilă, dar nu ne interesează...

FOLTICSKA: Sunt furnizor al Curții Imperiale,

excelență, o mare cinste pentru mine!

(Pereții din nou se mișcă, se despart dând la iveală o încăpere: Anticamera. Birouri. Rafturi cu multe kartoane-dosareglosar. În mijloc este împins sau retras cu o prăjină, de câte ori se consideră necesar, un scaun. Printr-o ușă deschisă, se vede o altă încăpere în care se află un singur birou somptuos. În spatele lui, personajul BONIFATZ asistă din penumbră la interogatorii.)

137

SCHLEIMHASCHER: Sosești din Transilvania, cetățene Folticska!

FOLTICSKA: Sunt Herr Feltitz, excelență,

Comerțul cu dantele mă obligă!

SCHLEIMHASCHER: Cetățeanul Kossuthglosarsursa —

de când poartă dantele,

turbulentul acela ambițios?

Ce-i vinzi acestui periculos, ne întrebăm?!

FOLTICSKA: Excelență, dantelele, galanteria...

sunt furnizor și sunt devotat

Casei Habsburgice!

SCHLEIMHASCHER: Dumneata, cetățene...

FOLTICSKA (implorator): Oh, mein Gott, e o eroare!

Sunt domn...

SCHLEIMHASCHER: Umbli în Franța, în Anglia și pe mai unde?

FOLTICSKA: Sunt devotat Casei Habsburgice, vă asigur.

Peste tot, în Franța, în Anglia,

știu că progresul e cel care a adus calea ferată,

în vreme ce aici, în strălucitul domeniu habsburgic,

și trenul se datorează tot

augustei bunăvoinți a împăratului,

strălucitoarei sale înțelepciuni!

De câte ori mă urc în vagon

strig în sinea mea: Trăiască împăratul!

SCHWÄZELTRITT: Dar când cobori?

FOLTICSKA: Când cobor? Oh, când cobor...

Dar mă urc foarte des în tren, excelență!

138

SCHLEIMHASCHER: E posibil ca marfa dumitale, domnule,

să-și fi încurcat ițele pe drum...

(FOLTICSKA începe să tremure.)

SCHWÄZELTRITT: Să-l reținem până-l aranjează,

noile afaceri...

Să vedem dacă nu ne poate furniza

câte ceva și despre Revoluție.

FOLTICSKA (plânge): Dacă știam! dar n-am știut,

excelență!

PUPAK: Dar de-acum încolo, nu s-ar putea?

(PUPAK face semn subalternilor să se schimbe interogații. FOLTICSKA este împins afară, intră MADEMOISELLE.)

FOLTICSKA (Entuziast, strigă în timp ce e dat afară, și pe coridoare, până ce dispare din scenă): O, ba da! Ba da! Ba da!

(Intră MADEMOISELLE)

SCHWÄZELTRITT: Mademoiselle?

În proprietatea dumitale —

din strada?

MADEMOISELLE: Cunoașteți drumul cu ochii închiși —

(chicotește)

ați uitat adresa?

PUPAK: Dumneata găzduiești întâlniri tăinuite

fără să anunți persoanele.

139

MADEMOISELLE: O spun de la obraz! La Viena,

Excelență,

nu se poate trăi numai zâmbind

și valsând ca-n timpul carnavalului aniversar!

Trebuie omul să mai și ofteze,

ceea ce e pasibil de bănuială

dacă oftatul se petrece într-un grup de persoane —

și nu neapărat în fața palatului Schönbrunnglosarsursa,

ci chiar și pe o a doua stradă.

Chiar așa! Ce să răspunzi

dacă vine o excelență și te întreabă:

„De ce oftezi?” — și cu ce înțeles... tocmai când trece

garda imperială în pas de paradă?

SCHWÄZELTRITT: Nimeni nu poate ofta

fără să-și ridice reputația

de fidel al împăratului — asta e regula.

MADEMOISELLE: Ba da, excelență! Poate!

Vine la mine să închirieze

una din camerele îngrijite

de cele șase nepoate!

Și acolo oftează, excelență,

dar știți,

de plăcere...

Este interzis altfel!!

La mine în casă toată lumea

cultivă adorația pentru majestatea-sa imperială!

Casă de încredere!

PUPAK: Dânsa vine din ce oraș?

MADEMOISELLE: De trei săptămâni sunt pe drum...

Din Karlsruheglosarsursa, excelență...

Și l-am descoperit, excelență,

într-o locantăglosarsursa nu prea arătoasă.

Ah, să fi avut șansa

să-l invit la o polcăglosarsursa —

140

dansul acela săltăreț și răzvrătit —,

chiar dacă nu știe să danseze,

nu m-ar fi refuzat!

Știți, i-aș fi șoptit

cu sufletul la gură,

de aici din decolteul, nu acesta —

(își lărgește decolteul până la subsuori),

unul mai adâncit:

vive la liberté, égalité, fraternité!trad.

PUPAK: Spune, mademoiselle, numai ce ai văzut;

renunță la a-ți mai dezveli intențiile!

MADEMOISELLE: Asta e tot!

SCHLEIMHASCHER: Continuă.

MADEMOISELLE: Nu v-am spus? M-am apropiat de el —

are un fel de a tuși, așa, ghm-ghm!,

de parcă te anunță discret că e acolo,

și tocmai s-a lăsat tăcerea, când...

SCHLEIMHASCHER: De ce s-a făcut liniște, mademoiselle?

MADEMOISELLE: Doar așa se obișnuiește când intră

poliția într-un local din Prusia — muzica să tacă!?!

Și eu mergeam spre cel pe care-l urmăriți,

și dânsul și-a dus mâna la frunte. Așa.

Era alb la față și transpirat.

SCHLEIMHASCHER: Ce i-ai spus? Ce-ați vorbit.

MADEMOISELLE: Nimic! Mă privea și nu mă vedea!

SCHWÄZELTRITT: Continuă.

MADEMOISELLE: Atât! V-am spus că nu l-am mai văzut

când am întors ochii!

141

PUPAK: Dar unde dracului te uitai

tocmai atunci?

SCHWÄZELTRITT: Tocmai atunci, excelență,

tocmai atunci!

MADEMOISELLE: Începuse, excelență, începuse

tărăboiul! Clientul acela frumușel începuse

să strige la polițiști: dar sunt o persoană pașnică,

vedeți-vă de treabă, domnilor!

Ești polonez — zice polițaiul, înțelege — zice —

ești arestat.

Și au ieșit după aia cu el,

dar scandalul ăsta ceva-ceva tot a durat!

PUPAK: Unde erai când și-a dus mâna la frunte

cetățeanul nostru?

MADEMOISELLE: Unde să fiu? În fața lui!

PUPAK: Dar în spate?

MADEMOISELLE: Adică?

PUPAK: Ce era în spate?

MADEMOISELLE: Scandalul, nu v-am spus!

PUPAK: Wunderbar! Wunderbar!trad.

Ești liberă, mademoiselle,

Nu pe acolo, pe-acolo...

MADEMOISELLE: Și la mine clienții încurcă ușile mereu

Ce să-i faci! Pardon! (Iese.)

PUPAK: Deci notează:

(SCHWÄZELTRITT aleargă sârguincios la pupitrul său. SCHLEIMHASCHER ia poziția de drepți.)

142

Cetățeanul Bălcescuglosarsursa,

așa cum se consemnase

și în kartonul numărul 36sursa,

a călătorit în câteva orașe prusiene

în urmă cu o lună — direcție încă necunoscută —

împreună cu câțiva propaganzi revoluționari polonezi.

Numele lui fă bine și-l trece

și în kartonul polonez, cel cu numărul 13...

(SCHLEIMHASCHER caută un dosar-karton și notează în el conform ordinului. BONIFATZ se ridică încet și iese din biroul său.)

PUPAK: Domnilor, în sfârșit,

și acest agent al emigrației române

a părăsit teritoriul imperiului!

SCHWÄZELTRITT: Îngăduiți-mi, excelență, o glumă,

(Pocnește între ele coperțile unui dosar.)

I-am strivit toate intențiile între aceste rapoarte.

(Râde.)

Ce-a mai rămas domnilor din agitația ăstora

aici între kartoane? — storceala fetidă a unor muște moarte!

SCHLEIMHASCHER: Am tot vorbit despre el

de câțiva ani încoace — deci:

40, 41, 42...sursa (răsfoiește paginile kartonului.)

SCHWÄZELTRITT: Au venit străinii să provoace

zaveră, agitație și revoluție

și aici, în Viena noastră!

SCHLEIMHASCHER: 49, 50 — sunt zece ani de când

îl urmărim, domnilor! Zece ani

de sârguință...

143

PUPAK: În Viena revoluția a fost o modă,

nimic altceva...

SCHWÄZELTRITT: Ar trebui, excelență, să afle

și capitala noastră adevărul

despre ea însăși!

Da! Da!

PUPAK: Studențașii, tinereii ăștia excitați

au fost în stare să-i tragă afară din casă

și pe oamenii serioși, tați

și capi de familie,

numai pentru că au crezut că se pornește

un nou carnaval!

Totul a pornit de la această posibilitate!

O posibilitate imposibilă, desigur!

fiindcă palatul nu-și

aprinsese candelabrele!

Ordonați kartoanele fiecare

la locul lor.

SCHWÄZELTRITT: Să mai încerce o revenire în imperiu?

Parcă nu-l cred în stare!

PUPAK: Pentru noi nu mai există.

Așteptăm în cel mai apropiat viitor

de la excelența-sa ministrul de interne von Bachglosarsursa

directive privind bâzâitul supărător

prin Europa al acestui încăpățânat valahglosarsursa.

SCHLEIMHASCHER: Mă și gândeam, excelență —

individul străbate acum Europa...

PUPAK: Probabil speră conjuncturi speculabile,

oarecari fisuri necunoscute încă

în raporturile politice.

Doar atâta așteaptă exaltații —

să li se dea atenție...

144

SCHLEIMHASCHER: Face anticameră și se strecoară prin cabinete

ministeriale și îi e suficient un frac

mototolit prin cufere!

Nu-mi pot imagina.

PUPAK: Domnilor, îl puteam scuti de câte o să sufere

dacă îl prindeam la Pesta ori Seghedinglosarsursa

în timpul convorbirii cu individul Kossuth.

Îl împușcam pentru acțiuni diversioniste.

Ca din greșală...

(Își mângâie barbeteleglosarsursa privind hârtiile dintr-un karton.)

Dacă nu sosea acest raport

cu o întârziere fatală.

Azi mi-am tuns barbetele,

domnilor!

Nepriceputul de frizer niciodată

nu le piaptănă meticulos.

Când mi-i zbârlesc mai cad

mici scurtături din firele de păr

pe vreo hârtie dintr-acestea.

Priviți-le, domnilor!

(SCHWÄZELTRITT și SCHLEIMHASCHER se apleacă atenți asupra raportului aflat în mâna lui PUPAK.)

Dar sunt perfect egale

cu cele tunse acum un an!

(Cei doi exclamă admirativ.)

Ce aveți de spus despre asta?

SCHWÄZELTRITT: Excelență, suport cu plăcere

și chiar vă rog să mă corectați

dacă voi greși:

cred că este ceva minunat și liniștitor.

Nimic nu se schimbă în lume...

145

PUPAK: În acest caz,

să ne ocupăm, domnilor, și de solicitanții de la acest ghișetsursa.

Societatea dorește să se purifice,

să-și manifeste — nu numai aclamând, ci și discret

prin purgație și chinuri morale sudorifice —

aversiunea față de revoluție!

Să-i ascultăm, domnilor, cu gravitate!

Ei sunt paza — de zi — împotriva

tuturor modelor importate

fără autorizație vamală

a statului,

așa cum noi suntem paza de noapte.

(Din pereți se deschid uși duble, care formează patru mici boxe. În care năvălesc LĂUTARUL, VETERANUL DE RĂZBOI, MICUL CONSILIER PENSIONAT, O NEGUSTOREASĂ. Fiecare va vorbi cu însuflețire, convingător, câtă vreme PUPAK, aflat în plimbare cu pași rari prin fața boxelor, se află în fața sa...)

LĂUTARUL: Excelență!

Nu mă pricep la politică,

cu toate că respect autoritățile

noastre de stat.

Mă pricep la muzică, însă...

(PUPAK a trecut în dreptul celeilalte boxe.)

VETERANUL: Tu nu te-ai gândit? — mi-am zis eu, excelență —

tu nu te-ai gândit că nu mai ai zile multe?

și n-ai mai făcut nici un serviciu

Casei Habsburgice?

Încă de pe vremea lui Napoleonglosar?sursa când...

PUPAK (a trecut în dreptul boxei a treia)

CONSILIERUL: Domnul Pupă-n fundsursa voce să mai strige:

146

Trăiască împăratul! după ce a strigat:

Trăiască Constituția! Nu mai are...

(PUPAK în dreptul ultimei boxe.)

NEGUSTOREASA: N-o să mă credeți excelențele-voastre, orice ar fi,

chiar dacă în fața ochilor excelenței-voastre

s-ar întâmpla la fel, ba chiar și mai și!

Nici eu, nici chiar eu — mein Gott —

nu cred și chiar dacă vreau, nu pot...

(PUPAK revine în dreptul boxei nr. 3.)

CONSILIERUL: Trăiască împăratul! și peste cinci străzi

vocea mea, dacă are cine să o asculte, se aude.

(PUPAK în dreptul boxei nr. 2.)

VETERANUL: De pe vremea lui Napoleon?

Când ai înjurat un francez îngâmfat?

(PUPAK în boxa întâi.)

LĂUTARUL: Mă pricep însă la muzică;

auziți! (Cântă la vioară un vals.)

O nesperată fericire de vis...

În seara când faceți o percheziție

la studenții din mansarda locuinței mele

aș putea cânta la un bal.

Foarte ieftin, (cântă în continuare)

(PUPAK la boxa 2.)

VETERANUL: Sunt și acum fidel mai mult ca oricând

majestății-sale imperiale aulice și apostolice!

(PUPAK la boxa 3.)

147

CONSILIERUL: Polizeistaatglosartrad. să afle, îi aduc la cunoștință,

că punându-și poalele în cap în sprijinul

răzvrătirii, doamna din imobilul vecin a găzduit

subcomisia de contraredactare

a scârboaselor pretenții antimonarhice...

(PUPAK la boxa 4.)

NEGUSTOREASA: Despre împărat

CONSILIERUL (furios): De doi ani cer să fiu ascultat!

NEGUSTOREASA: Despre împărat

a zis că nu este decât...

și după aceea a scuipat.

(PUPAK la boxa 2.)

VETERANUL: Iată ce pot face din prinosul meu

de recunoștință!

NEGUSTOREASA: N-or să creadă excelențele-voastre, orice-ar fi.

(Vocile perorează în continuare suprapunându-se. Vioara cântă un vals nemuritor.)

SCHWÄZELTRITT: Ce așteptați, excelență?

(Hărmălaia scade. Amuțește.)

PUPAK: Ceea ce într-o frază germană la urmă este pus:sursa

verbul!

DELATORIIglosarsursa (cor): A a a! Denunț!

PUPAK: Aveți zece minute, domnilor!

148

ACTUL II

Decorul: 6 copaci străjuiesc o alee. Fiecare copac este însoțit de câte un agent. Cei 6 agenți de copaci fac potemkinadaglosarsursa în fața celor două personaje — WOLGEMUTH și BONIFATZ — marcând un segment de alee care se va desfășura fie șerpuind, fie închizându-se într-o fundătură, deturnând, după necesități, ruta promenadei. Apare în capul aleii WOLGEMUTH.

BONIFATZ (ieșindu-i în întâmpinare): Regret că nu vă plac și în clipa de față

ceremoniile, domnule guvernator Wolgemuthglosarsursa...

Excelența-voastră veniți din Transilvania

cu nervii obosiți...

WOLGEMUTH: De la o vârstă este incomodă uniforma.

Și nu mai pot străbate întinsele mele domenii

în goana calului după vreo sălbăticiune

sau rândaș apucat de strechea

revoluțiilor...

BONIFATZ: Nu vă vor reține mai mult decât

se cuvine directivele pe care le solicit.

WOLGEMUTH: Cel puțin aici mă pot plimba în voie

prin natură...

BONIFATZ: Când la binevoitoarea voastră recomandare...

WOLGEMUTH: Copacii nu sunt singuri,

domnule Bonifatzglosar?

149

BONIFATZ: Liniștea publică — liniștea naturii!

Ce pot spune mai mult?...

WOLGEMUTH: Wunderbar...trad.

BONIFATZ: Spuneam că am fost mâhnit

la început, excelență,

când mi-ați dat în grijă un amărât de cadet

pe care, voilàtrad.!, decăzuta poliție franceză

îl înghesuie în aceeași piele

cu un alt suspect, numindu-l Bălcescu-Rosetglosarsursa.

WOLGEMUTH: Nu cumva Bălcescu-Rosetti?

BONIFATZ: În fond, c’est la même chosetrad.,

excelență, și gândeam:

ce poate mocni atât de subversiv

contra imperiului

în cele câteva propoziții despre un viitor roz

scrise de el pentru români

și cui poate să-i mai pese

de bombăneala unui ins născut

într-un principatglosar dunăreansursa,

care nici nu intră, nici nu iese

din calculele încurcate ale Imperiului Otoman.

Dar cenzurându-i și confiscându-i

în parte corespondența,

am aflat că iarăși...

WOLGEMUTH: Acum, când vrem să aducem la vechea matcă

echilibrul și armonia absolută, e limpede că

și furia maghiară și

pretențiile românilor e prea mult — e prea mare

haosul!

Cel puțin românii să nu fie o piedică...

BONIFATZ: Vă raportez, excelență,

că am fost dezamăgit, dar cu adaosul

că nu mai sunt!

150

WOLGEMUTH: Nu ne mai interesează

ce visează acest individ.

(BONIFATZ merge cu capul în pământ și tace.)

WOLGEMUTH (respiră adânc): Nu ne mai interesează nici

alipirea Principatelor dunărene

la imperiu

câtă vreme trupele țaruluisursa

sunt încă în provincia Transilvaniei

din cauza războiului contra lui Kossuth.

(Respiră adânc.)

Aerul Vienei e incomparabil...

BONIFATZ: Deși excelența-voastră

găsiți că nu sunt necesare

măsuri aspre contra aceea ce

se întâmplă în provinciile românești...

WOLGEMUTH: Maiestatea-sa așa știe!

Că nu se întâmplă nimic!

Așa dorește — așa este...

Cu românii asta e tactica:

Să li se mai ia din ce au, până

să li se dea ceva

care se tot amână.

Und so weiterglosar...trad.

(BONIFATZ își ia avânt spre a răspunde. WOLGEMUTH îi oprește elanul:)

Und so weiter...

Atât.

(BONIFATZ e neliniștit. Nemulțumit. Nervos.)

151

E clar nu-i așa?

Nu le vorbești — ei tac. Desigur

nu pricep ce le ascunzi.

Nu sunt în stare a vorbi germana

sau nu vor,

ceea ce nu le poți reproșa,

e chiar convenabil!

În sfârșit, de când se aplică tactica —

își văd de ale lor...

(Din extremitatea scenei către care se îndreaptă cele două excelențe, apare PUPAK și cheamă un agent purtător al unui arbust pitic decorativ.)

PUPAK (instruindu-l): Când se vorbește de situația externă a românilor

conduceți pașii plimbăreței perechi

cât mai departe,

să nu ajungă

în cine știe ce urechi —

ce nu se scrie nici în rapoarte

(râzând către public)

și cu atât mai puțin în presă,

din importanta convorbire purtată

între luminăția-sa domnul Wolgemuth —

guvernator al Transilvaniei și...

(WOLGEMUTH se oprește din mers o clipă.)

WOLGEMUTH: Domnule Bonifatz,

Maiestatea-sa împăratul

vrea să știe ce trebuie

să vrea!

Ceea ce depinde numai și numai

de noi — cei fideli...

BONIFATZ: Am trimis excelenței-sale

domnului ministru de externe Buolglosarsursa

câteva rapoarte secrete

privind atitudinea Angliei

152

și a Înaltei Porțiglosarsursa

față de Principate.

Anglia ține seama că, în ciuda asigurărilor date

și contrar intereselor imediate

(AGENTUL DE ARBUST fluieră în triluri. Aleea își schimbă brusc direcția către fundal)

din Bosfor și Dardanele

pofta de anexare a Principatelor de către...

(Convorbirea celor doi, așa cum s-a prevăzut, este bruiată cu veselele ciripituri de păsărele ale agenților de copaci: Simfonia jucăriilorsursa de Haydn.)

PUPAK: Românii din imperiu

sunt o națiune încăpățânată

prostește. Și naivă.

În pretenția de liberalizare

ei spun: „Așa a zis împăratul” —

și o țin așa tot înainte

oricât de constrângătoare ar fi instrumentele

de exercitare a autorității...

(Aleea se îndreaptă iar spre public. AGENȚII se așează pe mici socluri sugerând sculpturi de inspirație mitologică. Concertul ciripitor se oprește, din respect.)

WOLGEMUTH: Nici acum n-au uitat

că acum vreo 50 și ceva de ani în urmă

a trecut printre ei majestatea-sa

împăratul

și le-a răspuns la plângeri

cu două vorbe în românește:

„Oi vedea!”sursa

Dumneata ce ai înțelege din asta?

(BONIFATZ pocnește din palme. AGENȚII DE COPACI izbucnesc într-un râs care se amplifică în cascadă.)

153

BONIFATZ: Râde toată Viena, tot imperiul

de gluma asta de carnaval!!

WOLGEMUTH: Eu nu mai râd

când îl aud pe avocatul Avra-am Ian-cuglosarsursa repetând:

„Nu și nu că împăratul a zis!

Dă-mi ce mi s-a promis!”

Și a și întins mâna!

E imposibil să te înțelegi cu ei,

și adevărata primejdie stă în a

le îngădui să răspundă

și să protesteze în legătură cu alipirea Transilvanieisursa

la Ungaria...

BONIFATZ: Îmi îngăduiți să fac o sugestie!

Să li se explice lămurit

că și acum se află tot în sânul Imperiului

și că în conformitate cu legislația noastră

dreptul rămâne să fie o exercitare

a autorității divine a Împăratului

și a curții sale ierarhic orânduite —

deci și a Dietei ungare...

A pune în discuție această exercitare

înseamnă a te îndoi de...

WOLGEMUTH: Iar ei răspund prostește —

dacă împăratul a promis

și nu îi respecți porunca

ești acuzat că ai fi

contra Împăratului

(Rumoare pe alee: O-o-o-o!)

BONIFATZ: Par să aibă o minte greoaie

de vreme ce nu pricep subtilitățile

de esență ale legislației...

154

WOLGEMUTH: Prefer să constat că aici

și peisajul intră în securitatea

statului. Chiar și artele frumoase...

BONIFATZ: Nu a scăpat luminatei înțelegeri

a excelenței voastre că speranța unui Imperiu

daco-roman în afara coroanei

nu poate fi tolerată și că degenerează

în patima răsturnării generale

în sens comunist...

WOLGEMUTH: Un pic de vânt nu ar strica

pe o astfel de vreme.

BONIFATZ: deja suntem încunoștințați prin confidențiglosar valoroși

că sunt fluturate

(DOAMNELE-AGENȚI dintre copaci și de pe socluri desfac evantaie, pe care, mișcându-le, produc o plăcută adiere de vânt.)

în urechile Franței și Angliei

de către incriminații Bălcescu și Brătianuglosarsursa

aceleași fraze care au fost strigate

de domnul consul Maiorescuglosarsursa

— n-a trecut încă anul —

aici, în Parlament și în fața alteței-sale

regal imperiale.

WOLGEMUTH: Nu trebuie lăsați românii

să-și facă propagandă așa cum

și-au făcut și își face și acum

aristocrația maghiară.

BONIFATZ: Înalta voastră părere ne folosește

pentru a putea transmite instrucțiunile de cuviință.

Excelența-sa comisarul țarist

din Bukarestsursa, domnul Duhamelglosarsursa, este îngrijorat —

155

ne-a trimis lista cu acele adrese

unde i-am putea găsi...

(WOLGEMUTH se oprește brusc din plimbare.)

Prin Europa, excelență, nu aci —

la Viena!

Cu prima ocaziunesursa

vom reține suspecții, bineînțeles cu

acest cetățean Bălcescu

în frunte.

WOLGEMUTH: Cine vânează la întâmplare — numai nepriceputul

braconier!

BONIFATZ: După abuzul la dreptul de azil

în Transilvania prin colportarea cu ungurii,

ceea ce reprezintă prin sine însăși

o mizerabilă nerecunoștință,

intrigile și uneltirile

periculosului Bălcescu prin Europa

sunt o gravă dovadă de neloialitate

a românilor

față de Casa de Habsburg.

WOLGEMUTH: Opinia exprimată de dumneata

concordă cu părerile mele,

dar e în interesul nostru

ca acest Bălcescu să circule

cât mai mult prin restul Europei...

Au un oarecare scop ei —

știuții și cei încă neștiuții —

care se adună conspirativ...

Vânătoarea este o artă

numai când gonacii urmăresc albia râului

BONIFATZ: Excelență, oricând vă putem

spune unde se află fugarul!

Nu-i știu cursul cu precizie, însă...

WOLGEMUTH: Mie nu mai îmi spui nimic,

din clipa aceasta!

156

(Întoarce spatele și se depărtează greoi.

Unul din pereții scenei începe să se miște spre public, obturând vederea spre parc. În pas cu peretele — SCHLEIMHASCHER, SCHWÄZELTRITT și OBERLICHT escortează un individ romantic, al cărui comportament se compune din ticuri romantic-revoluționare.)

SCHLEIMHASCHER: Excelența-sa a folosit

cuvântul râu de mari dimensiuni

întrucât după expresia excelenței-sale

are multe vaduri...

SCHWÄZELTRITT: Râu cu vaduri neștiute, domnilor!

O considerație extrem de prețioasă...

OBERLICHT: Ați reținut despre ce a vorbit mai mult:

despre vânătoare...

SCHWÄZELTRITT: E darul său de a vorbi în pilde,

în admirabile pilde, ce-i drept!,

și cu toate acestea, să recunoaștem

că vorbește de-a dreptul înțelept!

REVOLUTUL Ö: Moarte tiranilorglosar!sursa

(Privește la funcționarii care-l însoțesc și care rămân indiferenți.)

REVOLUTUL Ö: Și nu numai atât!

(Nu trezește nici o reacție.)

OBERLICHT: Eu nu m-aș încumeta să abuzez

de amabila sa răbdare!

Ne-a atras cu delicatețe atenția —

spunând vânătoare —

asupra trofeelor...

Îngăduiți-mi să prizez

puțin tabacglosarsursa (prizează tabac).

157

REVOLUTUL Ö: Băgați-vă mințile în cap,

numele meu are o literă cu tremă!

Mi-e predestinată voința supremă!

OBERLICHT (către ceilalți funcționari): Nu pentru a vă uita la mine

fac ceea ce fac — domnilor,

ci pentru a vă aduce cu tristețe

aminte că (se bate peste o nară)

am pierdut urma valahului!

(La unul din capetele zidului plimbător se deschide un coridor în capătul căruia apare PUPAK.)

SCHWÄZELTRITT: Excelența-voastră, domnule Pupakglosar,

sunteți insistent căutat

de un... de un...

OBERLICHT: A venit singur —

știe deci unde se află!

SCHLEIMHASCHER: În loc să i se pună un nod în gât,

urlă ca un apucat!

PUPAK: Rămâneți prin apropiere

(face o reverență în fața subalternilor):

REVOLUTUL Ö: Excelență,

(subalternii se retrag în grabă indicându-l pe PUPAK)

Conștiința mea cere să fie împăcată

cu sine.

Nu pot vorbi dacă nu sunt

măcar puțin...

(PUPAK neagă scurt din cap.)

Doar puțin!

158

(PUPAK iar neagă din cap.)

Ori, hai, fie, chiar foarte puțin

maltratat!

E o condiție a purității morale

a indivizilor din mijlocul cărora vin!

Trebuie să știe excelența-voastră

o drăcie de pedeapsă

mai nobilă;

ceva, nu știu ce, astfel încât

oricui i-ar da prin cap să

cerceteze destinul meu, antecedentele,

să nu poată gândi urât

despre mine!

Cumva poftiți să credeți

că nu mă ridică însușirile mele

până la...

PUPAK: Poliția noastră de stat

nu oferă brevete de eroismsursa confidenților.

REVOLUTUL Ö: Ce contează, excelență,

de vreme ce mă pregătesc sârguincios

să devin martirul

unui Imperiu infailibil!?

Nu glumiți cu mine —

căutați o schingiuire

aleasă.

Nu pretind cine știe ce!

O exista vreo suferință

îngăduită și nobililor, în particular,

așa, între ei!

PUPAK: Domnule, doar pătura...

ar fi să fie...

REVOLUTUL Ö: E nobilă?

