Sit în construcție
Paul Cornel Chiticpaulcornelchitic.ro Caută

Criticul de artă

Maria Elena Begher (Argentina) • Eforie

Arta, 1988, nr. 12, p. 30–31 Verificat vizual

Cronica expoziției de la Galeriile «Eforie», transcrisă după paginile revistei, cu cele patru lucrări ale pictoriței reproduse acolo. ▣ Paginile din revistă (PDF) ▤ Numărul întreg al revistei (PDF) ◂ Fișa, la Criticul de artă

30

Oare unde și cum se situează pictura Mariei Elena Begher în spațiul artistic al Argentinei? Expoziția deschisă la București, la Galeriile «Eforie», e, într-un fel, plină de mister și de pătimașa tristețe acreditate de Enesto Sabato1 ori Buero Vallejo2. Textul catalogului — cu discreție, laconic, învăluit într-o modestie pânditoare — o prezintă pe pictoriță ca elevă a doi artiști de notorietate a picturii argentiniene: Edmundo Valladares și Carlos Gorriarena. Faptul de a-și informa vizitatorii asupra descendenței sale artistice e surprinzător pentru noi, căci, de obicei, orice expozant pretinde să-i fie marcată nu filiația ci desprinderea de maeștrii pe lângă care a ucenicit; riscul, în acest caz, se dovedește a fi o strategie; autoritatea lui Valladares și Gorriarena girează prestanța pe care și-o va fi câștigat-o pictorița în perimetrul culturii sale natale.

Maria Elena Begher, lucrare reprodusă în revistă, p. 30.
Maria Elena Begher, lucrare reprodusă în revistă, p. 30.

Pentru noi e inevitabil să privim lucrările acestei emotive pictorițe, împovărați fiind de reflexe exersate prin mulțimea de expoziții de artă plastică românească deschise într-un an în capitală și dedați fiind la exigențe de atâtea ori confirmate de prezența artei românești peste hotare. Așadar, la prima vedere, Maria Elena Begher pare pornită să traverseze cu înflăcărată dezinvoltură experiența picturii europene de la începuturile secolului XX, simțind că acesteia îi lipsește o dimensiune — fabulosul. Această atitudine are darul de a stârni imediat interesul: o pictoriță de pe meleaguri australe găsește putința de a aduce corective prin temperament și mentalitate unui limbaj plastic care, altfel, mai poate fi regăsit în palide exerciții de extaz sentimental. Cromatica flamboiantă, incendiată, reactualizează fauvismul împingându-l până la halucinante incandescențe. Culoarea este electrică, spectrală, așezată cu bruschețea celui ce-și înfrânge o difuză neliniște. Iată încă un motiv în plus pentru care lucrările au uimit: ele nu sunt rodul contemplației ci travestiri ale unei pledoarii frenetice. Imaginea multora din picturile sale este dogorâtoare, copleșindu-și dimensiunea fizică.

Maria Elena Begher, lucrare reprodusă în revistă, p. 30.
Maria Elena Begher, lucrare reprodusă în revistă, p. 30.
Maria Elena Begher, lucrare reprodusă în revistă, p. 30.
Maria Elena Begher, lucrare reprodusă în revistă, p. 30.
Maria Elena Begher, lucrare reprodusă în revistă, p. 30.
Maria Elena Begher, lucrare reprodusă în revistă, p. 30.
31

Revenind în expoziție constați că anume câteva lucrări s-au întipărit în memorie dilatate, ca fiind mult mai mari decât sunt ele în realitate. Imaginea invadează prin transfocare; desigur, lesne poți depista mijloacele utilizate pentru inițierea unui atare vertij: cadru plonjant, perspectivă inversată, pensulație biciuitoare. Dincolo de procedee, ori poate tocmai prin aceea că le folosește, se vădește un temperament bântuit de timidități; Maria Elena Begher nu contemplă natura ci făptuiește, cu febrilitate excesivă, o remodelare a înfățișării celor aflate în fața ochilor săi. Ea nu mutilează realitatea, nu o dislocă, nu o pervertește ci o reînveșmântează, până când aceasta capătă acea identitate patetică prin care pictorița se știe confensată. Pictura pare să fie, pentru această artistă, chinuitoarea căutare a certitudinilor, iar certitudinea, o arată câteva din lucrările sale, este simplicitatea răspicat desfășurată. Refuzând tentația pitorescului, preferă să rămână în derivă când căutările sale nu au avut cum să ajungă la un liman. Sinceritatea este emoționantă. Dezinvoltura și siguranța de sine i se vădesc în desene, în grafică, în jocul de-a întâmplarea pe hârtie; acolo, neîngrădită de obsesia picturalității, linia are nerv, expresivitate și, paradoxal, culoare: într-o miniatură plutește un abur narativ, dintr-un desen ne întâmpină bucuroasa descoperire a dezordinii iscate de lumină și umbră pe obrazul formelor, dintr-un autoportret deslușim o caustică asumare a expresiei...

Între pictura și desenele Mariei Elena Begher se duce o crâncenă înfruntare dintre o ipostază a făgăduințelor presărate cu viclene capcane și dezinvoltura libertăților înlăuntrul cărora virtuozitatea își caută suportul și împlinirea.

PAUL CORNEL CHITIC

Notele ediției

1 Ernesto Sábato (1911–2011) — scriitor argentinian, autorul romanelor «Tunelul» și «Despre eroi și morminte».

2 Antonio Buero Vallejo (1916–2000) — dramaturg spaniol.

Despre text

Transcriere vizuală după scanul revistei «Arta», anul XXXV, nr. 12/1988, rubrica «Jurnalul galeriilor», paginile tipărite 30–31 (32–33 în fișierul digitizat de biblioteca-digitala.ro); semnătura «paul cornel chitic» stă deasupra titlului. Ortografia s-a adus la norma din 1993, punctuația s-a lipit de cuvânt; formele tiparului «Enesto Sabato» (pentru Ernesto Sabato) și «confensată» s-au lăsat neschimbate. Legenda revistei: «p. 30: 1–4 Maria Elena Begher (Argentina)». Lucrările de pe pagina 31 țin de cronica următoare, semnată de Aurelia Mocanu, și nu sunt reproduse aici.