Să te știe toată lumea

90

Paul Cornel Chitic este un neliniștit^sursa, voind să descopere și să dea vibrații noi cuvintelor, așternând pe neobservate o atmosferă cețoasă în care pătrund metafore... făclii care te cheamă și le urmezi. Căutarea-i febrilă — desfășurarea domoală. Se înfruntă personaje simbolice, într-un joc ciudat de oglindă jucând petecul de lumină pe un zid umbrit. Într-un limbaj emoționat parcă de gravitatea problemelor abordate, piesa se adresează unei generații întregi.

„Să te știe toată lumea” e un titlu strigat, o ieșire din muțenie, aruncând, una după alta, lașitatea, timiditatea, candoarea adolescenței, îngrijorându-se de undeva de sus de soarta planetei verzi, rotitoare printre sori și stele.

COMAN ȘOVA^sursa

Personaje: SEPSE, IRMA, ULI, COPILAȘ; vârsta: până în 24 de ani

SEPSE: E o dupăamiază luminoasă. După ploaie. Cred că e șase.

ULI: N-are importanță. Poate e șapte. E zăpușală.

SEPSE: Ei s-au trezit abea acum. Mai stau încă în pat.

ULI: Da, în patul de acolo. (Se îndreaptă spre pat amândoi). Se așează, își scot pantofii.

ULI: Uli îl întreabă încă ghemuit în pat: (Se ghemuiește în pat). Cât să fie ceasul, Sepse? apoi cască (cască).

SEPSE: N-are importanță. E șase. Poate e șapte. E frig?

ULI (mirându-se): Frig? De ce?

SEPSE (Încă în pat): Așa, mă gândeam. Plouă?

ULI: N-ai spus la început? E o dupăamiază luminoasă după ploaie.

SEPSE: Nu mai luăm povestea de la capăt.

(Intră Irma. Irma merge la dulap, ia cămășile pentru călcat. În acest timp Uli se întinde după o țigare, caută, o aprinde și relaxat oriental suflă primul fum.)

IRMA: A plouat atâta azi. Aș fi vrut să văd altceva.

(Sepse pune radio — buletin de știri — schimbă enervat).

ULI: Ce-ai pățit?

IRMA (făcând treabă): Când eram mică, maică-mea ... la înfloritul liliacului... Cât timp a trecut (se apucă de călcat. Sepse fluieră din „Grădina cu fauni”).

SEPSE: Ce dracu' citeai tu înainte?

ULI: Când înainte?

SEPSE: Înainte să începem (Irma calcă).

ULI: Era o carte.

SEPSE: Ce carte?

ULI: Era o carte.

SEPSE: Ce carte?

ULI: Fără coperți.

SEPSE: Dă-mi-o și mie. Unde e? (Uli se ridică: ironie, umor în sinea lui. Fluieră din „Grădina cu fauni” se dă jos din pat — fluieră — caută în buzunar — o găsește).

ULI: Na-ți-o. (Fluieră. Se întoarce în pat).

SEPSE: N-ai și o țigare pe acolo?

ULI: Întinde-te. Mai sunt. (Irma calcă).

SEPSE: Un foc! (Răsfoiește prin carte. Uli-i aprinde o țigare).

ULI: Dă-mi să trag și eu. (Sepse îi dă țigarea. E atras de carte. O răsfoiește. Uli, relaxat, suflă fumul. Irma calcă. Uli cască). Cât mai ai de călcat? (Evident s-a plictisit. Irma calcă. Ia ultima cămașe).

SEPSE: Cine-i idiotul care a scris asta?

ULI: De ce?

SEPSE: Vreau să știu cine e!

ULI: Vrei să fii mai deștept?

SEPSE: Ești tu mai tâmpit că nu-mi răspunzi!

ULI: Mie mi-a plăcut.

SEPSE: Ce! Miorlăielile astea!?

ULI: Cum naiba Sep, poți să vorbești așa?

SEPSE — Despre cine? Despre ăsta cu gura pungă? Vezi ce spune aici? Na (citește) „Tereza nu-mi răspunde.^sursa Stă la sfat în odăița portăresei. Asta e sigur. Așadar aceasta e urarea pe care o faci bătrânului tău stăpân, de ziua lui? Mă lași singur în ajunul sfântului Silvestru! Dacă e să-mi sosească astăzi urări călduroase, vai, ele nu pot ieși decât din morminte, căci toți care mă iubeau sunt de multă vreme sub pământ. Nu prea știu ce caut în lumea asta.”

ULI: Și ce vrei să spui cu „bucățica” asta?

SEPSE: Totuși, ești tâmpit.

ULI: Bine, Sep, acum mi-ai demonstrat.

