Suntem și rămânem (fragment)
România literară, 1976, nr. 42 (14 octombrie), p. 15 Verificat vizual
Fragmentul de piesă, transcris după pagina revistei, cu fotografia autorului care îl însoțește. ▤ Numărul întreg al revistei (PDF) ◂ Fișa, la Dramaturgul
Suntem și rămânem este o piesă de inspirație istorică; epoca din care își extrage conflictul este sfârșitul secolului XIX, mai precis anii 1892—1893; procesul căruia i se consacră este nașterea gândirii socialiste și a mișcării muncitorești în România. Personajele au existat aievea și au fost protagoniști ai vieții sociale și politice din acea vreme, întâmplările și replicile — într-o bună măsură — se află consemnate în presă și documentele epocii. În acest sens piesa este „teatru-document”: un montaj de evenimente cărora istoria le conferă semnificație până în prezent. Într-un context în care contradicțiile sociale și politice apăreau adesea sub forma unor adversități personale între politicienii celor două partide acceptate „oficial” în arena electorală, apare o a treia forță: gândirea marxistă — reprezentată politic, din 1893, de Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România.
Piesa urmărește evoluția acestei noi forțe politice de la atitudinea de principiu, teoretică, în confruntarea sa cu partidele conservator și liberal (ilustrată prin fragmentul de față) la etapa atitudinii practice: luptele revendicative ale proletariatului.
În acest sens piesa Suntem și rămânem este o piesă politică: situațiile concrete sunt privite ca evenimente care au generat experiența politică a unei clase sociale și capacitatea sa de luptă.

⁂
(PARLAMENT. La masa guvernamentală stau clacurile albe; rumoare, agitație).
CATARGI: Are3 cuvântul domnul Morțun1 cu interpelarea adresată consiliului de miniștri.
MORȚUN: Cineva mă întreba ieri, mai în glumă, mai cu ironie mușcătoare, dacă mai cred că voi reda țării cele 12 bogate moșii din Domeniul Coroanei6. Amintesc că acum 7—8 ani, erați, desigur, mai tineri,
(clacurile albe își scot barbișoanele, bărbile, monoclurile sau, mai simplu, hainele parlamentare — inscenându-se astfel momentul la care se referă personajul Morțun)
...când guvernul liberal propunea privilegiul coroanei, vociferați prin piețe și prin ziare:
CLACUL ALB VERNESCU (strigă, indignat, jucând replica): Dacă din întâmplare știrea se confirmă și dacă această nouă lingușire a domnului Brătianu devine realitate, nu ne rămâne decât să repetăm proverbul: când Dumnezeu vrea să piardă un om, întâi îi ia mințile! (Câteva clacuri albe îi țin isonul. Clacul alb VERNESCU își îmbracă enervat haina parlamentară).
MORȚUN: Acum domnul Lahovary2 e pe banca ministerială...
CLACUL ALB VERNESCU (întrerupând): Da, domnilor, am strigat, dar erau alte vremuri!
CLACURILE ALBE ȚIN ISON: Așa e! Da, da! Nu se mai discută astea!
MORȚUN: ...când era în opoziție, domnul Lahovary spunea:
LAHOVARY (de la prima pronunțare a numelui său, personajul execută automat și rapid, travestirea în „mai tânăr aflat în opoziție” și rostește înflăcărat): Nu este mai mare pedeapsă pentru un partid decât să fie silit a îngenunchia acolo unde a fost insultat! (își reia vârsta și locul parlamentar ripostând): Domnilor deputați, recunosc sfânta datorie a guvernului de a răspunde la orice interpelare! Însă nu recunosc nimănui dreptul de a interpela mai mulți membri ai guvernului pentru fapte săvârșite cu 10—15 ani în urmă!
CATARGI: Adevărat. Atunci cei mai mulți erau simpli ziariști, sau persoane particulare!
MORȚUN: În genunchi acum, și dumneavoastră înaintea aceluiași rege pe care atunci l-ați insultat și l-ați fluierat și căruia, azi, nu îi luați domeniile din apanaj!