PUPAK: Se practică uneori, ca amuzament,

în cazarmă, la școala de cadeți

pe care eu însumi am urmat-o!

159

REVOLUTUL Ö: Și ce poți păți, excelență?

PUPAK: Dacă ești pus

cu mâinile legate la spate

pe pătură și ești aruncat în sus

și lăsat să cazi pe podea

ca un sac, de cele mai multe ori...

(Respiră repede și clipește des. Brusc închide ochii.)

Dar ca să nu se ajungă până acolo

mă voi îngriji eu,

după ce vorbești!

REVOLUTUL Ö: (vorbește singur, neauzit. I se văd buzele mișcându-i-se. Se miră. Se înfurie. Trupul încordat îi este scuturat din când în când de frisoane.)

PUPAK: Vorbește!

(REVOLUTUL își revine imediat.)

REVOLUTUL Ö: Îi întâlnesc, în sfârșit,

pe acei revoluționari români

și îi chem în camera

mea de hotel. Sărăcăcioasă.

Suntem, deci, la Bruxellessursa.

PUPAK: Nu le mai aminti națiunea.

Știu despre cine este vorba!

Ascult.

REVOLUTUL Ö: E foarte dificilă descoperirea lor

Se ascund foarte bine!

Să-i caute alții, să vedem...

PUPAK (sacadat): Și mai dificil

și de aceea mai merituos pentru mine

este să-mi pot închipui

160

că acei anume câțiva disprețuiți

își pot părăsi de bunăvoie

rangul ierarhic

pentru a scormoni nemulțumirea,

viciul gloatei. Ești de aceeași teapă cu ei,

bineînțeles!

REVOLUTUL Ö: Ceea ce ei au părăsit eu vreau să câștig!

Sărăcia e un stimulent!

(Brusc tace, ca apoi să rostească gutural și șuierat replicaglosar din paranteză.)

(Chiar și pentru voi, șleahta de funcționari

imperiali vârâți în mănuși glasétrad. și cizme moi!

Nu puteți înțelege

democrația plăcerii de a te simți

conte într-un stat egalitar în care toți sunt conți.)

PUPAK: Continuă.

REVOLUTUL Ö: (Când am să izbutesc am să vă ucid

pe toți ereditarii!

Cu dinții!) (Clănțăne și scrâșnește.)

PUPAK (intrigat, ca de o tăcere prelungită): Continuă, am zis!

REVOLUTUL Ö (își revine): Da. Mă plimb prin fața lor

încolo și încoace,

iar ochii lor după mine,

căci am studiat fiziologia disecând multe animale vii

broaște, cobai, câini și condamnați la moarte,

(gutural și șuierat)

(în timp ce voi jucați tarocglosarsursa și vă îmbuibați, porci de neam mare)

și știu că organismul uman se lasă excitat

spre ce încă nu poate face;

și le vorbesc cu aceeași ardență lăcrimoasă!

161

(Cu ton patetic jucat.)

„Impilatorii din toți timpiisursa

nu țintesc alta decât a insufla

egoism,

a aprinde patimi,

a ațâța om contra om, frate contra frate,

neam asupra neam, pentru ca sfâșiindu-se

unii pe alții,

când își vor fi stors tot sângele în lupte fratricide,

ei să poată veni ca niște mântuitori

și să-i ferece în obezileglosarsursa

ce se numesc legi de liniște!”

Iată — le strig — ce vă înspăimântă

pentru națiunea voastră — aceste legi de liniște!

Și au fost de acord! Excelență,

ăsta e un fragment dintr-o scriere

pe care o pregăteau pentru tipografie.

Nu și-au dat seama că îi auzisem

vorbind între ei. Și

las o clipire de tăcere

și-apoi râd a uimire — a mare uimire!

(Râde.)

Dar voi lucrați pentru a convinge

pe flămând că e nesătul!

(Gâfâit și amenințător)

(Dai din cap, cârtiță? Dă!

Până ți-oi da eu la cap!

Plăcerea asta n-o s-o scap!)

În timp ce polițiile Europei vă acuză

de răsturnări în sens socialist,

pe flămânzi îi sperie cuvântul republică;

pentru că mulți dintre ei sunt înapoiați

iar alții, prea puțini, sunt elevații.

Așa și națiunile, sunt pe din două —

162

mă urmăriți, excelență?

Multe înapoiate, și una — două superioare,

care pot lucra nu numai în sine

și pentru sine, ci

și pentru alții!

Hegelglosar, excelență, îl recunoașteți pe germanul Hegelsursa?

(N-ai auzit de el, dar de mine

ai să auzi, să știi!)

Și acum vine ideea mea:

(scandează delirant)

să ne strângem cu toții într-un singur cuib —

camarazi ai revoluțiilor împrăștiate, —

să ridicăm blazonul unui imperiu

al revoluțiilor,

un imperiu, atâtica la început,

cât unul din micile state germane.

(Brusc devine calm și didactic, și explică)

Excelență, luați în considerație —

dacă nu vă place

avem de unde-i lua pe toți

ca din oală —

(reia delirul din momentul abandonat)

un imperiu din care să urnim —

peste tot! über allesglosar!trad.

legiuni înarmate înspre toate națiile

peste toate granițele — ale tale-s

șansele, imperiul meu!! —

și să propovăduim turbulența,

să provocăm panică și nesiguranță;

cu armele lor trebuiesc atacați impilatorii —

dar prin crâncenă antiteză,

noi vom stăpâni nu prin legile liniștii,

ci prin legile dezordinii!

163

V-am convins, nu-i așa?

Prin legile dezordinii!

PUPAK: Să-mi spui cum au reacționat

audienții.

REVOLUTUL Ö: De unde pot ști? S-au pierdut

în mulțime, fiindcă

veneau din ce în ce mai mulți — puhoaie!

Piața era plină și se înșiruiau în rânduri

și mă aclamau — eu nu dau voie

să se facă plecăciuni în fața mea!

(PUPAK face semn subalternilor să-l înconjure neobservabil)

PUPAK: Erau mulți?

REVOLUTUL Ö: Foarte mulți!

PUPAK: Și erai îmbrăcat ca un nobil,

nu-i așa, domnule?

REVOLUTUL Ö: Oh, excelență...

PUPAK: Erai și încoronat, după câte înțeleg!

REVOLUTUL Ö: Văd că vă sperie fantezia mea.

Românii au plecat fără să spună

o vorbă măcar,

pe când pe excelența-voastră vă înnebunește

posibilitatea de a se întâmpla

așa ceva, să zicem, mâine.

(Arată spre subalterni.)

Dânșii ar trebui să mă icneascăsursa

în pătură?

PUPAK: Domnule, nu cred că e posibil

164

ceea ce visezi dumneata;

cine este nobil de neam sigur că

poate aspira la (pauză)

acest imperiu.

Dar cu plebea fidelă

situația se încurcă...

Dacă jinduiesc și ei la rang nobiliar?

REVOLUTUL Ö: O nație superioară

nu se compune decât din indivizi superiori.

PUPAK: Majestatea-sa imperială

nu va îngădui asemenea principii.

REVOLUTUL Ö: Renunț a mai fi înnobilat.

Renunț. Nu mă meritați!

N-ați ascultat cu atenție, excelență!

Vă sunt mințile înrobite împilatorului!

PUPAK: Domnule revolut...

REVOLUTUL Ö: Fac o excepție, nu mă refer la majestatea-sa

și nici la excelența-voastră, întrucât

vă raportez confidențial și direct...

Filozofia mea, o, mai trece multă vreme

până să se poată autofinanța!

PUPAK: Poliția noastră nu te poate plăti

pentru eșecuri.

REVOLUTUL Ö: Am pornit de la zero, excelență,

fără un ban și fără studii temeinice...

PUPAK: Surtucul dumitale are

într-un mod necuviincios

un nasture descheiat —

de când ai intrat aici!

REVOLUTUL Ö: Oh! Da? Păi da! Fiindcă pot da

oricui lecțiuni de interpretaresursa actoricească

a entuziasmului, a freneziei!

165

Răspunde-mi repede și sincer

privindu-mă în ochi!

Îți iubești nația cu înfocare?

Vrei salvarea ei? Vrei

ca toți veneticii să piară

în ceara de la lumânare

și să curețe trupul patriei

de jegul lor?

Cum vreți, excelență,

să le pun întrebarea

fără să-mi fluture părul în vânt

și să am în priviri disperarea?

Chiar dacă motivele mele sunt

altele!

Cehi, români, polonezi,

italieni, croați, m-ar ocoli

îmbrăcat fiind altfel decât ei...

dar, excelența-sa, domnul Bonifatz

nu mi-a reproșat...

PUPAK: Cine?

REVOLUTUL Ö: Ba a fost chiar încântat

de cele aflate de la mine!

PUPAK (înfuriat): Audierea dumitale s-a terminat

(REVOLUTUL Ö rămâne împietrit de uimire.)

PUPAK (se plimbă cu ochii în tavan): Luminăției-voastre

domnului ministru de externe von Bachsursa

mă adresez în acest raport secret

cu multă îngrijorare;

citesc din gestul luminăției-voastre

atât de cunoscut mie —

acel al degetelor împreunate sub centură —

(își împreunează degetele sub pântec)

166

că veți socoti grav ofensator

faptul că domnul Bonifatz, deși are îndatorirea

de a comunica mai departe ierarhic

informațiile strânse pentru uzul intern

al statului, omite aceasta.

E regretabil, dar veți da semne de enervare

când, drept răspuns la întrebarea: oare

de vreme ce sunt atât de importante

uneltirile valahilor, de ce, de ce, de ce —

și aci urmează partea de întrebare necunoscută mie —

Domnul Bonifatz, neștiind ce să răspundă, se va înroși, căci —

așa se vor mișca degetele mari

de la mâinile luminăției-voastre!

(Își mișcă policariiglosarsursa în chip de morișcă — unul în jurul celuilalt.)

Pot vorbi și în numele celui

ce, până la ulterioarele voastre binevenite

măsuri, îmi este ierarhic superior,

că este o adevărată satisfacție

să fim mustrați cu asprime

de luminăția-voastră

în numele statului și a casei

de Habsburg.

Nu găsesc o altă cale de a-mi exprima

satisfacția datoriei împlinite

decât felul luminăției-voastre

de a-și arăta cu severitate

mulțumirea.

(Își zbârlește barbetele de pe una din fălci, se întoarce către REVOLUT, care cade în genunchi.)

Poți continua.

REVOLUTUL Ö: Moarte împilatorilor, atunci! (Se ridică și iese)

167

ANTICAMERA

SCHWÄZELTRITT: Excelența-sa domnul Bonifatz s-a închis în birou!

Excelența-sa nu vrea să vadă pe nimeni!...

(Îl vede venind pe PUPAK. Amuțește zâmbind. SCHLEIMHASCHER — cu spatele spre PUPAK.)

SCHLEIMHASCHER: Să se fi întâmplat ceva nou?

Cui îi vine rândul să fie coadă de bidineasursa?

Iar povestea cu cocoșul roșusursa a răsculărilor...

PUPAK: În calitatea mea oficială vă invit,

înainte de a fi bănuiți de denigrare,

de care bănuiesc că ați putea fi bănuiți,

să încetați această bălmăjeală

stupidă.

SCHWÄZELTRITT: Vine Frau Gertrudesursa...

(Apare GERTRUDE. Merge întins către Biroul lui BONIFATZ.)

PUPAK: Mein Liebe Frau, Herr Bonifatztrad.

este ocupat.

GERTRUDE: Știu, domnule, doar suntem rude,

nu te mai deranja...

(PUPAK iese furios. GERTRUDE își reia traiectoria. SCHWÄZELTRITT se pune în calea ei.)

SCHWÄZELTRITT: E ocupat, doamnă, peste măsură!

GERTRUDE: Așteptați! Vi-l eliberez numaidecât.

SCHWÄZELTRITT: Să treceți peste spusele noastre

ne face chiar plăcere, dar nu

168

și peste respectul ce îl datorăm superiorului nostru.

GERTRUDE: Atunci, domnule, stați cuviincios în fața mea!

(SCHWÄZELTRITT face repede o reverență în care timp GERTRUDE trece de el și intră la BONIFATZ.)

SCHLEIMHASCHER: Und so weitertrad., camarade!

SCHWÄZELTRITT: Are și părțile ei bune poliția noastră habsburgă!

Îți pică oricând câte o astfel de poamă

bine dată în pârgă.

(Râd. GERTRUDE, în fața biroului, stă, așteaptă — râsul Anticamerei s-a oprit de la sine — așteaptă.)

GERTRUDE (cu încordare): S-a întors regimentul în care e și soțul meu!

BONIFATZ: Dar sunteți căsătorită, doamnă!?

GERTRUDE: Prea puțin! Nici n-am observat...

Am fost ocupată, dragul meu,

să țin piept asediului dumitale repetat.

Acum ce fac?

Trimite-l înapoi în Transilvania!

BONIFATZ: Abia a fost chemat

să i se înmâneze o înaltă decorație de eroism...

GERTRUDE: Doar nu s-a terminat războiul maghiar?

Or s-a terminat?

Nu îndrăznești să te uiți la mine?

((BONIFATZ se plimbă grav și sever dus-întors pe rută scurtă. În Anticameră, cei doi subalterni, stând la pupitre, trag cu urechea.)

169

SCHWÄZELTRITT: Încă n-a început să dea apă la șoriceisursa?

SCHLEIMHASCHER: Ein moment!trad. trebuie să înceapă

imediat și actul trei

când în alcov se taie ceapă...

GERTRUDE: Nu-vă-mai-plimbați-domnule!

Mi-ajunge pasul

bătut în budoar de soțul meu!

Voi ați intervenit să se întoarcă regimentul lui?

V-ați plictisit de drăgălașa care v-a scăpat

adesea până acum printre degete?

BONIFATZ: Cunoașteți remediul vienez, scumpă doamnă.

Când n-are cine să vă legene în cântece,

urcați-vă pe crupa unei mârțoage...

Gertrude, o partidă de călărie, și-ți trece...

(GERTRUDE izbucnește în plâns.)

(În Anticameră, chicoteli între subalterni.)

SCHLEIMHASCHER: A început, mes amistrad.!

Totul e pierdut! (Râsete.)

GERTRUDE: Nu-mi vorbeai așa când îți înfundai nasul

în dantelele juponului meu

târându-te-n genunchi...

Ești un sperjur, un laș, domnule,

dacă mă părăsești!

Am jucat rolul de târfă îndrăgostită

către care m-ați împins.

Mi-l voi schimba...

BONIFATZ: Wunderbar, Gertrude...

GERTRUDE: Am început deja —

Nu mai plâng.

BONIFATZ: Dar nu așa! Continuă să plângi!

170

GERTRUDE: Îți bați joc de mine!!!

BONIFATZ: Plângeți unde credeți de cuviință

că are efect — veți reuși oare, scumpa mea?

Plângeți murmurând, strigând sau implorând

sau orice altceva, dar

cât mai convingător —

ultraromâniiglosar, ultraromâniisursa

și pretențiile lor. Atât.

GERTRUDE: Atât? Dar n-am nici un motiv!

BONIFATZ: Trebuie să se sfârșească și războiul cu răzvrătiții

Iar pentru asta trebuie trimisă armata acolo,

tocmai acolo, contra lor!

(GERTRUDE tace. Se concentrează. Anticamera trage cu urechea.)

SCHLEIMHASCHER: A și tăcut? Ce ziceți?

(GERTRUDE cu ochii în lacrimi, răsucind capetele șalului în mâini; iese murmurând.)

GERTRUDE: Ultraromânii, ultraromânii ăștia nesuferiți

și cu toate pretențiile lor...

(În Anticameră, după o clipă de derută, agitație.)

SCHWÄZELTRITT: Să scoatem repede kartoanele 59,4 și 7.

Azi, ca un făcut, vom lucra până la noapte.

SCHLEIMHASCHER: Crezi că va ajunge de aici prea departe

impertinența destrăbălatei noastre?

171

BONIFATZ (răsturnat în fotoliul său): Va nimeri exact la țintă

după câte știe mondena să mintă...

(SCHLEIMHASCHER bombăne, țistuie, își dă ochii peste cap, nu are astâmpăr.)

SCHWÄZELTRITT: Oftezi, colega? E mare necazul? Hai, zi-l!

SCHLEIMHASCHER: Redingota... trebuie să o scot în lume!

SCHWÄZELTRITT: Seara asta se joacă același vodevilglosarsursa,

Caută-ți un alt prilej anume.

(Unul din pereți se adâncește în trunchi de piramidă. Sală de bal. Marionete sau cartoane decupate figurează perechi dansând cadrilsursa. Personajele din bal: CONSILIERUL, GERTRUDE și SOȚUL OFIȚER. Scenă mută.)

BONIFATZ: Soțul ei va trebui să o poată ține

sau să o prindă în cădere.

În clipa când va fi să leșine

cât mai dramatic și la vedere —

sau intim răsturnată între perne? —

...în fața excelenței-sale...

a domnului Consilier aulicglosarsursa

de interne...

(GERTRUDE îl invită la dans pe CONSILIER. BONIFATZ deschide tabachera cântătoare din care își ia între degete tutun pentru prizat. În acordurile acestei muzici, GERTRUDE, dansează cu CONSILIERUL. SOȚUL OFIȚER stă lateral în poziție de drepți.)

GERTRUDE: Excelență, ultraromânii (răsfățându-se),

ultraromânii sunt periculoși (Consilierul cască gura a mirare), nu-i așa? Nu trebuie să-mi confirmați...

172

(CONSILIERUL se încruntă a mustrare.)

Soțul meu va fi trimis acolo neîntârziat...

Mi-l vor aduce oare, (Scâncind CONSILIERUL surâde uimit.)

Mi-l vor aduce acasă doar mutilat

sau mort? (CONSILIERUL a încremenit.)

Ajutor, leșin!

(BONIFATZ închide capacul tabacherei. Muzica se curmă. CONSILIERUL și OFIȚERUL țin mâinile GERTRUDEI și-i bat ușor dosurile palmelor)

OBERLICHT (vine în fugă încercând să abată atenția asupra sa): Publicul urmează să fie informat

en detailtrad.

prin Wiener Zeitungglosarsursa sau prin viu grai

despre mărturisirea făcută unui înalt om de stat

de către una din frumoasele Vienei

despre dragostea ei

pentru propriul ei soț — ofițer

care mereu este plecat

să apere cu pieptul său de fier

domnia aulicului nostru împărat.

Trăiască luminăția-sa împăratul!

(Balul se destramă rapid. Peretele își reia netezimea. CONSILIERUL se năpustește demn și furios spre BONIFATZ.)

CONSILIERUL: Domnilor, sunt nemulțumit de dumneavoastră!

N-am fost înștiințat la timp

despre starea de spirit a capitalei noastre:

Mi-au ajuns pe masă câteva rapoarte —

sper că nu de la mine vreți să aflați

despre ce e vorba

173

(În fugă subalternii din Anticameră se așează în șir luând poziția de drepți.)

BONIFATZ: Nu, excelență. La binevenita voastră mustrare

răspund — suntem bine informați că

mai multe doamne respectate cu încredere

au fost văzute în diferite cercuri plângând

și suspinând în neștire anume vorbe ce aduc panică.

CONSILIERUL: Sunteți grav vinovați că știind

n-ați intervenit pentru menținerea liniștii publice.

Veți fi mustrați sever pentru asta!

BONIFATZ: Când ultima oară cu prietenie v-ați adresat

nouă, într-adevăr e grav

că n-am știut a descifra printre vorbele excelenței-voastre

tocmai indicația de a-i suprima — la nevoie —

pe ultraromânii care complotează

pașnic și cu blândețe...

CONSILIERUL: Mda... (se dezmeticește)

dar dumneata, domnule Bonifatz, prea te lași

purtat cu una, cu două,

de-a dreptul femeiește,

de unele exagerațiuni!

BONIFATZ: Iar despre venirea spre Viena

a individului Abraham Ianc sau Iancusursa —

E căpetenia aceea a franctirorilorglosarsursa români —

Știți doar că rapoartele n-au

venit decât la două săptămâni

după ce v-au fost înaintate de excelența-sa

domnul general Iulius Haynauglosarsursa...

CONSILIERUL: Puternicul nostru imperiu

nu se lasă clintit și mișcat de...

174

Dar, domnule, dumneata din...

din devoțiune față de împărat

ajungi să n-ai încredere — chiar așa! —

în — în — chiar în stat?

BONIFATZ: Enervantă mișunarea asta de revoluționari,

ca furnicile, populațiile negermanicesursa

din provinciile supuse maiestății-sale,

apostolice și aulice,

au pretenții...

Iar când îți intră pe sub cămașă,

pe la subsuori, pe șira spinării în jos

(își agită umerii și torsul ca din pricina unui prurit generalizatsursa)

și umblă pe piele gâdilând și pișcând

perfid prin cutele trupului

furnicarul de instigați și propaganzi...

(se întoarce către Anticameră)

nu simțiți, domnilor, că vă mănâncă

peste tot?

(Șirul de subalterni ai Anticamerei începe a se scărpina, cu greu reținându-și gesturile imperios libertine, CONSILIERUL, cuprins de aceleași porniri, izbucnește:)

CONSILIERUL: Încetați, domnilor, cu scărpinatul!

E nostim! Și întrucât împăratul

a trăit la un prânz de vânătoare pățania,

povestind-o cu fascinantul său dar,

își va explica extrem de ușor brusca

schimbare

a augustelor sale directive

privitoare la români.

BONIFATZ: Excelență, îmi exprim convingerea

că maiestatea-sa chiar și-a

175

propus printre altele să dea

consilierilor coroanei această pildă

care dă de gândit.

Voi fi fericit dacă-i amintiți

să-și amintească de ea.

CONSILIERUL: Ei bine, domnule, pentru asta

trebuie

curaj — nu glumă!

BONIFATZ: Dar oare noi cui ne adresăm,

excelență?

CONSILIERUL: Mai ales că nu o dată

am spus-o personal consilierilor săi intimi

că, fiind împărat și rege,

maiestatea-sa e uneori prea blând,

și din generozitate regele îl contrazice pe împărat,

creștinul din augusta sa ființă îl ignoră

uneori pe omul de stat

dintr-însul.

BONIFATZ: În strălucitele sale gânduri își știe

mai bine decât oricine slăbiciunile sufletului,

dar pentru noi este util să se menționeze

altele și altele...

CONSILIERUL: Nu trebuie să fiți neliniștiți, domnilor!

Prin dispozițiile noastre de a continua

măsurile cu exigență

noi nu-l contrazicem.

Dat fiind obligația de a alege,

indicat e să slujim Casa Imperială!

Nu putem jigni împăratul!

Rege — maiestatea-sasursa e doar o dată la câțiva ani

timp de o călătorie, două la Budapesta,

Cluj ori Praga...

BONIFATZ: Nu vom osteni să ducem la îndeplinire

indicațiile primite (reverență).

176

CONSILIERUL: Ei, da, domnilor,

asta și vroiam!

(CONSILIERUL iese. OBERLICHT bate din călcâie să ia poziție de drepți. La un gest al lui BONIFATZ, subalternii rup rândurile și scot kartoanele din rafturi, așezându-le pe pupitre. CONSILIERUL se oprește și se întoarce uluit. Ignorându-l, confidenții aduc în marginea scenei spre public două bănci lungi, așezându-le față în față. Prima care se așează este CAMERISTA, care imediat cade în somn, sforăind ușor cu capul dat pe spate și cu mâinile căzute în poală, între genunchii depărtați neglijent. COCHETA, plictisindu-se, aruncă ochiade spre VALET, iar după ieșirea acestuia, publicului. VALETUL, până să fie chemat, și după revenirea în Anticameră, stă în picioare ceremonios și nemișcat.)

CONSILIERUL: Dar nu asta vroiam!

Exact invers am... am...

(către OBERLICHT, autoritar)

când vei învăța să respecți

guvernul, ofițer?

(OBERLICHT bate călcâiele sonor și-și bombează pieptul înlemnind în poziție de drepți. CONSILIERUL strigă isterizat:)

Nu permit! (Iese.)

PUPAK (apare cu un karton în mână. În drum spre BONIFATZ se adresează subalternilor): Sunt extrem de nemulțumit

de prea puțina voastră sârguință

lipsesc de aici

o mulțime de date:

nu știu ce a mâncat

nici de câte ori și-a schimbat rufăria —

și ce nu mai știu?

(În spatele lui PUPAK, subalternii își ascund fețele după kartoane și chicotesc.)

177

Încă multe altele; chiar

prea multe.

Va trebui să răspundeți

imediat și să suportați consecințele

toți dintre dumneavoastră care

consideră mult prea des

că este necesară încă o confirmare

din partea excelenței-sale domnului Bonifatz

(țintă în ochii lui BONIFATZ)

privind importanța extremă

a anumitor indivizi.

Am adus eu însumi kartonul

cu rapoartele despre Bălcescu.

(Subalternii pufnesc iar într-un râs scurt.)

BONIFATZ: Tăcerea subordonaților dumitale

ascunși pe după hârtii

ce ne spune oare?

E o liniște ca după o glumă fără haz,

care pune la îndoială —

ce pune la îndoială?

Însăși competența dumitale nedemonstrată.

(Subalternii și PUPAK încremenesc.)

Prezintă informațiile.

Atât deocamdată.

PUPAK: În luna ianuarie anul curent 1850

același fugar — ex-ministrul de externe valah —

a fost primit la lord Palmerstonglosarsursa,

ministrul de externe britanic,

în reședința sa, la five o'clockglosartrad..

Al doilea valet al lordului

n-a putut intra în cameră decât foarte rar

(VALETUL zâmbește cu buzele lipite.)

178

VALETUL: Rar nu înseamnă deloc.

Tocmai când puneam serviciul de ceai pe masă

vorbeau despre un ziar —

pe care eu nu-l citesc —

„Daily Newsglosar”sursa, Sirglosartrad..

PUPAK: Informația se confirmă.

I s-a tipărit un text despre

intervenția rusă în Principatele Dunărene.

BONIFATZ: Deci ceea ce ai aflat dumneata

știe deja toată Europa!

PUPAK: Mai există o confidență obținută

din casa lordului...

Dar nu e suficient de valoroasă.

VALETUL: Doresc mult să nu vă înșelați, Sir!

PUPAK: În sfârșit,

Expulzatul a fost urmărit și în

cabina de la closet.

VALETUL: Yes, Sir, așa se obișnuiește.

Printr-o vizetă.

Din când, în când, discret —

Domnul din Orient

n-a făcut decât să-și învelească pieptul

cu o pânză groasă din lână

pe sub cămașa de la frac.

PUPAK: Știam deja că este bolnav

de plămâni. Informația furnizată

nu poate fi plătită.

VALETUL: Aș fi foarte dezolat

dacă n-ați aprecia scrupulozitatea

fără limite a observațiilor

eventual utile!

Alții intră în acea cabină

179

ca să tragă pe nări praf alb interzis —

știți, se pune aici în tabacheră,

la mâna stângă —,

iar la ieșire nimeni n-ar zice

că e aceeași persoană

care a intrat, iar unele doamne

țin în corset o mică

butelie cu băutură tare.

Pare nesatisfăcător detaliul cu șalul de lână,

dar domnii știu că alteori...

Regret sincer

că în cazul de față...

Acest domn care vă interesează

se întâlnește foarte des

cu un italian Mazziniglosarsursa

și cu domnul conte Teleckyglosarsursa.

Doi emigrați căutați prea insistent

de foarte multe persoane.

Poate sunt valoroase

conversațiile purtate între ei

și foarte, foarte costisitoare

pentru mine, Sir.

BONIFATZ: Deci Teleky.

Iar Teleky.

Raportul despre aceste întâlniri.

să fie făcut imediat

(VALETUL se pleacă ceremonios și revine la locul său.)

PUPAK: Informația următoare —

de la Paris.

Ultima lui umbră care ne-a trimis

raportul a fost cochetă gălăgioasă

(se apropie de COCHETĂ)

ca să nu dea de bănuit.

Și-a adus în camera de vizavi

șampanie și un amorez

180

COCHETA: Costă, domnule,

numai eu știu cât mă costă

pretextele astea!

PUPAK: Scandalosul aranjament era în plină zi.

(CAMERISTA se trezește deodată din toropeală.)

COCHETA: Ei, și? Noaptea, domnule, eu dorm,

nu sunt o...

(CAMERISTA intrigată deschide gura să vorbească. Un subaltern îi face semn să tacă. CAMERISTA tace.)

PUPAK: Patronul a chemat poliția

și individul a dispărut.

COCHETA: La dracu, am făcut tot ce am putut!

Altădată i-am furat și valizele

și tot a plecat imediat, doar

cu ce era pe el.

(OBERLICHT îi pune mâna pe braț pentru a-i potoli gesticulația de prisos.)

COCHETA: Ai pus mâna pe mine, huliganuleglosar?

Asta te costă, sun of a bitchglosartrad.!

Pe loc să-mi...

(OBERLICHT îi astupă gura. COCHETA se zbate înfuriată de amuțirea suportată.)

