Michel de Ghelderode la Teatrul Foarte Mic
Teatrul, 1983, nr. 1, p. 107–107 Referință de catalog
Sursa, cum stă pe scanul din volum: revistă neidentificată pe scan (probabil «Teatrul»), 1983, p. 107. Publicația și numărul vin din fișa dosarului.
Expoziții
Volumul păstrează figura scanată din revistă. ↗ Numărul întreg, la bibliotecă ◂ Fișa, la Criticul de teatru
Cu prilejul împlinirii a două deceniisursa de la stingerea din viață a dramaturgului belgian Michel de Ghelderodeglosar, la Teatrul Foarte Micglosar a avut loc un colocviu dedicat operei acestuia. Desigur, obiectivul principal al unor asemenea manifestări este mai buna cunoaștere a creației spirituale și artistice, între popoare și culturi; există însă și un obiectiv implicit: detectarea oricărei empatii a oamenilor de artă din arii culturale diferite față de creația scriitorului sau a artistului respectiv.
Pentru a se face cunoscute și înțelese în lume, modul de a gândi și modalitatea de exprimare a unui creator pretind, din partea culturii căreia îi aparține, aplicarea unei strategii nuanțate și eficiente; simpla difuzare a operei este insuficientă; fiecare creație artistică, în ansamblul ei, provoacă apariția unei „familii” de spirite înrudite structural și afectiv cu scriitorul, cu artistul. Prin aceste spirite, care se descoperă și se regăsesc în universul particular al operei, ea, opera, se infuzează în alte culturi și se adecvează cerințelor noului spațiu spiritual. (Acest fenomen este cunoscut sub numele de aculturațieglosartrad..) Garantul perenității operei lui Ghelderode pe meridiane îndepărtate îl constituie tocmai acei oameni care își descoperă afinități electivetrad., care sunt atrași și fascinați de creația acestui dramaturg. Dinu Cernescuglosar a fost primul regizor românsursa care a montat două dintre piesele lui Ghelderode, Escurial și Cristofor Columb; regizorul Gheorghe Jorasursa a montat o altă piesă — Hop, signor; iar studentul de la I.A.T.C.glosar Alexandru Darie își va da examenulsursa cu Magia roșie.
La activitatea acestora se adaugă cea a poetei Ana Blandianasursa, care a tălmăcit în românește un volum de povestiri, și cea a Sandei Diaconescusursa, neobosita traducătoare a operei dramatice ghelderodeene.
Colocviul de la Teatrul Foarte Mic i-a reunit pe acești cunoscători și propagatori ai operei lui Ghelderode.
În prezența doamnei și domnului Yves Vercauteren, ambasadorul Belgieisursa la București, domnișoara Françoise de Moffard, consilier în Ministerul Culturii din Belgia, și regizorul Jean-Paul Humpers, directorul artistic al companiei „Michel de Ghelderode”, au deschis lucrările colocviului, conduse apoi de regizorul Dinu Cernescu. Comentariile exegetice, prezentarea operei lui Ghelderode au fost însoțite de proiecția unui film documentar dedicat dramaturgului și operei sale.
Colocviul a fost urmat de vernisajul expoziției „Michel de Ghelderode sau comedia aparențelor”. Directorul Teatrului Micglosar, scriitorul Dinu Sărarusursa, și domnul Yves Vercauteren au vorbit despre scopul și semnificația acestei manifestări culturale. Au fost prezenți membri ai corpului diplomatic, un numeros public.
În ciuda micilor sale dimensiuni, expoziția este impresionantă: panotarea afișelor de spectacole, a caietelor-program, a celor câteva obiecte de recuzităglosar teatrală tipic ghelderodeană a fost făcută pe o structură de grilaje verticale de metal lustruit — un adevărat labirint de cuști, de colivii, în care se aflau închise și câteva marioneteglosar. Iată un extrem de elocvent mod de a exprima contrastul dintre plăcerea claustrării — atât de consecvent cultivată de Ghelderode — și furtuna de coșmaruri și obsesii care bântuie în opera sa: perimetrul în care se închidea dramaturgul în timpul vieții nu putea pune stavilă convulsiilor imaginate de către scriitor ca aparținând lumii de care se izolase.