LAHOVARY: Ce vrea domnul Morțun? Să asemene adunarea țării cu o turmă de escroci?
MORȚUN: Acum 10 ani, domnul Lahovary zicea:
LAHOVARY (se execută): Este înțelept să dăm regelui apanaje de zeci de milioane din averea statului acum când bântuie o sărăcie cumplită la ușa fiecărui român?
MORȚUN: Vă întreb, azi, în ce măsură s-a schimbat trista situație de acum 7—8 ani?
LAHOVARY (revenind la postura de parlamentar; cu indignare): Cui adresează domnul Morțun interpelarea guvernului actual? Dar nu auziți că vă critică pe cei mai mulți dintre dumneavoastră?
MORȚUN: Dumneavoastră, conservatorii, ați avut dreptate să cereți atunci ca aceste 12 bogate domenii să fie date țărănimii nevoiașe și nu regelui pentru petreceri și veselii. De la donație până azi nu s-au petrecut schimbări. Regele nu a abdicat. Domnia nu s-a schimbat și a rămas și pe mai departe o flagrantă încălcare a constituției! (Rumoare, proteste).
P. P. CARP4: Voi răspunde eu la această chestiune, căci nu mă simt înfierat de critica domnului deputat Morțun. Admit: între noi este o opoziție din plecarea discuției, dacă este sau nu este bun un rege pentru români! Și-i răspund, noi, conservatorii, spunem da! Și mai susținem că progresul trebuie realizat în mod treptat! Nu se bate din palme! Ce înseamnă 7—8 ani pentru o dezvoltare potrivit nației și tradiției sale? (Vociferări, aplauze).
LAHOVARY (către Morțun): Vreți să învrăjbiți membrii aceluiași partid? Nu știu ce ai așteptat până acum? Iar dacă... Iar dacă deputatul Morțun e în stare de fapte ca acestea nu merită felicitări alegătorii care l-au trimis aici! (Aplauze. Strigăte de „Huideo!”).
MORȚUN: Atunci ziceați că în prefața la toată istoria asta stă scris: „HUIDEO”. Azi putem adăuga la erata istoriei că partidul conservator care sprijinea atunci indignarea spontană a populației, azi regretă amarnic! (aplauzele minorității). Azi nu mai sunteți în opoziție, sunteți la guvern, vi s-a dat puterea. Doar atât s-a schimbat în țară. (Aplauze).
LAHOVARY: Pricep, domnilor deputați, domnul Morțun vorbește așa fiindcă domnia sa nici până acum, în anul 1892 de la Hristos, nu aparține vreunui partid constituit!
MORȚUN: Când un partid vine la putere, el are un program al lui, de îmbunătățiri, care se zice că e cunoscut de toți alegătorii care îl susțin! Partidul conservator, știți care a fost programul lui? O perma-
nentă protestare împotriva guvernului trecut și atâta tot! (Întreruperi).
LAHOVARY: Și dacă nu putem schimba cu nimic ce au săvârșit liberalii, la ce servește discuția asta? Ca să ne arăți că suntem mai păcătoși decât dumneata? Eu spun că sunt meritate domeniile coroanei!
MORȚUN: Fiind în opoziție, unii erați chiar anti-dinastici! Regele a primit recompensă domeniile, pentru un război de neatârnare în care n-a murit, n-a pierdut nici frate, nici tată, nici fiu! Nimeni nu s-a grăbit să răsplătească familiile din care bărbații plecați au umplut cu sânge și trupuri șanțurile războiului! Aștept acum să mi se spună că guvernul conservator a părăsit gândul de a susține privilegiul coroanei împotriva căruia făcuse atâta gură și larmă.
VOCI: Închiderea discuției!
LAHOVARY: Poate este dreptul dumisale de a avea această poziție singulară de a-i critica pe toți. D-le președinte, în adevăr, un partid ajuns la putere este legat de tot ce a zis când era în opoziție; și este obligat să realizeze tot ce a promis, dacă nu se interpun interese superioare! (Aplauze).