SEPSE: Uite ce, să n-o faci pe judecătorul de pace^trad.. Ce-i asta! I-am zis bine miorlăială, să știi! (Citește): „Vai, ele nu pot ieși decât din morminte, căci toți care mă iubeau sunt de multă vreme sub pământ”. Maculatură ieftină. Asta n-a scuipat niciodată pe fundă roz. Și nici tu n-ai fi în stare. (Înghite sec, respiră ușurat oarecum). Asta, ca de altfel și tu, ar fi trebuit să tale niște bazalt întâi și după aceea să scrie... asta. Lucrurile care ni se dau nouă sunt colțoase și noi purtându-le le rotunjim cumva pe pielea noastră și în loc să ne închinăm nouă, ne închinăm rotunjimilor — după ce uităm zgârieturile, și, minunați în sinea noastră le caligrafiem pentru... hibrizi. Păcat de noi, păcat de noi.

ULI: E Anatole France^sursa.

SEPSE: Bine, dar... nu mă interesează. La urma urmei, cum să-ți spun eu, merge în urma mea. Și cu toate că e Anatole France... Adică nu, totuși ... Dece se întâmplă mereu așa? Asta înseamnă că cineva mă condamnă. Mai mulți deodată. Și ar fi ca o încolțire din atâtea părți, mai multe decât trebuiesc ca să scap, și am picioarele legate.

ULI: Nu știu dece tu, Sep, ești mereu furios ca un taur. Vezi peste tot mantia roșie. Eu nu sunt atât de furios, dar mă sperie și pe mine câteodată...

SEPSE: Pe mine nu mă sperie nimic (pauză mică)

ULI: Dece plângi Irma?

IRMA: Nu plâng!

ULI: Ce-i cu tine?

IRMA: Voi dece vă certați?

SEPSE: Noi nu ne certăm. (Sepse se așază comod dar enervat. Uli se domolește cumva. Privește dincolo de Irma și fluieră).

ULI: Știi Sep, ești foarte curios ca om, așa, mi-e un fel de frică de tine, la urma urmei. Am în mine, poate, un suflet de femeie, dar ascuns destul de bine. Când se abat nemulțumirile iese ca buruiana după ploaie: puțină frică, puțină durere, răscolire și neliniște, și atunci mă întreb cum să fac să exist cu adevărat. Însă o știu numai eu și mă doare că trebuie să-i întreb și pe alții despre mine. Tu simți așa ceva? Ce să fac?

SEPSE: Întâi și întâi să fii mai deștept. Ar trebui să-ți râzi de tine în fiecare zi câte o oră. Tu simți cât ești de caraghios?

ULI: Mai lasă la o parte îngâmfarea asta.

SEPSE: Mă lași să vorbesc? Dacă nu mă lași, tac (se uită la Uli. Uli înfruntat tace. Pauza, puțin penibilă, îl mulțumește pe Sep care continuă). În al doilea rând, trebuie să ieși din tine, ca un picior telescopic, ca cel de la trepied și să-ți dirijezi absolut fiecare cuvânt, fiecare mișcare. Nu-ți permiți altceva decât ceea ce e absolut necesar.

ULI: Nici să cânți pentru tine, Sep? Și asta e absolut necesar?

SEPSE: Uită-te la el, ori câte i-ai spune, tot Uli rămâne. (Pauză de durată. Sep îl urmărește cu privirea pe Uli care deja stânjenit acum cade pe gânduri). La ce te gândeai acum?

ULI: Nu știu ce căutăm noi împreună.

SEPSE: Iar ai tras o concluzie.

ULI: De când mă știu, trag concluzii.

SEPSE: Pentru început e bine.

ULI: Naiba știe de unde-mi vin așa brusc.

SEPSE: Mi s-a făcut foame (către Irma). E pâine?

IRMA (caută): Nu mai e.

SEPSE: Te duci să iei?

IRMA: Bine. (Iese)

SEPSE: Da, și? (Tăcere între ei).

ULI: Câteodată aș vrea să cânt. Un glas ciudat se ascunde în mine și mă podidește că aș vrea să zbor ca o pasăre și să cânt pentru toți. Ar fi ceva, să știi.

SEPSE: Pasărea asta trebuie să dispară.

ULI: E singurul lucru bun din mine.

SEPSE: Ei și? Apare fără să vrei! Dresează-o!

ULI: Ca pe un patefon? E stupid.

SEPSE: Dă-le dracului de glume.

ULI: Și când iese din mine, mi-ar trebui niște mâini lungi. Dar n-aș ști ce să fac cu ele... Hm! Dresează-o!?

SEPSE: Asta nu-i cine știe ce... ... Adu niște apă. (Uli aduce apă).

ULI: Glasul acela din mine nu-i al meu, n-are rost să-l țin în mine. Poate că oamenii au nevoie de el.

SEPSE: N-are nimeni nevoie de el, îți spun eu.

