Zilele Caragiale (ediția a VII-a)
revistă neidentificată pe scan, 1983, p. 4
Craiova
Zilele Caragiale
(ediția a VII-a)
În cei șapte ani de activitatesursa, manifestările din cadrul Societății culturale „I. L. Caragialeglosar” au prilejuit prezentarea a 40 de spectacole teatrale, lansarea a 12 volume de exegeză asupra operei marelui scriitor sau a continuatorilor exemplului său de creație. ● În sesiunile științifice au fost prezentate 86 de comunicări. ● La spectacolele prezentate și în cele 30 de manifestări organizate în întreprinderi, instituții, unități agricole, școli și facultăți, s-a înregistrat un număr de peste 30.000 participanți. ● Au fost înmânate diplome ale Societății culturale „I. L. Caragiale”, pentru cele mai valoroase contribuții la valorificarea patrimoniului caragialean. ● Se află în curs de editare primul număr al „Caietelor Caragiale”. ● La fiecare ediție au fost organizate interesante expoziții documentare și de carte privind viața și opera lui I. L. Caragiale.
La ediția din acest an, au prezentat comunicări: prof. univ. dr. Ștefan Cazimirsursa, lector univ. dr. Kiecka Diamandieva (R. P. Bulgaria), conf. univ. dr. Eugen Negrici, conf. dr. Radu Radoslav, conf. univ. dr. I. Pătrașcu, lector univ. dr. Sonia Cuciureanu, lector univ. dr. Cornelia Cristea, lector univ. dr. Maria Vodă-Căpușan, cercetător științific dr. Ion Cazaban, criticii de artă Patrel Berceanu, Alexandru Dan Condeescu, Romulus Diaconescu, Alexandru Firescu, Marian Popescu și Marian Vasile. Au condus dezbaterile Valentin Silvestrusursa și Mihai Ungheanu.
Programul manifestării a debutat cu premiera de gală a filmului sursaNăpasta, semnat de Alexa Visarionglosar. Dezbaterile care au urmat au relevat invitaților existența unui public competent și pasionat atât de evoluția cinematografiei noastre, cât și de particularitățile și dificultățile pe care le implică realizarea unei ecranizări după o piesă de teatru.
Publicul craiovean este avid de teatru: prezența sa masivă la spectacolele cu piesele sursaJolly Joker de Tudor Popescu (Teatrul Naționalglosar din Craiova) și Mobilă și durere de Teodor Mazilu (Teatrul Național din Timișoara) a demonstrat-o cu prisosință. Includerea în program a celor două piese a fost determinată de intenția Societății „I. L. Caragiale” de a urmări „Filiațiuni și descendențe caragialeene” — acesta fiind și titlul generic al sesiunii științifice din acest an.
După fiecare spectacol au avut loc întâlniri între realizatori și invitați. Reprezentația Naționalului timișorean s-a bucurat de unanima apreciere a participanților la discuție: regizorul Ioan Ieremiasursa s-a dovedit a fi unul dintre cei mai inspirați realizatori de spectacole cu textele lui Mazilu. Dealtfel, el a și declarat că intenționează să monteze toate textele semnate de regretatul dramaturg.
Naționalul craiovean avea să-și ia revanșa în competiția izbânzilor artistice prin Al matale... Caragiale, colaj de corespondență realizat de regizorul Mircea Cornișteanusursa. Virtuțile dramatice ale textului, simplitatea și eficiența soluțiilor regizorale, impetuozitatea interpretărilor actoricești (am asistat la spectacolul de premieră) au încântat publicul. Comentariile de după spectacol au relevat talentul regizorului și al actorilor și au constituit temeiul concret și incitant al dezbaterilor privind problematica filiațiunilor și descendențelor caragialeene.
Caragiale este inepuizabil și neobosit: după fiecare „asalt exegetic”, opera sa apare încă o dată complexă și dezarmant de surprinzătoare prin actualitate.
*
Comunicările științifice au urmărit să configureze arealul opereitrad. marelui dramaturg român. Operei lui Caragiale i s-au găsit echivalențeglosar, în tendință și atitudine, cu scrieri ale unor autori bulgari; s-a emis ipoteza ascendenței caragialeene a unora dintre personajele prozei lui Pirandelloglosarsursa, în ceea ce privește caracterul lor derizoriu și suficiența pe care o afișează.