Straniul imaginilor la care au recurs graficienii din atâtea țări ale lumii pentru a exprima teatrul lui Ghelderode constituie emblemaglosar dramaturgiei sale.
Expoziția este impresionantă și prin abundența edițiilor din opera acestui scriitor. De o ținută grafică admirabilă și de invidiat, fiecare dintre acestea este o lucrare de artă. Expoziția însăși este „prefațată” de un volum biobibliografic și de o mapă cu un disc pe care e imprimată vocea dramaturgului.
Amploarea și eleganța prezentării creației lui Ghelderode sunt elocvente pentru prețuirea de care se bucură scriitorul în țara sa.
Paul CORNEL CHITIC
Notele ediției
sursa Cronică publicată în 1983 (după numele fișierului), probabil în revista «Teatrul», rubrica «Expoziții». Michel de Ghelderode (Adhémar Martens; 3 aprilie 1898, Ixelles – 1 aprilie 1962, Bruxelles) — dramaturg belgian de limbă franceză, autorul unui teatru grotesc și macabru, de inspirație flamandă și medievală. Teatrul Foarte Mic din București era condus atunci, împreună cu Teatrul Mic, de Dinu Săraru.
sursa Dinu Cernescu (18 octombrie 1935, București – 7 ianuarie 2024, București) — regizor, legat mai ales de Teatrul Nottara; a montat Viziuni flamande («Cristofor Columb» și «Escurial»), Teatrul Nottara, premiera 31 ianuarie 1968, cu Ștefan Iordache și Ștefan Radof, decor Mihai Mădescu — prima montare Ghelderode din România (după dmtr.ro). Michel de Ghelderode, Escurial (scrisă în 1927, premiera la Bruxelles, 1929); Christophe Colomb (1927, premiera la Paris, 1929).
sursa Alexandru Darie (14 iunie 1959, București – 18 septembrie 2019, București) — regizor, mai târziu director al Teatrului Bulandra; a montat Michel de Ghelderode, Magie rouge («Magie roșie», 1931) ca examen de regie la I.A.T.C., în aprilie 1983, scenografia Maria Miu; cronica Magdalenei Boiangiu, „Promoția ’83: «Magie roșie»”, în Teatrul, nr. 7–8/1983 (după dmtr.ro).
sursa Gheorghe Jora — regizor; spectacolul cu Michel de Ghelderode, Hop, Signor! (1935) n-am putut să-l verific (teatrul, anul).
trad. „afinități elective” (germ. Wahlverwandtschaften) — expresie din chimia secolului al XVIII-lea, consacrată de romanul lui Goethe Afinitățile elective (1809): atracția dintre firi înrudite.
trad. „aculturație” (engl. acculturation) — procesul prin care o cultură preia și asimilează elemente dintr-alta, prin contact prelungit.
Glosar — aculturație: Preluarea și asimilarea elementelor unei culturi de către alta, prin contact (în «Michel de Ghelderode la Teatrul Foarte Mic»). → glosar: aculturație
sursa Ana Blandiana (Otilia Valeria Coman, n. 1942) — poetă și eseistă. Volumul ei de traduceri din povestirile lui Ghelderode n-am putut să-l verific la izvor.
sursa Sanda Diaconescu — traducătoarea teatrului lui Ghelderode în românește (după dmtr.ro, între altele Pantagleize, jucat la TVR în 1990); anii de viață nu i-am verificat.
sursa Ambasadorul Belgiei, consiliera Ministerului Culturii din Belgia (numele tipărit «Françoise de Moffard») și regizorul Jean-Paul Humpers — date pe care nu le-am putut verifica la izvor.
sursa Dinu Săraru (30 ianuarie 1932, Slătioara – 2 martie 2024, București) — prozator și publicist, director al Teatrului Mic și al Teatrului Foarte Mic (1977–1990).
