Despre Paul Cornel Chitic (1966–2007)
Dramaturgi români contemporani de la A la Z — Paul Cornel Chitic
Teatrul, 1985, nr. 3, p. 91–94; PDF 93–96 Identificat în PDF
Sursa, cum stă pe scanul din volum: Adriana Popescu — publicație neidentificată pe scan, 1985, p. 91–94. Publicația și numărul vin din fișa dosarului.
de ADRIANA POPESCU
Volumul păstrează figura scanată din revistă. ▣ Paginile din revistă (PDF) ◂ Fișa, la Criticii despre el
I. Dramaturg, critic de artă, prozator.sursa
S-a născut la 17 martie 1944 în București. Absolvent al Liceului de arte plastice din București (în 1962). Urmează cursurile Facultății de filozofie ale Universității din București. După terminarea facultății, în 1971, redactor la revista „Amfiteatruglosar”, apoi la „Revista muzeelor și monumentelor”sursa, și, din 1983, la revista „Teatrul”glosar.
Publică cronici plastice și dramatice în diverse publicații de specialitate. Eseurile despre arta scenografieiglosar românești vor fi reunite ulterior în volumul „Teatrul obiectelorglosar”, Iașisursa, Editura „Junimea”, 1982.
Debut în literatură, în 1965, în „Amfiteatru”, cu proză.
Debutul dramaturgic în 1966, cu piesa într-un actglosar Să te știe toată lumeaglosar publicată în revista „Amfiteatru” nr. 6/1966sursa. Debutează pe scenă un an mai târziu, cu piesa Restaurarea hainelor Sfântului Augustinglosar, la sala „Studio 172glosar” a Teatrului „Matei Milloglosar”sursa din Timișoara.
În 1967 e distins cu premiul pentru dramaturgie al revistei „Amfiteatru”.
În 1972 obține Premiul pentru dramaturgie al Asociației scriitorilor din Bucureștiglosar pentru piesa Drumul încrederiiglosar, reprezentată la Iași.
Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilorglosar pentru piesa Schimbarea la fațăglosar îi este decernat în 1978.
În 1982 obține din nou Premiul pentru dramaturgie al Asociației scriitorilor din București, pentru volumul de teatru Mârâialaglosar.
II. LUCRĂRI DRAMATICE REPREZENTATIVE
1967, — RESTAURAREA HAINELOR SFÂNTULUI AUGUSTIN.
Teatrul „Matei Millo” din Timișoara, sala „Studio 172”. Regia: Iannis Veakissursa. Scenografia: Elena Pătrășcanu-Veakisglosar. Cu: Florina Tudor Cercel, Elena Ioan, Daniel Petrescu, Dumitru Dobrin și alții.
„Ceea ce se încearcă aici e o operație de demitizare, de demascare a ipocriziei care maculează și degradează durerea și fiorul sacru al cultului eroilor, transformându-l în instituție muzeistică, în obiectul unui cult formal, lipsit de sinceritate și atașare” (Traian Liviu Birăescusursa — „Cronica”, 23 decembrie 1967).
Alte opinii: Manase Radnev — „Informația Bucureștiului”, 16 decembrie 1967; Monica Săvulescu — „România liberă”, 17 decembrie 1967.
1969, septembriesursa — CRONICA PERSONALĂ A LUI LAONICglosar, piesă aproape istoricăglosar.
Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Scenografia: Mihai Mădescuglosar. Cu: Constantin Cojocaru, Mitică Popescu, Alexandru Lazăr, Boris Petroff, Eugenia Balaure, Valentin Uritescu, Corneliu Dan Borcia și alții.
În stagiunea 1977—1978 piesa se joacă, sub titlul ÎNTORS DIN SINGURĂTATE, la Teatrul „Ion Vasilescu” din București, în regia Olimpiei Arghirsursa.
„De data aceasta P. C. Chitic (...) încearcă să discute în termenii convenției istorice — o dramă a puterii: tentația absolutului, a exercițiului absolut al puterii (făcut în numele dreptății și intransigenței). (...) Chitic a scris o piesă dură și lipsită de retorism. Personajele sale sunt violente,
92damnate, rareori obișnuite. Dar piesa nu este fără cusur: căci dacă morala, semnificațiile dramei sunt clare, dezvoltate — am spune — programatic, în schimb tehnica dramatică, scriitura, este uneori încâlcită și cu meandre inutile”. (Dinu Kivuglosarsursa — „Contemporanulglosar”, 7 noiembrie 1969).
„Chitic, scriitor cu totul al timpului său, al epocii contemporane, pornește dinăuntru, de la dezvăluirea resortului social și politic, urmărind drama pe care aceasta o provoacă în conștiința eroului, dramă cu atât mai chinuitoare cu cât conștiința devine mai profundă, dictând o misiune istorică, întotdeauna nouă, grea, eroică, jertfelnică. O asemenea nouă cale nu e făcută să ducă la «umanizarea» eroului (...), ci la relevarea unui adevăr moral și psihologic, plauzibil în contextul momentului istoric și social respectiv, și, pe cât se poate, apt să dea o însuflețire autentică portretului pe care-l sugerează documentele, și pe care l-au omologat memoria colectivă, succesiunea veacurilor și «legenda». Și orice frământare vie, orice dramă morală, «umanizează», firește. (...) El (Chitic — n.n.) a deschis drumul spre acest personaj enigmatic, spectaculos, abisal. (...) Vlad Țepeșglosar sau tragedia dreptății, iată cum s-ar fi putut numi piesa lui Chitic. E în desfășurarea dramei morale a acestui erou o tensiune, o violență, o furtună psihologică și morală, care constituie marea reușită a lui Chitic.” (Radu Popescu — „România liberă”, 3 martie 1978).
Alte opinii: A. Băleanu — „România liberă”, 5 septembrie 1969; M. Bujeniță — „România literarăglosar”, 25 septembrie 1969; Ioana Popescuglosar — „Amfiteatru”, 10/1969; A. M. Pop — „Astra”, 10/1969; Victor Parhon — „Scânteia tineretuluiglosar”, 12 noiembrie 1969; G. Genoiu — „Tribuna”, 4 decembrie 1969; Traian Șelmaru — „Informația Bucureștiului”, 15 decembrie 1969; Radu Albala — „Teatrul”, 12/1969; Ioan Lazăr — „România literară”, 19 ianuarie 1978; Valentin Dumitrescu — „Luceafărul”, 21 ianuarie 1978; Nelu Ionescu — „Flacăraglosar”, 2 februarie 1978; Mircea Ghițulescuglosar — „Tribuna”, 4 mai 1978.
În volum: Romulus Diaconescuglosar — „Dramaturgi români contemporani”, Editura „Scrisul românesc”, Craiova, 1983, p. 292.
1971, 30 martiesursa — DRUMUL ÎNCREDERII (Menționată și sub titlul „MARELE DRUM AL ÎNCREDERII”).