Personajele din teatrul lui Caragiale și interpreții lui de-a lungul timpului; raportul dintre scriitor și epoca sa; creația caragialeană și noile metode de analiză semantică și semiotică au constituit temele altor comunicări științifice.
Zilele Caragialeglosar se înscriu, prin această a VII-a ediție, în seria manifestărilor culturale de prestigiu ale teatrului contemporan.
Paul Cornel CHITIC
Notele ediției
sursa Dare de seamă despre ediția a VII-a a „Zilelor Caragiale” de la Craiova (1983, după numele fișierului; premiera spectacolului Al matale... Caragiale din program a avut loc la 30 ianuarie 1983, după dmtr.ro), organizate de Societatea culturală „I. L. Caragiale” din Craiova; revista nu se vede (probabil «Teatrul»).
sursa Valentin Silvestru (1924, Sânteia, jud. Iași – 1996, București) — critic de teatru, prozator și traducător, unul dintre cei mai influenți cronicari dramatici ai epocii (după dmtr.ro). Mihai Ungheanu — critic literar.
sursa Participanții la sesiune: Ștefan Cazimir — istoric literar, profesor la Universitatea din București, autorul cărții Caragiale. Universul comic (1967); Eugen Negrici — critic și istoric literar; Ion Cazaban (19 octombrie 1935 – 9 iulie 2018) — critic și istoric de teatru, cercetător la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, autorul cărții Caragiale și interpreții săi (1985) (după dmtr.ro); Maria Vodă-Căpușan — teatrolog. Ceilalți participanți (Kiecka Diamandieva, Radu Radoslav, I. Pătrașcu, Sonia Cuciureanu, Cornelia Cristea, Patrel Berceanu, Alexandru Dan Condeescu, Romulus Diaconescu, Alexandru Firescu, Marian Popescu, Marian Vasile) nu i-am putut identifica sigur la izvor; numele sunt date cum s-au tipărit.
sursa Filmul Năpasta (Casa de filme 4, 1982), după drama lui I. L. Caragiale, regia Alexa Visarion (n. 11 septembrie 1947, Băluseni) — regizor de teatru și film; cu Dorina Lazăr, Corneliu Dumitraș și Florin Zamfirescu (după dmtr.ro). [I. L. Caragiale — Năpasta (1890), ro.wikisource, ro]
sursa Tudor Popescu, Jolly Joker (Vrăjitorul), Teatrul Național din Craiova, regia Valentina Balogh, premiera la 4 decembrie 1981 (după dmtr.ro). Teodor Mazilu, Mobilă și durere — premiera absolută la Teatrul de Stat din Oradea, sfârșitul lui 1979, regia Mircea Cornișteanu; spectacolul de la Timișoara, în regia lui Ioan Ieremia, n-am putut să-l datez.
sursa Ioan Ieremia — regizor al Teatrului Național din Timișoara (a montat acolo, între altele, Studiu osteologic al unui schelet de cal dintr-un mormânt avar din Transilvania de D. R. Popescu, 1981, după dmtr.ro). Teodor Mazilu (1930–1980) murise cu trei ani înainte — de unde „regretatul dramaturg”.
sursa Al matale... Caragiale — colaj din corespondența lui I. L. Caragiale, Teatrul Național din Craiova, regia Mircea Cornișteanu, premiera la 30 ianuarie 1983 (după dmtr.ro). Mircea Cornișteanu — regizor, multă vreme director al Naționalului craiovean.
sursa Luigi Pirandello (1867–1936) — prozator și dramaturg italian, laureat al Premiului Nobel (1934), autorul nuvelelor din Novelle per un anno și al piesei Șase personaje în căutarea unui autor (1921).
trad. „areal” — aria de răspândire (termen din biologie și lingvistică).
glosar Caragiale — Ion Luca Caragiale (1852–1912) — dramaturgul clasic al teatrului românesc; pentru Florin Tornea, modelul dramaturgiei „histrionice” (în «Cluj-Napoca, simpozionul: Valorificarea scenică a dramaturgiei românești»); decorurile la O scrisoare pierdută (Ciulei) și O noapte furtunoasă (Nemțeanu) sunt comparate în (în «Obiectele — multiplu al realului (I). Dan Nemțeanu: două decoruri»); cronici la «Conu’ Leonida față cu reacțiunea» și la «O scrisoare pierdută» a lui Purcărete (în «Conu’ Leonida față cu reacțiunea de I. L. Caragiale» și «Tragedia unei colectivități»).
