Interviu cu J. A. Gaertner
Arta, 1972, nr. 11, p. 28 Verificat vizual
Introducerea la conferința «Arta demitizează arta»
Se transcrie partea lui Paul Cornel Chitic: introducerea redacției și interviul luat de el; conferința lui J. A. Gaertner, care urmează în revistă sub titlul «Arta demitizează arta», nu e textul lui și se citește în paginile din revistă. ▣ Paginile din revistă (PDF) ▤ Numărul întreg al revistei (PDF) ◂ Fișa, la Criticul de artă

Conferința domnului J. A. Gaertner, de la colegiul La Fayette, Pennsylvania, face parte din documentele celui de al VII-lea Congres internațional de estetică, ținut la București în toamna anului 1972. Publicăm această conferință ca document al Congresului, ca o utilă informare asupra unor aspecte ale vieții artistice americane, asupra atitudinilor și ideilor curente în anumite medii intelectuale și artistice, în legătură cu problema desacralizării și democratizării artei. În introducere, interviul acordat cu acest prilej, de conferențiar, lui Paul Cornel Chitic.
— Deci, dumneavoastră, domnule Gaertner, din ce punct de vedere cercetați modurile de defăimare cultă a operelor și capodoperelor artei?
G. În S.U.A. cea mai mare parte a artiștilor declară că nu mai vor să creeze opere pentru muzee. În consecință, unii dintre ei creează lucrări care nu vor fi niciodată vândute sau expuse, iar alții încearcă o ridiculizare, o demitizare, a artei trecutului. Arta lor este destinată, de cele mai multe ori, distrugerii.
— Și cum argumentează această atitudine?
G. Ei consideră că arta greacă, de pildă, este legată de o ordine social-politică existentă la un moment dat, și că validitatea ei a încetat odată cu încetarea ordinii care i-a dat naștere.
— Această tentație, a demitizării, poate fi considerată ca manifestare a unei atitudini politice?
G. Da, dar nu în sensul pe care bănuiesc că vreți să-l conferiți acestei atitudini!
— Adică?...
G. Adică în sens anarhist! Ei neagă orice politică, orice teorie socială, orice sistem!
— Există o echivalență, în teatru, pentru aceste manifestări din artele plastice?
G. Desigur. Pe de o parte teatrul absurdului și teatrul lui Albee1, iar în alt sens, teatrul șocului. Așa sunt trupele «Hair» și «O'Calcutta»2. Dar teatrul aclamat este cel politic. O trupă din Germania federală care a prezentat piesa lui Peter Weiss, Marat-Sade3, a fost foarte bine primită.
— Care este reacția publicului față de aceste manifestări?
G. Conservatorii le neagă, radicalii le aplaudă și... totul e bine...
— Ce condiționează acest proces, după opinia dv.: protestul social sau un fel de saturație? Opoziția — dacă o putem numi așa — este proprie numai omului de artă?
G. Este specifică artiștilor și tinerilor în general. Putem spune că este o opoziție, dar ea este spontană, nu are în spatele ei niciun fel de teorie și este o reacție împotriva comercializării excesive.
— Credeți că există o soluție pentru ceea ce unii numesc «o criză a culturii americane»?
G. Nu există soluții, arta radicală și conservatoare vor conviețui un timp, iar ceea ce este bun se va alege și va rămâne... fără nici o intervenție!
— În studiile dumneavoastră de ce probleme sunteți preocupat în mod particular?
G. De conexiunea dintre estetică și semantică. Încerc să descopăr bazele psihologice ale reacției omului la cuvinte, acea filosofie inconștientă a limbajului...
Notele ediției
1 Edward Albee (1928–2016) — dramaturg american («Cui i-e frică de Virginia Woolf?», 1962), socotit în anii ’60 un autor al teatrului absurdului american.
2 Spectacolul de revistă «Oh! Calcutta!» (New York, 1969), conceput de criticul Kenneth Tynan; ca și musicalul «Hair» (1967–1968), un spectacol-emblemă al contraculturii, cu nuditate pe scenă. Revista tipărește titlul «O’Calcutta».
3 Peter Weiss (1916–1982), «Persecuția și asasinarea lui Jean-Paul Marat reprezentată de trupa de actori a ospiciului din Charenton sub conducerea domnului de Sade» (1963), cunoscută prin titlul scurt «Marat/Sade».
Despre text
Transcriere vizuală după scanul revistei «Arta», anul XIX, nr. 11/1972, pagina tipărită 28 (în fișierul digitizat de biblioteca-digitala.ro, pagina 30). Întrebările (culese cursiv în revistă) sunt ale lui Paul Cornel Chitic, răspunsurile, marcate «G.», ale lui J. A. Gaertner. Ortografia s-a adus la norma din 1993, punctuația s-a lipit de cuvânt; titlul grupajului din revistă, «O’Calcutta», e lăsat cum e tipărit.