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Regia: Cătălina Buzoianuglosar. Scenografia: George Doroșenco. Cu: Violeta Popescu, Papil Panduru, Domnița Mărculescu, Dionisie Vitcu și alții.
„Meritul poemului lui P. C. Chitic este acela de a se fi definit cu hotărâre drept text de spectacol, drept material teatral adaptabil scenei și viziunii regizorale” (Monica Săvulescu — „România liberă”, 24 aprilie 1971).
„Spectacol încercând, cu farmec juvenil, o simbioză între vechi rituale chtonice și modalități moderne de teatru al străzii, alegorizând stări de spirit, afișând idealul politic și narând, în metafore, câteodată strălucite, drumul spre ideal (ulterior, scenariul a fost premiat de Uniunea Scriitorilor)” (Valentin Silvestruglosarsursa — „Caligrafii pe cortină”, Editura „Eminescu”glosar, București, 1974, p. 76).
Alte opinii: T. Viorica — „Scânteia tineretului”, 23 aprilie 1971; Iuliana Pop — „Tribuna”, 13 mai 1971.
1981, 19 martie — MÂRÂIALA.
Teatrul Foarte Micglosar din București. Regia: Cristian Hadjiculeaglosar. Decorurileglosar: Vittorio Holtierglosarsursa; costumele: Anca Pâslaru. Cu: Dinu Manolacheglosar, Gh. Visuglosar, Jean Lorin Florescu, Doina Tamaș, Rodica Negrea, Vistrian Roman, Sorin Medeleni, Liana Ceterchi, Marian Râlea și studenții la I.A.T.C.glosar Radu Duda, Dan Bădărău, Mihai Verbițchi, Bogdan Gheorghiu.
Piesa s-a mai jucat la Teatrul de Stat din Sibiu și la Teatrul de Nord din Satu Mare.
„Împotriva unor asemenea ipostaze de alienare socială care se manifestă prin «mârâială» și nu prin atitudine se ridică conștiința politică a lui P. C. Chitic și a eroului său Samuil Mușaglosar. Și împotriva cuvintelor «dresate» să se dea peste cap voinicește, mimând avântul și abnegația, dar mascând în fond lâncezeala și conformismul faptelor. Aduse între oglinzile paralele ale procedeului numit «teatru în teatru», avatarurile lui Samuil Mușa sunt redate în interpretarea unei brigăzi artistice de agitațieglosar și «scuturate» în acest ping-pong dintre realitate și aparență, cuvintele disimulate își pierd falsa aureolă revoluționară, redevenind ceea ce sunt — monezi curente ale rapacității, bârfelii și delațiunii. (...) Lupta pentru calitatea conștiinței — iată esența pledoariei lui P. C. Chitic” (Victor Ernest Mașeksursa — din caietul-programglosar al spectacolului de la Teatrul
93Foarte Mic).
„Incontestabil, textul dramatic al lui P. C. Chitic este dintre cele mai sigure, mai educative și mai eficiente din câte dispunem astăzi pentru scena teatrului politic” (Valentin Tașcusursa — „Steaua”, 5/1981).
Alte opinii: Aurel Bădescu — „Contemporanul”, 3 aprilie 1981; Margareta Bărbuță — „Informația Bucureștiului”, 8 aprilie 1981; Valentin Silvestru — „România literară”, 10 aprilie 1981; Irina Coroiu — „Luceafărul”, 25 aprilie 1981; Radu Popescu — „România liberă”, 6 mai 1981; Miruna Ionescuglosar — „Scânteia tineretului”, 5 iunie 1981; Adrian Dohotaruglosar — „Flacăra”, 19 iunie 1981; Dumitru Dinulescu — „România liberă”, 6 octombrie 1981.
În volum: Constantin Cubleșanglosar — „Teatrul — între civic și etic”, Editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 1983, p. 176.
1982, 26 iuliesursa — EUROPA, APORT, VIU SAU MORTglosar! — comedie politicăglosar în cinci acte.
Teatrul Dramatic „Victor Ion Popaglosar” din Bârlad. Regia: Matei Varodi. Decorul: Mircea Tofan; costumele: Adriana Raicu Petre. Cu: Constantin Petrican, Marcel Anghel, Gabriel Constantinescu, Adi Carauleanu, Florin Predună, Vasile Mureșan, Elena Petrican, Marina Banu, Vali Mihalache, Virgil Leahu, Lili Popa Alexiu.
„...o teribilă comedie politică ilustrând ineficiența unui colosal aparat polițienesc pus în mișcare pentru suprimarea ideilor pașoptiste...; ideile pașoptiste capătă, prin înfățișarea generalei mobilizări a «imperialilor» de pretutindeni, statutul unei veritabile forțe, imposibil de oprit, controlat, suprimat (așa explicându-se, de pildă, absența fizică din piesă a revoluționarilor). (Mircea Iorgulescuglosarsursa — „Teatrul” nr. 2/1980, articol reluat în capitolul „Teatrul participării” din volumul „Critică și angajare”, Editura „Eminescu”, București, 1981, p. 172—174).
„Piesa are tonul unei grozave comedii politice, datorită lipsei de eficiență cu care acționează un fabulos aparat polițienesc pentru radierea ideilor pașoptiste. Ciudat, revoluționarii lipsesc din piesă, dar ideile lor capătă o teribilă forță tocmai prin felul în care este ilustrată mobilizarea imperialilor de pretutindeni”. (Romulus Diaconescusursa — „Dramaturgi români contemporani”, Editura „Scrisul românesc”, Craiova, 1983, p. 292—294).
„Figura centrală a piesei este Metternichglosar și ea încearcă o viziune dialectică-istorică asupra ideii de putere, când asupra înțelegerii sale filozofico-politice se exercită sensul grozav al imperativului revoluționar. Comentariul dramatic are aici ceva din dialogurile filozofice, fiind și plin de savoare, dar și otrăvit de un limbaj ce insinuează cu cinism trivialul”. (Constantin Cubleșan — vol. cit., p. 176—180).
„Arhitectura ei este aproape aleatorie, asumându-și libertăți de construcție ce desfid regulile tradiționale. Scriitura versificată — într-o intonație prozodică ce amintește de cea maiakovskiană — nu simplifică, nici ea, sarcina lectorului (sau a interpretului), căci nu o dată rigorile de rimă impun forțarea topicii normale. (...) Este, în fond, această scriere, o parabolă despre neputință. Neputința, ineficacitatea unui uriaș aparat de represiune (este vorba de sistemul polițienesc habsburgic), incapabil nu numai să izoleze și să anihileze un om, o idee revoluționară (Bălcescuglosar), dar incapabil — și aici intervin ridicolul și absurdul situației — să-i sesizeze importanța reală, ca și dimensiunile primejdiei pe care o reprezintă.” (Dinu Kivu — „Teatrul”, 4/1983).
Alte opinii: Th. Pracsiu — „Cronica”, 29/1982; Stelian Vasilescu — „Ateneu”, 12/1983.