(CAMERISTA țâșnește de pe bancă înfuriată. Un subaltern o obligă să se așeze.)

BONIFATZ: Plătiți-i.

181

COCHETA (brusc se potolește): Danke, Merci, Grazie.trad.

(Se retrage spre locul ei de pe bancă făcând reverența.)

BONIFATZ: Căutați în locul ei pe altcineva.

COCHETA: Domnii să-mi spună când doresc să vin

și să-l mai urmăresc.

Pe naiba!

Nu-i cine știe ce de capul lui

dacă-mi dau atât de puțin

pentru cât trudesc!

CAMERISTA: Târfă!

PUPAK: Iar ceea ce am putut afla —

că supravegheatul s-a-nvârtit

toată noaptea prin cameră —

n-am aflat de la cochetă,

ci de la cameristă.

Un alt călător i s-a plâns

că n-a putut dormi

din pricina pașilor auziți pe podea.

CAMERISTA: Nici nu prea mănâncă. Dar mă trezește

și noaptea ca să-i aduc

lumânări. O dată s-a certat

cu un domn pe limba lor —

Nu știu cine e, nu l-am mai văzut.

În rest, stă singur, citește.

Sau scrie. Știu de la Patron

că vine cineva și-i plătește

camera. Nici patronul nu știe

cine este. A stat numai zece zile

și a plecat din cauza...

(Face semn cu capul spre COCHETĂ.)

(BONIFATZ se plimbă într-un du-te-vino încordat. PUPAK face semn. CAMERISTA revine la locul ei.)

182

PUPAK: Nu a frecventat persoane sus-puse.

Copiile după scrisorile expediate

încă nu ne-au fost aduse...

Frecventează bibliotecile foarte des.

Nici o întâlnire suspectă.

Într-adevăr citește. (Tace.)

Deci (tace).

Întrucât nu pot fi instigate

tocmai niște manuscrise

ori cărți vechi, hârțoage

contra imperiului...

BONIFATZ: Nu știu. Vom vedea.

PUPAK: Obiceiul înfrânților de a-și căuta genealogia

intențiilor, iluziilor și speranțelor,

excelență,

este un semn că în adormirea lor

doresc să viseze frumos.

BONIFATZ: Dumneata, domnule Pupak,

ești prea tolerant.

Uiți contra cui visează.

PUPAK: Atunci, după părerea mea,

și dacă eu într-adevăr mă înșel,

ar trebui ca umbra care se ține

de hărțuit — și nu una,

ci toate umbrele —

(VALETUL, COCHETA, CAMERISTA s-au ridicat în picioare și stau cu urechile ciulite)

să-l surprindă într-un hotel,

să-l înconjoare din camerele alăturate,

să se așeze la ferestre, la ușă,

pe coridoare,

să nu-i lase o clipă de liniște.

(CELE TREI UMBRE încep să vorbească murmurat între ele.)

183

Să nu poată face un pas în stradă!

În corespondența lui spune clar

că nu suportă singurătatea —

deci să nu poată veni nimeni la el.

(CELE TREI UMBRE se așează strâns în cerc cu spatele spre exterior)

o zi, o lună, mai mult,

să ajungă să vorbească la ziduri,

nici măcar la fereastră,

ci doar cu fața la perete,

de unul singur,

să nu-și mai audă vocea,

să înceapă să țipe,

să nu știe dacă vorbește

și cine vorbește,

și dacă mai poate vorbi

și dacă a vrut,

și nici dacă tace

când a tăcut.

(Murmurul umbrelor crește de la vociferări la vacarm și furie.)

Trebuie obligat să înnebunească.

(CELE TREI UMBRE urlă acut și dement până la epuizarea aerului din plămâni, apoi tac și-și reiau locurile pe bănci.)

Va trebui să înnebunească.

Nu se mai poate, pentru că altfel

imperiul nostru habsburgic

este pierdut!

BONIFATZ: Presupunând că n-a fost

o ironie propunerea dumitale irealizabilă

pe teritoriul altui stat,

vei primi scris ordinul

de executat a celor spuse adineaori.

184

PUPAK: Vă mulțumesc pentru încredere.

Aștept doar să-mi indicați în ce orașe

ori măcar în care țară

poate fi găsit...

BONIFATZ: Tocmai asta era îndatorirea dumitale.

De azi nu mai este.

Pe unde a umblat până acum?

PUPAK: Belgrad, Istambul, Debreținglosarsursa, Pesta

Seghedin, Cluj, Arad,

Viena...

BONIFATZ: În ultimul timp!

PUPAK: De la Londra — probabil prin câteva

orașe prusace

până la Paris.

BONIFATZ: E de datoria noastră să-i pricinuim

discret — foarte discret —

o abatere din următorul drum

Pentru o singură noapte —

un popas în Praga.

PUPAK: A trecut prin Praga acum doi ani...

BONIFATZ: Să fie împins spre un hotel

modest, ieftin, pe o străduță sumbră —

poate la toamnă, să fie

ude și alunecoase acoperișurile,

ferestrele, pervazurile.

Apoi

repede o descindere noaptea...

(Din podul scenei, un țipăt scurt și căderea pe podea, cu fața în jos, a unui trup de om cu mâinile prinse la spate în mânecile hainei încă nedezbrăcate. BONIFATZ, cu spatele la public; a privit spectacolul dând din cap aprobator și a înaintat încet spre cadavru.)

185

BONIFATZ: Wunderbar..

PUPAK: Avem confirmată obișnuința persoanei

de a sta în fața ferestrei

rezemat în coate

și privind în gol multe ore la rând.

Așteptăm să ne spuneți doar

ce aveți de gând...

BONIFATZ: Wunderbar... Ja, Ja!trad.

SCHLEIMHASCHER: Unde privește excelența-sa?

SCHWÄZELTRITT: Numai la ceva

care trebuie să fie valoros.

(Scurtă liniște.)

SCHLEIMHASCHER: E! Vine maiestatea-sa împăratul,

sau cine vine?

La ce anume privește —

atât de mult?

SCHWÄZELTRITT: Camarazi! Asta

nu s-a mai întâmplat până azi!!

SCHLEIMHASCHER (către OBERLICHT): Întinde gâtul!

De la tine se vede mai bine.

La ce se uită?

(Peste manechinul — cadavru, în timp ce OBERLICHT se străduiește să privească pe fereastră, se așterne un covor de frunze galben-aurii, înfățișând peisajul unui parc cu bătrâni copaci din ramurile cărora cad alte și alte frunze moarte.)

SCHWÄZELTRITT: De cât timp stă așa —

cu ochii pe geam?

186

SCHLEIMHASCHER: De trei minute!

Și peste program!

OBERLICHT: Afară e toamnă,

meine Damen und Herrentrad.!

SCHLEIMHASCHER: Nu e de mirare!?

Cine știe cât de adânc meditează...

ceea ce nu toți sunt în stare.

OBERLICHT: Afară e numai toamnă! Nu se vede nimic!

(BONIFATZ, apropiindu-se de trupul defenestratului, pășește pe covorul de frunze.)

PUPAK: Îl fură peisajul.

(Peisajul se retrage din scenă cu BONIFATZ plantat în mijlocul său.)

OBERLICHT: Permiteți să întreb: ce caută

excelența-sa pe jos, pe sub frunze...

(SCHLEIMHASCHER și SCHWÄZELTRITT îi fac semne să renunțe la întrebări și-i arată ceasurile scoase din vestă.)

OBERLICHT: Scormonește chiar în grămezile putrede

cu piciorul!

PUPAK: E ridicol de mare prețul

plătit de noi — fidelii maiestății-sale,

care uităm că revoluționarii

merită mai întâi disprețul.

Ați scos ceasurile, domnilor?

Wunderbar... aveți trei minute

să vă înduioșați de voie...

187

Trebuie să trezim chiar noi

atenția superiorilor

să ne rotească din când în când,

să ne fie dat fiecăruia pe rând

să stăm prin preajma împăratului,

să ne putem încărca de siguranță,

nu-i așa? Și de imperialism și chiar

și de... și de

ură. Și față de ideile lor perfide

și față de ei...

Uneori ne putem surprinde compătimindu-i!

(Cei trei subalterni izbucnesc în râs.)

Pregătiți kartoanele, rapoartele și

tot ce e privitor la acest valah.

Strădania noastră meticuloasă e utilă, deși

Luminăția-sa ministrul de interne von Bach

va da o dispoziție specială

să râdem copios de excesul

nostru arătat în urmărirea unui

înfricoșat.

OBERLICHT: Nu suntem prea puțini?

Cine să aplaude, excelență,

o atare răsturnare — doar nu confidenții —

care vor primi ghionturi

în loc de laude?

PUPAK: Civilii din Anglia, Prusia și

din putreda Franță,

pedeștrii ăștia

ai poliției noastre imperiale să...

să stea, să asiste,

dar de la distanță,

la trecerea pe al treilea loc

în ierarhie

a celui care-i va ține în lesă

de acum încolo.

188

(Subalternii aplaudă. CONFIDENȚII se întorc cu fața spre funcționari.)

PUPAK: Sunteți liberi, domnilor...

să luați toate măsurile de siguranță.

(Subalternii ies în grabă.)

189

ACTUL III

ANTICAMERA

DOI OFIȚERI IMPERIALI fac de gardă în fața unei uși închise. Pe un scaun incomod stă ELENA STURDZA neclintită, cu bustul țeapăn și privirea fixată înainte. Retras lateral, în picioare, alergând cu ochii din podea spre ELENA un bărbat tânăr, îmbrăcat în negru — JOHANNES KAJONY. Se aud strigăte de comandă; pașii câtorva tropăie scurt și precipitat. Liniște solemnă. Pașii unei singure persoane bocăne grav, apropiindu-se. ELENA STURDZA își arcuiește spinarea, împingându-și umerii în față și respirând precipitat. JOHANNES KAJONY clatină capul negând așteptarea, până când ELENA STURDZA își întoarce fața spre el, apoi se oprește; ELENA își îndreaptă umerii pironindu-și ochii în peretele din fața sa. Se apropie de ușa închisă un ÎNALT FUNCȚIONAR. OFIȚERII pocnesc din călcâie.

ÎNALTUL FUNCȚIONAR: Ce mai căutați aici, doamnă?

Luminăția-sa principele Felixsursa

Nu vă poate primi.

ELENA: Știu, domnule Înalt funcționar,

Asta mi s-a spus din prima zi.

Aștept să am puțin noroc.

190

(ÎNALTUL FUNCȚIONAR îi întoarce spatele și intră pe ușă.)

JOHANNES: Nobilă doamnă, cred că e zadarnic,

vă conjur, renunțați astăzi

și odihniți-vă...

ELENA: Nu, domnule Johannes Kajonyglosar,

nu renunț.

(Apare un ALT ÎNALT FUNCȚIONAR. Văzând-o pe ELENA se miră foarte.)

CELĂLALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Extraordinar! E a treia săptămână

de când stă aici înțepenită pe scaun.

Cine naiba o mână?

Doamnă, vi s-a respins audiența,

N-ați aflat încă?

JOHANNES: Excelență, îngăduiți-i să aștepte clemența.

(Ridică palmele spre tavan.)

Divină.

(FUNCȚIONARUL dă din umeri și intră pe ușă în pocnetul călcâielor celor doi ofițeri.)

JOHANNES: Odihniți-vă măcar o zi...

ELENA: Nu, domnule Kajony,

Nu.

JOHANNES: Să-mi spuneți Ioan Căianulglosarsursa. Așa mă cheamă,

și sunt român ca și dumneavoastră.

Sunt român ca și dumneavoastră!

ELENA (strânge pleoapele înăbușindu-și plânsul): Nu pot avea încredere, domnule,

191

în dumneata. Și în nimenea;

Fiindcă trebuie să obțin imposibilul.

JOHANNES: Doamnă Elena Sturdzaglosar, nu veniți de departe.

Știu. Din Valahiaglosarsursa.

ELENA: Domnule Kajony, dacă știți, atunci...

JOHANNES: Și ce ne desparte!?

Doar numele meu!? Dar

pentru numele lui Dumnezeu,

sunt tot român!

ELENA: Atunci, ai inimă și înțelege că e

o chestiune de viață și de moarte.

(Își împreunează mâinile înspăimântată)

De n-ar fi de moarte...

(Își lovește de câteva ori gura cu palma.)

Să nu cobesc...

JOHANNES: Rogu-vă, să vă ajut!sursa

ELENA: M-ați ajutat însoțindu-mă.

Fără să o cer.

JOHANNES (șoptind): Am eu nevoie să vă ajut. Ca o răscumpărare.

Știu eu prea bine de ce. Rogu-vă...

(Pune un genunchi în podea. ELENA aruncă repede mănușile la picioarele sale. UNUL DIN OFIȚERI, cu ochii la îngenuncheat duce mâna paravan la gură, aplecându-se spre celălalt spre a șopti ceva.)

ELENA: Și cealaltă mănușă, domnule,

Merci beaucoup.trad.

(OFIȚERUL tușește ușor, cu palma la gură.)

192

ELENA: M-ai ajutat destul.

Oh, lasă-mă singură, acuma!

JOHANNES: Proniaglosar cereascăsursa mi-a hărăzit

ca o nobilă copilă austriacă

să-mi fie protectoare

de când i-am dedicat o lungă poemăsursa

și și-a agățat hârtiile mele de cercei —

o, nu văd nimic demn de râs! —

zicându-mi că-i pot cere orice.

Și ar fi în stare...

Nu e blajină, dar e neștiutoare.

Îmi tremură genunchii-n fața ei...

Nu-mi fac visuri, doamnă Sturdza,

știu că zadarnic i-aș cere ceva

pentru mine...

Poate-i norocul dumneavoastră...

Și-n timpul ăsta de trei săptămâni

n-ați izbutit să faceți — câți pași să fie

până dincolo de ușă?

Nu-i drept!

ELENA: Domnule... domnule,

vorbim aceeași limbă?!

Dacă-i așa...

JOHANNES (întrerupând-o): Putem spune orice.

(Arată spre ofițeri.)

N-or să priceapă nimic.

ELENA: Cu atât mai bine pentru dumneata.

JOHANNES: Ce sunt eu atunci —

fiindcă vă temeți pentru mine...

așa-i că în șagă?

Atunci sunt un nimenea?

De ce vreți

să intrați la principe —

193

n-am întrebat!

Nici nu vreau să știu!

Dar pot afla că sunt și neamț.

Cel puțin la atâta îmi poate folosi...

Dar la ce bun să respingeți

oferta unui fost român

când poate nici așa

n-o să faceți mare brânzăsursa...

Chiar să fie o bucurie

pentru mine că

numai un nimenea germănesc

cu numele are să vă câștige

până duminică...

(Elena Sturdza se ridică hotărâtă în picioare și se îndreaptă spre ușa păzită de cei doi ofițeri.)

JOHANNES (vorbind în urma ei): De la protectoarea mea

favoarea de care e musai nevoie!?

ELENA: Să-mi spună mai întâi domnul secretar

gubernialglosar de Transilvaniasursa

că mi-a fost respins apelul (se oprește în fața ușii.)

JOHANNES: Doamna ar dori domnului secretar

să-i poată vorbi.

Doar o întrebare.

(OFIȚERII se privesc între ei și zâmbesc amuzați.)

UN OFIȚER: Dar e plecat de o zi!

(ELENA STURDZA se întoarce, pășește șovăitor, se oprește nemișcată, trage aer în piept din suspin în suspin și-și acoperă ochii cu palmele.)

JOHANNES: Iar nobila copilă este nepoata

194

excelenței-sale domnului general

Puchnerglosar.sursa

ELENA: Cine? (JOHANNES tace.)

Bine. Accept.

JOHANNES: Deci:

Nu știu ce se vede

pe românește când stați

cu ochii închiși

dar nemțește eu nu

văd decât ce ar fi bine

să se întâmple...

(Se concentrează. Își acoperă ochii cu degetele. Brusc luminile scenei se sting.)

Veți binevoi a sta în anticameră

și numai la nevoie veți intra la

nobila noastră.

Să nu vă sperie dacă aruncă în mine

cu ce nimerește. Așa e, în general,

o fecioară nobilă și neștiutoare...

(Se aprinde lumina. Decorul: un șemineu în care pâlpâie slab focul. În fața lui, în partea opusă, un recamierglosarsursa pe care stă ADELMUZE, tolănită, așteptând să fie îmbrăcată. În fundal, un paravan de după care SLUJNICA aduce rochia, pantofii și celelalte. În prim plan, ELENA stă în picioare, încordată, ținându-și ochii acoperiți cu palmele.)

JOHANNES: Iată neasemuita favoare

pe care v-o cer,

nobilă și generoasă domniță...

ADELMUZE: Și ce vrea bătrâna mamă?

JOHANNES: Vrea să-și revadă fiul bolnav

care e departe de dânsa

195

ADELMUZE: Și ce vrea fiul?

JOHANNES: Să vină să stea în acest oraș

ADELMUZE (către SLUJNICĂ): Să mă piepteni. (Către JOHANNES.)

Azi nu mă simt în apele mele. Știi?

Chiar am tușit puțin!

JOHANNES: Vai, de-ați ști ce rău îmi pare...

ADELMUZE: Să vină să stea

bătrâna unde vrea...

JOHANNES: Dar pentru aceasta e nevoie

de un ausweissglosar — o liberă treceretrad.

la alteța-sa prințul nostru Felix,

care să acorde bunăvoința...

ADELMUZE: E vorba cumva de dumneata?

JOHANNES: Oh, nobilă și gingașă domniță,

maica mea a murit

de multișor — sunt 7 ani de-atunci.

ADELMUZE: Mai bine...

JOHANNES: Oh, doamnă, desigur, nu știu eu vorbi nemțește

sau ați spus: mai bine?

În ce sens?

ADELMUZE: Și fiul acela probabil că strigă

înlăcrimat în nopțile negre

Ai, muty, muty...sursa

JOHANNES: Oh, îngerească domniță,

ce mult înseamnă pentru un june bărbat

mama!

Ce sfântă icoană e chipul ei

într-un suflet curat!

196

ADELMUZE: Oh, Johannes, de ce

mă faci să lăcrimez

gândindu-mă la mama mea?

JOHANNES: Vai, domniță, vai, ce-am făcut?

Plângeți? Suspinați?

Dar n-am vrut! Tocmai asta n-am vrut!...

(Rămâne abătut cu fruntea plecată.)

(Îi întoarce brusc spatele lui JOHANNES; umerii i se cutremură spasmodic. SLUJNICA, bombănind mut, fără sunet, dând din mâini a lehamite, se apropie repede, trântește enervată trepiedul de fier care susține o cutie cu mangal încins și scoate din flăcări un drotglosar fierbintesursa. Cu drotul într-o mână se așează încet, sfârșită, la spatele ADELMUZEI. Din paravanul aflat în fundul scenei, se deschide o ușiță pe care un bărbat cu pantofii în mână încearcă să iasă mergând de-a-ndăratelea. O femeie îmbătrânită strident, îmbrăcată în dantele, se repede țipând.)

BĂTRÂNA: Mon prince! Mon prince!trad.

(Bărbatul reintră repede trântind ușa după el.)

Stricato! Lasă-mi-l! E al meu!

ADELMUZE: Doamnă mamă,

jură că-l iubești intens

și ți-l cedez.

BĂTRÂNA: Asta ai învățat la școala de maici?

JOHANNES: Vă rog spuneți-mi

dacă am fost un ingrat!

ADELMUZE (sec): Da!

(JOHANNES, cu ochii în tavan, muncit de regrete.)

BĂTRÂNA (către Paravan): Oh, Dumnezeule, stricato,

poftim

Jur! Jur! Jur!

197

ADELMUZE: Și tata ce zice?

BĂTRÂNA: Nu pune întrebări prostești.

Tu de ce taci,

mon amour?trad.

ADELMUZE: Zice că ai varice

care se văd cum ridici cămașa.

Asta îmi șoptește!

Că nu mai ești drăgălașă

de acum cinci ani!

(BĂTRÂNA DOAMNĂ MAMĂ zvâcnește din tot trupul și icnește năucită, scurt și ascuțit: hoh!)

JOHANNES: O, dumnezeiască domniță!

Ce prost mai sunt!

Vai mie!

V-am răscolit dureroasele aduceri-aminte

a clipei ultimei despărțiri...

(BĂTRÂNA DOAMNĂ MAMĂ icnește ascuțit încă o dată.)

BĂTRÂNA: Hoh!! Nerușinato!

Mă exilez! Te părăsesc!

Să nu-ți mai văd mutra niciodată.

Ești o desfrânată și, și, și o... (Iese.)

(Convulsiile ADELMUZEI se transformă în cascadă de râs.)

JOHANNES: Râdeți?

ADELMUZE (se întoarce râzând dezlănțuit): Nu de dumneata, te asigur...

mi-am adus aminte de ceva...

(Către SLUJNICĂ.)

198

Hai, odată!

(SLUJNICA se ridică și-i trece repede în spate, unde-i înfășură șuvițele de păr pe drot.)

ADELMUZE: Și zici dumneata că el —

fiul — că vrea și el

să o vadă pe maica sa?

JOHANNES: Dar cum altminteri, prea gingașă domniță!

ADELMUZE: Și nu-mi ascunzi nimic?

JOHANNES: Poate ce nu știu eu încă!

Dar ce poate fi rău în iubirea față de mamă?

(Intră UN GENERAL BĂTRÂN. SLUJNICA se întoarce și-i face o scurtă reverență.)

ADELMUZE: Ah! Iar mi-ai ars pielea capului,

tâmpito!

(GENERALUL cu pași rari se îndreaptă către fereastră și întorcând spatele tuturora privește peisajul. Așa rămâne toată scena.)

ADELMUZE: Unchiule!

(Către JOHANNES.)

Întoarce-mă!

(JOHANNES întoarce încet recamierul. SLUJNICA se învârte ținând drotul cu o șuviță din părul ADELMUZEI înfășurat pe el.)

ADELMUZE: Ce ai zice dacă ți-aș spune

că am dormit foarte bine

cu el în patul meu?

199

(JOHANNES face semne disperate de negare către spatele GENERALULUI.)

GENERALUL: Și sper că nu este austriac. (ADELMUZE tace.)

Sper că nu este nici maghiar. (ADELMUZE tace.)

Sper că nu ai ajuns în asemenea hal

să-ți alegi ca distracție un român!

ADELMUZE: Prea târziu să-mi recomanzi ceva mai de soi.

GENERALUL: Și ne aflăm încartiruiți la Sibiu,

în casa domnului von Bruckenthalglosarsursa,

nu la Viena. Iar ai uitat!

ADELMUZE: Dumneata ții minte întotdeauna neesențialul.

GENERALUL: Și, oricum, nu ai salutat cum se cuvine

Intrarea mea aici.

ADELMUZE: Mes hommagestrad., dragă unchiule Puh!

GENERALUL: Șiretenia ta ascunde ceva.

ADELMUZE: Nu-mi spui pe nume, unchiule?

GENERALUL: Și de ce?

ADELMUZE: Ca să știu eu sigur, sigur

că faci uitat

pe birou un ausweisstrad. semnat.

GENERALUL: Șicane amoroase ori politice?

(ADELMUZE o îmbrâncește pe SLUJNICĂ și se întoarce brusc spre JOHANNES, pentru o clipă.)

ADELMUZE: Nici una, nici alta. E pentru o babă —

maica mă-sii de treabă!

200

GENERALUL: Înjuri românește, după câte observ.

ADELMUZE: E mai picant. Nu uita, da?

GENERALUL: Adelmuze. Și vreau, Adelmuze,

să fii mai... măcar să nu mai aud...

ADELMUZE: De ce nu te uiți la mine?

Fiindcă semăn cu mama la buze?

(GENERALUL, fără să-i arunce nepoatei nici o privire, iese.)

ADELMUZE (către SLUJNICĂ): Du-te și adu hârtia.

(SLUJNICA iese. Tăcere. ADELMUZE privește focul aproape stins din șemineu. Se ridică leneș, se îndreaptă către el și lent începe să-și ridice rochia dezgolind gleznele, genunchii în fața focului.)

ADELMUZE: Mi-e frig.

Ei, Johannes, poetuțul meu,

nu spui nimic?

Nu-mi mulțumești?

(Rochia se ridică mai sus de genunchi.)

JOHANNES: Oh, prea frumoasă domniță,

ce să zic...

sunt uimit, încântat, umilit...

(Pune ochii în pământ.)

(SLUJNICA apare cu hârtia. Se apropie și i-o strecoară ADELMUZEI între degetele uneia din mâini, cu care continuă să ridice poalele în fața focului până mai sus de ombilic. SLUJNICA iese târând după ea vraful de rochii aduse.)

201

ADELMUZE: Mi-e frig, ai auzit?

Să pui lemne pe foc

și să mi te uiți în ochi.

(JOHANNES stă țeapăn cu ochii în pământ.)

Dacă nu, mă tem

că va trebui să ațâțăm flacăra

cu hârtia asta.

(JOHANNES cade în genunchi și așa pășește, spre șemineu, ținându-și palma paravan în dreptul ochilor, spre a nu vedea, când pune lemnul pe foc, picioarele atât de până sus dezgolite.)

ADELMUZE: Ei, hai!

Ia hârtia.

(Cu multe precauțiuni și ocolișuri de privire, JOHANNES i se uită ADELMUZEI în ochi și îndrăznește să ia hârtia. Gâfâie. Gâfâie.)

ADELMUZE: Achtungglosartrad.! Să nu iei foc!

(Dă drumul poalelor rochiei să cadă până în podea.)

Pleacă acum. Ai obținut

ce ai vrut. Du hârtia.

Te așteaptă

nobila doamnă cu spinarea dreaptă —

țeapănă de încordare.

(JOHANNES face temenele și se retrage.)

A doua oară să nu mai îndrăznești

să-mi ceri...

cum să-ți zic eu ție, băiete, că ești?

Un prost față de muieri,

sau servitor parșiv?

JOHANNES: Sunt... sunt întocmai cum vă face plăcere...

202

(ADELMUZE îi face semn cu mâna să iasă.)

ADELMUZE: Vezi ce bună sunt?

Îți dau voie să faci un pic de politică

antihabsburgică...

Iar eu îți sunt complice — ah!

Iar m-am înțepat într-un ac —

pentru salvarea unui amărât de valah...

Credeai că nu știam!

(JOHANNES deschide gura — stupefiat.)

Dă-i repede hârtia

să se smiorcăie în ea...

JOHANNES (iese și întinde hârtia ELENEI STURDZA): Luați-o, doamnă!

De-ați ști ce mi-a fost dat ochilor

să văd...

Dumnezeu să ne binecuvânteze...

Nu-mi mulțumiți dumneavoastră...

Să zică într-o zi toți românii la unison

danke schön...trad.

doar atât...

ADELMUZE (se întinde pe recamier): Johannes! Johannes! Înapoi

la recamier!

Împinge focul mai spre noi...

(JOHANNES aleargă și împinge recamierul către șemineu, care la rândul lui se retrage până când iese complet din scenă. ELENA STURDZA rămâne în scena goală. Vorbește cu sine, coborâtă în gândurile sale. Izbucnește în plâns ținând ausweissul în dreptul ochilor.)

ELENA: La București n-am plâns

nici după ce mi-a fost refuzată

până și nădejdea.

Ba am râs — ce-am mai râs!...

Așa e la porțile Orientuluisursa,

de-a-ndoaselea ca la Paris.

203

De-acum să vedem

cum e mai bine să fie, ce-o fi de zis

și restul...

În sfârșit, voi auzi

spunându-mi-se (închide ochii)

probabil solemn...

(Apare UN ÎNALT FUNCȚIONAR, care spune solemn — replicile pe care le spun personajele imaginate; cuvintele pot fi tot timpul mimate de buzele ELENEI STURDZA.)

ÎNALTUL FUNCȚIONAR: Luminăția-sa principele Felix

binevoiește a vă primi în audiență.

ELENA: Aici va trebui o reverență

reținută... să vedem cât de reținută,

să nu mă împiedic în amănunte...

Încă nu-mi dau prea bine seama

dacă arăt ca o neajutorată

sau dimpotrivă —

ambițioasă dar singură!

Ce sfat mi s-ar putea da?

(O altă apariție — ALT ÎNALT FUNCȚIONAR se apropie de ea și-i vorbește rar și confidențial.)

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Vi se recomandă

spre binele cauzei pe care...

ELENA (din încordare țâșnește o întrebare spontană): Mă va ține în picioare

sau mi se va oferi loc?

După asta am să știu dacă

am sau nu noroc...

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: ...o doriți privită binevoitor

de guvernământul nostru,

să fiți în exprimarea de motive

concisă și expresivă.

204

ELENA: Expresivă!...

(Cu un uriaș efort de a fi convingătoare.)

Luminăției-sale

principelui Felix von Schwarzenbergglosarsursa

adresez rugămintea —

în numele regulii morale a într-ajutorării —

de a acorda lui Nicolae Bălcescusursa

permisiunea de a locui în Transilvania,

până în ziua când i se va îngădui

să se întoarcă în Muntenia.