ULI: Dece nu?

SEPSE: Nu te-ai autorizat! Nimeni nu știe ce poți. Trebuie să faci ceva ca să te știe toată lumea, și după aceea faci ce vrei tu.

ULI: Câte odată aș vrea să cânt. Atunci când voi simți dorința să cânt, voi cânta să-mi risipesc trupul în cântec. Ce zici? Și asta îi va mulțumi.

SEPSE: Lasă păsărismul de o parte.

ULI: Sep!?

SEPSE: Mi-e silă de chestiile astea. Mi-e silă!

ULI: Dece?

SEPSE: Copilării! Trebuie să faci ce ți-am spus și-ai să vezi că e bine.

ULI: Dacă mă ridic din mine, cred că am să stau după aceea cu mâinile în sân. S-ar putea să-mi pară caraghios și că exist.

SEPSE: Vezi? E nevoie să faci ceva, să te știe toată lumea.

ULI: Ești teribilist!

SEPSE: Nu-ți permit să vorbești așa cu mine!

ULI: Ești îngâmfat! Stupid! Îngâmfat stupid!

SEPSE: Ieși afară! (Uli tace și se ridică). Ori îți ții gura, ori ieși afară.

ULI: Ești teribilist și îngâmfat. La revedere. (Iese. Sep așteaptă. Pauză. Uli se reîntoarce).

SEPSE: Dă-mi o țigare.

ULI: Bine Sep, chiar în așa hal ai ajuns? Atât de ... atât de grozav ești?

SEPSE (liniștit): Stai jos.

ULI: Să știi că mă simt scârbit. (Se așează, scoate țigările. Sepse ia una). Nu te-am crezut chiar așa.

SEPSE: Cum „așa”?

ULI: Așa cum ești. Totuși, ca toată lumea.

SEPSE: Stai acolo unde ești. Tu ai nevoie de mine, știu asta foarte bine. Și la urma urmei și tu mi-ai putea folosi.

ULI: Lasă Sep, nu mai e nevoie de atâta vorbărie.

SEPSE: Gata, las-o moartă!

ULI: Ce să las moartă?!

SEPSE: Gata, am spus.

ULI: Vezi, eu nu pot avea aceleași gânduri cu tine.

SEPSE: E normal.

ULI: Tu vrei să faci ceva, să te știe toată lumea.

SEPSE: Și tu vrei asta!

ULI: Da, și?

SEPSE: Și va trebui să omorâm glasul ăsta din tine care se vrea când pasăre, când naiba știe ce!

ULI: Nu, asta niciodată.

SEPSE: Ba ai s-o omori. Tu singur. Și tu n-ai să știi când și cum.

ULI: De ce?

SEPSE: Pricepe odată omule, ca să faci ceva mare, să te știe toată lumea, trebuie să te schimbi complet. Să fii altul, un altul străin de tine și care să ți se supună.

ULI (rămâne pe gânduri. Pauză): Și unde vrei să faci tu toată povestea asta?

SEPSE: Poate aici nu este locul cel mai fericit. Ar trebui să plec în altă parte, acolo aș fi privit cu alți ochi, și nici acolo n-ar fi bine. (Se plimbă și se așează pe vine). Într-un loc unde să fie totul de la început.

ULI: Ce să faci acolo?

SEPSE: E, mersi! De multe ori mă simt caraghios stând de vorbă cu voi, și gândindu-mă să fac ceva grandios. Nu știu de ce naiba nu mă apuc să mut un munte din loc, sau în sfârșit, altceva.

ULI: Pentru cine?

SEPSE (stă un moment și apoi ridicându-se, spune): Pentru mine.

ULI: Tu nu iubești pe nimeni, Sep, niciun om!

SEPSE: Lasă prostiile și muierismele astea Uli!

ULI: Sep, dar atunci nu mai înțeleg nimic.

SEPSE: Nu e nimic de înțeles. Totul e foarte simplu.

ULI: Ba nu, chiar așa: pentru cine? Pentru tine? Pentru tine? adică dece numai pentru tine? Și vrei ca toată lumea ...? O-oh-oh-ho-ho! toată lumea vrei să te admire pentru ceva așa, făcut numai ca să vorbească de tine?

SEPSE (se uită la soarele orei 18,30): Singurul pe care îl admir. Iar tu îi furi cu nerușinare căldura și lumina ca să trăiești iar el habar n-are de tine.

ULI: Dar el nu gândește Sep, el nu gândește, și fii sigur că dacă ar fi gândit nici n-ar fi vrut să lumineze, dacă noi n-am fi existat.

SEPSE: Mă enervezi cu tâmpeniile tale (tace).

ULI: Nu e nicio tâmpenie. Poate n-am spus cum trebuie dar așa e (tace).

SEPSE: E ceva peste noi de care ție ți-e frică (tace).