III. LUCRĂRI DRAMATICE PUBLICATE
• Să te știe toată lumea — piesă într-un act — „Amfiteatru”, 6/1966.
• Încununare fără fanfara orașului — piesă într-un act — „Amfiteatru”, 1/1967.
• Bunicul și Artre cu litere de platinăglosar — farsă tragicăglosar în două părți — „Amfiteatru”, 1/1968sursa.
• Cronica personală a lui Laonic — piesă aproape istorică — București, A.T.M.glosar, 1968.
• Mă-ntreb, dar cine îmi răspunde? — în „Teatrul de hârtie” al revistei „Argeș”sursa — 1/1970.
• Pantha Reisursa — pantomimăglosar — „România literară”, 14 mai 1970.
• Podul de nisip — fragment — „Tribuna”, 13 aprilie 1972.
• Suntem și rămânemglosar — piesă în opt părți (fragmente) — „Teatrul”, 6/1975 și „România literară”, 14 octombrie 1976.
• Schimbarea la față — „Teatrul”, 2/1978.
• Europa, aport, viu sau mort! — fragment din actul II — „România literară”, 7 iunie 1979, fragment din actul
94III — „Vatra”, 8/1979; piesa integrală — „Teatrul”, 9/1979.
• Liniște de sărbătoriglosar — fragment din partea a II-a — „Tribuna”, 5/1979.
În volum:
• TEATRU. Editura „Cartea româneascăglosar”, București, 1971.sursa<br/>Cuprinde: Restaurarea hainelor Sfântului Augustin; Bunicul și Artre cu litere de platină; Pantha Rei.
• MÂRÂIALA. Teatru. — Editura „Cartea românească”, București, 1982.<br/>Cuprinde: Schimbarea la față, piesă în patru părți; Europa, aport, viu sau mort!, comedie politică în cinci acte; Mârâiala — deturnare de la o ședință înscenată într-un prolog și cinci acte și dedicată, dintre cei de față, numai celor ce sunt de bună credință pe viață; Postfață sau Liniște de sărbători! — dramă tipică în două părți și epilog.
Opinii critice despre volumele de teatru ale lui Paul Cornel Chitic:
„Titlurile pieselor lui Paul Cornel Chitic — Restaurarea hainelor Sfântului Augustin, Bunicul și Artre cu litere de platină — constituie un prim indiciu al înclinației acestui tânăr și talentat dramaturg spre enigmaticul vag aluziv. Titlul e o emblemă, nu o expresie rezumativă. Tot astfel, discursul dramatic nu va avea o valoare similară cu aceea a vorbirii curente, ci se va desfășura într-un spațiu și conform unor canoane strict teatrale. Căci teatrul, conform formulei la care aderă Chitic, nu e în nici un caz spectaculum mundiglosartrad., o imagine a lumii, încă o dată lumea, ci e univers creat, joc prim”. (Nicolae Balotăsursa — „România literară”, 8 aprilie 1981).
„P. C. Chitic urmărește, în aceste prime piese, degradarea unor concepte, teatrul lui, de factură intelectuală și problematizantă, prelungind, în fond, sub alte înfățișări, linia atât de greu acceptată la noi a dramaturgiei «de idei». Acțiunea și personajele, întreaga desfășurare dramaturgică exprimă o vocație demonstrativă, dincolo de concretul intrigii și al replicilor se află o bine articulată construcție ideologică. O anume artificialitate a acestor lucrări provine tocmai din existența unei vizibile demarcații între cele două planuri.” (Mircea Iorgulescu — vol. cit.).
IV. OPINII CRITICE (selectiv)
„Paul Cornel Chitic este unul dintre cei care au ambiția și capacitatea să contribuie în domeniul său la naștere de începuturi. Mă-ntreb, dar cine îmi răspunde? lansează către o dramaturgie de dezbateri grave pe tema existenței umane un scriitor cu acuitate în a sesiza și maturitate în a ridica mari probleme” (Virgil Brădățeanu — „Viziune și univers în noua dramaturgie românească”, Editura „Cartea românească”, 1977, p. 365—368).
„Chitic pare a avea obsesia esențialității, oroarea salutară de a transcrie observația imediată. Construiește parabole în care eroii au nume fanteziste sau n-au deloc, iar întâmplările sunt evident căutate. Căci îl interesează semnificația, nu verosimilitatea. Schema e totuși evitată, autorul având percepția psihologiilor, a mișcării interioare” (George Gană — „Teatrul”, 8/1967).
„Teatrul pe care-l scrie P. C. Chitic este, fără îndoială, unul ce slujește momentului politic imediat, prin caracterul său ocazional agitatoric. El este — poate fi — un instrument artistic de mobilizare a maselor, căci forța dramatică a verbului nu-i lipsește; un teatru manifest al ideilor revoluționare comuniste, conceput ca un mijloc de propagare în public a conceptelor și ideilor exprese ale acesteia”. (Constantin Cubleșan — vol. cit.).
„Teatru politic prin intenții și substanță, aceste piese aparțin unui dramaturg reprezentativ pentru momentul actual și constituie o încercare originală, pe deplin realizată, de respingere a inerțiilor și comodităților de gândire” (Mircea Iorgulescu — vol. cit.).
„P. C. Chitic trebuie să devină o prezență scenică mai activă pentru a obține recunoașterea publică meritată. Probabil, nu depinde numai de el” (Romulus Diaconescu — vol. cit.).
Adriana POPESCU
Notele ediției
sursa Articol de dicționar din seria «Dramaturgi români contemporani de la A la Z», semnat de Adriana Popescu (teatrolog; anii de viață nu i-am verificat), 1985; publicația nu se vede pe scan (ultimele trimiteri sunt din 1983). E cea mai completă fișă biobibliografică a lui P. C. Chitic din timpul vieții: date biografice, premii, montări (cu distribuții) și bibliografia critică.
sursa «Revista muzeelor și monumentelor» — revista de specialitate a muzeelor și a monumentelor istorice; «Teatrul» — revista lunară de specialitate a Ministerului Culturii și a Uniunii Scriitorilor, apărută din 1956 până în 1989 (după dmtr.ro), la care P. C. Chitic a fost redactor din 1983.
sursa Textul critic al volumului: ediția critică «Teatrul obiectelor» din această serie (Editura Junimea, Iași, 1982).
sursa Teatrul de Stat „Matei Millo” din Timișoara (azi Teatrul Național „Mihai Eminescu”), cu sala de studio „Studio 172”.
sursa Textul piesei Să te știe toată lumea: ediția critică «Articole (1966–1989)» din această serie.
sursa Iannis (Yannis) Veakis — regizor grec, refugiat politic în România, soțul scenografei Elena Pătrășcanu-Veakis (12 aprilie 1914, Cernăuți – 5 mai 2000, București). Interpreții (Florina Tudor Cercel, Elena Ioan, Daniel Petrescu, Dumitru Dobrin) nu i-am putut data.
