Interviu cu Thomas C. Slettehaugh
Arta, 1972, nr. 10, p. 39 Verificat vizual
Introducerea la comunicarea «Stimuli non-vizuali ai expresiei artistice și criterii de judecată»
Se transcrie partea lui Paul Cornel Chitic: introducerea redacției și interviul luat de el; comunicarea profesorului Slettehaugh, tipărită alături, nu e textul lui și se citește în paginile din revistă. ▣ Paginile din revistă (PDF) ▤ Numărul întreg al revistei (PDF) ◂ Fișa, la Criticul de artă

Publicăm în acest număr textul comunicării ținute în cadrul celui de-al VII-lea Congres Internațional de Estetică (București, august-septembrie 1972) de profesorul Thomas C. Slettehaugh, de la Universitatea din Minneapolis. Comunicarea a fost inclusă în secțiunea a IV-a a Congresului, intitulată «Noi metode, noi criterii».
Prefațăm acest text cu un interviu luat profesorului Slettehaugh de către Paul Cornel Chitic.
— Am văzut, în incinta expoziției internaționale a cărții de estetică, lucrările dumneavoastră de grafică. Sunt niște lucrări ciudate, am vrut să spun de fapt că transmiteți senzații tactile prin vizual. Preconizați o artă a cărei receptare trebuie să se facă pe alt temei?
S. Metoda mea încearcă să diferențieze simțurile, să le redea o identitate pe care au pierdut-o. Ea nu este vizuală, dar încearcă să provoace o reacție vizuală — pe aceasta se bazează și sistemul de învățământ pe care-l preconizez. În S.U.A., consumul de televiziune este atât de mare, încât simțurile cărora acest sistem de transmitere nu li se adresează sunt aproape total neglijate. Există la noi și o glumă în sensul acesta: americanul va avea ochi pătrați. Altfel spus, în sistemul meu educațional încerc să inhib vizualitatea în favoarea altor simțuri, încercând să determin ființa umană să acționeze, să participe la ceva, fără să se bazeze exclusiv pe vizual.
— Adică o artă tactilă?
S. Dacă s-ar putea, să simtă, numai lucrarea! Intenția metodei mele corespunde cu idealul muzicii: asiști la un spectacol muzical și ai numai muzică în tine, fără să ai ce vedea... Uneori închizi chiar ochii pentru a putea asculta, sau pentru a te putea asculta, mai bine... De fapt problema se reduce la înțelegerea relației, astfel ca după ce nu mai auzi, simți, obiectul să rămână în tine prin relația descoperită, percepută. De aceea încerc să le dezvolt studenților mei gândirea imaginativă.
— Este deci vorba de o comunicare între individul receptor și obiectul de artă. Vorbiți de o comunicare în care fondul comun, codul, este similitudinea de imagini sugerate?
S. Ceea ce m-ați întrebat îmi dă prilejul să vă explic una din axiomele de bază ale sistemului meu. În sistemul clasic, similitudinile erau sugerate de forme. Senzațiile și percepțiile aveau la bază o experiență trecută. Tactilitatea de exemplu se realiza prin asocierea cu senzațiile trecute. Ceea ce vreau eu să realizez este detașarea de trecut și situarea, prin tactil, în prezent.
— Dar să presupunem că avem trei grupuri diferite de indivizi: un grup al brutarilor, altul al ghitariștilor și un altul, al ziariștilor. Diferența moștenită, de educație a tactilității, nu intervine?
S. Eu vă răspund complicând problema și afirmând că există și un al patrulea grup: de transfer, al creatorilor. Ei gândesc mai mult proiectiv și mai puțin la situația prezentă. Și către asta tinde metoda mea. Gândirea în prezent este numai primul pas.
— Dar este posibilă aducerea celor trei grupuri la nivelul celui de-al patrulea.
