Sit în construcție
Paul Cornel Chiticpaulcornelchitic.ro Caută

Criticul de teatru

Concursul pe țară al ansamblurilor de estradă și folclor

Amfiteatru, 1966, supliment, p. 10 Verificat vizual

Cronica finalei concursului studențesc, scrisă împreună cu Sergiu Selian, cu fotografia din revistă. ▤ Numărul întreg al revistei (PDF) ◂ Fișa, la Criticul de teatru

10

Asupra manifestării culturale, de curând încheiate, se conturează o întrebare la care trebuie găsit un răspuns. Care a fost scopul concursului pe țară al ansamblurilor de estradă și folclor? Și, inevitabil apendice: dacă și-a atins scopul?

În fața vertiginoasei ascensiuni a nivelului cultural din țara noastră, nivel în care se încorporează și cantitatea și calitatea prin profunzime a cunoașterii, o primă reacție este participarea afectivă, în afara contemplației și acumulării, a tinerilor studioși, datorită aptitudinilor și predispozițiilor avute.

Dar, din păcate, ceea ce a relevat în primul rând acest festival, a fost falsitatea și artificiosul dorinței de profesionalitate cu orice preț. Căci prin profesionalitate, multe formații participante au înțeles — greșit — mimarea unui degajament cu orice preț, sau afișarea unei superbe nuanțe de nepăsare, (de altfel imediat dezmințită de emoția vizibilă care emana de pe fețele participanților).

Dorința organizatorilor a fost ca din concursul susținut până mai ieri să se degaje specificul studențesc. Or, specificul studențesc, atât de clamat de spectatori a fost absent din competiție, datorită faptului că acest specific era în mod deliberat confundat cu personalitatea, neapărat subliniată, sau cu manierismul. Și personalitatea, ca și particularitățile de interpretare și exprimare scenică nu pot fi obținute decât printr-o muncă susținută, printr-o coeziune a formației, prin existența unor calități deosebite ale organizatorului sau regizorului.

Aceasta nu înseamnă că cele două calități indispensabile unui ansamblu au lipsit tuturor formațiilor prezente, dar s-a putut sesiza lesne faptul că ele au fost urmărite nu pentru împlinirea și desăvârșirea spectacolului, ci tocmai pentru obținerea senzației de profesionalitate, care se relevează astfel ca principala cauză a lipsei specificului studențesc (pretins necesar doar în formă, nu și în fond). Niciodată nu va fi atins acest specific dacă ansamblurile vor exclude creația originală, autentică, din repertoriul lor și se vor rezuma la interpretarea, cu același iz de profesionism atât de nociv, a unui repertoriu eclectic, în goană după facilul succes de moment.

S-a încercat realizarea specificului prin tematică. Tematica — singură — nu impune specificul. Tematica izvorâtă din viața studențească poate fi abordată de oricare formă de manifestare artistică — de la recitalul de versuri la dramaturgie, dar altfel se cere ea exprimată de studenții înșiși.

⁂

Exemplificând pe viu, Centrul universitar Craiova a prezentat în fața exigențelor juriului interpreți de muzică ușoară, cum sunt Ciachiu Dumitru, Tina Musceleanu, Titi Luca, cu voci aproximative, avitaminizate, acompaniați de o orchestră a cărei preocupare a fost parcă dezlânarea spectacolului, crearea unui quasi-confort sonor pentru sensibilitățile comode. Lipsa de vivacitate în scenă, morga tristă arborată, cu nuanțe funebre, timorația interpreților au difuzat spectatorului o stare timidă și incorsetată. La crearea acestei atmosfere a participat și interpreta de muzică ușoară Mariana Ciorolanu, abordând o melancolie desuetă și fadă, ca în urma citirii „Tristelor” pontice. De altfel, muzica ușoară a avut reprezentanți la fel de înstrăinați — fie de calitate interpretativă, fie de tinerețe — și în „Taifunul” clujenilor. În plus, neplăcut sesizabil a fost excesul ochestrelor de chitare electrice, un adevărat morb; s-au relevat doar formația timișorenilor și a celor din Bacău, care ne-au prezentat un repertoriu cu o oarecare aerație a sonorității. Calitățile menționabile ale celor două formații citate au fost: temperamentul reținut, imprimat de acompaniamentul într-o gamă joasă pe care s-a desfășurat broderia sonoră a solistului, precis construită și organizată, ritmicitatea cumva monocordă dar susținută, acuratețea interpretativă și ținuta scenică impecabilă.