Poate este vina noastră, a partidului conservator, că nu revenim asupra ilegalităților, dar vinovatul principal este partidul care a comis ilegalitatea! Și dacă domnii liberali îl sprijină pe dl. Morțun, aflați că nu e admisibil ca autorii ilegalității să condamne pe succesorii lor fiindcă nu au știut să înlăture relele acte făcute de dânșii! Așa că n-au nici un drept, nici cuvânt să vorbească.
N. FLEVA5: Domnule președinte, domnule Catargi, dacă dumneavoastră, ca majoritate, judecați astfel, noi fracția liberală, protestăm și zic: am onoarea să interpelez guvernul și...
CATARGI: Domnule Fleva, foarte bine, cum dorești, dar mai târziu poate că te răzgândești!
LAHOVARY: Să lăsăm, deci, istoria să ne judece... Adică istoria și onoratul domn Morțun. (Ilaritate).
MORȚUN: Istoria o să fie mai aspră decât mine. Cât despre mine și alegătorii mei, afle domnul general că problema retragerii apanajelor și reîntoarcerii lor în domeniul statului face parte din programul partidului socialist român, afle dl. general că făcând această interpelare îmi susțin programul meu, pentru care alegătorii mei m-au trimis aici! (Întreruperi, zgomot, aplauzele minorității).
PIAȚĂ — ÎN FAȚA ATELIERELOR
(Începe un murmur de voci care crește, crește, acoperă orice alt zgomot, devine un vacarm de proteste; un grup de muncitori intră în scenă protestând vehement, cu vocile ridicate, agitând brațele, strigând; apar guarzii și ipistatul; vacarmul se oprește brusc).
IPISTATUL: Conturbați liniștea publică!
GREVISTUL: Noi am oprit lucrul nostru și atât!
IPISTATUL: Intrați la ateliere!
GREVISTUL: Să intre și domnia-voastră în hruba de atelier, ca să vadă dacă se mai poate respira.
IPISTATUL: Gura mică! Știu eu de ce nu mai puteți respira, vă pute gura, nespălaților!
ALT GREVIST: Nu se mai poate nici trăi, dar să mai muncești!
IPISTATUL: Care e capul răutăților, care e ăla dintre voi? (tăcere). Tu? (tăcere). Tu? (tăcere). Ăla cu părul alb, tu trebuie că ești, ai îmbătrânit de pomană, să nu te văd în ochi, trimite-i la lucru!
GREVISTUL CU PĂRUL ALB: Nu sunt eu, domnule...
IPISTATUL: Taci!
GREVISTUL CU PĂRUL ALB: Nu avem nici un conducător, domnule!
IPISTATUL (către un grevist): Dă-i una peste gură mincinosului ăla bătrân!
GREVISTUL: El nu minte, domnule Ipistat! Nimeni nu minte, domnule Ipistat! (vocile celorlalți cresc încet, confirmând spusele). De ce am minți, domnule Ipistat? Orice minciună pe noi ne costă, domnule, noi nu trăim degeaba, domnule, nu ne dă nimeni de pomană doar așa ca să lătrăm ce ne place nouă! (Ipistatul face semn să se oprească protestele, fără rezultat). El nu minte, domnule, și nici nu e bătrân, a albit aici, lângă noi, domnule, din cauza muncii, domnule; a albit de mizerie, de asta a albit!
IPISTATUL: Haida de!
GREVISTUL (peste protestele celorlalți): Cum o să dau în el, domnule, ce a făcut? Patronul lovește, legile ne lovesc, dumneavoastră ne loviți, noi nu lovim în nimeni; cum o să dau în el?
IPISTATUL: Gata! Hai, dați-vă la o parte, să trecem.
(Greviștii fac o breșă printre ei, lăsând într-una din părțile coridorului din fața Ipistatului doar doi muncitori).
IPISTATUL (face un semn către guarzi, care trec încet-încet și încadrați printre greviști, ridică încet mâna și o
repede în jos, strigând): A-a-a-cum! (guarzii se reped la cei doi muncitori și îi înghesuie între ei, îi molestează și încearcă să-i ducă pe sus; muncitorii ridică glasurile rugându-se, implorând, milogindu-se, țipând înfuriați).