ULI: Mie nu mi-e frică de nimeni (tace).

SEPSE: Ba da; ți-e frică de tot ce se află dincolo de tine.

ULI: Mi-e frică doar atunci când oamenii tac și sunt printre ei (tace). Eu îi iubesc mult (tace).

SEPSE: Ți-e frică de tot ce ai putea face și nu faci. Ți-e frică să te și gândești la ce ai putea face (tace).

ULI: Poate mai mi-e frică ... (Tace, apoi). Hai în grădină. Poate mai mi-e frică și de mine. Nu vreau să uit cum sunt. (Tace).

SEPSE: Ți-e frică să te gândești la ce ai putea face. Asta e. N-ai să te simți niciodată liber. Scrie-ți odată un gând de mii de ori pe hârtie, până când îl îndeplinești.

ULI: Și dacă oamenii n-au nevoie de el?

SEPSE: Ah, oamenii în sus, oamenii în jos, mai lasă-i în pace! N-ai să te simți niciodată liber cu adevărat.

ULI: Nu-i chiar așa. Trebuie să înțelegi totul pe lumea asta înainte. Trebuie înțeles totul, auzi, Sep, totul și apoi,... Și după aia, să știi că fără oameni ...

SEPSE: Nu-ți dai seama că îți poate veni o idee sau nu o idee, ceva mai mult, cumva peste toate deodată, și tu, să te uimești în fața ei și să te simți că ducând-o până la capăt, ești altul și te naști din nou? Cânți fals, „pasăre”. Strânge odată pumnii și spune-ți și tu pentru un gând anume: „Așa vreau să fie, așa vreau să fie, așa vreau să fie”. (Iese trântind ușa).

ULI (strânge din pumni): Așa vreau să fie. Să fie cum vreau eu. Să fie cum vreau eu. Să fie cum vreau eu. Sep, dar dacă toți vor spune așa, dacă uităm unul de altul... (observă că a ieșit Sep. Se aude o privighetoare cântând slab undeva; privighetoarea cântă în grădină).

SEPSE: Eu iubesc ceea ce oamenii pot face peste puterile lor, ceeace îi ridică deasupra neputinței.

ULI: Cântă o privighetoare Sep. (Apare și Uli în grădină).

SEPSE (furios caută o piatră, caută o a doua piatră și asvârle după privighetoare. Privighetoarea cântă iar. Sep aruncă alte câteva pietre. Privighetoarea cântă iar): Taci odată, fir-ai a dracului!

ULI: Las-o Sep, e o privighetoare.

SEPSE: N-am chef să cânte acum!

ULI: Bine, dar ce-ți face?

SEPSE: Nu vreau, n-auzi! nu vreau să cânte! U-u--u-u-us! Pleacă! du-te dracului de pasăre! (Privighetoarea cântă. Privighetoarea cântă. Privighetoarea cântă).

SEPSE: Trebuie să fac ceva să tacă. (Tace).

ULI: Dar cântă frumos Dece??

SEPSE: Fii și tu odată om cu voință. Încearcă și tu să vrei ceva! Un lucru de nimic Poftim încearcă!

ULI: Da! Bine. Pleacă, privighetoareo! Pleacă!

SEPSE: Nu așa, Uli, nu așa! Eu arunc cu o piatră iar tu fă un zgomot puternic ca de pușcă, ca de tun, ca o bombă, ca o bombă atomică, da da, ca o bombă atomică.

ULI: Nu ți-a făcut nimic, Sep!

SEPSE: Și voința! Unde ți-e voința! Hai odată!

ULI: Nu pot!

SEPSE: Încearcă!

ULI (bate odată din palme): Nu pot!

SEPSE: Hai, om de cârpă, încearcă-ți voința!

ULI (bate încă o dată din palme, murmură, Nu pot! (Se concentrează, se ridică pe vârfurile picioarelor și deschide odată brațele în aer ca într-o răspântie și se aude o explozie atomică care-l încremenește răstignit. Explozia se consumă și umbra de pasăre cu aripile desfășurate se coboară departe până în adânc. Sep nu mai aruncase cu piatra. Liniște. Toți tac. Se apropie Irma).

IRMA: Uli, Sep, ce-ați făcut?

ULI: Nu știu ... n-am vrut.

IRMA: Unde-i privighetoarea? N-o mai aud. (Toți tac). Cine a omorât-o?

SEPSE: N-a omorât nimeni nimic.

IRMA: Dar cine a omorât-o Uli, tu?

ULI: Nu, a lovit-o cu piatra.

SEPSE: Trebuia să plece. Eu am gonit-o.

IRMA: Dece-ai omorât-o, Sep? Cânta frumos, cânta foarte frumos!

SEPSE: Țiamspussălașimuierismeleânpacecândstaidevorbăcumineșiacumgataamterminat!