glosar Michel de Ghelderode — Michel de Ghelderode (1898–1962) — dramaturg belgian de limbă franceză, al grotescului și al macabrului flamand (în «Michel de Ghelderode la Teatrul Foarte Mic»).
glosar teatrul de animație — Denumirea generică, curentă din anii ’70–’80, pentru teatrul de păpuși, de marionete, de obiecte și de umbre, în care personajele sunt obiecte însuflețite („animate”) de mânuitori — ascunși sub paravan, îmbrăcați în negru sau în halat cu cagulă, ori la vedere. În București, scena lui principală e Teatrul „Țăndărică”; autorul îi consacră cronici (Nică fără frică, Muzicanții din Bremen, Amnarul, Surâsul Hiroshimei), interviuri (cu Dan Frățiciu) și relatări de la galele și festivalurile genului (în «Nică fără frică», «Muzicanții din Bremen», «Amnarul», «Surâsul Hiroshimei după poemul lui Eugen Jebeleanu», «5 minute de adevăr cu Dan Frățiciu», «Conștiința profesională în prim-plan» și «O tradiție care obligă»).
În grupajul din 1986 cu scenografii Irina Borovski, Mioara Buescu și Mircea Nicolau, autorul pune întrebările care îl preocupă: există „deosebiri, distincții drastice” între scenografia teatrului de animație și cea a „teatrului de scândură”? Răspunsurile — „în teatrul de animație, scenografia este personaj”, „personajele sunt materiale animate”, iar unui obiect-personaj „îi sunt prescrise, din însăși conceperea lui, un număr dat de mișcări, gesturi, stări” — pregătesc teoria lui din anul următor (în «Dialog cu... Irina Borovski, Mioara Buescu, Mircea Nicolau»).
Eseul «... Scenografiei» (1987) o formulează: personajele pot și trebuie să fie obiecte „numai dacă și atunci când ceea ce se realizează prin ele nu poate fi realizat pe scenă de actorul-personaj; așadar, teatrul de animație există pentru că tărâmul său se află dincolo de granița posibilului în teatrul cu actori”; dincolo de ea se află „imaginabilul, fantasticul, metamorfoza”, cele trei „privilegii” ale genului (în «... Scenografiei»). Copilul e fascinat de el pentru că în joaca lui obișnuiește să dea obiectelor „suflet” și împotrivire; teatrul de animație îi satisface dorința și îi oferă „un model de exercitare a autorității”, „dimpreună cu sensul moral al acesteia” (în «... Scenografiei»).
De aici rolul „copleșitor” al scenografiei: „oricât de virtuoz ar fi artistul mânuitor, personajul rămâne, totuși, un obiect scenografic”; în bunele spectacole, scenografia e „un personaj unic ce se dedublează”, un „biotop” suficient sieși; regia are față de ea „rol inițiatic”, mânuirii îi revine „meritul desăvârșitei destăinuiri” (în «... Scenografiei»). Și totuși „acest teatru nu e doar pentru copii”: relația dintre om și obiect, cuplul mânuitor–păpușă, „e capabil să frisoneze publicul”, iar întrebări ca „fetișism, reificare, mitul mașinii androgine” nu pot intra în teatru „decât pe scunda ușă a spectacolului de animație” (în «... Scenografiei»). Vezi și obiect real, obiect-personaj, mânuitor.
glosar aculturație — Preluarea și asimilarea elementelor unei culturi de către alta, prin contact (în «Michel de Ghelderode la Teatrul Foarte Mic»).
glosar Dinu Cernescu — Dinu Cernescu (1935–2024) — regizor; în Hamlet (Teatrul „Nottara”), cu decorul lui Helmut Stürmer, prințul e „unealta lui Fortinbras” (în «Decorul pentru „Hamlet” în spectacolul lui Dinu Cernescu»).
glosar I.A.T.C. — Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București — școala superioară de teatru și film (azi U.N.A.T.C.) (în «Un teatru al prezentului continuu», «Michel de Ghelderode la Teatrul Foarte Mic», «Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind», «Melodie varșoviană», «Uite-l, nu e!» și «Zilele dramaturgiei românești»).
glosar teatru istoric — Drama istorică — piesa cu subiect din trecutul unui popor — a fost, de la Shakespeare și de la romantici, un gen major; în România anilor ’70–’80 ea era încurajată oficial, în spiritul cultului trecutului național. Eseul «Decorul teatrului istoric: imaginară înfățișare a unui alt viitor» (1988, rubrica «Cronica scenografică») o privește cu scepticism (în «Decorul teatrului istoric: imaginară înfățișare a unui alt viitor»).