GREVIȘTII: Lasă-i domnule! Ce aveți cu ei, domnule? Vă rugăm, domnule, lăsați-i! N-au făcut nimic, pe Dumnezeul meu că n-au făcut nimic rău! Ia mâna de pe ei! Iertați-i! Dați-le drumul!
PANAIT (se apropie în fugă): Nu trebuie să-i lăsați pe guarzi să îi smulgă dintre voi! Înconjurați-i până le vor da drumul!
(Muncitorii se execută automat, îi înconjoară pe guarzi și pe Ipistat care însă îi mai molestează pe muncitori, dar din ce în ce mai rar, până se opresc).
IPISTATUL: Ce-i cu voi, ce s-a întâmplat?
PANAIT: E o chestiune personală a noastră cu patronul!
UN GREVIST: Nu vă supărați, e o neînțelegere între noi și patron.
PANAIT: Nu i-ați supărat cu nimic pe ei.
ALT GREVIST: Dumneavoastră nu v-am adus nici o supărare.
PANAIT: Fiindcă nu e el patronul.
ALT GREVIST: Nu, domnia voastră nu sunteți patron, domnule, așa că bieții de ei nu v-au făcut nici un neajuns.
IPISTATUL: Anarhiști! Socialiști!
ALT GREVIST: Nu, domnule Ipistat, noi suntem muncitori.
ALT GREVIST: Și nu mai putem munci în mizeria aia de atelier.
ALT GREVIST: Și încă și pentru un salar, vai de capul lui!
ALT GREVIST: Întrebați-l și pe patron, dacă nu e așa cum zicem noi!
IPISTATUL (către guarzi): Trap! Văd eu acuși despre ce e vorba. (Muncitorii se adună îngrijorați în jurul celor doi molestați, bombănind, vorbind între ei, vociferând domol).
PANAIT: Nu trebuie să vă înspăimântați! Societatea de azi nu e statornică în veci! Trebuie să vă dați seama! (Apare și Iona, către care se adresează Panait prin larma muncitorilor). O grevă absolut nepregătită de nimeni.
IONA: Prieteni! (larma încetează). Când vor reveni autoritățile, nu trebuie să vă găsească în aceeași stare! Alegeți pe careva care să vă ducă o hârtie scrisă cu cele cerute de voi! Hârtia scrisă e sfântă!
GREVIȘTII: Scrie tu! Pune întâi că vrem ceva bani la salariu. Și să se facă curățenie în ateliere! Așa. Apa de băut să fie apă de băut, nu lături (un grevist stă cu spatele, pe care altul a rezemat hârtie și scrie. Grupul greviștilor s-a răsfirat și așteaptă scrierea cererilor lor).
PANAIT: Prieteni, trebuie să vă organizați. Greva este singurul mijloc de luptă dacă vrei să-ți câștigi dreptul tău! Noi, socialiștii, vă vom ajuta!
UN GREVIST: Și ce facem după ce scriem asta?
IONA: O înaintați patronului.
ALT GREVIST: După ce i-o dăm, vreau să știu ce facem?
IONA: Nu reluați lucrul până nu scrie pe hârtie că da, că e de acord cu ce vreți voi!
PANAIT: Dacă e nevoie, stați aici chiar o săptămână.
GREVIȘTII (se alarmează): O săptămână? Chiar atât? Ce să facem? Și ce facem cu casele noastre?
IONA: Să vă înscrieți la Club după greva asta, și la greva viitoare o să aveți și ajutoare pentru grevă.
PANAIT: Să nu uitați că trebuie să fiți uniți ca acum. (Apar Patronul și Ipistatul).
MEȘTERUL CU JOBEN (PATRONUL): Ce mai vreți, ce mai vreți, că mi-ați mâncat zilele?!
UN GREVIST: Am scris aici.
PATRONUL: Ați scris? (către Ipistat) Au scris și pe hârtie nemernicii! (Apare Nădejde în ținută de deputat și nedumerit trece cu băgare de seamă printre greviști).