Numai cuvinte de laudă pentru ansamblul C. U. București, ai cărui interpreți — Carilena Lupu, Lili Bulaesi, Nicolae Suciu — s-au ridicat la un bun nivel interpretativ. Remarcat a fost și Claudiu Săndulescu, în a cărui manifestare emotivitatea l-a împiedicat să-și valorifice atent aptitudinile vocale, relevabile prin modulații sigure, lipsite de spectaculos facil.

Restul formațiilor de muzică ușoară s-au distins printr-o prezență mai mult sau mai puțin zgomotoasă, frizând doar în oarecare măsură temperamentul, spontaneitatea, vivacitatea. O excepție remarcabilă au mai constituit-o și membrii ansamblului din Cluj, serios pregătiți sub atenta și competenta privire a lui Al. Herșcovici.

În păcatul acuzat mai sus, și anume profesionalism cu orice preț, a căzut formația C. U. Brașov, a cărei cumințenie în comportament, didactic în așezarea în fața pupitrelor — vizând o sobrietate neîntemeiată, completată de un repertoriu prăfuit — a distonat nedorit. Din participarea brașoveană s-a detașat doar formația de muzicuțe condusă de ing. A. Grădinaru, compusă din 7 interpreți acompaniați de chitară și contrabas, care au interpretat notabil o suită de melodii de muzică ușoară și populară, închegată într-un pretext narativ. E adevărat însă că o singură formație, ca cea de muzicuțe (o dovadă de probitate! ființează de doi ani) sau un singur număr de program — interpretarea în stil „scat” a unei prelucrări moderne după „Aseară vântul bătea” de către sextetul vocal „Cromatic” (Iași) nu poate da nota definitorie unui ansamblu de estradă. Pregnant vizibilă a fost deci lipsa de unitate a spectacolelor și fluctuația neexplicabilă a nivelului artistic de la un număr al programului la altul.

Majoritatea formațiilor, în privința interpreților, acolo unde era cazul, au mizat pe prezența unor soliști afirmați deja la televiziune sau în alte spectacole. Și, într-adevăr, contribuția interpreților Pompilia Stoian (București), Șt. Cojocaru (Iași), Sanda Sintu, Lidia Andronescu și Octavian Cadia (Cluj) a fost cotată ca prețioasă și de valoare. Alături de ei s-a remarcat Vincențiu Apolzan (Brașov), cu o voce plină și bine timbrată, din care a lipsit doar participarea afectivă. Lipsa potențialului afectiv în interpretare a constituit în general o caracteristică a interpreților de muzică ușoară (mai puțin poate Lenuș Popovici — Iași — și Lidia Andronescu — Cluj).

Neconvingând prin înalt nivel interpretativ, dansurile moderne nu pot fi considerate decât o modalitate oarecare de a crea o varietate în program, din ele degajându-se doar un lirism decoros, lesne transmisibil și bogat în locuri comune. Prezentarea dansurilor în program necesită o îndrumare mai competentă, identificabilă doar la C. U. București.

Vorbind despre brigăzile de agitație, vizăm întemeiat brigada Institutului Politehnic din București, care a constituit un exemplu elocvent prin vervă, vivacitate și originalitate. De la recitativ până la acompaniament, brigada Politehnicii a dat dovadă permanent de spirit creator. Mișcarea scenică a fost implicitată în replică (degajarea scenei de cei 5 membri ai brigăzii a fost pretextată de o presupusă intrare la un examen, a cărui virtuală existență constituise tema scheciului prezentat). Prima parte a programului a abundat în versuri caustice, sarcastice, într-o interpretare dezinvoltă, evitând prin dinamism liniarismul frontal către public și monotonia în mișcare. Ceea ce nu s-a întâmplat cu brigada de agitație din Oradea care, printr-o falsă puritate morală, a reușit să fie penibilă. În plus, a găsit de cuviință să-și încheie programul într-o apoteoză fără rost, în limba latină, prin introducerea unor versuri ad-hoc în „Gaudeamus”. În spectacolul bucureștean, prima parte a fost legată de a doua printr-un moment retrospectiv comun — cu tensiune mai joasă — moment apărut strict pretextual, dar ușor traversabil datorită nervului și poeziei plenare pe care a degajat-o.

În acest spectacol un rol important l-a avut decorul (ca și la timișoreni, unde era adecvat fiecărei piese muzicale). Compus din piese paralelipipedice, pe care au fost colate fotografii sau însemne grafice, el sau a servit drept pretext muzical ori recitativ, sau a avut o funcție simbolică revelatoare, ca în cazul celei de-a doua părți — închinată aniversării Partidului. Subliniabil este aportul instructorului acestei brigăzi, studentul Petre Gheorghe.