Pe asta trebuie apăsat

într-un anume fel —

până în ziua când i se va îngădui

să se întoarcă acasă

sau mai așa? —

Până în ziua când i se va îngădui

să se întoarcă...

Și după aia, va începe

hărțuiala...

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: E cumva vorba de individul expulzat

din Muntenia?

ELENA: Niște nefericite împrejurări l-au pus

în această situație regretabilă.

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Ce fel de împrejurări, doamnă Sturdza?

ELENA: Doamne, e viața lui în joc!

Și vor pune cu siguranță întrebarea

Și nici nu pot arăta ca picată din cer.

(Adresându-se închipuitului oficial.)

Sunt doar femeie, ce știu eu să vă spun?

Își vor da coate și vor râde —

nu de mine — asta n-ar conta,

ci de cererea mea.

205

(În jur, asistența imaginată de ELENA STURDZA murmură, își șoptește la ureche și râde enervant.)

ELENA: Trebuie să-i înduplec.

Trebuie să fac să le pară

tot ce s-a întâmplat în Muntenia

că nu valorează nici o para chioarăglosarsursa.

(Asistența revine în poziția de ascultare atentă a Elenei.)

ELENA (ca și cum s-ar afla în audiență): Luminăția-voastră!

Multe nu știu să vă spun,

dar știind ce se află împrejurul țării mele

aflăm și împrejurările.

Excelența-sa domnul

general conte Duhamelsursa

a venit repede-repede,

foarte repede, cu trupele sale

de muscaliglosarsursa,

să vadă cum întâmpină

românii trupele turcești

la intrare în București.

Trupele muscalilor erau foarte obosite

și îndrăznesc în fața luminăției-voastre

să spun că n-am înțeles

de ce s-au retras mai repede

trupele Sublimei Porțisursa

că erau venite numai la doi pași de peste Dunăre.

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Doamnă, întrebarea noastră

era foarte exactă...

(ELENA dă din mână vrând să șteargă pauza; reia replica și o continuă zâmbind cu subînțeles.)

ELENA: Deci:

Trupele Sublimei Porți

s-au retras mai repede...

206

(Bagatelizând situația.)

Sincer vorbind,

și trupele de muscali

chemate în Transilvania în războiul

cu Ungaria au pricinuit

neplăceri.

Pe care le cunoașteți foarte bine.

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: E o afirmație lipsită — cel puțin —

de politețe.

ELENA: Eu sunt vinovată

fiindcă mi-am zis —

de vreme ce ei sunt pricina

expulzării lui Bălcescu,

probabil s-au mai întâmplat

și prin alte locuri

asemenea...

De ați ști ce bucuroasă sunt

fiindcă din mustrările excelențelor-voastre

rezultă că nu-i așa deloc!

Înseamnă că pot spera

să aprobați cererea de grație

chiar dacă...

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Chiar dacă?

ELENA: Trebuia să tac, Dumnezeule!

Va trebui să știu să mă opresc...

(Cochetând rigid cu ÎNALTUL FUNCȚIONAR.)

chiar dacă nu știu cui

n-o să-i placă!

Asta i-ar face din nou bănuitori;

m-ar putea întreba.

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Chiar nu știți cui?

ELENA: Să încerc să ghicesc?

207

Ce altceva să-i răspund?

Imediat or să le vină în minte...

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR (către cel de alături): Să nu uităm

cel care se împotrivește,

în special, e domnul Duhamel...

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR (către cel de alături): Aprobarea cererii de grație

ar nemulțumi guvernul țarului.

ACELAȘI ÎNALT FUNCȚIONAR (către ELENA, care scutură din cap panicată la gândul celor provocate de replicile date propriilor ei întrebări imaginate): Nici măcar nu bănuiți cui?

ELENA: Asta ar însemna

să bănuiesc, mai întâi,

că puternicului imperiu

i-ar fi teamă de cineva

și ar fi o regretabilă gafă,

nu-i așa?

Tot nu-i bine...

tot nu-i bine...

(Asistența imaginată se foiește intrigată.)

Oh, Niculesursa, de-ai fi aici

ai ști să-mi spui cum să continui —

mă-ncurc în atâta încâlcită politikieglosarsursa.

De nu ți-ar fi bolnavi plămânii...

Dar câte-s cum trebuie să fie

Și uite cum rog eu pentru tine stăpânii.

(Se dezmeticește pentru o clipă.)

Eh, domnii mei,

va trebui să împing binișor

spre omeneasca înțelegere.

O cer ca femeie.

(Alunecă din nou în presupuneri.)

208

Trebuie să le retez,

să nu dea zor

cu întrebări greoaie

ca de pildă...

(Personajele imaginate îi întăresc presupunerile; vorbesc bănuitor, sec, sever, distant.)

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Bălcescu e cumva același care a intrat

în imperiul nostru clandestin

unde a stat — cât a stat?

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Aproape un an.

ELENA (categorică): Într-adevăr, a fost compromis în urma

evenimentelor războiului din Ungaria —

este însă un om de onoare, pe al cărui

cuvânt se poate conta.

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Nu ne este prea clar, doamnă

contesă Sturdza...

ELENA (tresare, iluminată de speranțe): Sigur că da! Uitam!

Prezența mea și rangul meu în fața luminăției-voastre —

sper, trebuie să se țină seama —

este încă o asigurare, desigur, inutilă

precum că pe cuvântul lui se poate conta!

Dacă o contesă cere

o asemenea favoare

înseamnă că...

(Râsetele asistenței.)

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: N-ați fi prima persoană de rang mare

care gândește

d-a-ndoaselea...

209

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: ...care este rațiunea apelului

către noi?

ELENA: Omeneasca rațiune

de a-și îmbrățișa mama

prea în vârstă pentru a face

o călătorie lungă (lăcrimează).

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: De ce ne cereți nouă ceea ce

nu vor să-i dea ai lui?

ELENA: Asta e... numai asta de n-ați întreba

de-ați ști că acest Bălcescu

e bolnav,

bolnav de ftizieglosarsursa...

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: E regretabil, dar în Transilvania

sunt multe ploi! (Râsete.)

ELENA: ...mai cu blândețe vine moartea să ni-i ia

pe ai noștri, când se află printre noi...

nu-i omenească, excelență,

simțirea asta?

(Pentru câteva secunde asistența imaginată de ELENA duce batistele la ochi, emoționată.)

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Excelența-sa vă întreabă

de ce nu ați adresat Sublimei Porți

apelul la grație.

ELENA: Sublima Poartă aprobă tacit

grațierea acordată de către Curtea din Viena,

mai ales pentru că domnul comisar țarist

general conte Duhamel

nu este de acord.

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Să-l ierte mai întâi guvernul valah.

210

ELENA: Domnitorul Barbu Știrbeiglosarsursa nu vrea.

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: De ce? Doar e al românilor?!

ELENA: Cine, excelență?

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Guvernul.

TOȚI ÎNALȚII FUNCȚIONARI (în cor): Guvernul!

ELENA (răbufnește): Nu pentru asemenea răspuns

m-am adresat înălțimii-voastre.

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Adică, doamnă, dumneavoastră

vreți să puneți și întrebări —

ceea ce n-ar fi cazul —

și să ne spuneți și răspunsurile

pe care să vi le dăm?!

Nu-i cam mult oare?

(Cei imaginați îi întorc spatele și se dizolvă în fundal.)

ELENA: Ba da... Chiar așa...

M-oi feri cât oi putea

de tălmăciri și întortocheri politice.

Altminteri, cine știe, mă trezesc

spunând — ce-ar fi să spun? —

Doamne, ce-mi trece prin minte...

Primiți-l, excelență, cu brațele

deschise, e un periculos clasa-ntâia —

nici n-ajunge bine la domiciliul forțatglosarsursa,

că românii se și ridică să pună mâna pe arme

și vă treziți cu o revoluțiune cum nici n-ați visat!

Nicule, Bălcescule, în ce istorie

ai intrat!

Ai tăi te alungă...

Cei din jur te ocolesc...

Și nu vor să te mai

bage în seamă...

211

Poate or să declare și că aiurai

și că o luaseși razna

în ultima vreme și că lor

le rămâne acum caznasursa

a mare — să facă fărâme sfântul tău ideal

fiindcă, frate dragă, în politichie

nu merge ca-n revoluție, să sari peste cal —

să cucerești cu toptanulsursa — nu — nu!

Nu cu toptanul. Cu țârâita —

mai na și ție — mai treacă anul —

mai na și mie...

(Își frământă mâinile disperat.)

să te uite — să te ponegrească —,

dar să trăiești...

La urma urmei, revoluția

e revoluție, politica la fel,

și tu ce ești?...

Poate niște lacrimi în ochi,

totuși,

parcă ar putea să le apară —

așa am eu credința —

dar numai dacă...

Dacă îi fac să uite de toate

răscolindu-le mințile cu suferința

unei măicuțe bătrâne

care nu mai poate

să-și vadă băiatul doar când închide ochii —

a moarte.

(O scutură un ușor tremur.)

Altă... altă cale...

altă speranță n-am...

Trebuie să li se facă pielea

ca de găină și lor...

Știu eu câtă frică încape...

și în pielea politicienilor...

Nu-i vor da grațierea din bunătate,

ci doar dacă o să-i liniștească

212

vestea că și mama și fiul

vor să se sfârșească

împreună, dar în singurătate.

(Strânge pumnii și-și încordează trupul. Pereții brusc se mișcă și configurează sala de audiențe. Apar: câțiva ÎNALȚI FUNCȚIONARI — ultimul este PUPAK — pășesc indiferenți de prezența ELENEI STURDZA; vorbesc între ei, cu voci coborâte, se răspândesc într-o anume ordine cu fața spre laterala stângă a scenei, tușind convențional, așa cum se obișnuiește înaintea oricărui ceremonial. ELENA se întoarce și ea cu fața către aceeași direcție cu a celorlalți. Deodată, după câteva clipe de tăcere, funcționarii fac o reverență gravă. UN ALT FUNCȚIONAR — PURTĂTORUL AULIC DE CUVÂNT — așezat cu spatele spre public.)

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Luminăția-sa Felix von Schwarzenberg,

principe cancelar al Caseisursa și Statului Habsburgic,

binevoiește a vă primi în audiență.

(ELENA STURDZA face o plecăciune adâncă, își îndreaptă spinarea, și cu un suprem efort își stăpânește tremurul, tamponându-și pumnii în dreptul stomacului.)

ÎNALTUL FUNCȚIONAR: La cererea pe care excelența-voastră

principesa Elena Sturdza o adresează

luminăției-sale principelui cancelar

în ceea ce privește grațierea — și celelalte —

a numitului Nicolae Bălcescu, răspunsul

socotit irevocabil și fără drept

de recurs este

Nu.

ELENA (parcă nu a auzit răspunsul primit): Exact... atât...

Vor să se sfârșească

mamă și fiu în singurătate.

213

(Din suita asistenților, după o pauză, i se răspunde, categoric.)

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Nein.trad.

ELENA: În jurul lui doar mama și grădina.

Nu poate să mai vorbească.

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR: Nietglosar.trad.

ELENA: Iar ziua o să roage în gând lumina

să nu-l părăsească.

ALT ÎNALT FUNCȚIONAR (ducând mâna la frunte, la inimă și la stomac): Mtțțo!

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Audiența s-a terminat.

(ELENA rămâne nemișcată. ÎNALȚII FUNCȚIONARI fac o reverență solemnă, așteaptă câteva momente ceremonioși, apoi rup rândurile, se întorc spre ELENA și o privesc insistent.)

PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR: Doamna cunoaște arta

de a lăsa o impresie bună.

E atât de indiferentă față de

răspunsul primit, încât ai crede

că e o femeie demnă.

AL DOILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Ei, da, dragul meu,

națiunilor ăstora mici

li se tot înfundă mereu,

așa că nu mai am nimic de pierdut

dacă sunt mândre și după...

AL TREILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Mai rămâne la Viena,

(PUPAK nu o scapă din ochi pe ELENA.)

domnule Pupak?

214

PUPAK: Conform vizei din pașaport,

câteva zile doar.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Mi-ar fi plăcut să o văd

altcumva...

AL TREILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Și ce va face, nu știi?

PUPAK: Nu va reuși

nici o întâlnire suspectă.

AL DOILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Unsă pe pielea goală cu mierea

speranțelor revoluționare,

tăvălită otova în fulgi de găină roșcată

și țipând!

(Înalții funcționari izbucnesc în râs. ELENA desfășoară fulgerător o eșarfă tricoloră și vorbește calm. Râsetele amuțesc.)

ELENA: Să piară tiranii. Dacă nu azi —

mâine, și tot o să piară.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Oricum, dar nu așa!

(Înalții funcționari nu dau atenție gestului ELENEI, ca și cum nu ar fi fost făcut. ELENA strânge în sul eșarfa, pășind absent și rar. PUPAK, la câțiva pași în urmă, o urmărește strâns.)

AL DOILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Oh, domnilor, și ce-i cu mersul ăsta?

Doar n-o poartă nimeni în triumf!

PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR: Joacă, ce vreți, joacă

după toate regulile aflate în uz.

Ce altceva să facă?

Se vede că acest refuz

215

era mai mult decât bănuit

la ea în țară.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Ce-ar fi dacă m-aș juca

un pic franțuzește cu ea?

(Se apropie de ELENA și i se adresează vorbind tare și privind la ceilalți FUNCȚIONARI.)

Chère madame,trad.

e regretabil că indezirabilulglosar nostrusursa

n-a săvârșit nici un atentat

ori măcar să fi proferat vreo amenințare.

(ELENA se oprește din mers și privește fețele ÎNALȚILOR FUNCȚIONARI.)

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Sper că înțelegeți, nu-i așa?

La adresa cuiva — a oricui —,

nu neapărat la adresa împăratului.

(ELENA aprobă din cap, mecanic.)

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Atunci era un fapt cert

și bine delimitat. Împăratul putea visa

că e creștinește să-l grațieze.

În timp ce delictul politic...

Știți bine ce înseamnă și fără să explic...

AL DOILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Mulți dintre conaționalii

acesteia

chiar s-au obișnuit cu gândul

că le vine repede

și lor rândul...

S-au obișnuit cu bâta.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT (spre ceilalți peste umăr): O, și de-ar fi doar atâta!

AL TREILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Adică noi dăm în ei

216

și tot noi obosim?

Nu e logic... Chiar și madametrad.

gândește

că o înfrângere e totuși o victorie?

Ar fi amuzant. Zău că da!

PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR: Recunoașteți că e apetisantă

cum stă așa... foarte...

foarte stăpână pe nimicuri.

(Mimează câteva din gesturile ELENEI.)

Ce armă splendidă e grațierea...

Paradoxal, nu?

E păcat să acordăm atâta atenție

ăluia care și-așa... en fin,trad.

și asta numai ca să o supărăm

pe doamna.

(PUPAK își împreunează degetele mâinilor sub burtă și își mișcă policarii.)

PUPAK: Nu putem fi generoși

cu persoane pe care nu le putem

controla.

PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR: Probabil că așa vom face

numai cu protestatarii, cu dizidențiiglosarsursa

și revoluționarii din interior.

(Ceilalți îl privesc în tăcere.)

Îi arestăm și le dăm drumul

aproape imediat. De mai multe ori.

Până când îi suspectează ai lor.

AL DOILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Prea subtil, domnul meu, prea subtil

Trebuiesc. (Taie aerul cu mâna, energic și se plimbă nervos și încruntat.)

217

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Dar nu în sunet de fanfare!

PUPAK: Domnilor, madame

a tresărit când a auzit

cuvântul grațiere.

(PRIMUL și al TREILEA ÎNALT izbucnesc în râs.)

PURTĂTORUL DE CUVÂNT (către Elena): E, într-adevăr, regretabil și pentru

Cel care se plimbă agitat.

(AL DOILEA ÎNALT se oprește mirat.)

Nu vă puteți închipui ce trist i-a

fost dat să fie — și chiar era —

când a aflat că numai condamnaților

politici născuți în Austria

li se acordă grațierea.

(ELENA privește negru la cei din jur.)

AL DOILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Toate micile națiuni privesc la noi cu ură

și cu ciudă.

PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR: Dar în același timp sunt foarte curioase și interesate

de felul cum le tratăm corifeiisursa.

Chère madame, pentru protejatul vostru.

AL TREILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Înspăimânt-o puțin! Wunderbar...

PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR: Dimpotrivă (către ELENA),

situația pot spune că este neașteptat

de favorabilă. Totuși.

PUPAK (către PRIMUL, cu ton de avertisment): Ca persoană periculoasă

încă ne mai interesează

până îl arestăm.

218

PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR (nu reacționează. Tot către ELENA): Efectul revoluției se stinge binișor,

și dacă azi mai trebuie cumva arestat,

trebuie născocit și un motiv,

și nu e ușor.

ELENA: Și răspunsul... Adică da...

A fost nu...

PRIMUL ÎNALT FUNCȚIONAR: Privind astfel situația

acum, înainte de plecare,

aveți temeiul să fiți chiar voioasă.

Nu credeți?

Nu-nu! Nu-mi răspundeți.

Știu bine că așa e...

(ELENA face o scurtă reverență și întoarce spatele ÎNALȚILOR.)

TOȚI: La revedere, madame la comtesse.trad.

AL TREILEA ÎNALT FUNCȚIONAR: Dar bineînțeles

nu neapărat după o altă revoluție... (Ies.)

(ELENA se îndreaptă precipitat către locul unde a apărut camera unui hotel luxos — pat, covor moale și înalt pe jos, lavoarul și cana cu apă pe el etc. PUPAK o urmărește îndeaproape.)

ELENA (se smiorcăie fără lacrimi): De acasă ce

mare e lumea printre străini —

și de fapt la fel.

(Câteva momente în stare de prostrațiesursa.)

(Tresare.)

219

Cum naiba

e la fel? Eu, fir-ar să fie...

Fir-ar să nu mai fie!

(Se plimbă fără rost între pat și lavoar.)

Foarte bine, atunci,

Stai, omule, acolo dacă

acolo ți-e greu.

Doamne, ce fără minte e speranța...

Le e frică de tine,

tu știai?

Tu pricepi cum vine asta?

Nu ți se dă voie

să vii unde ți-ar fi și

mai peste mână.

(Răstoarnă cana cu apă pe covor.)

Ți-o fi și ție sete —

ia mai bine puțină lumină.

(Aprinde câteva lumânări.)

Ce să-ți ție ție de soare

atâtica...

(Se descalță și merge cu ochii închiși, ținându-și tălpile prin udătura de pe covor.)

Pare iarbă cu rouă

iarbă plânsă până în pământ,

pentru tine numai așa o să plouă.

(Suspină uscat.)

(Din culise se apropie discret PATRONUL hotelului, pipăie covorul ud, se întoarce către PUPAK, adresându-i-se indignat.)

PATRONUL: Excelență, nu cred că dânsa

220

e o nobilă doamnă.

Priviți ce a făcut din covor!

Și așa am dificultăți cu prea mulții

oaspeți veniți să o întâlnească!

Din pricina atâtor fețe triste

hotelul meu își pierde clientela.

(PUPAK face semn să bată la ușa ELENEI. ELENA tresare.)

PUPAK: Într-o capitală civilizată

intenția de a vă simți ca acasă —

în țară — nu este îngăduită.

Sperăm să apreciați renunțarea

de a vă imputa tentativa de propagandă națională

și veți pleca imediat.

(ELENA iese cu fruntea plecată.)

Nerușinată impertinență —

vine să ceară azil politic

tocmai când în provinciile românești

circulă aceleași idei

de care se plâng și guvernele din principate...

Idei întru totul cu ale

exilatului.

ÎNALȚII FUNCȚIONARI (cor): Sigur nu s-a întors clandestin în imperiu?

PUPAK (scărpinându-și barbetele): E adevărat. Doar bănuim că a încercat.

În schimb suntem siguri că n-a reușit.

221

ACTUL IV

Același decor ca în actul I, CONFIDENȚII își scriu rapoartele ținând hârtiile pe genunchi sau rezemându-le pe pereți, pe scaune etc. BONIFATZ urmărește scena. Apar VON BACH și CONSILIERUL care se opresc tăcuți. PUPAK se ridică de la pupitrul său și bate călciiele. CONFIDENȚII își ridică privirile spre noii veniți și rămân nemișcați. BONIFATZ se întoarce intrigat.

BONIFATZ (uluit): Von Bach?

CONSILIERUL: Pentru subalterni — numai:

Excelența-sa, domnul ministru de interne

Von Bach.

PUPAK (evacuează CONFIDENȚII în Anticameră): Mai repede... mai repede... mai repede...

Acolo... acolo... acolo... acolo...

BONIFATZ: Rămâi afară, la ordinele mele,

domnule Pupak.

(PUPAK așează un scaun în spatele lui VON BACH și îl privește fix. CONFIDENȚII din Anticameră se foiesc pe locurile lor și-și dreg vocile, pentru a putea privi mai bine: vor urmări spectacolul ca și când n-ar auzi replicile; reacționează numai la ceea ce poate fi considerat amuzant din ce se vede.)

222

BONIFATZ: Domnule Pupak!

VON BACH: Mai înainte de toate să aflăm

de ce neapărat individul Bălcescu.

CONSILIERUL: Să nu ne spui că

motivul e ordinea alfabetică

de pe lista exilaților români. Adică:

Bălcescu, Brătianu, Golescuglosarsursa und so weiter...

BONIFATZ: Pentru că se arată a fi sinucigaș —

excelență; iar în al doilea rând...

(VON BACH se ridică în picioare și-și împreunează mâinile sub centură.)

VON BACH: Sper că vorbim serios, domnule Bonifatz!

(CONSILIERUL sare de pe scaun. CONFIDENȚII izbucnesc în râs.)

CONSILIERUL: Doar nu-l păziți să nu-și ia viața!?

BONIFATZ (ostentativ adresându-se numai ministrului): Voi fi fericit

dacă veți găsi cel mai just blazon

antecedentelor sale politice;

ceea ce-mi va îngădui să fiu convins

că nu putem renunța la a ține strâns,

sub urmărire

o persoană ce nu cunoaște limite

și căruia nu-i e teamă de consecințe!

CONSILIERUL: Dar toți sunt la fel

de impertinenți

223

BONIFATZ (întrerupând): Nu cred că putea să-l imite

un alt instigator revoluționar valah

adică să intre clandestin în imperiu

prin Transilvania la români,

să meargă la Pesta și Seghedin,

chiar să treacă pe aici prin Viena...

VON BACH (ridică indexul și bărbia. BONIFATZ se întrerupe): Domnule Consilier, notează:

(CONFIDENȚII ridică și ei indexurile și bărbiile.)

Trebuie izolați românii de la noi

de cei din afară.

Oricât de sever.

(Coboară indexul și-și împreunează mâinile sub centură.)

BONIFATZ: ...să agite spiritele în favoarea

unor legiuni românești independente

știindu-se urmărit

și asta în plin război cu Ungaria,

deci sub drastica lege marțialăglosar a anului ’48sursa!

CONSILIERUL: Să zicem că l-au trimis în derâdere

ca să scape de el.

BONIFATZ: Din moment ce a acceptat,

asta se numește, într-un singur fel,

tentativă de sinucidere.

PUPAK: Dacă azi nu-i acorzi importanță —

un astfel de individ

nici nu mai există.

224

(CONFIDENȚII coboară indexurile și bărbiile.)

VON BACH: Iată care este opinia altor fideli.

Chiar a subalternilor dumitale.

BONIFATZ: Domnul Consilier când pune la îndoială

devotamentul meu

înlesnind unui subaltern cu o

comportare mizerabilă față de

superiorul său ierarhic...

VON BACH (întrerupe): Dacă împăratul este primulsursa

servitor al statului,

(își mișcă policarii în chip de morișcă)

toți suntem servitori devotați numai împăratului!

(CONSILIERUL, BONIFATZ și PUPAK bat călcâiele. CONFIDENȚII aplaudă.)

Suntem dispuși a verifica și aceasta

în ceea ce te privește.

(BONIFATZ bate încă o dată din călcâie și pleacă scurt capul. Alt ropot de aplauze. CONFIDENTELE îi trimit bezele.)

BONIFATZ: Îndrăznesc a vă sugera

că ignorând azi un atare periculos

înseamnă că domnul Pupak a disprețuit

și ordinul expres pe care l-ați dat —

atunci — de suspendare urgentă

a șederii lui Bălcescu în Imperiu.

225

PUPAK: Desfid o insinuare

atât de gravă.

Dacă nu credem

că-i putem anihila definitiv

pe revoluționari,

contactul cu astfel de indivizi

se dovedește molipsitor...

VON BACH (întrerupând): Încă nu ne interesează

justificările dumitale.

(Către BONIFATZ.)

Ascult.

Dar totuși vom ține

seamă de pericolul

sugerat...

(Se plimbă prin fața lui BONIFATZ, care tace încremenit. VON BACH se oprește, așteaptă, iar pornește. CONFIDENȚII încep să murmure, intrigați din ce în ce mai sonor.

VON BACH se oprește din plimbare în fața lui BONIFATZ.)

BONIFATZ: Ce poate fi, excelență,

mai inofensivă decât contemplarea

unui peisaj?

Poate nici contemplarea lui Dumnezeu!

Ce poate vedea cineva

privind oarecare elemente ale naturii

dacă nu strădania divină spre frumusețe?

Or acest Bălcescu pretinde că a văzut —

cocoțat pe un munte în Transilvania —

nu păduri,

226

nu stânci, nu cascade,

ci un destin național.

(CONFIDENȚII — instigați la curiozitate — se ridică în picioare și, punându-și mâinile streașină la ochi, privesc spre publicul din sală.)

BONIFATZ: Are vedenii

pe care le mărturisește extaziat, cam așa:

fusei fericit a găsi acolosursa

pe acele piscuri uriașe, de deasupra norilor,

o naționalitate, o...

CONSILIERUL (întrerupând): Domnule Bonifatz, nu ne pune

la încercare răbdarea. Te rog!

Și noi am citit și

nu luăm în considerare

strategica oratorie

care sporește înfumurarea unei populațiuni

infime numeric față de imperiul nostru

și cel al Înaltei Porți!

BONIFATZ: Ceea ce e periculos este

că vede nu doar o națiune,

ci și un stat român!

(CONFIDENȚII, brusc, își întorc fețele de la public.)

CONSILIERUL: Ai fost chemat numai

pentru a explica motivul

interesului dumitale, exagerat,

și acum — la doi ani

după ce s-au potolit tulburările

revoluției —,

pentru acest Valah nomad

prin Europa.

227

BONIFATZ: Un valah care

umblând din ușă în ușă

și explicând din guvern în guvern

încearcă să împingă în mod necuviincios

Europa și interesele ei

dincolo de Carpați!

(CONFIDENȚII țistuie mustrător.)

VON BACH: Ceea ce speram că nu se va petrece

în următoarele trei minute

cât mai durează audierea dumitale.

(PUPAK jubilează; nu mai știe cu degetele cărei mâini să se zbenguie în barbete.

CONFIDENȚII îl aplaudă râzând.

BONIFATZ privește fix spre ministru.)

CONSILIERUL: Nu putem îndrăzni a pune în balanță

Casa Imperială pe un taler, iar

pe celălalt — un ins tulburent.

Până a găsi jignitor consider cel puțin hilar

felul dumitale de a gândi...

BONIFATZ (cu mâna indică locul dintre el și ceilalți): Dacă îl avem acum în fața noastră...

(MINISTRUL și CONSILIERUL se privesc scurt între ei. BONIFATZ observă, tace brusc, privește fascinat locul arătat cu mâna.) Cu ochii în același loc, CONFIDENȚII se ridică încet în picioare, neliniștiți, și vorbesc între ei, repede și în șoaptă:

— Trebuie să vină! — Cine-Cine?

— Îl aduc — Fii atent!

— Pe ăsta l-am urmărit!

— Pe acest fugit din Orient!)

228

VON BACH: Dumneata îi duci lipsa,

domnule Bonifatz?

(BONIFATZ își mușcă buzele.)

BONIFATZ: Da, domnule ministru.

În ultima vreme nu mai face

turnee politice.

Mă tem să nu se fi întâmplat ceva

prin care să nu i se mai simtă lipsa.

VON BACH: Domnilor, m-am edificat! (Se așează.)

(CONFIDENȚII se așează rapid pe locurile lor. CONFIDENTELE își aranjează în oglinjoare înfățișarea.)

BONIFATZ: Dacă am avea în atenție

numai un înfocat partizan al ideii naționale

așa cum sunt cu miile înscriși

pe fișele noastre

n-ar merita atâta efort,

dar acest Bălcescu —

și să amintesc mi-e neplăcut

până la enervare,

și îndrăznesc, excelență, a dori

să vă surprindă aceeași binevenită

dușmănie față de acest periculos —,

dar Bălcescu a trecut dincolo

de anticamera iadului revoluționar

și sfidează îndrăcit

prestabilita ordine imperială

din Europa...