glosar Alexa Visarion — Alexa Visarion (n. 1947) — regizor de teatru și de film (în «Cluj-Napoca, simpozionul: Valorificarea scenică a dramaturgiei românești», «Zilele Caragiale (ediția a VII-a)» și «Un tărâm al nevrozei»).
glosar teatrul de animație — Denumirea generică, curentă din anii ’70–’80, pentru teatrul de păpuși, de marionete, de obiecte și de umbre, în care personajele sunt obiecte însuflețite („animate”) de mânuitori — ascunși sub paravan, îmbrăcați în negru sau în halat cu cagulă, ori la vedere. În București, scena lui principală e Teatrul „Țăndărică”; autorul îi consacră cronici (Nică fără frică, Muzicanții din Bremen, Amnarul, Surâsul Hiroshimei), interviuri (cu Dan Frățiciu) și relatări de la galele și festivalurile genului (în «Nică fără frică», «Muzicanții din Bremen», «Amnarul», «Surâsul Hiroshimei după poemul lui Eugen Jebeleanu», «5 minute de adevăr cu Dan Frățiciu», «Conștiința profesională în prim-plan» și «O tradiție care obligă»).
În grupajul din 1986 cu scenografii Irina Borovski, Mioara Buescu și Mircea Nicolau, autorul pune întrebările care îl preocupă: există „deosebiri, distincții drastice” între scenografia teatrului de animație și cea a „teatrului de scândură”? Răspunsurile — „în teatrul de animație, scenografia este personaj”, „personajele sunt materiale animate”, iar unui obiect-personaj „îi sunt prescrise, din însăși conceperea lui, un număr dat de mișcări, gesturi, stări” — pregătesc teoria lui din anul următor (în «Dialog cu... Irina Borovski, Mioara Buescu, Mircea Nicolau»).
Eseul «... Scenografiei» (1987) o formulează: personajele pot și trebuie să fie obiecte „numai dacă și atunci când ceea ce se realizează prin ele nu poate fi realizat pe scenă de actorul-personaj; așadar, teatrul de animație există pentru că tărâmul său se află dincolo de granița posibilului în teatrul cu actori”; dincolo de ea se află „imaginabilul, fantasticul, metamorfoza”, cele trei „privilegii” ale genului (în «... Scenografiei»). Copilul e fascinat de el pentru că în joaca lui obișnuiește să dea obiectelor „suflet” și împotrivire; teatrul de animație îi satisface dorința și îi oferă „un model de exercitare a autorității”, „dimpreună cu sensul moral al acesteia” (în «... Scenografiei»).
De aici rolul „copleșitor” al scenografiei: „oricât de virtuoz ar fi artistul mânuitor, personajul rămâne, totuși, un obiect scenografic”; în bunele spectacole, scenografia e „un personaj unic ce se dedublează”, un „biotop” suficient sieși; regia are față de ea „rol inițiatic”, mânuirii îi revine „meritul desăvârșitei destăinuiri” (în «... Scenografiei»). Și totuși „acest teatru nu e doar pentru copii”: relația dintre om și obiect, cuplul mânuitor–păpușă, „e capabil să frisoneze publicul”, iar întrebări ca „fetișism, reificare, mitul mașinii androgine” nu pot intra în teatru „decât pe scunda ușă a spectacolului de animație” (în «... Scenografiei»). Vezi și obiect real, obiect-personaj, mânuitor.
glosar echivalențe — Procedeul scenografic în care un element de decor ține locul mai multor elemente din real; la Danton, scenografia trebuia să realizeze „suita de echivalențe, de analogii, de asocieri și învecinări între conflict și senzațiile [...] martorilor-spectatori” (în «Decorul la „Danton”»).
glosar Pirandello — Luigi Pirandello (1867–1936) — dramaturg italian; pentru autor, un precursor al teatrului său politic, care „ridiculizează ticul livresc al personajelor-caractere” (în «Zilele Caragiale (ediția a VII-a)» și «De până la mine și odată cu mine»).
glosar Zilele Caragiale — Manifestare culturală a Craiovei (spectacole, sesiuni științifice, expoziții); ediția a VII-a, 1983 (în «Zilele Caragiale (ediția a VII-a)»).