IRMA: Dece-ai omorât-o Sep? Dece-ai omorât-o?

SEPSE: N-am omorât-o! Am speriat-o ca să fugă. Lasămăânpaceamspussinumămaisupăra!

IRMA: Unde a zburat?

SEPSE: Nu știu. Șilasămăânpaceamspus!

IRMA: Unde-a zburat privighetoarea? (Irma se îndepărtează încet).

ULI: Ai mințit-o Sep?

SEPSE: E femeie și n-are ce să priceapă acum! E un suflet în plus și nu se ridică până la voință.

IRMA: Cred că o să mai vină. Cânta frumos.

ULI: Sep, da' totuși ai mințit-o?!

SEPSE: Dar câte mii de păsări, dintr-astea nu mor zilnic și nimeni nu-și mai bate capul cu ele.

IRMA: Venea în fiecare seară și cânta. (Se apropie de cei doi. Se uită la Uli). Ce-i cu tine?

ULI: Nimic, n-am nimic! (Irma se uită la Uli, se uită la Sep, iar la Uli. Sep, enervat se depărtează și-și aprinde o țigare cu greu). Irma, dar să nu-i spui acum lui Sep că ți-am spus. Privighetoarea a murit! Dar taci te rog din gură! (Irma intră și rămâne în casă. Amândoi tac un timp). Sep, tu o iubești pe Irma?

SEPSE: De unde până unde?

ULI: Când cineva iubește o femeie și face o faptă ca asta, ori minte ori fuge în lume.

SEPSE: Prostii. Ca întotdeauna prostii!

ULI: Bine Sep, dar tu nu iubești pe nimeni?

SEPSE: Trebuie să te învăț minte odată.

ULI: Nu, Sep, răspunde-mi la întrebare.

SEPSE: Ei da, și? Arată-mi un om care să spună: Eu am făcut asta cu mâinile mele prin jertfa mea?

ULI: Ție-ți place unul singur: acela pe care tu vrei să-l înlocuiești cu tine. Cum Sep, tu nu simți nimic plutind în aer? Un fel de năvală în sus, o năvală către lumină și frumos.

SEPSE: Ba da Uli, și încă multe altele. Îi simt pe toți oamenii buni, așa cum și sunt de altfel, cum și-au alăturat cu gingășie inimile și gândurile ca petalele unui trandafir viu să-și făurească o viață frumoasă în care totul să privească spre fericire și viitorul tuturor.

ULI: Ce-i cu tine, Sep?

SEPSE: Aștept cu nerăbdare clipa izbucnirii luminii în toate casele, în sufletul tuturor oamenilor.

ULI: Sep!

SEPSE: E frumos să-ți iubești semenii, părinții, soția, copiii, prietenii. Ce e mai gingaș decât o rază de soare aninată în părul bălai al unui copil de cinci ani?

ULI: Sep termină!

SEPSE: Ce e mai nemuritor ca un bătrân cu o chelie apostolică tremurând gelatinos când urcă în tramvai cerându-ți locul pe care i-l dai pentru simplul motiv că a trăit până la această vârstă uitată de dumnezeu?

ULI: Sep, termină îți spun!

SEPSE: Sau ce e mai minunat decât să scuipi o broască aproape uscată conștient că-i ajuți să-și facă respirația cutanată.

ULI: Sep! Nu-ți bate joc, Sep!

SEPSE: Ce simți tu, iubitorule de oameni, în fața unui apus de soare pe marginea lacului? (Uli tace). Eu, Sep, care-ți vorbește acum... Ce mai, astea le simți oricine ai fi, oricum ai fi: dacă ești țăran spui despre soare că e un lan copt, dacă ești miner spui că-i un bulgăre de aur viu, iar dacă scrii, le spui pe toate și ceva în plus. Impersonal, Uli, sentimente impersonale! Ești incapabil să faci ceva să te știe toată lumea. Nu te poți ridica peste toate astea.

ULI: Sep, te rog o singură dată ceva, înțelegi, o singură dată auzi, te rog foarte mult, să-nu-mă-calci în picioare (Sep tace; îl privește lung). M-ai călcat în picioare.

SEPSE: Ai mai spus asta până acum.

ULI: N-am să ți-o iert. Trebuia să nu vorbești; trebuia să nu-ți bați joc de mine... N-am să ți-o iert.

SEPSE: E gravă repetarea asta a ta.

ULI: Ți-ai bătut joc și de părinții tăi, și de prietenii tăi.

SEPSE: Ai mai spus asta până acum. (Tac amândoi. Un timp nu se privesc).

SEPSE: Tac amândoi.