Prin intenția lui criminală

de a-i uni pe românii din Principate

cu sârbii și ungurii

în Statele Unite ale Dunăriiglosarsursa...

Am spus că sfidează —

am fost indulgent —

229

amenință și primejduiește

însuși teritoriul și existența

Imperiului Austro-Ungarsursa!

PUPAK (către CONSILIER): Abilitate diplomatică ordinară.

A schimbat soarta speriatului

în sperietoare europeană,

ceea ce poate fi socotită

o ofensă adusă împăratului.

CONSILIERUL: Azi putem privi mai relaxați

situația de atunci și spunem

că a încercat fără succes, desigur,

să extindă războiul și dincolo de cele

câteva provincii ale statului nostru.

Numai atât.

BONIFATZ: Cât a lipsit ca Bălcescu

să realizeze joncțiunea între trupele române

și armata rebelilor unguri?

VON BACH (ridicându-se): Suficient, domnule!

(CONSILIERUL se ridică de pe scaun. CONFIDENȚII se ridică zgomotoși în picioare ca la sfârșitul unui spectacol. VON BACH se așează pe scaun. CONFIDENȚII se opresc rămânând în expectativă, nedumeriți.)

VON BACH: A lipsit suficient!

Putem admite, în principiu —

sigur că da!

(PUPAK privește neliniștit spre ministru și spre CONSILIER.)

Este o expresie potrivită

pentru periculosul amintit.

(PUPAK se îndreaptă spre ministru.)

230

BONIFATZ: Sunt extrem de încântat

de generoasa voastră apreciere

CONSILIERUL: Excelență, admirabil!

Din foarte multe puncte de vedere

e fericită decizia luată...

Atât pentru azi,

cât mai ales pentru viitor.

E foarte sănătos și util

să-l considerăm un sinucigaș

scăpătat...

VON BACH (ridică sprâncenele a mirare, spre CONSILIER): Ia loc, domnule Bonifatz!

(Imediat se așează în liniște și CONFIDENȚII. PUPAK se răzgândește: se îndreaptă spre CONSILIER.)

CONSILIERUL: Un sinucigaș scăpătat...

Doar a scăpat revoluția din mână...

Altă armă nu vrea...

BONIFATZ: Nici acum nu a renunțat!

Mai mulți confidenți raportează

(CONFIDENȚII se ridică în picioare.)

printre altele și aceste vorbe ale lui

foarte frecvente:

Mai bine mor decât să aud. Und so weiter.

CONFIDENȚII ÎN COR: Ce a urmat nu mai contează.

Am ținut minte doar atât:

ce-și dorește el

ne dorim și noi câteodată.

CONSILIERUL: Ce bănuiești că putea să spună

o persoană inoportună.

BONIFATZ: Sau: mă sleiește așteptarea.

231

De-aș avea o armă să mă bat

și să mor, ar fi cu mult mai bine.

CORUL: Nu trăim și așa cu frica în spate?

Chiar să avem arme

Ce să facem cu ele?

Până la urmă tot vor fi confiscate.

BONIFATZ: O armă să mă bat

și să mor.

Am notat aceasta de două ori.

UN CONFIDENT: Așa e! A spus de două ori!

CONSILIERUL: Excelență, prea multe

detalii despre aceeași persoană

pot ascunde alte scopuri

la fel de criminale...

CAMERISTA (se roagă): Ah, Doamne, mai fericește-mă

cu un client,

să mai câștig ceva de pe urma lui,

cum a fost tânărul din Orient.

Am zis mai nimica despre el

și am scăpat de sărăcie-o lună!

CORUL: Amin.

BONIFATZ: Dar este exclus!

Ațâțătorii la democrație

ai tuturor națiilor

aflați în Franța

se feresc unii de alții

și lumea de ei!

Excelență,

azi vă pot comunica:

fericita concluzie emanată din rapoarte:

Dumnezeu ne răzbună!

Confidenții care-l pândesc — și nu numai

Pe Bălcescu, pe toți ceilalți urmăriți

indiferent de naționalitate —

232

provin tocmai din acea parte din societate

în folosul căreia a fost născocită

deviza universală

libertate, egalitate, fraternitate!sursa

COCHETA (indignată dintr-o suflare): Dumnealui vrea să se bată

cu burghezii și cu împărații.

Adică de ce eu să n-ajung

o femeie bogată, așa că

e la mintea omului

că încep de azi să mă apăr,

fiindcă mâine o să lupte contra mea.

BONIFATZ: Nu s-a întâmplat nimic din câte

le-a promis deviza.

Or, ce poate mai rău să-l întărâte

pe un chibițglosarsursa la jocul de noroc

al revoluției

decât să piardă miza

când intră cu buzunarele

goale în joc?!

UN CONFIDENT: Dacă e să se schimbe

ceva pe lumea asta —

chiar dacă eu sunt copoi —

se schimbă, sau nu?

(CONFIDENȚII dau din umeri.)

E, atunci pentru d-alde noi

asta-i ocupația!

BONIFATZ: Catastrofa e inevitabilă

pentru hărțuiți!

VON BACH: Ai prea multă, să nu zicem,

încredere — să zicem siguranță, —

prea multă, în confidențele acestor

plebei amici ai poliției.

233

BONIFATZ: Mulți ne-au adus

servicii extrem de prețioase.

VALETUL (panicat și patetic): Binevoiți a salva situația!

Foarte curând voi ieși compromis

în urma ultimelor informații furnizate.

Grăbiți scrisoarea de recomandare

către altcineva din înalta societate!

BONIFATZ: Rapoartele lor sunt extrem de exacte.

(Îi predă câteva dosare cu rapoarte.)

În ultima vreme, după cum vedeți,

câțiva dintre exilați

s-au retras spre a se face uitați.

(VON BACH frunzărește dosarele întinse de BONIFATZ.)

VON BACH: Domnule Consilier,

cenzurii i se recomandă să nu permită

mai devreme de zece ani apariția

în gazetele românești a vreunui text

amintind de românii exilați

ori aflați în afara imperiului,

indiferent de pretext.

Iar dintre românii din Austro-Ungaria —

decât numai despre cei

cu verificate preocupațiuni

strict literare, muzicale

ori religioase.

BONIFATZ: Sper că-mi îngăduiți

să mențin rețeaua

de confidenți

VON BACH: Să-și vadă de treburile lor

234

(Oda Bucurieiglosarsursa. CONFIDENȚII aclamă, țopăie, dansează.)

VON BACH: Desigur, tot cu discreție

ca și până acum.

(În liniște și grăbiți, CONFIDENȚII părăsesc scena.)

PUPAK (aproape în șoaptă): Dintre toți expulzații — propaganzi români

și l-a ales pe acela

care este bolnav de plămâni.

Ce rațiune a avut să-și aleagă

un muribund ambulant?

CONSILIERUL: Nu ne-ai spus niciodată

că preferatul dumitale

abia mai respiră!

PUPAK: De aproape un an (murmurat).

Nu cumva pentru a face

din decesul timpuriu al acestuia

un merit al său?

VON BACH: Adevărat, domnule Pupak?

CONSILIERUL: În acest fel de cazuri să urmărești

un ins care cu greu se târăște

dintr-un loc în altul...

BONIFATZ: Adică de la Istanbul spre Londra

și apoi spre Paris!

Și vă rog

nu-mi cereți tocmai mie

să-l protejez!

CONSILIERUL: Da-da, nu-ți cerem, dar

era mai onorabil să spui —

de la început — iar acum hărțuiesc vânatul

cel mai ușor

spre a mă arăta destoinic.

235

BONIFATZ: Glumiți, domnule Consilier.

CONSILIERUL: Îl hărțuiesc pe unul — bietul de el —

care se roagă providenței

să-i fie amânată următoarea criză de tuse.

BONIFATZ: Dacă ar auzi cum îl ocrotiți

n-ar mai spune tuturor

că i s-a acrit de politică...

CONSILIERUL: Și care — Domnule Bonifatz,

eu vorbesc acum —

și care ar pune la amanet

tot idealul lui național

pentru o lună, două

de sănătate...

BONIFATZ: Greșiți profund,

avem suficiente citate sustrase,

copiate din corespondența lui,

care vă contrazic.

Oare să fi scris

„eu dispar, patria mea e veșnică”sursa,

adresându-se în gând excelenței-voastre:

„lasă-l să mă urmărească —

merit — sunt periculos”?

CONSILIERUL: Să nu ne spui nouă —

suntem ofițeri, știm ce este aceea,

să nu ne spui nouă

că urmăritul dumitale

dacă ar ști că a doua zi

nu îi mai bufnește sângele pe gură

n-ar renunța să mai caute

cu ocheanulsursa

toate nemulțumirile din provinciile

populate de români.

De aproape toate îi apar

ca o luptă generată pentru... (pauză)

236

care e deviza lor,

domnule Pupak?

PUPAK: Libertate, egalitate, unitate...

CONSILIERUL: Da, cam așa, cam așa...

Bătrânii și bolnavii la pat

au tot felul de manii...

BONIFATZ: Domnule ministru, sunt consternat!

Mi se cere să-l tratez pe Bălcescu

nu ca pe un înverșunat recidivist al delictului

politic numit subminarea solidarității supușilor

în jurul împăratului, ci —

de neînțeles pentru mine!

ca pe un om —

VON BACH: Te invităm să nu exagerezi.

Domnul Consilier are datoria de a te contrazice

cu orice preț.

Nu-i așa

nu vedem care alt motiv...

BONIFATZ: Cu bucurie întâmpin

mustrarea excelenței-voastre

care-mi îngăduie să sper

că nu greșesc urmărindu-l.

CONSILIERUL: Tocmai fiindcă e foarte bolnav,

datoria mă îndeamnă să atrag atenția

că acest revoluționar cunoscut în Europa

nu mai este periculos

BONIFATZ: Tocmai fiindcă e foarte bolnav

datoria mă îndeamnă să atrag atenția

că acest revoluționar cunoscut în Europa

este extrem de periculos!

VON BACH: Este iritant

să constat că raționamentul —

în mod fericit identic

237

până la un punct —

de la ultimul punct vă desparte.

BONIFATZ: E foarte bolnav. Deci

e foarte grăbit.

Presimte că moare.

Avem până acum trei dovezi în acest sens.

Ceea ce-l ucide este tocmai așteptarea.

Nu i s-a părut mulțumitoare

o revoluție numită democrată și socială.

A eșuat, dar scrie negru pe alb —

urmează alte două revoluții —

unitate și apoi independență națională.

Câtă vreme e încă viu,

orice mișcare o va face

este pentru noi o anunțare

despre ceea ce vor încerca alții,

următorii,

ceva mai târziu.

VON BACH: Ce-s revoluțiile astea ale lui?

Doar nu

eclipse de soare previzibile

pe zeci de ani!

(CONSILIERUL izbucnește în râs. PUPAK îl imită.)

BONIFATZ: Extrem de adevărat, excelență,

dar este util să se țină seama

că un ins în stare de asemenea

uitare de sine

poate stârni revoluția

numai umblând prin Transilvania

străveziu ca o stafie

și șoptind în românește —

citez foarte exact —

„în zadar veți îngenuncheasursa

și vă veți ruga pe la porțile împăraților,

pe la ușile miniștrilor lor...”

O instigație atât de abstractă

238

va suna altfel în acele sate

unde în 1849

românii de sex masculin

au fost spânzurați

ori înjunghiați pe la spate

în timp ce erau obligați

să cânte „Deșteaptă-te româneglosar”sursa.

Este un sinucigaș extrem de periculos...

CONSILIERUL: Nu înțelegem de ce nu te interesează

atunci la fel de mult și individul Brătianu!

Tot ce publică în gazeta lor clandestinăsursa

este o vehementă ațâțare

contra muscalilor, a Înaltei Porți

și a guvernului nostru imperial!

BONIFATZ: Și care, deci, nu va putea reapare

în ziarele românești din Transilvania.

Cenzura noastră nu va îngădui

primejduirea liniștii

unei puteri străine și prietene!

Dar Bălcescu scrie premeditate paragrafe

care nu pot fi cenzurate

(PUPAK impacientat privește către CONSILIER care discret îi face semn să tempereze.)

tocmai pentru că instigația lui nu are

o adresă exactă,

deși vizează deodată trei capitale imperiale:

Viena, Petersburg și Istanbulsursa.

Text valabil pentru orice provincie

populată de români.

Poate fi strigat oriunde!

Vorbitorii la interogatoriu or să spună:

Ziceam, așa, și noi, de românii de dincolo

și nu-i putem contrazice...

PUPAK (izbucnește): Excelență, dar nu e acesta

Bălcescu! Nu e

atât de subversiv ca anarhiștii,

nici militarist,

239

nici politician de carieră.

Chiar dacă din

rapoartele de la Pesta,

Seghedin,

Londra, München, Karlsruhe,

aflăm că e exaltat ca un italian

și că are insomnii politice!

Din ultimele rapoarte —

cele intenționat omise —

știu că înrăitul s-a potolit,

umblă ca huhurezulglosarsursa prin biblioteci...

VON BACH: Îți alunecă, domnule,

printre degete. M-ai convins vrând-nevrând

că-i sănătos, când e de fapt bolnav,

dar n-ai putut afla cu o secundă mai

devreme

ce are de gând! Intolerabil!

CONSILIERUL: E vorba doar de cetățeanul Nimenea,

care stă cu pledul pe picioare

extenuat de boala

săracilor.

BONIFATZ: Deci l-ați așezat

ostentativ într-un scaun pe rotile,

(CONSILIERUL ridică din umeri, cu ipocrizie, a neputință.)

la care ați împins, domnule Consilier,

de la Paris până aici,

și l-ați pus înaintea excelenței-sale

(CONSILIERUL încearcă să râdă.)

spre a mă împiedica să conving

de nocivitatea lui ideologică.

Domnul Consilier îl vede numai

scuipând sânge

și uscându-se de febră,

dovedind o caritate neexplicabilă.

240

(CONSILIERUL se ridică și se așează de mai multe ori pe scaun.)

Poate pentru asta și-l închipuie

retras într-un lazaretglosarsursa

murmurând rugăciuni

când mișcă buzele,

iar când și-apasă coșul pieptului

cu o mână descărnată

zgâlțâit de frisoane

crede că-și dă sufletul. Dar el

abia așteaptă să-l lăsăm în plata Domnului —

din umanitarism —

pentru a porni sprinten

într-o propagandă mai ucigătoare

decât un butoi cu pulbere,

începând chiar de aici și

acum... Nu-l vedeți?

În stare de...

VON BACH (enervat): Noi nu-l vedem, domnule Bonifatz.

Nu vedem în fața noastră

decât un gol în care ochii dumitale

zăresc ceva care nu există.

CONSILIERUL: Excelență,

îngăduiți-mi să mă simt ofensat!

Eu însumi am să mă cobor până la acest fleac

de a ocupa golul din fața mea.

(Către BONIFATZ)

Sper că închipuiala dumitale

se simte stânjenită și dispare

în această clipă când înlocuiesc o absență

cu proprie mea persoană.

(Se interpune între MINISTRU și BONIFATZ, cu fața spre public.)

Ei, ce ar putea spune atât de grav

încât să-l vezi și acum?!

241

BONIFATZ: Desigur, nu merită atâta atenție...

CONSILIERUL: Cu atât mai mult. Deci (așteaptă)

citește o frază — oricare dorești, —

să o repetăm cât mai exact se poate.

BONIFATZ: Și deci veți repeta?

Din proprie dorință?

Când cele două mari grupe de români —

din Austria și din Principate —

se vor constitui într-o națiune...

cine le va mai putea împiedica?

Și: România noastră va exista decisursa.

Și: E orb cine n-o vede.

CONSILIERUL: Noi n-o vedem, domnule Bonifatz.

(MINISTRUL aprobă scurt din cap.)

N-o vedem.

BONIFATZ: Și repetă la nesfârșit această

sfidare

ori de câte ori alții îi spun

să renunțe.

(Către CONSILIER.)

Repetați, vă rog. Deci...

CONSILIERUL: Desigur, e amuzant jocul,

dar nu tocmai noi să fim chemați

pentru asta.

VON BACH (către BONIFATZ): Fantezia dumitale,

Chiar devotată imperiului

poate ajunge să terorizeze!

Dumneata trebuia să te ocupi

de francezi, de ruși, de prusaci —

contra valahilor și în general

contra românilor nu merită să faci

atâta risipă de zel.

242

Domnule Consilier —

înțeleg deci că nu s-au aplicat

toate acele prevederi

de dublare a vigilenței

pentru atingerea scopului salvator!

Motiv pentru care îl onorați

pe valah

cu pompoasa titulatură de revoluționar —

periculoasă și chiar criminală!

Folosiți-o cât se poate de rar

când vorbiți de acest refugiat.

CONSILIERUL: În ultima adresă

la care cu bunăvoință ați răspuns

de fapt era numit —

după indicațiile exprese date de mine —

doar ațâțător cu rea-voință

la răsturnarea guvernului valah legal,

ceea ce concordă fericit cu indicațiile

date acum de excelența-voastră.

VON BACH: Să nu mai aud spunându-se

despre un individ dintr-o țară

extrem-europeană

că ar fi extrem de periculos!

Domnule Bonifatz, neoficial vorbind,

e îngrijorător când subalternii nu pot

fi convinși de importanța eforturilor

ce li se cer.

(PUPAK privește insistent spre CONSILIER.)

Va trebui să fii mai sever...

nu trebuie să știe glonțul cine-i

ținta către care...

(PUPAK îi spune ceva în mod stăruitor, în șoaptă, CONSILIERULUI, care se îndreaptă spre ministru.)

Nu ne vom mai ocupa

atât de explicit

de acest individ — să-i zicem numai

democrat înrăit și periculos.

243

Vom cere însă poliției franceze

rapoarte întocmite la fel de scrupulos

pe cât le trimitem și noi lor,

dar pe lista

exilaților români cărora nu li se poate

acorda viza de intrare

în statele imperial-regalesursa

Bălcescu va figura în cap de listă.

Alfabetic altă ordine nu există.

Să-mi propui, domnule Bonifatz,

o persoană de încredere în locul

dumitale.

CONSILIERUL: Numai așa se poate numi cel

ce este devotat —

nu nouă personal,

ci superiorului nostru ierarhic,

alteței-sale aulicului nostru împărat.

(PUPAK face un pas în față.)

VON BACH: Care e prima dumitale opinie,

domnule Pupak?

PUPAK: Îngăduiți-mi să cred că înrăitul Bălcescu

trebuia arestat încă de ieri.

(VON BACH privește lung la PUPAK apoi la BONIFATZ, apoi se îndreaptă către ieșire, urmat în ordine de BONIFATZ, PUPAK și CONSILIER.)

VON BACH (din mers): De mâine începând,

domnule Bonifatz,

ești numit prim Consilier

al Ministerului de Interne.

(Ies. CONSILIERUL se oprește înlemnit.)

CONSILIERUL: Yoy!trad.

(Îi cade în cap tavanul.)

244

ACTUL V

Același decor ca în actul IV

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Sigur nu s-a întors clandestin în imperiu?

PUPAK: Au trecut aproape doi ani

de la scandaloasa cerere de grațiere

și îmi este pusă mereu aceeași întrebare.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Asta îți și reproșez.

PUPAK: Vă anunț că de un an

în mod preventiv

a fost emis mandat de arestare

pe numele lui

în unsprezece orașe germanesursa.

Acum aștept.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT (cu fața spre public): Doar la atât să ne așteptăm de la poliția noastră.

(Se întoarce spre PUPAK.)

Secretă și imperială?

PUPAK: Persoana sa concretă

o puteți socoti cel puțin

înlăturată.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Va rămâne totuși în urma lui o stafie.

(PUPAK încearcă să protesteze.)

245

Sigur, pentru imperiu neglijabilă.

Dar pentru compatrioții lui?

Cam luminoasă,

ceea ce nu e nici rațional, nici

de bun augur.

(PUPAK se uită în tavan vădit enervat, legănându-se de pe călcâie pe vârfuri.)

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Da, exact, care trece prin aer

călcând în picioare măsurile

de siguranță a liniștii interne.

PUPAK: Domnule purtător aulic de cuvânt,

mi-ar place ca

în timp ce vorbiți excelența-voastră

de ea,

eu s-o aud,

măcar s-o aud scrâșnind,

ca acest pietriș sub călcâie.

Din păcate,

mie nu mi s-a năzărit niciodată

o astfel de...

Ce pot face dacă atare accident

moral, atât de frecvent, nu mi se întâmplă;

nici nu vomit,

nici nu-mi tremură picioarele

la o execuție prin spânzurătoare

când se holbează la mine

cel din streang. Credeți-mă.

Mi-e imposibil să am coșmare

din pricina acestui muribund

în libertate. Încă.

Și de ce nu?

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Încearcă să-ți închipui ce-ar face

una (se întoarce spre public)

din mutrele aflate cu ochii pironiți

asupră-ți dacă...

246

PUPAK: Cine pe cine să pironească —

domnule purtător aulic de cuvânt...

(Răsuflă indignat.)

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Chiar dacă dumneata nu o vezi,

stafia trebuie și ea cumva

îngenuncheată.

PUPAK: Nu vă contrazic, dar directiva

luminăției-sale ministrului de interne sună

clar: un extrem european

nu este extrem de periculos.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Întocmai. Directiva a fost dată

socotind socotelile încheiate.

Ca și cum nu ar fi periculos

și pentru a nu fi periculos.

PUPAK: Mi-ar fi extrem de neplăcut

să fie infirmată o directivă

de nu știu ce surprize nedorite.

(PURTĂTORUL ridică din umeri a neputință spălându-se pe mâini.)

Binevoiți a privi fantoma, excelență,

și să-mi spuneți ce se întâmplă cu ea.

Mai apare sau nu,

încunoștințați-mă în ce hal ajunge,

dacă-l arestez pe Bălcescu

și-l execut repede

sub acuzația de spionaj.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Prea patriotică, acuzația!

Ai lui s-ar putea mândri cu ea.

Vezi Doamne, până în ultima clipă

etcaeteraglosar, etcaetera...sursa

Trebuie găsit ceva jalnic și umilitor

247

care să provoace stupoare.

Înscenați repede un furt de bani

sau așa ceva,

de la un negustor de galanterie.

Folticska sau Feltitz. (Către sală.)

Îl cunoaștem cu toții, nu-i așa?

Tot el o să ne furnizeze și martorii

care declară în public

sub jurământ

că l-au surprins rugându-l cu lacrimi în ochi

pe negustor să-l ierte...

PUPAK (incredibil de sonor): Un revoluționar — hoț de buzunare.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Să apară și o broșurică:

„Mizeria și mizerabilii revoluției”.

PUPAK: Să publicăm procesul.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT (ridică mâna în sus, o coboară repede spre spectatori): Parcă deodată a scăzut

din înălțime stafia. (Doct.)sursa

Chircită.

(PUPAK ridică din umeri. PURTĂTORUL insistă.)

Schelălăind.

Îți pot aduce la cunoștință

și cum reacționează ai lui.

Îi am în fața ochilor.

PUPAK: Vă admir, excelență,

dar nu vă invidiez,

ăia,

ăia

nu mă impresionează

chiar deloc.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Dar poți constata pe pielea dumitale:

vine un val de frig dinspre ei;

248

semn că transpiră gheață,

stafia ajunge ceață.

(PUPAK privește în jos condescendent.)

Ceață pe ochi (cu însuflețire)

rătăciți

(către sală)

rătăciți. Să se vadă

(către PUPAK) chiar de aici

PUPAK (nu reacționează): Ca într-adevăr să compromiteți

în primul și în primul rând

ceea ce era — adică unul din capii

revoluției —

nu cred că e prea verosimilă înscenarea.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: nu se va observa. Dealtfel

a și fost bănuit de nereguli bănești

și imediat se va isca din nou păruiala

între vechii combatanți

pentru lipsa la socoteala ulterioară

a câtorva sfanțiglosarsursa din fondurile revoluției.

Ai putea încerca și dumneata

să-ți imaginezi cum stăteau să numere

dimineața mucurile stinse

ale lumânărilor.

PUPAK (se încruntă nemulțumit și supărăcios): Nu văd rostul la asemenea fleacuri...

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Să afle dacă ieri seara

fuseseră aprinse

atâtea câte au cumpărat. Ha! Ha!

(PUPAK îl imită: chiar-chiar? Ha! Ha!)

Domnule Pupak! Dacă-ai fi în pielea lor,

a românilor,

l-ai mai putea crede sfânt și martir

249

(PUPAK clatină din cap negativ.)

pe un bănuit de corupție?

Parcă nu! Sper că nu!

PUPAK (clatină mai departe capul negativ): E totuși periculos. Luminăția-sa a indicat

să nu-l mai considerăm revoluționar

și că, în general, în țara proscrisului

n-a fost nici o revoluție. Or noi —

ce facem?

Iar cel care săptămâna aceasta

(scoate ceasul de la vestă)

va fi arestat, dacă nu chiar acum —

e totuși unul din periculoasa intelighențieglosarsursa

a Europei.

Nu se poate lua sobrul nostru imperiu

la hartă cu toți clănțăii propagandeiglosar

revoluționare.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT (drastic): Să luăm seama și la ce urmează —

dacă nu i se întunecă,

dacă nu i se schimonosește chipul,

dacă nu îi răzuim existența

din memoria generațiilor viitoare.

PUPAK: Ce mai poate face dacă

ministrul a zâmbit?

(PURTĂTORUL zâmbește îngăduitor.)

Chiar în prezența mea a zâmbit

când l-am informat că

proscrisul acum scria despre un

principat conațional poreclit cel Bravglosarsursa —

poreclă autentificată de cancelaria noastră aulică,

și care a avut marele merit —

spun savanții consultați —

250

de a ne fi Vasal!

Acum două sute și mai bine de ani!

(PURTĂTORUL zâmbește larg un moment.)

Ceea ce e un fapt pozitiv

(PURTĂTORUL aprobă.)

și în cele din urmă chiar

favorabil proscrisului.

(PURTĂTORUL se oprește din clătinarea aprobatoare)

Deci situația lui

(așteaptă o încurajare)

nu poate rămâne

(așteaptă)

decât aceeași.

(PURTĂTORUL ridică bărbia cu înțeles.)

N-am putea găsi ceva

care să-l facă pe luminăția-sa

să zâmbească în continuare?

PURTĂTORUL DE CUVÂNT (copleșit de uimire spre frenezie): O, ba da! Ba da! Ba da! Ba da!

Intransigența revoluționară...

PUPAK: Ce-i cu ea?

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Tocmai intransigența lor va lucra

pentru noi

PUPAK: Dar ați fost de acord că

251

din principiu

n-a fost o revoluție românească!

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Dar cine amintește de ea?

Scrie despre un principe!

Chiar dacă e conațional.

Savanții noștri să-i arate tot interesul,

chiar și admirația,

și proscrisul va fi incapabil

să se apere în fața

universalei doctrine republicane.

Incapabil să justifice

de ce el revoluționarul

elogiază monarhia

pentru ceilalți exaltați ai Europei

motivul e prea subtil

ca să nu fie ignorat.

Mi se pare că asta voiai —

să îl știi izolat.

În sfârșit, este!

Acum și pentru mine Stafiasursa

începe să fie numai o pânză de sită.

PUPAK (exultând de bucurie se joacă cu degetele ambelor mâini în barbete): Wunderbar!trad. Atunci, excelență,

să nu renunțăm la a-l aresta

ca hoț de buzunare.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Sigur că da! Îl vom rechema

pe negustorul de dantele...

PUPAK: Dar după ce moare arestatul.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: O! E chiar mai bine așa! După.

Și va declara ce-i povestea răposatul

până să vină poliția să-l ridice —

că înainte de a se propune pentru încoronare,

(PUPAK deschide gura spre a spune ceva.)

252

din frica de a nu fi acceptat,

da-da, și din frică

a traversat clandestin Austria noastră aulică

pe numele arhaicului vasal

al eternului nostru împărat,

închipuindu-se os regal.

PUPAK (pufnește pe gură sub presiune, concentrat. Izbucnește inchizitorial): De ce n-ai declarat de la început

toate acestea, domnule Folticska?

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Din jenă. Nu e prea demn pentru un domn

în toată firea să asculte bazaconii orientale.

(PUPAK șuieră calmat. Purtătorul râde spre sală.)

PUPAK: Să nu exagerăm.

Muntenia are totuși capitala

nu la Paris — la București.

Iar el e bolnav, adus de spate,

scofâlcit, nu-i așa?

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Și aplecat asupra a tot felul de hărți!

Atunci e atins

și de o gravă manie!

Taie cu foarfeca din teritoriile

marilor state imperiale

și lipește la nesfârșit bucățile de hârtie

într-o singură Românie —

am și câțiva studenți bursieri

care oricând pot declara

că l-au văzut din două în două zile,

chiar ieri și răsalaltăierisursa,

clănțănind din foarfeci

pe malurile Seneisursa

și tăind pe furiș pagini

din atlasurile de pe tarabe.