S. Nu pe de-a-ntregul, pentru că există și diferențe obiective, de capacitate, de înclinație, ca și de reactivitate, de adaptabilitate. Tocmai acesta este motivul pentru care unele lucruri noi (arta nouă) nu sunt înțelese de o categorie de oameni decât după trecerea unui timp, timpul necesar pentru ca ei să se adapteze, să se acomodeze...
— O astfel de educație permite și înțelegerea artei de până acum?
S. Arta clasică este ceva dat. Ea nu va fi niciodată înțeleasă nici mai mult, nici mai puțin ca până acum. Dar o astfel de educație va avea un alt corespondent în creația artistică pentru că vor fi oameni care, să spunem, vor lua pământ din stradă, îl vor aduce în expoziții și când aceasta se va închide vor scoate pământul afară și opera de artă nu va mai exista. Pentru a putea aprecia dacă acest pământ este sau nu operă de artă va trebui să fii acolo, în expoziție. Fenomenul nu se va mai repeta... Astăzi nu mai este posibilă cultura prin citit!
— Vă apropiați de teoria lui McLuhan1!
S. McLuhan? N-am auzit de el!
— Și totuși, lucrările dumneavoastră au un conținut, o semnificație care se transmit și altfel decât prin intermediul simțurilor.
S. Da, e adevărat, dar metoda mea este încă în lucru... Vedeți, n-am putut aduce frunze la un congres!...
— Tentativa dumneavoastră nu este un revers al procesului de rupere de natură provocat de antrenarea totală a cetățeanului american în ritmul accelerat pe care îl impune industrializarea?
S. În sprijinul afirmației dumneavoastră, aș spune că prin 1960 arta folosea ca material acrilicele, plasticele. Astăzi, în 1972, ne întoarcem la natură și astfel căutăm să ne sustragem industrializării.
— De ce vreți să aduceți natura în expoziții când mai firesc ar fi să vă duceți dumneavoastră în natură?
S. Este o iluzie de care avem nevoie!
— Și dacă realizați că totul nu este decât o iluzie, de ce încercați să o instituiți? Oare omul ieșit dintr-o expoziție de felul celei la care vă refereați nu va fi mai însingurat?
S. Va fi, desigur, dar tocmai asta va stimula întoarcerea lui în natură. Este singura soluție împotriva comercializării care acoperă tot mai mult America. Opera de artă va fi prima care se va sustrage! În felul despre care am vorbit!
— Rolul educației intelectuale se pierde în sistemul dumneavoastră?
S. Nu se pierde complet, dar nici nu se încurajează. Consider că, oricum, nici nu are nevoie de încurajare. Intelectualul, ceea ce ține de intelect, va merge oricum înainte!
— Nu vă temeți, in extremis2, de o readucere a omului la natura lui primară?
S. Nu, așa ceva nu este posibil pentru că experimentarea simțurilor va stimula idealurile intelectuale. Lucrurile academice, cititul, de pildă, vor fi corelate cu stimularea prin simțuri. Aceasta este cinestetica3!
Notele ediției
1 Marshall McLuhan (1911–1980) — teoretician canadian al mass-mediei («Galaxia Gutenberg», 1962; «Understanding Media», 1964), autorul formulei „mediul este mesajul”; susținea că televiziunea și mijloacele electronice înlocuiesc cultura cărții.
2 „La extrem, în cazul-limită” (lat.).
3 Cinestezie — simțul mișcării și al poziției propriului corp; aici, educația prin toate simțurile, nu doar prin văz.
Despre text
Transcriere vizuală după scanul revistei «Arta», anul XIX, nr. 10/1972, pagina tipărită 39 (în fișierul digitizat de biblioteca-digitala.ro, pagina 41). Întrebările (culese cursiv în revistă) sunt ale lui Paul Cornel Chitic, răspunsurile, marcate «S.», ale lui Thomas C. Slettehaugh. Ortografia s-a adus la norma din 1993, punctuația s-a lipit de cuvânt.