ULI: Sepse întreabă:

SEPSE: Cât e ceasul? Uli răspunde:

ULI: Poate e șapte, și jumătate, poate e opt (pauză. Uli intră în casă. Tăcere. Irma spune: E foarte plăcut afară! Se uită amândoi pe fereastră. Intră Copilaș, către Sepse).

COPILAȘ: Te simți rău? Ar fi trebuit să te odihnești puțin.

SEPSE: Ce-ai acolo?

COPILAȘ: O chitară. Și ce faci când te simți rău?

SEPSE (dă din umeri moale și-și freacă fața cu mâinile puternic). Mă gândesc la ale mele.

COPILAȘ: Unde-i Irma? În casă?

SEPSE: În. Și Uli, de câtva timp.

COPILAȘ: Ar trebui să te odihnești.

SEPSE: Am omorât o pasăre.

COPILAȘ: Și dece ai omorât-o?

SEPSE: Așa am vrut atunci. A fost o faptă inutilă. Am vrut să văd dacă pot să fac ce vreau.

COPILAȘ: Și?

SEPSE: Atât!

COPILAȘ: Bine, dar dece ai omorât-o?

SEPSE: Nu știu dece și nici nu pot să dorm, asta e ... Mă gândesc la ale mele. Nu pot să fac nimic din ce vreau...

COPILAȘ: Ai slăbit.

SEPSE: N-am slăbit. Arăt minunat, sau cam așa ceva.

COPILAȘ: Ți se văd oasele feții. Te simți rău?

SEPSE: Nu. Sunt numai prea singur. Nici Uli nu e de acord cu mine.

COPILAȘ: Uli e un băiat simpatic.

SEPSE: Așa se zice. Dar are o idee fixă: oamenii, oamenii, oamenii.

COPILAȘ: Nu e chiar așa. Și tu ai o idee fixă atunci. Să faci ceva grandios.

SEPSE: Nu e o idee fixă, Copilaș.

COPILAȘ: Tu nu te gândești dece vrei asta și nici cum s-o faci.

SEPSE: Am suferit prea mult ca să mă mai joc în nisip. Copilaș, am suferit prea mult.

COPILAȘ: Fleacuri. (Își scoate chitara și o controlează atent și se așează pe bancă). N-ai suferit nimic.

SEPSE: Lasă tâmpeniile astea, Copilaș. Știi destule despre mine. Am plecat de la lucru pentru că oamenii erau goi pe dinăuntru.

COPILAȘ: Ai picioarele și mâinile întregi. Uită-te la ele. Ce-ai suferit mă rog!

SEPSE: Dar am ...

COPILAȘ: Iar începi? Potolește-te și așază-te puțin.

SEPSE: Bine, stau.

COPILAȘ: Ia o țigare; și să nu mai spui nimănui că ai suferit. N-ai murit încă, așa că...

SEPSE: Ei, lasă asta.

COPILAȘ: Cum vrei. (Câteva acorduri din „Grădina cu fauni”). La ce te gândești?

SEPSE: Cânți frumos să știi. Tu ai talent.

COPILAȘ: La ce te gândești când ești singur? La tine? La Irma?

SEPSE: Mă gândesc că dacă aș face ceva așa ca să știe toată lumea aș putea să ... aș face lucruri minunate.

COPILAȘ: Și la altceva? Mai serios? (Cântă iarăși).

SEPSE: Dar e foarte serios. Și tu te gândești la asta.

COPILAȘ (se oprește din cântat): Poate, dar nu ca tine (cântă iar).

SEPSE: Fiecare gândește cum vrea.

COPILAȘ: Spuneai că te simți singur.

SEPSE: Vreau să fac ceva să nu se mai simtă singur unul ca mine.

COPILAȘ: Și asta vrei s-o faci singur?

SEPSE: Să încerc .

COPILAȘ: N-ai să poți.

SEPSE: Fiindcă spui tu?

COPILAȘ: O să fie o epavă lucrul acela făcut de tine.

SEPSE: Sunt prea slab?

COPILAȘ: Și ... un om foarte curios.

SEPSE: Hai să facem împreună munca asta.

COPILAȘ: Te gândești și la Irma?

SEPSE: Hai să lucrăm amândoi, vrei?

COPILAȘ (cântă, neatent la ce spune Sepse) Ce zici?

SEPSE: Mi-e dor de cineva care să fie cu mine, să nu mă simt străin. Știi ce-i asta?

COPILAȘ: Ai vorbit strașnic acum. Ei i-ai spus?

SEPSE: Am vrut ... Am vrut să fie ea... (Copilaș cântă). Am scris și poezii, Copilaș. Să scriem amândoi o piesă de teatru. (Se ridică).

COPILAȘ: Despre ce?

SEPSE: O piesă în care un personaj să fie Bunătatea, altul Răutatea, altul Singurătatea... și să-i îmbrăcăm pe fiecare altfel; Bunătatea în alb, Răutatea în negru, Singurătatea în cenușiu, Oamenii în roșu și alb, să se cunoască cine sunt.