PUPAK: Fără hărți, totuși.

253

E util să evităm excitarea

uneia din ideile revoluției.

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Revoluția trece Principatele Române.

Individul trebuie făcut indezirabil

pentru oricine le va fi stăpân

dintre imperiile învecinate.

Asta-i soluția —

gloata și acum se-ntreabă

gemând — ce-s cu

atâtea nenorociri peste noi?

Guvernul legal le răspunde: Nu știți

cine-i de vină? Bălcescu

și ai lui. Și mai ales Revoluția.

(Privește peste umărul lui PUPAK undeva, într-alt colț al sălii.)

Și acum vin întrebările ucigătoare

printre ai lui: ce a lăsat în urmă

fugind aiurea prin Europa?

Țara ocupată de trupe străine,

(PUPAK discret se întoarce pentru a surprinde eventualul convorbitor.)

teroare, sigur părintească,

dar tot cu sânge și mulți arestați.

(PUPAK își schimbă locul față de PURTĂTOR.)

Ăștia

ăștia dacă l-ar vedea pe năsălieglosarsursa

(privește tot peste umărul lui PUPAK în sală)

vânăt, subțire, ca de lemn,

s-ar întoarce cu spatele scârbiți

cutremurându-se de silă.

(PUPAK se întoarce brusc.)

254

Uite-l ce curat pare!

Ce-am crezut noi despre el,

și de fapt cine era...

Un cap al revoluției ahtiat

să-și ofere propria persoană drept unică salvare

a națiunii.

Savanții noștri asta să spună

tare și apăsat.

(PUPAK dă din cap aprobator, dar absorbit de cercetarea din ochi a direcțiilor în care a privit PURTĂTORUL.)

Naivii lui compatrioți credincioși

în republică

vor simți din disperare și ură

nevoia să dea odată,

fie și pe ascuns,

cu o vorbă și cu o piatră

în mort.

(PUPAK aplaudă)

Iar dacă unii bezmetici

(arată cu bărbia sala)

de durere și nevenindu-le să creadă

vor încerca să zică

(PUPAK se întoarce cu fața spre sală scrutând-o.)

„Știm noi cum se pot aranja murdăriile

pe seama oricui”,

se vor auzi imediat alte voci

strigând — (duce mâna pâlnie la ureche.)

(PUPAK își încordează auzul.) —

Gura!

Ideile revoluției

dau la iveală numai escroci.

255

PUPAK (extaziat, mișcându-și capul aprobator): Oy, Ja, Jatrad.

Wunderbar!

Minunat! Minunat!

PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Alții doar pe mutește

le vor vârî ăstora sub ochi

ce s-a scris în presa imperiului

din când în când — nu prea des

dar, totuși, un an, doi la rând.

(PUPAK continuă să dea din cap aprobator. PURTĂTORUL respiră șuierat, de plăcere, luând o poză dominatoare.)

Acum da. Acum

Europa. Aport —

viu sau mort.

(Tăcând și mișcându-se fără zgomot, din sală se apropie grupul CONFIDENȚILOR.)

CONFIDENȚII (în cor): Excelenței-voastre,

vă înaintăm aceste rapoarte

pe care toți le-am semnat.

UN CONFIDENT: Unii cu degetul.

O CONFIDENTĂ: Nu știm toți carte.

COR: Excelențele-voastre,

Nu mai e.

De opt luni de zile e înmormântat

la Palermoglosar.sursa

UN CONFIDENT: Dar știm numele vecinilor.

O CONFIDENTĂ: Și numărul criptei.

(PURTĂTORUL DE CUVÂNT și PUPAK încremenesc.)

256

COR: Ăsta-i ultimul ban câștigat

de pe urma urmăritului.

(Își bagă un ban în gură.)

UN CONFIDENT: Azi, octombrie opsute cinștreisursa

(PURTĂTORUL și PUPAK cad pe spate ca două păpuși de lemn răsturnate. Imediat CONFIDENȚII se întorc spre spectatori, spre care privesc bănuitori și agresivi.)

SFÂRȘIT

Notele ediției

sursa Paul Cornel Chitic, Europa, aport — viu sau mort! — „comedie politică în 5 acte”, publicată întâi în revista «Teatrul» (nr. 9/1979), apoi în acest volum (1982). Aparatul polițienesc habsburgic de după 1848 îl urmărește pe Nicolae Bălcescu, „eroul absent”, care nu apare niciodată pe scenă. Premiera: Teatrul din Bârlad (26 iulie 1982, regia Matei Varodi); apoi Teatrul de Nord din Satu Mare (1989, regia Cristian Ioan). Titlul vine din replica lui Metternich de la p. 132: „Europa, cățea, aport — / pe fiecare din capii revoluției, pe rând, / viu sau mort!”.

sursa Lista de personaje amestecă figuri istorice (Metternich; Wolgemuth, după Ludwig von Wohlgemuth, guvernatorul Transilvaniei în 1849–1851; von Bach, ministrul de interne al Austriei; Elena Sturdza) cu personaje inventate, purtând adesea nume germane grăitoare: Schleimhascher (germ. Schleim „mucozitate, bale” + Hascher/Häscher „prinzător, scutier”: lingușitorul-zbir), Oberlicht („luminator, fereastră de sus”), Schwazeltritt (sugerează germ. schwatzen „a trăncăni” și Tritt „pas, lovitură de picior”). Gruparea „același interpret” indică dublarea rolurilor, un procedeu voit al piesei: aceiași actori joacă, de la un act la altul, slugile succesive ale aceleiași ordini.

sursa Revolutul Ö — personaj inventat, revoluționarul de paradă devenit informator al poliției; numele, format pe „revoluție”, are „o literă cu tremă” (p. 157), semn de distincție nobiliară pe care personajul și-l închipuie.

sursa Unchiul Puch — „generalul” din actul III, numit de nepoata lui „unchiule Puh” (p. 199) și identificat de Johannes drept „generalul Puchner” (p. 194): Anton von Puchner (1779–1852), comandantul trupelor imperiale din Transilvania din 1846, care în toamna lui 1848 a proclamat starea de război și a condus forțele antimaghiare din principat; învins de generalul Bem la Simeria (Piski, 9 februarie 1849) și la Sibiu (11 martie 1849).

sursa Elena Sturdza — eroina actului III, „contesă” și „principesă” (p. 208, 212), venită din Valahia la Viena să ceară cancelarului Schwarzenberg îngăduința ca Nicolae Bălcescu, exilat și bolnav, să locuiască în Transilvania, aproape de mama lui. Singurul personaj al piesei care nu e o marionetă a puterii.

sursa Sir Thomas Lawrence (1769–1830) — portretistul englez cel mai căutat al epocii, președinte al Academiei Regale (1820–1830). În 1815, după Congresul de la Viena, l-a pictat pe Metternich în uniformă de gală, cu decorații — portret din seria comandată de prințul regent pentru Waterloo Chamber de la Windsor (Royal Collection).

trad. „portret de aparat” (după fr. portrait d’apparat) — portret de ceremonie, oficial: personajul în mărime naturală sau aproape, în costum de gală, cu însemnele rangului, în decor fastuos.

Glosar — portret de aparat: Portret de ceremonie (după fr. portrait d’apparat): personajul, în mărime naturală, în costum de gală, cu însemnele rangului. Din rama unui asemenea portret, „precum e cel semnat de pictorul Thomas Lawrence”, coboară Metternich în actul I (p. 111). → glosar: portret de aparat

sursa Klemens Wenzel Lothar, conte, din 1813 prinț de Metternich-Winneburg zu Beilstein (1773–1859) — ministru de externe al Austriei din 1809, „cancelar de stat” (Haus-, Hof- und Staatskanzler, cancelar al Casei, al Curții și al Statului) din 1821; arhitectul Congresului de la Viena (1814–1815) și al ordinii conservatoare a Europei, „sistemul Metternich”. Revoluția vieneză din 13 martie 1848 l-a silit să demisioneze și să fugă (prin Germania și Olanda, în Anglia); s-a întors la Viena în 1851. Autorul scrie «Wineburg» în loc de «Winneburg».

sursa Anacronism voit, care revine în piesă (p. 229, 233): monarhia austro-ungară s-a născut abia prin Compromisul (Ausgleich) din 1867; în 1848 statul era Imperiul Austriei (din 1804).

sursa Ordinul Lâna de Aur (Toison d’or) — ordin cavaleresc întemeiat în 1430 de Filip cel Bun, duce al Burgundiei, moștenit de Habsburgi; cea mai înaltă distincție a Casei de Austria. Ordinul Sfântul Alexandru Nevski — ordin imperial rus, instituit în 1725. Metternich era decorat cu amândouă.

sursa Legiunea de onoare — ordinul național francez, creat de Napoleon Bonaparte în 1802. Vulturul Negru (1701) și Vulturul Roșu — cele mai înalte ordine ale regatului Prusiei.

trad. „Dumnezeule!” (germ.).

Glosar — mein Gott: „Dumnezeule!” (germ.) (p. 113, 117, 137, 146). → glosar: mein Gott

sursa Revoluția pașoptistă — valul de revoluții din 1848 („primăvara popoarelor”), pornit de la Paris (februarie) și întins la Viena, Berlin, Milano, Pesta, Praga, în Moldova, Țara Românească și Transilvania; cerea constituții, libertăți civile, emancipare națională și socială.

trad. „Vă trimit la naiba!” (fr., vulgar; literal: „vă umplu de excremente”) — formulă de dispreț obscen.

Glosar — Je vous emmerde: Fr., vulgar: „Vă trimit la naiba!” — formulă de dispreț obscen (p. 113). → glosar: Je vous emmerde

sursa «propaganzi» — plural învechit al lui propagand „propagandist, agitator” (după germ. Propagandist, fr. propagandiste), cum se scria în rapoartele vremii; revine în tot textul.

sursa «conțepe», «conțepțiuni» — deformări comice ale lui «concepe», «concepțiuni», în gura lui Folticska, care imită pronunția stricată a unui neamț sau evreu din Imperiu.

sursa Aluzie la sistemul de cenzură instituit de Metternich, mai ales prin Decretele de la Karlsbad (1819): gândul e liber, tiparul nu.

sursa «preopinent» — cel care a vorbit înaintea ta în dezbatere (lat. prae + opinari); antevorbitor, adversar de discuție.

sursa «sindrofie» — petrecere, reuniune mondenă (gr. syntrophia „tovărășie”), cuvânt de epocă fanariotă.

sursa «capel-maistru» — dirijor (germ. Kapellmeister), aici: dirijorul „concertului european” al marilor puteri de după 1815.

trad. „pluralul majestății” (lat. pluralis maiestatis) — folosirea pluralului „noi” de către suverani când vorbesc despre ei înșiși; Folticska îi răspunde cu un joc de cuvinte: „pluralul proprietății”.

Glosar — Pluralul majestății: Folosirea pluralului „noi” de către suverani când vorbesc despre ei înșiși (lat. pluralis maiestatis) (p. 117). → glosar: Pluralul majestății

sursa «cenzură preventivă» — controlul textelor înainte de tipărire (spre deosebire de cenzura represivă, de după apariție); pilonul regimului Metternich.

sursa «dagherotip» — cea dintâi tehnică fotografică răspândită, pe plăci de argint, făcută publică în 1839 de francezul Louis Daguerre (1787–1851).

trad. „Vai!” (fr.).

Glosar — Hélas: „Vai!” (fr.) (p. 119). → glosar: Hélas

sursa Parafraza unei maxime atribuite de obicei lui Metternich: „Quand Paris s’enrhume, l’Europe prend froid” — „Când Parisul răcește, Europa strănută / ia frig”. Revoluția din februarie 1848 de la Paris a pornit într-adevăr seria revoluțiilor europene.

sursa Caroline Bonaparte (1782–1839), sora lui Napoleon, soția mareșalului Joachim Murat, regină a Neapolelui (1808–1815); a fost, în anii petrecuți de Metternich ca ambasador la Paris (1806–1809), una dintre amantele lui.

sursa «micul caporal» (fr. le petit caporal) — porecla afectuoasă dată lui Napoleon de soldații săi după bătălia de la Lodi (1796).

sursa Aluzie la Congresul de la Viena (1814–1815), prezidat de Metternich, care a refăcut harta Europei după Napoleon, între baluri și serbări; vorba de spirit a prințului de Ligne: „Le congrès danse, mais il ne marche pas” — „Congresul dansează, dar nu înaintează”.

sursa Sfânta Alianță — pactul încheiat la Paris, în septembrie 1815, între țarul Alexandru I, împăratul Francisc I al Austriei și regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei, în numele principiilor creștine; a devenit instrumentul lui Metternich împotriva mișcărilor liberale și naționale.

sursa «iacobin» — membru al Clubului iacobinilor, gruparea radicală a Revoluției franceze (Robespierre); prin extensie, revoluționar extremist.

sursa «Marseilleza» (La Marseillaise) — cântecul de război scris de Rouget de Lisle în 1792, devenit imnul Revoluției franceze; simbol al tuturor revoluțiilor secolului XIX.

sursa «carbonarism» — mișcarea societăților secrete revoluționare ale carbonarilor (it. carbonari „cărbunari”), născută în Italia la începutul secolului XIX, cu răscoale în 1820–1821 și 1831; obsesia poliției lui Metternich.

sursa «francmasonii» — membrii francmasoneriei, asociație inițiatică organizată în „loji”; propaganda conservatoare a vremii le atribuia complotul revoluțiilor.

trad. „Iată! Ce abject!” (fr.).

sursa Metternich s-a numit el însuși, în „testamentul politic” din hârtiile lui postume (Mein politisches Testament, în Aus Metternich’s nachgelassenen Papieren, vol. VII, 1883), „socialist conservator”: jocul politic al vremii nu i se părea să răspundă nevoilor epocii. [Klemens von Metternich — Aus Metternich’s nachgelassenen Papieren, hrsg. von Richard Metternich-Winneburg, geordnet von Alfons v. Klinkowström, vol. VII (Wien, W. Braumüller, 1883), care cuprinde «Mein politisches Testament», scan archive.org (University of Toronto), de]

sursa Robert Owen (1771–1858), industriaș și reformator galez, părintele socialismului cooperatist; Pierre-Joseph Proudhon (1809–1865), teoreticianul francez al anarhismului („Proprietatea e furt!”, 1840) — tipărit greșit «Prudhon»; Louis Blanc (1811–1882), socialist francez, autorul «Organizării muncii» (1839), membru al guvernului provizoriu din februarie 1848.

sursa Formulă care rezumă doctrina lui Metternich: conservarea ordinii existente ca politică activă, de intervenție (intervențiile din Italia și Spania, 1821–1823).

sursa Ludovic Filip I (Louis-Philippe, 1773–1850), „regele burghez” al Franței (1830–1848); a abdicat la 24 februarie 1848, în urma revoluției din Paris, și s-a refugiat în Anglia.

sursa La 13 martie 1848 a izbucnit revoluția la Viena: studenții și muncitorii au manifestat în fața clădirii Stărilor Austriei de Jos, armata a tras, iar în aceeași seară Metternich a fost silit să demisioneze; a fugit din capitală a doua zi.

trad. „te iubesc” (germ.).

sursa Motivul scenei: legenda (de circulație populară și în caricaturile vremii) potrivit căreia Metternich ar fi scăpat din Viena deghizat în haine de femeie, în chip de spălătoreasă. Fuga lui, discretă, a fost subiect de satiră încă din martie 1848.

trad. „Minunat!” (germ.) — interjecție care devine, în piesă, ticul verbal al tuturor funcționarilor habsburgici.

Glosar — Wunderbar: „Minunat!” (germ.) — ticul verbal al funcționarilor habsburgici din piesă (p. 129, 141, 149, 169, 185–186, 217, 251, 255). → glosar: Wunderbar

sursa Francisc I (1768–1835) — ultimul împărat romano-german (Francisc al II-lea, 1792–1806) și primul împărat al Austriei (1804–1835), sub care Metternich și-a construit sistemul. Lui i se atribuie vorba, rostită în fața profesorilor unui liceu sau a unei universități, că statul n-are nevoie de savanți, ci de supuși ascultători.

trad. fr. lèse-majesté (corect cu accent grav) — „lezmajestate”: crima de ofensă adusă suveranului, încadrare elastică prin care orice gest putea fi pedepsit.

Glosar — lese-majesté: Lezmajestate (fr. lèse-majesté) — crima de ofensă adusă suveranului, încadrare elastică prin care orice gest putea fi pedepsit (p. 130). → glosar: lese-majesté

trad. „tablou viu” (fr. tableau vivant) — grup de actori care alcătuiesc, nemișcați și tăcuți, o scenă pictată sau o alegorie.

Glosar — tabloul vivant: Tablou viu (fr. tableau vivant) — grup de actori care alcătuiesc, nemișcați și tăcuți, o scenă pictată sau o alegorie. În actul I din «Europa, aport — viu sau mort!», „tabloul vivant al revoluției” — studenți, proletari și burghezi încremeniți — se însuflețește la semnul lui Folticska și încremenește din nou (p. 125–133). → glosar: tabloul vivant

sursa «târn» — (reg.) coș mare de nuiele; aici, coșul spălătoresei.

sursa «aport» — comanda dată câinelui de vânătoare să aducă vânatul (fr. apporte! „adu!”). Metternich, pus să joace scena fugii, își lasă moștenire porunca: Europa, ca o cățea dresată, să-i aducă rând pe rând pe capii revoluției, „viu sau mort” — de aici titlul piesei.

sursa «autorele» — formă comică, pretins pedantă, a lui «autorul»; Folticska se adresează peste capul publicului autorului piesei. «comicărie» — farsă, bufonerie.

trad. „nume odioase” (lat.) — din zicala nomina sunt odiosa, „numele sunt odioase”, adică e mai bine să nu dai nume.

Glosar — nomina odiosa: Din zicala latină nomina sunt odiosa, „numele sunt odioase” — e mai bine să nu dai nume (p. 134). → glosar: nomina odiosa

sursa Anii piesei: 1848 (revoluția), 1850 (urmărirea exilaților, actele II–IV) și 1852 (actul V), anul morții lui Nicolae Bălcescu (Palermo, 29 noiembrie 1852).

sursa «plaivaz» — (reg., Transilvania) creion (din germ. Bleiweiß); „plaivaz tricolor”: creion în culorile drapelului românesc.

sursa «aulic» — de curte, al curții imperiale (lat. aulicus, din aula „curte”); epitet oficial obsesiv al lumii habsburgice în piesă („Consilier aulic”, „Purtătorul aulic de cuvânt”).

trad. „notați bine!” (lat.) — formulă de atragere a atenției.

Glosar — nota bene: „Notați bine!” (lat.) — formulă de atragere a atenției (p. 135). → glosar: nota bene

trad. «mademoiselle» — „domnișoară” (fr.).

Glosar — mademoiselle: „Domnișoară” (fr.); MADEMOISELLE — una din confidentele poliției în «Europa...» (p. 110, 135–136, 138–141). → glosar: mademoiselle

sursa «apostolic(ă)» — din titlul „Maiestate Apostolică” (Apostolische Majestät), purtat de Habsburgi ca regi ai Ungariei (acordat de papă în 1758, după tradiția Sfântului Ștefan).

sursa «Herr» — „domnul” (germ.). Folticska își germanizează numele (Feltiz, apoi Feltitz, p. 137) ca să pară bun supus al Casei de Austria.

trad. germ. Hoflieferant (cu un singur «f»; în carte «hofflieferant») — „furnizor al Curții”: titlu acordat negustorilor care aprovizionau Curtea imperială, purtat cu mândrie pe firmă.

Glosar — hofflieferant: Germ. Hoflieferant — „furnizor al Curții”, titlu acordat negustorilor care aprovizionau Curtea imperială (p. 136). → glosar: hofflieferant

sursa Lajos Kossuth (1802–1894) — conducătorul revoluției maghiare din 1848–1849, ministru de finanțe, apoi președinte al Comitetului Apărării Patriei și guvernator-președinte al Ungariei (aprilie–august 1849); după înfrângere a trăit în exil (Turcia, Anglia, Italia).

sursa Schönbrunn — palatul de vară al Habsburgilor, la marginea Vienei, construit în forma de azi sub Maria Terezia.

sursa Karlsruhe — capitala Marelui Ducat de Baden, unul dintre focarele revoluției germane din 1848–1849.

sursa «locantă» — (înv.) local, han, birt (it. locanda).

sursa «polcă» — dans vioi în doi timpi, de origine cehă, la modă în toată Europa din anii 1840; „răzvrătit” pentru că era legat de renașterea națională cehă.

trad. „trăiască libertatea, egalitatea, fraternitatea!” (fr.) — deviza Revoluției franceze, reluată de revoluția din 1848.

trad. „Minunat! Minunat!” (germ.).

sursa Nicolae Bălcescu (1819–1852) — istoric și revoluționar, unul dintre conducătorii revoluției din Țara Românească (1848), membru al Guvernului provizoriu; exilat după intervenția otomană și rusă din septembrie 1848, a încercat în 1849 împăcarea dintre revoluționarii români și maghiari (proiectul de pacificare acceptat de Kossuth la Seghedin, iulie 1849), apoi a dus propagandă pentru cauza română la Paris și Londra. Bolnav de tuberculoză, a murit la Palermo, la 29 noiembrie 1852. Eroul absent al piesei: toată mașinăria polițienească se învârte în jurul lui, dar el nu apare niciodată.

sursa «karton» (pl. «kartoane») — dosar de carton, fișă (germ. Karton); grafia cu «k» imită birocrația austriacă.

sursa În 1840 Bălcescu fusese arestat pentru participarea la conspirația lui Mitică Filipescu și închis la mănăstirea Mărgineni; de aici socoteala celor „zece ani” de urmărire.

sursa Alexander von Bach (1813–1893) — avocat vienez, ministru al justiției (1848–1849), apoi ministru de interne al Austriei (1849–1859); numele lui a botezat „regimul Bach”, neoabsolutismul centralizator și polițienesc al anilor 1850.

sursa «valah» — numele dat de străini românilor (germ. Walache), aici cu nuanță disprețuitoare.

sursa În vara lui 1849 Bălcescu a negociat cu Kossuth, la Debrețin și Seghedin, împăcarea româno-maghiară; „proiectul de pacificare” a fost acceptat de Kossuth la Seghedin (Szeged) în iulie 1849, prea târziu ca să schimbe soarta războiului.

sursa «barbete» — favoriți, perciuni lungi purtați pe obraji (fr. barbette), moda funcționarilor austrieci ai vremii (după chipul lui Franz Joseph).

sursa «ghișet» — formă veche pentru «ghișeu» (fr. guichet).

sursa Napoleon I Bonaparte (1769–1821), împăratul francezilor (1804–1814/1815), cu care Austria a purtat războaie între 1796 și 1815.

sursa Joc de cuvinte obscen pe numele lui Pupak, rostit (cu intenție sau din neatenție) de Consilier.

trad. „statul polițienesc” (germ.) — aici, personificat: Consilierul se adresează direct poliției statului.

Glosar — Polizeistaat: „Statul polițienesc” (germ.) — aici personificat: Consilierul i se adresează direct (p. 147). → glosar: Polizeistaat

sursa În subordonata germană verbul conjugat stă la sfârșitul frazei; Pupak așteaptă, ca într-o frază germană, „verbul” — denunțul.

sursa «delator» — denunțător, informator (lat. delator).

sursa «potemkinadă» — înscenare, decor fals menit să ascundă realitatea; de la „satele lui Potemkin”, fațadele pe care favoritul Ecaterinei a II-a le-ar fi ridicat în 1787 pe traseul călătoriei împărătesei în Crimeea.

sursa Ludwig von Wohlgemuth (1788–1851) — general austriac, numit la 11 aprilie 1849 guvernator civil și militar al Transilvaniei, primul guvernator al regimului neoabsolutist; a murit în aprilie 1851, în drum spre Viena. Numele, scris în piesă «Wolgemuth», înseamnă în germană „voios, bine dispus”.

trad. „Minunat...” (germ.).

Glosar — Wunderbar: „Minunat!” (germ.) — ticul verbal al funcționarilor habsburgici din piesă (p. 129, 141, 149, 169, 185–186, 217, 251, 255). → glosar: Wunderbar

trad. „iată” (fr.).

Glosar — Voilà: „Iată!” (fr.) (p. 122). → glosar: Voilà

sursa Confuzia poliției franceze între Bălcescu și C. A. Rosetti (Constantin Alexandru Rosetti, 1816–1885), revoluționar pașoptist, exilat la Paris, mai târziu unul dintre întemeietorii liberalismului românesc.

trad. „e același lucru, e totuna” (fr.).

sursa «Principatele dunărene» — Moldova și Țara Românească, sub suzeranitate otomană și, din 1829 (Tratatul de la Adrianopol), sub protectorat rusesc.

sursa În vara lui 1849, la cererea lui Franz Joseph, armatele țarului Nicolae I au intervenit în Transilvania și Ungaria împotriva revoluției maghiare, care a capitulat la Șiria (13 august 1849); trupele ruse au rămas apoi o vreme în Principate.

trad. „Și așa mai departe...” (germ.) — formula cu care Wolgemuth taie discuția.

Glosar — Und so weiter: „Și așa mai departe” (germ.) — formula cu care Wolgemuth și funcționarii taie discuția (p. 150, 168, 222, 230). → glosar: Und so weiter

sursa Karl Ferdinand von Buol-Schauenstein (1797–1865) — diplomat austriac, ministru de externe între 1852 și 1859, după moartea lui Felix von Schwarzenberg.

sursa «Înalta Poartă» (sau «Sublima Poartă») — guvernul Imperiului Otoman, după poarta palatului marelui vizir din Constantinopol.

sursa Kindersinfonie („Simfonia jucăriilor”) — lucrare orchestrală cu jucării sonore (cuc, trompetă de copil, privighetoare de apă), tipărită multă vreme sub numele lui Joseph Haydn (Hob. II:47), apoi atribuită lui Leopold Mozart; cercetările recente îl socotesc autor pe benedictinul tirolez Edmund Angerer (1740–1794). Atribuirea rămâne disputată.

sursa Anecdotă despre răspunsul „Oi vedea!” dat românilor de un împărat habsburg în trecere prin Transilvania (Iosif al II-lea a vizitat principatul în 1773, 1783 și 1786; Francisc I, în 1817); vorba ajunsese proverbială pentru promisiunile amânate.

sursa Avram Iancu (1824–1872) — avocat, conducătorul românilor din Munții Apuseni în revoluția din 1848–1849, numit de ai lui „Crăișorul munților”; după 1849 a cerut în zadar la Viena drepturile promise românilor, refuzând decorațiile. Numele, silabisit «Avra-am Ian-cu», imită pronunția germană.

sursa Unirea Transilvaniei cu Ungaria, votată de Dieta de la Cluj la 30 mai 1848 și respinsă de românii adunați la Blaj; după 1849 Viena a separat din nou Transilvania de Ungaria.

sursa Brătianu — frații Dumitru (1818–1892) și Ion C. Brătianu (1821–1891), revoluționari pașoptiști munteni, exilați la Paris după 1848.

sursa Ioan Maiorescu (1811–1864) — cărturar ardelean, profesor la Craiova și Iași, agent diplomatic al guvernului revoluționar muntean pe lângă Parlamentul german de la Frankfurt (1848), apoi activ la Viena pentru cauza românilor; tatăl lui Titu Maiorescu.

sursa Alexandr Duhamel — general rus, comisarul extraordinar al țarului în Principatele Române în 1848; în septembrie 1848 a intrat cu trupele rusești în Țara Românească, unde a contribuit la înăbușirea revoluției.

sursa «Bukarest» — București, în grafie germană.

sursa «ocaziune» — formă veche pentru «ocazie».

sursa Lozinca revoluționară „Moarte tiranilor!” (fr. Mort aux tyrans!), din Revoluția franceză.

sursa «tabac» — tutun de prizat (germ. Tabak, fr. tabac); «a priza» — a trage tutun pe nas.

sursa «brevet» — act oficial care atestă un titlu, un grad sau un drept.

sursa Bruxelles — capitala Belgiei, refugiu al multor exilați politici după 1848.

trad. „glasate” (fr. glacé) — mănuși fine din piele lucioasă de ied, semn de eleganță aristocratică.

sursa «taroc» — joc de cărți foarte răspândit în Austria secolului XIX (germ. Tarock).

sursa Citat dat de Revolutul Ö drept „un fragment dintr-o scriere” a revoluționarilor români pregătită pentru tipar; prin stil, se înrudește cu scrierile din exil ale lui Bălcescu (Mersul revoluției în istoria românilor, 1850). «impilatorii» — asupritorii.

sursa «obezi» — butuci de lemn în care se prindeau picioarele osândiților; cătușe.

sursa Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770–1831) — filosof german; în Prelegerile de filosofie a istoriei împarte popoarele în „istorice”, purtătoare ale spiritului universal, și popoare fără istorie — idee pe care Revolutul o deformează. [G. W. F. Hegel — Vorlesungen über die Philosophie der Geschichte (Berlin, Duncker und Humblot, 1848; editori, după fișă: Ph. Marheinecke, E. Gans, K. Hegel), scan archive.org (din colecțiile Universității din Gent), de]

trad. „peste toate!” (germ.) — din „Deutschland, Deutschland über alles”, primul vers din Das Lied der Deutschen (1841) de August Heinrich Hoffmann von Fallersleben.

