Sit în construcție
Paul Cornel Chiticpaulcornelchitic.ro Caută

Criticul de teatru

Festivalul teatrelor studențești

Amfiteatru, 1968, nr. 28, aprilie, p. 473 Verificat vizual

Cronica festivalului teatrelor studențești din 1968, transcrisă după pagina revistei. ▤ Numărul întreg al revistei (PDF) ◂ Fișa, la Criticul de teatru

473

Acest festival al artei studențești, înghesuit în trei zile și lipsit de notorietate publică, merită o discuție amplă. Prima observație după festival este că nivelul artistic al trupelor teatrale studențești se prezintă într-un mozaic similar teatrelor profesioniste, întrutotul supus principiului maniheist: bine-rău; frumos-urât; imitație-creație; problematică-divertisment etc.

Oare scopul festivalului nu este precizarea unei atitudini politice (vezi spectacolul Avram Iancu — Casa de Cultură Craiova), a unei atitudini etice, estetice a studenților? (exemple: teatrul „Podul”, formația de teatru a Arhitecturii, formația de teatru din Iași). Dacă aceasta ar fi fost realitatea, desigur dintr-un bun început ar fi fost exclusă tentația imitației, a facilului, a gratuității și s-ar fi impus dintr-un bun început doar problema calității spectacolului. De altfel, juriul a trebuit să treacă cu vederea peste foarte multe astfel de probleme și să se rezume a depista doar calitatea artistică, fapt pentru care câteva din formațiile citate mai sus nu figurează pe lista premiaților.

În fața acestei stări de lucruri se pune întrebarea: care este deosebirea dintre teatrele studențești și anumite teatre profesioniste? Se pune această întrebare pentru că, în aceeași măsură în care se montează într-o stagiune teatrală studențească piese ca: Când vine barza de Andrei Roussin, 33 de scrisori anonime de Mehes György, Neîncredere în foișor de Nelu Ionescu, în aceeași măsură se află montate, la o anume dată, aceleași piese și pe scenele teatrelor profesioniste; pentru că în aceeași măsură se întâlnesc și pe scenele teatrelor profesioniste montări lamentabile ca cea a piesei Moartea unui artist de H. Lovinescu, prezentată de Institutul Pedagogic de 3 ani Oradea. Dar nu aceasta este principala defecțiune a festivalului — de altfel înlăturabilă prin simpla instituire a unei selecții prealabile. Principala deosebire — și în același timp, avantaj — între un teatru profesionist și unul studențesc constă în aceea că nici o trupă studențească nu are obligații financiare față de un for tutelar, și că deci întreaga atenție a membrilor componenți se poate îndrepta exclusiv către scopuri estetice. Astfel stând situația, faptului că au fost alese texte dramatice bulevardiere ca cele amintite și că vor mai fi alese și altele mai notabile în facilitatea lor i se dă o explicație puțin favorabilă climatului intelectual al urbei din care descind astfel de formații studențești cu astfel de predilecții. Și explicația ar fi: conjuncția între dezinteresul pentru cunoștințele estetice, în general artistice, ale studenților și structura, profilul repertoriului teatral din aceeași localitate.

În afara acestor defecțiuni de înțelegere și concepere a festivalului și a altora se cer comentate și câteva formații și spectacolele lor, care au trezit mai mult decât interesul spectatorilor și al juriului. Centrul Universitar Cluj și-a prezentat în festival cele două formații de teatru: cea de limbă română în spectacolul Norii de Aristofan, cea de limbă maghiară în piesa Doamna Kornyo și cei doi prăpădiți. Ambele trupe au demonstrat o înțelegere nuanțată a textelor, cunoașterea unui bun meșteșug actoricesc și regizoral, chiar dacă interpretarea cu excese revuistice a Norilor denotă o înclinare către succesul imediat; dincolo însă de acest reproș este notabil dublul efort depus de C. Ștefănescu, regizor și interpret al rolului principal. O trupă unitară, bine condusă de Marton János, în care a excelat Magyarossy Katalin, prin degajament și o fină intuire a psihologiei personajului, s-a bucurat de aprecierea publicului studențesc.

Formația Arhitecturii, căreia nu i se poate „imputa” permanența în vreo stagiune, a constituit revelația unor autentice talente actoricești.

Arhitectul Petre Pufan a dovedit maturitate în gândirea sa regizorală. Creația sa artistică îl impune publicului ca regizor cu o clară concepție estetică despre teatru, dovedită de la actul opțiunii textelor dramatice până la încărcarea gestului teatral cu semnificație.

Spațiul redus nu ne permite decât câteva aprecieri despre câteva spectacole. Festivalul însă a prezentat și alte tentative către meșteșugul dramatic al echipelor de teatru studențești. Chiar și numai pentru cele câteva reușite depline — citate mai sus — festivalul merita atenția televiziunii și a cinematografiei documentare. Nu este un fenomen izolat lipsa publicității unor astfel de manifestări artistice. Absența afișelor în afara perimetrului Casei de Cultură, alături de inexistența unui juriu de selectare prefestival, dovedesc că festivalul este privit cu îngăduință și superioară înțelegere. Nutresc convingerea că viitorul festival va fi așa cum trebuie să fie un festival studențesc al artelor: pepinieră a viitoarelor talente apte să continue și să cultive cultura noastră națională.

PAUL CORNEL CHITIC

Despre text

Transcriere vizuală după scanul revistei «Amfiteatru», anul III, nr. 28, aprilie 1968, pagina tipărită 473 (exemplarul digitizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva). Textul nu figurează în ediția critică «Articole (1966–1989)» și nici în bibliografiile mai vechi; a fost găsit la recitirea integrală a colecției. Ortografia s-a adus la norma din 1993, punctuația s-a lipit de cuvânt. În revistă, textul e cules în întregime cu litere cursive; aici s-a dat în litere drepte, cu titlurile pieselor în cursiv.