COPILAȘ: Și fiecare să fie așa cum este. Dar astea toate sunt în fiecare.

SEPSE: Să iubească și toți să fie iubiți, să se bucure de soare, de cerul curat, să nu fie nimeni singur, și să creadă fiecare în visul celuilalt.

COPILAȘ: Și privighetoarea?

SEPSE: Lasă-mă dracului în pace! Am vrut să fac singur totul.

COPILAȘ: Ești un tip grozav de antipatic, Sep, mă doare toată chestia asta.

SEPSE: De fapt nu am nevoie de tine, asta e, n-am nevoie. Și am să fac tot ce am de făcut, da, da, tot.

COPILAȘ: Ai să faci ce vrei tu dar nu ce trebuie.

SEPSE: Tot ce vreau eu trebuiește tuturor fiindcă vreau eu să trebuiască.

COPILAȘ: Parcă ești un copil. Sep. Dar copiii ca tine...

SEPSE: Ce voi face eu nu poate să facă nimeni! De ceilalți nu-mi pasă, numipasănumipasă!

COPILAȘ: Fii și tu o dată așa cum ești, o dată măcar! (Vin Irma și Uli). Bună seara!

IRMA: Bună seara!

ULI: Ai venit Copilaș?

COPILAȘ: Dece?

ULI: Sep te aștepta să vii de mult.

COPILAȘ: Mi-a spus.

SEPSE: Uli, ține-ți fleanca-n-am așteptat pe nimeni niciodată deloc, înțelegi? Dobitoc mai ești!!

COPILAȘ: Dece, Sep?

ULI: Adevărul este că noi nu știm ce vrem, câteodată...

91

SEPSE: Ce vrei să spui?

ULI: Că acest câteodată ... se nimerește cum nu se poate mai prost. Adică atunci când nimeni n-are nevoie de el.

SEPSE: Nu înțeleg ce vrei să spui.

ULI: Așa în general.

SEPSE: Mai precis!

ULI: Ai părăsit lucrul pentru că nu erai conducător, ci unul de „rând” ca atâția. Și pentru Ea... Știai, Irma?

IRMA: Eu voi pleca.

ULI: Dece?

IRMA: Sep a omorât privighetoarea. Eu o chemasem, adică n-o chemasem, dar atât am vrut să fie o vietate aici, că într-o zi a venit. Cânta în fiecare seară, rareori și dimineața.

ULI: Irma! Sep vrea ceva ca noi să fim așa cum vrem. Sep va face ceva, așa, ca să știe toată lumea, ceva frumos, sublim, Irma, ceva pentru noi, pentru toți, de aici, înțelegi??

IRMA: Nu înțeleg. Sep a omorât o privighetoare, a omorât ceva. Poate că într-o zi am să cânt și eu, sau poate și tu și atunci ...

ULI: Cum adică...

IRMA: Și atunci unul din noi, pentru că lui nu i-a plăcut sau, cine știe, nu-i place nici acum, celălalt... Unul din noi va fi pușca. (Uli o privește mult și lung). Eu nu zic că o să fie așa, dar unul din noi va face ceva să-l supere. Poate, va face, nu știu... (Apoi încet și clar). Eu trebuie să plec. (Face un gest ca de plecare dar rămâne tot pe locul ei).

ULI: Irma, Sep, adică și eu, avem nevoie de tine.

IRMA: Mâine e ultima mea zi de concediu.

ULI: Vezi Irma, o idee atât de mare, când cineva e copleșit de o idee mare are dreptul să greșească: mulți au murit nevinovați pentru o idee mare.

IRMA: Eu nu mai vreau să se întâmple asta niciodată...

ULI: Irma, dar tu n-ai nimic pentru Sep? Poate că Sep nu vrea să pleci.

IRMA: Tocmai de-asta plec.

ULI: Dar și eu aș vrea să rămâi. Eu vreau asta, nu Sep.

IRMA: Mai bine pleci și tu de-aici.

ULI: Da, dar Sep rămâne singur.. dacă Sep zice să rămâi neapărat...

IRMA: Nu știu, nu cred...

ULI: Totuși, poate rămâi...

IRMA: Sep e un nesuferit. Abia acum îmi dau seama.

ULI: Sep e un om ... aparte, poate chiar bun.

IRMA: N-am de unde să ghicesc asta. Ar trebui să arate cât de puțin ca să văd măcar o clipă. (Sep se întoarce către Uli. Se apropie și Copilaș).

SEPSE: Am atâta voință în mine.

ULI: La urma urmei ce vrei să faci, adică să facem?

SEPSE: Fac eu și pentru voi. Ai spus bine „Ce vreau să fac”!