Glosar — über alles: „Peste toate!” (germ.) — din primul vers al cântecului lui Hoffmann von Fallersleben Das Lied der Deutschen (1841), „Deutschland, Deutschland über alles” (p. 162). → glosar: über alles

sursa «a icni» — aici: a face să icnească, a izbi astfel încât să-i taie răsuflarea.

sursa «lecțiune» — formă veche pentru «lecție».

sursa Alexander von Bach era ministru de interne (1849–1859), cum îl numesc celelalte replici (p. 143, 187, 221); aici Pupak îl numește „ministru de externe”.

sursa «policar» — degetul mare (lat. pollex).

sursa «coadă de bidinea» — (expr.) unealtă a altuia, om folosit pentru treburi murdare.

sursa «cocoșul roșu» — (expr.) incendiul pus de răsculați („a pune cocoșul roșu” = a da foc).

sursa «Frau» — „doamna” (germ.).

trad. „Draga mea doamnă, domnul Bonifatz” (germ.; corect: Meine liebe Frau).

trad. „Și așa mai departe” (germ.).

Glosar — Und so weiter: „Și așa mai departe” (germ.) — formula cu care Wolgemuth și funcționarii taie discuția (p. 150, 168, 222, 230). → glosar: Und so weiter

sursa «a da apă la șoricei» — (expr. fam.) a plânge.

trad. „O clipă!” (germ.; corect: Einen Moment!).

trad. „prietenii mei” (fr.).

sursa «ultraromânii» — termen al propagandei maghiare și austriece pentru românii socotiți naționaliști extremi.

sursa «vodevil» — comedie ușoară, cu cuplete cântate (fr. vaudeville).

sursa «cadril» — dans de societate în patru perechi, așezate în careu (fr. quadrille).

sursa «Consilier aulic» (germ. Hofrat) — titlu de rang înalt în birocrația habsburgică.

trad. „în amănunt” (fr. en détail).

sursa Wiener Zeitung — ziarul oficial al guvernului austriac, apărut din 1703 (întâi ca Wiennerisches Diarium).

sursa Avram Iancu (vezi p. 153), numit în actele austriece și Abraham Janku.

sursa «franctiror» — luptător neregulat, partizan (fr. franc-tireur).

sursa Julius Jacob von Haynau (1786–1853) — general austriac, poreclit „hiena de la Brescia”; în 1849 comandant suprem în Ungaria, a înăbușit revoluția maghiară și a ordonat represaliile sângeroase de după capitulare (execuția celor 13 generali la Arad, 6 octombrie 1849).

sursa Imperiul Austriei cuprindea, alături de germani, maghiari, cehi, slovaci, polonezi, ruteni, români, croați, sârbi, sloveni și italieni.

sursa «prurit» — mâncărime (lat. pruritus).

sursa Împăratul Austriei era totodată rege al Ungariei și rege al Boemiei; de aici distincția comică între „împăratul” și „regele” din aceeași persoană.

sursa Henry John Temple, al 3-lea viconte Palmerston (1784–1865) — ministru de externe al Marii Britanii (1830–1834, 1835–1841, 1846–1851), apoi prim-ministru. Bălcescu a fost primit de Palmerston și de Richard Cobden în timpul propagandei sale pentru cauza română în Anglia (1850).

trad. „ora cinci” (engl.) — ceaiul de la ora cinci după-amiaza (five o’clock tea), ritual al societății britanice.

Glosar — five o'clock: „Ora cinci” (engl.) — ceaiul de la ora cinci după-amiaza, ritual al societății britanice (p. 177). → glosar: five o'clock

sursa The Daily News — cotidian liberal londonez, întemeiat în 1846, primul lui redactor-șef fiind Charles Dickens.

trad. „domnule” (engl.) — formula de adresare a valetului englez; Yes, Sir — „da, domnule”.

Glosar — Sir: „Domnule” (engl.), titlul cavalerilor englezi, folosit servil de Corales și Momio față de Mamita, capitalistul anglo-saxon („Sir Mamita”, p. 33); „Sir, Herr, monsieur, señor” (p. 36) — „domnule” în patru limbi (p. 32–33, 36–37, 48, 55, 62, 73–74, 87, 178–179). → glosar: Sir

sursa Giuseppe Mazzini (1805–1872) — revoluționarul italian, întemeietorul „Tinerei Italii” (1831), triumvir al Republicii Romane (1849), apoi exilat la Londra.

sursa László Teleki (1811–1876) — conte maghiar, reprezentantul guvernului revoluționar al lui Kossuth la Paris (1848–1849); cu el a tratat Bălcescu împăcarea româno-maghiară și proiectul confederației dunărene. Numele e scris în piesă «Telecky» și «Teleky».

trad. engl. son of a bitch (în carte «sun») — „fiu de cățea”, înjurătură.

Glosar — sun of a bitch: Engl. son of a bitch (în carte «sun»), „fiu de cățea” — înjurătură (p. 180). → glosar: sun of a bitch

trad. „Mulțumesc” în germană, franceză și italiană.

sursa Itinerarul lui Bălcescu în 1849: din exilul de la Constantinopol (Istanbul) prin Belgrad, apoi în Ungaria revoluționară (Debrețin, Pesta, Seghedin) și în Transilvania, apoi, după înfrângere, la Paris și Londra.

trad. „Minunat... Da, da!” (germ.).

trad. „doamnelor și domnilor” (germ.; corect: meine Damen und Herren).

sursa Felix, prinț de Schwarzenberg (1800–1852) — diplomat și om de stat austriac, prim-ministru (ministru-președinte) și ministru de externe din noiembrie 1848 până la moartea sa (5 aprilie 1852); a impus urcarea pe tron a lui Franz Joseph, a cerut intervenția rusă în Ungaria și a pus bazele neoabsolutismului.

sursa «Johannes Kajony» e forma germano-maghiară a numelui românesc „Ioan Căianu(l)”; personajul își mărturisește originea română ascunsă sub numele germanizat.

sursa «Valahia» — Țara Românească (Muntenia), în terminologia străină a vremii.

sursa «rogu-vă» — formă veche, cu pronume enclitic, pentru «vă rog».

trad. fr. Merci beaucoup (în carte «Merçi», cu sedilă greșită) — „mulțumesc mult”.

sursa «pronie» — providența divină (gr. pronoia).

sursa «poemă» — formă veche pentru «poem».

sursa «a nu face mare brânză» — (expr. fam.) a nu reuși mare lucru.

sursa «gubernial» — al Guberniului, organul suprem de administrare a Transilvaniei sub Habsburgi (cu sediul la Sibiu, apoi la Cluj), condus de guvernator.

sursa Anton von Puchner (1779–1852) — generalul comandant al trupelor imperiale din Transilvania în 1848–1849 (vezi p. 110), cartiruit la Sibiu.

sursa «recamier» — sofa joasă, cu un capăt ridicat, pentru odihnă pe jumătate culcat (după doamna Juliette Récamier, care pozează pe o asemenea canapea în portretul lui David, 1800).

trad. germ. Ausweis (în carte «ausweiss») — „act de identitate, legitimație, permis”; autorul îl traduce el însuși prin „liberă trecere”.

sursa «muty» — pare a fi germ. Mutti „mămico” (în graiul copiilor), rostit cu accent străin.

sursa «drot» — sârmă (germ. Draht); aici, fierul de ondulat părul, încălzit în jar. «mangal» — cărbune de lemn.

trad. „Prințul meu! Prințul meu!” (fr.).

trad. „iubirea mea?” (fr.).

sursa Samuel von Brukenthal (1721–1803) — guvernatorul Transilvaniei (1777–1787) sub Maria Terezia și Iosif al II-lea; palatul lui baroc din Sibiu, cu colecțiile de artă, a devenit Muzeul Brukenthal (deschis publicului în 1817). Numele e scris în piesă «Bruckenthal».

trad. fr. Mes hommages (în carte «Mes omages») — „Omagiile mele”, formulă de salut respectuos.

trad. germ. Ausweis — „permis, legitimație” (vezi p. 195).

Glosar — ausweiss: Germ. Ausweis — act de identitate, permis; autorul îl traduce prin „liberă trecere” (p. 195, 199, 202). → glosar: ausweiss

trad. „Atenție!” (germ.).

Glosar — Achtung: „Atenție!” (germ.) (p. 201). → glosar: Achtung

trad. „mulțumesc frumos” (germ.).

sursa «porțile Orientului» — cliché al vremii pentru Țările Române, la marginea Imperiului Otoman.

sursa Prințul Felix von Schwarzenberg (1800–1852), prim-ministrul și ministrul de externe al Austriei (vezi p. 189).

sursa Nicolae Bălcescu (1819–1852), exilat după 1848 (vezi p. 142). Cererea pusă aici în gura Elenei Sturdza: să i se îngăduie să locuiască în Transilvania, aproape de mama lui, Zinca Bălcescu (1788–1862), până la îngăduința de a se întoarce în Țara Românească.

sursa «para chioară» — (expr.) nimic; «para» — monedă turcească măruntă.

sursa Generalul rus Duhamel, comisarul țarului în Principate (vezi p. 154). În septembrie 1848 trupele otomane (sub Fuad Pașa) și cele rusești au intrat în București și au înăbușit revoluția din Țara Românească.

sursa «muscali» — (pop.) ruși.

sursa «Sublima Poartă» — guvernul Imperiului Otoman (vezi p. 152).

sursa «Nicule» — vocativ afectuos de la Nicolae: Elena i se adresează lui Bălcescu în gând.

sursa «politikie», «politichie» (p. 211) — formă disprețuitoare, populară, pentru «politică»: intrigă, tertip.

sursa «ftizie» — tuberculoză pulmonară (gr. phthisis). Bălcescu, bolnav din anii închisorii de la Mărgineni (1840–1843), a murit de tuberculoză în 1852.

sursa Barbu Dimitrie Știrbei (1799–1869) — domnitorul Țării Românești numit după Convenția de la Balta-Liman (1849); a domnit în 1849–1853 și 1854–1856 și n-a îngăduit întoarcerea exilaților pașoptiști.

sursa «domiciliu forțat» — obligația de a locui într-un loc anume, sub supravegherea autorităților.

sursa «cazna» — chin, caznă; «a mare» — reluare populară, emfatică.

sursa «cu toptanul» — en gros, cu ridicata (tc. toptan); «cu țârâita» — câte puțin, cu picătura.

sursa Titulatură fantezistă: Schwarzenberg era ministru-președinte și ministru de externe; titlul de „cancelar de stat” dispăruse odată cu căderea lui Metternich.

trad. „Nu.” (germ.).

trad. „Nu.” (rus. нет).

Glosar — Niet: „Nu” (rus. нет) (p. 213). → glosar: Niet

trad. „Scumpă doamnă” (fr.).

sursa «indezirabil» — persoană nedorită, căreia i se interzice intrarea sau șederea într-un stat (fr. indésirable).

trad. „doamna” (fr.).

trad. fr. enfin (în carte despărțit «en fin») — „în sfârșit”, „la urma urmei”.

sursa «dizident» — opozant al regimului; termen anacronic, al vremii în care a fost scrisă piesa.

sursa «corifeu» — conducător al corului în teatrul antic; prin extensie, fruntaș al unei mișcări.

trad. „doamnă contesă” (fr.).

sursa «prostrație» — stare de prăbușire fizică și sufletească, de abatere totală.

sursa Golescu — frații Nicolae, Ștefan, Alexandru (Albu) și Radu Golescu, boieri munteni, fruntași ai revoluției din 1848 (Nicolae Golescu a fost membru al Guvernului provizoriu); exilați după 1848.

sursa «lege marțială» — regim de excepție, cu tribunale militare, proclamat în 1848–1849 la Viena și în provinciile răsculate.

sursa Reluare a maximei lui Frederic al II-lea cel Mare, regele Prusiei: „Le prince est le premier serviteur de l’État” — „Principele este cel dintâi servitor al statului” (Testamentul politic, 1752). [Frederic al II-lea al Prusiei — Testament politique (aprilie–iulie 1752), textul francez, în G. Küntzel, M. Hass (ed.), Die politischen Testamente der Hohenzollern nebst ergänzenden Aktenstücken, vol. II (Leipzig, B. G. Teubner, 1911), p. 1–84, scan archive.org (University of Toronto), fr]

sursa Citat pus de Bonifatz în gura lui Bălcescu, despre viziunea „naționalității” române descoperite pe piscurile Carpaților; ecou al paginilor din exil ale lui Bălcescu (Mersul revoluției în istoria românilor, 1850).

sursa Proiectul de confederație dunăreană (români, maghiari, sârbi) urmărit de Bălcescu în 1850–1851, în corespondența cu emigrația maghiară (László Teleki) — un stat federal care să înlocuiască stăpânirea imperiilor vecine.

sursa Anacronism voit: Austro-Ungaria există abia din 1867 (vezi p. 112).

sursa „Libertate, egalitate, fraternitate” — deviza Revoluției franceze, adoptată oficial de Republica a II-a (1848).

sursa «chibiț» — cel care privește un joc de cărți fără să joace și dă sfaturi nechemat (germ. Kiebitz).

sursa Oda bucuriei — finalul Simfoniei a IX-a de Ludwig van Beethoven (1824), pe versurile poemului An die Freude (1785) de Friedrich Schiller: „Alle Menschen werden Brüder” („Toți oamenii devin frați”). Aici, imn al fraternității cântat ironic de turnători. [Friedrich Schiller — An die Freude (1785; textul primei tipărituri, Thalia, 1786), după Sämtliche Werke, vol. 1 (München, 1962), Zeno.org (licență: gemeinfrei), de]

sursa Frază atribuită de Bonifatz corespondenței „sustrase” a lui Bălcescu.

sursa «ochean» — lunetă, binoclu.

sursa Citat dat ca fiind din Bălcescu („citez foarte exact”); tonul e al scrierilor din exil ale acestuia (Mersul revoluției în istoria românilor, 1850).

sursa Andrei Mureșanu, Un răsunet (1848) — poemul („Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte”), pe o melodie culeasă de Anton Pann, cântat la Brașov în iunie 1848 și devenit marșul revoluției românești; din 1990, imnul național al României. [Andrei Mureșanu — Un răsunet («Deșteaptă-te, române!», 1848), textul original din Foaie pentru minte, inimă și literatură, nr. 25, în alfabet chirilic, Wikisource ro, ro]

sursa Gazetele exilului pașoptist muntean de la Paris: România viitoare (1850, scoasă de Bălcescu) și Republica română (1851, Paris; nr. 2, 1853, Bruxelles), a fraților Brătianu și a lui C. A. Rosetti.

sursa Capitalele celor trei imperii care stăpâneau sau controlau ținuturile românești: Austria (Transilvania, Bucovina, Banatul), Rusia (Basarabia; protectoratul asupra Principatelor) și Imperiul Otoman (suzeranitatea asupra Principatelor).

sursa «huhurez» — bufniță de pădure; (fig.) om ursuz, singuratic.

sursa «lazaret» — spital (mai ales pentru boli molipsitoare), carantină.

sursa Frază pusă în gura lui Bălcescu, în spiritul încheierii din Mersul revoluției în istoria românilor (1850), unde își afirma încrederea în unirea tuturor românilor într-un singur stat.

sursa «imperial-regal» (germ. kaiserlich-königlich, „k.k.”) — epitetul instituțiilor Austriei, imperiu și regat totodată.

trad. „Vai!” — interjecție maghiară (jaj!), scrisă după pronunție.

Glosar — Yoy: „Vai!” — interjecție maghiară (jaj!), scrisă după pronunție (p. 243). → glosar: Yoy

sursa Orașele germane cu mandat de arestare împotriva lui Bălcescu — detaliu al piesei.

sursa «etcaetera» — lat. et caetera (et cetera) „și celelalte”, „și așa mai departe”.

sursa «doct» — savant, sentențios; didascalie: rostit cu aer docent.

sursa «sfanț» — monedă austriacă de argint de 20 de creițari (germ. Zwanziger), răspândită și în Țările Române.

sursa «intelighenție» — pătura intelectualilor (rus. intelligenția); termen anacronic, intrat în uz abia în a doua jumătate a secolului XIX.

sursa Mihai Viteazul (1558–1601), domnul Țării Românești (1593–1601), care în 1600 a unit sub stăpânirea lui Țara Românească, Transilvania și Moldova; în tratatul din 1598 îl recunoscuse ca suzeran pe împăratul Rudolf al II-lea — de aici „vasalul” invocat de Pupak. În exil, Bălcescu a scris Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, publicată postum (1861–1863) prin grija lui Alexandru Odobescu. [Nicolae Bălcescu — Istoria românilor supt Michaiu-Vodă Viteazul, urmată de scrieri diverse, publicate de Academia Română, cu precuvântare și note de A. I. Odobescu (București, Tipografia Academiei Române; precuvântarea datată 16 noiembrie 1877), scan archive.org, ro]

sursa Ecou posibil al celebrei deschideri a Manifestului Partidului Comunist (Marx și Engels, 1848): „O stafie bântuie Europa — stafia comunismului”. [Karl Marx, Friedrich Engels — Manifest der Kommunistischen Partei (februarie 1848), textul german după Marx-Engels-Werke, vol. 4, Marxists Internet Archive, de]

trad. „Minunat!” (germ.).

Glosar — Wunderbar: „Minunat!” (germ.) — ticul verbal al funcționarilor habsburgici din piesă (p. 129, 141, 149, 169, 185–186, 217, 251, 255). → glosar: Wunderbar

sursa «răsalaltăieri» — (pop.) acum trei zile, înainte de alaltăieri.

sursa Sena (fr. Seine) — fluviul Parisului; pe cheiurile lui se țin tarabele anticarilor (bouquinistes).

sursa «năsălie» — targă pe care se duce mortul la groapă.

trad. „Oh, da, da” (germ. Ja „da”).

sursa Nicolae Bălcescu a murit la Palermo, în Sicilia, la 29 noiembrie 1852, și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii capucinilor; mormântul lui nu s-a mai putut identifica.

sursa «opsute cinștrei» — (pop.) „opt sute cincizeci și trei”, adică octombrie 1853; ziua din care vorbește confidentul, cu aproape un an după moartea lui Bălcescu.

glosar același interpret — Indicația din lista de personaje a «Europei...» (p. 109–110): mai multe roluri sunt jucate de același actor (Metternich, Wolgemuth și Johannes Kajony; Folticska, von Bach și Purtătorul aulic de cuvânt etc.). Dublarea rolurilor face din funcționarii imperiului măști interșanjabile ale aceluiași aparat.

→ glosar: același interpret

glosar REVOLUTUL Ö — Personaj inventat: revoluționarul de paradă devenit informator al poliției, cu nume redus la o vocală (p. 109, 156, 165).

→ glosar: REVOLUTUL Ö

glosar mademoiselle — „Domnișoară” (fr.); MADEMOISELLE — una din confidentele poliției în «Europa...» (p. 110, 135–136, 138–141).

→ glosar: mademoiselle

glosar decor — Cadrul vizual al spectacolului (picturi, construcții, mobilier, obiecte) care arată locul acțiunii. Piesele volumului îl dau în didascalia de început (p. 7, 111, 148, 194, 258, 399) și îl reiau („Același decor”, p. 221, 244, 417); în «Mârâiala» decorul „sumar” al brigăzii artistice e montat și demontat chiar sub ochii publicului de citați și de cei trei tineri (p. 7, 111, 148, 194, 221, 244, 273–274, 287 etc.) — scena se arată ca scenă.

→ glosar: decor

glosar portret de aparat — Portret de ceremonie (după fr. portrait d’apparat): personajul, în mărime naturală, în costum de gală, cu însemnele rangului. Din rama unui asemenea portret, „precum e cel semnat de pictorul Thomas Lawrence”, coboară Metternich în actul I (p. 111).

→ glosar: portret de aparat

glosar Thomas Lawrence — Sir Thomas Lawrence (1769–1830) — portretistul englez cel mai căutat al epocii, autorul portretului de ceremonie al lui Metternich (pictat în jurul anului 1815, azi în colecția regală britanică) (p. 111).

→ glosar: Thomas Lawrence

glosar spotul — Spot (engl. spot) — proiector cu fascicul îngust, care luminează un singur punct al scenei. „Sub spotul aflat în crescendo”, chipul lui Metternich din tablou se arată „o mumie încăpățânată să trăiască” (p. 111).

→ glosar: spotul

glosar Clement Wenceslav Lothar — Forma românizată a prenumelui lui Metternich (germ. Klemens Wenzel Lothar), în titulatura solemnă cu care îl anunță Folticska (p. 111).

→ glosar: Clement Wenceslav Lothar

glosar Metternich — Klemens Wenzel Lothar von Metternich (1773–1859), diplomat renan intrat în serviciul Habsburgilor, a fost ministru de externe al Austriei din 1809 și cancelar de stat din 1821. După înfrângerea lui Napoleon, el a prezidat Congresul de la Viena (1814–1815), care a refăcut harta Europei, și a construit „sistemul Metternich”: echilibrul marilor puteri, Sfânta Alianță, intervenția împotriva oricărei revoluții, cenzura preventivă și poliția politică (Decretele de la Karlsbad, 1819). Timp de trei decenii, numele lui a fost sinonim cu Restaurația și cu reacțiunea.

Revoluția din Viena, izbucnită la 13 martie 1848, l-a silit să demisioneze chiar în aceeași seară și să fugă din oraș; a trăit în exil la Londra și Bruxelles și s-a întors la Viena în 1851, fără să mai aibă vreo funcție. Fuga lui a dat naștere unor legende populare și caricaturi — între ele aceea că ar fi scăpat ascuns sau deghizat ca spălătoreasă.

Actul I al «Europei...» pornește de la această legendă. Metternich e coborât dintr-un „portret de aparat” pictat de Thomas Lawrence; sub lumina spotului, „frumosul bărbat se arată a fi îngrozitor de bătrân, o mumie încăpățânată să trăiască” (p. 111). Adus „pe o podea de scânduri” (p. 112) ca să-și rejoace căderea, cu o spălătoreasă care îi repetă gesturile ca o oglindă, el rostește maximele doctrinei lui — „A conserva înseamnă a acționa!” (p. 124) —, se declară chiar „socialist” (p. 123) și, înainte de a fugi, își asmute „cățeaua” Europa asupra revoluționarilor: „Europa, cățea, aport” (p. 132) — de aici titlul piesei.

Metternich dispare din piesă după actul I, dar sistemul lui continuă fără el: actorul care îl joacă îi joacă și pe guvernatorul Wolgemuth și pe Johannes Kajony (p. 109), iar poliția lui von Bach și a lui Schwarzenberg îl vânează pe Bălcescu cu aceleași metode. Vezi revoluției pașoptiste, aport, spălătoreasă.

→ glosar: Metternich

glosar Habsburg — Casa de Habsburg — dinastia care a domnit în Austria (și, ca regi, în Ungaria și Boemia) până în 1918 (p. 112, 155, 166).

→ glosar: Habsburg

glosar Austro-Ungar — Anacronism voit, care revine în piesă: monarhia austro-ungară s-a născut abia prin Compromisul din 1867; în 1848–1852 statul era Imperiul Austriei (p. 112, 229, 233).

→ glosar: Austro-Ungar

glosar Lâna de aur — Ordinul Lâna de Aur (Toison d’or) — ordinul cavaleresc întemeiat în 1430 de Filip cel Bun, duce al Burgundiei, cel mai înalt ordin al Habsburgilor; Folticska i-l anină lui Metternich (p. 112).

→ glosar: Lâna de aur

glosar Nevski — Ordinul Sfântul Alexandru Nevski — ordin rusesc înființat în 1725, dat de țar marilor demnitari străini; Folticska i-l anină lui Metternich alături de Lâna de Aur (p. 112).

→ glosar: Nevski

glosar Legiunii de onoare — Legiunea de onoare — ordinul național francez, creat de Napoleon în 1802 (p. 113).

→ glosar: Legiunii de onoare

glosar mein Gott — „Dumnezeule!” (germ.) (p. 113, 117, 137, 146).

→ glosar: mein Gott

glosar revoluției pașoptiste — „Pașoptist” vine de la „patruzeci și opt”: revoluțiile din 1848, numite și „primăvara popoarelor”. Valul a pornit de la Paris, unde revoluția din februarie l-a detronat pe regele Ludovic Filip și a proclamat Republica a II-a, și s-a întins în câteva săptămâni la Viena (13 martie), Berlin, Pesta, Praga, Milano, Veneția. Revoluționarii cereau constituții, libertatea presei, desființarea iobăgiei și, în imperiile multinaționale, drepturi pentru națiuni.

În Țările Române, revoluția a izbucnit în Moldova (martie), în Transilvania (Adunarea de la Blaj, mai) și în Țara Românească (Proclamația de la Islaz, iunie), unde un guvern provizoriu a condus țara până în septembrie, când trupele otomane și rusești au ocupat Bucureștiul. În Transilvania, conflictul dintre români și revoluția maghiară a dus la războiul civil din 1848–1849, în care Avram Iancu a apărat Munții Apuseni; încercarea de împăcare româno-maghiară, mijlocită de Nicolae Bălcescu în vara lui 1849, a venit prea târziu, iar intervenția armatelor țarului a pus capăt revoluției maghiare.

«Europa, aport — viu sau mort!» urmărește revoluția și urmarea ei: căderea lui Metternich în martie 1848 (actul I), apoi „anul 50 și apoi 52” (p. 134), anii exilului și ai represiunii, în care birocrația și poliția habsburgică — Wolgemuth, von Bach, Schwarzenberg, confidenții — îi urmăresc pe exilați prin toată Europa. Revoluția apare ca „tablou vivant” al studenților, proletarilor și burghezilor (p. 125–133), ca „Moarte tiranilor!” al revoluționarului devenit informator (p. 156) și ca „libertate, egalitate, fraternitate!” (p. 232).

Piesa e o comedie a represiunii, nu a revoluției: învinșii sunt absenți, iar învingătorii se dovedesc ridicoli în neputința lor de a prinde un om. Criticii au observat anacronismele voite („statul Austro-Ungar”, „dizidenți”, „intelighenție”), care fac din Viena anilor 1850 o oglindă a altor state polițienești. Vezi Metternich, Bălcescu, von Bach.

→ glosar: revoluției pașoptiste

glosar Je vous emmerde — Fr., vulgar: „Vă trimit la naiba!” — formulă de dispreț obscen (p. 113).

→ glosar: Je vous emmerde

glosar propaganzi — Plural învechit al lui «propagand» — propagandist, agitator politic (p. 114, 142, 174, 234).

→ glosar: propaganzi

glosar preopinentul — Preopinent — cel care a vorbit înainte în dezbatere; antevorbitor (p. 115).

→ glosar: preopinentul

glosar sindrofie — Petrecere, reuniune mondenă (gr. syntrophia) (p. 116).

→ glosar: sindrofie

glosar culise — Spațiul din spatele și din lateralele scenei, ascuns privirii publicului, de unde intră și unde ies actorii (p. 116, 219, 302); figurat, „calomnie de culise” — bârfă de culise, intrigă ascunsă (p. 116).

→ glosar: culise

glosar capel-maistru — Dirijor (germ. Kapellmeister); „marele capel-maistru al politicii europene” — Metternich, dirijorul „concertului” marilor puteri (p. 117).

→ glosar: capel-maistru

glosar Pluralul majestății — Folosirea pluralului „noi” de către suverani când vorbesc despre ei înșiși (lat. pluralis maiestatis) (p. 117).

→ glosar: Pluralul majestății

glosar cenzură preventivă — Controlul textelor înainte de tipărire (spre deosebire de cenzura represivă, de după apariție), pilonul sistemului Metternich după Decretele de la Karlsbad (1819) (p. 118).

→ glosar: cenzură preventivă

glosar dagherotip — Cea dintâi tehnică fotografică răspândită, făcută publică în 1839 de Louis Daguerre (p. 118).

→ glosar: dagherotip

glosar Hélas — „Vai!” (fr.) (p. 119).

→ glosar: Hélas

glosar Carolina Murat — Caroline Bonaparte (1782–1839), sora lui Napoleon, soția mareșalului Joachim Murat, regină a Neapolelui (1808–1815); legătura ei cu Metternich era subiect de bârfă diplomatică (p. 120).

→ glosar: Carolina Murat

glosar micului caporal — „Micul caporal” (fr. le petit caporal) — porecla dată lui Napoleon Bonaparte de soldații săi (p. 120).

→ glosar: micului caporal

glosar Congres european dansant — Congresul de la Viena (1814–1815), prezidat de Metternich, care a refăcut harta Europei după Napoleon; vorba de spirit a vremii: „Congresul dansează, dar nu înaintează” (p. 120).