sursa Critici citați pe această pagină: Traian Liviu Birăescu (în «Cronica», Iași), Manase Radnev («Informația Bucureștiului»), Monica Săvulescu («România liberă») — cronicari dramatici ai anilor ’60; anii lor de viață nu i-am verificat.
sursa «Cronica personală a lui Laonic» — Teatrul Tineretului din Piatra Neamț; caietul-program poartă data de 22 august 1969, iar regia (nemenționată aici) a fost a Magdei Bordeianu (n. 1945; vezi cronica Ioanei Popescu, «Valoarea cheamă exigența»). Interpreții: Constantin Cojocaru, Mitică Popescu, Alexandru Lazăr, Boris Petroff, Eugenia Balaure, Valentin Uritescu, Corneliu Dan Borcia.
sursa Olimpia Arghir (14 noiembrie 1943, București – 5 noiembrie 1997, Cluj-Napoca) — regizoare de teatru și televiziune, absolventă a I.A.T.C. (1969, clasa lui Lucian Giurchescu), interesată de teatrul politic (Cântecele fantoșei, 1972; Capete rotunde și capete țuguiate de Brecht, 1975); Întors din singurătate — premiera 28 decembrie 1977, scenografia Eva Sorban (după dmtr.ro). Teatrul „Ion Vasilescu” — teatru bucureștean de revistă și comedie, numit după compozitorul Ion Vasilescu (1903–1960).
sursa Critici citați: Dinu Kivu («Contemporanul»), Radu Popescu (1907–1991; cronicarul dramatic al «României libere»), Andrei Băleanu, Mihai Bujeniță, Ioana Popescu, A. M. Pop, Victor Parhon, George Genoiu, Traian Șelmaru, Radu Albala, Ioan Lazăr, Valentin Dumitrescu, Nelu Ionescu, Mircea Ghițulescu, Romulus Diaconescu; în afara celor datați, anii de viață nu i-am verificat.
sursa «Drumul încrederii» — Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, regia Cătălina Buzoianu (1938–2019), scenografia George Doroșenco; interpreții Violeta Popescu, Papil Panduru, Domnița Mărculescu, Dionisie Vitcu.
sursa Valentin Silvestru, Caligrafii pe cortină (Editura Eminescu, București, 1974) — culegere de cronici dramatice.
sursa «Mârâiala» la Teatrul Foarte Mic: regia Cristian Hadji-Culea (n. 1952), decorurile Vittorio Holtier (1945–2014), costumele Anca Pâslaru. Între studenții I.A.T.C. din distribuție: Radu Duda (n. 7 iunie 1960, Iași) — actor, după 2001 Principele Radu al României.
sursa Victor Ernest Mașek — teatrolog și critic, autorul textului din caietul-program al spectacolului de la Teatrul Foarte Mic; anii de viață nu i-am verificat.
sursa Critici citați: Valentin Tașcu («Steaua»), Aurel Bădescu, Margareta Bărbuță, Valentin Silvestru (1924–1996), Irina Coroiu, Radu Popescu (1907–1991), Miruna Ionescu, Adrian Dohotaru, Dumitru Dinulescu, Constantin Cubleșan (n. 1939); cronicile Mirunei Ionescu și a lui Adrian Dohotaru sunt reproduse în culegerea de față.
sursa «Europa, aport, viu sau mort!» — premiera absolută la Teatrul Dramatic „Victor Ion Popa” din Bârlad, regia Matei Varodi (soțul regizoarei Olimpia Arghir, după dmtr.ro), decorul Mircea Tofan, costumele Adriana Raicu Petre.
sursa Mircea Iorgulescu (1943–2010), „Teatrul participării” — cronica reprodusă în culegerea de față; reluată în Critică și angajare (Editura Eminescu, 1981).
sursa Romulus Diaconescu, Dramaturgi români contemporani (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1983). Constantin Cubleșan, Teatrul — între civic și etic (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983). Dinu Kivu («Teatrul», 4/1983), Th. Pracsiu («Cronica»), Stelian Vasilescu («Ateneu») — cronicari.
sursa Bunicul și Artre cu litere de platină — „farsă tragică în două părți”, «Amfiteatru», 1/1968; textul critic în ediția critică «Teatru» din această serie (Paul Cornel Chitic, Teatru, Editura Cartea Românească, București, 1970) și în ediția critică «Articole (1966–1989)» din această serie. Încununare fără fanfara orașului — «Amfiteatru», 1/1967; textul în ediția critică «Articole (1966–1989)» din această serie.
sursa «Argeș» — revista culturală din Pitești (din 1966); „Teatrul de hârtie” — rubrica ei de dramaturgie.
sursa Panta Rei (gr. panta rhei, „totul curge”, formula atribuită lui Heraclit) — pantomima lui P. C. Chitic, inclusă în volumul Teatru (1970); textul critic în ediția critică «Teatru» din această serie (Paul Cornel Chitic, Teatru, Editura Cartea Românească, București, 1970).
sursa Volumul Teatru a apărut în 1970 (așa e datat în ediția critică «Teatru» din această serie și în cronicile lui Mircea Iorgulescu și Artur Silvestri, mai sus); data de 1971 a fișei e greșită.
trad. „spectaculum mundi” (lat.) — „spectacolul lumii”: teatrul ca imagine (oglindă) a lumii, opus aici teatrului ca „univers creat”, „joc prim”.
Glosar — spectaculum mundi: Lat. „spectacolul lumii”, imaginea teatrului ca oglindă a lumii (theatrum mundi). Nicolae Balotă: teatrul lui Chitic „nu e în nici un caz spectaculum mundi”, ci „univers creat, joc prim” (în «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»). → glosar: spectaculum mundi
sursa Nicolae Balotă (1925–2014) — critic, eseist și comparatist. Virgil Brădățeanu, Viziune și univers în noua dramaturgie românească (Cartea Românească, 1977) — teatrolog. George Gană — critic și istoric literar (citat din «Teatrul», 8/1967).
glosar Amfiteatru — Revista lunară de literatură și artă a studenților (București, din 1966), unde P. C. Chitic a debutat (1966), a primit premiul pentru dramaturgie pe 1967 și a lucrat ca redactor după 1971; a găzduit masa rotundă despre onirism (1968) (în «Notă de prezentare», «Premiile anuale ale revistei „Amfiteatru”», «Micro-interviuri», «Dramaturgi români contemporani de la A la Z», «Onirismul doctrinar» și «Onirismul văzut azi»).
glosar „Teatrul” — Revista lunară de specialitate a teatrului românesc (București, 1956–1989), care a publicat Schimbarea la față (2/1978) și Europa, aport, viu sau mort! (9/1979); din 1983 P. C. Chitic a fost redactor al ei (în «Teatrul participării», «Dramaturgi români contemporani de la A la Z» și «Performanțele unei trupe mici»).
glosar scenografie — Arta alcătuirii spațiului vizual al spectacolului — decor, costume, obiecte, lumină. E tema volumului Teatrul obiectelor (1982), care o definește ca „spațiu politic”, „obiect de utilitate ideologică” și susține că „nu puterea de imaginare (regia), ci suportul care face posibilă vizualizarea (scenografia) poate determina redirecționarea spectacolului” (în «Paul Cornel Chitic: „Teatrul obiectelor”»).
glosar teatru agitatoric — Teatrul de agitație e forma cea mai directă a teatrului politic: el nu doar arată conflictele societății, ci vrea să-și mobilizeze publicul, cu lozinci, cântece, cor vorbit, apeluri către sală. Modelul lui istoric e teatrul sovietic de după 1917 — agitprop-ul, trupele „Bluza albastră”, piesele lui Maiakovski (Misterie-buf, Ploșnița, Baia) —, reluat în anii ’60–’70 de grupurile de teatru militant din Occident.