ULI: Și eu care sunt în preajma ta n-am nimic bun de făcut decât să te ajut să omori o privighetoare?

COPILAȘ: Vrea să facă ceva așa ca și cum ai tăia rădăcinile unui copac dar nu ca să omori încă o pasăre... Cred că n-ai vrut asta...

ULI: Tu ai o lume a ta care ți-e străină și ție. Nu e prea mult?

SEPSE: Nu e nici o altă lume.

ULI: Numai că eu nu pot așa ceva.

SEPSE: Numai că eu vreau ceva. Asta e toată deosebirea...

ULI: Ceva de care să afle toată lumea?

SEPSE: Nu te mint din moment ce știi asta.

ULI: Ai înțeles ce vroiam să spun.

SEPSE: Numifoloseștenumăinteresează nuânțelegnimic.

ULI: Când ai să te afli într-o râpă o să te intereseze ce vor ceilalți.

SEPSE: Am să vă strig: Nu uitați că trebuie să facem ceva să ne știe toată lumea și voi o să mă scoateți din râpă.

ULI: Și dacă nu?

SEPSE: Faci o glumă proastă. N-o să gândească nimeni ca tine. Nici tu măcar.

COPILAȘ: Noi, pierdem timpul de pomană și tu vrei să-l câștigi și pe cel care vine. (Cântă mai departe). Da, da. (Cântec în surdină din instrument).

SEPSE: Lasă drăcia aia odată!

ULI: Oamenii își transpiră orele. Sunt grăbiți, nu-și văd capul de atâta muncă. Cred că oamenii din jurul nostru sunt mai aproape de ce vrei tu, cu toate că seamănă atât de mult unul cu altul... Sau poate că sunt și altfel de la o clipă la alta. N-ai de unde ști. Te uiți în aceeași oglindă.

SEPSE: Oamenii sunt mai mult triști și ridicoli decât oameni.

COPILAȘ: Și tu ești la fel pentru ei, poate nu-ți dai seama...

ULI: Să știi că ce spuneai tu înainte nu-i adevărat.

SEPSE: Am spus multe.

ULI: Cu raza de soare din părul copilului. Tu nu ți-ai bătut joc de copil, de soare ci de cei care vorbesc așa despre ele. Lucrurile astea trebuiesc ascunse bine de tot, ca să nu le calce în picioare oameni ca tine.

COPILAȘ: Sep! Sep! Sep, cine crezi că te va judeca pe tine?

SEPSE: Eu!

COPILAȘ: Tu te-ai umplut de tine și uiți că tu semeni cu ceilalți, și nu ceilalți cu tine. Eu nu pot să te judec pentru că semănăm puțin și atunci nu mă pot condamna singur. Dar altcineva, o va face!

ULI: Și tu Irma?

IRMA: Eu am să plec, am spus. (Uli se uită către Sep. Sep răspunde repede)

SEPSE: Poatesăpleceundevreamumăinteresează.

ULI: Dacă cineva, o femeie te părăsește iar tu ți-alungi prietenii...

SEPSE: Ce vrei?

ULI: Să-i vorbești mai frumos, atât!

SEPSE: Dece? Pentrucă e la fel de încuiată ca tine?

ULI: Nu vorbi așa... Tu ești cel mai slab...

SEPSE (continuă furios): Fiindcă nu aveți pic de voință în voi?

ULI: Tu ai omorât o privighetoare, și va trebui să mo... (Copilaș se apropie repede de Sep).

COPILAȘ: Te faci vinovat față de ei, Sep. Nu trebuie să vorbești așa. Toți oamenii seamănă între ei prin ceva, fie și prin vis, sau în dragoste. Te condamni la însingurare, să știi...

SEPSE (foarte furios se apropie de Copilaș). Iar tu ești cel care mă pălmuiește acum pentrucă n-ai apucat să fi spus tu tot ce am spus eu. Ai văzut cum ești tu și îl preferi pe celălalt! Pleacă, imediat, și tu!! N-am nevoie de voi, plecați!

ULI (tensional): Sep, iartă-mă! (Dându-se înapoi).

SEPSE: N-am nevoie de nimic!

ULI: Te rog mult. Să mă ierți. Poate am greșit și eu cu ceva, n-am vrut asta niciodată. E ceva groaznic. M-ai călcat în picioare. Am crezut că o să fim împreună. Dar tu-nu-vrei-Sep. Te rog crede-mă tu nu vrei. N-ai-vrut-niciodată-Ți-ai-bătut-joc-de-noi (Uli, Irma, Copilaș, se retrag din scenă, încet, foarte încet).

SEPSE (Strigă): Uli! Copilaș! Uli! Copilaș! Irma!

(Sep rămâne singur, umbra aceleiași păsări uriașe, cu aripile desfăcute se coboară în cădere înceată asupra lui Sep).

CORTINA