Cât privește celelalte brigăzi, constatarea care s-a impus a fost penuria de idei și de fantezie (cazul mediciniștilor și din Timișoara, și din Cluj). Dacă textul timișorenilor (stud. Liviu Durghinescu — laureat — și dr. Dragomirescu) a fost superior celor din Cluj, în schimb, ambele au atacat teme minore, general-valabile, iar acolo unde se localiza mai strict (Clujul) se cădea în vulgaritate. O temă care ar fi putut fi fericit fructificată — mediocritatea — a „beneficiat” la Cluj de un text banal și diluat, în fond însăși tratarea fiind mediocră.

⁂

Și acum despre folclor.

De data aceasta nu se poate vorbi decât despre semnalarea unor certitudini ale valorilor, a unui spirit colectiv unitar și complex, a unor talente degajate din modalitatea de manifestare cea mai potrivită. Specificul studențesc incitat de concurs și-a aflat vitalitatea în înseși conținutul și sfera spectacolului — folclorul și reprezentanții lui din toate regiunile țării. Interpreții, al căror meșteșug interpretativ a depășit cu mult așteptările — de altminteri, întreg concursul folcloric fiind superior celui de estradă și muzică ușoară — au înfruntat dificultățile și, ceea ce e important, au sesizat particularitățile melodice ale cântecelor, aducând pe scenă, o dată cu folclorul reprezentativ al regiunii natale, și caracteristicile temperamentale care au răzbătut dincolo de emoții. Diferențierea sensibilă care a fost făcută pe parcursul concursului între repertoriile ansamblurilor a reflectat bogăția de idei și de sentimente aflate în mijloace de expresie extrem de variate, a constituit încă un motiv de admirație. Fiecare număr al repertoriilor a fost interpretat ca o replică a altui număr, replică în care ritmicul, sonoritatea, particularitățile de compoziție voiau să convingă — și convingeau spectatorii — de viabilitatea acestei modalități specifice de exprimare, a optimismului insolit propriu poporului nostru.

Au uimit prin virtuozitatea interpretării un mare număr de interpreți vocali și instrumentiști, la care patosul lipsit de gratuitatea actului fals înnobilat izvora dintr-o fidelă exprimare a tăinuitelor sentimente, din întrepătrunderea de puritate și pudic rural cu înțelegerea superioară a actului creator.

Gh. Rozoga (Craiova), Maria Bucur (Brașov), Nicolae Sovu și Dumitru Fărcașu (Cluj), Maria Stoica, Ion Prelipceanu și Gheorghe Zamfir (București) — de altfel premiați — au reușit să ridice spectacolele lor la un înalt nivel datorită participării totale, în ciuda unor șabloane care și-au făcut uneori loc în montare și regie, sau depășind și completând prin vivacitate lipsa stilizării — la unele dansuri — ori cuplarea negândită, pripită a numerelor din repertoriu. Ca aspect negativ trebuie remarcat Centrul Universitar Craiova (ai cărui reprezentanți la concurs au dovedit, totuși, pasiune și aptitudini vocale), care a părut nepăsător în acțiunea de promovare și îndrumare a tinerelor talente. De altfel, Craiova a fost însemnată cu minus și pentru ansamblul său de muzică ușoară, iar acuzabil, în amândouă evoluțiile (dincolo de lipsa totală a oricărei discipline în mișcarea scenică), era lipsa de preocupare pentru eludarea oricăror stângăcii — inerente formațiilor de amatori — prin artificii de inventivitate, de gust, de umor (chiar autoironie, formulă atât de specific studențească).

De altfel această constatare, care poate fi destul de ușor (prea ușor!) generalizată, derivă dintr-o lacună evidentă a tuturor formațiilor (mai bine zis, a organizatorilor lor) — lipsa cadrelor competente, realmente preocupate de relevarea virtuților latente existente în rândurile studențimii noastre.

Fotografie din concurs, reprodusă în revistă lângă articol.
Fotografie din concurs, reprodusă în revistă lângă articol.

CORNEL PAUL CHITIC — SERGIU SELIAN

Despre text

Transcriere vizuală după scanul revistei «Amfiteatru», supliment (1966), pagina tipărită 10 (exemplarul digitizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva). Textul nu figurează în ediția critică «Articole (1966–1989)» și nici în bibliografiile mai vechi; a fost găsit la recitirea integrală a colecției. Ortografia s-a adus la norma din 1993, punctuația s-a lipit de cuvânt. Textul e semnat «Cornel Paul Chitic» și «Sergiu Selian»: e o cronică scrisă în doi.