„Acesta este rostul, deja clasicizat, al piesei de teatru istoric: TRECUTUL SĂ CONDAMNE ȘI SĂ CORIJEZE PREZENTUL.” Piesa care vrea să arate că ideile de azi sunt „bătrâne cât veacurile” nu face decât să îndulcească pesimismul romanticilor: dacă năzuințele au rămas aceleași, „trecerea prin Istorie nu a însemnat nici un câștig”. De aceea teatrul istoric „oscilează între romantismul paseist și milenarism”; varianta lui „post-romantică”, „instaurată definitiv de Shakespeare”, e „teatrul istoric aluziv”, prilej „de a spune adevăruri printre ori cu ocazia frazelor și ideilor despre trecut” (în «Decorul teatrului istoric: imaginară înfățișare a unui alt viitor»).
În orice variantă, „trecutul nu este obiect de interes în sine”: „ÎN ORICE SPECTACOL DE TEATRU ISTORIC [...] E INUTIL SĂ CREDEM CĂ PE SCENĂ APAR ALTCEVA DECÂT SEMNE, SIMBOLURI, CARE sunt ALE NOASTRE, DAR AU FOST DISCRET ÎMPRUMUTATE EPOCII ȘI PERSONAJELOR SALE”; în scenografia oricărei montări se pot separa elementele „de fațadă” ale epocii de cele „cu semnificație curentă”, iar un spectacol istoric „nu poate fi judecat și apreciat cu albumele de arheologie, cu hagiografiile în mână” (în «Decorul teatrului istoric: imaginară înfățișare a unui alt viitor»).
Autorul se întreabă dacă nu cumva captivante sunt spectacolele care conțin în scenografie și în concepția regizorală „nuclee mitogene”, capabile să proiecteze imaginea trecutului „în imaginara înfățișare a unui alt viitor decât cel previzibil”; trecutul „nu este decât Dublul nostru”. Ideea prelungește analizele din anii ’70, unde decorul lui Danton „nu reînvie un eveniment istoric” (în «Decorul la „Danton”»), iar scenograful realizează material reprezentări „a asocierilor de idei despre o epocă (în cadrul teatrului «istoric»)” (în «Cele trei spații ale scenei (I)»).
glosar recuzită — Obiectele mânuite de actori. La Hamlet, „spada, mantia, coroana, punga de bani, sunt recuzită”, spre deosebire de obiectele scenografice (în «Decorul pentru „Hamlet” în spectacolul lui Dinu Cernescu»); la Dan Nemțeanu, recuzita „civilă” devine ea însăși decor, „jalon al imaginarului” (în «Obiectele — multiplu al realului (I). Dan Nemțeanu: două decoruri»).
glosar marionete — Marioneta — păpușă de teatru articulată, mișcată de sus prin fire prinse de o cruce de mânuire (spre deosebire de păpușa mânuită de jos, pe mână sau pe tijă); prin extensie, orice păpușă de teatru. La Volpone, marionetele sunt „simulacrele prezenței umane” (în «O scenografie fabulatorie: „Volpone” la Teatrul de Comedie»).
glosar emblemă — Figura convențională care leagă o imagine de un sens; la decorul lui Dan Nemțeanu pentru O noapte furtunoasă, alăturarea dintre personaj și obiect produce o „emblemare socială și nu de una «administrativă»”, „șarjată, brutală, defăimătoare”, ca la Bruegel (în «Obiectele — multiplu al realului (I). Dan Nemțeanu: două decoruri»); la Danton, „accesoriile emblematice” fixează epoca printr-o „notificare emblematică” (în «Decorul la „Danton”»).