P. C. Chitic nu se ferește de cuvânt. În 1974, vorbind despre înaintași, spune: „Personal admir teatrul lui Maiakovski, oricum l-ai considera — teatru agitatoric sau «numai» politic” (în «Vocația politică a tânărului dramaturg»). Mira Iosif face din această asumare trăsătura lui distinctivă: „Originalitatea lui Chitic constă în asumarea afișată, în preluarea demonstrativă, nedisimulată, a unui declarat teatru agitatoric”, o dramaturgie „supusă în consecință canoanelor, libertăților dar și servituților lui”; Schimbarea la față are „caracterele primare ale teatrului «agitprop», ale teatrului revoluționar, cu un relevabil carat intelectual” (în «Piese politice»).
Semnele agitatorice se văd și în scriitură: „versul alb, în cadențe puternice și sintagme emblematice amalgamează formulări de tip maiakovskian, lozinci agitatorice, inserții lirice” (în «Piese politice»); cuvintele „au efectul unor cartușe dumdum, menite să zdruncine eventuala comoditate a privitorului” (în «Spectacolul — viața textului»). Constantin Cubleșan vede în acest teatru „un instrument artistic de mobilizare a maselor”, „un teatru manifest al ideilor revoluționare comuniste”, care slujește „momentului politic imediat, prin caracterul său ocazional agitatoric” (în «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
Aceeași trăsătură e citită și critic. Mira Iosif semnalează, pe lângă bogăția limbajului, „schematisme, stereotipii, exprimări sumare și reductive” (în «Piese politice»); Adrian Dohotaru, care recunoaște în Mârâiala „procedeele brigăzilor artistice de agitație”, le socotește o limită: stilul spectacolului, „care ar fi putut fi de statură brechtiană, e doar de brigadă artistică sau de teatru de amatori” (în «Miza și mârâiala»). Vezi agitprop, brigadă artistică, teatru politic.
glosar piesă într-un act — Piesă scurtă, jucată fără pauză, fără împărțire în acte. Așa sunt Să te știe toată lumea, debutul dramatic al lui Chitic, și Încununare fără fanfara orașului (în «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»); Leonida Teodorescu: „O piesă într-un act nu este un text pentru rostit de la tribună” (în «Despre inovație și despre rostul dintotdeauna al teatrului»).
glosar Să te știe toată lumea — Piesă într-un act, debutul dramatic al lui P. C. Chitic, în «Amfiteatru», nr. 6/1966 (în «Notă de prezentare» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»); Valentin Silvestru o socotea „de reală calitate dramaturgică, scrisă într-un stil febril, cu emoție autentică” (în «1944–1985»).
glosar Restaurarea hainelor Sfântului Augustin — Piesa într-un act cu care Chitic a debutat pe scenă: decembrie 1967, Teatrul „Matei Millo” din Timișoara, sala „Studio 172”, regia Iannis Veakis, scenografia Elena Pătrășcanu-Veakis (în «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»); tipărită în volumul Teatru (Cartea Românească, 1970). O familie a făcut un cult unui erou socotit mort, pe care nu-l mai recunoaște când se întoarce (în «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic»).
glosar Studio 172 — Sala de studio a Teatrului de Stat „Matei Millo” din Timișoara, unde s-a jucat, în decembrie 1967, Restaurarea hainelor Sfântului Augustin (în «Premiile anuale ale revistei „Amfiteatru”» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Matei Millo — Matei Millo (1814–1896) — actor, dramaturg și director de teatru, întemeietorul realismului scenic românesc („reforma lui Millo”) (în «Teatru și experiment»); numele lui îl purta teatrul dramatic din Timișoara (azi Teatrul Național „Mihai Eminescu”) (în «Despre inovație și despre rostul dintotdeauna al teatrului» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Asociației scriitorilor din București — Asociația Scriitorilor din București, filiala bucureșteană a Uniunii Scriitorilor; Premiul ei pentru dramaturgie i-a fost acordat lui P. C. Chitic pentru Drumul încrederii (1972) și pentru volumul Mârâiala (1982) (în «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Drumul încrederii — Piesă-poem despre „evenimente cruciale ale revoluției noastre”, jucată la Teatrul Național din Iași (30 martie 1971), în regia Cătălinei Buzoianu; Premiul pentru dramaturgie al Asociației Scriitorilor din București (1972). Mira Iosif o socotește piesa „care ne-a prevestit evoluția dramaturgului” spre teatrul politic (în «Piese politice» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Uniunea Scriitorilor — Organizația de breaslă a scriitorilor; i-a decernat lui P. C. Chitic Premiul pentru dramaturgie pentru Schimbarea la față (1978) (în «Piese politice», «Stagiunea editorială» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Schimbarea la față — Piesă în patru părți, publicată în «Teatrul», 2/1978 (Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor, 1978) și în volumul Mârâiala (1982): un „lagăr politic ambulant, de reeducare” într-o țară latino-americană, scris pentru scenă centrală, în care spectatorii sunt mânați pe scenă ca deținuți (în «Piese politice», «Teatrul participării», «Mârâiala de Paul Cornel Chitic», «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Mârâiala — „Deturnare de la o ședință înscenată într-un prolog și cinci acte”: Samuil Mușa refuză să-și ridice salariul pentru o muncă doar mimată și e strivit de ierarhia întreprinderii; „mârâiala”, critica șoptită, e „cel mai grav dintre păcatele capitale”. Premiera la Teatrul Foarte Mic (19 martie 1981, regia Cristian Hadji-Culea), apoi la Satu Mare și Sibiu; și titlul volumului de teatru din 1982 (Cartea Românească; Premiul Asociației Scriitorilor din București) (în «Mârâiala de Paul Cornel Chitic», «Miza și mârâiala», «Spectacolul — viața textului», «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic», «Stagiunea editorială» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Elena Pătrășcanu-Veakis — Elena Pătrășcanu-Veakis (1914–2000) — scenografă, profesoară de scenografie la Institutul „Nicolae Grigorescu”; a semnat scenografia premierei Restaurarea hainelor Sfântului Augustin (1967) (în «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»), iar Teatrul obiectelor îi analizează pe larg decorurile (în «Paul Cornel Chitic: „Teatrul obiectelor”»).