→ glosar: Congres european dansant

glosar cadril — Dans de societate în patru perechi, așezate în careu (fr. quadrille) (p. 171).

→ glosar: cadril

glosar Sfintei Alianțe — Sfânta Alianță — pactul încheiat la Paris în 1815 între Rusia, Austria și Prusia, instrumentul lui Metternich împotriva mișcărilor liberale și naționale (p. 120).

→ glosar: Sfintei Alianțe

glosar lozincă — Lozinca (din rus. lozung, germ. Losung „parolă”) e formula scurtă, ușor de memorat și de scandat, prin care o putere sau o mișcare își rezumă programul. În România socialistă, lozincile erau peste tot: pe frontoanele fabricilor, pe panourile „propagandei vizuale”, pe pancartele de la defilări, în titlurile ziarelor și în finalul cuvântărilor („Munca — înainte de toate”, „Calitate și eficiență”).

Toate cele patru piese ale volumului sunt pline de lozinci. În «Schimbarea la față» le strigă ambele tabere: OAMENII ORDINII scandează „Cât suntem și vom mai fi / Noi iubim oamenii vii!” chiar în timp ce împușcă (p. 16), FEȚELE DE PORȚELAN strigă „Nație — legalitate” (p. 64), stânga răspunde cu „Un popor strâns unit...” (p. 42) și „Patria o muerte!” (p. 99). În «Europa...», „tabloul alegoric urlă frenetic pe două lozinci” (p. 129), iar Folticska vorbește de cei care aplaudă „frenetic noile lozinci” când se schimbă drapelul (p. 121).

În «Mârâiala», lozinca devine aproape personaj. Prologul se intitulează „Despre câteva lozinci de care nici nu poți și nici n-ai cum să te atingi” (p. 259), tinerii pedepsiți fixează literele lozincilor pe pancarte (p. 316), Samuil vorbește de „vătaful ăsta peste lozinci” (p. 314), iar Mârțu se teme să nu-i „sară din opincă / direct în lozincă” un parvenit (p. 330). „Șterge-ți, tataie, lozinca / de la gură” (p. 295) — după „a-ți șterge laptele de la gură” — spune tot: lozinca e vârsta copilăriei politice, de care cel care vrea să trăiască trebuie să se lepede.

Procedeul e cel al teatrului epic: lozinca afișată sau scandată nu e decor, ci obiect de examinat, pus în fața publicului ca să fie judecat. Pancarta lui Șuvăilă, „MAI BINE NU VEDEȚI — NU AUZIȚI!” (p. 322), întoarce chiar lozinca împotriva ei. Vezi propaganda, INDICAȚIE.

→ glosar: lozincă

glosar marsilieze — „Marseilleza” (La Marseillaise) — cântecul de război scris de Rouget de Lisle în 1792, devenit imnul Revoluției franceze și al revoluționarilor europeni (p. 122).

→ glosar: marsilieze

glosar carbonarismului — Carbonarismul — mișcarea societăților secrete revoluționare italiene (carbonarii, „cărbunarii”) de la începutul secolului al XIX-lea (p. 122).

→ glosar: carbonarismului

glosar francmasonii — Membrii francmasoneriei, asociație inițiatică organizată în loji, pe care propaganda conservatoare o acuza că pregătește revoluțiile (p. 122).

→ glosar: francmasonii

glosar Voilà — „Iată!” (fr.) (p. 122).

→ glosar: Voilà

glosar tovarășul — „Tovarăș” — forma de adresare obligatorie în viața publică a României socialiste, între membrii de partid și, prin extensie, între toți cetățenii (p. 123, 259, 265–268, 270, 272–274, 281, 284, 286–287 etc.); familiar, „tov”, „tovule”, „tovarășu” (p. 302, 316, 385). În «Europa...», Metternich se miră de revoluționarii care vor „să se numească / tovarăși, prieteni — nu numai frați” (p. 123).

→ glosar: tovarășul

glosar Owen — Robert Owen (1771–1858) — industriaș și reformator galez, părintele socialismului cooperatist; alături de el, Metternich îi pomenește pe Pierre-Joseph Proudhon (1809–1865) și Louis Blanc (1811–1882), socialiști francezi (p. 123).

→ glosar: Owen

glosar figurant — Actor care apare în scenă fără rol propriu-zis, ca parte a figurației. Metternich, readus din tabloul lui pe „podeaua de scânduri”, se plânge de „modestul rol de figurant / al despotismului imperial” (p. 125).

→ glosar: figurant

glosar Ludovic Filip — Ludovic Filip I (1773–1850), „regele burghez” al Franței (1830–1848), detronat de revoluția din februarie 1848 (p. 126).

→ glosar: Ludovic Filip

glosar Folticska — Personaj inventat al «Europei...»: maestrul de ceremonii al actului I, care îl readuce pe Metternich din tablou și reapare apoi, ca negustor de dantele („Herr Feltiz”, p. 136–137), printre suspecții și informatorii poliției; își deformează vorbele („conțepe”, „autorele”) ca să pară pedant (p. 126–127, 137, 247, 252).

→ glosar: Folticska

glosar spălătoreasă — Motivul actului I: legenda, de circulație populară și în caricaturile vremii, potrivit căreia Metternich ar fi scăpat din Viena, în martie 1848, deghizat în spălătoreasă sau ascuns într-un coș de rufe; în piesă, SPĂLĂTOREASA e dublura lui comică (p. 111, 127).

→ glosar: spălătoreasă

glosar Wunderbar — „Minunat!” (germ.) — ticul verbal al funcționarilor habsburgici din piesă (p. 129, 141, 149, 169, 185–186, 217, 251, 255).

→ glosar: Wunderbar

glosar lese-majesté — Lezmajestate (fr. lèse-majesté) — crima de ofensă adusă suveranului, încadrare elastică prin care orice gest putea fi pedepsit (p. 130).

→ glosar: lese-majesté

glosar tabloul vivant — Tablou viu (fr. tableau vivant) — grup de actori care alcătuiesc, nemișcați și tăcuți, o scenă pictată sau o alegorie. În actul I din «Europa, aport — viu sau mort!», „tabloul vivant al revoluției” — studenți, proletari și burghezi încremeniți — se însuflețește la semnul lui Folticska și încremenește din nou (p. 125–133).

→ glosar: tabloul vivant

glosar aport — Comanda dată câinelui de vânătoare să aducă vânatul (fr. apporte! „adu!”). Metternich, pus să-și rejoace căderea, strigă „Europa, cățea, aport” (p. 132): Europa e asmuțită, ca o cățea dresată, asupra revoluționarilor — de aici titlul piesei (p. 109, 132, 255). La p. 14, „aportul valoros al tuturor locuitorilor” are sensul obișnuit, de contribuție.

→ glosar: aport

glosar nomina odiosa — Din zicala latină nomina sunt odiosa, „numele sunt odioase” — e mai bine să nu dai nume (p. 134).

→ glosar: nomina odiosa

glosar plaivaz — (Reg., Transilvania) creion (din germ. Bleiweiß); „plaivaz tricolor” (p. 134).

→ glosar: plaivaz

glosar aulic — De curte, al curții imperiale (lat. aulicus); epitet obsesiv al lumii oficiale habsburgice („Consilier aulic”, „Purtătorul aulic de cuvânt”, „imperială aulică și apostolică”) (p. 135, 171–172, 243, 245–246).

→ glosar: aulic

glosar nota bene — „Notați bine!” (lat.) — formulă de atragere a atenției (p. 135).

→ glosar: nota bene

glosar apostolică — „Apostolic(ă)” — din titlul „Maiestate Apostolică”, purtat de Habsburgi ca regi ai Ungariei (p. 136, 146, 174).

→ glosar: apostolică

glosar Herr — „Domnul” (germ.) — Folticska își germanizează numele în „Herr Feltiz” ca să pară bun supus (p. 36, 136–137, 167).

→ glosar: Herr

glosar hofflieferant — Germ. Hoflieferant — „furnizor al Curții”, titlu acordat negustorilor care aprovizionau Curtea imperială (p. 136).

→ glosar: hofflieferant

glosar karton — Dosar de carton, fișă de evidență polițienească (germ. Karton; pl. «kartoane»), grafie care imită birocrația austriacă (p. 136, 142, 144, 176–177).

→ glosar: karton

glosar Kossuth — Lajos Kossuth (1802–1894) — conducătorul revoluției maghiare din 1848–1849, guvernator al Ungariei în 1849; cu el a negociat Bălcescu, în vara lui 1849, împăcarea româno-maghiară (p. 137, 144, 150).

→ glosar: Kossuth

glosar Schönbrunn — Palatul de vară al Habsburgilor, la marginea Vienei (p. 139).

→ glosar: Schönbrunn

glosar Karlsruhe — Capitala Marelui Ducat de Baden, unul dintre focarele revoluției germane din 1848–1849 (p. 139, 239).

→ glosar: Karlsruhe

glosar locantă — (Înv.) local, han, birt (it. locanda) (p. 139).

→ glosar: locantă

glosar polcă — Dans vioi în doi timpi, de origine cehă, la modă în toată Europa din anii 1840 (p. 139).

→ glosar: polcă

glosar Bălcescu — Nicolae Bălcescu (1819–1852), istoric și om politic muntean, a fost unul din conducătorii revoluției din 1848 în Țara Românească: membru al societății secrete „Frăția”, secretar de stat în guvernul provizoriu, autor al proiectelor pentru împroprietărirea țăranilor. Arestat încă din 1840 pentru conspirație și închis la Mărgineni, unde s-a îmbolnăvit de tuberculoză, a fost exilat după înfrângerea revoluției, în septembrie 1848.

În exil, Bălcescu a încercat în 1849 să împace revoluția maghiară cu românii din Transilvania, negociind cu Kossuth „proiectul de pacificare” de la Seghedin; după înfrângere, a trăit la Paris, a scos revista România viitoare (1850) și a lucrat la Românii supt Mihai-Voievod Viteazul. Proiectul lui politic era o confederație a popoarelor dunărene, „Statele Unite ale Dunării”. Autoritățile i-au refuzat întoarcerea în țară; bolnav, a murit la Palermo, la 29 noiembrie 1852.

În «Europa, aport — viu sau mort!», Bălcescu e eroul absent: nu apare niciodată pe scenă, dar toată piesa e făcută din urmărirea lui. „Cetățeanul Bălcescu” e consemnat „în kartonul numărul 36” (p. 142), confundat cu Rosetti de poliția franceză (p. 149), căutat cu mandate în „unsprezece orașe germane” (p. 244); confidenții raportează despre întâlnirile lui cu Mazzini și Teleki (p. 179), iar corespondența lui „sustrasă” e citită ca dovadă a „intenției criminale” de a uni popoarele dunărene (p. 228). Singurul personaj care îl apără, Elena Sturdza, cere în zadar îngăduința cancelarului Schwarzenberg (p. 204–212).

Criticii au remarcat procedeul: „absența fizică a eroului impune o prezență obsesivă” (în volumul «Despre Paul Cornel Chitic» din această serie). Piesa se încheie cu vestea morții lui la Palermo (p. 255) și cu un confident care raportează, în octombrie 1853 (p. 256), despre un om care nu mai e. Vezi Statele Unite ale Dunării, revoluției pașoptiste, Elena Sturdza.

→ glosar: Bălcescu

glosar von Bach — Alexander von Bach (1813–1893) — avocat vienez, ministru al justiției (1848–1849), apoi ministru de interne al Austriei (1849–1859), al cărui nume l-a primit neoabsolutismul polițienesc al anilor 1850 („regimul Bach”); în piesă, șeful suprem al aparatului care îl vânează pe Bălcescu (p. 143, 165, 187, 221). La p. 165 e numit, din greșeală sau în glumă, ministru „de externe”.

→ glosar: von Bach

glosar valah — Numele dat de străini românilor (germ. Walache), adesea cu nuanță disprețuitoare: „încăpățânat valah” (p. 143, 157, 177, 187, 202, 209, 223, 226–227 etc.).

→ glosar: valah

glosar Seghedin — Szeged (Ungaria), unde în iulie 1849 s-a încheiat, prin mijlocirea lui Bălcescu, „proiectul de pacificare” româno-maghiar (p. 144, 184, 223, 239).

→ glosar: Seghedin

glosar barbete — Favoriți, perciuni lungi pe obraji, moda funcționarilor austrieci ai vremii (p. 144, 166, 220, 227, 251).

→ glosar: barbete

glosar Napoleon — Napoleon I Bonaparte (1769–1821), împăratul francezilor, cu care Austria a purtat războaie între 1796 și 1815 (p. 145, 146).

→ glosar: Napoleon

glosar Polizeistaat — „Statul polițienesc” (germ.) — aici personificat: Consilierul i se adresează direct (p. 147).

→ glosar: Polizeistaat

glosar DELATORII — Delator — denunțător, informator (lat. delator) (p. 147).

→ glosar: DELATORII

glosar potemkinada — Înscenare, decor fals menit să ascundă realitatea (după „satele lui Potemkin”) (p. 148).

→ glosar: potemkinada

glosar Wolgemuth — Ludwig von Wohlgemuth (1788–1851) — general austriac, guvernator civil și militar al Transilvaniei din aprilie 1849 până la moarte; personaj al actului II (p. 148, 151).

→ glosar: Wolgemuth

glosar Bonifatz — Consilierul polițienesc al «Europei...», omul lui Wolgemuth și apoi al lui von Bach, care adună și citește corespondența „sustrasă” a lui Bălcescu (p. 148, 151, 165–167, 173, 177, 222, 226, 228 etc.).

→ glosar: Bonifatz

glosar Bălcescu-Roset — Confuzia poliției franceze între Bălcescu și C. A. Rosetti (1816–1885), revoluționar pașoptist, exilat ca și el la Paris (p. 149).

→ glosar: Bălcescu-Roset

glosar Principatele — Principatele dunărene (române) — Moldova și Țara Românească, sub suzeranitate otomană și protectorat rusesc (p. 149, 152, 178, 220, 228, 241, 249, 253).

→ glosar: Principatele

glosar Und so weiter — „Și așa mai departe” (germ.) — formula cu care Wolgemuth și funcționarii taie discuția (p. 150, 168, 222, 230).

→ glosar: Und so weiter

glosar Buol — Karl Ferdinand von Buol-Schauenstein (1797–1865) — diplomat austriac, ministru de externe între 1852 și 1859 (p. 151).

→ glosar: Buol

glosar Înaltei Porți — Înalta (Sublima) Poartă — guvernul Imperiului Otoman, suzeranul Principatelor Române (p. 152, 205, 209, 226, 238); forma „Sublimei Porți”, p. 205, 209.

→ glosar: Înaltei Porți

glosar Iancu — Avram Iancu (1824–1872) — avocat, conducătorul românilor din Munții Apuseni în revoluția din 1848–1849 („Crăișorul munților”); numit în actele austriece „Abraham Janku” (p. 173); vezi și „Avra-am Ian-cu”, silabisit de Wolgemuth (p. 153).

→ glosar: Iancu

glosar confidenți — Informatorii plătiți ai poliției habsburgice (valeți, camerise, cochete, negustori), un adevărat cor al piesei (p. 154, 176, 187–188, 221–234, 255–256).

→ glosar: confidenți

glosar Brătianu — Frații Dumitru (1818–1892) și Ion C. Brătianu (1821–1891), revoluționari pașoptiști munteni, exilați după 1848 (p. 154, 222, 238).

→ glosar: Brătianu

glosar Maiorescu — Ioan Maiorescu (1811–1864) — cărturar ardelean, agent diplomatic al guvernului provizoriu muntean la Frankfurt în 1848 (p. 154).

→ glosar: Maiorescu

glosar Duhamel — Generalul rus Alexandr Duhamel, comisarul extraordinar al țarului în Principatele Române în 1848, care a cerut intervenția împotriva guvernului provizoriu de la București (p. 154, 205, 207, 209).

→ glosar: Duhamel

glosar Moarte tiranilor — Lozinca revoluționară (fr. Mort aux tyrans!) din Revoluția franceză, strigată de Revolutul Ö (p. 156).

→ glosar: Moarte tiranilor

glosar tabac — Tutun de prizat (germ. Tabak) (p. 156).

→ glosar: tabac

glosar Pupak — Funcționarul polițienesc al «Europei...», care îi cercetează pe suspecți și primește rapoartele confidenților despre Bălcescu (p. 157, 182, 213, 221–222, 224, 234, 236, 243 etc.).

→ glosar: Pupak

glosar replica — Ceea ce spune un personaj atunci când îi vine rândul în dialog; „cine spune replica următoare?” (p. 260) — citații din «Mârâiala» par actori care și-au uitat textul ședinței (p. 78, 80, 94, 160, 203, 205, 207, 221 etc.).

→ glosar: replica

glosar taroc — Joc de cărți foarte răspândit în Austria (germ. Tarock) (p. 160).

→ glosar: taroc

glosar obezile — Obezi — butuci în care se prindeau picioarele osândiților; cătușe (p. 161).

→ glosar: obezile

glosar Hegel — Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770–1831) — filosof german, autorul unei filosofii a istoriei în care statul e întruparea spiritului (p. 162).

→ glosar: Hegel

glosar über alles — „Peste toate!” (germ.) — din primul vers al cântecului lui Hoffmann von Fallersleben Das Lied der Deutschen (1841), „Deutschland, Deutschland über alles” (p. 162).

→ glosar: über alles

glosar policarii — Policar — degetul mare (lat. pollex) (p. 166, 216, 224).

→ glosar: policarii

glosar ultraromânii — Termen polemic al vremii pentru românii socotiți naționaliști extremi (p. 170–173).

→ glosar: ultraromânii

glosar vodevil — Comedie ușoară, cu intrigă încurcată și cuplete cântate (fr. vaudeville), gen la modă în secolul al XIX-lea; în «Europa, aport — viu sau mort!», „același vodevil” e repetat de aparatul polițienesc (p. 171).

→ glosar: vodevil

glosar Consilier aulic — Titlu de rang înalt în birocrația habsburgică (germ. Hofrat) (p. 171).

→ glosar: Consilier aulic

glosar Wiener Zeitung — Ziarul oficial al guvernului austriac, apărut din 1703 (p. 172).

→ glosar: Wiener Zeitung

glosar franctirorilor — Franctiror — luptător neregulat, partizan (fr. franc-tireur) (p. 173).

→ glosar: franctirorilor

glosar Haynau — Julius Jacob von Haynau (1786–1853) — general austriac, poreclit „hiena de la Brescia”, care a înăbușit revoluția maghiară în 1849 și a condus represaliile de după capitulare (p. 173).

→ glosar: Haynau

glosar Palmerston — Henry John Temple, viconte Palmerston (1784–1865) — ministru de externe (1846–1851) și apoi prim-ministru al Marii Britanii (p. 177).

→ glosar: Palmerston

glosar five o'clock — „Ora cinci” (engl.) — ceaiul de la ora cinci după-amiaza, ritual al societății britanice (p. 177).

→ glosar: five o'clock

glosar Daily News — Cotidian liberal londonez, întemeiat în 1846 (primul redactor-șef: Charles Dickens) (p. 178).

→ glosar: Daily News

glosar Sir — „Domnule” (engl.), titlul cavalerilor englezi, folosit servil de Corales și Momio față de Mamita, capitalistul anglo-saxon („Sir Mamita”, p. 33); „Sir, Herr, monsieur, señor” (p. 36) — „domnule” în patru limbi (p. 32–33, 36–37, 48, 55, 62, 73–74, 87, 178–179).

→ glosar: Sir

glosar Mazzini — Giuseppe Mazzini (1805–1872) — revoluționarul italian, întemeietorul „Tinerei Italii”, exilat la Londra, unde a creat împreună cu Ledru-Rollin și Kossuth Comitetul Democratic European (p. 179).

→ glosar: Mazzini

glosar Telecky — László Teleki (1811–1876) — conte maghiar, reprezentantul guvernului revoluționar al lui Kossuth la Paris, apoi exilat; Bălcescu a purtat cu el corespondență despre confederația dunăreană (p. 179).

→ glosar: Telecky

glosar Huliganii — „Huligan” — termen al legislației și presei socialiste pentru tinerii acuzați de tulburarea ordinii publice („huliganism”), folosit ca etichetă pentru orice comportament nesupus (p. 180, 279, 302, 317); în «Schimbarea la față», „marxisto-huliganică” (p. 85), în gura juntei.

→ glosar: Huliganii

glosar sun of a bitch — Engl. son of a bitch (în carte «sun»), „fiu de cățea” — înjurătură (p. 180).

→ glosar: sun of a bitch

glosar Debrețin — Debrețin (Debrecen, Ungaria), unde s-a retras în 1849 guvernul revoluționar maghiar și unde Bălcescu l-a întâlnit pe Kossuth (p. 184).

→ glosar: Debrețin

glosar Johannes Kajony — Tânărul îmbrăcat în negru din anticamera cancelarului (actul III), „poetuțul” Adelmuzei, care o descurajează pe Elena Sturdza și îi mărturisește că e român: Johannes Kajony e forma germano-maghiară a numelui românesc „Ioan Căianu(l)” — românul care și-a schimbat numele ca să facă carieră în aparatul imperial (p. 190–201).

→ glosar: Johannes Kajony

glosar Ioan Căianul — Numele românesc al lui Johannes Kajony (p. 190); vezi Johannes Kajony.

→ glosar: Ioan Căianul

glosar Elena Sturdza — Personajul central al actului III (p. 189–218): „contesă” și „principesă” venită din Valahia la Viena să ceară cancelarului îngăduința pentru Nicolae Bălcescu; respinsă, scoate în fața funcționarilor eșarfa tricoloră — singurul personaj al piesei care nu e marionetă.

→ glosar: Elena Sturdza

glosar Valahia — Țara Românească (Muntenia), în terminologia străină a vremii (p. 191).

→ glosar: Valahia

glosar Pronia — Pronie — providența divină (gr. pronoia) (p. 192).

→ glosar: Pronia

glosar gubernial — Al Guberniului, organul suprem de administrare a Transilvaniei sub Habsburgi (p. 193).

→ glosar: gubernial

glosar Puchner — Anton von Puchner (1779–1852) — generalul comandant al trupelor imperiale din Transilvania în 1848–1849 (p. 194); „unchiul Puch” din actul III, „generalul” Adelmuzei, e identificat de Johannes cu el.

→ glosar: Puchner

glosar recamier — Sofa joasă, cu un capăt ridicat, numită după doamna Juliette Récamier (p. 194, 198, 202).

→ glosar: recamier

glosar ausweiss — Germ. Ausweis — act de identitate, permis; autorul îl traduce prin „liberă trecere” (p. 195, 199, 202).

→ glosar: ausweiss

glosar drot — Sârmă (germ. Draht); aici, fierul de ondulat părul, încălzit în jar (p. 196, 198).

→ glosar: drot

glosar Bruckenthal — Samuel von Brukenthal (1721–1803) — guvernatorul Transilvaniei (1777–1787), al cărui palat din Sibiu a devenit muzeu (p. 199).

→ glosar: Bruckenthal

glosar Achtung — „Atenție!” (germ.) (p. 201).

→ glosar: Achtung

glosar Felix von Schwarzenberg — Prințul Felix von Schwarzenberg (1800–1852) — prim-ministru și ministru de externe al Austriei (1848–1852), restauratorul autorității imperiale după revoluție; în actul III, „luminăția-sa principele Felix” refuză cererea Elenei Sturdza (p. 189–212).

→ glosar: Felix von Schwarzenberg

glosar para chioară — „Nici o para chioară” — nimic; para — monedă turcească măruntă (p. 205).

→ glosar: para chioară

glosar muscali — (Pop.) ruși — trupele țarului intrate în Principate în 1848 și în Transilvania în 1849 (p. 205, 206, 238).

→ glosar: muscali

glosar politikie — Formă disprețuitoare, populară, pentru „politică”: intrigă, tertip (p. 207).

→ glosar: politikie

glosar ftizie — Tuberculoză pulmonară; boala de care a murit Bălcescu (p. 209).

→ glosar: ftizie

glosar Barbu Știrbei — Barbu Dimitrie Știrbei (1799–1869) — domnul Țării Românești (1849–1853, 1854–1856), numit după Convenția de la Balta-Liman; nu i-a îngăduit lui Bălcescu întoarcerea în țară (p. 210).

→ glosar: Barbu Știrbei

glosar domiciliul forțat — Obligația de a locui într-un loc anume, sub supravegherea autorităților (p. 210).

→ glosar: domiciliul forțat

glosar Niet — „Nu” (rus. нет) (p. 213).

→ glosar: Niet

glosar indezirabilul — Indezirabil — persoană nedorită, căreia i se interzice intrarea sau șederea într-un stat (p. 215).

→ glosar: indezirabilul

glosar dizidenții — Dizident — opozant al regimului; termen anacronic, al vremii în care a fost scrisă piesa (p. 216).

→ glosar: dizidenții

glosar Golescu — Frații Golescu (Nicolae, Ștefan, Alexandru, Radu), boieri munteni, fruntași ai revoluției din 1848 și ai exilului (p. 222).

→ glosar: Golescu

glosar lege marțială — Regim de excepție, cu tribunale militare, proclamat în 1848–1849 la Viena și în provinciile răsculate; „drastica lege marțială a anului ’48” (p. 223).

→ glosar: lege marțială

glosar Statele Unite ale Dunării — După înfrângerea revoluțiilor din 1848–1849, o parte din emigrația revoluționară a Europei Centrale și Răsăritene a căutat o soluție la conflictele naționale care o slăbiseră: o federație sau confederație a popoarelor dunărene, liberă atât de Austria, cât și de Rusia și de Imperiul Otoman. Formula „Statele Unite ale Dunării” trimitea, explicit, la modelul american.

Nicolae Bălcescu a fost unul din susținătorii acestei idei. În exil, în 1850–1851, în corespondența cu emigrația maghiară și cu ceilalți exilați români, el a schițat proiectul unei confederații a românilor, maghiarilor și slavilor de sud, în care fiecare națiune să-și aibă autonomia; ideea a fost reluată, în alte forme, de Kossuth în proiectul lui de confederație dunăreană din 1862.

În «Europa, aport — viu sau mort!», proiectul apare doar prin ochii poliției. Pentru funcționarii habsburgici, el e capul de acuzare suprem: Bălcescu sfidează „ordinea imperială / din Europa... / Prin intenția lui criminală / de a-i uni pe românii din Principate / cu sârbii și ungurii / în Statele Unite ale Dunării” (p. 228). Ideea unei Europe a popoarelor libere, pe care aparatul imperial o socotește crimă, e contrapunctul titlului: Europa e, pentru Metternich și urmașii lui, doar „cățeaua” asmuțită asupra revoluționarilor. Vezi Bălcescu, Kossuth.

→ glosar: Statele Unite ale Dunării

glosar chibiț — Cel care privește un joc de cărți fără să joace și dă sfaturi nechemat (germ. Kiebitz) (p. 232).

→ glosar: chibiț

glosar Oda Bucuriei — Finalul Simfoniei a IX-a de Beethoven (1824), pe versurile poemului lui Schiller (p. 234).

→ glosar: Oda Bucuriei

glosar Deșteaptă-te române — Poemul lui Andrei Mureșanu «Un răsunet» (1848), cântat ca imn al revoluției, azi imnul României (p. 238).

→ glosar: Deșteaptă-te române

glosar huhurezul — Huhurez — bufniță de pădure; figurat, om ursuz, singuratic (p. 239).

→ glosar: huhurezul

glosar lazaret — Spital pentru boli molipsitoare, carantină (p. 240).

→ glosar: lazaret

glosar etcaetera — Lat. et caetera, „și celelalte”, „și așa mai departe” (p. 246).

→ glosar: etcaetera

glosar sfanți — Sfanț — monedă austriacă de argint de 20 de creițari (germ. Zwanziger) (p. 248).

→ glosar: sfanți

glosar intelighenție — Pătura intelectualilor (rus. intelligenția); termen anacronic pentru 1850 (p. 249).

→ glosar: intelighenție

glosar propaganda — Răspândirea organizată a ideilor unui partid sau ale unui stat. În «Schimbarea la față», „propaganda comunistă” e sperietoarea juntei (p. 27, 32, 46, 91); în «Mârâiala», „propaganda aia vizuală” (p. 316) e cea din întreprinderi: panouri, pancarte, lozinci și gazete de perete, organizate de secțiile de „propagandă și agitație” ale partidului.

→ glosar: propaganda

glosar cel Brav — Mihai Viteazul (1558–1601), domnul Țării Românești, care în 1600 a unit sub stăpânirea lui cele trei țări române; „principat conațional poreclit cel Brav” — eroul cărții lui Bălcescu Românii supt Mihai-Voievod Viteazul (p. 249).

→ glosar: cel Brav

glosar năsălie — Targă pe care se duce mortul la groapă (p. 253).

→ glosar: năsălie

glosar Palermo — Capitala Siciliei, unde a murit Nicolae Bălcescu, la 29 noiembrie 1852 (p. 255).

→ glosar: Palermo