Sit în construcție
Paul Cornel Chiticpaulcornelchitic.ro Caută

Articole (1966–1989)

Un teatru al prezentului continuu

Scînteia tineretului, 1979, nr. 9273, p. 4 Referință de catalog

Sursa, cum stă pe scanul din volum: «Scînteia tineretului», sîmbătă, 17 martie 1979, p. 4. Publicația și numărul vin din fișa dosarului.

Volumul păstrează figura scanată din revistă. ▣ Paginile din revistă (PDF) ◂ Fișa, la Criticul de teatru

4
Figură din revistă
Studenții anului III actorie de la I.A.T.C.glosar într-unul dintre momentele încărcate de tensiune din spectacolul cu A treia țeapă de Marin Sorescusursa

Altfel nici nu putem sta.sursa Și de multe ori trebuie mult entuziasm pentru aceasta; atât de mult încât pare indecent, la un moment dat să te înfățișezi printre oameni cu alte sentimente. Indecență și lașitate.

Cu fața spre realitate — toată lumea o știe! — înseamnă să stai față în față cu clipa de față și cu cea imediat următoare. Ca să te încumeți mai departe, iar îți trebuie entuziasm. Sentimentul ăsta n-are liniște până nu sunt plin-ochi, ca un ulcior care merge de multe ori la apăsursa! Și așa fiind și stând, fără să mă clatin și fără să pierd o picătură din ceea ce m-a umplut până peste cap, să ne așezăm în fața oglinzii.

Oglinda, ca să zic așa, este o realitate care ne pune în fața unei realități!

Și stând astfel cu fața spre realitatea pe care o admirăm, suntem chiar mai mulți — fiecare suntem câte doi; și este o atât de mare înțelegere și unitate între aceștia — el față în față cu cel din oglindă — și dialogul dintre ei este atât de melodic și armonios încât primul dintre ei nu suflă o vorbă, pe care celălalt să n-o repete întocmai și în același timp! Și oare ce-i mai simplu, pentru ca toate să meargă bine, decât să zâmbim senin ca să ni se răspundă întocmai?

Iar dacă cineva ar vrea să-și exercite spiritul critic, cuviincios din partea lui este să-și aleagă propria-i persoană, desigur cu condiția să n-o facă folosind persoana a III-a, nici chiar la singular, căci asta duce la o generalizare pripită.

Și pentru că nu poți scrie toată viața la persoana I singular sau plural, e preferabil să scrii despre tine ca despre „el”, să tragi cu ochiul la oglinzile pline de zâmbete din jur. Și-ți vei da seama că ai apucat pe o cale greșită și că nu scrii decât pentru tine. Cine o să te citească? Oglinda este cea mai plăcută lectură, dimineața.

Mă gândesc că e timpul să fac și o propunere: hai să fugim de oglinzi, împreună! Să vedem care ajunge mai departe! Pentru așa ceva îți trebuie, realmente, entuziasm. Și curaj. Același curaj cu care cerem pace.

PAUL CORNEL CHITIC

Notele ediției

sursa Marin Sorescu, A treia țeapă (1978) — dramă despre Vlad Țepeș. Marin Sorescu (29 februarie 1936, Bulzești – 8 decembrie 1996, București) — poet și dramaturg (Iona, 1968). I.A.T.C. — Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București; datele spectacolului studenților nu le-am putut verifica.

sursa Eseu publicat în «Scânteia tineretului» (cotidianul Uniunii Tineretului Comunist), sâmbătă, 17 martie 1979, p. 4, pe o pagină închinată teatrului în cadrul Festivalului național „Cântarea României” (lansat în 1976), alături de articole semnate de Dan Tărchilă, Ileana Berlogea și Paul Ioachim.

sursa Răsturnare a proverbului „Ulciorul nu merge de multe ori la apă” (cine riscă de prea multe ori sfârșește prin a o păți).

glosar I.A.T.C. — Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București — școala superioară de teatru și film (azi U.N.A.T.C.) (în «Un teatru al prezentului continuu», «Michel de Ghelderode la Teatrul Foarte Mic», «Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind», «Melodie varșoviană», «Uite-l, nu e!» și «Zilele dramaturgiei românești»).

→ glosar: I.A.T.C.