glosar Cronica personală a lui Laonic — „Piesă aproape istorică” despre Vlad Țepeș și cronicarul Laonic, tipărită de A.T.M. (1968); jucată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (septembrie 1969, regia Magda Bordeianu, scenografia Mihai Mădescu) (în «Valoarea cheamă exigența» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z») și, în stagiunea 1977–1978, sub titlul Întors din singurătate, la Teatrul „Ion Vasilescu” din București (în «Rigoarea realității» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar piesă aproape istorică — Indicația de gen a Cronicii personale a lui Laonic: o piesă cu subiect din trecut (Vlad Țepeș), care nu vrea să reconstituie istoria, ci să discute „o dramă a puterii” (Dinu Kivu) (în «Valoarea cheamă exigența» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Mihai Mădescu — Scenograf, mai târziu colaboratorul statornic al Cătălinei Buzoianu; autorul scenografiei Cronicii personale a lui Laonic la Piatra Neamț (1969) (în «Valoarea cheamă exigența» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Dinu Kivu — Critic de teatru, cronicar la «Contemporanul» și «Teatrul»; citat de Adriana Popescu despre Cronica personală a lui Laonic și Europa, aport, viu sau mort! (în «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Contemporanul — Săptămânal politic, social și cultural (București, din 1946) (în «Premiile anuale ale revistei „Amfiteatru”» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Vlad Țepeș — Vlad al III-lea Drăculea (c. 1431–1476/1477), domn al Țării Românești, eroul Cronicii personale a lui Laonic: setea de dreptate împinsă „până la cruzime”; „Vlad Țepeș sau tragedia dreptății” (Radu Popescu) (în «Valoarea cheamă exigența» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar România literară — Săptămânalul Uniunii Scriitorilor, care a înlocuit «Gazeta literară» din octombrie 1968; în el au apărut cronicile Mirei Iosif, ale lui Mircea Ghițulescu și Valentin Silvestru despre P. C. Chitic (în «Piese politice», «Stagiunea editorială», «Dramaturgi români contemporani de la A la Z» și «Performanțele unei trupe mici»).
glosar Ioana Popescu — Cronicar al revistei «Amfiteatru»; cronica la Cronica personală a lui Laonic (1969) (în «Valoarea cheamă exigența» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Scânteia tineretului — Cotidianul Uniunii Tineretului Comunist; aici au apărut articolul Ilenei Berlogea (1979) și cronica Mirunei Ionescu la Mârâiala (1981) (în «Rigoarea realității», «Spectacolul — viața textului» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Flacăra — Săptămânal cultural, condus din 1973 de Adrian Păunescu; cronica lui Adrian Dohotaru la Mârâiala (1981) (în «Miza și mârâiala» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Mircea Ghițulescu — Mircea Ghițulescu (1945–2010) — critic și istoric al teatrului, cronicar dramatic (în «Mârâiala de Paul Cornel Chitic», «Stagiunea editorială» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Romulus Diaconescu — Critic literar, autorul volumului Dramaturgi români contemporani (Scrisul Românesc, Craiova, 1983), citat de Adriana Popescu (în «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Cătălina Buzoianu — Cătălina Buzoianu (1938–2019) — regizoare, autoarea spectacolului Drumul încrederii (Iași, 1971) (în «Piese politice» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»); Ion Băieșu o numără printre regizorii tineri care „au adus un reviriment în arta scenică” (în «Cu Ion Băieșu, serios despre umor și surâzând, despre multe altele»).
glosar Valentin Silvestru — Valentin Silvestru (1924–1996) — critic de teatru, prozator și umorist, unul dintre cei mai influenți cronicari dramatici ai epocii; a salutat debutul lui Chitic în 1966 și a scris despre Drumul încrederii și despre Europa, aport, viu sau mort! (în «Cu Ion Băieșu, serios despre umor și surâzând, despre multe altele», «1944–1985», «Dramaturgi români contemporani de la A la Z» și «Performanțele unei trupe mici»).
glosar Editura „Eminescu” — Editură bucureșteană care a publicat cu stăruință, în colecții permanente, dramaturgie originală, „însoțită, totdeauna, de un aparat critic complex” (în «Stagiunea editorială» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar teatru politic — „Teatrul politic” e numele dat în secolul XX teatrului care își asumă deschis o funcție de intervenție în viața cetății: Erwin Piscator (Das politische Theater, 1929), Bertolt Brecht, teatrul documentar al lui Peter Weiss, trupele militante ale anilor ’60–’70. Paul Cornel Chitic s-a revendicat de la această tradiție încă din 1974: „Niciodată nu am scris un altfel de teatru decât politic”; chiar înclinația spre „redundanțele lingvistice” a primelor piese voia să arate „mecanismul social care duce la automatismul de exprimare” (în «Vocația politică a tânărului dramaturg»). Modelele mărturisite: „Mă gândesc la Piscator, la Brecht”; „Personal admir teatrul lui Maiakovski, oricum l-ai considera — teatru agitatoric sau «numai» politic” (în «Vocația politică a tânărului dramaturg»).
Critica a consacrat formula odată cu piesele de la sfârșitul anilor ’70. Mira Iosif numește Suntem și rămânem, Schimbarea la față și Europa, aport, viu sau mort! „cele trei piese importante din dosarul teatrului politic”: „personajele sunt măști și nu caractere”, „personifică idei și nu apelează la sentimente”, iar „perpendiculara care le intersectează drumul este Revoluția”; publicul e „componentă indispensabilă în partitura teatrului politic” (în «Piese politice»). Mircea Iorgulescu le socotește „teatru politic prin intenții și substanță”, situate „într-o unică dimensiune: aceea a politicii”, o materie „ce presupune în chip necesar participarea”: „între spectator și scenă se naște un raport nou” (în «Teatrul participării»).
Participarea are, la Chitic, forme diferite. În Schimbarea la față e fizică și opresivă: spectatorii sunt numărați, despărțiți și „mânate pe scenă” în convoaie de „Oamenii ordinii” (în «Teatrul participării»), iar torționarii circulă printre ei (în «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic»). În Europa, aport, viu sau mort! e, dimpotrivă, „o izolare voită a spectatorului de scenă, menită să favorizeze detașarea necesară înțelegerii” (în «Teatrul participării»). În Mârâiala, „spectatorul este la rândul lui inculpat și judecător” — „o participare directă, nu fizic, ci morală” (în «Spectacolul — viața textului»).
Pentru Mircea Ghițulescu, piesele sunt „autentic teatru politic” și „veritabile studii de politologie”, cu „un nivel de filozofie a istoriei” (în «Mârâiala de Paul Cornel Chitic»); pentru Adrian Dohotaru, cauza dramaturgului e aceea „a unui teatru politic până în măduva oaselor”, deși demonstrația Mârâielii i se pare „ratată” (în «Miza și mârâiala»). Valentin Silvestru intitulează cronica la spectacolul sătmărean din 1989 „Teatrul politic autentic”: dramaturgul „extinde parabola asupra oricărui totalitarism” (în «Performanțele unei trupe mici»).