NĂDEJDE: Asta7 e grevă, domnule Mușoiu! Și dumneata alături de ei!
PATRONUL: Dă încoace hârtia. (Grevistul înmânează hârtia. Patronul o smulge. Ipistatul îl îmbrâncește pe grevist, care se împleticește în cădere prin fața lui Nădejde).
PANAIT: În avântul lor spre dezrobire, toate inițiativele trebuie întrebuințate.
NĂDEJDE: Poftim! Asta urmărești dumneata? Capete zdrobite și ani de ocnă la sare, sau... sau drepturi pentru ei? (către Iona). Pe el, mă rog... înțeleg că e anarhist, dar dumneata?
IONA: Eu sunt muncitor. Ca și ei.
NĂDEJDE: Ești socialist. Înainte de toate!
IONA: Nu puteam să-i lăsăm neajutorați. (Greviștii ridică vocile într-un murmur de așteptare. Grupul socialiștilor se depărtează).
PATRONUL: Marș la lucru! Bine! Accept! La lucru! Hai!
PANAIT: Au învins! Cu totul surprinzător, dar au învins, prieteni! Au învins! Au învins! Iată deci primele semne ale revoluției proletare care doar ea va răsturna capitalismul!
(Greviștii pleacă în pas alergător. Ultimul din ei este grevistul tânăr. Ipistatul și guarzii se reped la el și-l bat cu paturile armelor, îl duc în îmbrâncituri și pumni, în picioare, și dau să plece cu el).
PIAȚA-PARLAMENTUL
PANU8 (Se repede la podiumul Parlamentului, și bate cu pumnul, vociferând): Avem greve în multe locuri din țară! Statul a acordat fabricilor imense avantaje pentru încurajarea industriei naționale, dar muncitorii lucrează 16, 18 ore din 24, în schimbul unor salarii de mizerie! Ce s-a pregătit pentru remedierea acestor rele care nu mai pot dăinui multă vreme fără a provoca zguduiri puternice? (Ipistatul și guarzii, la protestul lui Panu, se leapădă de grevist și pleacă).
LAHOVARY (În rumoarea enervată a Parlamentului): Credem că nu este nevoie să tratăm problema pusă de domnul Panu, aceea a intervenției statului între patroni și muncitori, fiindcă deocamdată nu este oportună! (Aplauze în Parlament).
Notele ediției
1 Vasile G. Morțun (1860–1919) — deputat socialist în anii 1890, unul dintre întemeietorii Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România (1893).
2 Alexandru N. Lahovary (1841–1897) — om politic conservator, ministru de externe în guvernul Lascăr Catargi (1891–1895).
3 Lascăr Catargi (1823–1899) — șeful Partidului Conservator, prim-ministru între 1891 și 1895.
4 Petre P. Carp (1837–1919) — liderul junimiștilor din Partidul Conservator.
5 Nicolae Fleva (1840–1920) — avocat și deputat liberal, orator popular.
6 Domeniul Coroanei, constituit prin legea din 1884: douăsprezece moșii ale statului date regelui Carol I în folosință, ca apanaj.
7 Ioan Nădejde (1854–1928) — publicist socialist, deputat în anii 1890, conducător al revistei «Contemporanul».
8 George Panu (1848–1910) — publicist și om politic radical, deputat în anii 1890.
Despre text
Transcriere vizuală după scanul «României literare», anul IX, nr. 42, 14 octombrie 1976, pagina 15 (exemplarul digitizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva); semnătura «Paul Cornel CHITIC» stă deasupra titlului. Textul cuprinde nota introductivă a autorului și trei scene: Parlamentul (1892), Piața — în fața atelierelor și Piața-Parlamentul. Ortografia s-a adus la norma din 1993, punctuația s-a lipit de cuvânt; replicile se dau cu numele personajului, didascaliile cursiv. Fișa biobibliografică din 1985 mai semnalează fragmente din aceeași piesă în «Teatrul» nr. 6/1975; acelea nu au fost încă văzute.