Toți observă și paradoxul acestui teatru, al unui autor „din cei mai citați și mai puțini jucați autori români contemporani” (în «Performanțele unei trupe mici»). Mira Iosif îl explică „prin lipsa noastră de tradiție în domeniul teatrului politic de această factură, de implicare nemijlocită, publicistică, în eveniment” (în «Piese politice»); Mircea Ghițulescu scrie că „ne vom simți vinovați, peste ani,” pentru că acestor piese nu li s-au găsit „scena, publicul și comentatorii” (în «Mârâiala de Paul Cornel Chitic»). Vezi teatru agitatoric, teatrul epic, teatru-document.
glosar Cristian Hadji-Culea — Cristian Hadji-Culea (n. 1952) — regizor, autorul spectacolelor cu Mârâiala la Teatrul Foarte Mic și la Teatrul de Nord din Satu Mare (1981) (în «Mârâiala de Paul Cornel Chitic», «Miza și mârâiala», «Spectacolul — viața textului» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»); vezi și (în «Cu Ion Băieșu, serios despre umor și surâzând, despre multe altele»). În text și „Hadjiculea”, „Hadji Culea”.
glosar decor — Cadrul material al spectacolului. P. C. Chitic îl definește în Teatrul obiectelor ca „obiect figurativ”, „spațiu politic”, „obiect de utilitate ideologică” (în «Paul Cornel Chitic: „Teatrul obiectelor”»); cronicile spectacolelor lui descriu decorurile lui Mihai Mădescu (în «Valoarea cheamă exigența»), Virgil Luscov (în «Mârâiala de Paul Cornel Chitic») și Vittorio Holtier (în «Miza și mârâiala» și «Spectacolul — viața textului»).
glosar Vittorio Holtier — Vittorio Holtier (1945–2014) — scenograf și pictor, autorul decorurilor Mârâielii la Teatrul Foarte Mic (1981) (în «Miza și mârâiala», «Spectacolul — viața textului» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»). În text și „Vitorio”.
glosar Dinu Manolache — Dinu Manolache (1955–1998) — actor de teatru și film; Samuil Mușa în Mârâiala de la Teatrul Foarte Mic (1981), unul dintre primele lui roluri mari (în «Miza și mârâiala», «Spectacolul — viața textului» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Gheorghe Visu — Gheorghe Visu (n. 1951) — actor de teatru și film, mulți ani la Teatrul Mic; Caina în Mârâiala de la Teatrul Foarte Mic, „un personaj memorabil” (Miruna Ionescu) (în «Miza și mârâiala», «Spectacolul — viața textului» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar I.A.T.C. — Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București (azi U.N.A.T.C.) (în «Premiile anuale ale revistei „Amfiteatru”», «Teatru și experiment», «Spectacolul — viața textului», «Cu Ion Băieșu, serios despre umor și surâzând, despre multe altele» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Samuil Mușa — Eroul Mârâielii: „comunist fără frică și fără prihană”, care refuză retribuția pentru o muncă doar mimată și se revoltă împotriva mistificării din întreprindere; la Teatrul Foarte Mic, Dinu Manolache (în «Mârâiala de Paul Cornel Chitic», «Miza și mârâiala», «Spectacolul — viața textului», «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»). În text și „Samuel Mușa”.
glosar brigadă artistică — Brigada artistică de agitație era, în România comunistă, o formație de amatori — muncitori, funcționari, elevi, studenți — dintr-o întreprindere, instituție, școală sau cămin cultural, care pregătea un program scurt de scenete satirice, cântece, versuri și montaje de lozinci: elogiul „realizărilor” și criticarea, pe nume, a „lipsurilor” din colectiv. Forma descinde din brigăzile de agitație sovietice ale anilor ’20 (vezi agitprop); brigăzile concurau în festivaluri de amatori, după 1976 mai ales în festivalul „Cântarea României”.
În Mârâiala, P. C. Chitic folosește brigada ca procedeu de construcție. Victor Ernest Mașek, în caietul-program al spectacolului de la Teatrul Foarte Mic: „Aduse între oglinzile paralele ale procedeului numit «teatru în teatru», avatarurile lui Samuil Mușa sunt redate în interpretarea unei brigăzi artistice de agitație”, iar în acest „ping-pong dintre realitate și aparență, cuvintele disimulate își pierd falsa aureolă revoluționară” (în «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»). Miruna Ionescu remarcă rolul Tințu, „membră a brigăzii artistice, care deși știe de partea cui e adevărul e gata la orice compromis”; peste tot, pe scenă, „mari lozinci, fie gata afișate, fie în lucru” (în «Spectacolul — viața textului»).
Procedeul e, așadar, o parodie a limbajului oficial: brigada, instrument al propagandei, e pusă să joace chiar cazul pe care ierarhia vrea să-l înăbușe. Adrian Dohotaru l-a citit însă ca pe o slăbiciune: „Se judecă aici, prin procedeele brigăzilor artistice de agitație, cazul unui tânăr”; autorul „rămâne prea mult prizonierul investigației de... brigadă artistică”, iar stilul spectacolului, „care ar fi putut fi de statură brechtiană, e doar de brigadă artistică sau de teatru de amatori” (în «Miza și mârâiala»).
Celelalte cronici leagă formula de teatrul epic al piesei — „secvențe intercalate cu songuri-comentarii” (în «Mârâiala de Paul Cornel Chitic»), „cuplete, înscenări, apeluri către public” (în «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic») — și de teatrul agitatoric asumat de dramaturg. Vezi teatru în teatru, teatru agitatoric.
glosar caietul-program — Broșura editată de teatru la premieră: distribuția, texte despre piesă și spectacol. Adriana Popescu citează textul lui Victor Ernest Mașek din caietul-program al Mârâielii de la Teatrul Foarte Mic (în «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Miruna Ionescu — Cronicar dramatic al cotidianului «Scânteia tineretului»; cronica „Spectacolul — viața textului” (1981) (în «Spectacolul — viața textului» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Adrian Dohotaru — Cronicar dramatic al revistei «Flacăra»; cronica „Miza și mârâiala” (1981), cea mai severă dintre cele adunate aici (în «Miza și mârâiala» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Constantin Cubleșan — Constantin Cubleșan (n. 1939) — prozator, critic literar și dramaturg clujean; volumul Teatrul — între civic și etic (Dacia, 1983) (în «Rigoarea realității» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Europa, aport, viu sau mort — „Comedie politică în cinci acte” (titlul exact: Europa, aport, viu sau mort!), publicată integral în «Teatrul», 9/1979, și în volumul Mârâiala (1982): aparatul polițienesc habsburgic urmărindu-l pe Nicolae Bălcescu, „erou absent”. Premiera la Bârlad (26 iulie 1982, regia Matei Varodi), apoi la Teatrul de Nord din Satu Mare (1989, regia Cristian Ioan) (în «Piese politice», «Teatrul participării», «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic», «Dramaturgi români contemporani de la A la Z» și «Performanțele unei trupe mici»).
glosar comedie politică — Subtitlul piesei Europa, aport, viu sau mort! („comedie politică în cinci acte”) (în «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»): satira mecanismului represiunii, în care râsul vine din neputința aparatului polițienesc; „o teribilă comedie politică” (Mircea Iorgulescu) (în «Teatrul participării»), comedie politică „modernă, măiestrit elaborată” (Valentin Silvestru) (în «Performanțele unei trupe mici»).
glosar Victor Ion Popa — Victor Ion Popa (1895–1946) — dramaturg, regizor și scenograf, înnoitor al teatrului românesc interbelic (în «Teatru și experiment»); numele lui îl poartă Teatrul Dramatic din Bârlad, unde s-a jucat premiera piesei Europa, aport, viu sau mort! (1982) (în «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Mircea Iorgulescu — Mircea Iorgulescu (1943–2010) — critic literar, redactor la «România literară»; cronica „Teatrul participării” (1980), reluată în volumul Critică și angajare (1981) (în «Teatrul participării» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Metternich — Klemens von Metternich (1773–1859), cancelarul Austriei, simbolul ordinii conservatoare de după 1815; personaj al piesei Europa, aport, viu sau mort!, care fuge din Viena în 1848 travestit în spălătoreasă (în «Piese politice», «Dramaturgi români contemporani de la A la Z» și «Performanțele unei trupe mici»).
glosar Nicolae Bălcescu — Nicolae Bălcescu (1819–1852), istoric și revoluționar pașoptist, mort la Palermo; în Europa, aport, viu sau mort!, eroul absent pe care îl urmărește poliția habsburgică: „absența fizică a eroului impune o prezență obsesivă” (în «Piese politice», «Teatrul participării», «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic», «Dramaturgi români contemporani de la A la Z» și «Performanțele unei trupe mici»).
glosar Bunicul și Artre cu litere de platină — „Farsă tragică în două părți”, publicată în «Amfiteatru», 1/1968, și în volumul Teatru (1970): o familie care așteaptă mutarea dintr-o casă sortită dărâmării, vorbind „într-un stil prețios, de salon manierist” (în «Premiile anuale ale revistei „Amfiteatru”», «Teatrul participării», «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar farsă tragică — Farsa e una dintre cele mai vechi specii comice: o piesă scurtă, cu personaje caricaturale și situații exagerate, în care comicul vine din mecanism mai mult decât din caracter. Asocierea ei cu tragicul pare o contradicție; farsa tragică e o farsă al cărei mecanism duce, fără oprire, la moarte. Formula a fost consacrată de Eugen Ionescu, care și-a subintitulat Scaunele (Les Chaises, 1952) „farsă tragică”, și a devenit unul dintre semnele „teatrului absurdului”, cum l-a numit Martin Esslin (1961).
Paul Cornel Chitic și-a subintitulat astfel piesa Bunicul și Artre cu litere de platină („farsă tragică în două părți”, «Amfiteatru», 1/1968; în volumul Teatru, 1970) (în «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»). O familie numeroasă, care așteaptă să se mute dintr-o casă în curs de dărâmare, vorbește „într-un stil prețios, de salon manierist”: „toți vorbesc mult spre a comunica extrem de puțin. O ridiculă ritualistică a verbozității pare a sufoca orișice sforțare de a explica lumea” (Artur Silvestri) (în «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic»). Textul critic al piesei: ediția «Teatru» din această serie (vezi acolo articolul farsă tragică).
Criticii socotesc farsa tragică emblema primei etape a dramaturgului. Mircea Iorgulescu: primele piese „asimilează procedee și teme caracteristice teatrului absurdului, parabolei și farsei tragice. Nu însă fără originalitate”, căci urmăresc „degradarea unor concepte” (în «Teatrul participării»). Artur Silvestri vorbește despre „un soi de avangardă barocă, de inspirație ionesciană”, care cultiva „absurdul, demitizarea, limbajele mecanizate, adică tot ceea ce în acel moment exemplifica așa-zisa «farsă tragică»”; Bunicul și Artre... „(o, bineînțeles, farsă tragică)” e o producție „inteligentă, croită cu virtuozitate și scrisă alert” (în «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic»).
Chitic însuși a dat, în 1974, sensul acestor piese: nu fenomenul lingvistic l-a preocupat, „ci mecanismul social care duce la automatismul de exprimare”, „crâncena gravitate a înstrăinării unui personaj de propriul său statut” (în «Vocația politică a tânărului dramaturg»). Iar critica de mai târziu vede continuitatea dintre farsa tragică a debutului și teatrul politic al maturității: „stilizarea caracterelor până la tipologie și un relativ dezinteres pentru psihologii” (în «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic»). Mircea Ghițulescu aplică termenul și piesei lui Beckett: „în farsa tragică a lui Beckett eroii așteaptă un presupus mântuitor mereu absent” (în «Stagiunea editorială»).
glosar A.T.M. — Asociația Oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale — organizația de breaslă a teatrelor; organiza festivaluri și colocvii și a tipărit Cronica personală a lui Laonic (1968) (în «Rigoarea realității» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar pantomimă — Spectacol fără cuvinte, în care totul se spune prin gest și mișcare. Volumul Teatru (1970) cuprinde, pe lângă cele două piese, pantomima Panta Rei (tipărit aici „Pantha Rei”), „o bizară pantomimă” pentru Artur Silvestri (în «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»); despre caricaturistul Dogar-Marinescu: „Eroii caricaturilor sale fac pantomimă” (în «Premiile anuale ale revistei „Amfiteatru”»).
glosar Suntem și rămânem — „Piesă în opt părți”, „frescă dramatică din istoria agitată a mișcării muncitorești din România la sfârșitul veacului trecut”, publicată în fragmente («Teatrul», 6/1975; «România literară», 1976); scena e proiectată astfel încât să poată „etaja piramida puterii”: Presa, Parlamentul, Palatul (în «Piese politice», «Mârâiala de Paul Cornel Chitic» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Liniște de sărbători — Postfață sau Liniște de sărbători! — „dramă tipică în două părți și epilog”, a patra piesă din volumul Mârâiala (1982): un cuplu care nu mai comunică; „un exercițiu în maniera «absurdă» a debutului” (în «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic», «Stagiunea editorială» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar Cartea Românească — Editura Uniunii Scriitorilor, unde au apărut volumele de teatru ale lui P. C. Chitic: Teatru (1970) și Mârâiala (1982) (în «Piese politice», «Teatrul participării», «Dramaturgia lui Paul Cornel Chitic», «Stagiunea editorială» și «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).
glosar spectaculum mundi — Lat. „spectacolul lumii”, imaginea teatrului ca oglindă a lumii (theatrum mundi). Nicolae Balotă: teatrul lui Chitic „nu e în nici un caz spectaculum mundi”, ci „univers creat, joc prim” (în «Dramaturgi români contemporani de la A la Z»).